RSS

Arhive pe etichete: apostazie

„Înviere şi apostazie” – Pastorala la Sfintele Paşti (2012) a PS Sebastian

Placă de fildeş (Roma, anii 420-30), din colecţia British Museum - Londra, care reprezintă lepădarea lui Petru şi pe Pilat spălându-şi mâinile.

Placă de fildeş (Roma, anii 420-30), din colecţia British Museum - Londra, care reprezintă lepădarea lui Petru şi pe Pilat spălându-şi mâinile.

.

ÎNVIERE ŞI APOSTAZIE

Scrisoare pastorală la Sfintele Paşti – 2012

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului Nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii şi cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credinţa unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor şi al cărturarilor) şi convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); şi de la slalom politic (Pilat) şi frică, până la deznădejde şi moarte (în ceea ce-l priveşte pe Iuda).

Ei bine, se pare că păcatul cel mai mic dintre toate aceste reacţii în faţa arestării Domnului a fost cel al ezitării lui Petru, de vreme ce doar acesta a supravieţuit morţii şi Învierii Sale. Căci, dacă toţi ceilalţi − fariseii, cărturarii, arhiereii, regele, romanii şi „vânzătorii” de tot felul − au rămas consecvenţi înşelării şi neputinţei lor, singur Petru reuşeşte să îşi învingă, până la urmă, frica. Îşi revine, se întăreşte cu har prin Învierea Domnului şi devine o adevărată „piatră a credinţei”, sprijin şi model pentru noi toţi, cei care adeseori ezităm, asemenea lui.

Dreptmăritori creştini,

Atitudinile personajelor din cadrul tabloului general al Patimilor Domnului ne impresionează şi astăzi prin actualitatea lor. Acuzaţii de inoportunitate sau de inutilitate şi consideraţii de genul − creştinismul este învechit, sau este rentabil doar din punct de vedere politic, ori este, pentru societatea contemporană, periculos − nu fac decât să reitereze şi azi atitudini ca cele prezente în comportamentul celor de mai sus. Astfel, dacă fariseilor şi cărturarilor de astăzi creştinismul le poate părea pe cât de ineficient pe atât de inofensiv, conducătorii popoarelor de acum caută fie să îl folosească fie să îl ridiculizeze, ori să îl demonizeze, potrivit intereselor lor. Doar „arhiereii” celorlalte credinţe pândesc din umbră să vadă când va fi, în sfârşit, pronunţată sentinţa condamnării lui la moarte, în timp ce urmaşii ucenicilor Domnului se radicalizează: cei ai lui Iuda pentru pieire, iar cei ai lui Petru pentru slujire. Aşa poate fi caracterizată lumea în care trăim cu toţii astăzi: una în care, între Iuda şi Petru încap şi fariseii făţarnici, şi cărturarii autosuficienţi, şi „slujitorii” perfizi, şi irozii indiferenţi, şi pilaţii interesaţi, şi vânzătorii, dar şi adevăraţii următori ai Apostolilor.

Aceste categorii denotă atitudini doar relativ diferite pentru că, pe toate, cu excepţia celei de pe urmă, cred că le putem numi cu un singur cuvânt − APOSTAZIE. Într-un fel sau altul, cu excepţia lui Petru − care, paradoxal, este singurul dintre cei enumeraţi mai sus acuzat de apostazie − cu toţii s-au lepădat, de fapt, de Domnul. Aceasta pentru că El, Hristos, nu trebuie nici mimat (ca făţarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanţi ai credinţei), nici contra-interpretat (ca sectanţii), nici ignorat ori folosit (cum fac conducătorii), nici vândut de noile iude, ci doar slujit ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.

Priviţi Scripturile şi vedeţi cum Hristos nu S-a vrut nici lăudat de contemporani pentru puterile Sale, nici admirat pentru cuvântul Său înţelept, nici aclamat drept rege într-o societate aflată în căutare de fel de fel de mesia pământeşti, şi nici slujit din formalism ori cu viclenie. S-a dorit iubit şi urmat cu jertfelnicie (Mc. 8, 34-35). Aşa se explică faptul că, dintre toţi cei evocaţi mai sus, doar Petru Îi va promite iubire veşnică (In 21, 15-17) şi doar el se va jertfi pentru Domnul (In 21, 18). De aceea, singura atitudine demnă de urmat este cea a Apostolului, chiar dacă, ezitantă pentru o clipă.

De fapt, Hristos a înviat pentru ca să îi convingă pe toţi cei încurcaţi în atitudini care mai de care mai potrivnice că doar El merită cu adevărat. Că, adică, nici formalismul, nici intelectualismul, nici indiferentismul, nici politicianismul şi nici oportunismul nu duc la mântuire. Singură frica lui Petru, scuzabilă de altfel, a putut fi convertită în iubire. Pocăinţa lui cu lacrimi, de după aceea, i-a alungat slăbiciunea şi l-a transformat în corifeu al Apostolilor, pe când toate celelalte abordări ale Domnului au rămas în afara comuniunii cu El.

Dragii mei,

Noi ce atitudine avem faţă de Domnul Hristos? De exploratori, sau de următori ai învăţăturii Sale? De critici, ori de iubitori ai cuvintelor Sale sfinte? De spectatori, de concurenţi, de mimi, de prigonitori, de vânzători, sau de adevăraţi slujitori în literă şi în Duh ai Evangheliei Sale? Să luăm aminte că, dintre toţi, Domnul l-a lăudat doar pe Petru (Mt. 16, 18), şi aceasta ca să înţelegem noi că toate celelalte abordări sunt, mai mult sau mai puţin, apostazie. Abia acelea sunt apostazie, adică lepădare de El, refuz de a-L sluji şi a trăi potrivit poruncilor Lui. „Cine păzeşte poruncile Mele, acela este care Mă iubeşte” a spus Domnul (In 14, 21). Nu „oricine Îmi zice Doamne, Doamne” (Mt. 7, 21), nici cel ce doar vorbeşte despre Dumnezeu, ci acela care trăieşte CU Dumnezeu, în Duhul Lui şi pentru El.

Apostolul Petru, suprimându-şi frica, a devenit căpetenie. Ce s-a ales de suspiciunile şi bâjbâielile celorlalţi?… Ce se va alege, deci, de ezitarea, neîncrederea, formalismul ori respingerea noastră, dacă toate acestea nu se vor converti prin pocăinţă în slujire, ca la Petru? Cum ne vom putea bucura de Învierea Domnului dacă, în locul credinţei „de piatră”, ne vom lăsa ispitiţi de diferitele abordări ale celor care au apostaziat cu adevărat?

Să fim convinşi că orice formă de apostazie nu face decât să ne depărteze de darul Învierii. Or, Hristos ne doreşte prieteni (In 15, 15), parte cu cei pe care istoria i-a reţinut ca exemple de slujire sfântă, iar nu de suspectare, ignorare ori vânzare a învăţăturii Sale. Să lepădăm, dar, de la noi, atitudinile neputincioase, suspicioase ori răutăcioase şi să-I urmăm Domnului ca Petru, transformându-ne îndoiala în lacrimi, frica în demnitate creştină, iar ezitarea în credinţă puternică!

Să sărbătorim Sfintele Paşti cu Hristos, bucurându-ne de darul Învierii Lui, care este şi învierea noastră. Să-I urmăm şi să trăim potrivit poruncilor Sale, pentru că El este gata să ne învieze şi pe noi „în ziua cea de apoi” (In 6, 39), dacă vom crede cu tărie în El!

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

_______________________________

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2012/04/09/inviere-si-apostazie-%E2%80%93-scrisoare-pastorala-la-invierea-domnului/

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Radiografia conferintei de la Craiova a maicii Ecaterina Fermo

Am participat si eu la conferinta Maicii Ecaterina de la Craiova, sustinuta in seara zilei de vineri, 26 noiembrie a.c., iar impresiile pe care mi le-a lasat aceasta conferinta le-am expus in mod sistematic mai jos:

Organizarea:

Din cate am vazut pe afis, organizatorii conferintei au fost membrii „Coalitiei impotriva statului politienesc”, dar si gruparea „Axa”. Din pacate, la Craiova organizarea a fost dezastruoasa, in sensul ca pana sa ajunga Maica Ecaterina sa conferentieze, asa cum era prevazut in afise si pe bloguri, in Sala Albastra, am fost directionati in mod repetat in trei sali ale Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere din cladirea Universitatii din Craiova (din prima am fost mutati pe motiv ca era neincapatoare, fiind o sala de 80 de locuri; din a doua pe motiv ca era la etaj si maica  avand o problema cu picioarele nu se putea deplasa pana acolo – lucru pe care organizatorii trebuia sa-l cunoasca dinainte; iar a treia sala, un asa-zis amfiteatru, era la fel de neincapatoare ca prima sala si nu avea spatiu pentru catedra, astfel incat de la jumatatea salii in sus participantii nici nu o mai puteau vedea pe maica la fata).

Radiografia conferintei:

Titlul conferintei a fost „Romanii intre compromis si Hristos” si se anunta a fi o tema care va aborda problema cipurilor. Ei, nu a fost tocmai asa. In primul rand, maica Ecaterina a sosit la conferinta cu o intarziere de o ora si jumatate. In acest rastimp, in a doua sala, d-l Mugur Vasiliu, directorul publicatiei „Axa” (si a fostei „Scara”), co-organizator al conferintei, a vorbit despre ce inseamna sa fi „roman” (in acceptiunea domniei sale), atingand in monologul expus problema cipuirii pe care, dupa cate am remarcat, o considera in mod direct „apostazie” (fara sa  ia in calcul eventuala marturisire/lepadare voita de Hristos). De asemenea, vorbind in treacat si despre legionarism, a spus ca acesta s-a terminat in 1938, lucru care l-a facut pe un participant sa intervina in monolog acuzandu-l pe D-l Mugur Vasiliu de neadevar, spunand ca inca mai exista legionari in viata. Dupa ce s-a consumat si acest eveniment al conferintei, D-l Vasiliu si-a continuat pe mai departe discursul despre „vietuirea romaneasca”. Pot sa remarc faptul ca acest domn a avut o atitudine in general ostila fata de Stat (legata in special de presedintele Traian Basescu), dar si fata de ierarhia bisericii.

Un lucru demn de mentionat este faptul ca a acordat tuturor celor prezenti, in mod gratuit, doua numere ale publicatiei „Axa” (nr. 46 si nr. 48), ziar ce este destul de voluminos (44 de pagini A3) si care are drept motto principal proverbul lui Iuliu A. Zanne: „Nu te inchina pana nu stii cine-i sfantul”, iar ca motto secundar, cuvintele  Sf. Marcu al Efesului: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinte noastra ortodoxa: nici un imparat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici altcineva, ci numai unul Dumnezeu, Care atat prin El, cat si prin ucenicii Sai, ne-a fost dat noua”. Nu stiu insa in ce „duh” interpreteaza redactia publicatiei aceste motto-uri.

A luat cuvantul apoi un profesor al Facultatii de Drept (din cate am inteles), numele nu i l-am retinut, care in scurtul cuvant adresat participantilor a vorbit despre influenta decizionala pe care cipurile ar putea-o avea in determinarea Eului constient din noi, daca acestea ar fi conectate cu ajutorul undelor radio la calculatorul „Bestia” din Bruxelles.

Mutandu-ne in cea de-a treia sala (ultima), dupa aproximativ o ora si jumatate de la inceperea oficiala a conferintei, Maica Ecaterina si-a inceput discursul vorbind despre posibilitatea mantuirii prin arta, prezentand publicului ultima carte scoasa de dansa, intitulata „La limita sfinteniei”, spunand ca majoritatea ne situam la limita sfinteniei lui Ivan cel Groaznic din filmul „Tarul” al regizorului Pavel Lunghin, pentru ca de multe ori si noi consideram ca-i aducem jertfa lui Dumnezeu atunci cand pacatuim.

Discursul maicii NU a fost centrat pe o tema anume, ci deseori a divagat spre teme actuale sau mai vechi, dar fara vreo legatura intre ele. Mai mult decat atat, e impropiu sa zici ca a fost o conferinta, ci mai degraba o adunare ad-hoc, organizatorii intervenind in discursul maicii si punand intrebari si tragand concluzii in numele publicului. De asemenea, asa-zisa „conferinta” nu a fost structurata in mod clasic in doua parti (prima – care sa contina sfatuiri duhovnicesti, iar a doua intrebari), ci pur si simplu s-au reluat teme clasice de discutie care au fost prezentate la timpul lor pe blogurile ortodoxe.

La aceste teme pot mentiona cateva reactii ale maicii Ecaterina:

– referindu-se la cazul episcopului Artemie, maica a spus ca „sarbii au un episcop, spre deosebire de noi (romanii)”;

– referindu-se la faptul ca este „incomoda”, maica a facut urmatoarea afirmatie: „de aceea este incomoda maica Ecaterina, Danion si altii… pentru ca spun lucrurilor pe nume”;

La fel ca si la d-l Vasiliu, si la maica Ecaterina s-a remarcat o atitudine ostila ierarhiei Bisericii noastre.

A intervenit apoi d-l Ilie Turcu, co-organizator al conferintei, lansand, fara vreo legatura, intrebari referitoare la  catolici – daca au sfinti sau sfinte taine – la care maica Ecaterina a spus prompt ca nu au nici sfinti, dupa schisma din 1054, si nici sfinte taine.

Apoi discutia s-a axat pe ecumenismul din Sibiu, maica spunand ca a vazut acolo  o scena oculta,  satanica,  si ca, cartea pe care a editat-o impreuna cu Pr. Constantin Necula despre filmul Ostrov, contine multe greseli si abateri ecumeniste; lucru pe care il reproseaza in special parintelui Necula, care este consilier cultural al Mitropoliei Ardealului.

Dupa aceasta, a intervenit d-l Vasiliu lansand in discutie problema predarii ecumenismului in invatamantul teologic, spunand ca este bine sa marturisesti  peste tot si oriunde ortodoxia anti-ecumenista,  mai ales dupa ce termini facultatea.

Un participant a intrebat despre cazul parintelui Nichita, daca a facut bine sau nu. Maica a spus ca a vorbit cu cateva dintre maicile parintelui la telefon, iar ele i-ar fi zis ca au ramas ortodoxe, dar ca „scarba” lor in legatura cu ceea ce se petrece in Biserica Ortodoxa Romana a ajuns sa fie prea mare. Apoi, maica a deviat subiectul vorbind despre altceva.

D-l Ilie Turcu a intervenit in discutie si a propus spre discutare cazul ieromonahului Daniel Corogeanu de la Tanacu, intreband daca este vinovat sau nu. Raspunsul a venit de la… d-l Mugur Vasiliu, care a spus de la inceput ca nu este vinovat si apoi a inceput sa ofere justificarile de rigoare.

Nu am mai apucat sa vad ce se mai discuta, pentru ca am plecat de la conferinta (la trei ore de la inceprea ei in mod oficial).

Cateva consideratii personale:

1. De la inceput pot spune ca nu m-am folosit duhovniceste, pentru ca… nici macar nu s-a vorbit pe o tema duhovniceasca (sau prea putin – respectiv mantuirea prin arta, in dezacord cu titlul conferintei);

2. Tema cipurilor, pana la ora cand am plecat de la conferinta (pe la noua seara), nu a fost dezbatuta de maica Ecaterina, doar anterior venirii maicii, de catre d-l Vasiliu sau de profesorul de la Facultatea de Drept;

3.  Atitudinea ostila ierarhiei bisericii am simtit-o la toti cei trei protagonisti ai conferintei (maica Ecaterina, d-l Mugur Vasiliu si d-l Ilie Turcu). Despre maica Ecaterina pot spune chiar ca am simit ca manifesta o oarecare simpatie fata de gruparea stilista a lui Danion & Co., lucru pe care l-am observat de mai multe ori in discursul dumneaiei.

4. Intrebarile simpliste si directe ale participantilor primeau din partea conferentiarilor raspunsuri de tip „fast – food”, indiferent de complexitatea cazurilor puse in discutie. De asemenea, consider ca a fost un amalgam de probleme bisericesti discutate, fara ca invitatii sa aiba vreo competenta anume in dezbaterea lor.

5. Genul acestei conferinte se aseamana mult celor sustinute de Danion Vasile.

dan.camen.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Noiembrie 27, 2010 în articole, citadela, Conferinte, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,