RSS

Arhive pe etichete: Arie

Predică la Rugăciunea Arhierească a lui Iisus Hristos de Ieromonah Grigorie Sandu

Predică despre Rugăciunea Arhierească a lui Iisus [1]

Ieromonah Grigorie Sandu

“Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine,

singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3)

Într-o rugăciune pe care o citeşte în taină la Sfânta Liturghie, preotul se adresează Mântuitorului cu următoarele cuvinte: “Şi arhiereu al nostru Te-ai făcut”. Arhiereul este preotul suprem, supremul jertfitor, supremul rugător, adică supremul mijlocitor către Dumnezeu pentru popor prin rugăciune. De aceea, rugăciunea pe care am auzit-o rostită în Evanghelia de astăzi de către Mântuitorul către Tatăl înainte de Sfintele Sale Patimi se numeşte rugăciunea arhierească a lui Iisus Hristos.

“Părinte a venit ceasul!” (In. 17, 1) Venise ceasul să Se proslăvească, tot aşa cum, la plinirea vremii, venise ceasul să Se smerească.

Despre vremea proslăvirii mai spusese explicit cu puţine zile în urmă. Atunci veniseră elini la Sfântul Apostol Filip cu rugămintea de a-L cunoaşte şi ei pe Iisus Hristos şi împreună cu Andrei îi duseseră la Domnul. Când poporul ales se lepăda de El, elinii voiau să-L cunoască, de aceea a zis: “A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului” (In. 12, 23).

Tot aşa va şi veni ceasul Parusiei, când va fi cunoscut de toate popoarele. Atunci va veni ca să restaureze totul spre viaţă veşnică. “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In. 17, 3).

Şi cunoscând să creadă. S-a pus această pericopă evanghelică astăzi pentru că sunt prăznuiţi Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, cei care ne-au lăsat prima parte a Crezului, referitoare la Tatăl şi la Fiul. Cei care l-au biruit la acest sinod pe Arie au fost în număr de 318, ca şi luptătorii lui Avraam când i-a învins pe păgâni şi a fost primit şi binecuvântat în numele Domnului de Melchisedec.

Erezia lui Arie consta în nerecunoaşterea dumnezeirii Fiului. Învăţătura Sfinţilor Părinţi a fost pusă în Crezul de credinţă ortodox.

“Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit” (In. 17, 4; 6). Ai Tatălui suntem, dar ne-a încredinţat Fiului spre mântuire, ca Persoană a Sfintei Treimi prin care se face lucrarea Sfintei Treimi în afara Ei către creaţie.

În repetate rânduri ne-a spus că suntem ai Tatălui: “Să nu numiţi tată pe nimeni, căci un Tată aveţi în cer” (Mt. 23, 9).

Sau: “Tatăl este mai puternic decât toţi şi din mâna Tatălui nimeni nu vă poate smulge” (In. 10, 29).

Sau: “Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis”(In. 17, 7-8).

Sau: “Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt” (In. 17, 9). Avem aici răspuns la întrebarea cu privire la egalitatea credinţelor şi egalele şanse de mântuire ale tuturor, pentru că un Dumnezeu este. Propaganda New Age promovată la vedere de masoneria ascunsă începe să dea roade şi tot mai mulţi oameni sunt atinşi de duhul înşelător al toleranţei dogmatice, de aceea auzim tot mai des că toate credinţele sunt bune, pentru că, deşi o facem fiecare în felul său, ne închinăm toţi aceluiaşi Dumnezeu, din moment ce acceptăm toţi că acelaşi Dumnezeu ne-a făcut pe toţi şi toată lumea. Este, desigur, un singur Dumnezeu, Care pe toate le-a făcut, dar aceasta nu înseamnă că şi avem unul şi acelaşi Dumnezeu cu cei de alte credinţe, chiar dacă cred şi ei tot într-un singur Dumnezeu.

Vreau să spun că deşi este adevărat că există un singur Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că ne închinăm toţi aceluiaşi Dumnezeu. I Se închină Lui întru adevăr doar cei care L-au primit aşa cum S-a revelat El a fi. Cei care şi L-au imaginat cu mintea lor cum este, se închină de fapt acestei ficţiuni, adică unui idol.

Încă: “Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi” (In. 17, 11).

Desăvârşita dragoste, infinita iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi fac unirea într-un singur Dumnezeu, comuniunea lor fiind deplină. Iubirea noastră limitată nu ne îngăduie să fim una cu semenii noştri într-un asemenea grad. Ne putem însă apropia de acest ideal, de fapt de împlinirea acestei porunci mântuitoare, prin manifestarea comuniunii pentru care am fost făcuţi şi pe care o împlinim astfel: să ne rugăm pentru ceilalţi ca pentru noi, necazurile altora să le simţim ca pe ale noastre; la fel şi bucuriile altora să fie ca ale noastre.

Aşa să ne ajute Dumnezeu. Amin.

[1] Predică rostită la Mânăstirea “Sf. M. Mc. Gheorghe” – Craiova, 2006, cuprinsă în cartea: Ieromonah Grigorie Sandu, Ajutorul meu de la Domnul, Volumul I – Predici Duminicale, Ed. Mitropolia Olteniei, 2008, pp. 40-43

_____________________________

foto>

http://orthodoxincense.com/images/Icons/Gesthemane.jpg

http://www.lessing-photo.com/p3/150304/15030422.jpg

http://www.lessing-photo.com/p3/150304/15030423.jpg

2 comentarii

Scris de dan.camen. pe iunie 5, 2011 în articole, diverse, duhovnici, Sfanta Scriptura, spiritualitate

Etichete: arhiereu, Arie, Credinta, Dumnezeu, egalitate, Filip, fiul, gradina, Ieromonah Grigorie Sandu, Iisus hristos, jertfitor, mantuire, masonerie, mijlocitor, predica, preot, Rugăciunea Arhierească, sinodul i ecumenic, tatal, theologhia, unitate

Duminica celor trei sute optsprezece Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea

16 mai

Sinodul I Ecumenic - frescă, biserica Soumela

Sinodul I Ecumenic - frescă, mânăstirea Soumela, Turcia

Prima paremie din cele trei de la slujba Vecerniei Mari a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea face referire, în mod surprinzător, la biruinţa lui Avraam asupra vrăjmaşilor care l-au luat pe Lot, rudenia sa, în robie şi de întâlnirea acestuia cu Melchisedec, regele [Ieru] Salemului la Valea Regilor din Egipt, dar şi de binecuvântarea primită. Conţinutul, destul de scurt, al acestei paremii îl aveţi redat mai jos:

“Auzind Avram că Lot, rudenia sa, a fost luat în robie, a adunat oamenii săi de casă, trei sute optsprezece, şi a urmărit pe vrăjmaşi până la Dan. Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oamenii săi i-au bătut şi i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului. Şi au întors toată prada luată din Sodoma, au întors şi pe Lot, rudenia sa, averea lui, femeile şi oamenii. Şi când se întorcea Avram, după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, care astăzi se cheamă Valea Regilor. Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a binecuvântat Melhisedec pe Avram şi a zis: <Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Şi binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!>”[1] Fc. 14/ 14-20

Este binecunoscut faptul că paremiile reuşesc să facă în mod uimitor conexiunea între texte aparent diferite şi fără ca să aibă vreo legătură între ele. În Sfânta Scriptură fiecare iotă sau cirtă are însemnătatea ei aparte, fiind inspirată de Duhul Sfânt, precum zice Sf. Apostol Pavel, că “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate” 2 Tim. 3/ 16. Ce e interesant însă la paremia aceasta este că Sfinţii Părinţi au rânduit-o a se citi acum, când Biserica sărbătoreşte biruinţa asupra ereziei lui Arie. 318 Sfinţi Părinţi au fost atunci la Sinod, 318 sunt oamenii “casei” pe care Avram i-a luat ca să lupte împotriva duşmanilor care i-au robit ruda, pe Lot. Avram îl reprezintă pe Atanasie cel Mare, iar prin Lot înţelegem “rudenia”, adică toţi oamenii prinşi de rătăcirea ariană, chiar şi dintre episcopi. Dan este seminţia din care va ieşi antihristul, potrivit cuvintelor lui Iacov, care a zis fiilor săi când era pe moarte despre ceea ce are să fie în zilele cele de apoi: “Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul. În ajutorul Tău nădăjduiesc, o, Doamne!” Fac. 49/ 17-18. Până într-acolo i-a urmărit Avram pe vrăjmaşi. Anti-hrist a fost şi Arie, care a negat Dumnezeirea Fiului şi s-a luptat într-atât pentru a-şi promova erezia, încât a stârnit primul Sinod Ecumenic. Avram “a urmărit pe vrăjmaşi până la Dan”; şi Sfinţii Părinţi au urmărit firul rătăcirii ariane prin cei care au primit-o până au ajuns la “Dan”, adică la Arie – antihristul, el fiind capul răutăţilor. Noaptea au năvălit oamenii lui Avraam, luându-i pe nepregătite pe duşmani. Arienii nu s-au aşteptat să se întrunească sinod împotriva lor sub primul împărat bizantin, Constantin cel Mare, fiind oarecum luaţi prin surprindere, neavând timp pentru a se întări. De asemenea, „noapte” este mintea celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi orbi fiind nu pot vedea şi nici grăi ceva din cele cereşti, iar pentru cei ce-L cunosc pe Dumnezeu noaptea este timpul vorbirii cu El şi despre El. Astfel, lupta s-a dus „noaptea”, arătând prin aceasta războiul cuvântărilor teologice şi biruinţa asupra arienilor care erau întunecaţi la minte. Hoba este identificată acum cu localitatea Hoba de la 60 km N de Damasc, sau cu Jobar, aflată nu departe de Damasc. Alţii spun că ar fi vorba de regiunea Ube, menţionată în tăbliţele de la Amarna (53:63) a cărei capitală, înfiinţată cu 16 secole înaintea lui Hristos, era localizată pe locul actualului Tell el Salihiye, aflat la 16 km E de Damasc. Rabinul Rashi, urmând interpretarea pseudo-Ionatană, spune că Hoba este un pseudonim pentru Dan, fiindcă acolo ridicase Ieroboam un viţel de aur spre închinare, precum aminteşte şi Tobit când zice că: “Toţi fraţii mei şi casa lui Neftali jertfeau viţelului lui Baal pe care-l făcuse Ieroboam, regele lui Israel, la Dan, pe munţii Galileii” Tob. 1/ 5. Aşadar, rabinul identifică Hoba cu “locul cel păcătos” sau cu “locul păcătuirii”. Avram i-a alungat pe vrăjmaşi până la Hoba, iar Sfinţii Părinţi l-au dat anatemei pe Arie, adică focului celui veşnic al Iadului. Indicarea locului de “stânga” desemnează în mod vădit iadul, la fel cum acesta este prezentat în scena Judecăţii de Apoi, care iese ca un foc veşnic de la Tronul Ceresc înspre stânga. Zice că i-au bătut; la fel s-a întâmplat şi cu arienii, fiindcă Sfântul Nicolae la un moment dat i-a dat o palmă lui Arie, deoarece nu mai suporta să audă blasfemiile aceluia. Fiind apoi întemniţat, Sf. Nicolae a reprimit prin minune dumnezeiască însemnele arhiereşti şi Sfânta Evanghelie în temniţă, care îi fuseseră luate din pricina pălmuirii date lui Arie. Kedarlaomer este Arie, iar regii uniţi cu el îi arată pe toţi episcopii şi patriarhii erziarhi care au primit arianismul, toţi fiind “regi” din pricina faptului că erau capii ereziei arianiste.

Un alt lucru interesant îl constituie aşezarea Duminicii Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic imediat după sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer, împlinindu-se astfel cronologia crezului care spune că Fiul „[…] a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui„, pentru că şederea de-a dreapta Tatălui constituie preaslăvirea Fiului, arătându-L pe Fiul deofiinţă cu Tatăl, precum L-a văzut şi Sf. Arhid. Ştefan, întâiul mucenic pentru Hristos, când suferea martiriul: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” F.A. 7/ 56. Urmând acestei logici, următoarea duminică, a doua după Înălţarea Domnului şi a opta după Paşti, ar putea fi consacrată, într-o oarecare măsură, şi Sfinţilor Părinţi de la Sinodului II Ecumenic care s-au luptat cu Macedonie pentru dovedirea dumnezeirii Duhului Sfânt, fiindcă la 10 zile de la Înălţare se prăznuieşte de către Biserică Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

În Melchisedec îl vedem pe Hristos, după cum spune şi psalmistul David “Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi” Ps. 109/ 4-5, iar Sf. Ap. Pavel spune că “Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament” Evr. 7/ 22, iar în altă parte că Iisus s-a făcut pentru noi “Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec” Evr. 6/ 20. Despre Melchisedec Sf. Ap. Pavel menţionează următoarele: “Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la nimicirea regilor şi l-a binecuvântat; căruia Avraam i-a dat şi zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii. Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea” Evr. 7/ 1-3. Aşadar, Hristos a întâmpinat biruinţa lui Atanasie cel Mare şi a Sfinţilor Părinţi asupra arienilor în chip duhovnicesc; pâinea şi vinul arătând Ortodoxia mărturiei lor. Binecuvântarea este una specială, deoarece în prima ei parte este binecuvântat Avram de Dumnezeu, care este “Ziditorul cerului şi al pământului”, adică este mai presus şi mai înainte de cer şi de pământ, nu făptură cum îl numea Arie pe Fiului lui Dumnezeu. Totodată, prin aceasta se arată că Dumnezeu nu a făcut o făptură specială, intermediară [extra-terestră] cum zicea Arie, un pic superioară îngerilor şi oamenilor, ci doar pe îngeri şi oameni. De aceea Hristos a şi binevoit să Se înomenească. În cea de-a doua parte, Dumnezeu este binecuvântat de Melchisedec – Hristos Mijlocitorul – care “a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale”, adică S-a proslăvit prin mărturisirea Sfinţilor Părinţi, lăsând ca ceea ce ei au hotărât aici, pe pământ, să fie înfăptuit şi în Ceruri, lucru accentuat în mod special de cuvintele “în mâinile tale”, fiindcă a zis Mântuitorul Sfinţilor Apostoli că “Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” Mt. 18/ 18.

Textul paremiei, precum şi prăznuirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne înfăţişează, spre luare aminte, o paralelă memorabilă: de-o parte Avram este binecuvântat de către Melchisedec, iar de alta Arie este pălmuit de Sf. Ier. Nicolae…

dan.camen.