O evocare a personalitatii Mitropolitului Bartolomeu Anania, supranumit si „Leul Ardealului”,
in emisiunea D-lui Razvan Bucuroiu, intitulata „De la plus la infinit”.
Arhive pe etichete: adormire
Miride de post> Sfintii Sapte Tineri din Efes
Miride de post
Sfintii Sapte Tineri din Efes
Cum sa ajungi sfant dormind si mucenic nestiind de cazne? Stati linistiti, nu prea se poate! Exista insa in Sinaxar o singura exceptie: Sfintii Sapte Tineri din Efes, praznuiti de Biserica noastra la 4 august. La Dumnezeu toate sunt cu putinta!… Ca un sfesnic cu sapte brate, sfintii tineri lumineaza si azi in intunericul necredintei lumina invierii…
In Minei se vorbeste despre faptul ca cei sapte tineri au avut parte in pestera de “minunata moarte ca un somn” [1], intreg canonul Utreniei folosind explicit verbul “a muri”, iar o stihira spune ca moartea lor a fost “cea de obste”, iar invierea “mai presus de fire”: “Voi, pruncii Efesului, murind odinioara pre pamant fara de simtire, cu moartea cea de obste, ati inviat iarasi mai presus de fire, aratat incredintand invierea mortilor” [2]. De partea cealalta, Sinaxarul spune ca a fost “straina si minunata adormire” sau “somn de moarte”, iar mai explicit: “sufletele lor erau pazite in mainile lui Dumnezeu, iar trupurile lor, ca si cum ar fi dormit, zaceau in pestera, nestricate si neschimbate”.
Si in legatura cu perioada cat au stat in pestera sfintii exista incertitudini. Simeon Metafrast citeaza marturia lui Gheorghe Chedrin, conform careia aflarea celor sapte sfinti tineri s-a facut in anul 23 al domniei lui Teodosie II cel Tanar *(cel Mic, 408-450), dar si o alta sursa, care mentioneaza ca data ziua de 22 octombrie a anului 38 al imparatiei aceluia. Calculand de la data mortii lui Decius, anul 251 *(254 dupa Metafrast), obtinem pentru prima varianta 180 de ani, iar pentru a doua 195 de ani, desi majoritatea surselor vorbesc de 172 ani, iar Chedrin de 170 de ani. De asemenea, in Sinaxarul Mineiului se vorbeste de 372 de ani, care insa, in cele din urma, poate fi si o greseala de copiere (prima cifra de la 172) [3]. Numarul nu este important si poate nici durata indelungata pe care sfintii au petrecut-o in “adormire”, ci minunea in sine, care a adeverit fara tagada invierea.
~~~+~~~
Pregatindu-se pentru martiriu, cu rugaciuni fierbinti in pestera intunecoasa, ei se imbarbatau adesea cu nadejdea invierii. Trimitandu-l pe cel mai tanar dintre ei in oras sa cumpere cele ale gurii, cu argint acela hranea si gurile saracilor. Iata milostenie facuta si in prigoana! Aducand pentru ultima data din cetate Iamvlih o singura paine, au impartit-o frateste si, dupa neincetate slavoslovii isi culca ochii, cu somn ingreuiat de la mahnirea prigonirii. A doua zi doreau sa primeasca cununa de martiriu…
Si… se trezira, “parandu-li-se ca seara s-au culcat” si, flamanzi, ii cer lui Iamvlih sa cumpere mai multa paine, dandu-i pentru asta un ban de argint de pe vremea lui Decius. Rupand cu greu pecetile pesterii, acesta se indreapta catre oras, ducand cu sine gand plin de uimire: Sfanta Cruce impodobea, peste tot, portile cetatii, oameni multi se jurau cu numele lui Hristos si peste tot straina vedere. Coborat parca din cer, se indreapta catre vanzatorul de paine, si-i intinde banul sa cumpere, ca si “ieri”, paine… Comoara! A gasit comoara! – strigau toti care vedeau banul si-l fortau sa spuna tot ce stie. Episcopul si Antipatul il cercetara si, necrezandu-l, il urmeaza pentru adeverire la pestera minunii ce se savarsise, sa vada si sa gaseasca adevarata comoara duhovniceasca. Dandu-i de stire imparatului de cele gasite, acela degraba soseste si, cu umilinta divina, se inchina celor sapte tineri ca unor sfinti, lor, care inviasera…
Marturisira luminati imparatului ca pentru el i-a “inviat” Dumnezeu, “mai inainte de invierea cea de obste”, ca sa combata eresul saducheu care bantuia imperiul, potrivit caruia nu exista inviere a mortilor. Vazandu-i fata catre fata, in carne si in oase, treziti ca inviati si sfinti ca mucenici, imparatul a exclamat de bucurie: “Cu adevarat este invierea mortilor!” [4]
dan.camen.
PS: Invierea Sfintilor Sapte Tineri din Efes reaminteste celor care postesc in aceasta perioada de ridicarea la cer cu trupul a Maicii Domnului a treia zi de la adormirea ei, care este pana la urma o inviere inainte de Invierea cea de obste.
[1] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna I, gl. II în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, p. 48
[2] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna V, gl. II în Mineiul Lunei August, …, p. 50
[3] Sinaxarul Sfintilor Spate tineri din Efes în Mineiul Lunei August, …, p. 52
[4] Condacul, gl. IV, în Mineiul Lunei August, …, p. 51
_______________________________
foto>
Ieşind din „zodia” leului pentru a intra în „zodia” Fecioarei…
~~~+~~~
“[…] Întru această lună, în a 15-a zi, după socotinţa unora, s’a mutat dela cele pământeşti la cele cereşti, şi prea sfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, fiind în vârstă de 75 de ani. Dupre cum scrie Epifanie şi Gheorghie Chedrin în adunarea Istoriilor, şi Meletie la Bisericeasca Istorie (Cartea I, cap. 11, pt. 2).
La a căreia mutare s’a făcut acele minuni înfricoşate, adecă: Vestirea îngerească pentru mutarea ei dela cele pământeşti la cele cereşti. Adunarea Apostolilor prin nori. Îngereştile glasuri ce se auziau la petrecerea ei la mormânt. Şi pedeapsa cutezătorilor iudei, cari din pizmă şi urâciune se pornise să răstoarne patul cu trupul acel încăpător de Dumnezeu. Dupre cum acestea toate mai pre larg sunt scrise în Sinaxarul acestei zile.
Apoi, precum soarele în această lună ieşind din zodia leului, intră în zodia fecioarei, care precum mai’nainte a închipuit pre Adormirea pururea Fecioarei, că va fi săvârşită într’însa; aşa şi pre a noastră scăpare dela leul cel nevăzut, şi intrarea supt apărarea şi postul de 15 zile a Adormirei Fecioarei, căci potrivirea acestor lucruri, nu îndeşert a fost […]”. [1]
Cititi si>
Miride de post> Sfintii Macabei si Sfanta Cruce – inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului
[1] Fragment din precuvântarea Arhimandritului NEONIL, Stareţul Sfintelor “Monastiri Neamţul şi Secul” (1846), de la începutul Mineiului Lunei lui August, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, pp. 5-6.
_______________________________
foto>
http://ramsites.net/~kononovavm/Iconography%20project/bakhtin.jpg
Nicolae Paulescu – 80 de ani de la adormire
[Anul acesta se implinesc 80 de ani de la adormirea „Geniului stiintei crestine” – Nicolae Paulescu († 19 iulie 1931). Cateva cuvinte, care evoca in unghere personalitatea acestui crestin, aveti redate mai jos. Doamne, invesniceste geniile care mor!… – dan.camen.]
Geniul romanesc al stiintei crestine – Nicolae Paulescu
Astazi, intelectualul crestin este socotit de “elita intelectuala” ori exentric, ori “inapoiat”. Intelighentia, alcatuita in cea mai mare parte din oameni “rationali”, atei sau indiferenti religios – in cel mai bun caz, – anticrestini – in cel mai rau. Elitei “nereligioase” intelegem sa-i contrapunem modele de intelectuali crestini din epoca interbelica.
Acesti intelectuali crestini trebuie sa fie reperele noii generatii
In anul 1942, exceptionalul teolog Nicolae Mladin (1914-1986), monah autentic, devenit Mitropolit al Ardealului, publica un articol in Revista teologica, intitulat “Doctrina despre viata a profesorului Nicolae Paulescu”. Era al doilea text de forta al literaturii ortodoxe referitor la marele profesor, primul fiind al ganditorului crestin Nichifor Crainic: “Nicolae Paulescu, fondatorul nationalismului crestin”, aparut in volumul Ortodoxie si etnocratie (Ed. Cugetarea, 1937).
Parintele Mladin a scria: “Paulescu este pentru stiinta romaneasca – in sancturarul stiintei universale – ceea ce este Pasteur pentru Franta”. Doi savanti crestini – Louis Pasteur (apartinand spatiului romano-catolic) si Nicolae Paulescu (apartinand spatiului ortodox) – pentru o Europa descrestinata de revolutia franceza si de revolutia bolsevica.
“Cauza prima este Dumnezeu!”
Pasteur (parintele Chimiei biologice si al Microbiologiei) ne-a lasat marturie: “Notiunea si respectul de Dumnezeu ajung in mintea mea pe cai tot atat de sigure ca acelea care ne conduc la adevaruri de ordin fizic”.
Paulescu (descoperitorul insulinei), la randu-i, spunea: “A demonstra existenta unei cauze prime a vieii, imateriala, unica si infinit-inteleapta; iata limita sublima la care ajunge fiziologia. Aceasta cauza prima este Dumnezeu”.
Astazi, necroforii si sicofantii stiintei romanesti, mai precis intelectualii atei ante si post-decembristi, nu mai gandesc cauzal. Ei judeca ideologic si… pragmatic, oficializand adevaruri stiintifice (medicale, sociologice, istorice etc.) dupa cum le cere partidul, statul, rectorul, decanul, presedintele…
Adevarul Evangheliei, gandit stiintific
Gandirea paulesciana ar putea constitui subiectul unor utile si interesante teze de doctorat atat in domeniul medicinii, cat si in filosofie si teologie. Dar cum Paulescu a fost un intelectual crestin si nationalist pe deasupra, gandirea si viata lui sunt denaturate, cand nu defaimate, ignorate, cand nu contestate vehement. Conceptia despre lume si viata a profesorului Paulescu trebuie tinuta sub obroc, fiindca azi aparitia sintagmei “intelectual crestin” poate periclita planurile scelerate ale celor care vor sa-l scoata pe Hristos din Universitate si din Academie, iar a omagia un nationalist, fie el si savant, nu e corect politic.
Nichifor Crainic, remarcabil interpret al gandirii paulesciene, descoperise valoarea stintifica a scrierilor profesorului de fiziologie: “Pentru Nicolae Paulescu, nationalismul e adevarul natural, iar crestinismul e adevarul supranatural. (…) Nu e nici o lauda pentru noi sa recunoastem ca pana azi apologia adevarului crestin pe temeiuri stiintifice, inchegata de Paulescu, e mult mai pretuita in Occident, decat in Romania. (…) Nicolae Paulescu e filosoful care gandeste stiintific adevarul Evangheliei”.
Spiritul paulescian si “era” Animal Planet
O parte din operele fundamentale ale gandirii paulesciene au fost retiparite in ultimii ani. “Conceptia despre viata a profesorului Paulescu “- acel studiu al Mitropolitului Mladin – a fost retiparit si el la Iasi, in 1997, prin grija eseistului Mircea Platon. Insa, duhul stiintific al lui Paulescu este in continuare tinut la usile Universitatii romanesti post-comuniste (dupa cum am aratat alta data, la fel se intampla si cu spiritul lucrarilor altor mari carturari crestini ai romanilor). De altfel, nici in Occidentul – alta data avid de stiinta lui Paulescu – nu este astazi tolerata gandirea paulesciana. Stiinta lumii orbecaieste prin intunericul holisticii, al evolutionismului de tip Anima Planet, al ateismului, al neoprotestantismului de “factura antihristica”. Desi nanotehnologia a disecat omul, tainele, misterul, Dumnezeu nu are loc in stiinta moderna.
Savantul crestin Paulescu ajunsese la cauza prima – Dumnezeu – doar cu instrumentele stiintei medicale de la nivelul anilor 1910 – 1930. Si a platit. I s-a refuzat recunoasterea descoperirii insulinei, fiind privat si de premiul Nobel pentru medicina.
A trait ca un ascet ortodox
Paulescu le vorbea studentilor despre Legea iubirii, despre Biserica lui Hristos, despre Jertfa euharistica. Un student al sau, N. Mucichescu-Tunari, relata, in revista Sfarma Piatra, in 1936, o discutie cu Paulescu: “Imi aduc aminte ca ne-a intrebat o data, pe fiecare, daca ne ducem la biserica in fiecare duminica. (…) Si, cum era de asteptat, raspunsul nostru nu l-a multumit. Ba chiar s-a suparat. Si ne-a dojenit aspru. Dojana aceea n-am s-o uit niciodata”.
Memorabile au ramas si cuvintele lui Paulescu adresate studentimii sub forma unui manifest: “Nationalismul, adica iubirea de Neam, il aveti imprimat in suflet, caci e un instinct cu care v-ati nascut si n-aveti nevoie sa-l invatati, ci numai sa-l disciplinati”.
Asadar, iata care erau sentimentele care il calauzeau pe profesor: dragostea pentru Hristos si iubirea de neam.
Nichifor Crainic, titularul catedrei de Mistica de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti (abandonata astazi, in favoarea ecumenismului !) a descris astfel sfarsitul savantului: “A trait ca un ascet ortodox si a murit in paradisiaca seninatate sufleteasca, primind Sfintele Taine din mana parintelui Ghita de la biserica lui parohiala din Bucuresti, cu hramul Sfantul Mina. Viata lui a fost viata aproape ireprosabila a sfintilor. Ce pilda covarsitoare de nationalism crestin ne-a lasat omul acesta, care isi ingenunchia geniul si imensa-i stiinta in fata Sfantului Potir, care a dorit ca ramasitele lui pamantesti sa fie infasurate in flacarile tricolorului romanesc!”.
Silviu Alupei
Articol aparut in Revista de gandire politica si crestina – ROST
sursa>
http://trandafirescu.wordpress.com/2009/12/06/geniul-romanesc-al-stiintei-crestine-nicolae-paulescu/
Theologhia 
