
Vice prim-ministrul Turciei a vizitat Fanarul
Patriarhia Ecumenica/ 3 ianuarie 2011
Luni, 3 ianuarie 2011, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu l-a primit la resedinta Patriarhiei Ecumenice din Fanar pe D-l Bülent Arinc, ministru de stat şi vice prim-ministru al Turciei. D-l Arinc a fost, de asemenea, şi purtatorul de cuvant al Parlamentului turc intre anii 2002-2007.
Vice prim-ministrul a purtat o conversaţie privata cu Patriarhul Ecumenic, a participat la o recepţie cu reprezentantii comunităţii şi institutiilor elene din Turcia, şi a tinut apoi o conferinta de presa alături de Patriarh. Printre cei prezenţi la intalnire s-au numarat si Mitropoliţii Meliton de Philadelphia şi Apostolos de Moschonisia, precum şi cancelarul şef şi secretarul Sfântului Sinod. Reprezentantul oficial al comunităţilor minoritare din Turcia, D-l P. Vingas, s-a adresat, de asemenea, si el vice prim-ministrului.
La nivel ministerial, D-l Arinc este cel mai mare demnitar al Guvernului turc care a vizitat Patriarhia Ecumenică în ultimii şaizeci de ani.
sursa>
http://patriarchate.org/multimedia/photos?setID=72157625611857791
~~~+~~~
[…] La sfârşitul reuniunii Arinc a declarat: „Am venit nu doar ca sa fac un schimb de felicitări, ci si pentru a răspunde invitaţiei personale a Patriarhului şi sper ca vizita mea aici sa marcheze începutul unei noi ere”. „Ca si Guvern, suntem obligaţi să răspundem nevoilor acestor cetăţeni, care au o prezenţă veche de secole pe aceste meleaguri”.
Bartolomeu a mulţumit Guvernului pentru reprimirea orfelinatului Büyükada, la care Arinc a răspuns: „Din partea noastră noi nu am dat nimic şi nu am recunoscut nimic. S-a facut dreptate in urma aplicarii deciziei Curtii de la Strasbourg şi a instanţelor turceşti”.
trad.dan.camen.
sursa>
http://www.asianews.it/news-en/Istanbul,-historic-visit-of-Turkish-Deputy-PM-to-Bartholomew-I-20439.html
~~~+~~~

Întâlnire istorică între vice-premierul turc şi
patriarhul ecumenic Bartolomeu I
Radio Vaticana/ 8 ianuarie 2011
Despre problema învăţământului şi a educaţiei pentru minorităţile religioase şi despre chestiunea proprietăţilor bisericeşti au vorbit vice-prim ministrul turc Bulent Arnic, responsabil pentru minorităţi în cadrul guvernului condus premierul Recep Tayyip Erdogan, şi patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I în istorica întâlnire de acum două zile, la încheierea sărbătorilor de Crăciun.
Este prima dată de 58 de ani de când premierul Adnan Menderes s-a dus la patriarhul Atenagoras, pt. că un exponent politic al guvernului turc nu se duce la sediul Patriarhatului ecumenic ortodox din Istanbul. Atunci, însă, din păcate, aminteşte agenţia AsiaNews, vizita a fost urmată de pogromuri violente anticreştine de care însuşi Menderes a fost coresponsabil. Întâlnirea de pe 6 ianuarie, în schimb, este de o importanţă fundamentală pentru că vine la o lună de la recunoaşterea juridică a Patriarhatului din partea autorităţilor turceşti, cu restituirea titlurilor de proprietate asupra orfelinatului din Buyukada, şi urmează după vizita din 2009 a patriarhului Bartolomeu I la şeful guvernului Erdogan şi la ministrul Arinc.
În cursul vizitei, după ritul de binecuvântare a apelor Cornului de Aur şi lansarea unui cruci în Marea Marmara, cei doi lideri au examinat diferite chestiuni. În special au discutat despre învăţământ şi educaţie, în lumina noii legi asupra fundaţiilor religioase pentru care opoziţia a făcut recurs la Curtea Constituţională (recurs respins de aceasta). S-a ridicat şi problema redeschiderii şcolii teologice de la Chalki, închisă de 40 de ani, care ar trebui să revină la viaţă în 2011. În afară de aceasta, tot mai consistente devin vocile care vorbesc despre iminentele deschideri democratice ale Turciei musulmane spre minorităţile religioase precum cea creştină, şi de aceea şi catolică, neinclusă în mod explicit în Tratatul de la Lausanne în Elveţia din 1923, în care se vorbea doar despre ortodocşi, armeni şi evrei.
sursa>
http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=452648
Această prezentare necesită JavaScript.