Joi – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post
„Aruncat fiind în luciul cel adânc al desfătărilor, chem adâncul milostivirii Tale, Îndreptătorule, mântuieşte-mă” [1]
Luciul desfătărilor ne-a întunecat minţille. Să mânecăm către adânc,
scăldându-ne în razele milostivirii dumnezeieşti!
~~~+~~~
„Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine, ca bând, să nu mai însetez ca şi samarineanca, că izvoare de viaţă izvorăşti” [2]
„Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu ochii inimii şi să te văd cu gândul pe Tine, Doamne, Lumina cea mai înainte de veci” [3]
Izvorul viu al harului dumnezeiesc să umple fântâna adâncă a lacrimilor noastre.
Adânc pe adânc cheamă (Ps. 41, 9)…
__________________________________
[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 9-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 168
[2] – Stihira (cantarea a 5-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 176
Miercuri – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post
La umbra Crucii sa înflorim cu floarea înfrânării şi peste-a vremii curgere să trecem, dorind pământul fericirii…
„Lemnul Crucii înfrânare lumii a înflorit; pe care, cu dragoste îmbrăţişând-o, să culegem toată rodirea dumnezeieştilor porunci ale lui Hristos” [1]
„Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte corabia, şi te fă moştenitorul pământului aceluia al făgăduinţei, suflete: Dumnezeu porunceşte!” [2]
~~~+~~~
Coasta Domnului – potir şi cristelniţă
„Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire a însemnat mai înainte coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi scoatem băutura vieţii, Mântuitorule” [3]
„Să-mi fie mie cristelniţă Sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât. Ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă” [4]
„Biserica a câştigat coasta Ta, cea purtătoare de viaţă, pahar, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei, spre închipuirea amândorur Legilor, şi a celei vechi şi a celei noi, Mântuitorul Meu” [5]
___________________________
[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 3-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 152
[2] – Stihira (cantarea a 6-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 163
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului,
la trecerea la cele vesnice a Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan
MitropoliaArdealului.ro / 10 februarie 2012
Credincioşii Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului, cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu conduc în aceste zile, pe ultimul drum, trupul neînsufleţit al distinsului Părinte Profesor Ilie Moldovan, după ce sufletul său s-a mutat la cele veşnice, la Cel pe Care, cu vreme şi fără de vreme, L-a slujit şi mărturisit cu o viaţă aleasă şi neostoită râvnă pastorală.
Neobosita sa lucrare prin cuvânt şi faptă, îndelungata sa activitate didactică şi pedagogică, consecvenţa şi fidelitatea sa mărturisitoare ne îndreptăţesc să afirmăm, fără tăgadă, că robul lui Dumnezeu, Părintele Ilie, şi-a slujit cu devotament Biserica, pregătindu-şi, cu fiecare zi, întâlnirea sa cu Împăratul Măririi, în Împărăţia Cerurilor.
Părintele Profesor Ilie Moldovan a fost una din personalităţile emblematice ale teologiei româneşti.
Convingerea îndelung mărturisită că în Hristos Domnul s-au schimbat condiţiile ontologice ale existenţei umane a marcat şi viaţa şi gândirea distinsului nostru profesor şi coleg din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI. El şi-a asumat, în dificila şi derutata perioadă postdecembristă ce a marcat societatea românească, rolul de reînsufleţire a disciplinei etice şi bioetice în teologia românească. Pe de o parte, activitatea sa didactică şi editorială a afirmat faptul că teologia nu e exclusiv o activitate mentală, o simplă ramură a ştiinţei; ea reclamă în chip firesc viaţa duhovnicească, orice dihotomie între teologia academică şi experienţa ascetico-mistică fiind eronată şi riscantă.
Pe de altă parte, ca un rezultat al acestei viziuni, majoritatea acţiunilor Bisericii noastre în domeniul bioeticii creştine şi al etnologiei româneşti (un termen impus tot de Părintele Ilie Moldovan) i se datorează în mod direct Părintelui.
Plecarea dintre noi a distinsului Părinte Profesor Ilie Moldovan înseamnă o grea pierdere, atât pentru învăţământul teologic, cât şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă.
În acest moment, de dureroasă despărţire, transmitem condoleanţe familiei greu încercate şi ne rugăm Bunului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata Drepţilor, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!
ÎPS Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
~~~+~~~
Referinte biografice:
Pr. Ilie Moldovan s-a născut la 18 mai 1928, în Albeşti, jud. Mureş. Între 1939-1947, urmează Liceul Teoretic din Sighişoara, apoi Facultatea de Agronomie din Cluj (1947-1952). Se înscrie, între 1950-1952, la Institutul Teologic Universitar din Cluj şi Sibiu (1953-1955). Îşi continuă studiile doctorale, specializarea Dogmatică, în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti (1964-1968), susţinând examenul de doctorat în 1974. Activează ca inginer agronom (1953-1955), fiind numit, în 1955, preot paroh în Lisa (Făgăraş, Braşov). În 1970 e preot paroh în Daneş, iar în 1976 duhovnic II şi asistent al Institutului Teologic din Bucureşti (februarie-septembrie), apoi duhovnic I şi conferenţiar (1976-1983) şi suplinitor al Catedrei de Teologie Dogmatică şi Simbolică (1980-1983) al aceluiaşi institut. Din 1 noiembrie 1983, pr. Ilie Moldovan e profesor titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu.
Priveghiul si prohodirea:
Părintele Ilie Moldovan va fi însoţit, începând cu seara de vineri, 10. 02. 2012, în capela Facultăţii de Teologie sibiene, unde va fi privegheat de studenţi şi profesori până în zorii zilei de sâmbătă, când trupul său neînsufleţit va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Sâmbătă, 11 februarie a. c., începând cu ora 08:00, în Catedrala Mitropolitană, va avea loc Sf. Liturghie, urmată (ora 11:00) de slujba prohodirii, cu participarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înmormântarea va avea loc duminică, 12 februarie a. c., după Sf. Liturghie, la Albeşti (jud. Mureş), locul de naştere al Părintelui.
“Cărbunele Cel ce S-a arătat mai ’nainte dumnezeescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum Se dă bătrânului” [1]
“Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele dela Serafim, bătrânul a strigat Maicei lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, Lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte” [2]
Vestirea mântuirii lui Adam
“Lui Adam celui ce lăcueşte în iad, merg să-i vestesc, şi Evei să-i aduc bună vestire, Simeon a strigat, cu proorocii dănţuind: Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri” [3]
“Pre Cel ce Se poartă în căruţă de Heruvimi şi Se laudă cu cântări de Serafimi, purtând în braţe Născătoarea de Dumnezeu, pre Cel ce S-a întrupat dintr’însa fără ispită de nuntă, pre Dătătorul Legei, Cel ce a plinit rânduiala Legei, L-a dat în mâinile bătrânului preot; carele Vieaţa purtând, a cerut dezlegare de vieaţă, zicând: Stăpâne acum mă slobozeşte, să vestesc lui Adam: Că Te-am văzut Prunc, pre Tine, Dumnezeul Cel neschimbat, şi mai ‘nainte de veci şi Mântuitor lumei” [4]
.
[1] Stihiră a Stihoavnei la Vecernia Mică a Întâmpinării Domnului, glas II, în Mineiul lunei lui Fevruarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 24
[2] Stihiră a Canonului Utreniei Întâmpinării Domnului, Peasna 5, glas III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 32
[3] Stihiră a Canonului Utreniei Întâmpinării Domnului, Peasna 7, glas III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 34
[4] Stihiră a Stihoavnei la Vecernia Mare a Întâmpinării Domnului, glas VII, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 29
Multora li se pare ca Ortodoxia este una dintre multele religii, ce are ca grijă principală pregătirea membrilor Bisericii pentru viaţa de după moarte, adică asigurarea unui loc în Rai pentru fiece creştin ortodox. Astfel, se consideră că dogma ortodoxă aduce o asigurare în plus, pentru că e Ortodoxă[2], iar dacă cineva nu crede în confesiunea ortodoxă, acesta este un motiv în plus ca acel om să se ducă în iad, desigur, fară a mai ţine cont de faptul că, eventual, va ajunge acolo pentru păcatele sale personale.
Acei creştini ortodocşi care cred că acest lucru este Ortodoxia, au legat Ortodoxia în mod exclusiv de viaţa viitoare. Iar aceia nici nu prea fac multe lucruri în viaţa de aici, ci aşteaptă să moară, ca să se ducă în Rai, pentru că atât cât au trăit, au fost ortodocşi!
O altă partidă a ortodocşilor activează în spaţiul Bisericii, fiind interesată nu de viaţa viitoare, ci mai ales de viaţa de aici. Adică de modul în care Ortodoxia îi va ajuta să trăiască bine în această viaţă. Astfel de creştini ortodocşi se roagă lui Dumnezeu, îi pun pe popi [3] să le facă rugăciuni, să le facă sfeştanii, paraclise, sfinte masle, etc., ca să le ajute Dumnezeu să le meargă bine în viaţa aceasta, să nu se îmbolnăvească, să li se aranjeze copiii, să le asigure fiicelor lor o zestre cumsecade şi câte-un ginere de treabă, băieţii să-şi găsească fete bune cu zestre bună ca să se căsătorească, să le meargă treburile bine, comerţul, de care se ocupă, să meargă cum trebuie până şi bursa de valori ori fabrica lor, etc. Astfel, vedem că aceşti creştini nu diferă prea mult de credincioşii altor religii, care fac şi ei aproximativ aceleaşi lucruri[4].
Adică vedem din cele de mai sus că între Ortodoxie şi celelalte religii există două puncte comune: primul, pregătirea credincioşilor pentru viaţa de după moarte, ca aceştia să meargă în Rai, aşa cum şi-l imaginează fiecare şi, al doilea, să poarte de grijă ca asupra creştinilor să nu se abată în viaţa de aici necazuri, tristeţi, catastrofe, boli, războaie etc., adică Dumnezeu să le facă pe toate după nevoile şi poftele lor. Astfel, pentru cei din urmă, religia joacă un foarte mare rol în viaţa de aici şi, mai ales, în viaţa cotidiană însăşi.
În realitate însă, care dintre creştinii de mai sus este interesat dacă există sau nu există Dumnezeu? Care dintre ei Îl caută? Pentru aceştia nu se pune problema dacă există sau nu Dumnezeu, de vreme ce mai bine ar fi să existe Dumnezeu, pentru ca să-L putem invoca şi cere satisfacerea nevoilor noastre, ca astfel treburile să ne meargă bine şi să avem parte de-o oarecare fericire în viaţa aceasta.
Vedem astfel că în om se manifestă o foarte puternică tendinţă de a voi să existe Dumnezeu, de a crede că există Dumnezeu, pentru că este o necesitate pentru om să existe Dumnezeu, ca astfel Acesta să îi asigure cele pe care le-am amintit. Ei, şi întrucât există nevoia omului de a exista Dumnezeu, Dumnezeu există!
Dacă omul nu ar fi avut nevoie de-un Dumnezeu şi dacă ar fi putut să-şi asigure suficienţa celor privitoare la supravieţuirea în această viaţă în vreun alt mod, atunci nu se ştie câţi oameni ar fi crezut în Dumnezeu. Aceasta se petrece, într-o mare măsură, în Grecia.
Astfel, întâlnim mulţi oameni care, deşi înainte erau indiferenţi faţă de religie, către sfârşitul vieţii devin religioşi, poate în urma unui oarecare eveniment care i-a speriat. Pentru că deja nu mai pot să trăiască fară să invoce ajutorul unui oarecare Dumnezeu, adică dintr-o prejudecată superstiţioasă. Din aceste motive, chiar firea omului îl ajută pe om să devină religios. Aceasta nu este valabil doar pentru creştinii ortodocşi, este valabil şi pentru credincioşii de alte religii. Firea omului este pretutindeni aceeaşi. Astfel că omul, după căderea sa, întunecat fiind «după fire», ba mai degrabă «împotriva firii», înclină către superstiţie.
Astfel, întrebarea care urmează este aceasta: unde se opreşte superstiţia şi unde începe credinţa adevărată?
Referitor la aceste chestiuni, Părinţii au poziţii şi o învăţătură clare. Un om care urmează sau care mai degrabă socoteşte că urmează învăţătura Iui Hristos şi doar se duce în fiece Duminică la Biserică, care se împărtăşeşte la intervale de timp regulate, care-i foloseşte pe popi ca să-i facă aghiazme, Maslu, etc., [5] fără a se adânci într-aces-tea, rămânând la litera legii şi nu la duhul legii, acesta trage vreun folos oarecare din Ortodoxie? Iar un altul, care se roagă exclusiv pentru viaţa viitoare pentru el insuşi şi pentru ceilalţi, dar care este total indiferent faţă de viaţa aceasta, acesta, de asemenea, trage vreun folos aparte din Ortodoxie? O tendinţă este reprezentată de preotul unei parohii şi de cei care se adună împrejurul lui în spiritul de mai sus, iar cealaltă de un Stareţ în mănăstire, de obicei un oarecare arhimandrit, care se află la pensie şi aşteaptă să moară, cu câţiva monahi în juru-i. [6]
Întrucât aceste tendinţe nu sunt axate pe curăţire şi luminare dintr-o perspectivă patristică, ele sunt eronate în privinţa scopului urmărit. Insă numai în măsura în care ele sunt centrate pe curăţire şi luminare şi aplică disciplina ascetică patristică ortodoxă pentru a dobândi rugăciunea minţii, numai atunci lucrurile sune aşezate pe o temelie adevărată. Aceste două tendinţe sunt exagerări duse la extrem. Aceste tendinţe nu au un ax comun. Axul comun care susţine Ortodoxia şi îi întreţine coerenţa, unicul şi singurul ax deasupra tuturor chestiunilor care o preocupă şi care le aşează pe toate celelalte pe un fundament just – atunci când este avut în vedere – este axul: curăţirea – luminarea – îndumnezeirea.
Părinţii nu sunt interesaţi exclusiv de ce se va întâmpla omului după moarte, ci ceea ce îi interesează în special este ce va deveni omul în viaţa aceasta.După moarte nu există vindecarea minţii (νοϋς),astfel că vindecarea trebuie să înceapă din viaţa aceasta, pentru că «în iad nu există pocăinţă». De aceea Teologia Ortodoxă nu este nici supra-cosmică, nici futurologistă, nici eshatologică, ci este pur endocosmică.Pentru că interesul Ortodoxiei este pentru omul din lumea de aici, din viaţa aceasta, nu după moarte.
Acum, pentru ce anume sunt necesare curăţirea şi luminarea? Pentru ca omul să meargă în Rai şi să fugă de iad? Pentru asta sunt necesare? În ce constă curăţirea şi luminarea şi pentru ce motiv sunt urmărite de ortodocşi? Pentru ca cineva să afle motivul şi să dea un răspuns la această întrebare trebuie să deţină cheia esenţială care este aceasta: toţi oamenii de pe pământ au acelaşi sfârşit din punct de vedere teologic ortodox. Fie că este cineva ortodox, fie că este budist, fie că este hinduist, fie agnostic, fie ateu, orice ar fi, adică fiecare om de pe pământ are menirea să vadă slava lui Dumnezeu. Va vedea slava lui Dumnezeu în urma sfârşitului comun al umanităţii, la cea de-a doua Venire a lui Hristos. Toţi oamenii vor vedea slava lui Dumnezeu, şi, din acest punct de vedere, toţi vor avea acelaşi sfârşit. Toţi vor vedea, desigur, slava lui Dumnezeu însă cu o diferenţă: cei mântuiţi vor vedea slava lui Dumnezeu ca pe o Lumină prea-dulce şi neînserată, iar cei pierduţi vor vedea aceeaşi slavă a lui Dumnezeu ca pe un foc consumator, ca pe un foc ce-i va arde. Acest fapt, că toţi vor vedea slava lui Dumnezeu, este un eveniment adevărat şi aşteptat. A vedea cineva pe Dumnezeu, adică slava Sa, Lumina Sa, acesta este un fapt care va avea loc fie că vrem fie că nu. Trăirea acestei Lumini va fi diferită la unii faţă de ceilalţi.
Astfel că lucrarea Bisericii şi a preoţilor nu constă în a ne ajuta să vedem această slavă, pentru că aceasta oricum se va întâmpla. Lucrarea Bisericii se focalizează asupra modului în care va vedea fiecare în parte pe Dumnezeu. Adică lucrarea Bisericii constă în a propovădui oamenilor că există un Dumnezeu adevărat, că Dumnezeu se descoperă fie ca Lumină, fie ca foc ce arde, că toţi oamenii, în vremea celei de-a Doua Veniri Îl vor vedea pe Dumnezeu [7], ca să îşi pregătească membrii să-L vadă pe Dumnezeu nu ca Foc, ci ca Lumină. [8]
Această pregătire a membrilor Bisericii, precum şi a tuturor oamenilor care vor să-L vadă pe Dumnezeu ca Lumină, este, în esenţă, o disciplina terapeutică, ce trebuie să înceapă şi să se încheie în viaţa aceasta. Trebuie ca această vindecare să aibă loc şi să se încheie în viaţa aceasta. Pentru că după moarte nu există pocăinţă. Această disciplină terapeutică este esenţa şi principalul conţinut al Tradiţiei Ortodoxe, precum şi principala grijă a Bisericii Ortodoxe. Este formată şi alcătuită din următoarele trei stadii de urcuş spiritual: purificarea de patimi, luminarea de către Harul Sfântului Duh şi îndumnezeirea, de asemenea, tot prin harul Sfântului Duh. Se întâmplă însă următorul lucru:dacă cineva nu ajunge la starea de luminare parţială, în viaţa aceasta, nu poate să-L vadă pe Dumnezeu ca Lumină nici în viaţa aceasta, şi nici în viaţa cealaltă[9].
Astfel, este evident că Părinţii Bisericii îşi arată interesul faţă de om aşa cum este el astăzi, în clipa de faţă. Iar cel care are nevoie de vindecare este fiecare om, cel care, de asemenea, este şi responsabil în faţa lui Dumnezeu de începerea acestei lucrări chiar de astăzi, în viaţa aceasta, pentru că numai în viaţa aceasta îi stă în putinţă. Nu după moarte. Şi acest om însuşi este cel care va decide dacă va urma acest drum al vindecării sau nu.
Hristos a spus: «Eu sunt Calea» [10]. Calea către ce? Nu doar către cealaltă viaţă. Hristos este în primul rând calea în această viaţă. Hristos este calea către Tatăl Său şi Tatăl nostru. Hristos Se descoperă în primul rând omului în viaţa aceasta şi îi arată drumul către Tatăl. Acest drum este Hristos Însuşi. Dacă omul nu-L vede pe Hristos în această viaţă cel puţin prin simţirea duhovnicească, nu-L va vedea pe Tatăl, adică Lumina lui Dumnezeu, nici în cealaltă viaţă[11].
[1] Fragment extras din cartea Protopresbyter Prof. Univ. Dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, trad. din lb. neogreacă de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă, Ed. Metafraze, Bucureşti, 2011, pp. 65-71
[2] Adică «drept-slăvitoare, drept-credincioasă» (n.trad.).
[3] Folosirea acestui termen(παπαδες) de către părintele Ioannis nu este înjositoare. Încă din S.U.A., unde trăise de la vârsta de trei luni, a crescut, a studiat şi s-a maturizat, obişnuise să folosească accst termen. De asemenea, în Sfântul Munte se foloseşte până la saturaţie cuvântul popă (παπας), fară niciun înţeles dispreţuitor. Ba, dimpotrivă.
[4] Cuvântul părintelui Ioannis, aşa cum am menţionat deja în prolog, este câte-o dată caustic.
[5] Lucruri pe care le fac şi creştinii adevăraţi, şi nu este rău săvrea cineva să le facă; rău este să rămână la acestea.
[6] Care adică este părintele lor spiritual şimonahii săi nu au nimic în comun cu Isihasmul.
[7] Desigur, o experienţă parţială a acestei vederi a lui Dumnezeu o au toţi oamenii imediat după ieşirea sufletului din trup, adică după moartea biologică.
[9] Vezi, Sfântul Simeon Noul Teolog, Ευρσκομενα, Cuvântul al 75-lea. Acolo citim: «Cădea-vom de la vederea Aceluia în raport cu ambliopia [slăbirea vederii] fiecăruia în parte încă din viaţa aceasta, întrucât de bună voie ne-am lipsit de lumina Lui chiar în viaţa aceasta».
[11] Vezi Mitrop. Ierotheos Vlahos, Persoanaîn Tradiţia Ortodoxă, ed. Mânăstirii Naşterii Domnului, Levadeia, 1994, p. 162: «…O dată cu cea de-a Doua Venire a lui Hristos vor învia toţi oamenii şi vor fi judecaţi pentru faptele lor. Păcătoşii care nu au dobândit ochi duhovniceşti nu vor dispărea. Vor rămâne ca persoane ontologice, însă nu vor avea participare la Dumnezeu. Drepţii se vor face părtaşi lui Dumnezeu şi vor fi în comuniune cu Dumnezeu. Aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, păcătoşii vor trăi “existenţa cea pururea cumplită (άει φευ ειναι)”, în timp ce drepţii “existenţa cea pururea bună (άει ευ ειναι)”».
Astfel, desi spune ca in mod „logic” episcopiile ar trebui desfiintate, ca sa ramana doar mitropoliile (8-9 la numar), recunoaste insa ca episcopii eparhioti au un rol misionar-pastoral „stringent” in teritoriul in care se afla acum, dar ca „o reformă va avea loc”, pentru că „şi articolul 7 din Stat prevede” pliarea administrativa a Bisericii dupa modelul laic; insa tot acolo se spune ca Biserica „va tine seama de cerinţele pastoral-misionare”, nu doar ca va „lua în considerare organizarea administrativ-teritorială a statului”. In acest sens, „logica” laica pe care o aminteste ca reper de organizare administrativa a Bisericii nu este neaparat necesara.
Cercetand „atent” apoi felul cum se suprapun regiunile peste actuala impartire a mitropoliilor, observa ca teritoriul Mitropoliilor Olteniei, Banatului si Moldovei si Bucovinei concorda perfect cu noua impartire teritoriala. Nu acelasi lucru se intampla si in cazul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Bichir nu vede ce cauta teritoriul Episcopiei Buzaului si Vrancei in componenta regiunii Sud-Est, cu capitala la Constanta. De asemenea, doreste o „reparare istorica”, prin infiintarea Mitropoliei Dobrogei (presupun cu capitala la Constanta), „pentru a nu exista rivalitate între Galaţi şi Constanţa”. Dar cum ar arata o viitoare Mitropolie a Dobrogei fara judetele Galati si Braila (chiar Buzau si Vrancea, actuala regiune Sud-Est, sau eventual Ialomita si Calarasi), adica doar cu doua judete (Constanta si Tulcea), fiindca nu avem pana acum vreo mitropolie atat de mica dpdv al numarului de judete care o compun? In plus, ar imparti cantitativ simetric teritoriul actual al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei in doua parti egale, argument al simetriei cantitative care, desi nu este istoric, D-l Florian Bichir il foloseste mai departe pentru a justifica posibila organizare administrativa bisericeasca in Ardeal dupa modelul laic al regiunii Centru. De fapt, aici a vrut sa ajunga Bichir cu articolul sau.
In vederea lui, „soluţia pe care ar trebui să o ia şi Biserica” in cazul Mitropoliei Ardealului este tocmai alipirea judetelor Alba si Mures, adica „echilibrarea” simetrica teritoriala cu Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului *(6 judete de fiecare), forma regiunii Centru. Aduce in acest sens aminte de editorialul sau din Evz.ro *(19 februarie 2011), intitulat „Din nou despre Mitropolii„, in care propunea varianta aceasta care, dupa el, ar fi circulat „în înalte sfere religioase”.
.
Noutatea pe care o aduce articolul sau de acum se afla tocmai la sfarsit: „Noul ierarh de la Alba Iulia, ÎPS Irineu,doreşte şi va începe demersurile pentru a fi încadrat în Mitropolia Ardealului!„. Este de fapt confirmarea, daca vreti, a posibilului „compromis” facut de Patriarhului Daniel pentru a „reintregi”, macar pe jumatate, Mitropolia Ardealului, lucru evidentiat de Florian Bichir in editorialul „Şi Biserica face compromisuri!” (Evz.ro / 19 martie 2011) si preluat apoi de mine pe blog in articolul „Echitate prin compromis, sau compromisul echitatii?” *(19 martie 2011), ca posibil raspuns la felul cum au decurs alegerile pentru Mitropolia Clujului. Singura necunoscuta de atunci era persoana care va ocupa scaunul de Arhiepiscop al Alba Iuliei, mie parandu-mi-se plauzibila varianta Mirelei Corlatan *(“Andreicuţ, revanşa post-mortem a lui Anania”, Evz.ro / 19 martie 2011) ca IPS Ioan Slajan de la Covasna si Harghita sa fie numit in acest scaun si sa incerce mai apoi alipirea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de Mitropolia Ardealului. Pana la urma a fost ales PS Irineu Bistriteanul, iar daca este adevarat ceea ce spune acum Florian Bichir, cum ca demersurile in acest sens vor fi initiate de noul arhiepiscop, care „doreste” aceasta alipire, atunci inseamna ca acel „compromis” mentionat a fost intr-adevar facut, dar si ca noua impartire teritoriala a Romaniei in regiuni de dezvoltare favorizeaza aceasta reorganizare a Mitropoliei Ardealului, lucru speculat de Bichir cu acest articol din Evz.ro (urmand aceeasi logica, favorizeaza pana si eventuala infiintare a Mitropoliei Dobrogei, in detrimentul Mitropoliei Munteniei si Dobrogei).
Biserica Ortodoxă a Estoniei trece la Calendarul îndreptat în 2012
Doxologia.ro / 12 iunie 2011
Adunarea Generală a Bisericii Ortodoxe a Estoniei, după o atentă cercetare a cauzelor şi contextelor legate de cele două calendare practicate în cadrul Bisericii Ortodoxe, a hotărât, cu o majoritate de 73 de voturi din 88, reformarea calendarului liturgic al Bisericii.
Biroul de Presă al Bisericii Ortodoxe din Estonia (autonomă în cadrul jurisdicţional al Patriarhiei Ecumenice) a publicat sâmbătă 11 iunie 2011, un comunicat de presă, în care Primatul Bisericii, Arhiepiscopul Ştefan al Tallin-ului şi al întregii Estonii, afirmă hotărârea Bisericii Estoniei de a reforma calendarul liturgic începând cu anul 2012.
De la 1 ianuarie 2012, în afara unor excepţii de iconomie pastorală, “sărbătorile fixe vor fi celebrate după calendarul Gregorian iar sărbătorile mobile (din timpul perioadelor Triodului şi Penticostarului) vor fi celebrate după calendarul iulian”.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Serviciul de presă al Bisericii Autonome a Estoniei, dependentă de Patriarhia Constantinopolului (cu denumirea oficială: „Biserica Apostolică Ortodoxă a Estoniei”), citându-l pe mitropolitul Ştefan de Tallinn, anunţă că de la 1 ianuarie 2012 această structură bisericească va trece la calendarul nou gregorian pentru sărbătorile cu dată fixă. Hotărârea a fost luată la 26 mai, în cadrul Adunării anuale a Bisericii Autonome din Estonia, prin votul a 73 din 88 de membri. Comunicatul de presă menţionează că această hotărâre vrea să elibereze Biserica Estoniei de „moştenirea Bisericii Ruse” deşi, unele parohii, din motive pastorale, vor rămâne pe calendarul vechi iulian.
Creştinismul Ortodox a fost adus în Estonia de misionarii ruşi încă în secolele XI-XII, iar în 1920 Biserica Ortodoxă din Estonia a primit statut de autonomie din partea Patriarhiei Ruse.În 1923 această jurisdicţie eclezială trece sub Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, cu un grad mai mare de autonomie. În 1940, după ocupaţia sovietică, Biserica din Estonia revine Patriarhiei Moscovei, care a presat Patriarhia Ecumenică să recunoască Tomosul din 1923 drept nevalabil. În 1993 Biserica din Estonia se scindează, o parte trecând din nou sub Constantinopol, iar alta, condusă de mitropolitul Corneliu, rămânând în Patriarhia Moscovei, cu un grad foarte redus de autonomie.
În prezent, jurisdicţia dependentă de Constantinopol are 54 de parohii, 3 ierarhi şi aproape 10.000 de credincioşi, în mare parte estonieni. Jurisdicţia dependentă de Patriarhia Moscovei are doar 33 de parohii, 2 ierarhi, dar peste 100.000 de credincioşi, dintre care cei mai mulţi de etnie rusă. Din cauza acestui paralelism jurisdicţional, disensiunile dintre cele două Patriarhii continuă, creând probleme mai ales în cadrul întâlnirilor inter-ortodoxe, la care ruşii nu acceptă prezenţa reprezentanţilor estonieni dependenţi de Constantinopol.
[Ca sa vezi, Presa Ortodoxa din Grecia il acuza pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si pe Patriarhul Ierusalimului Teofil de lipsa de patriotism! Pe primul din cauza ecumenismului exacerbat pe care-l practica chiar la Fanar, incalcand canoanele (va sa zica ecumenismul bate elenismul), iar pe cel de-al doilea ca e rusofil, fiindca le permite rusilor sa primeasca Sfanta Lumina si grecilor nu, si pentru ca a decis indepartarea steagurilor grecesti de la patriarhie si de la manastiri, deoarece: „Patriarhia primeşte vizitatori din toate statele lumii şi prezenţa steagului grecesc ar constitui… o notă discordantă” si ca: „Patriarhia Ierusalimului trebuie să fie Patriarhia tuturor ortodocşilor şi nu doar a grecilor„. Drept urmare, antologic, grecii se intreaba nostalgic: „Unde-ţi este puterea şi patriotismul, Teofile?”. Ultima parte a articolului este o mostra de elenism in starea lui pura, pentru care orice fel de comentariu in plus este de prisos – dan.camen.]
Demersuri provocatoare ale Patriarhului Ecumenic şi ale Patriarhului Ierusalimului
Preluare de la
GraiulOrtodox.wordpress.com / 19 mai 2011
Patriarhul Ecumenic a permis unui „cleric” papist şi unuia armean (neortodocşi – eretici) ca la Vecernia Iubirii de anul acesta să citească Evanghelia şi să intre prin uşile împărăteşti în altarul bisericii patriarhale a Sfântului Gheorghe.
Patriarhul Ierusalimului, pe 25 martie a „coborât” steagul grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal. În declaraţiile sale a subliniat că trebuie coborât steagul grecesc şi de pe mănăstirile Patriarhiei Ierusalimului.
Un comportament inadmisibil faţă de pelerinii ortodocşi greci în timpul Săptămânii Mari. I-au îngrămădit în curtea bisericii Sfinţii Constantin şi Elena şi au urmărit coborârea Sfintei Lumini pe un ecran video. La mila tâlharilor mănăstirile.
Ortodoxia elenofonă se confruntă cu noile provocări ecumeniste ale Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, dar şi cu demersurile provocatoare ale Patriarhului Ierusalimului, kir Theofil. Primul, la celebrarea (Vecerniei) iubirii care s-a săvârşit în biserica patriarhală a Sfântului Gheorghe a permis „preoţilor” neortodocşi să rostească Evanghelia în limba lor. Unul dintre „preoţi” era papistaş, iar altul armean. Pe pagina de internet a Patriarhiei Ecumenice sunt menţionate numele lor, există chiar şi fotografiile respective. Un Mitropolit ortodox antipapistaş al Bisericii Greciei, care a urmărit întreaga Vecerniei Iubirii la televizor (transmisă în direct) ne-a spus că atât clericul papistaş, cât şi cel armean (amândoi purtau veşmintele „Bisericii” lor) după Evanghelie au intrat prin Uşile Împărăteşti în Sfântul Altar.Practic, la Vecernia Iubirii am avut de-a face cu împreună-rugăciune cu eretici şi participare activă a acestora la slujba ortodoxă. Se vădeşte faptul că ecumenismul Patriarhului Ecumenic nu are limită. S-a autoproclamat mai presus de sfintele canoane, care interzic împreună-rugăciunea cu ereticii. Dispreţuieşte sfintele canoane şi provoacă poporul lui Dumnezeu. (…) Întreaga Biserică Ortodoxă slavofonă îl contestă, cu excepţia Patriarhului Ortodox al Serbiei care este dirijat de americani. De asemenea, mulţi Mitropoliţi ai Bisericii Greciei şi mulţi stareţi de mănăstiri din Grecia îl contestă pe Patriarhul Ecumenic. Contestatarii lui din rândul Ortodoxiei elenofone, îl caracterizează drept îndârjit în planurile sale ecumeniste, provocator de crize multilaterale pentru satisfacerea „eu-lui” său şi tăvălug al sfintelor canoane pe care le afirmă formal, dar în realitate le încalcă permanent. Ceea ce este foarte grav, Patriarhul Ecumenic zdruncină încrederea poporului lui Dumnezeu faţă de persoana sa.
Un Mitropolit al Bisericii Greciei spune în acest sens: dacă Patriarhul Ecumenic ar fi avut turmă în Turcia este sigur că ar fi trimis-o în braţele Patriarhiei Moscovei, care doreşte să devină „a treia Romă”, pentru că în ultima vreme Patriarhul Bartolomeu se îngrijeşte pe de o parte să „joace” în curtea Ministerului de Externe al Rusiei, iar pe de alta, în declaraţiile şi acţiunile jonglează cu sfintele canoane.
Patriarhul Ierusalimului
Pe de altă parte, Patriarhul Ierusalimului, kir Theofil a procedat la „coborârea” steagului grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal, dând şi declaraţii prin care justifică demersul său. Ziarul «Τὸ Παρὸν» (Prezentul) din data de 1 mai 2011 înfierează atât atitudinea Patriarhului Ierusalimului, cât şi tratarea inadmisibilă a ortodocşilor greci care au venit la Ierusalim pentru Săptămâna Mare şi pentru Învierea Domnului nostru. Ziarul, care se ocupă cu chestiuni bisericeşti, scrie următoarele:
„Incredibil, dar adevărat: Patriarhul Ierusalimului, kir Theofil, eufemistic numit grec-ortodox, a coborât steagul grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal cu puţin înainte de 25 martie, cu justificarea că Patriarhia primeşte vizitatori din toate statele lumii şi prezenţa steagului grecesc ar constitui … o notă discordantă.
În interviul său Patriarhul Theofil a spus că steagul grecesc ar trebui coborât şi de pe mănăstirile care aparţin Patriarhiei! În acelaşi interviu Prea Fericitul Theofil a subliniat că Patriarhia Ierusalimului trebuie să fie Patriarhia tuturor ortodocşilor şi nu doar a grecilor, prin urmare steagul grecesc este o provocare. A încercat chiar să tatoneze şi poziţia stareţilor mănăstirilor Patriarhiei Ierusalimului, îndemnându-i să facă şi ei acelaşi lucru,dar a „încasat” nişte refuzuri atât furioase, încât nu a mai încercat să o facă.
Merită semnalat că cel mai mare procent al vizitatorilor în Ţara Sfântă aparţine ruşilor. Părinţii greci se împuţinează tot mai mult, spre deosebire de ortodocşii arabi care se înmulţesc şi au şi o prezenţă oficială la liturghii, care până acum erau săvârşite de părinţii greci.
În acelaşi timp, puţinii monahi şi părinţi aghiotafiţi trimit SOS-uri pentru lipsa de oameni care macină Patriarhia grec-ortodoxă; nu există suficienţi oameni care să slujească cele mai importante locuri de pelerinaj sau să săvârşească slujbele solicitate.
Grecii, „ţapi ispăşitori” chiar şi în Săptămâna Mare
Semnificativ pentru climatul antigrecesc pe care l-a impus Theofil la Patriarhie este reportajul realizat de Maria Andreou, care s-a aflat acolo în zilele sfinte:
„300 de greci au fost de Paşti la Ierusalim şi, câtă vreme ar fi fost de aşteptat ca ei să fie primii care să intre în Sâmbăta Mare la amiază în Biserica Învierii ca să vadă pogorârea Sfintei Lumini, din păcate privilegiul acesta l-au avut ruşii, pentru că, după cum se pare, Putin a găsit modul de a cumpăra chiar şi locurile de pelerinaj, în timp ce Patriarhul Ierusalimului Theofil este caracterizat de mulţi din Israel ca rusofil …
Şi marea nedumerire este: ce face Ministerul de Externe Elen care subvenţionează Patriarhia Ierusalimului? Ştie Ministerul de Externe că grecii care s-au aflat la Ierusalim au fost îngrămădiţi în curtea bisericii patriarhale Sfinţii Constantin şi Elena de la ora 5 dimineaţa până la 3 după-amiaza, în picioare, în vânt şi în soare şi nu li s-a permis intrarea în Biserica Învierii, nici măcar în turlă de unde se vede Preasfântul Mormânt. Dar, ceea ce este încă mai grav, nici în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena nu au putut intra ca să se împărtăşească după 40 de zile de post, cu rezultatul că mulţi dintre ei au pierdut atunci dumnezeiasca împărtăşanie?
Îngrămădiţi în curtea bisericii Sfinţilor Constantin şi Elena, grecii ortodocşi au văzut pogorârea Sfintei Lumini pe un ecran video. Dimpotrivă, ruşii vechi-calendarişti s-au purtat în sfânta biserică precum barbarii. Împingeau, strigau, puneau genţi, haine, bijuterii pe locul pogorârii de pe Cruce, întocmai ca nişte păgâni, în timp ce în ziua procesiunii cu epitaful, în momentul când au căzut flori din coş, s-au repezit ca nişte ieşiţi din minţi ca să le ia, aproape aruncându-l jos pe Patriarh, în timp ce candelele de deasupra locului pogorârii de pe Cruce se mişcau haotic…
Sunt cel puţin inadmisibile toate câte se petrec în Biserica Învierii: cu armenii care intră călare unul peste altul purtând instrumente de percuţie, cu sârbii care cară cruci uriaşe, ruşii care îi calcă în picioare pe toţi şi put de sudoare, catolicii care pun orga la maxim, etiopienii care strigă şi ciprioţii care dau mită ca să ia permis pentru a vedea Sfânta Lumină!
Nu există cucernicie, nu există bunul simţ elementar, poliţiştii evrei îi împing pe toţi ca pe nişte animale, cei 130 de monahi aghiotafiţi se încaieră cu pelerinii ruşi care cântă pe ruseşte asurzitor, cu rezultatul că în seara Învierii nu a mai auzit nimeni „Hristos a înviat”!
Mare neplăcerea şi dezamăgirea grecilor care s-au aflat în zilele sfinte ale dumnezeieştilor Patimi la Ierusalim pentru toate câte au văzut, cu atât mai mult cu cât şi-au amintit de marea evlavie care exista în bisericile greceşti, şi mare a fost mâhnirea lor, atunci când au conştientizat că trebuie să dea mită pentru a vedea Sfânta Lumină care vine din cer ca un fulger albastru sau ca vesele mingi albastre şi aprinde instantaneu candelele stinse ale Bisericii.
Nu, iubiţi părinţi, nu dăm mită pentru Hristos! Aţi ajuns în punctul să îi faceţi pe greci să se dedea la gesturi umilitoare: să rămână ascunşi în chiliile monahilor greci, pe sub paturi, prin dulapuri, din seara Vinerii Marii şi să iasă afară tiptil abia la amiază în Sâmbăta Mare… Ruşine! Iar pe de altă parte Putin plăteşte toate cheltuielile pelerinilor ruşi, ca să umple până la refuz Biserica Învierii. Şi toate astea se întâmplă atunci când Sfânta Lumină se aprinde în mâinile Patriarhului grec. Unde-ţi este puterea şi patriotismul, Theofile? De ce nu pui piciorul în prag, ca să intre în biserică toţi grecii care sunt pelerini respectabili şi nu se poartă ca nişte idolatri? Unde este Ministerul de Externe grec care îi lasă pe pelerinii greci la ora 4:30 dimineaţa în afara porţilor Ierusalimului să fie batjocoriţi de poliţiştii evrei, (…)? Şi după mult sta în picioare şi suferinţe să ajungă la biserica Sfinţilor Constantin şi Elena şi nu în Biserica Învierii?
Am vizitat în opt zile toate locurile de pelerinaj, din Betania, din Tiberiada, din Ierihon, din Galileea, Nazaret, Betleem şi toţi monahii greci pe care i-am întâlnit aveau grozave reproşuri împotriva Patriarhiei care nu îi susţine economic, în timp ce ei mănâncă din plin bătaie şi de la musulmani, şi de la evrei, ca să păstreze locurile greceşti de pelerinaj şi să nu le ia arabii şi să le facă geamii sau proprietăţi, iar evreii, sinagogi. Adevăraţi eroi, luptători.
Ciprioţii însă se îngrijesc de monahii şi de mănăstirile lor! Cu mare mâhnire ne-am întors de la Ierusalim. Încă şi în Vinerea Mare, când preotul a ieşit din Pretoriu – închisoarea lui Hristos – cu Crucea în mâini, era cât pe ce să devenim devenit Poarta 7 [stadion al echipei de fotbal Olimpiakos n.tr.]! De ce această barbarie? Şi de ce Grecia îl lasă pe Putin să exploateze în scopuri politice internaţionale sfinţenia Ierusalimului? „Păcătuit-am, Dumnezeul meu …”
La mila tâlharilor, mănăstirile greceşti
La mila răufăcătorilor şi a tâlharilor de orice neam şi religie se află mănăstirile greceşti care funcţionează de sute de ani în aceste regiuni care intră în jurisdicţia Patriarhiei Ierusalimului.
Mănăstirile acestea primesc la intervale de timp foarte regulate atacuri ale tâlharilor, care vor să le ia darurile şi banii şi nu sunt deloc protejate … Patriarhia le-a părăsit, în timp ce pentru Ministerul de Externe elen se pare că ele … nu există!
Astfel, netulburaţi, tâlharii le „vizitează” foarte des, înşfacă tot ce găsesc şi îi chinuiesc până la tortură pe părinţii şi pe monahii fără nici o putere, care sunt unicele faruri ale elenismului şi ale ortodoxiei în pustiurile Asiei Mici. Şi simplul fapt că în adâncurile pustiului se găsesc de veacuri mănăstiri care ridică în fiecare zi steagul grecesc şi fac simţită prezenţa grecească în aceste regiuni ar trebui să-i fi sensibilizat pe cei competenţi ca să le păzească precum lumina ochilor. Însă, din păcate, aşa ceva nu se întâmplă.
În mod reprezentativ, ne referim la două mănăstiri care au intrat în „vizorul” tâlharilor. Una este Mănăstirea Ispitirilor de pe Muntele Carantaniei, care se află în apropierea Ierihonului.
Stareţul mănăstirii, Gherasim, numai în ultimul an a căzut de cel puţin cinci ori victima tâlharilor. Monahul de 75 de ani care trăieşte acolo de 25 de ani, în urmă cu puţine zile a rămas legat la gură şi la mâini 24 de ore încheiate, în timp ce tâlharii mai întâi i-au pus cuţitul la gât ameninţându-l că îl vor gâtui dacă nu le spune unde se află cheile bisericii, ca să intre şi să ia icoanele şi obiectele de mare valoare pe care le-ar fi găsit.
Stareţul a telefonat la autorităţile competente, dar nimeni nu îi dă importanţă, atât timp cât guvernul nostru nu exercită nici o presiune pentru protecţia cetăţenilor greci, aşa cum este dator să o facă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu mănăstirea Martei şi Mariei care se află în Betania, puţin în afara Ierusalimului.
Monahiile sunt nevoite să se apere singure, punând grilaj de sârmă ghimpată la zidurile împrejmuitoare, pentru că răufăcătorii se caţără noaptea ca să intre în mănăstire. De nenumărate ori au cerut ajutor de la autorităţi şi de la Patriarhie, dar până acum nimeni nu a solicitat protejarea monahiilor de către statul Israel sau de către administraţia palestiniană.
Astfel, oamenii care şi-au consacrat viaţa ca să păzească locurile de pelerinaj grec ortodoxe devin victime ale musulmanilor fanatici, ale răufăcătorilor care nu ezită, mulţi dintre monahi pierzându-şi viaţa …”
Ὀρθόδοξος Τύπος, 6.05.2011, nr. 1877, pp. 1, 7 Traducere Mihail Ilie
Viziunea misionară, socială şi pastorală a PS Irineu,
noul arhiepiscop al Alba Iuliei
Reintregirea.ro / 19 mai 2011
Într-un interviu acordat postului de Radio Reîntregirea PS Irineu şi-a exprimat viziunea Preasfinţiei Sale despre noua misiune pe care o va face în Arhiepiscopia Alba Iuliei:
„Astăzi prin milostivirea lui Dumnezeu am fost ales întâistătător pe tronul istoric şi plin de nobleţe spirituală al Alba Iuliei. Sunt la început de drum nou când poate este potrivit să-mi exprim viziunea mea despre responsabilitatea misionară, socială şi pastorală care îmi stă în faţă.
Biserica noastră este astăzi rănită de apostazie, de poluare morală, de indiferentism religios şi suntem chemaţi să punem balsamul suav pe rănile corpului ecclesial, pe rănile trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, definită în teologia noastră ca fiind extensiunea socială a lui Hristos Cel răstignit şi Înviat.
Această viziune aş putea s-o exprim în trei direcţii:
În primul rând voi avea grijă de catehizarea şi educaţia religioasă a poporului şi mai ales a tinerilor. Catehizarea duce la cunoaştere, cunoaşterea duce la iubire, iar iubirea duce la trăirea tainelor credinţei. În felul acesta putem fii creştini, nu numai cu numele, ci şi cu fapta, creştini practicanţi.
În al doilea rând, o importanţă specială voi da Dumnezeieştii Liturghii, şi când spun acesta mă refer la faptul că ea trebuie să fie trăită integral. Nu e suficient să fii prezent fizic la Sfânta Liturghie, ci trebuie să înţelegi cu mintea ce se petrece acolo, să simţi cu inima misterul pascal, să ne împreunăm vocile în a ne ruga şi a cânta împreună şi apoi să ne şi împărtăşim, bineînţeles după o pregătire prealabilă şi după sfânta Spovedaniei. Deci e nevoie o împărtăşire frecventă a credincioşilor. În felul acesta nu suntem doar spectatori, ci adoratori ai lui Hristos, Mielul înjunghiat pentru păcatele lumii, adoratori ai lui în Duh şi în Adevăr.
În al treilea rând, aş vrea să spun că mărturia noastră credincioasă este foarte necesară. Când zic acesta mă gândesc că mărturia putem s-o facem prin exemplul personal. Fiecare dintre noi, cleric sau mireni, trebuie să fie sare pământului şi lumina lumii şi-atunci atragi şi pe alţii la Hristos. De asemenea când zic de mărturie mă gândesc că trebuie să ne apropiem de cei rătăciţi şi neştiutori şi să-i aducem în matca Bisericii şi la Adevărul, care te face liber. Că spune Sf. Ap Iacov „cel ce va întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui i se va ierta mulţime de păcate” (Iac. 5, 20). Aceasta este viziunea mea privind responsabilitatea pastoral-misionară pe care o am la Alba Iulia în aceste timpuri de noapte etică, de criză morală. Să-mi ajute Bunul Dumnezeu să mă fac pildă credincioşilor cu cuvântul, cu fapta, cu purtarea şi cu dragostea.”
PS Irineu despre întreita datorie în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Reintregirea.ro / 19 mai 2011
Într-un scurt interviu acordat de PS Irineu la Radio Trinitas, imediat după alegerea la Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Preasfinţia Sa a vorbit despre o întreită datorie în noua misiune încredinţată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:
„Acum la început de drum nou, de o nouă misiune, sau de responsabilitate pastoral-misionară ce mi s-a încredinţat, sunt hotărât să împlinesc acolo la Alba Iulia o întreită datorie:
În primul rând, voi acorda o atenţie deosebită slujirii pe care păstorii sufleteşti, sau preoţii, o desfăşoară. Voi căuta să-i determin a avea cât mai multă râvnă pastorală şi un dinamism entuziast în slujirea sfântă ce li s-a încredinţat. Şi mă gândesc acum la programul slujbelor religioase, care trebuie să fie foarte bogat şi intens, pentru că prin aceste slujbe se coboară ozonul harului peste turma cea cuvântătoare. Uşa bisericii să fie mereu deschisă. Şi-apoi cât îi priveşte pe păstorii sufleteşti mă gândesc şi la importanţa pastoraţiei individuale pe care ei trebuie să o desfăşoare. Să fie în căutarea oilor celor pierdute. Făcând acesta se vor valida într-adevăr ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu şi ca vase ale Duhului Sfânt, întrupări ale absolutului sau expresii ale veşniciei, cum îi numeşte un părinte athonit pe slujitorii consacraţi.
În al doilea rând, voi avea grijă de şcolile teologice şi de promovarea culturii, acolo la Alba Iulia. Zic şcolile teologice, pentru că aici se formează discipolii, care mâine-poimâine vor desfăşura activitatea lor în imensul câmp pastoral, filantropic, patrimonial şi social al Bisericii. Cultura nu va fi neglijată de mine, pentru că ştim că ea îşi are rădăcinile în cultul liturgic şi prin cultură se edifică, se iluminează sufletele şi cunoaşterea duce la trăire sau la practicarea credinţei, la trăirea tainelor credinţei. În acest domeniu intră şi sfintele mănăstiri şi schituri, care sunt prin excelenţă focare de spiritualitate şi cultură, oaze de primenire duhovnicească şi morală.
În al treilea rând, o atenţie deosebită voi acorda asistenţei sociale şi carităţii creştine, un lucru bine-plăcut lui Hristos, Marele Filantrop, despre care citim că trecea făcând binele, El într-adevăr umblă necunoscut prin lume şi se identifică mai ales cu cei care, cu glas sau fără glas, solicită mila şi ajutorul nostru. Dacă exercităm iubirea, Biserica este într-adevăr Hristosul extins în timp şi spaţiu sau Hristosul care vieţuieşte mai departe pe pământ.
Aceasta este viziunea mea la început de drum nou privind responsabilitatea mea personală, responsabilitatea Bisericii noastre într-o lume afectată de sărăcie morală, de secetă spirituală şi de oboseală în credinţă.
Îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi ajute ca să fiu într-adevăr instrumentul Său în acea zonă a României şi prin mine să îşi împlinească voia Sa, pentru ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug.”
Nicosia: Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cipru, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat, într-un interviu acordat canalului grec ΣΚΑΪ, că nimeni din lumea ortodoxă nu poate contesta supremaţia/ primatul Patriarhului de Constantinopol.
„Este absolut de neconceput şi imposibil, deoarece cele mai multe dintre bisericile locale au venit de la Constantinopol. Toate au făcut parte din Biserica Constantinopolului. Întreaga Europă. Grecia şi-a luat autocefalia de la Patriarhul Ecumenic. Teritoriile Patriarhiei Ecumenice au fost Serbia, Bulgaria, România, Rusia; toate aceste ţări au aparţinut Imperiului Bizantin şi Bisericii Imperiului Bizantin, şi doar treptat, încetul cu încetul, au devenit autocefale. Acesta este un fapt istoric pe care nimeni nu-l poate contesta, Biserica din Constantinopol este, pentru ei, Biserica-Mamă. Şi Biserica din Cipru consideră, de asemenea, Biserica din Constantinopol drept Biserica-Mamă„.
Pentru anumite motive, Primatul Ciprului consideră că Rusia a fost odată parte a Imperiului Bizantin, lucru care de fapt nu s-a întâmplat niciodată. Rusia a fost iniţial un stat independent şi nu recunoscut niciodată suveranitatea Imperiului Bizantin. De asemenea, în mod inexplicabil, de ce consideră Arhiepiscopul Hrisostom Patriarhia de Constantinopol drept „Biserica mamă” în locul Patriarhiei de Antiohia, deoarece Biserica Ciprului, până a-şi primi autocefalia în 431 la Sinodul III Ecumenic, a intrat în sfera de influenţă a Patriarhei Antiohiei?
În plus, Arhiepiscopul cipriot a declarat că teritoriul Patriarhului de Constantinopolul a fost „întreaga Europă”, lucru care este, de asemenea, neadevărat; majoritatea teritoriului Europei făcând parte din jurisdicţia Bisericii occidentale [Romei – n.m.].
După cum reiese în mod evident din interviu, cf. spuselor Arhiepiscopului Hrisostom, toate Bisericile locale, cu excepţia patriarhatelor orientale din Est sunt „fiice” ale Bisericii din Constantinopol. Singura excepţie fiind decât Georgia, despre care primatul Ciprului nu a spus niciun cuvânt.
Nicosia: Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, care a spus că biserica sa doreşte să ia locul Bisericii Ruse în Dipticele ortodox, a declarat, într-un interviu acordat canalului grec ΣΚΑΪ, că dialogul inter-ortodox este “împiedicat de individualismul Bisericilor locale, care, la rându-i, împiedică convocarea Sinodului Pan-ortodox”.
Potrivit Arhiepiscopului Hrisostom, motivul pentru care Biserica Ortodoxă nu este unită este acela că unele dintre bisericile locale aderă la principii naţionaliste în detrimentul Ortodoxiei comune: „Avem un defect fatal: am devenit biserici naţionale. Mai întâi greci şi apoi ortodocşi. Mai întâi arabi şi apoi ortodocşi. Mai întâi ruşi şi apoi ortodocşi. Nu putem fi aşa. Trebuie mai întâi să fim creştin-ortodocşi, trebuie să fim uniţi în Ortodoxie, mai degrabă decât să ne demarcăm de-a lungul liniilor naţionale(iste)”.[…]
„Este o şicană sau o nevoie de bani la mijloc. Cine ştie ce vor să obţină de la Patriarhia Română” explică pentru gândul Ion Antonescu, proprietarul primei agenţii de turism care i-a dus după 1990 pe români în pelerinaj în Ţara Sfântă.
Antonescu nu-şi explică altfel decizia Patriarhiei Ierusalimului de a rupe legăturile cu Patriarhia Română şi nu crede în motivul invocat – că aşezământul românesc de la Ierihon a fost construit fără binecuvântarea Patriarhiei de la Ierusalim. „E absurd. Nu poţi spune că ai văzut doar de câteva luni o construcţie care există de 11 ani„, mai spune Ion Antonescu, fost secretar de stat la Ministerul Culturii.
40.000 de români merg anual în pelerinaj în Ţara Sfântă
Aşadar, „mărul discordiei” este un aşezământ alcătuit dintr-o biserică, un paraclis, o casă de oaspeţi pentru pelerini şi o bibliotecă, toate ridicate pe un teren de 3.000 de metri pătraţi şi finalizate în proporţie de 95%, potrivit lui Antonescu. Anual, aici ajung peste 40.000 de turişti, potrivit statisticilor Ministerului de Turism din Israel, iar 10% dintre ei se cazează la arhondaric, în casa de oaspeţi a aşezământului, în special cei care vizitează Ierihonul prin birourile de pelerinaj ale Patriarhiei Române. 4.000 de români dorm aici într-un an, potrivit estimărilor şi sunt cazaţi în casa de oaspeţi structurată pe trei niveluri. Cu toţii dorm în cele 50 de camere clasificate la 2 stele, cu două sau trei paturi după caz, dotate cu aer condiţionat şi baie. Toate însă au terasă, de la care „se vede tot Ierihonul cu livezile sale bogate de arbori cu fructe exotice recunoscute pentru aroma lor în tot Israelul”, potrivit site-ului aşezământului. „De asemenea se pot vedea şirul munţilor dimprejur şi de dincolo de Iordan până la Marea Moartă. Priveliştea minunată văzută de aici ne prezintă, după cuvântul Scripturii, toate împărăţiile lumii şi slava lor„.
Un aşezământ construit pe o donaţie
Iniţial, construcţia aşezământului românesc a început pe un teren de 800 de metri pătraţi, donaţie de la român stabilit în Ierihon. El a lăsat prin testament Patriarhiei Române pământul, „cu scopul de a servi ca metoc”, un aşezământ dedicat pelerinilor care vor vizita locurile sfinte. Pentru că terenul nu era suficient, Patriarhia a cumpărat şi pământurile limitrofe, ajungând azi să deţină 3.000 de metri pătraţi pe care se desfăşoară aşezământul.
„Drumul demersurilor şi stăruinţelor diplomatice început de la eliberarea primului act de proprietate şi autorizaţia de construcţie şi funcţionare a Aşezământului din Ierihon şi până la realizarea proiectului şi ridicarea efectivă a construcţiilor ce se pot vedea astăzi, a fost foarte dificil„, se arată pe pagina oficială a aşezământului”. Având în vedere raportul dintre amploarea construcţiilor şi resursele umane şi materiale foarte reduse primite în timp şi cu multe sacrificii, numai providenţa divină ne-a ajutat să realizăm proiectul până la stadiul actual. Nu de puţine ori, în situaţiile limită, au apărut oameni trimişi parcă de Dumnezeu care ne-au ajutat financiar sau cu muncitori sau cu materiale de construcţii pentru a suplini lipsurile apărute”.
În ultimele luni, Patriarhia Ierusalimului a semnalat faptul că nu există niciun acord scris în legătură cu Aşezământul românesc de la Ierihon şi a solicitat Patriarhiei Române să clarifice situaţia acestuia. În acest context, ierarhii români l-au desemnat pe Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, să demareze dialogul cu prelaţii din Israel, unul „bilateral frăţesc între cele două Patriarhii”.
În 9 mai însă, ierarhii români află de pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului că s-au rupt relaţiile cu Patriarhia Română. „E o decizie unilaterală„, explică Constantin Stoica. „Suntem surprinşi de anunţul postat pe site-ul oficial al instiuţiei, cu titlul «Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română», întrucât suntem la începutul unui dialog„, a mai declarat purtătorul de cuvânt. El a precizat că problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, precum şi relaţiile dintre cele două biserci vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al BOR din 19-20 mai.
Guvernul a dat 1 milion de lei pentru aşezământul de la Ierihon
În 11 ani, aşezământul de la Ierhon s-a ridicat din donaţii, din contribuţii ale credincioşilor, din investiţii, vânzare de obiecte religioase, dar şi din bani proveniţi de la Guvern. De altfel, Executivul a şi suplimentat, în aprilie 2011, cu un milion de lei bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte. Banii provin din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, potrivit documentului care a fost publicat în Monitorul Oficial.
„Eu cred că şi bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credinţă în Dumnezeu, cred că nimeni din ţara aceasta nu poate face nimic. Este o prioritate la fel cum sunt priorităţile pentru investiţii”, a declarat la acel moment premierul Emil Boc.
Istoria Patriarhiei Ierusalimului începe din anul 451. Peste ea, în cursul vremurilor, au trecut perşii, arabii, cruciaţii, turcii. Astăzi, jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice se întinde asupra eparhiilor din Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iordania. Fraţia Sfântului Mormânt a avut grija că, din anul înfiinţării (1543) să aducă în fruntea Patriarhiei episcopi greci, deşi creştinii arabi şi-au cerut şi ei, întotdeauna, drepturile, măcar în virtutea faptului că, între cei aproape 100.000 de credincioşi, arabii sunt în majoritate.
Decizia de rupe legăturile cu Biserica Ortodoxa Română vine ca urmare a unui litigiu jurisdicţional. E drept, aşezămintele româneşti de la Ierihon, a căror construcţie a început în urmă cu zece ani, n-au avut niciodată aprobarea scrisă a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului. Temelia lor a fost pusă pe vremea Patriarhului Diodoros I – un ierarh destul de controversat, mare amator de înţelegeri verbale. În ultimul an an vieţii, suferind, obişnuia să adoarmă în mijlocul câte unei discuţii. Apropiaţii săi spuneau: „Întreabă-l care e cursul shekel/dolar. Se va trezi şi-ţi va răspunde instantaneu”… Irineos I, care i-a urmat, n-a pus niciodată problema asezămintelor de la Ierihon. În 2005, a fost depus din scaun, împotriva tuturor canoanelor (un patriarh nu poate fi îndepărtat, decât dacă împotriva sa există dovezi de blasfemie, de erezie sau în cazul în care – invocând motive de sănătate, acceptă paretisis-ul – adică retragerea de bună voie). Acuzaţiile care i s-au adus lui Irineos I au fost că ar fi pertractat cu nişte investitori evrei din străinătate (probabil americani) vinderea, pe milioane de dolari, a două terenuri ale Bisericii din zona Porţii Jaffa (zona locuită preponderent de arabi). S-a spus atunci că Episcopul de Tabor, actualul Patriarh Teofilos al III-lea, ar fi fost întronizat cu ajutorul… fostului şef al CIA, George Tenet, o rudă îndepărtată a Preafericirii Sale. Cert este că acum fostul Patriarh Irineos I se află, bine păzit, din ordinul lui Teofilos, într-un fel de arest la domiciliu. Şi cert este că parte dintre grecii înşişi cred că actualul Patriarh e necanonic.
De şase ani, de când arhipăstoreşte, Patriarhul Ierusalimului n-a fost tulburat de aşezământul nostru de la Ierihon. Demonstraţia de forţă pe care Teofilos al III-lea o face cu Biserica Ortodoxă Română (care, până în ultimul moment, i-a cerut să dialogheze, să se poată ajunge la o înţelegere) nu e străină de lupta pentru putere care macină Ortodoxia. Unul dintre motive este tot jurisdicţional. Biserica Ortodoxa Rusă – (Teofilos al III-lea e considerat mai mult decât un simpatizant al acesteia, după cei doi ani petrecuţi acolo) – acuză Biserica Ortodoxă Română pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei şi a eparhiilor sufragane. Patriarul Kiril visează la a treia Romă, fapt pentru care relaţiile sale cu Patriarhia Ecumenică sunt din ce în ce mai tensionate.La rândul său, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I îl acuză pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, de „tendinţe hegemonice”.
Problema bisericilor ortodoxe din diaspora (care, canonic, ţin de Patriahia de la Constantinopol) s-a acutizat, odată cu migraţia românilor la munca în Vest. Patriarhia Ecumenică se teme de ce se teme şi Patriarhia Ierusalimului: că romanii au intenţia de a-şi crea episcopii în zonele lor de jurisdicţie canonică (respectiv in Europa Occidentala şi în Ţara Sfântă). Toate aceste neînţelegeri izbucnesc acum, când avansează pregătirile pentru Sinodul Panortodox (al VIII-lea Ecumenic), care ar trebui să redeseneze puterea şi zonele de influenţă în lumea Ortodoxă.
Patriarhia Ierusalimului, Maica Bisericilor, e târâtă şi ea în aceste jocuri bizantine.
„Pelerinajul in Tara Sfanta din luna ianuarie 2000 a fost rodul dorintei Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist de a se afla in Pestera Nasterii lui Hristos din Bethleem, dar a fost cauzat, ca actiune concreta, de un moment pan-ortodox de mare importanta. La chemarea Sanctitatii Sale Diodor I, Patriarhul Ierusalimului, intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe din intreaga lume, inconjurati de ierarhi, preoti si credinciosi din Bisericile lor, s-au prezentat, ca simpli prieteni, pentru a multumi lui Dumnezeu pentru doua milenii de crestinatate si a-I cere ajutorul si pentru vremurile nu tocmai usoare care le stau in fata.
– fragmente –
[…] In dupa-amiaza aceleiasi zile [miercuri, 5 ianuarie 2000 – n.m.], delegatia Bisericii Ortodoxe Romane s-a indreptat spre orasul biblic Ierihon, pentru a participa la sfintirea unei placi memoriale a Asezamantului destinat pelerinilor romani.
Constructia Asezamantului romanesc de la Ierihon a inceput in anul 1999, luand contur o initiativa mai veche a Patriarhiei Romane de a avea si in teritoriile palestiniene o casa proprie pentru pelerini, Biserica si alte cladiri anexe.
La intrarea in Asezamant, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a fost intampinat de P.C. Arhim. Ieronim Cretu, care se ocupa indeaproape de lucrarile de constructie. De fata erau numerosi romani care muncesc in Tara Sfanta, lucratori de la Asezamant si grupul nou de pelerini, ierarhi, clerici si credinciosi, veniti in pelerinaj cu delegatia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane.
In incinta Asezamantului, a avut loc o mica slujba de sfintire a unei placi comemorative, fiind de fata si Domnul Emil Constantinescu, Presedintele Romaniei, si alti membri ai delegatiei prezidentiale. Dupa slujba, a fost dezvelita placa amintita, care are inscris pe ea urmatorul anunt:
INSCRIPTIE
„Doamne Dumnezeule, Ziditorule si Facatorule a toate, Care ai facut cerul cu intelepciune si ai intemeiat pamantul pe taria lui, cauta spre locul acesta si-l binecuvanteaza cu puterea tariei Tale, ajuta ca sa se ridice aici casa pentru gazduirea pelerinilor romani din tara si de pretutindeni, care vor veni ca sa se inchine la locurile sfinte ale mantuirii noastre, dupa adevarata mantuire a Sfintei Evanghelii, despre care Insusi Domnul a proorocit ca va vorbi de indata ce se vor muta Apostolii intru slava, alaturi de Domnul lor.
Ne rugam deci, Prea Bunule Stapane, binecuvanteaza sa se inalte spre zidire acest nou Asezamant romanesc din orasul biblic Ierihon, intarindu-l pe el pe piatra cea tare, pentru ca, dupa glasul cel dumnezeiesc al Evangheliei Tale, nici vantul, nici apa, nici cutremurul, nici focul si nici altceva sa nu-l poata strica.
Ajuta ca aceasta noua intemeiere Romaneasca, ridicata pelerinajului romanesc organizat cu prilejul sarbatoririi aici, in Palestina, a 2000 de ani de la Intruparea si Nasterea Fiului si Cuvantului Tau Celui preaiubit, a Domnului nostru Iisus Hristos, sa se inalte pana la capat, spre odihna, imbunatatirea sufleteasca si bucuria poporului Tau binecredincios, pe care pazeste-l de toate bantuielile cele potrivnice. Ca a Ta este stapanirea si a Ta este Imparatia, puterea si marirea, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Lasam marturie aceasta memorabila piatra de temelie a caminului de pelerinaj, al Asezamantului romanesc din orasul biblic Ierihon, Palestina, ca sa aminteasca peste veacuri cum, cu voia lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat si slavit, s-a pus piatra de temelie a acestui camin al Asezamantului romanesc pentru pelerinaj, organizat in orasul biblic Ierihon, in ziua de miercuri, 5 ianuarie 2000, de catre Prea Fericirea Sa Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dimpreuna cu Excelenta Sa, Domnul Emil Constantinescu, Presedintele Romaniei si cu Excelenta Sa, Domnul ministru Said Baricat, reprezentantul personal al Excelentei Sale Yaser Arafat, Presedinitele Palestinei.
Binecuvantat fie acest cel mai frumos dar, care se face acum poporului romanesc!”
[…]
Au fost vizitate apoi diferitele cladiri ale Asezamantului, ale caror lucrari de constructii incepusera deja, si anume; biserica centrala, paraclisul, staretia, precum si locul unde va fi asezata casa de pelerini.
Prezenta delegatiei romane la Asezamantul de pelerinaj de la Ierihon a fost un moment de bucurie aleasa. Romanii au, in comparatie cu iudeii sau cu rusii, putine locuri de inchinare proprii in Tara Sfanta. De aceea, constructia Asezamantului de la Ierihon are semnificatia sa aparte.
In jurul orelor 17.30, delegatia Bisericii Ortodoxe Romane a revenit la Ierusalim, pentru a participa, impreuna cu delegatiile celorlalte Biserici Ortodoxe surori, la inca trei momente incluse in programul celei de-a doua zi de pelerinaj in Tara Sfanta.
[…]
Sfintirea sfintelor mese din altarele celor doua biserici ale Asezamantului romanesc din Ierihon.
Evenimentul a avut loc sambata, 8 ianuarie. Dis-de-dimineata, incinta Asezamantului era deja neincapatoare. Sute de romani aflati la munca in Israel, lucratorii de la asezamant si multi pelerini asteptau sosirea Prea Fericitului Parinte Teoctist si a insotitorilor sai. In jurul orelor 9.00, inaltii oaspeti din Romania au sosit la Ierihon, intampinati de P.C. Arhim. Ieronim Cretu, superiorul Asezamintelor Romanesti din Tara Sfanta. Erau de fata si Ambasadorul Romaniei la Tel-Aviv, Dl. Gheorghe Popescu, Dl. Marin Albu, reprezentant roman pe langa Autoritatea Palestiniana, Dl. Saic Barat, reprezentantul Dlui. Yasser Arafat, Presedintele Autoritatii Palestiniene.
Sfintele mese ale altarelor bisericii principale si paraclisului au fost sfintite in acelasi timp. Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, inconjurat de ierarhii, preotii si diaconii prezenti, a sfintit dupa randuiala Sfanta Masa din altarul bisericii celei noi cu hramul Nasterea Domnului. Altarul paraclisului din incinta viitoarei staretii a fost tarnosit de P. S. Episcop Teofan Sinaitul, Vicar Patriarhal.
Dupa slujbele de sfintire, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii in biserica principala, cantarile liturgice fiind executate de corul condus de Pr. Arhid. Sebastian Barbu Bucur. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, subliniind semnificatia speciala a momentului, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a spus:
„Minunat esti Doamne si niciun cuvant nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!”.
Cu adanca emotie, acum, cand am sfintit primul altar romanesc din Ierihon, un gand de recunostinta catre Milostivul Dumnezeu, pentru ca m-a invrednicit sa implinesc aceasta sfanta randuiala. Datoram aceasta unica bucurie vredniciei inaintasilor nostri, ierarhi, credinciosi, domnitori si monahi, care au facut din evlavia lor o permanenta cale spre Hristos si spre Locurile Sfinte, unde au daruit ofranda credintei lor. Personal, ma bucur astazi ca am avut in jurul meu pe inalt Prea Sfintitii Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, Nicolae al Banatului, pe Prea Sfintitul Episcop Casian al Dunarii de Jos, arhimandriti, diaconi, monahi, monahii si credinciosi pelerini din Romania. Insasi prezenta si lucrarea noastra de astazi arata nesfarsita bunatate a lui Dumnezeu, care se arata neincetat, minunat, intre sfintii Sai. Invrednicindu-ne sa imploram Duhul Cel Sfant peste lucrarea de zidire a acestui Camin romanesc si peste Sfanta Masa, Jertfelnicul aducerii Euharistiei in aceasta biserica, intrezarim aici manifestarea iubirii lui Dumnezeu fata de noi si de neamul nostru romanesc. Traim comuniunea cu toti Sfintii romani, din randul ocrotitorilor acestui sfant locas, intre care se afla si Cuviosul monah de la manastirea Neamt, Ioan Iacob, care si-a sfintit viata si trupul in aceste parti. Iubitii mei, prin stralucirea fetelor dumneavoastra de dimineata si pana acum, la terminarea slujbei de sfintire si a Sfintei Liturghii, ne-ati adus noua, slujitorilor altarului, bucuria dumneavoastra launtrica. Numai apropierea nevazuta, dar reala de Mantuitorul nostru Iisus Hristos cunoaste o asemenea bucurie. Si aceasta, cum ne invata El, nu se va lua de la noi.
Acest inceput de intemeiere a Sf. Altar, loc de Jertfa si de rugaciune aici, in Ierihon, si deci aceasta bucurie o datoram si Prea Fericitului Patriarh Diodor I al Ierusalimului, pentru binecuvantarea sa, cum am auzit din documentul asezat la piciorul Sfintei Mese, precum si autoritatii palestiniene, pentru autorizatia de constructie a Caminului pentru pelerinii romani. […]
Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.
Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?
Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.
Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?
O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.
Şi atunci, de ce să mai credem?
Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.
Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?
Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.
Dumneavoastră credeţi în Înviere?
Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.
Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?
S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.
Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?
Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.
Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?
Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.
Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?
Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.
Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?
Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.
Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?
Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic?Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?
Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?
Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.
Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?
Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.
În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?
Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.
De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?
Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.
Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?
Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.
Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?
Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.
Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?
Nu am nevoie.
Şi ce mâncaţi?
Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.
Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?
Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.
Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?
Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.
Crucea dumneavoastră personală?
Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.
Bisericile Rusa si Greaca se opun planurilor din cele doua tari de a se introduce carduri electronice de identitate menite rationalizarii birocratiei si, in cazul Greciei, facilitarii integrarii in Uniunea Europeana (? -n.n.).
Oficialii Bisericii cer studierea in detaliu a cardurilor si, de asemenea, cer autoritatilor sa le faca optionale. Ei sustin ca informatiile personale si financiare ce vor fi stocate pe microcipurile din carduri pot fi manipulate pentru a discrimina credinciosii.
Intr-un interviu acordat luna trecuta Rossiiskaya Gazeta, un ziar oficial guvernamental, Mitropolitul Ilarion de Volokomlamsk, seful Departamentului de Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat: ”cardurile de credit pe care o persoana le foloseste pentru a ridica bani din bancomat sau pentru a plati intr-un magazin, sunt ceva, iar un card personal in care toate informatiile despre viata si activitatile unei persoane vor fi stocate, despre conturile sale bancare, sanatatea sa, calatoriile sale, sunt cu totul altceva. Sunt grade diferite de control asupra oamenilor.”
Aripile conservatoare si nationaliste din interiorul bisericilor au tinut demonstratii la Athena si Moscova sustinand ca aceste carduri vor compromite identitatea nationala si religioasa. Multi merg pana acolo incat sa sustina ca numerele de identitate cum ar fi 666 sunt ”semnul fiarei” din Cartea Apocalipsei. In cadrul unei demonstratii tinuta la Moscova, pe 16 aprilie,nationalistii ortodocsi si-au unit fortele cu membri ai Partidului Comunist. Comunistii se opun, la randul lor, Cardului Universal Electronic, programat sa fie introdus in Rusia anul viitor.
Segodnia.ru, o publicatie online ce acopera deseori subiecte religioase si nationaliste, comentand asupra demonstratiilor, spune ca ”introducerea CUE face posibila construirea unei nemaiauzitedictaturi electronice super-totalitare, in care fiecare persoana devine un bio-obiect controlabil de la distanta, un robot pentru tot felul de activitati practice, cu un cod de bare pe corpul sau sau un microcip sub piele.”
Patriarhul Bisericii Ruse, Kirill II, a afirmat in cadrul unei intalniri a Sinodului, in februarie, ca ”biserica intelege pozitia oamenilor care nu vor sa fie supusi unui control ce face posibila culegerea unei informatii cuprinzatoare despre viata lor privata, putand, pe termen lung, sa fie folosita pentru a discrimina cetatenii pentru viziunea pe care o au asupra lumii.”
Pe 27 martie, miide preoti ortodocsi, calugari, calugarite si mireni au marsaluit prin Atena spre Parlament pentru a protesta. In Aprilie, Sinodul Bisericii Grecesti si-a exprimat ingrijorarea asupra cardurilor, afirmand ca va avea intalniri cu oficiali guvernamentali de rang inalt. Mitropolitul Prokopie de Filipi, Neapolis si Thasos, ce prezideaza comisia sinodala de probleme dogmatice si canonice, a raportat ca, in urma discutiilor preliminare avute cu oficiali guvernamentali, biserica a primit asigurari ca, printre altele, numarul 666 nu va aparea pe carduri sub nicio forma. (…)”
În timpul celor 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, nivelul radiaţiilor în zona Bisericii Sfântul Ilie, singura Biserică deschisă în această zonă (Cernobîl), a fost sub nivelul de alertă, spun munictorii care au lichidat dezastrul atomic. Asta pe lângă faptul că zonele învecinate au înregistrat niveluri mortale de radiaţii.
Chiar şi în cele mai groaznice zile ale anului 1986, imediat după explozia nucleară, aria din jurul Bisericii Sfântul Ilie a fost curată de radiaţii atomice – a spus preşedintele “Uniunii Ucrainene de la Cernobîl”, Yury Andreyev, într-o conferinţă de presă. Astfel, teritoriul din jurul Bisericii a avut 6 microroentgen pe oră, în comparaţie cu capitala Kiev, care este mult mai departe de Cernobîl, şi care a avut 18 microroentgen pe oră.
Andreyev a spus că mulţi dintre lichidatorii dezastrului erau atei, dar văzând minunea care s-a întâmplat la Biserica Sfântul Ilie, au crezut în Dumnezeu, şi au văzut în aceasta voia lui Dumnezeu.
“În particular, la câteva secunde după explozia reactorului de la Cernobîl norul cu radiaţii nucleare a început să se mişte în direcţia Pripyat, un oraş situat la 1,8 km de uzină. Acolo era un pin, (care este pictat şi în icoana Mântuitorului de la Cernobîl). În mod minunat, norul s-a despărţit în două în jurul pinului şi s-a mutat la nord şi sud de oraş, evitând zonele rezidenţiale. Mii de oameni nevinovaţi au fost salvaţi atunci de mâna lui Dumnezeu. Nivelul de radiaţii în zonele contaminate era letal, de patru roentgen pe oră, iar oraşul a avut doar o jumătate de miliroentgen, a spus Andreyev.
În incinta Palatului Republicii, la data de 17 aprilie a avut loc o festivitate cu ocazia recunoaşterii islamului în R. Moldova drept o religie oficială, anunţă Islam news.
Potrivit sursei, musulmanii moldoveni au posibilitatea să-şi îndeplinească ritualurile religioase în mod deschis, asta după ce la 14 martie ministerul Justiţiei a înregistrat oficial prima organizaţie musulmană – Liga Islamă din R. Moldova.
Membrii acestei ligi vor putea coordona procesul de dezvoltare a religiei islame în R. Moldova, vor avea posibilitatea să consolideze viziunile musulmanilor şi să reprezinte interesele acestora în ţară şi peste hotare.
Anterior, în Moldova musulmanii nu puteau în mod deschis să-şi facă rugăciunile, să se adune la propovăduirile săptămânale, să-şi oficieze sărbătorile religioase şi să construiască moschee.
Islam news mai anunţă că reprezentanţii musulmanilor din R. Moldova s-au adresat instanţelor europene cu rugămintea de a îmbunătăţi situaţia islamiştilor din ţară şi ca rezultat, înalţii demnitari europeni au reuşit să convingă Guvernul R. Moldova să-i dea acestei confesiuni statutul de „religie oficială”.
Reprezentanţii Bisericii: Nu suntem împotriva înregistrării cultelor,
dar să nu fie puse pe picior de egalitate cu creştinismul
Publik.md / 20 aprilie 2011
Înregistrarea oficială în Moldova a islamului a stârnit mari dispute între reprezentanţii Bisericii, pe de o parte şi reprezentanţii religiei islamice, pe de altă parte.
„Religia islamică crează mari probleme în Europa. Nu suntem împotriva înregistrării cultelor, dar să nu fie puse pe picior de agalitatea cu creştinismul. Mitropolitul Vladimir are dreptate, înregistrarea islamului este o injosire„, a declarat preotul Petru Pruteanu.
Ministrul Justiţiei aprobă înregistrarea acestui cult.”Este un drept fundamental al musulmanilor pe care trebuie să îl respectăm. Prin înregistrarea oficială a islamului, musulmanii nu sunt încurajaţi la unele sau altele activităţi. Este bine că a fost înregistrat islamul. Sunt convins că creştinismul este o religie a toleranţei”, a conchis ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.
De cealaltă parte, reprezentantul religiei islamice, Sergiu Sochircă, preşedintele Ligii Islamice din Moldova, susţine că: „Atitudinea Mitropoliei duce mai mult la intoleranţă. Noi ne-am aşteptat la un cuvânt de felicitare din partea Mitropoliei. Vrem să asigurăm condiţii bune pentru reprezentanţii islamului”.
Amintim că înregistrarea le oferă credincioşilor dreptul să facă rugăciuni colective şi să construiască moschei.
Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove:
Episcopia de Hancu / 20 aprilie 2011
In reportajul acordat mai multor canale de telelviziune in legatura cu inregistrarea religiei islamice din martie 2011 Întâistătătorul Bisericii noastre, Înalt Prea Sfinţitul Vladmir al Chişinăului şi al Întregii Moldove a ţinut să prevină autorităţile ţării spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri in societatea noastră.
„In tarile in care majoritatea populaţiei apartine cultului musulman, este normală înregistrarea acestei religii. iar intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii nostri ortdocsi…, musulmanii cred in Dumnezeul lor: Allah„
Mitropolitul Vladimir a spus că odată cu înregistrarea acestui cult în societate ar putea apărea provocări:
„Ar fi periculos…, pentru ca zilele trecute, din partile ambasadelor care apartin de acest cult relgios, mi-au transmis că nu e bine că au înregistrat acest cult, pentru că, cateodata li se întampla poate nu din partea crestinilor, poate nu din partea celor ce dred în Dumnezeu, ci anume din partea musulmanilor ne putem aştepta la neplăceri în societatea noastră„.
Episcopul Marchel de Bălţi: „Legiferarea islamului în Moldova este
o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt”
Moldova Ortodoxa / 21 aprilie 2011
Legiferarea islamului în Republica Moldova, în condiţiile în care nu există o comunitate musulmană autohtonă în ţara noastră, a picat tocmai în Postul Paştelui, motiv pentru care încă nu a primit o reacţie adecvată din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Subiectul însă a fost comentat în presa rusă. Menţionăm că legalizarea cultului islamic în Moldova a devenit posibilă graţie noii legi a cultelor care aproape că exclude factorul numeric dintre criteriile obligatorii pentru înfiinţarea unui cult sau organizaţii religioase. Contactat de „Moldova Ortodoxă”, episcopul Marchel de Bălţi, a comentat ultima noutate în materie de culte a Moldovei.
Episcopul MARCHEL de Bălţi şi Făleşti:
„Ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta”
În ultimii doi ani, cînd s-ar părea că în fruntea statului Republica Moldova au venit oameni cu adevărate misiuni democratice, părinţii şi buneii cărora au pătimit de pe urma prigoanei credinţei noastre strămoşeşeti, uite că ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta, a ne revolta în faţa unor acţiuni la nivel de Guvern şi Parlament care vin să umilească cel mai sacru sentiment al covîrşitoarei majorităţi a populaţiei acestei ţări – sentimentul credinţei ortodoxe.
Zilele trecute am luat act cu stupoare de hotărîrea Ministerului Justiţiei prin care mărturisitorii islamului intră în aceleaşi drepturi cu ortodocşii din Republica Moldova.
Fără a atenta la drepturile confesionale ale minorităţilor islamice, preoţimea eparhiei de Bălţi şi Făleşti, pe care am onoarea să o conduc, consideră că această decizie ministerială sfidează moralitatea creştinilor ce populează de milenii acest pământ, fiind o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt care şi-a jertfit anii de domnie luptînd cu turcii, cu tătarii care ne spurcau lăcaşurile sfinte intrînd în ele cu caii şi iataganele însîngerate sau chiar dîndu-le foc.
Nu dorim nicidecum ca strănepoţii acestor barbari să sufere de pe urma faptelor sîngeroase ale străbuneilor lor. Vrem însă şi cerem ca protipendada din Alianţa pentru Intergrare Europeană 2 să nu jignească în continuare prin deciziile lor puţin cugetate, puţin chibzuite şi antipopulare memoria sfîntă a strămoşilor noştri ortodocşi care respectă cauza celor 99% de creştini, fie chiar de rituri diferite şi să nu neglijeze ostentativ opinia Bisericii Ortodoxe în aceste probleme. Şi, în sfârşit, de dragul respectării docile a cerinţelor impuse de Uniunea Europeană să nu facă abstracţie de sufletul creştinesc care i-a adus la putere.
Constatăm cu profundă amărăciune că este desconsiderată de către guvernanţii noştri cauza creştinească ce constitue esenţa existenţei noastre dintotdeauna. De aceea îndemnăm pe toţi oamenii de bună credinţă ce venerează faptele profund creştineşti ale Sfîntului Ştefan cel Mare să stea cu dîrzenie în rugăciune în numele păstrării credinţei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor strămoşeşti. Or, ce putem avea mai scump pe acest pământ care atît de răbdător ne mai ţine.
CHIŞINĂU: Conflict religios între ortodocși și musulmani.
Mitropolitul vede legea islamică ca pe o înjosire a enoriașilor lui.
Adevarul.ro / 21 aprilie 2011
„Ne temem să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani”. Asta cred susținătorii lui Allah din Chișinău, după ce Sfințitul Vladmir, Mitropolitul Moldovei a declarat că adoptarea legii islamice de către Ministerul Justiției „ar putea crea neplăceri în societate„.
Întregistrarea oficială a islamului ce permite efectuare rugaciunilor colective şi construirea moscheilor a stârnit discuţii aprinse între reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi cei ai religiei musulmane. În timp ce Mitropolitul Vladimir îşi face griji că legea islamică ar putea duce la probleme sociale, musulmanii din Republica Moldova spun că trăiesc cu teama de a nu deveni ţapii ispăşitori ai unor posibile evenimente negative din ţară.
„Orice religie cheamă la toleranţă. Noi vrem să colaborăm cu diferite religii din Moldova şi să fim toleraţi unii faţă de alţii. Suntem egali în drepturi. Musulmanii în Moldova nu sunt de când s-a înregistrat acest cult, ci de foarte multă vreme„, spune Corina Cărăuş, una dintre moldovencele convertite la islam.
„Dumnezu şi Allah este acelaşi lucru”
Totuşi, islamiştii sunt îngrijoraţi de poziţia Mitropoliei Moldovei potrivit căreia Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei condamnă înregistrarea oficială a islamului în Moldova. „Avem temerea să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani. Moldova este o ţară liniştită. Acum scopul nostru este să unească toţi musulmanii şi să existe o sursă adevărată a islamului, să nu apară alte curente”, a explicat Corina.
„Mitropoplitul Moldovei a făcut această declaraţie având foarte puţine cunoştinţe despre islam. Dumnezeu şi Allah este acelaşi lucru. Aceasta nu înseamnă că noi avem un alt Dumnezeu„, a mai adăugat femeia.
2.000 de musulmani în Moldova
Anterior, în urma înregistrării oficiale a islamului de către Ministerul Justiţiei, Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei, a condamnat acţiunea spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri în societatea noastră.
Islamul a fost recunoscut oficial în luna martie curent, după ce ani la rând i-a fost refuzată înregistrarea în Moldova. Oficializarea cultului permite musulmanilor să facă rugăciuni colective şi să constuiască moschei. Potrivit ultimului recensământ, în Republica Moldova locuiesc 2.000 de musulmani.
Comunitatea musulmană a Rusiei solicită modificări a stemei de stat ruse, adăugînd acesteia însemne islamice. O declarație în acest sens a făcut muftiul suprem al Rusiei Talgat Tadjuddin, într-un interviu acordat ziarului „Московские новости”.
”Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – cîte una pe fiecare cap și a treia – la mijloc, – sunt încununate cu cîte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18 % din populație. Suntem muslmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa și nici de pe Lună. Strămoșii noștri au locuit aici de milenii… Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor și nepoților noștri, cerem cu adîncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei țării noastre comune. Nu cerem decît ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie și cu cruce, și cu semilună”, a declarat muftiul.
Conform spuselor sale, propunerile de modificare a stemei deja au fost trimise premierului Putin, iar recent i-a comunicat personal despre această inițiativă președintelui Dmitri Medvedev. Tadjuddin afirmă că șeful statului l-ar fi ascultat ”cu multă atenție”.
Conform estimărilor muftiului, cota musulmanilor va crește în viitor în Rusia, inclusiv și datorită poligamiei. Întebat fiind dacă asemenea căsnicii sunt permise în Rusia, Tadjuddin a spus că ”Dumnezeu a permis deja acest lucru, fapt confirmat în Coran”. ”Decît 40 de amante, mai bine patru soții legitime. Fiecare rus are cîte vreo patruzeci, nu?”, a adăugat muftiul.
Tadjuddin a mai anunțat că planifică în viitorul apropiat edificarea cîtorva moschei în Moscova. Conform spuselor sale, patru dintre moschei vor avea cîte o mie de locuri, iar cea dea cincea – 7 mii. ”Biserica Ortodoxă este la curent și nu are nimic împotrivă”, a mai adăugat muftiul.
Arheologii din Alba Iulia au descoperit în timpul lucrărilor de reabilitare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu ruinele unei biserici creştine medievale, specialiştii estimând că aceasta datează din secolul al X-leaşi ar putea fi cel mai vechi lăcaş creştin din oraş.
Arheologul Daniela Marcu Istrate a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ruinele au fost descoperite în faţa Catedralei romano-catolice din Alba Iulia în timpul unor lucrări de reabilitare a zonei interioare a Cetăţii Vauban. Ea a adăugat că ruinele aparţin unei biserici medievale timpurii care ar putea fi cel mai vechi lăcaş creştin din Transilvania şi în care ar fi slujit episcopul Hierotheus, care a avut misiunea de a creştina populaţia din această zonă, în jurul anului 950.
Potrivit sursei citate, arheologii nu au reuşit încă să stabilească cu exactitate vechimea bisericii, însă bănuiesc că biserica ar putea fi cea construită de principele Gyula, creştinat la Constantinopol şi întors în această zonă cu episcopul Hierotheus, dar nu exclud nici varianta ca lăcaşul de cult să fi fost ctitorit în jurul anului 1000 de regele Sfântul Ştefan.
„Putem spune, deşi nu am cercetat-o în întregime, că este un monument istoric de o valoare excepţională„, a afirmat Daniela Marcu Istrate.
Ea a spus că în perioada următoare vor continua lucrările de cercetare a zonei şi în urma acestora specialiştii în Evul Mediu vor reuşi să adune mai multe informaţii despre ruinele descoperite.
În aceeaşi zonă au fost descoperite şi 43 de morminte, care datează din jurul anului 1200.
În ultima perioadă, arheologii din Alba Iulia au descoperit, în timpul unor lucrări de reamenajare a zonei interioare a Cetăţii Vauban din municipiu, numeroase fragmente din vechiul castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina.
Prima descoperire a fost făcută în apropierea Porţii a III-a a cetăţii, unde a fost găsită fundaţia uneia dintre barăcile soldaţilor romani din Legiunea a XIII-a Gemina.
O altă descoperire importantă a fost făcută în zona Porţii a IV-a a cetăţii, unde săpăturile de cercetare au scos la iveală un altar din perioada romană.
De asemenea, echipele de cercetători au descoperit şi o porţiune din Via Principalis, din interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina, peste care a fost construită fortificaţia actuală.
Cetatea din Alba Iulia a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din România.
Înainte de a se ridica fortificaţia de tip Vauban, pe acest loc au existat, începând cu anul 104, un castru roman, iar apoi o cetate medievală.
Theologhia 
