Despre curăţirea leprei[1]
Sf. Chiril al Alexandriei
[…] S-a scris în Levitic: «Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: Aceasta e legiuirea pentru lepros. În ziua în care se va curăţi va fi dus la preot. Şi va ieşi preotul afară din tabără şi va vedea preotul că s-a vindecat rana leprei de pe lepros. Şi va jertfi preotul. Se vor lua de la cel curăţit două păsări vii şi curate şi un lemn de cedru şi fir roşu răsucit şi isop. Şi va jertfi preotul şi vor junghia una din păsări într-un vas de lut, în apă curgătoare. Apoi va lua pasărea vie şi lemnul de cedru şi roşul răsucit şi isopul şi le va înmuia cu pasărea cea vie în sângele păsării înjunghiate în apă curgătoare. Şi va stropi de şapte ori pe cel curăţit de lepră şi curat va fi. Şi va slobozi pasărea cea vie în câmp. Şi va spăla cel curăţit hainele lui. Şi se va rade tot părul lui şi se va scălda în apă şi se va curăţi. Şi după acestea va intra în tabără şi va petrece în afara casei lui şapte zile. Iar în ziua a şaptea va rade tot părul capului lui şi barba şi sprâncenele şi tot părul lui şi va spăla hainele lui şi va scălda trupul lui în apă şi curat va fi» (Lev. 14, 1 – 9).
[…] Priveşte taina în cele scrise în lege, ca în umbre. Se aducea leprosul la preotul legii ce stătea în afara uşii cortului. Şi acolo văzându-se boala retrasă şi arătându-se că se va sfârşi, se îndeplinesc cele ale curăţirii, după cum rânduise dătătorul legii. Căci «se luau două păsări curate, un lemn de cedru şi un fir roşu împletit», în chip de sfoară şi un isop, care avea şi el chip de iarbă. Apoi se tăia una din păsări în apă, iar cealaltă se afunda împreună cu cele puse în apă şi în sângele celei omorâte. Pe urmă, aceasta nesuferind nimic, era slobozită. Apoi preotul stropind de şapte ori cu apă pe cel ce fusese bolnav de lepră, îl declara liber de cele la care îl supunea legea. I se rădea apoi părul şi intra în sfârşit neîmpiedicat în tabără şi în casa lui, după ce rămânea şapte zile afară.
Lepra spirituală
Acestea însemnau că noi cei de odinioară am purtat moartea păcatului şi am fost întinaţi de sălbăticia multelor feluri de patimi şi ne-am îmbolnăvit ca de o lepră spirituală, rătăcind şi slujind zidirii, am fost aduşi la Hristos, Preotul Cel Mare şi Sfânt şi fără de răutate, după cuvântul fericitului Pavel (Evr. 7, 26). Am fost aduşi de Dumnezeu şi Tatăl, căci a spus Hristos vorbind Iudeilor: «Nu murmuraţi, nimenea nu poate să vină la Mine de nu-l va atrage pe el Tatăl, Care M-a trimis pe Mine» (Ioan 6, 65). Dumnezeu şi Tatăl aduce pe cei bolnavi prin puterea Lui la Fiul (trad. latină: prin Fiul). Căci Fiul a venit ca să vindece pe cei zdrobiţi cu inima şi să deschidă ochii orbilor, ca părăsind moliciunea şi slăbiciunea în împlinirea celor plăcute lui Dumnezeu, să avem inima atotlucrătoare şi iubind faptele bunătăţii, să dobândim o vieţuire slăvită şi minunată. Şi recunoscând astfel pe Stăpânul adevărat şi prin fire, să zicem după cuvântul Psalmistului: «Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale şi izbăveşte de stricăciune viaţa ta şi pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări» (Ps. 102, 1-2).
Chipul celor două păsări
Observă cum e adus cel ce pătimeşte de lepră la preotul ce se află în afara porţii şi departe de tabără. Căci aflându-ne noi ca aruncaţi şi vieţuind în afara cetăţii sfinte şi sfinţite, adică a Bisericii lui Dumnezeu, a venit la noi Hristos având asemănarea cu noi. Şi cercetându-ne, ne-a curăţit prin Sfântul Botez şi prin trupul Lui. Căci S-a jertfit pentru noi şi ni S-a arătat leac mântuitor, întrucât a primit şi El să pătimească pentru noi moartea pe lemn. Aceasta ni s-a arătat ca în umbră în Sfintele Scripturi. Căci «se iau două păsări ca păsări curate». Era şi aceasta un chip al lui Hristos Cel de sus, din cer. Căci pasărea zboară, în văzduh. Iar Emanuil a pogorât la noi de sus, din ceruri. Căci aşa şi spune: «Nimenea nu s-a suit la cer, decât Cel ce S-a pogorât din cer, Fiul Iui Dumnezeu» (Ioan 3, 13). Dar scrie şi înţeleptul Ioan : «Cel ce vine de sus, este deasupra tuturor» (Ioan 3, 13).
Iar păsările sunt curate. De fapt Domnul este cu adevărat curat şi neîntinat, necunoscând păcatul. Şi nu spunem că înţelegem doi Hristoşi, deşi se vorbeşte de două păsări. Cuvântul cuprinde înţelesul clar şi necesar. Căci Unul Născut fiind Dumnezeu după fire, a purtat trupul din Sfânta Fecioară şi «s-a compus» ca din două, înţeleg din firea cea mai de sus şi din umanitate, în mod negrăit şi mai presus de minte [2]. Dar e un Domn Iisus Hristos. Deci cuvântul înfăţişează convergenţa celor două într-unul. Legea dă de înţeles prin cele două păsări în mod felurit taina lui Hristos.
Chipul lemnului de cedru şi al isopului
A mai spus că trebuie să ia şi un lemn de cedru. Acesta e încă un chip al Sfântului Său Trup, care nu avea să sufere stricăciunea (coruperea). Căci acest lemn nu putrezeşte. Iar isopul e chipul Sfântului Duh care are lucrare fierbinte, prin care ne facem «fierbinţi cu duhul», ştergând necurăţia din măruntaie (Rom. 12, 11). Căci isopul este o iarbă caldă prin fire şi în stare să şteargă necurăţia umflată şi rece îngrămădită în măruntaie. Aceasta înseamnă că Hristos ne eliberează, precum am spus, prin lucrarea Duhului de patimile ascunse înlăuntrul minţii.
Cu înţeles se ia pe lângă această iarbă şi apa curgătoare. Căci am fost botezaţi «în Duhul Sfânt şi în foc» (Matei 3, 11; Luca 3, 16), după cum s-a scris. Pentru că e caldă, precum am spus, iarba aceasta şi închipuieşte lucrarea Duhului.
Chipul firului roşu împletit
Iar roşul împletit dă de înţeles iarăşi prin sine modul întrupării Unuia Născutului. Căci Cuvântul fiind Dumnezeu, S-a împletit oarecum cu carnea şi sângele. Iar roşul închipuieşte sângele şi carnea. Căci se văd şi sunt de aceeaşi culoare. Se taie deci pasărea în apă curgătoare, în care cea rămasă, împreună cu celelalte, se afundă şi apoi e slobozită fără să păţească nimic, precum am spus mai înainte. Aceasta înseamnă că Hristos s-a jertfit pentru noi, dar era Acelaşi şi în moarte şi mai presus de moarte. «Căci a fost omorât cu trupul, după cum s-a scris, dar a fost făcut viu cu duhul, cu care s-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor din închisoare, care odinioară nu ascultaseră» (I Petru 2, 18-19). Întrucât se înţelege că S-a făcut om, a răbdat moartea; iar întrucât este cu adevărat viaţa şi din viaţă, S-a arătat mai presus de moarte. Şi pasărea vie s-a afundat în moartea celei omorâte. Legea dă de înţeles prin ghicitură că Cuvântul fiind după fire viaţă şi din viaţă, Îşi însuşeşte moartea propriului trup. Căci nu era străin de el trupul asumat, ci al Lui propriu[3].
Chipul stropirii de şapte ori
Apoi leprosul fiind stropit de şapte ori cu apă era eliberat de condamnările la care era supus din cauza leprei de care a suferit. Aceasta dădea de înţeles că şi pe noi Hristos ne va face, cum am spus, curaţi, sfinţindu-ne prin Sfântul Botez. Aceasta socotesc că o arată stropirea înşeptită. Aceasta a înţeles-o fericitul Pavel spunând: «Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul» (Rom. 5, 20). Aşadar, prin stropirea înşeptită se dă de înţeles bogăţia harului şi puterea lui desăvârşită de-a curăţi.
Chipul raderii părului
Iar leprosul curăţit prin stropire, era ras de păr. Căci curăţiţi prin Sfântul Botez, lepădăm şi cele ce odrăslesc din trup, adică plăcerile sădite în noi, înţelese prin chipul perilor, împreună cu celelalte păcate, iar aceasta o lucrează în noi Hristos. Căci El este cuvântul viu şi lucrător şi foarte ascuţit în tăierea păcatelor şi în eliberarea minţii de necurăţia patimilor (Evr. 4, 12).
Chipul intrării în tabără dar nu şi în casă
Iar odată ras, leprosul intră în tabără, dar încă nu şi în casa lui. Căci curăţiţi, cum am spus, intrăm în legătură cu sfinţii, convieţuim cu ei în neamul cuvios şi sfinţit. Intrăm astfel şi în casa lui Dumnezeu, dar încă nu în locaşurile de sus. Căci acest dar le e rezervat sfinţilor pentru veacul viitor. De aceea cel curăţit intrând în tabără, va petrece şapte zile în ea şi apoi va intra şi în casa lui. Căci după veacul de faţă având curăţia cea prin Hristos, ne vom odihni şi în locaşurile de sus[4]. Căci fiecare dintre cei sfinţiţi va primi moştenirea rânduită lui ca pe propria casă. Căci nu se dau îndată cununile celor ce au crezut. Ci chemarea lor e unită cu nădejdea bunătăţilor şi cu arvuna Duhului. Dar la timpul său le va străluci harul şi sfârşitul (împlinirea) nădejdii în Hristos, prin Care şi cu Care slavă lui Dumnezeu şi Tatăl împreună cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.
____NOTE_________________
[1] Fragmente extrase din cartea Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri I, Partea a doua – Glafire la cărţile lui Moise, în P.S.B. 39, trad. şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1992, pp. 383-389
[2] Termenul de persoană «compusă» folosit de călugărul dobrogean Maxenţiu la 519 şi apoi de Leonţiu de Bizanţ şi de Sf. Maxim Mărturisitorul îşi are temeiul şi explicaţia în această declaraţie a Sf. Chiril.
[3] Tema va fi reluată de Leonţiu de Bizanţ, care va spune nestorienilor că trupul lui Hristos nu e al sufletului Lui, sau al omului, ca la oameni, ci al Cuvântului. Taina cea mare este cum simţea real moartea ca a Sa şi nu ştia numai teoretic de ea. Într-un fel ipostasul dumnezeiesc al Cuvântului simţea durerile trupului Său şi frica de moarte, cum simte sufletul nostru durerile trupului său şi frica de moartea cu trupul, fără ca loviturile şi moartea să-L atingă pe El Însuşi. E ca un ecou spiritual produs în suflet de orice act material care atinge trupul.
[4] Cele şapte zile reprezintă viaţa în timp, sau viaţa pământească. În «casa» proprie. În odina de veci, în ultima intimitate a noastră, unde ne vom întâlni cu interioritatea cea mai intimă, mai liniştitoare, mai iubitoare, mai învăluitoare a lui Dumnezeu, după ce vom trece din viaţa aceasta, petrecută în curăţie.
____________________
foto>
În perioada 7-11 mai 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat o vizită în Tanzania, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis şi Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. În cadrul acestei vizite, IPS Teofan a vizitat şi sfinţit şi cele două biserici construite prin efortul financiar al unor persoane fizice sau juridice din Moldova şi din ţară.
Decizia de a sprijini ridicarea acestor lăcaşuri de cult a fost luată de Înalt Preasfinţia Sa la precedenta vizită în Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, când a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru comunităţile de ortodocşi în continuă creştere din această ţară. Cele două biserici vor avea ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul, respectiv pe Sfânta Parascheva de la Iaşi. 
Tanzania este o ţară africană extrem de săracă, de aproximativ 40 milioane de locuitori, cu capitala politică la Dodoma (oraşul Dar es Salaam fiind, însă, principalul centru economic), în care trăiesc şi mai multe zeci de mii de creştini ortodocşi. În această ţară, unul din cinci copii moare de SIDA, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, încât speranţa de viaţă se situează, undeva, în jurul vârstei de 45 de ani. Accesul la educaţie este extrem de redus, întrucât guvernul susţine salariul unui profesor, dar nu poate susţine construcţia de şcoli, acest lucru depinzând de puterea financiară a fiecărei comunităţi în parte.
Într-o ţară cu atât de multe nevoi materiale şi spirituale, există o misiune ortodoxă susţinută în special de generozitatea unor organizaţii şi credincioşi din Grecia. Această misiune urmăreşte atât propovăduirea Evangheliei, cât şi oferirea de ajutoare materiale, mai ales asistenţă medicală, IPS Dimitrie declarând, pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din Tanzania, că, ‘la a doua Sa venire, Iisus Hristos s-ar putea să nu ne întrebe de câte ori ne-am rugat sau ne-am pocăit, dar cu siguranţă El ne va întreba dacă am oferit apă celor însetaţi, hrană celor flămânzi, medicamente celor bolnavi sau un adăpost celor orfani‘.
Theologhia 
