2012 sau Apophis?

2012 sau Apophis?

Mai multe persoane m-au întrebat dacă pe 21 decembrie 2012 va avea loc sfârşitul lumii, aşa cum spune filmul… lui John Cusack? Erau persoane de diferite vârste şi unele dintre ele nu aveau bogate cunoştinţe cinematografice, însă aflaseră de profeţie şi de film şi acum erau oarecum tulburate.

Le-am răspuns că acel film, pentru a scoate profituri uriaşe, avea nevoie de o strategie de marketing foarte bine pusă la punct şi speculativă, şi astfel au exploatat la maxim “profeţia” mayaşă. Încă din 2003, de când s-a făcut legătura între “profeţie” şi sfârşitul calendarului mayaş aceştia, probabil, au pus la cale toate detaliile pentru ca prin film să se agite spiritele; mai ales că ar mai rămâne de trăit doar 3 ani de la … avertismentul lor. De fapt „profeţia” mayaşă nu e o profeţie în sine, ci este o concluzie  la care au ajuns unii mai recent (că tot se apropie vremea) şi care se leagă de sfârşitul calendarului mayaş, ce se termină pe 21 decembrie 2012.

La momentul întrebării am răspuns fiind nedocumentat ştiinţific, afirmând doar ceea ce ştiam şi ce presupuneam în mod logic. Le spuneam că este un nonsens faptul că mayaşii, care au prezis sfârşitul lumii, au sfârşit mai înainte de… sfârşit. Dacă neamul nu le-ar fi pierit, atunci în mod logic profeţia lor ar fi putut naşte acum, pentru unii, mari semne de întrebare. Iarăşi, sfârşitul lumii înseamnă mai mult decât o alăturare şi inversare simetrică de cifre 2012= 20 decembrie. De asemenea, le-am zis că sfârşitul lumii nu are loc doar într-o singură zi, ci e nevoie de ceva timp şi de ceva… semne. Un sfârşit care nu are semne e irealizabil, cel puţin d.p.d.v. logic. Astfel că acele distrugeri apocaliptice din film nu pot avea loc toate în aceaşi zi, aşa cum le prezintă filmul în mod distorsionat. Venirea Domnului însă va fi precum a unui fur noaptea (II Petru 3, 10), adică la un moment şi un loc bine stabilit, precis şi necunoscut (Mt. 24, 36). Le-am vorbit apoi despre semnele venirii Mântuitorului, aşa cum Biserica ne învaţă.

Documentându-mă ulterior am aflat şi alte amănunte interesante, bune de ştiut, care întregesc oarecum cunoştinţele în această privinţă. Am găsit o bună şi completă explicaţie a fenomenului, scrisă în patru părţi, pe care o puteţi găsi AICI. Eu m-am rezumat la a insera în postare doar frazele şi paragrafele cele mai importante pentru a fi reţinute mai uşor:

– principiul ciclicităţii la mayaşi> “Mayasii înţelegeau diferit timpul faţă de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi încetinit, după cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, însa “curge” într-o singură direcţie. Prin contrast, mayaşii credeau că timpul “curge” în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecăruia începând unul nou, şi că ciclurile temporale işi au originea în Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pântece cosmic”, care a dat naştere lumii noastre şi care o va distruge pentru a face loc alteia. Hunab Ku, pentru care mayaşii aveau în scrierea lor şi o ideogramă, era asimilat zeului suprem, Creatorul”;

– calendarul mayaş> “Calendarul maya începe în 12 august 3114 î.Hr. şi se încheie la 21.12.2012. El conţine 5 subdiviziuni temporale. În ordine, de la cea mai mică la cea mai mare, acestea sunt (în transcriere aproximativă): k’in, winal, tun, k’atun, baktun. K’in – înseamna o zi, winal – o perioadă de 20 de zile (asemănătoare cu luna noastră), tun – este un an de 360 de zile, iar k’atun – 20 de ani a câte 360 de zile fiecare. În fine, baktun reprezintă o perioada de 400 de ani, adică 20 de k’atuni. 13 baktuni formau un Mare Ciclu, adică 1.872.000 zile, notat 13.0.0.0.0.”;

– Quetzalcoatl – prefigurare a lui Hristos> “Piramida de la Chichén Itzá a fost construită în aşa fel încât, în timpul echinocţiilor, soarele în apus aruncă o umbră semănând perfect cu cea a unui şarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale ale construcţiei. Şarpele acesta este reprezentarea alegorică a zeului Kukulcan – la mayaşi sau Quetzalcoatl – la azteci (nume însemnând “şarpele cu pene”), asimilat ulterior de populaţiile Americii Latine cu Iisus Hristos […] Aztecii au ridicat la Teotihuacán (”Oraşul Zeilor”), lângă Mexico City, Piramida Soarelui, închinată aceluiaşi zeu Quetzalcoatl”;

– şarpele din piramidă> “Bazându-se pe această combinaţie între divinităţi şi calcule matematice, ei au aflat, îin mod incredibil, încă de acum 4.000 de ani, ceea ce noi ştim de doar câteva decenii: anume că pe 21 octombrie 2012 va începe alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Căii Lactee! Alinierea culminează, conform calculelor mayaşe – confirmate de savanţii moderni – în ziua solstiţiului de iarnă, 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) sau 21 decembrie 2012 în calendarul nostru. La această dată, lumina şi umbra îl vor proiecta pe “Şarpele cu pene” coborând pe treptele piramidei Chichén Itzá, care la bază are un cap mare de şarpe sculptat în piatră. Acest fenomen se petrece de două ori în fiecare an, însă la solstiţiul de iarnă al lui 2012 ceva special se va întampla. La apus, umbra marginii de N-V a piramidei va proiecta un tipar de lumină care îmbrăţişează şi iluminează capul de şarpe sculptat de la baza scărilor. Într-o perioadă de 32 de minute şarpele, alcătuit din această alternanţă de lumină şi umbră, va coborâ pe pământ, pe masură ce soarele părăseşte fiecare treaptă, mergând din vârf până la bază. Pe lângă aceasta, pe 21 decembrie 2012, în jurul orelor 11:11, coada şarpelui proiectată din vârful piramidei va ţinti exact înspre constelaţia Pleiadelor, într-o aliniere asemănătoare celei pe care o are piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacán sau piramidele egiptene de la Gizeh. Atunci, cred mayaşii, odată cu revenirea pe pământ a lui Quetzalcoatl, lumea noastră se va sfârşi prin foc, iar “pântecele cosmic” Hunab Ku va da naştere unui nou soare, numit de mayasi “Cel de-al Şaselea Soare”, o altă lume mai evoluată urmând să se nască”;

– confirmarea oamenilor de ştiinţă> “Oamenii de ştiinţă au confirmat ceea ce mayaşii ştiau de mult timp: anume că la data solstiţiului de iarna 2012, soarele se va afla în “aliniamentul galactic”, adică va fi pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care împarte în două Calea Lactee, divizând-o în 2 hemisfere sau lobi)”;

– aliniamentul galactic> “Dacă asemenea aliniamente au mai apărut în anii 3000 î. Hr. şi 1500 î. Hr., deosebirea este că, de această dată, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar că se va afla pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul Galaxiei.  În plus, cu ocazia aceleiaşi alinieri, Tăietura Neagră (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic până dincolo de constelaţia Acvilei, marcată în imagine ca “Dark Rift”), pe care mayaşii o cunoşteau şi o numeau “Drumul Negru” (Xibalba be), se întinde exact peste Ecuatorul Galactic, în locul în care soarele se va afla în 2012”;

– răcirea globală> “Începând cu 2012, procesul de răcire globală va cuprinde Pământul, iar la mijlocul secolului 21, întreaga planeta va fi cuprinsă de temperaturi scăzute, aprecia un expert al Observatorului Academic al Rusiei. Cauza acestei scăderi a temperaturii este micşorarea fluxului de radiaţii solare, aprecia Habibulo Abdusamatov (în 2006). Până în anul 2035, nivelul radiaţiilor solare va atinge minimul, iar 15 ani mai târziu se aşteaptă o răcire accentuată a climei”.

Acum că am limpezit oarecum “apele” în privinţa “profeţiei” mayaşe, am să fac referire în postare şi la altă “profeţie”, de data aceasta venită din partea cercetătorilor, adică a oamenilor de ştiinţă. Puteau ei să stea mai prejos decât mayaşii? Am aflat dintr-o ştire că cercetătorii ruşi au avut o întâlnire secretă (sic!) pentru a salva Pământul de la coliziunea cu un asteroid, botezat Apophis 9942. Această ştire are şi alte câteva elemente în comun cu profeţia mayaşa decât aceea că se referă la un cataclism apocaliptic care declanşează sfârşitul lumii.

Apophis era “spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii”. Este vorba astfel tot de un şarpe, de data aceasta întruchipând răul.

Înfrângerea şarpelui este menţionată într-un papirus aflat la British Museum, care este datat din jurul anului 300 î.Hr., dar care conţine elemente lingvistice cu 2000 de ani anterioare: “Apophis este tăiat în bucăţi si ars; pentru ca această înfrângere să fie mai eficientă, sunt adăugate indicaţii practice de magie, printre care desenarea imaginii lui Apophis colorată în verde pe o foaie nouă de papirus, închiderea ei într-o cutie pecetluită, aruncarea acesteia în foc şi scuiparea asupra ei de patru ori”. Oare aşa au de gând să facă cu asteroidul Apophis şi oamenii de ştiinţă pentru a-l distruge? Îl vor da focului rachetelor ca să-l spargă în bucăţi?… O-m trăi şi o-m vedea! Dacă însă ne legăm de numărul care întregeşte denumirea asteroidului, putem spune că cei care l-au ales nu l-au pus întâmplător. Daca adunăm ultimele două cifre de la final obţinem 6 care, împreună cu primele două întoarse invers, dau… 666. Or fi vrut prin aceasta să arate că Apophis este într-adevăr “distrugătorul” sau că, potrivit unei înţelegeri mai mistice, va avea loc sfârşitul lumii în care diavolul este actorul principal şi care distruge pământul. Pentru altcineva mai superficial aceste lucruri par nesemnificative, de luat în râs, însă sunt bune de ştiut şi de cercetat.

În această a doua “profeţie”, un alt element asemănător primeia iese în faţă: ciclicitatea. Acest asteroid se pare că “ar putea trece în 2029 la 30.000 de kilometri de planetă, mai aproape decât unii sateliţi geostaţionari, şi ar putea intra în coliziune cu Tera şapte ani mai târziu (13 aprilie 2036)”. Nu se ştie însă nimic sigur; prima trecere pe lângă orbita pământului “va modifica orbita asteroidului şi abia atunci se va afla dacă la următoarea trecere se va ciocni cu Pământul”. Asemenea filmelor apocaliptice, acesta “s-ar prăbuşi în apele Atlanticului, la 1.000 de kilometri de Coasta de Est a Americii, şi ar genera valuri tsunami de 17 metri înălţime care, odată ajunse pe uscat, ar distruge totul în calea lor. Energia degajată în cazul unui asemenea impact ar fi de 100.000 mai mare decât cea generată de bomba atomică de la Hiroshima”. “Coliziunea ar crea un nou deşert de mărimea Franţei”. Dimensiunea asteroidului este de 350 m, cum la mayaşi ‘tun’-ul avea 360 zile. Totul pare aranjat ca pentru un scenariu de film tip Armagedon produs de Hollywood. Până şi numele asteroidului începe cu „Apo” de la … Apocalipsă.

~~~+~~~

Deci până la urmă, care dintre cele două este adevărată? Vom muri în 2012 sau în 2029 şi 2036? :) Amândouă teoriile se fundamentează pe realităţi pe care noi acum le trăim şi le vom trăi, dar fiecare “profeţie” o desfiinţează într-un fel pe cealaltă, tocmai deoarece fiecare din cele două se consideră drept “profeţia care anunţă sfârşitul lumii”. Cum pot fi ele în acelaşi timp şi adevărate şi mincinoase? Şi una şi cealaltă sunt evenimente pe care noi trebuie să le cercetăm, să le luăm în seamă, fiindcă au şi un sâmbure de adevăr. Avem însă încredinţarea, creştini fiind, că sfârşitul lumii va fi altfel. Asemenea profeţiilor sibilelor din anticihitate care, păgâne fiind, s-au dovedit adevărate şi chiar mesianice, aşa şi aceste două aşa-zise “profeţii” pot fi folositoare creştinului, considerându-le drept semne ale venirii adevăratului sfârşit al lumii.

“Profeţia” mayaşă este folositoare pentru exactitatea calculului privind alinierea galactică (şi însemnătatea acestui fapt pentru pământ), şi pentru asocierea şarpelui cu pene “Quetzalcoatl” cu Iisus Hristos, ca prefigurare. Este interesant în acest sens şi spectacolul de umbre care vor cădea asupra acestui şarpe la momentul fixat şi importanţa lui dacă este interpretat mai mistic.

“Profeţia” oamenilor de ştiinţă este şi ea folositoare, fiindcă ne avertizează asupra unui potenţial şi real pericol asupra umanităţii. De asemenea, o posibilă coliziune cu un asteroid este semn vădit al sfârşitului lumii (Apoc. 8, 10-11 şi 9, 1-2).

Nu pot să nu remarc faptul că în filmul „2012”, ca şi în proaspătul „Avatar” al lui James Cameron, aceeaşi ură faţă de umanitate este resimţită la tot pasul, în filmul 2012 fiind datorată fatalismului exagerat de tip hollywoodian. La mayaşi această problema este oarecum mascată de faptul că ei credeau că odată cu venirea unui nou ciclu temporal se va naşte şi o nouă specie umană, mai evoluată decât precedenta.

Având aceste semne nu înseamnă că de acum vom putea sta liniştiţi până cel puţin în 2036, pentru că, într-o oarecare măsură, şi noi contribuim la accelerarea venirii sfârşitului lumii prin faptele noastre, iar efectele produse de aceste aşa-zise “profeţii” pot avea influenţă şi asupra vieţii noastre. Ele pot fi semne ale venirii Domnului a doua oară pe pământ sau ani în care cei care controlează lumea îşi manifestă puterea în mod distructiv.

dan.camen.

 

Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu

Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

către iubitul meu cler şi popor, har şi milă de la Dumnezeu,

iar de la mine arhierească binecuvântare.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Hristos a înviat!

[Adevărat, a înviat!]

Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puţin de dimensiunea pozitivă a existenţei şi mai mult de cea negativă.

Primii oameni, Adam şi Eva, au avut de ales între binecuvântare şi blestem; l-au preferat pe ultimul.

Această preferinţă s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scenă, cât  şi la spectatori.

În vremea noastră, programele de televiziune se întocmesc în funcţie de preferinţele spectatorilor. Micile ecrane oferă din abundenţă lupte sângeroase, scene de cruzime, bătăi, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într’o pivniţă, un copil şi-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a făcut-o, a răspuns că aşa a văzut el la televizor… Până şi programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viaţa animalelor sălbatice,  cad în acelaşi păcat; scenele de tandreţe maternă sunt rarităţi, în timp ce ni se oferă scene cu fiare care se sfâşie între ele.

Să intrăm însă într-un stadion. El este expresia modernă a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se băteau între ei cu spada, pe viaţă şi pe moarte, în văzul a mii de spectatori, dornici de sânge.  Cu vremea,  spada a fost înlocuită cu o minge, iar crima înlocuită cu pătrunderea acesteia în poartă. Nimic mai paşnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfârşit, învingătorii se îmbrăţişează, învinşii se aştern, tăcuţi, pe iarbă. Ce ne facem însă cu suporterii? Învinşii se năpustesc asupra unor oameni din aceeaşi tribună,  care însă nu au altă vină decât că şi-au încurajat echipa, şi totul se transformă într-o uriaşă scenă de sălbăticie, cu vânătăi pe feţe şi capete sparte. Se mai cheamă asta civilizaţie? Că de cultură nu putem vorbi.

Adevărul e că ne-am dezobişnuit să vedem viaţa în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puţin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldaţi în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supravieţuitorii asigură victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S’a arătat umblând pe apă. Spre a se convinge că nu vede o nălucă, ci pe Însuşi Învăţătorul său, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apă. Primeşte încuviinţarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos şi văzând valurile ameninţătoare împrejuru-i, începe să se scufunde şi strigă după ajutor. Iisus îl salvează[1]. De aici tragem concluzia că niciodată nu trebuie să te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depăşeşti păstrându-ţi privirea spre ţinta finală.

Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia„. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat„.[2] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respiraţia,  pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşuraţi. Iată însă că ei au rămas încremeniţi în spaţiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.

În altă parte, acelaşi Evanghelist Matei ne relatează o altă convorbire dintre Iisus şi uceenicii Săi, în cursul căreia le-a vestit că „El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Și Petru, luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-i: Fie-Ţi milă de Tine, Doamne, asta să nu Ţi se întâmple! Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!”[3] Aşadar, există o mare diferenţă  – uneori o prăpastie – între gândirea omenească şi cea dumnezeiască

Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o ţintă, ceea ce denotă existenţa  unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi ţintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanţa dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol  e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știţi care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ţinta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.

Să ne amintim de experienţa poporului lui Israel. După ce au fost eliberaţi din robia egipteană şi au trecut de Marea Roşie, au luat drumul prin pustia Sinai, o călătorie care a durat nu mai puţin de patruzeci de ani, în cursul căreia pribegii au întâmpinat numeroase obstacole, precum zăduful zilei, frigul nopţii, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, răscoalele, certurile interne, amintirea morţilor căzuţi pe drum. Pe toate însă le-au biruit, datorită faptului că aveau în minte un singur scop: să ajungă în Ţara Făgăduinţei. Și au ajuns.

Și istoria profană ne oferă destule exemple. Aţi auzit, desigur, de spaniolul Cristofor Columb, care în anul 1492  a pornit spre vestul Oceanului Atlantic, crezând că acesta e drumul spre India. Călătorie de durată, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau bântuită de furtuni, înaintând spre necunoscut. Pe vremea aceea, mulţi credeau că oceanul se termină undeva într-o prăpastie fără fund, ceea ce i-a făcut pe oamenii săi de pe corabie să se răscoale, bântuiţi de frica unei morţi năpraznice. Columb însă nu s-a clintit, el avea un ţel, să ajungă undeva. Și, până la urmă, a ajuns pe ţărmul unui continent necunoscut, descoperind America.

Peste trei secole, americanul Robert Peary şi-a propus să descopere Polul Nord. L-a atins de abia la 6 aprilile 1909, după 17 ani de calcule, exerciţii şi tatonări, în cursul cărora a traversat pe jos Nordul Groendlandei pe o distanţă de 800 de kilometri, învingând nenumărate obstacole.

Peste numai doi ani, Roald Amundsen a înfipt steagul norvegian în gheaţa Polului Sud, după o călătorie de trei luni şi jumătate, în cursul căreia el şi echipajul său au înfruntat ceţuri, viscole şi temperaturi de minus 50 de grade Celsius, având de parcurs câte 25 de kilometri pe zi.

Aţi observat, desigur, că la capătul fiecărei încercări se înscrie o victorie.

În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Și veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă’nspăimântaţi, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulţi se vor poticni şi unii pe alţii se vor vinde şi unii pe alţii se vor urî. Și mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui„.[4]

În vremea noastră, nu puţini sunt tinerii curaţi la suflet, bine intenţionaţi şi dornici să se iniţieze în tainele vieţii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienţă, bine pregătiţi şi gata să-i asiste pe cei neajutoraţi, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puţine ori apar  profeţi improvizaţi, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniţi de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colectivae, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând  că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămaţi de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunţă prin înteţirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariţia luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă.  Aşa se anunţă şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraţilor de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.

Răbdarea însă trebuie însoţită, neapărat, de conştiinţa că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunţând Cerul cel nou şi pământul cel Nou;  şi, în final, Noul Ierusalim.

Iubiţii mei ascultători,

În viaţa noastră bisericească, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatră de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morală. Dar, aşa cum vă spuneam, important este să traversăm totul cu bine şi să ajungem la capătul încercărilor.

Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiţionala salutare: Hristos a înviat!

_____________________________

[1] Matei  14, 24-33.

[2] Matei 17, 22-23.

[3] Matei 16, 21-23.

[4] Matei 24, 4-13.

sursa>

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/main.htm

foto>

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/876771/1/bartolomeu-interviu.jpg?width=300&height=300

http://2.bp.blogspot.com/_HeUY-A2efl4/R1FvmedlSfI/AAAAAAAAA7A/KH1t3qozt88/s1600-R/3H.jpg

http://www.bl.uk/onlinegallery/sacredtexts/images/melispsalter_lg.jpg

 

Proorociile unui Prooroc al Noului Testament …

Poorociile unui Prooroc al Noului Testament:

Cuviosul Lavrentie de Cernigov despre ultimele timpuri

Stareţul Lavrentie, cel ce dobândise din belşug Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovniceşti despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenţi şi veghetori, deoarece Antihristul este aproape.

Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni şi nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni.

Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege”.

In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii.

Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea:„Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»”.

Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul!

„Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.

Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului.

Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare.

Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist.

La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine.

Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis.

La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist.

Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer.”

Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: „Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»”.

In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.

Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic”.

Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?”. Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată”. Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?”. Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist”.

„Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi. Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare.

Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui… Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică”.

Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi.

Evreii, de asemenea, vor fi adunaţi într-un singur loc. Unii evrei, care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui Antihrist. Ei vor aştepta momentul şi vor fi atenţi la problemele lor. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar Dumnezeu le va deschide ochii şi nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaşte pe Hristos şi vor împăraţi cu Hristos.

Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic”.

De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.

Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.

O soră, ascultând această discuţie, a întrebat: „Cum va fi? Nu aş vrea să ajung acele timpuri!”. „Tu eşti tânără, ai putea să aştepţi”, a spus stareţul. „Este înfricoşător!”. „Dar tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti”. „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte.

Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere”.

Sora a spus: „Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuţi în rândul mucenicilor”.

Părintele a replicat: „Nu, dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad”.

„Pot să şi piară unii”, a spus sora.

Dar părintele a răspuns: „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.

Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,.

„Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui Antihrist şi pretutindeni va fi o frumuseţe nemaipomenită, spunea stareţul. Iar voi să fiţi cumpătaţi cu reparaţiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.

Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui Antihrist şi vor striga că aceasta este o înşelătorie, iar nu Mesia, se vor mântui”.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar şi spunea: „Multă preoţime va pieri în timpul lui Antihrist”. Părintele Gheorghe i-a spus: „Cum să fac să nu pier, doar eu sunt diacon?”. Părintele a răspuns: „Nu ştiu”. Atunci diaconul a început să plângă şi căzând la picioarele stareţului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad. Stareţul s-a rugat şi a spus: „Bine, aşa va fi, te vei îmbolnăvi de cap şi vei intra în împărăţia cerurilor”.

Cele spuse de stareţ s-au împlinit. Noi îl ştiam pe acest diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi în scurt timp a murit.

Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor… Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulţi oameni cu acest păcat”.

Extras din cartea „Sfantul Lavrentie al Cernigovului”,

Ed. Bunavestire, Galati 2003

foto>> http://www.miriamturism.ro/galeriefoto.html