RSS

Arhive pe etichete: calugar

Înmormântarea Părintelui Arsenie Papacioc (foto)

Doxologia.ro / 21 iulie 2011

Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus în această dimineață pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii „Sfânta Maria”.

Începând cu orele 10.00, un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit Sfânta Liturghie.

Slujba de înmormântare era programată să înceapă la orele 13.00.

Chiar dacă a plouat, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol au venit mii de persoane să-și ia rămas bun de la duhovnicul cu ale cărui cuvinte, rostite ori scrise, le-au hrănit și le-au mângâiat sufletele.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa & foto>

http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/inmormantarea-parintelui-arsenie-papacioc-foto

http://www.doxologia.ro/imagine/sute-de-credinciosi-au-luat-aseara-ramas-bun-de-la-parintele-arsenie-papacioc

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Părintele Nicodim Bujor, autorul Aca­tistului Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, a trecut la Domnul

Preluare de la Cidade de Deus

Duminică, 30 ianuarie 2011, iubitul nostru părinte Nicodim Bujor s-a mutat la Domnul, la vârsta de 95 de ani, fiind înmormântat la 1 februarie în cimitirul sfântului aşezământ. Veşnică pomenire!

Părintele Nicodim Bujor s-a născut la 5 mai 1915 în Piatra Neamţ, la praznicul Sfintei Irina. În 8 septembrie 1942 a intrat în Mânăs­tirea Cer­ni­ca. A fost făcut ierodiacon de Prea Sfinţitul Eu­gen Laiu, stareţul Mânăs­tirii Antim, fost vicar la Cernăuţi. După 15 ani de slujire în treapta diaconiei, Mitropolitul Basarabiei, Efrem Enăces­cu, l-a ierotonit întru ieromonah. În 1955, Părintele Nicodim a participat la canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cer­nica, unde a slujit ca diacon şi s-a implicat cu tot sufletul şi toată energia în organizarea evenimentului. Tot sfinţia sa este autorul Aca­tistului Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis la înmormântare mesajul de condoleanţe în care a evidenţiat personalitatea Părintelui Protosinghel Nicodim Bujor. „Încă din vremea studenţiei şi-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica, la îndemnul profesorului său Grigore Pişculescu (Gala Galaction), care a întrezărit calităţile necesare unui «ostaş, având mijlocul încins cu adevărul şi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii, având pavăza credinţei pentru a putea stinge toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului» (Efeseni 6, 14-16)”.

Într-o perioadă grea pentru Biserică şi pentru slujitorii ei, alături de iniţiatorii mişcării “Rugului aprins”, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Daniil Sandu Tudor, Alexandru Mironescu şi alţii, Părintele Nicodim Bujor lupta pentru apărarea credinţei şi vieţii creştine, ameninţate de comunism. (…) În ceasurile de linişte şi inspiraţie duhovnicească a alcătuit file de acatiste – cum a fost Acatistul Sfântului Ierarh Calinic – dar şi acte, referate, procese verbale păstrate în Cancelaria mănăstirii Cernica. (…) Blând, paşnic şi doritor de linişte, în mănăstire sau în patul suferinţei, părintele Protosinghel Nicodim a fost un monah evlavios şi rugător, smerit şi râvnitor, asemenea părinţilor din Pateric. Plecarea sa dintre noi înseamnă o pierdere pentru obştea mănăstirii, pentru familia sa, dar şi toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit (…)”, a subliniat Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel.

În preajma hramului Sfintei Parascheva de la Iaşi din toamna anului 2008, am avut bucuria de a luat binecuvântare de la acest părinte duhovnicesc. Am ascultat cu multă emoţie cum a alcătuit parintele Nicodim acatisul Sfântului Calinic de la Cernica. De aceea reproduc mai jos textul unui interviu din anul 2006 pe care parintele Nicodim i l-a acordat domnului Silviu-Andrei Vlădăreanu, căruia ţin să-i mulţumesc pe această cale pentru permisiunea de a reproduce interviul, dar şi frumoasa fotografie ce ilustrează acest articol.

Amintiri despre Sfântul Calinic. Interviu cu Protos. Nicodim Bujor

Părinte Nicodim, cum v-aţi hotărât spre monahism?

Dorinţa părintelui Gala Galaction a fost să mă călugăresc. El îmi era duhovnic. Parcă îl văd cum spovedea în cimitirul de la Radu Vodă. Era şi singurul profesor universitar care predica desăvârşirea prin voturile mo­nahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Când ţinea conferinţe în sala Mihai Viteazu a Fa­cultăţii de Teologie, nu mergeam niciodată singur, ci împreună cu d-l Teodor Dan, in­spec­tor la Culte, cu doamna Evloghia Ţârlea, cu familiile Fişta şi Zega, care ajutau zilnic cantina săracilor. Această cantină a patriar­hi­ei a funcţionat 40 de ani în strada Sfinţii Apostoli şi aici erau primiţi zilnic să ia masa 150 de oameni săraci. Ca student, ajutam şi eu. Marţea şi miercurea alegeam grâul, joia şi vinerea îl fierbeam, iar noaptea frământam pentru sâmbătă 20 de colive de sufletul voievozilor şi eroilor neamului.

Şi totuşi cum aţi intrat în mânăstire?

Era o zi luminoasă de septembrie, în anul 1942, când părintele Gala Galaction, care slujea la Radu Vodă, m-a adus de mână şi m-a prezentat părintelui Melchisedec Dumi­triu, secretarul Patriarhului Nicodim Mun­teanu. Când m-a văzut aşa slă­buţ, acela a zis: Ce va face el în mânăs­tire? însă pă­rin­tele Gala Galaction îmi amintesc că a re­plicat: Găina asta mică, să vedeţi ce ouă­toa­re are să fie!

În 8 septembrie 1942, am intrat în Mâ­năstirea Cernica. Gala Galaction sărbătorea 40 de ani de preoţie şi l-a invitat şi pe mi­nis­trul Cultelor de atunci, filosoful Ioan Pe­trovici. Stareţ era părintele Ioil Babaca. În aceeaşi zi m-au şi călugărit, iar părintele Gala Galaction a zis: Bucură-te, mânăstire, că fru­moasă floare-ţi vine!

Ce ascultare vi s-a rânduit?

Eu aveam ascultarea să predic şi să hră­nesc săracii. Chilie mi s-a dat la arhondaric cu vedere spre cimitir. Arhondar era părin­te­le Gherman Jardan din Basarabia, fost sta­reţ la Balaciu. În tinereţe, ca diacon, acesta slujise în prezenţa Ţarului Nicolae. El m-a întrebat: Câte limbi ştii? I-am răspuns: fran­ce­ză, germană, greacă, latină şi ebraică. Acum ai să înveţi o limbă nouă: sapă, hârleţ, târnăcop – mi-a răspuns cu drag părintele.

Împreună cu părintele Ro­man Stanciu, viitorul epis­cop vicar, trebuia să trecem pe la ferestrele chiliilor, anun­ţând slujba: Vremea cântării, ceasul rugăciunii!, şi să nu plecăm până nu auzeam răspunsul: Amin!, semn că acela se tre­zi­se. Slujba de noapte începea la 11 şi se termina pe la 3 dimineaţa. Urma o pauză după care se făcea Sfânta Liturghie. Tot timpul am dormit îmbrăcat în rasă, ca un soldat.

Nu era greu?

Nu mă simţeam în trup. Am trăit zile şi nopţi ca într-o nuntă divină. Vedeam toa­tă atmo­sfe­ra Mânăstirii Cer­nica într-o lu­mină mare. [superb – n.m.]

Ştiaţi ceva despre Sfân­tul Calinic înainte de a in­tra în Mânăstirea Cernica?

Pe Sfântul Calinic l-am ştiut înainte de canonizare. Citisem o broşură reeditată de proto­ie­reul Lungulescu, după scri­erile părinţilor Pro­ta­sie şi Ca­si­an Cernicanul, ultimii cro­nicari ai Ţării Româneşti, cum i-a numit Ni­colae Iorga.

După ce am intrat în mânăstire, spălând într-o zi pe jos în biserică, am găsit sub sca­unul arhieresc un sul de hârtie scris cu literă chirilică, vechi de peste 100 de ani, pe care l-am transliterat. Era un model de spove­da­nie întocmit de Sfântul Dimitrie al Rostovu­lui, de pe vremea Sfântului Calinic, model pe care îl folosesc şi astăzi ca îndrumar.

Ce ne puteţi spune despre pregătirile pentru canonizarea Sfântului Calinic din 1955? Cum s-au aşezat sfintele moaşte în raclă?

Totul s-a petrecut în pridvorul bisericii. Mitropolitul Efrem al Basarabiei ungea fieca­re os cu mir. Eu le ştergeam cu procoveţe, iar părintele Augustin Mateescu, eclesiarhul, le aşeza în raclă. Peste noapte a venit autop­sierul pentru a le aşeza în poziţie anatomică. Sfintele moaşte au fost legate cu fir de aur, însă eu nu am fost de faţă personal.

Îmi amintesc totuşi că în mormânt nu s-a găsit un omoplat al Sfântului. Mai târziu, stareţul Mânăstrii Frăsinei, părintele Simeon Combie, a mărturisit că este la ei, la Frăsinei, şi că părinţii îl luaseră la parastasul de 7 ani al Sfântului.

Cum a fost canonizarea Sfântului Calinic?

La început canonizarea s-a dorit în Bu­cu­reşti, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, dar exista temerea că, de mulţimea lumii, s-ar fi blocat circulaţia, aşa că slujba s-a făcut la Cernica. Într-adevăr, au fost mii de pelerini. Cele 60 de autobuze care au plecat dimi­nea­ţa din Bucureşti către Cernica n-au mai putut întoarce de mulţimea oamenilor. Nu mai încăpeau în curtea mânăstirii şi stăteau şi pe câmp în genunchi. Securitatea, ordo­nată de duhul rău, ne înspăimânta mereu: Să vedeţi ce o să păţiţi! N-am ţinut cont de prezenţa securiştilor. Era prima canonizare! Eram când într-o insulă, când în alta. O parte din securişti se urcaseră pe acoperiş, alţii în copaci. Erau şi soldaţi îmbrăcaţi civil.

Au venit părinţii de la Frăsinei. Au venit şi maicile de la Ţigăneşti şi de la Ciorogârla. Maicile de la Pasărea au mers noaptea, 8 kilometri prin pădure, ca să ajungă la timp. Au venit părintele Dumitru Stăniloae, exar­hul Vasile Vasilache şi credincioşi din toată ţara.

Nu mai era nici un loc de cazare. Noi, pă­rinţii dormeam pe duşumele. S-a pus fân în podul mânăstirii şi oamenii au dormit pe fân.

Cum a fost slujba propriu-zisă?

Au fost patru coruri. Altarul, strănile (din stânga şi din dreapta) şi cafasul [„balconul” din interior, de deasupra intrarii in biserica – n.m.]. Ierarhii erau aşezaţi în sfântul altar în două cercuri. La străni cântau maicile. Diaconii dădeau răspunsurile din biserică. Unul era la cafas, altul într-o strană, altul la cealaltă, precum păsările. Diaconul Niculescu era bas, un diacon din Oltenia era bariton. Evghenie, care absolvise şi Conservatorul, era sopran şi urca foarte sus, până la si, do. De la Chişinău a venit un arhidiacon, Ursache. Când a rostit din altar Slavă Ţie, Celui Ce ne-ai arătat nouă Lumina…, au tremurat geamurile bi­se­ricii.

A participat Pa­triarhul Chiril al Bulgariei, care era doctor în te­o­logie la Cernăuţi, bă­trâ­nul Patriarh Iacob al Antiohiei şi Hri­sostom al Atenei, care a stat pe un scaun în faţa cata­pe­tes­mei. A fost pre­zent şi Mi­tro­po­li­tul Grigore de Le­ningrad, care, fi­ind bolnav cu ini­ma, la în­toar­cere a ră­posat în avion.

Îmi amintesc că s-a slujit cu Sfânta Evan­ghe­lie care se păs­trea­ză în muzeu dăruită mânăstirii de Eli­sa­beta (Saf­ta) Brân­coveanu.

Era atâta lu­me încât curgea apa pe pereţi. Ta­va­nele, turla erau ude.

Care a fost mo­mentul din slujbă care v-a emoţionat cel mai mult?

Racla cu moaş­­­tele Sfântu­lui Ca­linic a stat în mijlocul biseri­cii până la vohodul mic. Apoi a fost dusă în sfântul altar şi aşezată în picioare la scaunul arhieresc. La slujbă Patriarhul Iustinian a invitat şi pe ierarhii din garda veche, ţinuţi pe atunci la distanţă de regimul comunist. Când a venit vremea să se citească Apos­to­lul, de bucuria revederii, ierarhii vorbeau în al­tar unul cu altul şi au uitat să răspundă la: Să luăm aminte! Eu slujeam şi atunci l-am văzut pe Sfântul Calinic în picioare lângă tronul arhieresc dând binecuvântarea: Pace tuturor! Nu ştiu câţi şi-au dat seama de lucrul acesta în forfota aceea, dar n-am să uit nici­odată această minune!

Aţi mai trăit personal minuni ale Sfân­tului Calinic?

Odată eram la masă cu nişte părinţi şi bâr­feam. Pe masă erau nişte peşti mici şi îi în­trebam: Măi, unde sunt părinţii voştri? şi tot noi răspundeam, ca în locul peştilor: La stă­reţie, la econom, la eclesiarh. Atunci Sfân­tul Calinic a apărut rezemat de tocul uşii şi a zis: Voi credeţi că sunteţi de capul vos­tru? Nimic nu mişcă în mânăstirea asta fără ştirea mea. Mai târziu, auzind ucenicul de la stăreţie de glumele noastre, s-a mâhnit şi a hotărât că nu va mai mânca niciodată peşte.

Chiar după canonizare, un grup de cre­din­cioşi de la Braşov m-au chemat la casa Sfân­tului Calinic şi acolo, la fântână, mi-au isto­risit cum au văzut ei canonizarea în ce­ruri făcută de îngeri. Mare răzvrătire făcuseră duhurile rele pentru această canonizare!

Mai sunt şi altele, dar sunt cumva per­so­na­le şi pentru mine istoria nu s-a încheiat…

Când şi cum aţi început să scrieţi Aca­­tis­tul Sfântului Calinic?

De acatist m-am apucat înainte de ca­no­nizare, după ce am primit vestea că Sfântul Calinic urmează să fie canonizat. Am lucrat la el cam un an de zile, însă l-am scris pentru necesitatea sufletului meu, nu ca să îl pu­blic. După canonizare, cum eram adunaţi la stăreţie, am venit cu proiectul de acatist şi, spre bucuria tuturor, părintele stareţ, arhi­man­dritul Atanasie Gladcovski, a zis: Să-l ascultăm! Şi aşa acatistul s-a citit în biserică. Acatistul trebuie mult completat. După cu­vân­tul Sfântului Ioan Evanghelistul, nu ar în­căpea cărţile în lumea aceasta, aşa de mare este Sfântul Calinic.

Revista “Lumea Credinţei” anul IV, nr. 4 (33) Aprilie 2006

sursa postarii>

http://cidadededeus.wordpress.com/2011/02/03/parintele-nicodim-bujor-a-trecut-la-domnul/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Un calugar etiopian de 150 de ani…

Un calugar etiopian de 150 de ani…

„During my recent visit to ethiopia I went to mekelle..which is located in the tigrai province. In this video you will see a 150 year old ethiopian monk living in northern ethiopia, mekelle to be exact. He is actually the grandson of Emperor Yohannes. He is lying in his bed…but he can walk a little”. Menelik Solomon

„In timpul recentei mele vizite in Etiopia, am mers la Mekelle… care este localizat in provincia Tigrai. In acest clip video veti vedea un calugar etiopian de 150 de ani ce traieste in Nordul Etiopiei, Mekelle ca sa fiu exact. El este intocmai nepotul Imparatului Yohannes. El sta intins in patul sau… dar poate sa si mearga un pic”. Menelik Solomon

sursa> http://www.youtube.com/watch?v=tpeCLTbYD0w&NR=1

~~~+~~~

yohannessonImparatul Yohannes IV al Etiopiei (1831, Enderta-Tigray – 27.03.1889)-  titulatura completa> „Leul biruitor  al Tribului lui Iuda, Regele Sionului, Regele regilor Etiopiei si Alesul Domnului” – descendenta Solomonica prin trei ramuri (bunica, sotie si tata), intronizat ca imparat de Arhiepiscopul  (Abuna) Atnatewos in orasul istoric Axun la data de  12 ianuarie 1872. A ramas in memoria etiopienilor prin lupta de la Gundat (Guda-Gude) – 16 noiembrie 1875 – apoi  la Gura (7-9 martie 1876), impotriva egiptenilor lui Khedive, imparatul Egiptenilor.

A reunit un sinod al Bisericii Copte Etiopiene la Boru Meda in 1878, care a stins o veche disputa teologica a bisericii locale, iar crestinii, musulmanii si paganii au primit respectiv 2, 3 si 5 ani ca sa se conformeze deciziei sinodului. Non-crestinii nu puteau sa intre in guvern decat daca se converteau si se botezau, musulmanii aveau la dispozitie 3 luni pentru a se decide, iar paganii trebuiau sa devina crestini imediat. A cerut ca misionarii prozelitisti romano-catolici din Shewa sa fie expulzati. A cerut patriarhului coptic Chiril V  de Alexandria sa trimita patru arhiepiscopi pentru numarul mare de crestini copti, care au si venit in 1881. Protosul era Arhiepiscopul Abuna Petros, iar episcopi erau Abuna Matewos de Shewa, Abuna Luqas de Gojjam si Abuna Markos de Gondar (ultimul dintre ei a murit la scurt timp, astfel ca dioceza sa a fost transferata la Abuna Atnatewos). Era pentru prima data cand patriarhul coptic trimitea patru arhiepisopi in Etiopia.

yohannesImparatul Yohannes a murit pe campul de batalie de la Metemma (9 Martie 1889) cand se lupta cu armatele succesorului lui Mahdi  (Muhammad Ahmad), Abdallahi ibn Muhammad, fiind lovit mortal de catre un tintas de elita. Cu toate ca aproape invinsesera pe dusmani, auzind de vestea mortii imparatului, etiopienii s-au demoralizat si au fost prinsi pe contra-atac de catre dusmani. Trupul imparatului Yohannes a fost capturat de catre dusmani, fiind dus in capitala lor Omdurman. Capul i-a fost pus pe un varf de sulita si plimbat pe strazile orasului. Descendentii lui Yohannes au condus neintrerupt regiunea Tigray pana in anul Revolutiei Etiopiene din 1974, prin schimbarea regimului monarhic cu Uniunea Democratica Etiopiana sub Ras Mengesha Seyoum, care inca mai traieste.

In linii generale, Imparatul Yohannes IV al Etiopiei ramane viu in memoria etiopienilor pentru patriotismul si martirajul sau de care a dat dovada  in ceea ce priveste credinta si patria strabune.

dan.camen.

sursa> http://en.wikipedia.org/wiki/Yohannes_IV_of_Ethiopia

 
2 comentarii

Scris de pe ianuarie 10, 2009 în Calugaria, diverse, Fara categorie, oameni, Videos

 

Etichete: , , , , , ,

Ieromonahul Gabriel Bunge

Ieromonahul Gabriel Bunge

La noi in romana, au aparut cateva carti ale acestui parinte benedictin la editura Deisis. M-am interesat si eu, ca deh, sunt mai curios de felul meu si in plus mi l-au recomandat multi oameni pe acest parinte. Dar intr-un fel am facut conexiunea intre numele acestui parinte, cartile scrise de el pe care le-am vazut in diverse locuri si la diversi oameni, dar si chipul fetei lui. Chipul acestuia i l-am trezarit pe spatele cartii cu tilcuirea icoanei lui Rubliov. M-a interesat sa aflu mai multe de acest parinte. Asa ca m-am pus pe net. Ce am gasit e mai jos. M-ar interesa parerea voastra, mai ales a celor ce ati citit ceva din cartile acestui parinte, ca pana la urma criteriile pentru care judeci un om ca sa-ti faci o parere despre el sunt 2> persoana si opera, in ceea ce priveste persoana acestui parinte am incercat cate putin sa schitez cateva din ceea ce am gasit pe net, desi nu e mult e totusi ceva. Cat priveste opera acestui parinte urmeaza sa-mi spuneti mai mult voi. Eu nu am avut inca ocazia sa citesc ceva de la acest parinte. Am pornit asadar invers, de la net la carte. Cat priveste faptele acestui parinte putem spune ca in spatiul roman a reusit sa ctitoreasca cateva paraclise ortodoxe in diferite spitale cu ajutorul unei fundatii elvetiano-romana, cel putin in Alba am auzit ca a fost construita una recent. Cartile aparute in romana sunt acestea>

Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau «Celalalt Paraclet»”

Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii”

“Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”

“Evagrie Ponticul. O introducere”

“Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau „Comoara în vase de lut”

Gabriel Bunge

la 22 ani intra in manastire la Chevetogne, Belgia in 1972,

acum traieste in Eremos Santa Croce in Lusano

Gabriel Bunge

Manastirea Chevetogne

Manastirea Chevetogne

 

Aparuta intr-un moment in care marile initiative ecumenice incepusera sa se concretizeze (Enciclica Patriarhiei de la Constantinopol din 1920, Conferinta Viata si Actiune din Stockholm 1925 si Conferinta Credinti si Constitutie de la Laussanne, 1927), Manastirea Chevetogne s-a dovedit a fi in scurt timp un important punct de legatura intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica. Fondata in 1925 la Amay-sur-Meuse de Dom Lambert Beauduin, manastirea este transferata noua ani mai tarziu la Chevetogne, localitate ce se afla la jumatatea distantei dintre Bruxelles si Luxembourg, la poalele Ardenilor belgieni. [2] Un articol mai detaliat despre aceasta manastire, pe care va indemn sa-l cititi, il gasiti AICI

Sau chiar de pe site-ul manastirii AICI

Ieromonah Gabriel Bunge

cateva marturii ale unor oameni ca l-au cunoscut pe parinte>

Luni, 5 noiembrie 2007:


„Fără pretenţii şi totuşi atât de sfântă a fost Liturghia pe care am slujit-o în capela micuţă din mansarda de deasupra bucătăriei, în mijlocul unei mulţimi de candele cu untdelemn. Lumină electrică nu este. Răsăritul şi Apusul se întâlnesc în ritul ambrozian, cântat în surdină sub privirea multelor icoane. Mai bine de jumătate nu sunt pictate, ci lipite, ceea ce nu importă defel: privirea lor e la fel de cuvioasă ca a celorlalte. Oficial trebuie să ne împotrivim oricărui amestec al riturilor; şi despre asta ar fi multe de zis. La Pater Bunge nu e vorba de nicio amestecare a riturilor, la drept vorbind: toate gesturile sunt săvârşite, toate cuvintele sunt rostite. Nu se omite şi nu se adaugă nimic Missalului.


Totuşi se vede de la o poştă că Părintele este un monah (catolic) al Bisericii Răsăritului; mentalitatea sa e cea a unui stareţ sau pustnic, la ani lumină distanţă de modul super-cerebral al occidentalilor de a face teologie şi a liturghisi. Nu uită asta nicio clipă, nici când slujeşte Liturghia. Cum de nu apare nicio dificultate, niciun conflict între cele două culturi atât de diferite pe care le uneşte în sine? Eu unul cred că asta are de-a face cu o atitudine universală, cu evlavia fundamentală care stă la baza oricărei forme de cult. Într-însa orice tradiţie bisericească sănătoasă poate ajunge la maturitate, fie ea orientală sau occidentală.


E straniu că nu are nicio relevanţă dacă Liturghia e după Novus Ordo sau tridentină. Comuniunea care iradiază dintr-însa e aproape palpabilă. Stau liniştit pe întuneric pe o băncuţă din spate; metaniile (ciotki) îmi ţin inima atentă la lectură. Sus inimile – Le avem la Domnul!”

Gabriel Bunge

Luni, 23 octombrie:


„Astăzi am vorbit de două ori mai mult cu Părintele. Îmi tot face cadou cărţile sale şi trebuie să recunosc că nici nu se putea prilej mai bun pentru a răzbate în sfârşit până la ce vor de fapt să spună Părinţii ăştia ai pustiei. Îşi dăruieşte lucrurile cu bucurie: zice că numai aşa are mâinile libere ca să poată primi şi el ceva. O avea ceva dreptate…

Părintele are cam aceleaşi interese ca şi mine, dar le stăpâneşte cu înţelepciunea omului bătrân. Zice că Biserica Apuseană modernă este o „şezătoare” (zitkerk) şi repetă iară şi iară că trebuie să te rogi cu toată fiinţa, trup şi suflet, nu numai cu raţiunea. Recomandă statul în picioare la rugăciune cât mai mult cu putinţă, iar la momentul potrivit să se ridice mâinile, să se îngenuncheze etc.În psalmi ne trece pe dinaintea ochilor toată viaţa omului, cu bune şi cu rele, într-o manieră sfinţită. Părintele are mare necaz pe specialiştii în liturgică ce se cred „pastorali” când suprimă părţi din psalmii din Breviar (Psalmul 109 e scos cu totul!).


Iubeşte liturghia adevărată, dar nu e nicidecum un tradiţionalist. A slujit ad Dominum („cu spatele la popor”), dar în italiană şi după ritul post-conciliar. Slujeşte concentrat, însă în acelaşi timp lejer, cu încredere. Solemnitatea cu care slujeşte nu te ţine la distanţă, ci doar îţi sporeşte evlavia. Evlavie plină de dragoste.”

Gabriel Bunge

Şase fără un sfert, sâmbătă 21 octombrie 2006:


„Azi dimineaţă a fost prima oară când am slujit Liturghia cu Părintele Gabriel în capela de deasupra bucătăriei. Am făcut pentru prima dată cunoştinţă cu ritul ambrozian. De fapt, se aseamănă aproape în toate cu cel roman, numai ordinea rugăciunilor e un pic diferită. Agnus Dei lipseşte. E mare lucru să-l vezi pe Părintele fără glugă: în afara Liturghiei o poartă tot timpul. Nu ritul face această celebrare să fie deosebită, ci celebrantul. După toate se vede că aparţine tradiţiei răsăritene. Numai că nu are nevoie de trei ore, două procesiuni, un iconostas şi un nor de tămâie ca să-ţi dea impresia că ai asistat la o Dumnezeiască Liturghie.


E prietenos în cel mai propriu sens al cuvântului; la dânsul nu găseşti agresivitatea care domneşte adesea la feţele bisericeşti. Te simţi în siguranţă cu el, deşi are o privire destul de pregnantă, pătrunzătoare. Dar n-are decât să te pătrundă, fiindcă îţi vrea numai binele. O clipă mai târziu am din nou impresia că am aterizat într-un basm, la bătrânul care ştie calea către izvorul fermecat. E cam copilăros din partea mea, dar n-am ce-i face: aşa arată cu gluga lui şi cu barba aceea de patriarh.

Nu crezusem niciodată că aşa ceva poate exista în realitate – credeam c-o fi doar un artificiu al vechilor iconari. Icoanele nu-mi mai par acum a fi doar la modul figurat ferestre către Realitate. Părintele Gabriel este prototipul monahului, de parcă s-ar pogorî direct din Nitria sau de la Chilii (Kellia). În fine, este exact omul pe care îl căutam – şi nu mă refer la hainele şi înfăţişarea lui. Din nefericire, eu sunt încă foarte departe de aşa ceva (de altfel, nu am decât 30 de ani). Unul ca el ar trebui să-l facă pe unul ca mine să roşească până în vârful urechilor, numai că evlavia adevărată nu are defel efectul ăsta asupra bieţilor păcătoşi. Îmi trezeşte, în schimb dorinţa vie de a fi un monah mai bun, dar fără să mă facă să mă simt atacat sau ruşinat, ci doar îmbiat. Cu luare-aminte la Iisus, aşadar. Convorbirile cu Pater Gabriel se axează în primul rând pe lucruri practice: conţinutul rugăciunii în raport cu forma, măsuri pentru a-mi proteja condiţia de pustnic (gata cu internetul, trăieşte în colţul tău de pustie etc.).”

Gabriel Bunge

Parintele benedictin Gabriel Bunge

 

dan.camen.

 

foto > http://pl.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Bunge

foto > http://www.dkgathen.net/bilder_13.html

foto> http://www.beslotentuin.nl/dagboek/category/pater-gabriel-bunge/

sursa> http://www.forum-catolic.cnet.ro/viewtopic.php?p=36909&sid=0b4fd8a4867f8dc64717e199359101d1

[1] http://www.trepini.ch/diario/?p=24

[2] http://www.crestinortodox.ro/Biserica-in-lume/Manastirea_Chevetogne-24-11302.html

http://www.catholica.ro/varia/sit.asp?id=29

http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=8990〈=r

http://www.edituradeisis.ro/cautare.php?start=0&autor=gabriel%20bunge&titlu=&isbn=

 
14 comentarii

Scris de pe decembrie 30, 2007 în articole, Dialoguri, diverse, Ecumenisme, oameni, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cuvant catre tineri – Arhim. Ioanichie Balan

Cuvant catre tineri – Arhim. Ioanichie Balan


un cuvant tinut pentru si catre tineri.

Este foarte folositor. Simplu la vorbire si pe scurt.

Direct si plin de har. Complet si parintesc. Pentru tineri si pentru toti.

Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii! …

click foto.

Parintele Ioanichie Balan

Calugarul

de arhim Ioanichie Balan

Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite, singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-I un calugar!


De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-I un calugar!


De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-I iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-I spui
Ca poate-I un calugar!


Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-I un calugar!


De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-I un calugar!


Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intanli
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar


C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice I-ai spune si I-ai da
Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-I schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!


De-I vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!


Deci nu cata sa-I mangai plansul,
Ci roagate si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!


Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci incai tot calugar!


Iar daca va imbratatnii
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!

sursa poezie/foto> http://poezie-crestina.tripod.com/id27.html

sursa video> http://www.crestinortodox.ro/Parintele_Ioanichie_Balan_Cuvant_catre_tineri-video262.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 27, 2007 în duhovnici, oameni, Panihida, Videos

 

Etichete: , , , , , , , ,