Viitorul Papă va fi italian?

The Telegraph – Religion/ 19 noiembrie 2010

Vatican – Vineri, 19 noiembrie a.c., a avut loc o intalnire destul de rara a Papei Benedict al XVI-lea cu cardinalii sai din intreaga lume, ordinea de zi avand ca subiecte de discutie rapoartele privitoare la cazurile de pedofilie sesizate in intreaga lume, libertatea religioasa (in special cea din China, unde zilele trecute a fost hirotonit un episcop fara permisiunea Papei, dar si cea din tarile majoritar musulmane), precum si recentele converitiri la catolicism ale unor episcopi si preoti anglicani.

Intalnirea s-a desfasurat cu usile inchise si precede ceremonia “Consistoriului” de sambata, 20 noiembrie, in care Papa Benedict va numi 24 de noi cardinali. 10 dintre acestia sunt italieni, facand ca numarul cardinalilor italieni din Conclav sa ajunga la 25, oferindu-le astfel o pondere foarte mare cand se va alege noul Pontif.

“Italianizarea” ierarhiei Bisericii Catolice a alimentat deja speculatiile cum ca dupa actualul papa german Benedict al XVI-lea si a predecesorului sau polonez Ioan Paul al II-lea, pastorirea celor peste un miliard de catolici va reveni din nou unui papa italian.

Ultimul papa de origine italiana – Ioan Paul I – a fost ales in august 1978, dar a murit 33 de zile mai tarziu, moartea lui fiind invaluita in mister, acest lucru dand nastere multor teorii ale conspiratiei.

Prin numirea de duminica a noilor prelati, Colegiul Cardinalilor se mareste, ajungand sa numere 203 de cardinali, dintre care 121 au sub 80 de ani, avand astfel drept de vot pentru alegerea viitorului Pontif.

Aproape jumatate dintre cardinalii europeni sunt italieni, iar noua “infuzie” de prelati ridica la 40% procentul cardinalilor conservatori, asemeni Papei Benedict, lucru care va garanta ca noul Pontif nu va schimba radical directia Bisericii Catolice.

In afara italienilor, restul cardinalior din grupul celor 24 care vor fi numiti sambata sunt atât din Europa (mai putin din Irlanda si Marea Britanie), cat si din intreaga lume.

trad.dan.camen.

Această prezentare necesită JavaScript.

surse>

http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/religion/the-pope/8147164/Pope-appoints-24-new-cardinals-Italian-set-to-be-next-pope.html

http://blogs.reuters.com/faithworld/2010/11/19/world-cardinals-hold-rare-vatican-meeting-on-abuse-converts/

http://www.reuters.com/article/idUSTRE6AI1Q720101119

 

 

 

Papa isi cere iertare, promitand sa ia masuri impotriva abuzurilor

Papa Benedict a cerut iertare vineri, 11 iunie, victimelor abuzate de clericii sai si a promis ca o sa faca “tot posibilul” astfel incat preotii catolici sa nu mai violeze sau sa molesteze copii din nou.

Angajamentul Papei a fost similar celorlalte facute anterior acestei zile, dar a fost rostit intr-un mod foarte simbolic la o messa in piata Sf. Petru din Vatican, in fata a aprox. 15.000 de preoti invesmantati in alb, marcand totodata prin aceasta si incheierea “Anului Sfintei Preotii” – an marcat de aparitia in presa a sute de abuzuri impotriva minorilor savarsite de clericii catolici in mai multe tari ale lumii, precum si de lipsa de reactie a Vaticanului in ceea ce priveste eradicarea pedofiliei din sanul clerului.

Este pentru prima data cand papa Benedict a vorbit despre acest scandal tocmai din basilica Sf. Petru din Vatican, centrul Bisericii Catolice.

El a spus ca diavolul s-a ascuns tot timpul in spatele acestui scandal: “era de asteptat ca aceasta noua stralucire a preotimii sa nu fie pe placul “dusmanului”, si ar fi preferat mai degraba s-o vada disparand, astfel incat Dumnezeu sa fie alungat in cele din urma din lume” a zis papa in omilia sa in aplauzele a mii de preoti adunati.

“Asa s-a intamplat ca tocmai in acest an de bucurie pentru sacramentul preotiei, pacatele clericilor sa iasa la lumina, in special abuzurile asupra minorilor”.

“Si noi, in mod insistent, cerem iertare de la Domnul si de la persoanele abuzate, promitand in acelasi  timp ca vom face tot posibilul ca sa fim siguri ca astfel de abuzuri nu se vor mai intampla niciodata” – a spus el.

A mai spus ca in ceea ce priveste admiterea barbatilor la preotie si formarea lor ca si clerici “vom face tot ce putem pentru a evalua autenticitatea vocatiei lor si vom depune tot efortul sa-i insotim pe preoti de-a lungul calatoriei lor, astfel incat Dumnezeu sa-i protejeze si sa-i vegheze in situatiile dificile si in mijlocul pericolelor vietii”.

Comentariile sale de acum sunt similare cu cele raportate de Vatican in cursul reuniunii sale private pe care a avut-o cu victimele abuzurilor din Malta, in aprilie, in care pontiful a plans in timp ce auzea cum povesteau victimele clericilor ceea ce li s-a intamplat.

Benedict a facut comentarii similare si luna trecuta, in drum spre Portugalia, in care a recunoscut ca “pacatele din interiorul Bisericii” sunt responsabile de acest scandal si nu mass-media sau cineva anume din afara Bisericii Catolice. De asemenea, papa a cerut iertare de la victime si in scrisoarea lui din martie, adresata credinciosilor catolici irlandezi.

Ca atare, comentariile de vineri au fost de fapt recunoasterea publica a pacatelor preotilor catolici, cererea de iertare adresata victimelor abuzate si lui Dumnezeu, si angajarea ca va lua masuri in acest sens – toate sintetizate intr-o singura omilie adresata in mod direct preotilor sositi in Roma din toate colturile lumii ca sa sprijine pe pontif si insasi preotia in mijlocul scandalului iscat.

Grupurile de victime abuzate care sperau pentru o mea culpa papala si pentru planuri de actiune clare si ferme in vederea protejarii copiilor nu au fost satisfacute.

“O promisiune este in mod nominal mai de folos decat o scuza. Dar promisiunile sunt adesea usor de facut, greu de tinut si incalcate de multe ori, daca nu exista nicio supraveghere sau sanctiuni” – a spus Barbara Blaine, presedintele grupului american al victimelor abuzate SNAP – Survivors Network of those Abused by Priests (Reteaua Urmasilor ai celor Abuzati de Preoti).

Ea a spus ca punctul crucial al problemei a ramas “puterea aproape nelimitata” a episcopilor si o structura si cultura bisericeasca care le permite “sa nu dea socoteala nimanui”. Ea a mai spus ca episcopii au permis preotilor vinovati sa ramana in oficiul sacerdotal timp de zeci de ani.

Un alt grup, BishopAccountability.org, a spus ca remarcile pontifului nu au fost decat o dezamagire si o oportunitate risipita de indreptare a lucrurilor, si ca el a promis doar ceva de natura interna: alegerea mai buna a viitorilor preoti.

In general, criticii nu au fost usurati de raspunsul Papei dat victimelor abuzate de clericii catolici: “Papa ar fi trebuit sa anunte ca nu mai tolereaza deloc pe preotii care abuzeaza in orice fel, asigurand pe credinciosi ca aceia vor fi eliminati direct din preotie” a spus Peter Isely din partea SNAP pentru Reuters. “Aceasta este un lucru mult mai important decat a-ti arata acum remuscarile”.

Propria imagine a lui Benedict a fost patata de acest scandal, cand a iesit la iveala intamplarea petrecuta pe cand era arhiepiscop de Munich in anii 1980, cand a aprobat tratarea unui preot suspectat de pedofilie, permitandu-i insa sa-si reia activitatea pastorala in timp ce se trata. Preotul in cauza, Peter Hullermann, a fost pedepsit mai tarziu cu suspendarea din preotie pentru molestarea unui baiat.

Benedict a spus ca scandalul a demonstrat nevoia de purificarea a Bisericii. “Daca anul Sfintei preotii ar fi fost o preamarire a performantei noastre personale ca oameni, ar fi fost distrus de catre aceste evenimente” – a spus el, “dar pentru noi, ceea ce s-a intamplat a fost intocmai contrariul: am crescut in recunostinta pentru darul lui Dumnezeu”.

Un preot spaniol care a participat la messa de vineri, Pr. Davide Torrijus, a concluzionat: “Cu totii am suferit in timpul Anului Sfintei Preotii din cauza scandalului. A fost bine ca papa a aratat de asemenea si aspectele pozitive – recunostinta [inaintea Domnului] pentru darul [preotiei]”.

*

Cu toate ca era dispus sa faca unele concesii la multele critici primite, papa Benedict a respins apelurile unora din Biserica Catolica de a se elimina regula celibatului pentru preoti. Unul dintre ele a venit luna trecuta chiar de la episcopul Paul Iby de Eisenstadt Austria [?! – de unde e si cardinalul Schonborn – n.m.]. Unii comentatori au sustinut ca interdicitia preotilor de a se casatori descurajeaza multi barbati cu aplecari normale sexuale sa adere la preotie.

Joi, la o priveghere in aer liber, papa a comparat celibatul cu casatoria dintre heterosexuali, pe care el a numit-o “temelia culturii crestine”. El a spus ca abstinenta sexuala “este posibila prin harul lui Dumnezeu… care ne cere sa ne autodepasim” . “Ar fi un scandal [sa nu mai existe celibatul – n.m.], poate numai intr-o lume in care Dumnezeu nu este prezent”.

trad. dan.camen.

sursa principala>

http://news.yahoo.com/s/ap/20100611/ap_on_re_eu/eu_vatican_priests

foto>

http://www.daylife.com/photo/0gU9etm1a66Tx?q=pope+15000

~~~+~~~

Papa sustine celibatul in randul preotilor catolici. In aceasta joi, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat ca una dintre caracteristicile esentiale ale preotiei este celibatul, in mijlocul unui val de ingrijorare care sustine ca aceasta cerinta a contribuit la valul de scandaluri sexuale care a zguduit Biserica Catolica. Papa a spus ca „celibatul este un act de credinta si fidelitate” in fata lui Dumnezeu si un mod de a reflecta pe Pamant puritatea vietii de apoi. „Intelegerea celibatului a fost deseori obstructionata de scandalurile provenite din greselile si pacatele noastre”, a adaugat Suveranul Pontif facand o referire indirecta la numeroasele cazuri de pedofilie descoperite in ultimele luni in randul preotilor, scrie AFP.

 

Păcatul din Biserica Catolică

În timp ce a zburat cu avionul spre Portugalia, papa Benedict al XVI-lea a răspuns, cum îi este obiceiul, jurnaliştilor care l-au însoţit, la o seamă de probleme spinoase actuale. Între acestea, cea mai aşteptată a fost punerea în discuţie a problemei abuzurilor sexuale, mai exact de pedofilie, care a lovit Biserica Catolică cel mai mult în ultima perioadă, fiind implicaţi în această chestiune şi clerici de rang înalt din Europa, America de Nord şi America Latină. Interesantă a fost explicaţia oferită de papă jurnaliştilor, aceea că cea mai mare suferinţă a Bisericii Catolice este păcatul care se află în ea. Deci a pus, cum se zice în popor, punctul pe i:

“La bordul avionului Alitalia, la începutul celei de-a 15-a călătorii internaţionale, Sfântul Părinte a stat din nou de vorbă cu un grup de jurnalişti. Unul dintre ei l-a întrebat dacă în mesajul de la Fatima – pe lângă referinţa la atacul asupra Papei Ioan Paul al II-lea – s-ar putea vedea şi o aluzie la suferinţele prin care trece Biserica Catolică în aceste vremuri. Pontiful a răspuns că ceea ce poate fi redescoperit astăzi în mesajul Fecioarei de la Fatima este “patima” pe care o experimentează Biserica şi faptul că aceasta “este reflectată în persoana Papei”.

“Atacurile împotriva Papei şi a Bisericii nu vin doar din exterior; suferinţele Bisericii vin tocmai din interiorul Bisericii, din păcatul care se află în Biserică”, a spus el. “Este un fapt ştiut dintotdeauna, dar astăzi îl vedem într-un mod cu adevărat terifiant: cea mai mare persecuţie a Bisericii nu vine de la duşmani externi, ci se naşte din păcatul din Biserică. Şi astfel Biserica conştientizează în mod profund nevoia de a învăţa din nou penitenţa, de a accepta purificarea, de a învăţa pe de o parte iertarea, iar pe de altă parte nevoia de dreptate. Iertarea nu înlocuieşte dreptatea”. Cu toate acestea, a amintit Papa, “Domnul este mai puternic decât răul, iar Fecioara este, pentru noi, garanţia vizibilă şi maternă a bunătăţii lui Dumnezeu, care are mereu ultimul cuvânt în istorie”.

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/05/12/iertarea-nu-inlocuieste-dreptatea/

foto> http://www.daylife.com/photo/00RD3iU9vv2nY

„[…] As for the new things which we can find in this message today, there is also the fact that attacks on the Pope and the Church come not only from without, but the sufferings of the Church come precisely from within the Church, from the sin existing within the Church. This too is something that we have always known, but today we are seeing it in a really terrifying way: that the greatest persecution of the Church comes not from her enemies without, but arises from sin within the Church, and that the Church thus has a deep need to relearn penance, to accept purification, to learn forgiveness on the one hand, but also the need for justice. Forgiveness does not replace justice. In a word, we need to relearn precisely this essential: conversion, prayer, penance and the theological virtues. This is our response, we are realists in expecting that evil always attacks, attacks from within and without, yet that the forces of good are also ever present and that, in the end, the Lord is more powerful than evil and Our Lady is for us the visible, motherly guarantee of God’s goodness, which is always the last word in history […]”

Interviul integral> AICI

Nu pot să nu apreciez sinceritatea acestor afirmaţii, cu toate că sunt destul de tardive şi oarecum voalate, însă la noi, la ortodocşi, cu greu un înalt ierarh ar fi spus într-o situaţie similară (să presupunem) că Biserica are nevoie “de a învăţa din nou penitenţa, de a accepta purificarea, de a învăţa pe de o parte iertarea, iar pe de altă parte nevoia de dreptate. Iertarea nu înlocuieşte dreptatea”… Cel mult ai fi avut parte de un limbaj de lemn, steril duhovniceşte, încadrat în normele seculare ale acelui politcally correctness, de data aceasta în forma lui bisericească; sau pur şi simplu totul s-ar muşamaliza.

La o primă vedere aş fi postat fragmentul acesta pe blog numai şi pentru modelul de recunoaştere a vinovăţiei în mod public, pentru frumuseţea şi pentru transparenţa de care dă dovadă, dar, după cum o să vedeţi mai jos, între timp s-a iscat o adevărată polemică între doi-trei cardinali pe tema acestor abuzuri sexuale, adăugând problematicii şi implicaţii dogmatice.

Schonborn vs. Sodano. Leonard vs. Schonborn

În altă parte aflăm motivul mai extins al acestei declaraţii papale:

[…] “Declaraţiile sale reprezintă o repudiere a unor înalţi oficiali ai Vaticanului, care, în ultimele luni, au atribuit scandalul unei conspiraţii din umbră creată de persoane din afară, ce merge de la o presă ostilă la liberali din interiorul bisericii. Vaticanul a fost aspru criticat pentru că a încercat să arunce vina în altă parte şi s-a produs furie când un aliat apropiat al papei, cardinalul Angelo Sodano a calificat acuzaţiile de abuz asupra unor copii ca „bârfe minore”.

sursa>

http://www.antena3.ro/stiri/externe/papa-scandalul-abuzului-sexual-este-cea-mai-mare-amenintare-la-adresa-bisericii_98996.html

Cardinalul Cristoph Schonborn al Vienei s-a remarcat pe durata problemei abuzurilor sexuale prin critica dură, zic eu întemeiată, împotriva cardinalului Angelo Sodano, fostul secretar de stat al Vaticanului şi decanul colegiului cardinalilor. Dar de unde a pornit totul? Păi să o luăm pas cu pas… Anul acesta, în aprilie, de Sfintele Paşti, când scandalul tocmai se iscase şi când Papa nu ştia cum să gestioneze problema şi cum să iasă în public cu declaraţiile, cardinalul Sodano a luat cuvântul la messa din piaţa San Pietro din Vatican pentru a-şi exprima sprijinul faţă de papa Benedict al XVI-lea, spunând următoarele:

“Ne raliem în jurul Dvs. Suntem profund recunoscători pentru tăria sufletească şi curajul apostolic cu care proclamaţi Evanghelia lui Cristos. Poporul lui Dumnezeu este alături de Dvs. Nu vă lăsaţi intimidat de ‘bârfele’ momentului, de încercările prin care trec uneori comunităţile de credincioşi.” Prelatul a continuat: “Cardinalii, colaboratorii Dvs din Curia Romană, sunt alături de Dvs. Fraţii întru episcopat din lumea întreagă, ce conduc cele 3.000 de circumscripţii ecleziale, sunt alături de Dvs. În aceste zile, 400.000 de preoţi, care cu generozitate slujesc Poporul lui Dumnezeu în parohii, oratorii, şcoli, spitale şi în multe alte contexte, precum şi în misiuni în cele mai îndepărtate locuri ale lumii, sunt alături de Dvs.”

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/04/05/cardinalul-sodano-il-incurajeaza-pe-papa/

foto>

http://media.cleveland.com/world_impact/photo/benedict-xvi-angelo-sodano-040410jpg-6c82262f278a9203_large.jpg

Ulterior, încercând să arate că declaraţia lui Sodano a fost una spontană şi de solidaritate, directorul biroului de presă al Vaticanului, preotul Federico Lombardi, a spus presei:

[…] “chiar şi în timpuri dificile, Papa nu cere şi nici nu organizează demonstraţii spre propria apărare sau pentru sprijinul său”. […]“De dragul adevărul trebuie spus că Papa Benedict nu a cerut nimic. Intervenţia Cardinalului Sodano a fost o iniţiativă a Colegiului Cardinalilor, cel puţin a Cardinalilor prezenţi în acel moment în Roma, reprezentaţi de decanul lor. Papa a fost informat cu puţin timp înainte ca să aibă loc discursul. L-a primit cu recunoştinţă şi simplitate pentru ceea ce s-a dorit să fie, şi anume un mesaj de apropiere, de afecţiune şi solidaritate”.

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/05/11/papa-nu-a-cerut-ajutor-in-fata-atacurilor-din-media/

foto>

http://newsimg.bbc.co.uk/media/images/46904000/

jpg/_46904508_jex_546207_de27-1.jpg

Ori această declaraţie a cardinalului Sodano a stârnit furia credincioşilor, dar şi a cardinalului Schonborn, care a considerat că fostul secretar de stat al Vaticanului (între 1990 şi 2006), a “greşit profund” în problema abuzurilor sexuale, adoptând o atitudine „diplomatică” (detaşată, ignorantă), socotindu-le simple “bârfe” de moment şi minimalizând astfel gravitatea lor:

“În timp ce se alătură Cardinalului Sodano în sprijinirea Sfântului Părinte, Cardinalul Schonborn a criticat dur modul în care fostul secretar de stat a caracterizat controversele din ultimele luni. Mai mult, prelatul vienez a spus despre decanul Colegiului Cardinalilor că are o istorie de subevaluare a problemei abuzurilor sexuale. A amintit că în 1995 Cardinalul Ratzinger a oferit dovezi privind abuzurile comise de Cardinalul Hans Hermann Groer, dar Cardinalul Sodano s-a opus. Investigaţia cerută de viitorul Papă s-a lovit de “latura diplomatică”. În 1998 însă, Cardinalul Groer (căruia i-a urmat Cardinalul Schonborn) a renunţat la toate titlurile sale ecleziale, la cererea Papei Ioan Paul al II-lea, în contextul apariţiei unor noi dovezi despre comportamentul său nepotrivit”.

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/05/11/cardinalul-schonborn-arunca-noi-critici/

foto>

http://blogs.21rs.es/trastevere/files/2008/11/christoph-schonborn-y-benedicto-xvi.jpg

De acest cardinal Schonborn o să mai auziţi cu siguranţă anul acesta, fiindcă organizează anul acesta la Viena (20-27 septembrie 2010), cea de-a XII-a întâlnire a Comisiei mixte de dialog teologic Catolic-Ortodox pe tema primatului papal, unde se doreşte redactarea textului final care nu a putut fi adoptat anul trecut în cadrul reuniunii de la Paphos, Cipru.

Fire reformistă, cardinalul Vienei este unul dintre cei mai influenţi prelaţi catolici din Europa, fiind considerat la un moment dat şi unul dintre “papabili” la ultimul Conclav. Totodată, acesta a fost studentul profesorului Ratzinger, ajungând să conducă comisia de episcopi ce s-a ocupat de Catehismul Bisericii Catolice.

Dar aceasta nu este singura polemică iscată în jurul acestei preobleme privind abuzurile clericilor catolici împotriva minorilor. Cu câtva timp în urmă postam pe blog un articol privitor la recentele declaraţii pe această temă ale cardinalului Schonborn, care lega cazurile de pedofilie din Biserica Catolică de celibatul sacerdotal impus. Cu alte cuvinte, cardinalul afirma că celibatul preoţilor, care în Biserica Catolică este obligatoriu, ar fi pricina acestor abuzuri sexuale. Dar acestor afirmaţii s-a opus alt cardinal, cu o părere diferită, încercând să mute vina în altă parte. Este vorba de primatul Bisericii Catolice din Belgia, arhiepiscopul Andre-Mutien Joseph Leonard, care a afirmat într-un interviu pentru publicaţia semi-oficială a Vaticanului, L’Osservatore Romano, că celibatul este [ar trebui să fie] mai degrabă o sursă de har, nu de abuzuri, de aceea ar trebui pus accentul pe formarea preoţilor:

“Celibatul nu este cauza abuzurilor sexuale, dar este nevoie să se pună un accent mai mare pe formarea preoţilor pentru a se evita pe viitor astfel de tragedii”. […] “investigarea cauzelor este mereu dificilă. Dar sunt convins că nu este corect să găsim explicaţia unor atitudini deplasate ale unor preoţi în celibat.” El a subliniat că nimeni nu numeşte căsătoriile ca “sursă de dezechilibru mintal”, deşi majoritatea cazurilor de abuzuri sexuale împotriva minorilor au loc acasă. […] Dezvoltarea personală a preotului este problema, a spus el, şi de aceea trebuie pus mai mare accent pe formare, pe “echilibrul afectiv” al candidaţilor. […] “Dar repet, celibatul nu este o sursă de dezechilibru pentru preot; este în schimb o sursă de har”.

sursa>

http://www.catholica.ro/2010/05/11/celibatul-e-sursa-de-har-nu-de-abuzuri/

foto>

http://www.rtbf.be/info/sites/rtbf-info/files/imagecache/DetailImage/node_images/

mgr_leonard_nouveau_primat_de_belgique.jpg

Părerile pe această temă la catolici sunt, aşadar, împărţite. Celibatul în Apus a fost impus în urma unui “sinod” (conciliu) ţinut la Elvira, Spania, între anii 300-306 (“canonul” 33), „sinod” care însă nu a fost niciodată recunoscut de ortodocşi. Acest “canon” interzice celor ce sunt chemaţi să fie propovăduitori ai Evangheliei, fie episcopi, preoţi sau diaconi, să aibă vreun fel de legături cu soţia lor şi să aibă copii, sub pedeapsa caterisirii. O altă referinţă în acest sens este găsită şi la canonul 29 al sinodului de la Arelate (Galia) din anul 314, asemănător celui de la Elvira, însă care a căzut în desuetudine la scurt timp după ce a fost promulgat. Un bătrân episcop din Tebaida Egiptului, Pafnutie, ucenic al Sf. Antonie cel Mare şi care suferise multe prigoniri în timpul împăratului Maximian, la primul Sinod Ecumenic  din anul 325 de la Niceea a zis în plen următoarele cuvinte în favoarea menţinerii căsătoriei pentru preoţi: „nu trebuie a impune clericilor si persoanelor sacerdotale acest jug greu, deoarece viata conjugală este onorabilă şi patul conjugal nepătat, iar în urma rigorii exagerate Biserica va avea pagubă mai mare„. Canonul 13 al Sinodului Trulan (Quinisext, sau V-VI Ecumenic) din anul 692 a reglementat situaţia creată în Apus:

Canonul 13, Sinodul V-VI Ecumenic

“De vreme ce am cunoscut că în Biserica romanilor s-a predanisit (transmis) în chip (calitate) de canon (cu putere de canon) că cei ce vor să se învrednicească de hirotonia întru diacon sau întru presbiter să dea mărturie (declarare) că nu se împreună mai mult cu soţiile lor, noi, urmând vechiul canon al acriviei (desăvârşirii), cumpătaţii şi bunei rânduieli apostolice, căsătoriile cele după legi ale bărbaţilor sfinţiţi (ale clericilor) vrem să aibă tărie şi de acum înainte, în nici un chip desfăcând legătura cu soţiile lor, nici lipsindui pe aceştia de însoţirea (unirea) întreolaltă (unuia cu altul) la timpul cuvenit. Drept aceea, de s-ar afla cineva vrednic pentru hirotonie întru ipodiacon sau întru diacon, sau întru presbiter, acesta vieţuind împreună cu soţia cea după lege, în nici un chip să fie oprit de la urcarea la o astfel de treaptă, nici cumva să i se ceara în timpul hirotoniei să mărturisească că se va depărta (reţine) de la însoţirea legală cu propria sa soţie, pentru ca să nu fim siliţi a ocărî de aici (din această pricină) căsătoria (nunta) cea legiuită (rânduită) de Dumnezeu şi cea binecuvântată prin fiinţa sa de faţă (prezenţa sa); căci glasul Evangheliei strigă: ceea ce Dumnezeu a împreunat (împerecheat), omul să nu despartă (Mt. 19, 6); şi al (glasul) Apostolului care învaţă: cinstită este nunta şi patul nespurcat (Evr. 13, 4) şi: legatu-te-ai cu femeia? nu căuta dezlegare (I Cor. 7, 27).

Mai ştim că şi cei ce s-au adunat în Cartagina, punând grijă pentru curăţia vieţii slujitorilor (de cele sfinte), au zis că ipodiaconii care ating sfintele taine şi diaconii şi presbiterii, la anumite soroace, să se înfrâneze (abţină) de la cele cu care vieţuiesc împreună. Pentru aceea şi noi să păzim la fel cele care s-au predanisit prin Apostoli şi care s-au ţinut chiar şi din vechime, cunoscând vremea fiecărui lucru si mai ales a postului şi a rugăciunii. Căci se cuvine ca cei care se apropie de altar în timpul săvârşirii celor sfinte să fie înfrânaţi întru toate, ca să poată dobândi ceea ce cu inimă curată (în mod simplu, deschis) cer de la Dumnezeu.

Iar dacă cineva, lucrând (procedând) împotriva canoanelor apostolice, ar îndrăzni să lipsească de legătură şi însoţire cu femeie legiuită pe careva dintre cei sfinţiţi (clerici) – zicem adică dintre presbiteri sau diaconi sau Ipodiaconi să se caterisească. Aşijderea şi dacă vreun presbiter sau diacon alungă pe soţia sa sub cuvânt (pretext) de evlavie, să se afurisească, iar stăruind (persistând), să se caterisească (can. 5 ap.).”.

Conexiuni: 5, 17, 26, 51 Ap.; 3 Sin. I Ec.; 14 Sin. IV Ec.; 5, 6, 30 Trul.; 18 Sin. VII Ec.; 19 Anc.; 1, 8 Neocez.; 4 Gang.; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare.

Acest canon practic anulează toate aşa-zisele “canoane” apusene anterioare referitoare la celibatul obligatoriu pe care Roma se străduise să le impună până atunci. Regula celibatului în viaţa clerului a fost generalizată de papa Grigore al VII-lea (1073-1085) şi legiferată în chip solemn la Conciliul tridentin (1545-1565).

Deci care este până la urmă păcatul din Biserica Catolică?… căci abuzurile sexuale împotriva minorilor par a fi  consecinţa unor vechi legi bisericeşti apusene „puritaniste”.

dan.camen.