Sf. Efrem Sirul – Imn la Botezul Domnului (fragment)

[Sărbătoarea Botezului Domnului a fost prăznuită iniţial în Biserica Creştină odată cu Tăierea Împrejur şi Naşterea Domnului, pe data de 6 ianuarie, cele trei purtând numele general de „Epifania” Domnului (Teofania, Arătarea lui Dumnezeu). Acest lucru s-a întâmplat până la începutul celei de-a doua jumătăţi a sec. al IV-lea creştin, pe vremea Sf. Ioan Hrisostom şi a Sf. Efrem Sirul, când Praznicul Naşterii Domnului a fost despărţit de cel al Botezului şi a fost mutat 12 zile înapoi, pe 25 decembrie (asa cum procedaseră deja demult cei de la Roma), iar Tăierea Împrejur a Domnului pe 1 ianuarie, la jumătatea distanţei Dodekaimeronului (vezi mai jos ce înseamnă). Sf. Efrem a prins, deci, această schimbare fără să se scandalizeze, la fel şi Sf. Ioan Gură de Aur, care aminteste de acest lucru, şi Sf. Grigorie Teologul, care a compus celebrul sau cuvant festiv, izvorul de mai tarziu al imnografilor în alcătuirea Canonului Naşterii Domnului. Cu toate acestea, Sf. Efrem Sirul îmbină armonios elemente din cele două sărbători creştine într-un poem teologic al luminii şi luminării, iar perioada dintre cele două mari sărbători o vede simbolic ca o urcare in trepte a Soarelui Dreptăţii întru biruinţă. – dan.camen.]

~~~+~~~

Sf. Efrem Sirul

„[…] 11. Biruit-a soarele, întipărind un simbol în treptele pe care le-a urcat. Căci douăsprezece zile [Dodekaimeronul* – n.m.] sunt de când a început să urce şi ziua de astăzi este a treisprezecea, un simbol deplin al Fiului şi al celor Doisprezece [Apostoli] ai Săi!

12. Înfrânt este întunericul, ca să arate că este înfrânt Satana, şi biruie lumina, ca să strige că a strălucit Întâi-Născutul. Înfrânt este cel întunecat cu întunericul şi biruie Lumina noastră odată cu soarele.

13. În înalt şi în adânc s-au ivit doi vestitori pentru Fiul: steaua luminoasă se veselea în înalt şi Ioan propovăduia în adânc. Doi vestitori, unul pământesc şi unul ceresc.

14. Steaua luminoasă, care a strălucit dintr-odată împotriva firii sale, mai mică decât soarele şi totuşi mai mare decât el, era mai mică decât el în lumina văzută, dar mai mare decât el în puterea ei nevăzută din pricina simbolului ei.

15. Steaua răsăritului şi-a trimis razele în întunecimi [la magii aflaţi în întuneric]; i-a condus ca pe nişte orbi, şi ei au venit şi au primit lumină mare. Au adus daruri şi au primit viaţă, s-au închinat şi s-au întors înapoi.

16. Cerul s-a deschis, apa a strălucit, porumbelul S-a pogorât, glasul Tatălui, mai puternic decât tunetul, a coborât de sus şi a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit!”[Mt. 3, 17]. Îngerii vesteau, iar pruncii săltau strigând: „Osana”!”.

__________________________

Fragment extras din Primul Imn la Arătare al Sf. Efrem Sirul (Strofe despre Botezul lui Iisus) în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Deisis, Sibiu, 2010, pp. 144-145 

*Dodekaimeronul („Cele 12 zile”) – perioada praznicala cuprinsa de intervalul 25 decembrie – 6 ianuarie (de la Nasterea Domnului pana la Botezul Domnului).

 

Cel ce v’a văzut pre voi goli, S’a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâiu

~~~+~~~

“Găteşte-te Zavuloane, şi bine te împodobeşte Neftalime; Iordane rîule stăi, priimeşte săltând pre Stăpânul Cel ce vine să Se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoaşa. Nu vă ascundeţi ca mai’nainte în Raiu. Că Cel ce v’a văzut pre voi goli, S’a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâiu. Hristos S’a arătat, toată făptura vrând să o înnoiască”[1]

~~~+~~~

Galileea neamurilor

Hotarele fiilor lui Zabulon si ai lui Nefatli se intindeau in Nordul Canaanului, din jurul Mării Ghenizaret pana la Marea Mediterana. Erau cele mai fertile pamanturi, impreuna avand deschidere la doua mari si cuprinzand la Sud si manoasa Vale Izreel. Aceasta regiune era numita de catre evrei simplu: Galileea.

Aratand ca Mantuitorul trebuie sa propovaduiasca evanghelia Sa si in partile Capernaumului de langa Lacul Ghenizaret, Sf. Evanghelist Matei (Mt. 4, 13-16) face referire la profetia Proorocului Isaia (Is. 8, 23 – 9, 1), in care se mentioneaza si aceste doua tinuturi: “Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi”.

Dupa cum se observa, proorocia aceasta poate fi folosita oricand ca paremie la slujba Ceasurilor sau a Vecerniei Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Din pricina departarii de Ierusalim si a amestecului de populatii aceste tinuturi prefigureaza tainic in profetia lui Isaia popoarele pagane. Impreuna ele formeaza “tara care era in nevoie”, in “intuneric” si in “latura umbrei mortii”: “Galileea neamurilor”. Peste acesti pagani Hristos avea sa lumineze cu “lumina mare” si sa-i acopere “in vremurile cele de pe urmă” de Slava Sa.

“V-ati ascunselea” prin Raiu

Revenind insa la textul stihirei vedem cat de sublim se sugereaza pregatirea duhovniceasca pentru “luminare”:  prin gatire (cu post) si buna impodobire (prin impartasire).

“Saltarea” Iordanului este numaidecat intoarcerea lui minunata din aval spre amonte, dinspre Ierusalim si Ierihon spre marturie lui Zabulon si Neftali, Galileea neamurilor, iar porunca de a “sta” arata cutremurul stihiei apelor inaintea fetei Ziditorului. La vazul Stapanului, Iordanul s-ar fi despicat in doua, precum oarecand Marea Rosie inaintea Nourului prealuminos, de aceea este indemnat cu aceeasi barbatie precum a fost indemnat si Sf. Ioan Botezatorul sa-L primeasca la Botez pe Domnul. In Hristos chipul – Adam si coasta – Eva dantuiesc, bucurandu-se ca li s-a sters pacatul de odinoara de catre Cel fara de pacat.

Frumusetea acestei stihiri insa acum se descopera, caci aduce aminte de jocul “v-ati ascunselea” prin Raiu al stramosilor nostri cu Dumnezeu. De ce zice sa nu se ascunda in continuare? Numaidecat din pricina pacatului cel de dedemult[2]!… caci nu aveau cu ce sa se mai gateasca si sa se impodobeasca, caci cata pocainta ei in viata sa fi avut, usile Raiului tot nu s-ar fi desfacut!

Inainte sa se fi vazut cei doi in Rai goli pre ei insisi, Insusi Hristos Dumnezeu i-a vazut lipsiti de har, cand li S-a aratat dorind sa-i imbarce din nou cu haina Slavei Sale – haina cea dintaiu. Ascunsi de intuneric prin Iad, Hristos ii cauta degrab, aratat stralucind ca un sfesnic in “laturile umbrei mortii”.

Verbul “s-a aratat”, pus de doua ori la timpul trecut, marturiseste stergerea definitiv a pacatului stramosesc si irepetabilitatea botezului. Chemarea la innoire intru Hristos prin botez este, asadar, catre toti adresata.

dan.camen.

_______________________

[1] Stihira lui Ioan Monahul, glasul al III-lea, de La Stihoavna Vecerniei Înainte-Prăznuirii Botezului Domnului nostru Iisus Hristos şi pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru Silvestru, Episcopul Romei (2 ianuarie), în Mineiul lunei lui Ianuarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 34

[2] Vezi spre comparatie intelesul termenului “dedemult” la proorocia Sf. Isaia “În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali”

 

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse

Mărginit de mâna omenească a Botezătorului precum era Iona cuprins în chitul mării, Hristos Se botează în repejunile Iordanului! Acel chit era mormântul pe care şi botezul lui Ioan avea să-l prefigureze întru Hristos, când va primi pentru neamul omenesc, trei ani mai târziu, jertfire de Sine şi moarte pe Cruce şi pogorâre la Iad şi înviere. “Cu Mine împreună de se va pogorâ cineva, şi împreună se va îngropa prin Botez, cu Mine se va desfăta, întru slavă şi întru înviere; Hristos acum vesteşte, pre carele cu credinţă să-L întâmpinăm”[1]. În acest mormânt al omenirii Hristos Se botează ca să-l umple de înviere.

E acea smerenie mormântală, ca o închipuire de-a pururi a morţii, dar şi tainică, pe care Domnul a arătat-o în Botez. E goliciunea dezbrăcării de slavă şi îmbrăcarea în azuriul iertării şi al milostivirii. În acest nobil albastru înveşmântează Domnul iarăşi firea noastră, adăugându-i purpurei împărăteşti a trupului întocmit din sângele şi trupul Fecioarei, diadema şi pecetea împărătească a Duhului: “În haină roşie împărătească, din sângele fecioresc Doamne îmbrăcându-Te cu Trupul, la curgerile apei vii gol, ca să îmbraci a mea goliciune”[2]. Gol vine la Botez Mântuitorul, arătând prin aceasta goliciunea de slavă a chipului fără de asemănare. Cu apa iertării acoperă Domnul goliciunea noastră. Îmbrăcându-Se, El ne îmbracă: “Iată luminarea noastră, scăparea şi mântuirea, de voie vine mai înainte la Iordan gol arătat, Cel ce Se îmbracă cu apele ca şi cu un veşmânt, îmbrăcând goliciunea tuturor, ceea ce se golise prin sfatul împotrivnicului şarpe”[3].

A luat chip de rob, deşertându-Se, ca robul să primească izvoarele vii ale vieţii de la Izvorul Vieţii; El “S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filip. 2, 7). Chipul cel asemenea Tatălui din om nu putea rămâne chip de rob. Străine de auzire sunt cuvintele acestea ca cel ce era dintâi fiu (omul) să rămână pe vecie, din cauza păcătuirii, rob. Cu mâini dumnezeieşti a fost întocmit chipul acestuia la facere, ca prin mâna zidirii să fie apoi botezat Cel ce va repune întru asemănare deplină chipul fiului cu Tatăl: “Cel ce Te-ai împărtăşit cu trupul meu, ca să-mi dai mie Dumnezeirea Ta, că chipul Părintelui Tău neschimbat fiind, încapi sub mâinile zidirii Tale Mântuitorule, fără de păcat om arătându-Te, cu Cel asemenea, curăţind Cuvinte pre cel asemenea”[4].

Sluga Domnului, Ioan, sfeşnic se face, ca să lumineze lumii pe soarele dreptăţii. Apa n-a putut stinge Focul dumnezeierii în Iordan şi nici adâncurile ei nu L-au putut înghiţi, ci L-a vădit lumii ţinându-L pe deasupra ei, arătându-L şi adeverindu-L ca Fiu al Tatălui prea iubit, odată cu Treimea: “Ceea ce ţine apa cea neţinută şi mai presus în văzduh, înţelepciunea lui Dumnezeu, care opreşte adâncurile şi mările înfrânează, vine la Iordan, şi Botez ia din mâinile slugii”[5]. Cu picătura aceasta de apă, precum o lacrimă ce cade, a închipuit Domnul botezul pocăinţei şi al harului ce va să vină, căci roua Duhului rourează, precum pe cei trei tineri în cuptorul cu văpaie din Vavilon, curăţind inimile în taină şi dând pace: “Cela ce eşti plin de ape de taină, ca un Izvor al păcii, Însuţi Doamne la râu ai venit, de la o picătură mică cerând să Te botezi, Cel ce Unul eşti fără de păcat”[6].

Păcatul scălda oarecând, pe timpul lui Noe, faţa lumii şi omenirea se îneca în el, iar Domnul revărsând peste tot ape, în repejuni l-a înecat şi a preschimbat faţa pământului. La Botez însă Hristos a căutat “să împlinească toată dreptatea” (Mt. 3, 15), fiind fără de păcat, astfel Iordanul şi-a întors apele şi în repejuni Iisus a fost botezat: “Înnecat-ai oarecând păcatul pe vremea lui Noe, deschizând jgheaburile cereşti cu cuvântul. Şi cum va suferi Iordanul văzându-Te? Că iată curgerea îşi întoarce, cunoscându-Te pre Tine toată făptura şi eu strig Ţie: Bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ţie!”[7]. Trupul Său n-a fost nălucă, ci fire umană enipostaziată, asumată şi pe deplin curată: “Ca un om după fire, iară nu după nălucire, ai venit în mijlocul tuturor, cerând Botez, Însuţi fiind din fire nevinovat, că ai venit să îngropi vinovăţiile oamenilor, în ape botezându-Te”[8].

Cerul Îi este Lui scaun, iar pământul aşternut picioarelor Sale. Mai mult decât aceasta, întru smerenia Sa, El S-a îngropat în apă, coborând grumajii în taină ca să ridice firea noastră: “Ca să se plinească bunăvoinţa Tatălui, am venit pre pământ, îmbrăcându-Mă în sărăcie. Cerul Îmi este Mie scaun şi pământul aşternut, şi ţie grumajii îmi plec, că la aceasta am venit, botează-mă pre Mine, şi întru Mine se vor curăţi greşalele oamenilor”[9]. Închipuind Iordanul, aşa şi firea noastră să se îmbrace în Hristos, întorcându-se de la păcate: “Când Te-a văzut pre Tine apa Iordanului Doamne, s-a întors, şi firea noastră cea spurcată de multe patimi, la Ceruri s-a întors, închinându-se Ţie”[10]. Din adâncul pământului Iordanul primeşte pe Domnul pentru Botez şi, întorcându-se, parcă vrea să se suie la Ceruri.

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse: Epifania Domnului vădeşte starea umană asumată şi transfigurată.

dan.camen.

____________________

---

[1] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 7-a, în Slujba Înainteprăznuirii Botezului Domnului – Mineiul lunei lui Ianuarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p.73

[2] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea 1, glas VI, p. 75

[3] Slujba Vecerniei, stihire la Stihoavnă, glas VIII, pp. 70-71

[4] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 4-a, p. 72

[5] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 5-a, pp. 72-73

[6] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea a 6-a, glas VI, p. 81

[7] Stihiră la Laude, glas VI, p. 89

[8] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 9-a, p. 74

[9] Slava de la Laude, glas VI, p. 89

[10] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea a 4-a, glas VI, p. 78

____________________

foto>

http://www.touregypt.net/featurestories/cart19.jpg