Miride de post> Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Miride de post

Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust

Cat este de dulce postul si pustia, dar mai dulce decat ele este marturisirea! Un pustnic alege sa fie marturisitor, iar un mirean sa fie postitor desavarsit. Pomenirea pe 3 august a Sf. Cuv. Isaachie Marturisitorul, Dalmat si Faust nu este deloc intamplatoare! Dar ce pot oferi acestia unei lumi care nu cunoaste pustia, ci doar pustiirea duhovniceasca si in care adevarul este amestecat adesea cu minciuna? Raspunsul… privind felul cum trebuiesc ierarhizate in viata prioritatile si cum se dobandeste prin osteneli echilibrul! Pe scurt, viata acestor cuviosi ingeamana sistematic nevointa si asprimea postului cu marturisirea adevarului.

Sf. Isaachie se bucura de cinstire in chip deosebit in Biserica noastra, purtand numele de “Marturisitorul” si avand doua date de praznuire: pe 30 mai, singur, si pe 3 august, impreuna cu Dalmat si Faust. Parasind pustia Sf. Ilie, in care se retrasese, acesta vine in capitala imperiului, Constantinopol, ca oarecand Sf. Grigorie Teologul, ca s-o salveze de erezie si sa-l faca pe imparat sa opreasca prigoana pe care o incepuse impotriva crestinilor, prin inchiderea si daramarea bisericilor ortodoxe din oras. Astfel, pe cand se pregatea acela de razboi cu gotii, de trei ori i-a iesit in cale, rugandu-l cu o singura cerere: sa redeschida bisericile ortodocsilor, fiindca altfel va pieri in razboi. Aruncat de imparat intr-o prapastie, el este ajutat de trei ingeri sa iasa din ea si, cu ultimele puteri ramase, iese a patra oara inaintea lui, tinand in mana fraiele calului aceluia, si zicandu-i pentru ultima data sa asculte de indemnul sau. Arian cu cugetul si orbit de cuvintele slugii sale, imparatul ignora sfatul si merge la razboi, unde pierde in fata gotilor si moare ars de viu intr-o sura de paie, alaturi de sluga sa ariana. Venind la tron Sf. Teodosie cel Mare si auzind de proorocia facuta de el raposatului imparat Valent, acesta il cinsteste pe sfant si reda ortodocsilor bisericile rapite, consfintind biruinta asupra arienilor. Un boier, cu numele Saturnin, care il avea de sfant pe batran, i-a ridicat o manastire la portile cetatii, induplecandu-l sa nu se duca iarasi la pustie, ci sa ramana aproape, langa el, ca un odor de mare pret. Iata cum viata de obste in secolele acelea crestine prinde radacini din cea pustniceasca si are un vadit caracter apologetic.

Sf. Dalmat, soldat de profesie si mirean cu vietuirea, a luat pe unul dintre fiii sai, Faust, si a mers la Sf. Isaachie ca sa deprinda nevointa calugareasca. Atat de mult s-a nevoit acesta, ca de mai multe ori a postit nemancand nimic timp de 30 de zile, iar manastirea in care se nevoise Sf. Isaachie i-a purtat apoi numele sau si a devenit un adevarat bastion al Ortodoxiei. Azi citim cum multi dintre sfintii sinaxarelor s-au nevoit acolo. La fel ca si invatatorul sau, acesta s-a dedicat luptei impotriva erzeiilor, mai cu seama cea a nestorienilor, care huleau pe Maica Domnului, mergand pana si la Sinodul al III-lea Ecumenic, unde toti ierarhii, impreuna cu imparatul, il cinsteau deopotriva si-l ascultau ca pe un om al lui Dumnezeu.

Intr-o lume în care excesele de orice fel devin obicei, Sf. Dalmat dovedeste echilibrul suprem prin postirea mai presus de fire si, in acelasi timp, marturisirea inteleapta a dreptei credinte. Initial soldat cu vietuirea, acesta s-a aratat, in cele din urma, strateg ceresc si podoaba a calugarilor. Socotesc ca s-a asezat in chip minunat praznuirea acestuia in zilele cand postim pentru Maica Domnului, fiindca a aparat-o neincetat peste tot atunci cand leii nestorieni racneau, hulindu-o fara tacere… Tacerea pustiei i-a desfatat auzul Sf. Isaachie, dar glasul lui Dumnezeu l-a manat catre pustia cetatii. Mai presus de orice acestui glas i-a dat prioritate, si ne arata noua azi Sfantul ca reperul in viata, pentru orice fel de activitate, este insasi constiinta noastra, care este glasul lui Dumnezeu in noi. Curajul cu care l-a infruntat pe imparat arata totodata dimensiunea profetica a monahismului. Impletirea armonioasa in viata a ostenelilor si a marturisirii noastre trebuie facuta totdeauna cu echilibru, care pentru noi este intotdeauna calea imparateasca!

dan.camen.

foto>

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/august/icoane/08-03-sf_isachie_dalmat_faust.jpg

 

Unde voi pune eu numele meu?

Sfantul Atanasie Marturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei (328-373), numit de greci "Nemuritorul", iar de copti "Apostolicul"

Unde voi pune eu numele meu?[1]

– fragment –

Constanţiu împăratul, după moartea fratelui său, împăratul Constans, biruind pe Magnenţiu, stăpânea Răsăritul şi Apusul; şi precum în Răsărit, aşa şi în Apus răspândea erezia arienească, silind pe episcopii apuseni, în toate chipurile, pe unii cu frica, iar pe alţii cu îmbunări, cu daruri şi cu alte înşelăciuni, spre a se învoi cu erezia lui Arie şi să fie părtaşi la credinţa lor rea. Apoi a poruncit ca să se adune sobor în Mediolan, cetatea Italiei, pentru alungarea lui Atanasie, pentru că aşa credea că se va întări erezia, când Atanasie va fi cu totul lepădat şi pierdut dintre cei vii.

De aceea, mulţi au ajuns la un gând cu împăratul, unii de frică, alţii de cinstea împărătească fiind atraşi, iar cei ce erau tari în dreapta credinţă s-au ferit de sinodul acelora, precum au făcut Eusebiu, episcopul Vircheliniei, Dionisie al Mediolanului, Rodan al Tolosei, Paulin al Triviriniei şi Luchifer al Calaritiei. Aceştia n-au iscălit alungarea lui Atanasie, socotind că aceasta este lepădarea dreptei credinţe. Pentru aceasta ei au fost trimişi la Arimini, în surghiun; iar toţi ceilalţi episcopi s-au adunat în Mediolan (355) şi au judecat pe Atanasie ca să fie alungat.

Nu este cu necuviinţă ca să povestim aici despre neiscălirea lui Eusebiu şi Dionisie, la soborul cel nedrept. Adunându-se în Mediolan[2] vreo 30 de episcopi arieni şi neaşteptând să vie alţi dreptcredincioşi, au alcătuit singuri soborul, iscălindu-şi numele lor. Iar Dionisie al Mediolanului, care nu era de mult ridicat la rânduiala episcopiei, şi tânăr fiind de ani, a fost silit să iscălească la acel sobor. Şi pentru că s-a ruşinat de episcopii cei vechi şi cinstiţi, de aceea a iscălit împreună cu dânşii. După aceasta, dreptcredinciosul Eusebiu al Vircheliniei, cel bătrân de ani, a venit în Mediolan – după ce se săvârşise acel sinod numai cu iscăliturile acelora – şi l-a întrebat pe Dionisie: “Ce se face în acest sinod?”. Iar Dionisie spunând acum că s-a săvârşit nedreapta judecată asupra lui Atanasie, a mărturisit cu multă jale şi căinţă greşeala sa, că fiind înşelat, a iscălit alungarea lui Atanasie. Deci l-a mustrat pentru aceasta fericitul Eusebiu, ca un părinte pe fiu, căci Dionisie îl avea pe Eusebiu ca părinte duhovnicesc, întâi pentru bătrâneţile lui şi al doilea pentru că era de mai mulţi ani episcop al Vircheliniei, al cărei loc era mai presus decât al Mediolanului.

Însă văzând Eusebiu pocăinţa lui Dionisie, nu-l lăsa să se mâhnească şi zicea: “Eu ştiu ce să fac pentru ca să se şteargă  numele tău din mijlocul lor”. Atunci, înştiinţându-se episcopii arieni de venirea lui Eusebiu, l-au chemat în adunarea lor şi i-au arătat judecata cea alcătuită despre lepădarea lui Atanasie cu iscăliturile lor. Deci ei voiau ca şi el să-şi pună numele acolo, iar Eusebiu făcându-se ca şi cum s-ar învoi şi ar iscăli la soborul lor, a luat hârtia şi a citit numele episcopilor care se iscăliseră, şi ajungând la numele lui Dionisie, a strigat ca şi cum se mâhnea, zicând: “Unde voi pune eu numele meu, sub Dionisie? Nicidecum! Dionisie mai sus decât mine să nu fie! Voi ziceţi că Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie asemenea cu Dumnezeu Tatăl, atunci de ce aţi cinstit pe fiul meu mai mult decât pe mine?”.

Deci nu voia să se iscălească până ce numele lui Dionisie nu se va şterge din locul cel mai de sus. Deci episcopii arieni dorind foarte mult să aibă iscălitura lui Eusebiu şi vrând ca să-l mângâie, au poruncit ca să fie şters numele lui Dionisie. Şi chiar Dionisie şi-a şters numele de pe hârtie, cu mâna sa, ca şi cum locul cel mai de sus l-ar da bătrânului Eusebiu al Vircheliniei, iar el să se iscălească sub dânsul.

Şi fiind şters numele lui Dionisie, încât nici urmă de literă nu se mai vedea, fericitul Eusebiu s-a lepădat de învoirea cea prefăcută a soborului lor şi a mărturisit adevărul, râzând de arieni şi zicând:

“Nici eu nu mă voi întina cu fărădelegile voastre, nici pe fiul meu Dionisie nu-l voi lăsa să fie părtaş la răutatea voastră, că nu este cu dreptate a iscăli judecată nedreaptă, spre alungarea nevinovatului arhiereu, oprind aceasta legea lui Dumnezeu şi bisericeasca pravilă. Deci, să vă fie tuturor în ştire că Eusebiu şi Dionisie nu vor mai iscăli judecata voastră cea plină de răutate şi de fărădelege. Şi mulţumim lui Dumnezeu, care a izbăvit pe Dionisie din cursa voastră, şi care ne-a dat o pricepere ca aceasta, ca numele lui care era scris rău, în mijlocul numelor voastre, să fie şters”.

Văzând arienii cum au râs de ei Eusebiu şi Dionisie, au pus mâna pe ei ca să le facă rău şi, ocărându-i, i-au trimis în surghiun pe amândoi. Şi atâta rău i-au făcut în surghiun fericitului Eusebiu, încât a murit muceniceşte.

Ereticul Arie, a carui erzie (arianismul) s-a raspandit in intreg teritoriul imperiului roman, fiind condamnata la sinodul I Ecumenic de la Niceea in anul 318

_________________________

---

[1] Fragment din viaţa Sfântului Sfinţit Atanasie Mărturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei, în Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ediţia a II-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2005, pp. 370-372

[2] Milano de azi

_________________________

foto>

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Athanasius_I.jpg