RSS

Arhive pe etichete: biserica ortodoxa romana

Echilibrare dezechilibrată

Prin hotărârea de astăzi a Sfântului Sinod, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a fost sfâşiată fără milă, la doar şapte ani de la înfiinţare. Dorinţa testamentară a Mitropolitului Bartolomeu, la doar un an de la adormirea sa, a fost încălcată. Arhiepiscopia Alba Iuliei şi Episcopia Oradiei au revenit de acum sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului. Sub aceeaşi jurisdicţie a trecut şi Episcopia Devei şi Hunedoarei, de sub Mitropolia Banatului. Termenul de “echilibrare teritorială” a celor două mitropolii transilvănene, folosit cu atâta patos de Patriarhia Română în ultimele zile, s-a dovedit a fi praf în ochi pentru cei care nutreau o ultimă speranţă faţă de cea mai înaltă autoritate bisericească. Orice prost poate socoti că trei nu este egal cu cinci – dacă ne referim strict la numărul de acum al eparhiilor sufragane celor două mitropolii. De asemenea, disproporţia demografică şi geografică cauzată de trecerea Episcopiei Oradiei sub jurisdicţia Sibiului poate fi observată în detaliu de orice orb. Nu vreau să discut mai mult această hotărâre “ruşinoasă”, dar nu pot să nu remarc şi două aspecte importante:

  1. Încet, dar sigur, Sfântul Sinod, prin acest gen de hotărâri, singur se decredibilizează. Este de ajuns să citeşti ziarele locale clujene şi să nu remarci, cu durere, strigătele lor disperate. De asemenea, să ignori importanţa unui oraş atât de mare şi de semnificativ în plan cultural şi politic este inconştienţă curată. La noi amintirile trecutului suprimă realităţile prezentului!
  2. Sub aspect procedural, a durut felul în care Patriarhul Daniel a decis votarea în bloc a acestor propuneri eparhiale de rearondare canonică. Alternativa exista – Arhiepiscopia Alba Iuliei să fie anexată Mitropoliei Ardealului, aşa cum propusese justificat Sinodul Mitropolitan al Clujului, iar Episcopia Oradiei să rămână în continuare sub Cluj – cu toate acestea Patriarhia Română a rămas până la capăt partinică, Patriarhul Daniel împrumutând formal rolul de arbitru. Practic, prin această votare la pachet (momeală) s-a anulat alternativa enunţată şi a făcut să crească numărul celor ce s-au abţinut (indecişii, în număr neobişnuit de mare – 8) şi a celor ce au votat pentru rearondarea uneia sau două dintre eparhii *(fiind nevoiţi să le voteze, de fapt, pe toate trei laolaltă – asa se explică poate de ce propunerea Episcopiei Oradiei a primit atâtea voturi – peste 20).

Nu pot decât să-i laud pe cei şase ierarhi care au înţeles, dincolo de toate, pe de-o parte scopul duhovnicesc, adânc, al Mitropolitului Bartolomeu de afirmare a Clujului drept capitala Ardealului şi, pe de altă parte, scopul lumesc, înalt, al Episcopului Sofronie şi nu numai, de afirmare personală.

dan.camen.

~~~+~~~

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Basilica.ro / 17 februarie 2012

În zilele de 16-17 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

[…] 4. Sfântul Sinod a luat act de dorinţa liber exprimată a clerului şi credincioşilor din Adunările eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba-Iuliei, Episcopiei Oradiei şi Episcopiei Devei şi Hunedoarei privind revenirea în jurisdicţia Mitropoliei Ardealului. Ca atare, a fost aprobată modificarea jurisdicţiei teritoriale a celor două Mitropolii din Transilvania şi a Mitropoliei Banatului, după cum urmează: 

o Mitropolia Ardealului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei;

o Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Sălajului;

o Mitropolia Banatului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bnoi_hotarari_ale_sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romaneb_8063.html

~~~+~~~

Mitropolitul Andrei, suparat de ruperea SFINTEI Bisericii din Transilvania:

„Accept decizia, dar nu pot fi bucuros!”

StirideCluj.ro / 17 februarie 2012

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicut, a declarat ca decizia ruperii Mitropolitiei Clujului este dureroasa.

„Nu vreau sa comentez despre aceasta decizie. Nici bucuros nu pot fi. Acceptam decizia Sfantului Sinod. Vom vedea cum va fi cand se va judeca altfel. Nu a fost un vot in unanimitate. Au fost 6 impotriva si 8 abtineri. Dumnezeu ne mai si lasa uneori datorita pacatelor noastre sa trecem prin astfel de intamplari„, a declarat mitropolitul Andrei pentru Stiri de Cluj.

sursa>

http://www.stiridecluj.ro/social/mitropolitul-andrei-suparat-de-ruperea-sfintei-bisericii-din-transilvania-accept-decizia-dar-nu-pot-fi-bucuros-

 
4 comentarii

Scris de pe februarie 18, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sondaj IRES despre perceptia si atitudinea credinciosilor cu privire la rearondările teritoriale din cele doua mitropolii ale Transilvaniei

Intr-un surprinzator sondaj IRES remis recent presei, privind perceptia si atitudinea credinciosilor la posibila dezmembrare a Mitropoliei Clujului, s-a putut constata faptul ca majoritatea enoriasilor intervievati din eparhiile sufragane mitropoliei resping ideea rearondarii teritoriale a Arhiepiscopiei Alba Iuliei si a Episcopiei Oradiei la Mitropolia Ardealului (parca in contrast cu ceea ce s-a comunicat de Patriarhia Romana> „hotărârea de înfiinţare a Mitropoliei Clujului a fost luată în grabă de către Sfântul Sinod, fără consultarea prealabilă a clerului şi credincioşilor din eparhiile desemnate să depindă jurisdicţional de Mitropolia nou înfiinţată”). Intr-adevar, nu au fost consultate atunci formal Adunarile Eparhiale ale episcopiilor sufragane acum Mitropoliei Clujului *(asa cum s-a intamplat acum cu cele doua eparhii care vor sa treaca sub Sibiu), poate si pentru faptul ca hotararile acestora au doar rol consultativ, deci, pana la urma, informal; totusi, realitatea statistica a acestui sondaj confirma, si dupa 7 ani, vointa neconsultata *(formal) a comunitatii de credinciosi ortodocsi transilvaneni. Nu mai vorbim de faptul ca Patriarhia Romana a confundat vointa unei Adunari Eparhiale *(formata in general, pe langa preotii desemnati, din personalitati politice si oameni de afaceri instariti) cu vointa „clerului” si a „credinciosilor” de rand. Astfel „restul” nu a avut un cuvant de spus in aceasta chestiune si, in general, nu are un cuvant de spus in orice chestiune de natura bisericeasca. Asadar, putem sa dam uitarii celebra sintagma: „Vox populi, vox Dei”! O alta hiba in acest statut sagunian este, daca vreti, chiar lipsa monahilor din Adunarile Eparhiale. De asemenea, un mare procent dintre intervievati *(aprox. 60%) a declarat ca si-ar dori un referendum pe aceasta chestiune, fapt care arata tendinta, de jos in sus, de democratizare a Bisericii *(si nu cred ca are legatura neaparat cu secularizarea care a cuprins Biserica, ci poate cu ceea ce am spus mai sus), iar 70% dintre credinciosi considera ca impactul mutării uneia dintre episcopii la o altă mitropolie ar fi negativ.

Despre rezultatele interesante ale acestui sondaj aflam de la sociologul Vasile Dancu, presedintele IRES, care a relatat in articolul> „Orgoliile ierarhilor si misiunea Bisericii noastre” *(contributors.ro, 13 februarie 2012), urmatoarele:

„[…] Puțină lume știe despre dezmembrarea Mitropoliei Clujului, spune un sondaj de opinie publică. Așa cum am fost avertizați cu ocazia funeraliilor părintelui Bartolomeu, destrămarea prin echilibrare teritorială a Mitropoliei Clujului, Albei, Maramuresului și Oradiei a început. Totul cu justificarea că este dorința clerului, a mirenilor și a credincioșilorAlipirea la Sibiu a Arhiepiscopieii Albei și a Episcopiei Oradiei nu găsesește nici o justificare serioasă legată de dorințele oamenilor sau o păstorire optimă a enoriașilor. Ancheta de opinie pe care am realizat-o pe un eșantion reprezentativ de credincioși arată că mulți dintre ei se declară destul de puțin cunoscători privind organizarea administrației religioase, darămite să ceară reechilibrări teritoriale păstorilor lor. Procentul celor care se autoevaluează ca fiind informați despre organizarea Bisericii se apropie undeva de 60%, dar și acest procent trebuie luat cu mici rezerve, deoarece este vorba de o autoestimare unde oamenii au tendința de a se pune într-o lumină favorabilă.

Despre mutarea Arhiepiscopiei Albei la Mitropolia Sibiu declară că au auzit doar 51% dintre credicioșii din întreaga mitropolie, iar din cele două județe vizate declară că sunt la curent 56% dintre ortodocșii din Alba și doar 45% dintre credincioșii ortodocși din județul Mureș. Este adevărat că discuțiile legate de proximitatea geografică a Arhiepiscopiei Albei de Sibiu au reușit să creeze și la nivelul Mitropoliei o oarecare acceptare, nu fără strângere de inimă, a trecerii Arhiepiscopiei Albei și Mureșului la Mitropolia Ardealui, discuții care avuseseră loc lângă catafalcul părintelui Bartolomeu.
Dar marea surpriză pentru noi a fost anunțul Episcopiei Oradiei, cum că sunt doritori să treacă peste munți pentru a se uni cu Mitropolia Ardealui. Evident că și aici s-a montat un scenariu cu adunare și voturi, iar explicația a fost și în acest caz dorința ierarhilor, a clerului și a credincioșilor.
Ancheta noastră a arătat că datele despre această manufacturare a consensului de scindare este și mai puțin cunoscută. Evident că acesta este și un efect al discreției și decenței cu care Mitropolia Clujului a tratat acestă problemă, ca pe una internă, dar și o urmare a lucrării fără mult zgomot din partea Episcopului Oradiei. 67% dintre enoriașii ortodocși ai Mitropoliei Clujului nu au auzit de această hotarâre a Adunării eparhiale a Oradiei și 57% dintre bihoreni sunt total neștiutori despre lucrarea conducătorilor sau mirenilor care au votat trecerea la Sibiu.

Credincioșii se opun. Dacă ar fi un referendum ar vota contra
Ancheta noastră de opinie a relevat un fapt mult mai îngrijorător decât lucrarea facută fără transparență: este vorba despre dezacordul majorității enoriașilor privind trecerea episcopiilor de care aparțin la o altă mitropolie. Pe ansamblul Mitropoliei Clujului, doar 14% sunt de acord (65% sunt contra și 17% indiferenți), iar dacă analizăm județele afectate de această ”echilibrare” o să vedem că doar 17% ar fi de acord în județele Alba și Mureș și 20% in Bihor. Am observat însă că majoritatea dintre cei puțini care-și declară acordul sunt puțin informați despre organizarea bisericii sau manifestă un comportament religios mai puțin intens.
În fine, 70% dintre credincioșii ortodocși din mitropolia noastră sunt de părere că mutarea ar aduce un impact negativ. Am întrebat dacă ar trebui organizat sau nu un referendum pentru o asemenea decizie și 60% (și chiar 63% în județul Bihor) dintre enoriașii mitropoliei au raspuns afirmativ. Chiar dacă referendumul nu face parte, cel puțin la noi, dintre rânduielile Bisericii Ortodoxe, la un asemenea eveniment ar vota pentru mutarea episcopiilor menționate la Mitropolia Ardealului doar 19% dintre credincioșii din ansamblul mitropoliei, 23% dintre enoriașii din Alba și 29% dintre cei din Mureș. Dar absurditatea acestei așa-zise echilibrări se vede foarte clar mai ales în județul Bihor, episcopie care nu poate fi revendicată pe principiul proximității geografice de Sibiu și unde doar 17% dintre credincioșii de peste 18 ani ar vota pentru.[…]”

De asemenea, dansul pune punctul pe ‘i’ si afirma, pe buna dreptate, ca> „Textul comunicatului Patriarhiei se antepronunță și arată clar că este vorba de o voință strategic definită, nicidecum vreo dorință a maselor de credincioși„. Practic, prin asta se clatina si ultima lui nadejde, exprimata la finalul articolului> „Încă nu mi-am pierdut speranța. Dacă Patriarhul nu va încuraja acest act de orgoliu și răzbunare târzie, nedemne de ierarhia Bisericii noastre, atunci speranța mea că Biserica noastră a ieșit din timiditate, dar și din războaiele mărunte – semnul instituțiilor nepregătite pentru provocările modernității – va reveni. Sunt sigur că Patriarhul înțelege mai bine decât oricine care sunt misiunile bisericii noastre, și nu doar în Transilvania„.

Despre sondaj aflam de la Ziua de Cluj ca> „a inclus un eşantion de peste 1.000 de persoane din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, plus câte 500 de persoane din judeţele Alba, Mureş şi Bihor […]” *(deci cu mult peste numarul membrilor unei Adunari Eparhiale – 30). „[…] Sondajul a fost realizat prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), în rândul unui eşantion de 1.021 de persoane cu vârsta peste 18 ani din Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, vizând şi câte 500 de persoane de 18 ani şi peste această vârstă din judeţele Alba, Mureş, (care alcătuiesc Arhiepiscopia de Alba Iulia), respectiv Bihor (care formează Episcopia Oradiei). Eroarea maximă tolerată a sondajului este de 3%, considerată valoarea maximă admisă pentru reprezentativitatea unui sondaj”.

Mai detaliat> „[…] 65% dintre respondenţii de pe cuprinsul întregii Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului nu sunt de acord cu trecerea eparhiei de care aparţin la o altă mitropolie. La nivelul judeţelor chestionate în particular, 64% dintre respondenţii din Alba şi câte 57% dintre cei din judeţele Mureş şi Bihor nu sunt de acord cu iniţiativa respectivă. Aceasta este agreată de 20% din respondenţii din judeţul Bihor, câte 17% din judeţele Mureş şi Alba, respectiv 14% la nivelul întregii mitropolii, în timp ce un procent ce variază între 17 şi 20% dintre respondenţi priveşte cu indiferenţă un astfel de demers. Impactul mutării unei episcopii la o altă mitropolie ar fi mai degrabă negativ în opinia a 72% dintre respondenţii din judeţul Bihor, 70% dintre cei de la nivelul întregii mitropolii, 67% dintre cei din judeţul Alba şi 66% dintre respondenţii din judeţul Mureş. Mai mult de jumătate dintre respondenţi din toate ariile de chestionare (63% din judeţul Bihor, câte 60% din întreaga mitropolie şi din judeţul Alba şi 55% din judeţul Mureş) au răspuns afirmativ la întrebarea cu privire la oportunitatea organizării unui referendum în scopul luării deciziei cu privire la mutarea celor două episcopii la Mitropolia Ardealului.

Peste jumătate dintre respondenţi ar participa la referendumul respectiv, iar cei mai mulţi ar vota împotriva mutării – 63% din respondenţii din întrega mitropolie, 61% din judeţul Bihor, 60% din judeţul Alba şi 50% din judeţul Mureş. Cel mai ridicat procent pentru mutare ar fi înregistrat, conform sondajului, în judeţul Mureş – 29%, urmat de judeţul Alba – 23%, mitropolia per ansamblu – 19% şi judeţul Bihor – 17%. Sondajul citat chestionează şi autopercepţia respondenţilor cu privire la religiozitate, dar şi la frecventarea bisericii. În privinţa primeia dintre categoriile amintite, între 90% (judeţul Bihor) şi 96% (judeţul Alba) dintre respondenţi se consideră persoane religioase. De asemenea, procentul celor care frecventează biserica de câteva ori pe săptămână, respectiv de câteva ori pe lună totalizează 60 de procente în judeţul Alba, 58% la nivelul mitropoliei, 57% în judeţul Bihor şi 48% în judeţul Mureş. Mai amintim că, potrivit sondajului, respondenţii sunt mai informaţi cu privire la iniţiativa trecerii Eparhiei Alba Iuliei sub jurisdicţia Sibiului decât cu privire la cea a Oradiei„.

Va lua in considerare Sfantul Sinod acest sondaj sau il va considera profan si nerealist, sau realizat intr-un moment nepotrivit si, de ce nu, poate cam tarziu?…

dan.camen.

surse>

http://www.contributors.ro/fara-categorie/orgoliile-ierarhilor-%C8%99i-misiunea-bisericii-noastre/

http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/biserica-se-rupe-de-popor–84117.html

foto>

http://www.puterea.ro/articol/credinciosii_se_opun_spargerii_mitropoliei_clujului

http://www.citynews.ro/_Files/Thumbs/NewsAttachments/2011/10/21/0000205216/3385_0000205216_W340-H405-HA1-VA4.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 14, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pozitia ierarhilor din Mitropolia Clujului cu privire la echilibrarea teritoriala a celor doua Mitropolii din Transilvania

[Comunicatul precizeaza foarte clar cateva principii legitime de care Sfantul Sinod, reunit in sedinta din februarie a.c., trebuie sa tina neaparat cont *(mai ales ca unele din ele au fost enuntate si promovate chiar de Sfantul Sinod). Cum era de asteptat, membrii sinodului mitropolitan au considerat justificata initiativa Arhiepiscopiei Alba Iuliei de rearondare jurisdictionala canonica la Mitropolia Ardealului *(pentru ca au fost indeplinite toate criteriile mentionate) si nejustificata initiativa Episcopiei Oradiei de a trece sub Mitropolia Ardealului *(pe buna dreptate, ca una care ar incalca toate normele necesare demararii unui astfel de demers). Cu aceasta decizie mitropolitana se consfinteste practic trecerea Alba Iuliei sub Mitropolia Ardealului care, alaturi de Episcopia Devei si Hunedoarei, care a si primit acceptul Mitropoliei Banatului, ar echilibra teritorial cele doua mitropolii din Transilvania. Astfel, hotararea Sfantului Sinod din februarie devine, teoretic, o formalitate. Se pare ca, pe langa celelalte motivatii contextuale vremii aceleia, demersul pastoral al Mitropolitului Bartolomeu de a stramuta capitala Ardealului la Cluj nu a fost inteles nici pana astazi… PS: Daca tot se vorbeste de „principiul pastoral si de misiune”, pe care Biserica trebuie sa-l respecte, si daca amintim de obiceiul postdecembrist, potrivit caruia fiecare judet mai insemnat sa aiba o episcopie, atunci de ce nu se propune infiintarea, in cadrul Mitropoliei Ardealului, a Episcopiei Brasovului si a Episcopiei Muresului, si in cadrul Mitropoliei Clujului a Episcopiei Bistritei si a Episcopiei Satmarului? Veti spune ca respectivele judete sunt in alcatuirea arhiepiscopiilor, dar avem in tara multe arhiepiscopii cu jurisdictie doar asupra unui singur judet *(unele din eparhii fiind recent ridicate la aceasta treapta)> Tomis, Rimnic, Suceava, Arges, Targoviste, Roman, Timisoara si Arad si doar doua arhiepiscopii *(Dunarea de Jos si Buzau si Vrancea) care au in componenta lor doua judete, desi nu au capitala de judet resedinta mitropolitana *(cum este Iasiul, Sibiul, Clujul si Craiova). Caz singular in tara, Episcopia Maramuresului are jurisdictie peste doua judete… – dan.camen.]

~~~+~~~

Pozitia ierarhilor din Mitropolia Clujului privitoare la

reechilibrarea teritoriala a celor doua Mitropolii ardelene

Mitropolia-Clujului.ro / 7 februarie 2012

Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului întrunit în şedinţă de lucru, marţi, 7 februarie 2012, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca a luat în discuţie intențiile eparhiilor Alba Iuliei şi Oradiei de a trece în jurisdicţia Mitropoliei cu sediul la Sibiu.

În acest context, ierarhii Mitropoliei Clujului consideră îndreptăţită orice discuţie privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două Mitropolii ardelene, care însă trebuie să pornească de la principiul enunţat de Sfântul Sinod, în noiembrie 2005, că aceste două structuri canonice sunt complementare şi nu concurente. O viitoare reorganizare a celor două Mitropolii trebuie să respecte principiul proximităţii, al omogenităţii teritoriale şi al echilibrului demografic al eparhiilor.

Un astfel de demers, asupra căruia numai Sfântul Sinod, potrivit prevederilor art. 114, lit. k din Statut, are autoritatea de a se pronunţa, nu trebuie să ilustreze doar sensibilităţile istoriei, ci, în primul rând, necesităţile prezentului.

Având în vedere complexitatea confesională, istorică şi culturală a Transilvaniei, iniţiativa organizatorică trebuie să urmeze doar principiile pastorale şi de misiune ale Bisericii. Potrivit tradiţiei canonice a Ortodoxiei, structurile mitropolitane au un caracter de coordonare şi îndrumare a pastoraţiei şi misiunii într-o regiune, motiv pentru care reşedinţa mitropolitană trebuie să se afle la propriu în mijlocul teritoriului de jurisdicţie, comunicând nemijlocit cu eparhiile sufragane. Oricare altă construcţie mitropolitană, contrară acestui principiu al proximităţii, nu ar fi de folos misiunii Bisericii şi credincioşilor ei.

Astfel, opţiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidării unei structuri mitropolitane omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 2.000.000 de credincioși, care ar fi complementară şi în echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crişanei şi Maramureşului, cu peste 1.800.000 de credincioși.

În acest sens, Sinodul Mitropolitan consideră propunerea Episcopiei Oradiei de a ieşi din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului nejustificată, nici sub aspect demografic, dar nici sub aspect geografic, ea nefiind limitrofă Mitropoliei Ardealului. Pusă în practică, o asemenea iniţiativă ar dezechilibra inutil raportul dintre cele două structuri mitropolitane din Transilvania şi, mai grav, ar anula principiul complementarităţii, al teritorialității și al proximității, enunţat deja de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ar duce la crearea unui climat de nesiguranţă şi relativizare instituţională.

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului

sursa>

http://www.mitropolia-clujului.ro/Stiri-si-evenimente/Pozitia-ierarhilor-din-Mitropolia-Clujului-privitoare-la-reechilibrarea-teritoriala-a-celor-doua-Mitropolii-ardelene–eID284.html

~~~+~~~

UPDATE 1

[Conform procesului verbal, IPS Irineu – Arhiepiscop de Alba Iulia si PS Sofronie – Episcopul Oradiei, adica tocmai cei care trebuiau sa fie prezenti la discutii, nu au participat la acest sinod mitropolitan. Din portalurile de stiri clujene aflam ca doar PS Sofronie a lipsit in mod intentionat de la aceste lucrari (neraspunzand nici macar la telefon), IPS Irineu a anuntat ca lipseste din motive personale, iar IPS Justinian, cu toate ca poarta povara batranetii si a bolilor, a socotit de cuviinta sa trimita o scrisoare in care s-a opus vehement celor doua initiative de rearondare jursidictionala.  -dan.camen.]

Basilica.ro/ 7 februarie 2012

[…] Conform procesului verbal din 7.02.2012 al Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului Albei, Crișanei și Maramureșului, au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului Albei, Crișanei și Maramureșului, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/poziia_ierarhilor_din_mitropolia_clujului_privitoare_la_reechilibrarea_teritoriala_a_celor_doua_mitropolii_ardelene_4410.html

~~~+~~~

UPDATE 2

Mitropolia Clujului respinge pretenţiile separatiste ale Episcopiei de Oradea,

dar consimte să rămână fără Arhiepiscopia de Alba

Ora de Cluj. ro / 7 februarie 2012

[….] Absent din motive de sănătate, ÎPS Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a trimis Sinodului Mitropolitan o scrisoare în care spune că votează împotriva pretenţiilor ridicate de Alba şi de Oradea. “S-a exprimat ferm împotriva trecerii la jurisdicţia Sibiului atât a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cât şi a episcopiei Oradei”, a spus preotul Ivanov.

sursa>

http://oradecluj.oradestiri.ro/document-mitropolia-clujului-respinge-pretentiile-separatiste-ale-episcopiei-de-oradea-dar-consimte-sa-ramana-fara-arhiepiscopia-de-alba/actualitate/2012/02/07/

~~~+~~~

Mitropolia Clujului: Oradea nu poate părăsi Clujul

Ziua de Cluj.ro / 7 februarie 2012

[…] În timp ce arhiepiscopul Irineu a anunţat faptul că nu va fi prezent, din motive personale, episcopul Sofronie „n-a motivat în nici un fel” absenţa sa de la şedinţa Sinodului Mitropolitan, conform reprezentanţilor Mitropoliei Clujului. Mai mult, el nici nu a putut fi contactat telefonic de reprezentanţii mitropoliei. De altfel, nici purtătorul de cuvânt al Episcopiei Oradiei nu a putut fi contactat telefonic de ZIUA de CLUJ. „Prezenţa, atât la şedinţele Sinodului Mitropolitan, cât şi a celui plenar (Sfântul Sinod – n. red.) este obligatorie. Cazurile de excepţie sunt în cazuri de motive de sănătate, respectiv de misiune externă, cu însărcinare bisericească. Chiar dacă au fost şi absenţe, Sinodul (Sinodul Mitropolitan – n. red.) s-a putut întruni în mod valid, iar ceea ce s-a stabilit s-a bucurat de unanimitate„, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului.

sursa>

http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/mitropolia-clujului-oradea-nu-poate-parasi-clujul–83680.html

 
2 comentarii

Scris de pe februarie 7, 2012 în articole

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

CEDO recunoaste juridic Sindicatul Preotilor „Pastorul cel bun” din Mitropolia Olteniei

[Comunicatul arata „uimirea” (daca nu teama) Patriarhiei Romane privind recunoasterea juridica a Sindicatului preotilor „Pastorul cel bun” din Mitropolia Olteniei. Zic posibila teama, deoarece Patriarhia Romana nu este parte in proces, ci Statul Roman, care poate contesta „cu fermitate” sau nu decizia CEDO. Cu privire la sindicatul preotilor mi-am exprimat deja parerea pe care mi-o si mentin (aveti, in acest sens, la finalul postarii cateva legaturi utile). Sindicatul preotilor arata poate cel mai bine gradul de secularizare care a cuprins Biserica noastra Ortodoxa. Dovada este ca unele dintre solicitarile lor sunt inacceptabile pentru misiunea la care sunt chemati, asa cum se spune si in comunicatul Patriarhiei Romane. Nu spun insa ca si unii dintre ierarhii nostri n-ar fi atinsi de cangrena secularizarii, dovada fiind si unele abuzuri ale lor de care preotii sindicalisti mentioneaza pe buna dreptate si care raman nesanctionate. Solutia trebuie sa fie, pana la urma, de natura eclesiala! De aceea, sunt de acord ca schimbarea trebuie sa porneasca de sus in jos si nu invers, pentru ca, iata, ce se intampla daca porneste de jos si poarta cu ea pecetea secularizarii! Un papa a spus odata ca in Biserica (nu doar Catolica) nu se pot face reforme, fiindca poarta amprenta profanului, dar ca exista ca solutie pentru schimbare sfintii, care apar in lume la timpul hotarat de Dumnezeu si care pot schimba definitiv in bine cursul unei Biserici. Exista in acest sens numeroase exemple. E drept, papii si Biserica Catolica s-au confruntat de secole cu reforma Protestantismului, insa gasesc cu cale prilejul de a adresa tuturor indemnul (fie ierarhi, fie preoti, fie mireni) sa ne sfintim prin fapte vrednice potrivit chemarii, cat de repede posibil, viata noastra si, prin ea, viata Bisericii si sa nu (ne-)o reformam, protestantizandu-o(ne)! – dan.camen.]

~~~+~~~

HOTĂRÂRE INADECVATĂ LA CEDO

– Vocaţia sacerdotală a fost asimilată cu acţiunea sindicală –

Basilica.ro/ 1 februarie 2012

Patriarhia Română a luat cunoştinţă cu uimire de hotărârea în primă instanţă a completului de judecători din cadrul secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei Păstorul cel bun contra României având ca obiect dreptul clericilor la libera asociere în organizaţii de tip sindical. Studiind cu atenţie această hotărâre, Patriarhia Română constată următoarele: 

1. Cunoaşterea trunchiată (insuficientă) de către CEDO a specificului relaţiilor dintre stat şi culte în România şi ignorarea prevederilor Constituţiei României (art. 29), a Legii Cultelor nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor din România (art. 8) şi a Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române recunoscut prin HG nr. 53/2008 şi publicat în Monitorul oficial nr. 50/22 ianuarie 2008 – Statut, care enunţă cu claritate autonomia şi libertatea Bisericii faţă de Stat;

2. Confuzia între specificul vocaţional al preoţiei care este chemare la misiune sfântă prin actul hirotoniei sau „slujire liber asumată a comunităţilor de credincioşi” (art. 123 alin. 7 din Statut), pe de o parte, şi raporturile de muncă specifice angajaţilor civili, pe de altă parte;

3. Reţinerea total eronată în hotărârea CEDO că statutul aşanumitului sindicat nu ar contraveni prin nimic Statutului Bisericii Ortodoxe Române, Legii cultelor şi canoanelor. Însă, în realitate, sindicatul are obiective total incompatibile cu slujirea sacramentală şi pastorală a preoţilor, şi anume: 
– „organizarea de mitinguri, demonstraţii şi greve” (pct. 3.2 lit. j din Statutul sindicatului), menţiune care contravine statutului recunoscut cultelor de către statul român de „factori ai păcii sociale” (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor);
– „respectarea prevederilor legale privind concediile de odihnă şi sărbătorile legale” (pct. 3.2 lit. c din Statutul sindicatului) în cazul clericilor, ceea ce înseamnă că zilele de sâmbătă şi duminică, prima şi a doua zi de sărbătorile Sfintelor Paşti, Naşterii Domnului şi Rusaliilor, precum şi în alte sărbători legale care coincid cu sărbătorile religioase ar fi zile libere pentru clericii membri ai sindicatului, când tocmai atunci credincioşii sunt în număr mai mare prezenţi la biserică;
– „asigurarea prezenţei şi reprezentării sindicatului la toate nivelurile şi în toate organismele de decizie bisericească” (art. 3, pct. 2, lit. i din Statutul sindicatului), inclusiv la lucrările Sfântului Sinod (art. 3, pct. 2, lit. ş), ceea ce ar reprezenta o încălcare flagrantă a autonomiei Bisericii şi o încercare a Sindicatului de a deveni un grup de presiune şi de a eluda căile statutare de consultare a clericilor în adunările eparhiale, în conferinţele preoţeşti administrative lunare, cercurile pastorale, conferinţele preoţeşti pastoral-misionare semestriale sau în Permanenţele Consiliilor eparhiale, inclusiv în Consiliul Naţional Bisericesc şi Adunarea Naţională Bisericească ale Bisericii Ortodoxe Române.

Reamintim că, potrivit Sfintelor Canoane universale şi Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, preoţii – asemenea magistraţilor şi militarilor – nu au dreptul să se angajeze în politică partinică, să desfăşoare activităţi economice, direct sau prin interpuşi, şi să participe la alte forme de asociere, inclusiv de tip sindical pentru a fi imparţiali şi total angajaţi în slujirea binelui comun al populaţiei.

O eventuală adoptare finală a acestei hotărâri de către CEDO ar constitui un atac direct la organizarea constituţională şi legală a cultelor din România şi din statele membre ale Consiliului Europei, asimilând vocaţia sacerdotală misionară cu acţiunea sindicală protestatară. De altfel, această decizie a CEDO a trezit nedumerire în rândurile unor reprezentanţi ai altor Biserici europene care şi-au exprimat intenţia de a se solidariza cu Statul român şi Biserica Ortodoxă Română deoarece consideră această hotărâre un precedent inacceptabil care subminează autonomia tuturor cultelor religioase din Europa.

În plus, această hotărâre contravine deciziilor anterioare, unele chiar recente (de pildă, în cauzele Műller, Reuter şi Baudler contra Germaniei din 6 decembrie 2011), ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi opiniei separate a doi dintre judecătorii din această cauzăcare au confirmat că statutul, drepturile şi obligaţiile slujitorilor unui cult religios faţă de acest cult ţin de competenţa exclusivă a cultului respectiv.

Ne exprimăm speranţa că Statul român va contesta cu fermitate această hotărâre inadecvată şi avem convingerea că Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului va corecta o hotărâre pripită în cauza autointitulatului sindicat al preoţilor din Mitropolia Olteniei Păstorul cel bun contra României, care nu ţine cont de autonomia şi de specificul organizării şi funcţionării activităţii cultelor religioase, recunoscute şi garantate ca atare în toate statele democratice.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/hotarare_inadecvata_la_cedo_vocatia_sacerdotala_a_fost_asimilata_cu_actiunea_sindicala__9697.html

Cititi si>

Sindicatul Preotilor “Pastorul cel Bun” din Craiova. Perceperi ecleziologice.

Hotararile Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane

COMUNICATUL Sinodului Mitropolitan al Olteniei privitor la infiintarea Sindicatului Preotilor “Pastorul cel Bun” din Craiova.

Problema infiintarii de sindicate preotesti in sanul Bisericii Ortodoxe Romane

COMUNICATUL ASCOR Craiova privind infiintarea sindicatul preotilor “Pastorul cel Bun” din Craiova.

Sindicatul preotilor din Craiova, primeste din partea Tribunalului Dolj, decizia irevocabila de a NU functiona.

Preoţii bulgari şi-au înfiinţat sindicat

 
6 comentarii

Scris de pe februarie 2, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Episcopia Devei şi Hunedoarei cere să revină la Mitropolia Ardealului


Întrunirea Sinodului Mitropolitan la Timişoara

[Asemeni Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei a iniţiat demersurile de rearondare la Mitropolia Ardealului, in urma votului favorabil al Adunării Eparhiale de la Deva, întrunită în data de 19 ianuarie (desigur, stirea respectivă nu mentionează adoptarea acestei hotărâri importante pentru eparhie si nu numai). Membrii Sinodului Mitropolitan de la Timişoara au aprobat deja prin vot rearondarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei la Mitropolia Ardealului. Se încearcă aşa-zisul „compromis teritorial„, adică reîntregirea pe jumătate a fostelor graniţe ale Mitropoliei Ardealului, iar Episcopia Devei si Hunedoarei ar asigura, alături de Arhiepiscopia Alba Iuliei, acest lucru (echilibrarea numărului de eparhii din cele două mitropolii, 4 contra 4). Rămâne de văzut dacă hotărârea Sfântului Sinod din februarie, în privinţa rearondării Arhiepiscopiei Alba Iuliei şi a Episcopiei Devei şi Hunedoarei la Mitropolia Ardealului, va fi şi ea una formală sau nu. – dan.camen.] 

Mitropolia Banatului / 24 ian. 2012

La sediul Centrului Eparhial din Timişoara s-a întrunit astăzi, 23 ianuarie a.c., Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului sub preşedenţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae Corneanu, care dupa rugăciunea ,,Împărate ceresc” a deschis lucrările şedinţei. Au fost prezenţi ierarhii tuturor eparhiilor aparţinătoare Mitropoliei care au luat în dezbatere punctele de pe ordinea de zi. Astfel, s-a analizat cerererea Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei privind ieşirea acestei eparhii de sub jurisdicţia Mitropoliei Banatului şi revenirea ei sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cerere aprobată astăzi. […]

S-au discutat şi alte probleme din cadrul eparhiilor Mitropoliei, dar nu s-au luat hotărâri. Sinodul Mitropolitan s-a încheiat cu rugăciunea ,,Tatăl nostru ” şi cu un cuvânt de mulţumire pentru participare adresat celor prezenţi din partea Înaltpresfinţiei Sale Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

sursa>

http://mitropolia-banatului.ro/?p=5269

~~~+~~~

Sinod Mitropolitan al Mitropoliei Banatului

Episcopia Devei si Hunedoarei / 24 ian. 2012

Luni, 23 ianuarie 2012, la la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunire în cadrul căreia au fost convocaţi întîistătătorii eparhiilor sufragane din Mitropolia Banatului.

Pe ordinea de zi a şedinţei, printre altele, a fost analizat şi Procesul verbal al Adunării Eparhiale al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, întrunită în 19 ianuarie 2012, document care supune spre aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, revenirea Episcopiei Devei şi Hunedoarei sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului.

În urma supunerii la vot, hotărârea a fost aprobată, urmând a fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se va întruni în data de 16 februarie 2012, sub preşedenţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

sursa>

http://www.episcopiadevei.ro/#1

~~~+~~~

Episcopia Devei şi Hunedoarei cere să revină la Mitropolia Ardealului

Basilica.ro / 25 ian. 2012

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc luni, 23 ianuarie 2012, şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunire în cadrul căreia au fost convocaţi întâistătătorii eparhiilor sufragane din Mitropolia Banatului.

Printre altele, a fost analizat şi procesul-verbal al Adunării Eparhiale a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, întrunită în 19 ianuarie 2012, document care supune spre aprobare Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului revenirea Episcopiei Devei şi Hunedoarei sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului. Potrivit Ziarul Lumina, în urma supunerii la vot, cererea a fost aprobată, urmând a fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se va întruni în zilele de 16 şi 17 februarie 2012, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/episcopia_devei_si_hunedoarei_cere_sa_revina_la_mitropolia_ardealului_9635.html

 
2 comentarii

Scris de pe ianuarie 25, 2012 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei a aprobat trecerea acestei Eparhii în jurisdicţia Mitropoliei Ardealului

[Începe să se adevereasca „compromisul” anuntat de ceva vreme AICI si AICI. Stirea de pe Basilica.ro cu privire la intalnirea ierarhilor ardeleni la M-rea Sambata de Sus in data de 16 dec. 2011, trece cu vederea *(intentionat?) hotararea aceasta asa de importanta la care se face referire, cu tarie acum, in acest prim articol. Nici site-ul Mitropoliei Ardealului nu mentioneaza in stirea respectiva aceasta hotarare *(ce, nu era importanta?), iar pe site-urile Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi al Arhiepiscopiei Alba Iuliei stirea cu privire la acest lucru nici măcar nu exista. UPDATE> Şi Episcopia Devei şi Hunedoarei a iniţiat demersurile de rearondare la Mitropolia Ardealului, in urma votului favorabil al Adunării Eparhiale. De asemenea, Adunarea Eparhiala a Episcopiei Oradiei propune acelasi lucru. UPDATE 2> IPS Andrei considera grabit demersul IPS Irineu al Alba Iuliei de rearondare la Mitropolia Ardealului – dan.camen.]

Basilica.ro / 21 ianuarie 2012

Arhiepiscopia Alba Iuliei va reveni în componența Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu. Membrii Adunării Eparhiale reuniți la 21 ianuarie 2012 în şedință de lucru, au aprobat propunerea în acest sens înaintată de consilierul administrativ bisericesc al eparhiei, părintele Remus Onişor.

Hotărârea survine deciziei de rearondare a celor două mitropolii din Transilvania, luată în cadrul şedinței sinoadelor reunite ale acestora din 16 decembrie, anul trecut.

„Eparhia Alba Iuliei va trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului. În sinodul reunit al celor două Mitropolii din 16 decembrie s-a luat această hotărâre, iar rearondarea se face în urma consultării Adunării Eparhiale”, a precizat pentru Radio TRINITAS părintele Liviu Stanciu, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. 

Pentru a deveni efectivă, hotărârea are nevoie de aprobarea Sfântului Sinod, a declarat consilierul juridic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Ioana Maria Țuțui.

„Rearondarea propriu zisă va fi stabilită prin hotărârea Sfântului Sinod potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Se va pune în discuţia Sfântului Sinod, din Eparhie va pleca o solicitare şi actul final prin care se va face rearondarea va fi hotărârea Sfântului Sinod (…) acesta va fi pasul final”, a precizat consilierul juridic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Ioana Maria Țuțui.

Arhiepiscopia Alba Iuliei este, în prezent, parte componentă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Situația datează din 2006, de la înființarea celei de-a doua mitropolii din Transilvania, sub conducerea vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/adunarea_eparhiala_a_arhiepiscopiei_alba_iulia_a_aprobat_trecerea_acestei_eparhii_in_jurisdictia_mitropoliei_ardealului_4982.html

 
4 comentarii

Scris de pe ianuarie 24, 2012 în articole, citadela, Dialoguri, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk pentru Agerpres: în problema Mitropoliei Basarabiei părţile au convenit să se abţină să facă paşi unilaterali

Mitropolitul Ilarion: Patriarhiile Română şi Rusă vor continua dialogul

vizând Mitropolia Basarabiei

Agerpres.ro / 9 decembrie 2011

Responsabilul cu relaţiile externe al Patriarhiei Ruse, Mitropolitul Ilarion, pledează, într-un interviu acordat Agerpres, pentru aprofundarea relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Română, dar punctează şi problema Mitropoliei Basarabiei, afirmând că părţile au convenit să se abţină de la paşi unilaterali. Recent întors de la Vatican, mitropolitul Ilarion vorbeşte şi despre condiţiile unei întâlniri dintre patriarhul rus Kirill şi papa Benedict al XVI-lea. De asemenea, dă o notă stării spirituale a lumii şi îşi prezintă viziunea pentru convieţuirea paşnică într-o societate multiculturală. […]

Agerpres: Aţi efectuat recent o vizită la Roma, unde v-aţi întâlnit cu Papa Benedict al XVI-lea. Aţi reuşit să mai atenuaţi din contradicţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Catolică în ceea ce priveşte proprietatea lăcaşurilor din Ucraina? 

Mitropolitul Ilarion: Reprezentanţii oficiali ai Vaticanului împărtăşesc îngrijorarea noastră cu privire la situaţia dificilă din Ucraina. Papa Ioan Paul al II-lea, la vremea sa, într-o discuţie cu predecesorul meu, actualul patriarh Kirill, a recunoscut că teritoriul activităţii pastorale a Bisericii Greco-Catolice este doar partea de vest a Ucrainei. Şi pentru susţinerea păcii între Biserici, în Ucraina trebuie să ţinem cont cu stricteţe de acest principiu, cu alte cuvinte greco-catolicii nu trebuie să ducă o activitate misionară pe pământurile în care nu a existat niciodată uniune [uniatie – n.m.]. Contradicţiile existente pot fi eliminate doar prin eforturile comune ale tuturor părţilor interesate, inclusiv Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Ruse şi Biserica Greco-Catolică din Ucraina 

Agerpres: Când şi unde ar putea avea loc o întâlnire între Prea Fericitul patriarh Kirill şi papa Benedict al XVI-lea? Ce aşteptări are Biserica Ortodoxă Rusă de la o asemenea întâlnire? 

Mitropolitul Ilarion: La ora actuală este prematur să vorbim despre o dată şi un loc concrete vizând întâlnirea patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii cu Papa Benedict al XVI-lea. După cum am mai spus, pentru noi contează nu atât întâlnirea, cât conţinutul ei. Ea va avea sens doar în cazul în care va marca o ameliorare a relaţiilor dintre Ortodoxie şi Catolicism

Întâlnirea patriarhului cu papa necesită o pregătire minuţioasă nu atât din perspectiva protocolului, cât din punctul de vedere al identificării unei poziţii comune în problemele care astăzi ne separă, mai întâi de toate în privinţa situaţiei bisericeşti din vestul Ucrainei. În această regiune nu reuşim să ajungem la o pace şi armonie totale în relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici. […]

Agerpres: În luna iulie aţi avut o întâlnire cu patriarhul Daniel. Aţi putea să ne relataţi ce probleme aţi discutat? Aţi reuşit să armonizaţi poziţiile în problema Mitropoliei Basarabiei? 

Mitropolitul Ilarion: Întâlnirea cu Prea Fericitul Daniel, care a avut loc pe 19 iulie, la Bucureşti, a avut un caracter pozitiv. Am discutat cele mai diverse teme, începând de la problemele bilaterale şi terminând cu agenda dialogului interortodox şi interconfesional. Am constatat că Bisericile noastre au puncte de vedere apropiate asupra procesului de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericilor Ortodoxe, opinii similare în privinţa evenimentelor care au loc astăzi în lumea ortodoxă. 

Referitor la Mitropolia Basarabiei, am ajuns la înţelegerea comună că în această problemă trebuie să ne abţinem de la orice pas unilateral, care ar putea bloca bunele perspective care se conturează în ultimii ani în relaţiile dintre Bisericile noastre. Vom continua dialogul cu scopul de a găsi căi de soluţionare a acestei dureroase probleme.

Interviul integral il puteti citi AICI (rom) si AICI (rus)

sursa>

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/95183-Mitropolitul-Ilarion-Patriarhiile-Romana-si-Rusa-vor-continua-dialogul-vizand-Mitropolia-Basarabiei-Corespondenta-Agerpresinterviu.html

foto>

http://www.ellada-russia.ru/images/portal/3RIA-564018-Preview.jpg

http://www.ellada-russia.ru/images/111.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 10, 2011 în articole

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

IPS Nifon al Targovistei despre pozitia Patriarhiei Romane cu privire la principiul consensului si al proportionalitatii

Intr-un recent interviu acordat revistei rusesti “Toma” (30 noiembrie 2011, Konstantin Matza) pe tema viitorului Sinod Pan-Ortodox, IPS Nifon al Targovistei arata ca pozitia Patriarhiei Romane este de mentinere si de sustinere cu tarie a principiului consensului in metodologia de luare a deciziilor atat la intrunirile pregatitoare ale comisiei presinodale, cat si in cadrul viitorului Sinod. De asemenea, ierarhul insista si pe aplicarea principiului proportionalitatii la convocarea membrilor participanti la viitorul Sinod Pan-Ortodox.

Mitropolitul confirma, asadar, faptul ca Patriarhia Romana impartaseste pe deplin pozitia Patriarhiei Moscovei in aceste puncte-cheie, iar recenta aniversare a Patriarhului Kirill al Moscovei si al Intregii Rusii s-a dovedit numaidecat prilejul oportun de intalnire al reprezentantilor celor sapte Biserici Ortodoxe Locale care impartasesc aceleasi pozitii. Punctele lor comune de vedere au fost unificate sub forma unui comunicat, lansat apoi ca un stindard, ca reactie la comunicatul Sinaxei Intaistatatorilor de limba greaca a vechilor Biserici Ortodoxe din Rasarit. Un lucru insa mai da de gandit> Antiohia ‘joaca la doua capete’, sau doar situatia instabila politica din Siria a determinat-o sa faca acest „compromis„?

Cateva din afirmatiile exprimate de mitropolitul Nifon in interviu:

“[…] Este foarte important ca ceea ce formeaza ordinea de zi [a viitorului Sinod Pan-Ortodox – n.m.] sa se bazeze doar pe consimtamantul tuturor Bisericilor Ortodoxe, participante la viitorul Sinod. Si acest lucru ne aduce la problema principala, pe care am discutat-o – metodologia de luare a deciziilor. Unii reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe s-au oferit sa renunte la principiul consensului, acordul universal, si sa puna in schimb in aplicare, votul majoritatii simple. Biserica Ortodoxă Română s-au opus vehement acestui lucru. In procesul politic democratic principiul votarii functioneaza bine. Noi, insa, discutăm despre Biserica, unde totul se schimba, fiindca sunt atinse valori eterne. Consensul este important pentru noi ca simbol al bunelor relaţii între toate Bisericile Ortodoxe. În acest sens, trebuie sa dam un exemplu pentru restul lumii laice ca suntem frati si suntem conectati la un nivel profund. Astfel, in materie de spiritualitate, credinta si liturgica nu ne putem compromite sa luam deciziile prin vot majoritar. În acelaşi timp, Biserica Ortodoxa Romana insista pe aplicarea principiului consensului, nu numai in cadrul viitorului Sinod, dar si in cursul negocierilor din faza pregatitoare.

Un alt punct important il constituie problema reprezentarii Bisericilor in cadrul Sinodului. Avizul final pe această temă nu il avem inca. Biserica Ortodoxa Romana considera ca participanti la lucrarile Sinodului sunt toti episcopii ortodocsi. Aceasta este tradiţia. Dacă nu toţi episcopii, macar toţi episcopii titulari. Este oportun să se recurgă la principiul proporţionalităţii: trebuie să fie luata în considerare dimensiunea Bisericii şi a turmei. În cazul în care la Sinod sunt convocati diferiti episcopi din diferite biserici, acest lucru nu va reflecta viata reala a Bisericii”.

trad.dan.camen.

Articolul integral il puteti citi *(rus) aici: Foma.ru , Pravoslavie.ru

Fragmente: Interfax-Religion.ru , Pravmir.ru , Today.ru

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Ierarhii ortodocsi ardeleni isi exprima speranta intr-un dialog onest si sincer cu greco-catolicii

Comunicat de presă

Mânăstirea Râmeț, 4 iulie 2011

Ierarhii celor două Sinoade Mitropolitane, ale Ardealului și Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, s-au întrunit, luni, 4 iulie 2011, în ședință comună la Mânăstirea Râmeț, județul Alba, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod, sub președinția IPS Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu și a IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Principalul punct al discuțiilor l-a constituit pregătirea reluării dialogului, la nivel de ierarhi, dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică. În acest sens, Patriarhia Română a adresat, la 6 iulie 2010, o scrisoare Bisericii Greco-Catolice, cu invitația de a relua dialogul cu Biserica Ortodoxă Română.

Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără o asumare corectă a situației istorice și a diferendului patrimonial, Eparhiile ortodoxe din Ardeal și Banat au pregătit reeditarea cărții „Relațiile actuale dintre ortodocși și greco-catolici”, care își propune să prezinte corect și obiectiv situația celor două Biserici care au, nu doar o dispută patrimonială, ci și o istorie comună, ce coboară până în anul 1700.

Cu dorința sinceră de a se angaja într-un dialog onest și realist, ierarhii ortodocși ardeleni își exprimă speranța că acest nou orizont al relațiilor dintre cele două Biserici românești, va duce la cultivarea unui climat de pace și respect între ierarhii, clericii și credincioșii ortodocși și greco-catolici, legați prin mărturisirea credinței în Același Domn Iisus Hristos.

Biroul de presă al Mitropoliei Clujului

sursa>

http://www.mitropolia-clujului.ro/Stiri-si-evenimente/Ierarhii-ortodocsi-ardeleni-isi-exprima-speranta-intr-un-dialog-onest-si-sincer-cu-greco-catolicii–eID236.html

~~~+~~~

Sinoade mitropolitane reunite la Mănăstirea Râmeţ

Basilica.ro / 4 iulie 2011

[…] Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a precizat că „Problemele pe care le-am discutat sunt probleme comune şi de aceea, împlinind hotărârea Sfântului Sinod de a face cel puţin două sinoade reunite în cursul unui an am reuşit să ne exprimăm unitatea de credinţă, unitatea în luarea deciziilor şi mai ales responsabilitatea pe care o avem faţă de Biserica lui Hristos pe care o păstorim”.

„Însuşi faptul că ne-am întâlnit aici la Râmeţ în această vatră de spiritualitate, de credinţă este dătător de curaj, dătător de râvnă în misiunea pe care o avem într-o lume secularizată. Toţi ierarhii ortodocşi au misiunea aceasta sfântă, dar în mod special ierarhii din Transilvania se confruntă cu o anume stare de lucruri şi încearcă să găsească soluţiile potrivite”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Totodată, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei a declarat: „Credem că ceea ce am săvârşit astăzi noi aici va fi de folos pentru binecredincioşii noştri creştini şi pentru neamul şi Biserica noastră”.

În cadrul şedinţei s-a discutat şi problema reeditării unei cărţi-document care prezintă istoricul dialogului dintre cele două culte.

„S-a hotărât reeditarea cărţii intitulată ‘Relaţiile actuale dintre ortodocşi şi greco-catolici’ în editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Clujului care se constituie totodată un suport istoric şi juridic asupra situaţiei diferendului patrimonial existent între ortodocşi şi greco-catolici astăzi. Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără asumarea corectă a istoriei celor două confesiuni şi a diferendului patrimonial care există de aceea s-a considerat oportună şi ca o primă piatră în construirea acestui dialog reeditarea acestei cărţi tocmai datorită faptului că se doreşte şi sublinierea că cele două biserici nu împart doar un diferend patrimonial, ci şi o istorie comună care coboară până în anul 1700”, a precizat Pr. Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Printre problemele dezbătute la Mănăstirea Râmeţ s-au mai aflat şi rânduiala primirii în Biserica Ortodoxă a eterodocşilor, dar şi canonizarea unor noi sfinţi români.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/sinoade_mitropolitane_reunite_la_manastirea_ramet_6713.html

~~~+~~~

Sinod reunit al mitropoliilor din Transilvania

Reintregirea.ro / 4 iulie 2011

[…] „Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române şi-a exprimat printr-o scrisoare hotărârea de a fi reluat dialogul cu cultul greco-catolic, astfel că în şedinţa comună a celor două Sinoade Mitropolitane acesta va fi punctul principal de discuţii. Hotărârea respectivă vizează întreg cuprinsul Patriarhiei, dar sigur că în Ardeal această problemă este mai stringentă„, a precizat preotul Bogdan Ivanov, secretarul de cabinet al mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Dialogul între cele două confesiuni se va purta la nivel de ierarhi, el fiind întrerupt în urmă cu câţiva ani, după ce Biserica Greco-Catolică a decis să menţină acţiunea în instanţă cu privire la retrocedarea unor lăcaşuri de cult, conform reprezentantului Arhiepiscopiei clujene. De precizat că şedinţa comună a Sinodului Mitropolitan al Ardealului şi a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este prima de acest fel de la instalarea ca mitropolit a Înaltpreasfinţitului Andrei Andreicuţ. În cadrul şedinţei de astăzi se va discuta şi reeditarea unei cărţi-document care prezintă un istoric al dialogului ortodox-greco-catolic, editată acum câţiva ani la Cluj. La şedinţa reunită a celor două sinoade vor participa toţi ierarhii de pe cuprinsul celor două mitropolii.

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3689

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comunitate monahală românească apreciată de autorităţile italiene

[Este vorba de manastirea care a facut obiectul disputelor intre putinii greci (ai Patriarhiei Constantinopolului) si numerosii romani din Calabria (Italia), fiind cedata ulterior romanilor de catre autoritatile locale, spre nemultumirea profunda a elinilor. Este interesant faptul ca, intr-o tara din ce in ce mai „romanofoba”, cum este Italia, in ceea ce priveste chestiunea aceasta italienii ii aleg pe romani, in detrimentul grecilor. Acum, Patriarhul Daniel doreste promovarea turistica si publicistica a manastirii si, totodata, cu prima ocazie, o va si vizita in mod oficial – dan.camen.]

Basilica.ro / 8 iunie 2011

În ziua de 8 iunie 2011, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audienţă pe domnul Ernesto Riggio, primarul oraşului Bivongi din regiunea Calabria, Italia. La întrevedere au mai participat părintele Valentin Ilieş, protopop de Sicilia al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi domnul Francesco Passarelli, consilier la primăria din Bivongi.

Domnul primar Ernesto Riggio a mulţumit pentru primire şi a subliniat faptul că din momentul în care mănăstirea cu hramul Sfântul Ioan Secerătorul din Bivongi a fost încredinţată în administrare Bisericii Ortodoxe Române (iulie 2008), aceasta a devenit loc de rugăciune şi pelerinaj pentru foarte mulţi dintre cei aproximativ 60.000 de români stabiliţi în Calabria şi cel mai important obiectiv turistic al întregii regiuni.

Mănăstirea, declarată monument naţional de către autorităţile italiene, formată dintr-o biserică în stil bizantin de la sfârşitul secolului al X-lea şi câteva corpuri de chilii, a fost anul trecut vizitată de peste 15.000 de turişti.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit domnului primar Ernesto Riggio pentru sprijinul constant acordat comunităţii monahale ortodoxe române din localitatea Bivongi şi l-a informat despre intenţia Patriarhiei Române de a include mănăstirea în programele sale de pelerinaj şi de promovare a acesteia prin intermediul postului de televiziune TRINITAS, tipărirea unui album şi a altor materiale promoţionale la tipografiile Patriarhiei Române.

În timpul întrevederii, primarul oraşului Bivongi a înmânat Patriarhului României invitaţia oficială de a vizita oraşul şi mănăstirea Sfântul Ioan Secerătorul în timpul unei viitoare vizite a Preafericirii Sale în Italia.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/bcomunitate_monahala_romaneasca_apreciata_de_autoritatile_italieneb__4797.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe da ultimatum Patriarhiei Romane in ceea ce priveste intruziunea necanonică a unor episcopi şi clerici romani în Estul Serbiei

SPC.rs / 28 mai 2011

Din Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, reunit în sesiune ordinară de lucru la Belgrad, între 16 şi 27 mai 2011, sub preşedinţia Patriarhului Irineu:

[…] Sinodul (sârb) regretă faptul că există o criză profundă în relaţiile dintre Patriarhia Ierusalimului, cea mai veche biserică creştină, şi Biserica Ortodoxă Română, din pricina acţivităţii necanonice a ultimei în Ţara Sfântă.

Din păcate, nici în alte locuri ierarhia Bisericii Ortodoxe Române nu respectă ordinea canonică şi jurisdicţia Bisericilor surori. În cazul nostru, Sinodul sârb este recunoscător Bisericii Ortodoxe Române pentru relaţia bună pe care o are cu Eparhia din Timişoara a Bisericii Ortodoxe Sârbe şi pentru sprijinul acordat administratorului ei, clericilor şi monahilor, care corespunde cu atitudinea de dragoste frăţească a Bisericii Ortodoxe Sârbe faţă de românii din Banatul Sârbesc, dar, în acelaşi timp, exprimă regretul şi protestează ferm pentru intruziunea necanonică a unor episcopi şi clerici din România în teritoriul a doua dintre Eparhiile din Estul Serbiei, fără binecuvântarea şi aprobarea episcopilor competenti ai Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Dacă nu se vor opri acţiunile necanonice si nefratesti ale acestor persoane, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe va lua toate măsurile canonice şi legale pentru oprirea lor, pentru păstrarea ordinii canonice veche de secole şi pentru a împiedica profanarea sfinteniei unităţii inter-ortodoxe, indiferent de cine a fost instigatorul şi organizatorul activităţilor care ameninţă acea unitate.[…]

trad.dan.camen.

PS: Comunicatul Sinodului sarb nu face nicio referire la cazul fostului episcop Artemie de Raska si Prizren si nici la eventuala participare a papei Benedict la manifestarile de la Nis din 2013, dedicate comemorarii a 1700 de ani de la Edictul Sf. Constantin cel Mare de la Milan *(fapt ce confirma supozitiile exprimate anterior). 

sursa>

http://spc.rs/sr/saopstenje_za_javnost_svetog_arhijerejskog_sabora_srpske_pravoslavne_crkve

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cateva zeci de timisoreni au protestat la Catedrala Mitropolitana impotriva deciziei Sfantului Sinod de a retrage dreptul de semnatura al Inaltpreasfintitului Nicolae Corneanu

Timis Online / 22 mai 2011

Zeci de timişoreni s-au adunat duminică seara în faţa Catedralei Mitropolitane şi au protestat paşnic împotriva recentei decizii prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i-a ridicat ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dreptul de semnătură, încredinţându-i-l PS Paisie Lugojeanul, episcop vicar.

Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.

„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.

Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.

sursa>

http://www.tion.ro/timisorenii-au-protestat-la-catedrala-mitropolitana/923327

~~~+~~~

Proteste pentru mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu

Ziua de Vest / 22 mai 2011

[…] Conform Sfântului Sinod, Corneanu nu se mai poate implica în niciun fel în problemele administrative ale Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, nu vrea să comenteze incredibila decizie venită de la Bucureşti. El le mulţumeşte, însă, credincioşilor care îl susţin.

Corneanu: „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin”

Atribuţiile mitopolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu, singurul care are atribuţii de mitropolit în Banat. Cazul este unul fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nicoale Mladin este singurul mitropolit care nu a rămas până la moarte în funcţie. Mitropolitul Ardealului s-a retras de bună voie în 1981 din cauza problemelor mentale. „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin, nu doresc însă să vorbesc despre situaţia creată. Va fi cum va vrea Dumnezeu”, ne-a spus, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Acesta este mitropolit al Banatului din 1962, fiind unul dintre cei mai longevivi mitropoliţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://ziuadevest.ro/eveniment/20042-proteste-pentru-mitropolitul-banatului-nicolae-corneanu-.html

~~~+~~~

Mitropolitului Banatului i s-a retras dreptul de semnătură

Timpolis / 22 mai 2011

[…] Surse apropiate de Înalt Prea Sfin­ţia Sa Nicolae Corneanu ne-au decla­rat că în luarea acestei decizii au fost invocate argumente legate de o serie de obligaţii canonice pe care le are un înalt ierarh şi care presupun vizitare de parohii, participare la liturghii, obli­gaţii care nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, ţinând cont de starea de sănătate din prezent a mitropolitului Banatului.

Însă acest lucru nu are nici o le­gătură cu retragerea dreptului de sem­nătură, pentru că starea de sănătate nu a afectat în nici un fel capacităţile intelectuale ale înaltului ierarh, care ar fi putut în continuare să desfăşoare aceste activităţi administrative. Prac­tic, prin decizia de vineri Înalt Prea Sfinţiei Sa Nicolae Corneanu i-a fost luată ultima atribuţie importantă legată de exercitarea funcţiei sale.

sursa>

http://www.timpolis.ro/articol-mitropolitului-banatului-i-s-a-retras-dreptul-de-semnatura-20460.html

~~~+~~~

Săptămâna patimilor la Mitropolia Banatului

Adevarul.ro / 23 mai 2011

[…] „Este vorba de preluarea atribuţiilor administrative de către Preasfinţitul părinte Paisie Lugojanu, având în vedere starea de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului părinte mitropolit Nicolae, cu scopul bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei. Starea de sănătate este precară. Înalt Prea Sfinţitul rămâne mitropolitul Banatului, dar sunt probleme punctuale, relaţiile cu autorităţile, cu alte culte, plata salariilor preoţilor şi alte probleme administrative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Potrivit sursei citate, rocada de la Mitropolia Banatului, pe plan administrativ, se va face în zilele următoare, iar cel care preia toate sarcinile este Paisie Lugojanu. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, supervizorul Prea Sfinţitului Paisie va fi mitropolitul Olteniei, Irineu. „Are mandat din partea Sfântului Sinod să supravegheze activitatea în Mitropolia Banatului. Supravegherea trebuie să vină din partea unui alt mitropolit, iar cel mai apropiat de Timişoara este cel de la Craiova”, a mai spus Constantin Stoica.

Un caz similar

Preluarea puterii administrative de la mitropolit nu este un caz unic, acelaşi lucru întâmplându-se şi în Moldova. „Este o hotărâre similară cu cea luată în cazul arhiepiscopului Eftimie al Romanului, care este de mai mulţi ani într-o stare de sănătate precară, iar atribuţiile administrative au fost preluate de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Contestat pe bloguri

Mazilirea Mitropolitului Nicolae Corneanu vine la scurt timp după ce un preot de la Parohia Fabric a declarat public că Paisie Lugojanu şi grupul de interese din jurul său încearcă să îl schimbe pentru că se opune înstrăinării unei clădiri care aparţine parohiei. Scandalul a fost aplanat numai după intervenţia mitropolitului Nicolae Corneanu, care a decis că e mai bine să fie pace şi lucrurile să rămână aşa cum sunt. „Decizia Sfântului Sinod nu are nicio legătură cu acest scandal”, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.

Chiar şi aşa, mitropolitul nu a fost anunţat de decizia care îl aşteaptă şi nu a vrut să facă niciun fel de comentarii până la primirea unei decizii scrise. Şocul de la vârful Bisericii Ortodoxe nu s-a resimţit ieri la catedrală, care a fost plină, iar mulţi dintre credincioşi nici nu au ştiut de schimbări. Pe un blog înfiinţat după scandalul din Fabric, Paisie Lugojanu este contestat vehement, iar oamenii sunt chemaţi la acţiuni de susţinere a mitropolitului.

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/mitropolia_banatului-ips_nicolae_corneanu-paisie_lugojanul-banat_0_485351718.html

~~~+~~~

Mitropolitul Banatului pierde dreptul de semnătură

Ziua de Vest / 20 mai 2011

Decizie şoc a Sfântului Sinod, vineri, la Bucureşti…

Corneanu: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment”

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului au cofirmat pentru ZIUA de Vest că mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod. În locul său a fost numit, cu atribuţii de mitropolit, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei. Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură.

Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. „S-a invocat că Înaltul nu mai face faţă, că schimbă deciziile Consiliului Eparhial şi că are probleme de sănătate. În locul lui, cu atribuţii de mitropolit, a fost desemnat Înalt Prea Sfinţitul Irineu al Olteniei”, ne-a declarat unul dintre participanţii la Sfântul Sinod.

Nicolae Corneanu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare. Cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html

~~~+~~~

Iata cum suna pe internet chemarea la protest in Timisoara pentru sustinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu:

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM

Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.

Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.

Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!

Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!

Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca

AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

sursa> 

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html  (Sectiunea dedicata comentariilor, user „Rascoala”)

_______________________

Citeste si>

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Această prezentare necesită JavaScript.

 
3 comentarii

Scris de pe mai 23, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Timis Online / 20 mai 2011

ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, nu mai are drept de semnatura. Înaltului arhiereu de la Timişoara i s-au ridicat prerogativele funcţiei pe care o deţine conform unei hotărâri luate vineri în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în Bucureşti, la Patriarhia Română.

Mitropolitului Nicolae al Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, i s-a retras dreptul de semnătură pe motiv de boală se pare.

În ciuda faptului că vineri după-amiază nu exista încă un document oficial care să valideze această informaţie, în interiorul Mitropoliei Banatului existau deja bănuieli că o asemenea decizie se poate lua, în contextul în care tema sănătăţii precare a înaltei feţe bisericeşti se afla pe ordinea de zi a întrunirii de la Patriarhie.

Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, a confirmat informaţia în termeni limpezi. „Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat Stoica.

PS Paisie Lugojanul, care a participat la întrunirea Sinodului BOR, nu a putut fi contactat telefonic vineri după-amiază pentru a comenta cele întâmplate.

sursa>

http://www.tion.ro/mitropolitul-banatului-a-ramas-fara-drept-de-iscalitura/922537

~~~+~~~

Paisie Lugojanul preia din atributiile Mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, din pricina starii de sanatate a acestuia? Mitropolitul nu mai are drept de semnatura

OpiniaTimisoarei.ro / 20 mai 2011

Starea de sanatate a Mitropolitului Banatului a fost analizata astazi in Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Suferinta IPS Nicolae Corneanu a indreptatit cea mai inalta autoritate a BOR sa ia in calcul delegarea unora dintre atributiile acestuia. Cum ar fi dreptul de a iscali documente oficiale.

“A fost pe ordinea de zi a Sfantului Sinod din cauza starii de sanatate a Inalt Prea Sfintitului, insa noi nu am primit nimic oficial. Nu doresc sa comentez nimic neoficial. Daca ar fi adevarat ce am auzit si noi, nu ar inseamna practic nimic. IPS Nicolae Corneanu ramane Mitropolit, iar Preasfintitul parinte vicar Paisie Lugojanul primeste noi atributii suplimentare”, a declarat pentru http://www.opiniatimisoarei.ro Marius Florescu, purtator de cuvant al Mitropoliei Banatului.

Este stiut faptul ca IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, in varsta de 87 de ani este suferind de mai mult timp si a aparut tot mai rar in public in ultima vreme. [chiar deloc – n.m.]

Caius Seracin

sursa>

http://www.opiniatimisoarei.ro/paisie-lugojanul-preia-din-atributiile-mitropolitului-banatului-ips-nicolae-corneanu-din-pricina-starii-de-sanatate-acestuia/20/05/2011

 
5 comentarii

Scris de pe mai 20, 2011 în articole, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Interviu cu PS Irineu Pop Bitriteanul pentru Radio Reintregirea, imediat dupa alegerea ca Arhiepiscop al Alba Iuliei

Viziunea misionară, socială şi pastorală a PS Irineu,

noul arhiepiscop al Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un interviu acordat postului de Radio Reîntregirea PS Irineu şi-a exprimat viziunea Preasfinţiei Sale despre noua misiune pe care o va face în Arhiepiscopia Alba Iuliei:

„Astăzi prin milostivirea lui Dumnezeu am fost ales întâistătător pe tronul istoric şi plin de nobleţe spirituală al Alba Iuliei. Sunt la început de drum nou când poate este potrivit să-mi exprim viziunea mea despre responsabilitatea misionară, socială şi pastorală care îmi stă în faţă.

Biserica noastră este astăzi rănită de apostazie, de poluare morală, de indiferentism religios şi suntem chemaţi să punem balsamul suav pe rănile corpului ecclesial, pe rănile trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, definită în teologia noastră ca fiind extensiunea socială a lui Hristos Cel răstignit şi Înviat.

Această viziune aş putea s-o exprim în trei direcţii:

În primul rând voi avea grijă de catehizarea şi educaţia religioasă a poporului şi mai ales a tinerilor. Catehizarea duce la cunoaştere, cunoaşterea duce la iubire, iar iubirea duce la trăirea tainelor credinţei. În felul acesta putem fii creştini, nu numai cu numele, ci şi cu fapta, creştini practicanţi.

În al doilea rând, o importanţă specială voi da Dumnezeieştii Liturghii, şi când spun acesta mă refer la faptul că ea trebuie să fie trăită integral. Nu e suficient să fii prezent fizic la Sfânta Liturghie, ci trebuie să înţelegi cu mintea ce se petrece acolo, să simţi cu inima misterul pascal, să ne împreunăm vocile în a ne ruga şi a cânta împreună şi apoi să ne şi împărtăşim, bineînţeles după o pregătire prealabilă şi după sfânta Spovedaniei. Deci e nevoie o împărtăşire frecventă a credincioşilor. În felul acesta nu suntem doar spectatori, ci adoratori ai lui Hristos, Mielul înjunghiat pentru păcatele lumii, adoratori ai lui în Duh şi în Adevăr.

În al treilea rând, aş vrea să spun că mărturia noastră credincioasă este foarte necesară. Când zic acesta mă gândesc că mărturia putem s-o facem prin exemplul personal. Fiecare dintre noi, cleric sau mireni, trebuie să fie sare pământului şi lumina lumii şi-atunci atragi şi pe alţii la Hristos. De asemenea când zic de mărturie mă gândesc că trebuie să ne apropiem de cei rătăciţi şi neştiutori şi să-i aducem în matca Bisericii şi la Adevărul, care te face liber. Că spune Sf. Ap Iacov „cel ce va întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui i se va ierta mulţime de păcate” (Iac. 5, 20). Aceasta este viziunea mea privind responsabilitatea pastoral-misionară pe care o am la Alba Iulia în aceste timpuri de noapte etică, de criză morală. Să-mi ajute Bunul Dumnezeu să mă fac pildă credincioşilor cu cuvântul, cu fapta, cu purtarea şi cu dragostea.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3540

~~~+~~~

PS Irineu despre întreita datorie în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un scurt interviu acordat de PS Irineu la Radio Trinitas, imediat după alegerea la Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Preasfinţia Sa a vorbit despre o întreită datorie în noua misiune încredinţată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

„Acum la început de drum nou, de o nouă misiune, sau de responsabilitate pastoral-misionară ce mi s-a încredinţat, sunt hotărât să împlinesc acolo la Alba Iulia o întreită datorie:

În primul rând, voi acorda o atenţie deosebită slujirii pe care păstorii sufleteşti, sau preoţii, o desfăşoară. Voi căuta să-i determin a avea cât mai multă râvnă pastorală şi un dinamism entuziast în slujirea sfântă ce li s-a încredinţat. Şi mă gândesc acum la programul slujbelor religioase, care trebuie să fie foarte bogat şi intens, pentru că prin aceste slujbe se coboară ozonul harului peste turma cea cuvântătoare. Uşa bisericii să fie mereu deschisă. Şi-apoi cât îi priveşte pe păstorii sufleteşti mă gândesc şi la importanţa pastoraţiei individuale pe care ei trebuie să o desfăşoare. Să fie în căutarea oilor celor pierdute. Făcând acesta se vor valida într-adevăr ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu şi ca vase ale Duhului Sfânt, întrupări ale absolutului sau expresii ale veşniciei, cum îi numeşte un părinte athonit pe slujitorii consacraţi.

În al doilea rând, voi avea grijă de şcolile teologice şi de promovarea culturii, acolo la Alba Iulia. Zic şcolile teologice, pentru că aici se formează discipolii, care mâine-poimâine vor desfăşura activitatea lor în imensul câmp pastoral, filantropic, patrimonial şi social al Bisericii. Cultura nu va fi neglijată de mine, pentru că ştim că ea îşi are rădăcinile în cultul liturgic şi prin cultură se edifică, se iluminează sufletele şi cunoaşterea duce la trăire sau la practicarea credinţei, la trăirea tainelor credinţei. În acest domeniu intră şi sfintele mănăstiri şi schituri, care sunt prin excelenţă focare de spiritualitate şi cultură, oaze de primenire duhovnicească şi morală.

În al treilea rând, o atenţie deosebită voi acorda asistenţei sociale şi carităţii creştine, un lucru bine-plăcut lui Hristos, Marele Filantrop, despre care citim că trecea făcând binele, El într-adevăr umblă necunoscut prin lume şi se identifică mai ales cu cei care, cu glas sau fără glas, solicită mila şi ajutorul nostru. Dacă exercităm iubirea, Biserica este într-adevăr Hristosul extins în timp şi spaţiu sau Hristosul care vieţuieşte mai departe pe pământ.

Aceasta este viziunea mea la început de drum nou privind responsabilitatea mea personală, responsabilitatea Bisericii noastre într-o lume afectată de sărăcie morală, de secetă spirituală şi de oboseală în credinţă.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi ajute ca să fiu într-adevăr instrumentul Său în acea zonă a României şi prin mine să îşi împlinească voia Sa, pentru ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3541 

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpreasfintitul_parinte_irineu_bistriteanul_este_noul_

arhiepiscop_al_arhiepiscopiei_alba_iulieib_8457.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul este noul Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Basilica.ro / 19 mai 2011

Astăzi, 19 mai 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au început lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală.

După deschiderea lucrărilor, a avut loc şedinţa Sfântul Sinod pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Dintre cei doi candidaţi desemnaţi de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în consultare cu Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei cu 29 de voturi din 42 exprimate. Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a obţinut 13 voturi.

Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Alba Iuliei va avea loc în Catedrala Reîntregirii din municipiul Alba Iulia în ziua de duminică 5 iunie 2011.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpreasfintitul_parinte_irineu_bistriteanul_este_noul_arhiepiscop_al_

arhiepiscopiei_alba_iulieib_8457.html

~~~+~~~

PS Irineu Pop Bistriteanul

Biografie


Preasfinţitul Părinte Irineu Pop-Bistriţeanul s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, primind la Botez numele Ionel. Părinţii săi, Dumitru şi Rozalia, ţărani ortodocşi evlavioşi, i-au crescut pe cei doi copii ai lor, Ionel şi Traian, în frică de Dumnezeu, sădindu-le în suflet tainele credinţei. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în satul natal, între anii 1960-1968, dovedindu-se, dintru început, foarte silitor la învăţătură, fiind tot timpul premiant.

Răspunzând vocaţiei pentru preoţie, s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în anul 1973, ca şef de promoţie. Stagiul militar cu termen redus l-a satisfăcut în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. În anul 1974, începe cursurile universitare la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, pe care, după primul an, le continuă la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Aici obţine în 1978 titlul de „Licenţiat în Teologie”, cu calificativul „excepţional”, fiind şef de promoţie.

La 1 august 1978 a fost închinoviat la Mânăstirea Sinaia, judeţul Prahova, unde este tuns în monahism, la 14 octombrie 1978, primind numele Irineu, având astfel ca patron ceresc pe Sfântul Irineu de Lyon, prăznuit în ziua de 23 august. Doi ani mai târziu, la 14 octombrie 1980, a fost hirotonit ieromonah, desfăşurând o bogată activitate pastorală. În acelaşi timp, a activat şi ca ghid-muzeograf al prestigiosului monument cantacuzinesc, foarte mult vizitat de către turişi şi pelerini.

În perioada 1981-1984 a frecventat cursurile de Doctorat în Teologie în cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, la secţia Teologie sistematică, sub îndrumarea competentă a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Radu, titularul catedrei de Teologie Morală. Alţi profesori care i-au predat la cursurile doctorale au fost: Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Pr. Prof. Dr. Niculae Şerbănescu, Arhid. Prof. Dr. Petre David şi Prof. Dr. Remus Rus. La 10 iunie 1984, Patriarhul de pioasă amintire, Iustin Moisescu, i-a acordat rangul de protosinghel.

Între anii 1985-1988 a beneficiat de o bursă de studii, oferită de Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton (New Jersey – USA). La această vestită şcoală teologică a urmat cursuri de specializare în domeniul Moralei creştine şi Eticii sociale, sub îndrumarea profesorului Dr. Charles West, primind atestatul de „Research Scholar”. La Princeton, în paralel cu munca de cercetae teologică, şi-a pregătit şi redactat o bună parte din teza de doctorat.

Peste ocean, a desfăşurat şi o fructuoasă activitate ecumenică şi misionară, atât în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, cât şi în cadrul Comunităţii ortodoxe „Sfântul Fotie” din Universitatea Princeton. A participat la diverse simpozioane, servicii religioase, întruniri ecumenice, atât prin predici, cât şi prin conferinţe. De asemenea, a publicat diverse articole în presa românească şi americană, religioasă şi laică.

Reîntors în ţară, la 30 august 1988, a revenit la Mânăstirea Sinaia, unde şi-a reluat activitatea sacerdotală şi muzeografică, finalizând redactarea tezei de doctorat cu tema Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului. La 9 iunie 1989 părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu l-a numit preot slujitor la catedrala patriarhală din Bucureşti, primind şi numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc. La 26 octombrie, în acelaşi an, a primit rangul de arhimandrit.

La scurtă vreme, a fost numit Superior al Aşezămintelor ortodoxe române de la Ierusalim şi Iordan, şi Reprezentant al Bisericii noastre pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În paralel cu misiunea de îndrumător al românilor aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, s-a ocupat şi de editarea revistei ortodoxe româneşti „Învierea” (Resurrection) şi a suplimentului ei cultural-istoric „Spirit românesc”. A păstrat bune relaţii cu Patriarhia Ortodoxă şi cu celelalte Biserici şi Culte din Ţara Sfântă.

La 4 octombrie 1990, a susţinut teza de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti fiind declarat apoi „Doctor în Teologie” cu calificativul „excepţional”. În şedinţa Sfântului Sinod din 30 octombrie 1990, la propunerea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, a fost ales Episcop-vicar al Eparhiei Clujului, cu titlul „Bistriţeanul”. A fost hirotonit şi instalat la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, 21 noiembrie 1990.

În cele două decenii de arhipăstorire, prin sfinte slujbe, vizite canonice şi participări la diferite evenimente de interes social şi umanitar, a contribuit la sporirea spirituală şi culturală a credincioşilor clujeni şi bistriţeni. De asemenea, a prezidat conferinţele preoţeşti, cursurile pastorale ale preoţilor, comisia de admitere la Seminarul Teologic Ortodox şi de obţinere a Atestatului profesional teologic, comisia pentru examenul de capacitate preoţească şi comisia de examinare a candidaţilor pentru parohiile din mediul urban.

Din anul 1994 aduce o contribuţie deosebită la susţinerea şi dezvoltarea învăţământului teologic universitar clujean şi la formarea viitorilor slujitori ai Bisericii, prin predarea cursurilor de Morală creştină şi Spiritualitate ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, predă cursuri de Istoria civilizaţiei creştine la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii creştine „Dimitrie Cantemir”. O preocupare deosebită o are pentru formarea duhovnicească a elevilor seminarişti, fiind frecvent în mijlocul lor prin liturghisire şi povăţuire.

De-a lungul timpului, a activat în anumite asociaţii şi societăţi: secretar al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor – Princeton, USA; membru de onoare al Asociaţiei de Prietenie România-Israel; preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice „Christiana”; membru al Fundaţiei Internaţionale de Caritate „Omenia”. În felul acesta, a promovat prietenia, fraternitatea şi umanismul evanghelic, conştient că este bine şi frumos „să locuiască fraţii împreună” (Ps. 132, 1). Din anul 2000 este şi preşedintele Comisiei locale de Bioetică.

În calitate de episcop-vicar, a reprezentat Arhiepiscopia Clujului şi Patriarhia Română la diferite congrese, simpozioane şi reuniuni, în ţară sau în străinătate (USA, Israel, Grecia, Polonia, Spania, Franţa ş.a.). De asemenea, a participat la diferite emisiuni de radio şi televiziune pe teme cu conţinut teologic şi social-cultural. Demn de remarcat este şi interesul deosebit pe care l-a manifestat faţă de buna desfăşurare a activităţii tinerilor studenţi ai ASCOR – filiala Cluj.

Pe lângă activitatea pastoral-misionară şi didactică, a desfăşurat o impresionantă muncă de cercetare ştiinţifică materializată în peste 230 de studii şi articole. De asemenea, este autorul a 18 cărţi şi a 4 traduceri. O preocupare constantă a avut-o pentru Ţara Sfântă, concretizată în 5 lucrări, precum şi în conferinţe sau emisiuni la radio „Renaşterea”. În toate, şi-a dezvăluit iubirea fierbinte pentru Patria pământească a lui Hristos, Domnul nostru, Care „a săvârşit mântuire în mijlocul pământului” (Ps. 73, 13).

În semn de apreciere a activităţii sale, Preşedinţia României i-a conferit, la data de 7 februarie 2004, Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Comandor. Mai înainte, la 23 decembrie 1999, i s-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca”. În 18 februarie 2009, a fost ales membru de onoare al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în data de 21 noiembrie 2010, i s-a conferit titlul de „Professor Honoris Causa” din partea aceleiaşi Universităţi. Prin toate acestea se recunoaşte contribuţia deosebită a Preasfinţiei Sale la promovarea valorilor etnice şi spiritual-morale în societatea românească.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/noul_arhiepiscop_al_alba_iuliei_este_ps_irineu_bistriteanul_7447.html

 

Etichete: , , , , , , , ,

Preasfinţitul Ambrozie prezent la festivităţile religioase prilejuite de canonizarea Sfinţilor Martiri din Novo Selo şi Batak în Biserica Ortodoxă Bulgară

Basilica.ro / 16 mai 2011

În perioada 16-19 mai 2011, în Biserica Ortodoxă a Bulgariei vor avea loc festivităţi religioase prilejuite de canonizarea sfinţilor martiri din Novo Selo şi Batak. La aceste manifestări, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română va fi reprezentată de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, după cum informează episcopiagiurgiului.ro.

În urma canonizării victimelor creştine martirizate în 1876 în oraşul Batak, Episcopia Plovdiv, şi la Mănăstirea Sfânta Treime din Novo Selo, oraşul Aprilitsi, Episcopia Lovech, Biserica Ortodoxă Bulgară îi cinsteşte ca martiri şi apărători ai credinţei creştine. În cazul masacrului din Novo Selo, Biserica Ortodoxă Bulgară i-a canonizat, în mod special, pe doi călugări şi şapte maici, care au fost torturaţi şi ucişi de trupele otomane. Astfel, martirii Masacrului Batak vor fi cinstiţi de către Biserica Ortodoxă Bulgară în data de 17 mai, iar martirii din Novo Selo pe 9 mai.

Lupta poporului bulgar pentru eliberarea de sub jugul otoman, la sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost eroică dar şi sângeroasă. Aproximativ 30 000 de bulgari – majoritatea femei, copii şi bătrâni – au fost ucişi de forţele otomane în lunile aprilie – mai 1876.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/preasfintitul_ambrozie_prezent_la_festivitatile_religioase_prilejuite_de_canonizarea_

sfintilor_martiri_din_novo_selo_si_batak_in_biserica_ortodoxa_bulgara_9676.html

foto>

http://episcopiagiurgiului.ro/Stiri/showarticle.php?articleID=1469

http://www.johnsanidopoulos.com/2011/05/new-martyrs-of-batak-sparks-amidst.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Constituirea Consiliului Consultativ al Cultelor din România

Ziarul Lumina.ro / 14 aprilie 2011

În ziua de 14 aprilie 2011, în sala Conventus din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc întâlnirea reprezentanţilor următoarelor Culte din România:

– Biserica Ortodoxă Română;

– Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara;

– Biserica Romano-Catolică;

– Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică;

– Arhiepiscopia Bisericii Armene;

– Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România;

– Biserica Reformată din România;

– Biserica Evanghelică C.A. din România;

– Biserica Evanghelică Luterană din România;

– Biserica Unitariană din Transilvania;

– Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;

– Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea;

– Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic;

– Cultul Musulman din România.

Cultul Creştin Baptist – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România au participat cu statut de observator.

În cadrul şedinţei s-a convenit, de principiu, constituirea Consiliului Consultativ al Cultelor din România, urmând ca acordul final să fie dat de organismele de conducere proprii ale fiecărui Cult.

Pe ordinea de zi s-au aflat elaborarea principiilor de organizare, analiza proiectului de Statut şi formularea unor propuneri practice privind funcţionarea Consiliului Consultativ al Cultelor din România.

Reprezentanţii Cultelor participante au stabilit ca principii generale de funcţionare egalitatea Cultelor membre,preşedinţia anuală prin rotaţie şi adoptarea deciziilor prin consens.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizaţie de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică şi non-profit.

Obiectivele majore ale Consiliului Consultativ al Cultelor din România sunt: promovarea credinţei în Dumnezeu şi a importanţei acesteia în viaţa persoanei şi a societăţii, apărarea şi promovarea fiinţei umane şi a demnităţii ei, promovarea respectului faţă de creaţia divină (omul şi natura înconjurătoare), adoptarea unor poziţii şi atitudini comune faţă de probleme importante ale societăţii, manifestarea solidarităţii şi cooperării dintre Culte în domeniul spiritual, cultural, educaţional şi social, prevenirea şi medierea în soluţionarea eventualelor diferende interconfesionale şi interreligioase, inclusiv respingerea şi descurajarea oricărei forme de extremism etc.

Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1575;1;55397;0;Constituirea-Consiliului-Consultativ-al-Cultelor-din-Romania.html

 

Etichete: , , , , , , , ,

Patriarhia Romana despre Legea privind parteneriatul social dintre Stat şi Culte: 2 aspecte pozitive si 7 discutabile

UN DEMERS POZITIV, DAR INCOMPLET

Basilica.ro / 6 aprilie 2011

În legătură cu Legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, recent adoptată în Parlamentul României, Patriarhia Română face următoarele observaţii:

I. Această lege nu a fost elaborată la solicitarea Patriarhiei Române, ci este iniţiativa legislativă a unui grup de parlamentari.

II. Aspecte pozitive:

1. Legea recunoaşte cultelor calitatea de parteneri sociali şi cea de furnizori de servicii sociale, încurajând astfel coresponsabilitatea şi cooperarea Stat – Biserică în domeniul asistenţei sociale.

2. Legea trimisă la promulgare face o distincţie clară între activităţile sociale ale Cultelor fundamentate pe o convingere şi experienţă spirituală puternică devenită tradiţie şi activităţile sociale ale ONG-urilor, care nu au aceeaşi durabilitate în timp, aderenţă mare la mase şi nici motivaţie spirituală ca un Cult religios.

III. Aspecte discutabile:

1. Asimilarea tuturor cultelor sub denumirea de Biserică este forţată şi incorectă, mai ales pentru cultul mozaic şi cultul musulman.

2. Legea limitează drastic domeniile în care statul sprijină activităţile sociale ale cultelor, fiind vizate doar activităţile cu tinerii, bătrânii şi victimele calamităţilor naturale. Or, Biserica desfăşoară activităţi de asistenţă socială în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, şomeri, migranţi, dependenţi etc.

3. Legea pune în concurenţă directă Biserica Ortodoxă Română cu minorităţile religioase care sunt masiv sprijinite financiar din străinătate, fără referire expresă în text la criteriul proporţionalităţii, enunţat clar în Legea cultelor, criteriu care corespunde contribuţiei la bugetul de Stat a credincioşilor diferitelor culte. În actuala formulare a legii, există riscul pentru credincioşii ortodocşi de a fi supuşi prozelitismului altor Culte doar pentru că acestea obţin importante fonduri din străinătate şi au structuri de asistenţă socială mai performante, organizate cu sprijin extern.

4. Legea vorbeşte despre libera concurenţă, adică despre o mentalitate de piaţă transpusă în relaţiile dintre culte, atitudine care descurajează cooperarea între diferitele Culte în vederea realizării de proiecte comune şi încurajează confruntarea dintre acestea.

5. În actuala formulare a legii nu este prevăzută clar asigurarea continuităţii sprijinului în cazul unor activităţi sociale de durată ale Cultelor, nici dreptul cultelor de a participa la evaluarea proiectelor, ci se foloseşte sintagma „după caz” (art. 9 alin. 2).

6. Sprijinul de 80% de la buget este mai incert decât sprijinul de 98% din Fondul Social European (fonduri europene), contribuţia proprie a Cultelor fiind doar 2%.

7. Legea acordă prerogative prea largi autorităţilor locale (care elaborează raport de oportunitate asupra proiectelor) şi celor centrale (cu drept de apel la proiecte), fără a se preciza care este iniţiativa Cultelor. Acestea sunt reduse la rolul de simpli executanţi ai demersurilor şi intereselor autorităţilor de stat, iar nu de parteneri, aşa cum se enunţă în titlul Legii.

Patriarhia Română consideră că se impune ca toate aceste aspecte negative să fie avute în vedere cu ocazia reexaminării Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale în Parlamentul României.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bun_demers_pozitiv_dar_incompletb_4640.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 7, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

WIKILEAKS: Ambasada SUA și Patriarhul Daniel, front comun împotriva legalizării prostituției

Wikileaks: Patriarhul Daniel a discutat cu americanii

despre legalizarea prostituţiei

[Era interesant de văzut reacţiile celor doi dacă, în discuţia avută, se aborda şi problema marşurilor homosexualilor. – dan.camen.]

Romania Libera / 4 aprilie 2011

Patriarhul Daniel a discutat pe 26 noiembrie 2007, la scurt timp după ce a fost ales ca succesor al lui Teoctist, cu ambasadorul american Nicholas Taubman despre legalizarea prostituţiei, traficul de persoane, dar şi despre ecumenism, conform unei telegrame a Amabasadei SUA la Bucureşti, publicată de kamikazeonline.ro. „Ambasada a făcut o cauză comună cu Biserica Ortodoxă în opoziţia faţă de legalizarea prostituţiei aici şi se pare că vom putea continua să avem un aliat activ în promovarea acestui efort„, notează Taubman.

„Patriarhul a spus că Biserica este alături de Statele Unite în a rezista eforturilor de a copia alte ţări europene în legătură cu legalizarea prostituţiei. (…) Patriarhul a observat că susţinătorii legalizării prostituţiei citează deseori beneficiile de sănătate, dar nu se uită la alte costuri„, se arată în telegrama Ambasadei SUA, care rezumă discuţia cu Patriarhul Daniel. De asemenea, Patriarhul l-a invitat pe ambasadorul Taubman să folosească trustul de presă al Patriarhiei pentru a vorbi despre problemele privind traficul de persoane. „Patriarhul a spus că biserica sa trebuie să înveţe cum să funcţioneze într-o societate din ce în ce mai pluralistă şi cum să trateze cu alte biserici de la egal la egal. (…) Patriarhul a spus că viziunea sa este să promoveze un dialog continuu cu bisericile surori despre cum religiile ar putea să contribuie pozitiv pentru societate„, mai notează ambasadorul.

Ambasadorul Taubman pare încântat de schimbarea pe care noul Patriarh a adus-o în Biserica Ortodoxă. „După decenii sub bătrânul Patriarh Teoctist, există o adiere proaspătă în Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul Daniel are o experienţă internaţională abundentă, este fluent în engleză şi în alte limbi şi este experimentat în a trata cu alţii într-un cadru ecumenic – calităţi care până acum nu ieşeau în prim plan când aveai de-a face cu bătrânii Bisericii, aici în România. Patriarhul cunoscător al mass-media este de asemenea foarte conştient de puterea şi influenţa pe care biserica sa o are în a modela opinia publică„.

Taubman mai scrie în raportul său că, în trecut, Biserica Ortodoxă şi Ambasada nu s-au aflat pe aceleaşi poziţii în ce priveşte „problema spinoasă a restituirii proprietăţilor bisericii greco-catolice, confiscate în timpul epocii comuniste„, dar deschiderea Patriarhului pentru dialog şi ecumenism „este un semn încurajator”.

Luca Negreanu

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/wikileaks/wikileaks-patriarhul-daniel-a-discutat-cu-americanii-despre-legalizarea-prostitutiei-221460.html

~~~+~~~

UPDATE 5 aprilie

Wikileaks despre întâlnirea lui Taubman cu Patriarhul Daniel (traducerea integrala)

Romania Libera / 5 aprilie 2011

DECL: 27/11/2017

TAG-URI: PREL, PGOV, PINR, PHUM, SOCI, SCUL, RO

SUBIECT: Întâlnirea ambasadorului cu noul Patriarh român ortodox Daniel

Clasificat de: Ambasadorul Nicholas F. Taubman pentru motivele 1.4(b) şi (d)

1. (C) Ambasadorul însoţit de consilierul politic şi de directorul USAID s-au întâlnit pe 26 noiembrie cu Patriarhul român ortodox Daniel. Patriarhul Daniel a precizat, la începutul întâlnirii, că Statele Unite au o economie puternică şi că România trebuie să înveţe lecţii din succesul economic al americanilor. Ambasadorul a răspuns că, deşi există o percepţie pesimistă privind economia României, el nu este de acord cu aceasta; România are un potenţial extraordinar iar economia o duce foarte bine. El a mai adăugat că este conştient de faptul că Biserica ortodoxă este cea mai respectată instituţie din România şi şi-a reafirmat admiraţia personală pentru fostul Patriarh.

2. (C) Ambasadorul a notat că deşi acesta era o vizită de curtoazie, avea totuşi două probleme concrete pe agendă care includeau traficul de persoane şi legalizarea prostituţiei. El a spus că Guvernul Statelor Unite continuă, împreună cu autorităţile române, să combată traficul de persoane, şi şi-a exprimat îngrijorarea legată de fatul că, având în vedere nivelul de bunăstare în creştere pe care o înregistrează ţara, România ar putea să devină dintr-o ţară de tranzit într-una de destinaţie. El a mai adăugat că problemele legate de traficul de persoane şi legalizarea prostituţiei merg adesea mână în mână, deoarece legalizarea creează noi probleme; are un efect social coroziv şi face din astfel de ţări destinaţii pentru turismul sexual.

3. (C) Patriarhul Daniel i-a mulţumit ambasadorului, observând că remarcile sale au fost „încurajatoare pentru noi”. El a spus că biserica a susţinut Statele Unite în a rezista eforturilor de a încuraja alte state europene să legalizeze prostituţia. Legalizarea prostituţiei nu ia în considerare problema demnităţii umane şi transformă persoanele în obiecte de consum. Patriarhul a precizat că susţinătorii legalizării citează frecvent beneficiile legate de sănătatea publică, dar omit să se uite la alte costuri. El a spus că este bine să vezi că alte ţări rezistă legalizării şi a fost de acord cu observaţia ambasadorului conform căreia prostituţia nu este o crimă fără victime. Patriarhul a spus că Biserica Ortodoxă Română are multe instrumente media la dispoziţie în această bătălie, inclusiv o drepturi de proprietate asupra unei televiziuni şi asupra unui post de radio şi un ziar (Lumina) care este, în prezent, publicat în Bucureşti. El l-a invitat pe ambasador să vorbească despre traficul de persoane şi despre alte subiecte folosind instrumentele media ale Bisericii, adăugând că acesta ar putea fi un alt exemplu al evoluţiei „influenţei pozitive” pe care o are Ambasada SUA în România.

4. (C) Patriarhul Daniel a remarcat de asemenea trecutul comun iudeo-creştin al României şi Statelor Unite, precizând că a discutat recent cu ambasadorul israelian despre un posibil proiect comun legat de organizarea unui seminar cu privire la contribuţiile iudeo-creştine la identitatea europeană. Scopurile sale ca patriarh sunt dezvoltarea legăturilor între bisericile americane şi române, inclusiv îmbunătăţirea relaţiilor cu consiliile ecumenice ale bisericilor din Statele Unite. Observând poziţia istorică a Bisericii Ortodoxe Române ca o biserică a „majorităţii”, Patriarhul a spus că biserica sa trebuie să înveţe cum să funcţioneze într-o societate din ce în ce mai diversificată şi să relaţioneze cu celelalte biserici de pe poziţii egale. El a mai adăugat că bisericile de peste tot se confruntă cu aceleaşi provocări în relaţiile cu o societate a cărei secularizare este tot mai crescută. Patriarhul a spus că viziunea sa este să întreţină un dialog continuu cu bisericile surori despre cum pot funcţiona religiile şi cum pot să aibă o contribuţie pozitivă pentru societate.

5. (5) Patriarhul a spus că a petrecut mulţi ani în străinătate în instituţii universitare, inclusiv opt ani în Geneva ca profesor. El a spus că este „un nostalgic” al acestei atmosfere ecumenice şi internaţionale şi vrea să o recreeze aici în Bucureşti. El a solicitat ajutorul ambasadorului pentru evenimentele viitoare, inclusiv prin invitarea consiliului ecumenic în Statele Unite şi invitarea unor tineri aici, în schimburi de experienţe. Patriarhul Daniel a adăugat că aceasta ar putea fi „un bun complement” la ceea ce face Ambasada pe cale diplomatică. Ambasadorul i-a răspuns că va căuta o modalitate prin care Ambasada să-şi ofere sprijinul. Atunci când ambasadorul a menţionat că tinerii sunt câteodată cei care făceau cu îndârjire prozelitism pentru credinţa lor, Patriarhul a răspuns: „Este mai bine să avem discuţii decât să ne învinuim unii pe ceilalţi; şi mult mai bine să fii agresiv verbal decât să facem război unii împotriva celorlalţi”. Patriarhul a adăugat că legăturile create prin aceste schimburi dintre tineri nu sunt numai simbolice, dar mai degrabă un mod de a transforma simbolurile în realitate. El a mai subliniat, de asemenea, pericolele religioase create de „absolutizarea” diferenţelor minore în probleme legate de crez şi liturghie, amintind de vechea glumă religioasă care spunea că „îl venerezi pe Dumnezeu în felul tău, noi îl venerăm în felul Lui”. În încheiere, Patriarhul a spus că românii mai au încă multe de învăţat de la Statele Unite în ceea ce priveşte promovarea dialogului, a toleranţei şi a coexistenţei între naţiuni.

6. (C) Comentariu: După decenii sub vârstnicul Patriarh Teoctist, o gură de aer proaspăt suflă către Biserica Română Ortodoxă. Patriarhul Daniel are o vastă experienţă internaţională, este fluent în engleză şi în alte limbi, şi are experienţă în relaţionarea cu ceilalţi respectând calităţile ecumenice, lucru care nu era tocmai întotdeauna primul care îţi trecea prin minte atunci când trebuia relaţionat cu mai marii bisericii de aici, din România. Patriarhul, priceput în domeniul media, este foarte conştient de puterea şi influenţa bisericii sale ca formator al opiniei publice. Ambasada a făcut front comun cu Biserica Ortodoxă în a se opune legalizării prostituţiei aici, şi se pare că vom avea un aliat activ pentru a duce mai departe acest demers. În trecut, totuşi, Ambasada s-a aflat pe poziţii distincte cu Biserica Ortodoxă privind chestiunea spinoasă a restituirii proprietăţilor greco-catolicilor confiscate în timpul epocii comuniste.

Remarcile Patriarhului legate de nevoia de dialog şi coexistenţă între biserici este un semn încurajator.

7. (C) Notă Biografică: Patriarhul ortodox Daniel s-a născut în Dobreşti-Bara (jud. Timiş). Daniel, în vârstă de 56 de ani, a fost ales în poziţia de Patriarh al Bisericii Ortodoxe la începutul lui septembrie 2007 după moartea predecesorului său, Patriarhul Teoctist. Înainte de aceasta, el a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei timp de 17 ani, o poziţie care l-a plasat încă de la început printre favoriţi în cursa pentru Patriarhie. Prin tradiţie, mitropolitul Moldovei este cel care urmează pentru ocuparea scaunului de Patriarh, deşi nu este o precondiţie pentru a obţine această poziţie.

Absolvent al Institutului de Teologie Ortodoxă de la Sibiu în 1974, Daniel şi-a continuat studiile la Departamentul de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) timp de doi ani şi la Departamentul de Teologie Catolică a Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgrau (Germania) pentru încă doi ani. În 1979, şi-a obţinut doctoratul la Strasbourg şi, în 1980, la Bucureşti. Între 1980 şi 1988, Daniel a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossez, Geneva (Elveţia) şi profesor asociat la Geneva şi Fribourg, Elveţia).

După ce s-a întors în România în 1988, a reuşit să fie promovat din consilier patriarhal la rangul de mitropolit în numai trei ani.

Daniel este văzut de majoritatea experţilor ca fiind un ierarh ortodox relativ tânăr şi energic, deschis către Vest şi ecumenismului, şi care are vederi reformiste. Totuşi, unii critici pretind că studiile lui Daniel în străinătate şi perioada în care a predat în Elveţia în timpul perioadei comuniste ar fi putut fi posibilă numai dacă a avut legături cu Securitatea. Aceste suspiciuni au fost alimentate şi de faptul că raportul său de la Securitate este consemnat ca fiind „pierdut” imediat după căderea comunismului. El a avut un rol esenţial în a ajuta Mitropolia Basarabiei în lupta sa pentru a se separa de Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhul Moscovei a reacţionat furios la eforturile lui Daniel de a întări biserica basarabeană. Daniel este un bun manager, iar Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a prosperat din punct de vedere comercial în timpul mandatului său. Diplomat şi amabil, Daniel a avut relaţii bune cu toate guvernele de după 1989.

În timpul scurtei perioade de când fost ales, Patriarhul Daniel a fost foarte activ, încheind un acord de cooperare privind aspecte sociale cu guvernul, oferindu-i Crucea Patriarhală preşedintelui Băsescu şi inaugurând radioul, televiziunea şi ziarul Patriarhiei.

TAUBMAN

Cristina Dobreanu

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/wikileaks/wikileaks-despre-intalnirea-lui-taubman-cu-patriarhul-daniel-traducerea-integrala-221604.html

~~~+~~~

Wikileaks: Ambasada SUA şi Patriarhul Daniel,

front comun împotriva legalizării prostituţiei

Kamikazeonline.ro / 30 martie 2011

“La puţin timp după ce Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel, a devenit Patriarh al României, ambasadorul american Taubman s-a întîlnit cu acesta. Întîlnirea, mai degrabă formală, de curtoazie, a tratat şi subiectul legalizării prostituţiei. În acest punct, Taubman și Patriarhul au avut aceeaşi opinie: prostituţia nu trebuie legalizată. Daniel l-a invitat pe ambasador să utilizeze trustul de presă al Patriarhiei, unde să vorbească despre traficul de persoane.”

DECL: 11/27/2017

TAGS: PREL, PGOV, PINR, PHUM, SOCI, SCUL, RO

SUBJECT: AMBASSADOR’S MEETING WITH

NEW ROMANIAN ORTHODOX PATRIARCH DANIEL

Classified By: Ambassador Nicholas F. Taubman for Reasons 1.4 (b) and ( d)

1.C) Ambassador accompanied by Polcouns and USAID Director met November 26 with Romanian Orthodox Patriarch Daniel. Patriarch Daniel prefaced the meeting by remarking that the United States has a strong economy and Romania needed to learn the lessons of economic success from Americans. The Ambassador responded that while there was some current pessimism regarding the Romanian economy, he disagreed with the pessimists; Romania had a wonderful potential and the economy was doing very well. He added that he was aware that the Orthodox church was the most respected institution in Romania and underscored his personal admiration for the late Patriarch.

2. (C) Ambassador noted that while this was a courtesy call, he nevertheless had two specific issues on his plate including trafficking in persons and legalization of prostitution. He said the USG [United States Government – n.m] was continuing efforts in partnership with Romanian authorities in combating TIP [Trafficking in persons – n.m], and expressed concern that, with increased prosperity, Romania could change from being a transit country to a destination country. He noted that the issues of trafficking and legalized prostitution frequently went hand-in-hand, as legalization created new problems; it had a corrosive social effect and made countries destinations for sex tourism.

3. (C) Patriarch Daniel thanked Ambassador, remarking that his comments were “encouraging to us”. He said the church stood with the United States in resisting efforts to emulate some other European countries by legalizing prostitution. Legalizing prostitution did not address the problem of human dignity and turned people into consumer objects. The Patriarch noted that proponents of legalization frequentlycited the public health benefits, but failed to look at other costs. He said that it was good to see other countries were resisting legalization, and agreed with the Ambassador’s observation that prostitution was not a victimless crime. The Patriarch said that the Romanian Orthodox church had many media tools at its disposal in this battle including ownership of television and radio stations and a newspaper (Lumina) which was now being published in Bucharest. He invited the ambassador to speak on TIP and other subject using the Church’s media outlets, adding that this could be yet another example of the U.S. Embassy “positively influencing” developments in Romania.

4. (C) Patriarch Daniel also remarked on the common Judeo-Christian background of Romania and the United States, noting that he had recently discussed with the Israeli Ambassador a possible joint project of organizing a seminar on Judeo-Christian contributions to European identity. His goal as Patriarch was to develop the links between American and Romanian churches, including better relations with the ecumenical council of churches in the United States. Noting the Romanian Orthodox Church’s historical position as a “majority” church, the Patriarch said his church needed to learn how to function in an increasingly pluralistic society and to deal with other churches on an equal basis. He added that churches everywhere faced the same challenges in dealing with an increasingly secularized society. The Patriarch said that his vision was to foster an ongoing dialogue with sister churches on how religions could act and contribute positively to society.

5. (C) The Patriarch said had spent many years abroad in academic settings, including eight years in Geneva as a professor. He said that he was “nostalgic” for that international and ecumenical atmosphere and wanted to recreate it here in Bucharest. He sought the Ambassador’s support for future events, including inviting members of the Ecumenical council in the United States and bringing young people here on exchanges. Patriarch Daniel added that this might be a “good complement” to what the Embassy was doing on the diplomatic track. Ambassador responded that he would look into ways where the Embassy might assist. When Ambassador noted that young people were sometimes particularly fervent in proselytizing for their faith, the Patriarch responded, “It’s better to have discussions than to blame each other; and far better to be verbally aggressive than to make war on each other” The Patriarch added that ties created by these exchanges of young people were not merely symbolic, but rather a way to turn symbols into reality. He underscored, too, the dangers religions created by “absolutizing” minor differences in matters of creed and liturgy, noting the old religious joke that “you worship God in your way, we worship Him in His way…” In closing, Patriarch said that Romanians still had much to learn from the United States in promoting dialogue, tolerance, and coexistance between religions.

6. (C) Comment: After decades under the aging Patriarch Teoctist, there is a fresh breeze blowing in the Romanian Orthodox Church. Patriarch Daniel has abundant international experience, is fluent in English and other languages, and experienced in dealing with others in an ecumenical setting–qualities that were not always the first to come to mind in dealing with Church elders here in Romania. The media-savvy Patriarch is also quite aware of the power and influence of his church as a shaper of public opinion. The Embassy has made common cause with the Orthodox Church in opposing the legalization of prostitution here, and it appears we may continue to have an active ally in this effort going forward. In the past, however, the Embassy parted ways with the Orthodox church on the thorny issue of restitution of Greek Catholic properties seized during the Communist era.

The Patriarch’s remarks regarding the need for dialogue and coexistence between churches here is an encouraging sign. End Comment.

7. (C) Biographic Note: Orthodox Patriarch Daniel was born in Dobresti-Bara (Timis County). Daniel, aged 56, was elected to the position of Patriarch of the Orthodox Church in early September 2007 after the death of his predecessor, Patriarch Teoctist. He was previously the Metropolitan of Moldavia and Bukovina for 17 years, a position which placed him from the start among the favorites in the race for the new Patriarch. By tradition, the metropolitan of Moldova is next in line to the Patriarch’s seat, although it is not a pre-condition to obtain this position.

A graduate of the Orthodox Theology Institute in Sibiu in 1974, Daniel continued his studies at the Protestant Theology Department of the School of Humanities in Strasbourg (France) for two years and at the Catholic Theology Department of “Albert Ludwig” University in Freiburg im Breisgau (Germany) for two more years. In 1979 he took his Ph.D. in Strasbourg and in 1980 in Bucharest. Between 1980 and 1988, Daniel was a lecturer at the Ecumenical Institute in Bossey, Geneva (Switzerland) and associate professor in Geneva and Fribourg (Switzerland).

After he returned to Romania in 1988, he succeeded to getting promoted from patriarchal counselor to metropolitan in just three years.

Daniel is viewed by most experts as a relatively young and energetic Orthodox hierarch, open to the West and ecumenism, and with reformist views. However, some critics alleged that Daniel’s studies abroad and his period of teaching in Switzerland during the communist period could only have been possible if he had ties with the Securitate. Such suspicions were fueled also by the fact that his Securitate file was reportedly “lost” right after the fall of communism. He was reportedly instrumental in helping the Metropolitanate of Bessarabia in its struggle to separate from the Orthodox Russian Church. The Moscow Patriarch reacted angrily to Daniel’s efforts to strengthen the Bessaradian church. Daniel is a good manager, and the Metropolitanate of Moldovia and Bukovina reportedly flourished from a business point of view during his tenure. A diplomatic and affable, Daniel has had good relations with all the post-1989 governments in power.

During the short period of time since his election, Patriarch Daniel has been very active, concluding an agreement of cooperation regarding social issues with the government, awarding the Patriarchal Cross to President Basescu, and inaugurating radio, television, and print media outlets for the Patriarchate.

TAUBMAN

sursa>

http://www.kamikazeonline.ro/2011/04/ambasada-sua-si-patriarhul-daniel-front-comun-impotriva-legalizarii-prostitutiei/

foto>

http://f1.corect.com/sites/news.corect.com/files/server-3/news/2011/03/taubman.550x1000x0resized.jpg

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/909884/2/ips-daniel-rompres.jpg?width=510

http://www.portalstiri.ro/data/19001_20000/19112%20prostituate1_b11_46736600.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Averea Bisericii – coşmar pentru Televiziunea Română

Basilica.ro / 31 martie 2011

În legătură cu emisiunea-dezbatere cu tema „Averea Bisericii” difuzată în cadrul emisiunii Cu ochii’n 4 pe canalul TV România 1 în seara de 30 martie 2011, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Aşa cum au remarcat numeroşi telespectatori, emisiunea a fost agresivă, lipsită de obiectivitate şi de profesionalism, arătând, de fapt, reaua intenţie a realizatorilor prin prezentarea trunchiată şi tendenţioasă a informaţiilor cu scopul vădit de a discredita Biserica în contextul crizei economice actuale.

Această atitudine a reieşit inclusiv din prezentarea promoţională agresivă a emisiunii cu scopul creării percepţiei în opinia publică a faptului că Biserica ar deţine proprietăţi uriaşe folosite în scopuri nedeclarate. Averea Bisericii a fost prezentată hiperbolic şi chiar ridicol, ca un fel de „tsunami pecuniar”, care a devenit un coşmar-obsesie pentru politica editorială a televiziunii naţionale.

[…] Este surprinzător şi regretabil faptul că tocmai postul naţional de televiziune, TVR, susţinut financiar în majoritate de către contribuabili de credinţă ortodoxă, atacă Biserica naţională a poporului român pe tema sprijinului acordat acesteia de către Statul român. Ori, salariile celor care lucrează în Televiziunea Română, plătite de la bugetul de Stat, sunt incomparabil mai mari decât sprijinul salarial acordat de Stat personalului deservent al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi timp, suma de la bugetul de Stat alocată celor şase componente ale Televiziunii Române (circa două sute milioane lei) este aproape egală cu sprijinul salarial alocat de Stat Bisericii Ortodoxe Române (aproximativ două sute zece milioane lei), deşi contribuţia reală a Bisericii la viaţa spirituală, cultural-educaţională şi social-filantropică a comunităţilor locale din ţară şi din diaspora română este incomparabil mai mare şi mai eficientă.

Adesea, sprijinul salarial foarte modest acordat în prezent de Stat preoţilor din parohii este chiar mai mic decât impozitul plătit de aceştia către bugetul de Stat pentru salariul lor integral, deşi acest salariu nu mai poate fi realizat în multe localităţi, întrucât contribuţia credincioşilor a scăzut dramatic din cauza fenomenului migraţiei, şomajului şi sărăcirii populaţiei.

În concluzie, considerăm că datoria Televiziunii naţionale nu este aceea de a tensiona în mod artificial relaţiile dintre Stat şi Biserică, nici de a diminua şi submina capacitatea de acţiune a Bisericii, astfel încât aceasta să nu mai poată ajuta spiritual şi social poporul român, atât de umilit astăzi de factori interni şi externi dornici de profit imediat sau pe termen lung, tocmai pentru că acest profit se obţine în defavoarea sa.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/baverea_bisericii_cosmar_pentru_televiziunea_romanab_5726.html

foto>

http://www.reportervirtual.ro/wp-content/uploads/2011/03/tvr.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe aprilie 1, 2011 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,