RSS

Arhive pe etichete: capitalism

Facultatea de Teologie din Pitesti se va desfiinta incepand cu anul universitar 2011-2012

[Se pare ca doua sunt motivele principale care au dus la desfiintarea, incepand cu anul universitar viitor, a Facultatii de Teologie de la Pitesti: coruptia anumitor cadre didactice din conducere si „lipsa controlului” ierarhului locului asupra facultatii pe care a infiintat-o in urma cu 20 de ani. Ce mai aniversare! Ce-i drept, in mediul teologic Facultatea din Pitesti era considerata „oaia neagra” a invatamantului teologic superior. Se poate vorbi in acest caz si despre un „scandal al diplomelor” obtinute in mod fraudulos? – dan.camen.]

ArgesNews.ro / 14 mai 2011

Facultatea de Teologie a Universitatii Pitesti se va desfiinta incepand cu anul universitar 2011-2012, conform deciziei din sedinta din 18 martie a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

Conducerii Universitatii i s-a solicitat punerea in aplicare a deciziei BOR chiar de catre IPS Calinic, prin intermediul unei adrese datata 11 mai 2011 catre PC prof. dr. Ion Popescu, decanul Facultatii de Teologie a Universitatii din Pitesti, P.C. conf. dr. Vasile Sorescu, sef de catedra, precum si rectorului Gheorghe Barbu. Masura a fost impusa in urma controlului desfasurat in ziua de 27.01.2011 la Facultatea de Teologie „Sfanta Mucenita Filofteia” de catre comisia de evaluare.

In luna ianuarie a acestui an, saptamanalul argesean „Ancheta” a publicat un articol referitor la situatia de la acea vreme de la Facultatea de Teologie din Pitesti. Iata ce se spunea in acel articol: Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, Inalt Preasfintitul Calinic, a demarat oficial o serie de controale indreptate asupra Facultatii de Teologie. A cerut sa vada documente interne ale institutiei de invatamant pe care a infiintat-o in urma cu mai bine de 20 de ani.

Toata lumea spune faptul ca acolo se fac si desfac anumite lucruri, ca Facultatea de Teologie are o conducere mafiota care si-a pus rudele pe functii, ca acolo se cer anumite avantaje, ca unele cadre didactice sunt avantajate, iar altele nu, si tot asa. Totul a culminat cu niste semnale de alarma, daca le pot numi asa, ce au fost trase de Patriarhul Daniel, care mi-a cerut personal sa fac ordine, pentru ca si la urechile Preafericitului ajunsesera lucruri de toata jena. Si am cerut verificarea, desi nu imi venea sa cred urechilor ca se poate intampla cu adevarat asa ceva.


Am cerut sa mi se aduca statele de plata ca sa vad cum au fost intocmite. Jale mare! Orele sustinute de unii profesori erau date la altii. Sa vedem de unde se vor da banii acelora care pe drept au muncit cu studentii. Acesta ar fi numai un aspect al neregulilor sesizate la Facultatea „Sfanta Mucenita Filofteia”. Si atunci, pentru ce sa ajung eu sa fiu ocarat? Pentru ce sa zica lumea ca face Calinic, ca ia bani Calinic? Mai bine o desfiintam, procedam asa cum se face, ca la carte. Eu nu pot da verdicte la acest moment, pentru ca nu stiu cine este cu adevarat vinovat, dar stiu cu certitudine ca aceia care sunt vinovati vor plati pentru ceea ce au facut“, a declarat la acea vreme, foarte hotarat arhiepiscopul de Arges si Muscel, Inalt Preasfintia Sa Calinic.

 Dumitru Dorneanu

sursa>

http://www.argesnews.ro/ro/index.php?id=10052&lang=ro

~~~+~~~

De anul viitor, adio Facultate de Teologie!

ZiarulArgesul.ro / 13 mai 2011

Aseară târziu, o veste a căzut ca un trăsnet: începând cu anul universitar 2011-2012 Facultatea de Teologie din Piteşti nu va mai şcolariza studenţi pentru Teologie Pastorală. Este aproape de necrezut, dar există documente oficiale emise de BOR care confirmă desfiinţarea acesteia.

Iată adresa prin care ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, le solicită PC prof. dr. Ion Popescu, decanul Facultăţii de Teologie a Universităţii din Piteşti, PC conf. dr. Vasile Sorescu, şef de catedră, precum şi rectorului Gheorghe Barbu să ducă la îndeplinire măsurile Comisiei de evaluare luate în urma controlului desfăşurat în ziua de 27.01.2011 la Facultatea de Teologie „Sfânta Muceniţă Filofteia”.

De remarcat că adresa poartă data de 11 mai 2011, când a fost înregistrată la Registratura Eparhiei Muscelului, dar decizia de desfiinţare a facultăţii a fost luată în şedinţa din 18 martie 2011 a Sfântului Sinod al BOR. Să nu fi dorit ÎPS Calinic să-i strice ziua rectorului Gh. Barbu, căruia tocmai în această zi ambasadorul Austriei venise special la Piteşti ca să-i confere Marele Ordin de Onoare în Aur, pentru merite profesionale şi ştiinţifice aduse Republicii Austria?

sursa>

http://www.ziarulargesul.ro/index.php/actualitate/de-anul-viitor-adio-facultate-de-teologie.html

~~~+~~~

Facultatea de Teologie din Pitesti, desfiintata de BOR pentru ca functiona ilegal

Ziare.com / 14 mai 2011

[…] IPS Calinic declara, pentru Absolut TV, inainte de controalele comisiei de evaluare, ca exista nereguli la institutie si conducerea a „eludat” legatura cu centrul eparhial al arhiepiscopiei care a infiintat-o.

sursa>

http://www.ziare.com/scoala/universitati/facultatea-de-teologie-din-pitesti-desfiintata-de-bor-pentru-ca-functiona-ilegal-1094634

 
5 comentarii

Scris de pe mai 16, 2011 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Christos Yannaras: „Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei”

[Un interviu foarte interesant care are menirea sa faca lumina in multe dintre aspectele concrete ale realitatii cu care ne confruntam. Merita consemnata si conceptia lui Christos Yannaras privind ecumenismul, sau cum ar trebui sa fie acesta infaptuit. Desi  este formulat destul de utopic si poate fi usor perceput ca o forma relativa de sincretism religios, acest „nou” ecumenism este definit de profesorul grec ca un ecumenism al „venirii impreuna”, unde moda dialogului este depasita de marturia comuna a invierii Domnului Hristos si de marturisirea pacatelor istorice ale fiecarei „biserici” crestine in parte – dan.camen.]

Cotidianul/ 17 august 2010

De la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană are, în componenţa sa, patru ţări ortodoxe (Bulgaria, Cipru, Grecia, România), trimiţând la coşul de gunoi al istoriei celebra teorie a conflictului dintre civilizaţii, lansată de conservatorul american Samuel P. Huntington. Graniţa de răsărit a Europei nu se mai opreşte, aşa cum le-a plăcut unora să fabuleze decenii întregi, la Braşov şi Miercurea Ciuc, ci tocmai la Prut, iar într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar mai departe.

Ignorând premoniţiile sumbre ale unor politicieni de dreapta germani, austrieci şi unguri, ascunşi sub mantaua deja zdrenţuită a lui Huntington, responsabilii UE au avut curajul să semneze tratatele de aderare la valorile occidentale a încă aproape 30 de milioane de ortodocşi români şi bulgari, ce se adaugă celor 9 milioane de ortodocşi greci şi ciprioţi.

În acest context, nu putem să nu observăm că Biserica Ortodoxă este pur şi simplu invitată să aibă un cuvânt greu de spus în contextul tot mai secularizat al Vestului european, unde spiritualitatea creştină a devenit doar un „compartiment religios” al societăţii laice, lipsite de viaţă liturgică (mai mult, noua Constituţie a UE ignoră în mod scandalos orice referire la baza creştină a Uniunii). Totodată, Biserica Ortodoxă însăşi este obligată să se înnoiască, evitând transformarea ei într-un ghetou (pericol semnalat de mitropolitul Ioan Zizioulas al Pergamului) şi lăsând deoparte frica dialogului. Valorile teologice care definesc impactul ortodoxiei asupra Occidentului au fost deja analizate de teologii europeni. Unul dintre aceştia, marele gânditor şi teolog grec Christos Yannaras, ne-a vorbit recent exact despre aceste valori în cuprinderea lor europeană, precum şi despre răspunsul ortodox la „provocările lumii şi istoriei”.

Yannaras s-a născut la Atena, în 1935, şi a studiat teologia şi filosofia în Franţa şi Germania. Este profesor de Filosofie la Pantion University din Atena. Dintre operele care l-au consacrat pe plan mondial amintim: „Libertatea moralei”, „Filosofie fără ruptură”, „Credinţa vie a bisericii”, „Foamea şi Setea” etc.

„Bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa”

– Integrarea a patru ţări ortodoxe în UE pune Biserica Ortodoxă în faţa mondializării. Cât este de compatibilă concepţia ortodoxă a „organismului indivizibil al Tradiţiei”, de care, dacă te atingi, ruinezi întregul, cu principiile materialismului occidental?

– Poate n-ar trebui să vorbim despre poziţia ortodoxiei în raport cu mondializarea, deoarece asta ar presupune să vedem ortodoxia ca pe o ideologie sau ca pe o instituţie de genul Vaticanului, de exemplu, care dirijează conştiinţele fidelilor săi. Bisericile ortodoxe salvează, de fapt ar trebui să salveze, identitatea eclezială în primul rând. Asta înseamnă că bisericile nu ar trebui să acorde prioritate problemelor morale, sociale şi politice, ci în primul rând problemelor vieţii şi morţii. Asta înseamnă că bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa. În prezent, Apusul trăieşte cu sensul pe care modernitatea îl dă vieţii şi existenţei – materialismul. Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite.

– În acest caz, ce rol va juca ortodoxia în societăţile apusene, unde viaţa a fost „uscată”, după cum spuneaţi undeva, de „idei îmbălsămate”?

– Din perspectiva descrisă mai sus se poate spune că, dacă patru ţări ale UE sunt ortodoxe, nu înseamnă nimic pentru UE. De ce România şi Bulgaria, după Grecia şi Cipru, au dorit să intre în UE? Din raţiuni exclusiv economice. Nimic altceva nu interesează populaţia. Ca urmare, după părerea mea, bisericile ortodoxe – care, în cele patru cazuri, sunt conştiinţă eclezială vie – trebuie să declare că rolul lor nu este acela de a da o justificare ideologică afirmării materialismului. Dimpotrivă, ele trebuie să continue să ofere o speranţă, o lumină, să vorbească oamenilor despre enigma vieţii şi a morţii. Biserica ortodoxă propune Europei unitatea în diversitate, şi nu impune o cultură „orientală” sau „bizantină”, o uniformitate rigidă. Aşa cum spunea teologul parizian de origine rusă, Serghei Bulgakov, „ortodoxia nu doreşte supunerea niciunei persoane şi niciunui grup, ea doreşte ca fiecare să înţeleagă”.

„Învierea nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea”

– Un autor anglican spunea: „Credinţa este mai degrabă ca o pânză de păianjen decât ca un munte de dogme discrete: tăiaţi-i un fir şi întreaga structură îşi va pierde sensul.” Cineva, în occident, se pare că a tăiat acest fir, deoarece credinţa a intrat într-un mare declin. Au venit ortodocşii cu „pânza” lor intactă?

– Societăţile occidentale au probleme tragice la nivelul înţelegerii unui sens al existenţei şi al vieţii. E o confuzie teribilă, iar asupra bisericilor se exercită o „religiozitate” abominabilă, totul devine „religie”, spectacol religios; totul este subordonat nevoii naturale a omului de a avea o metafizică, ceva în care să spere. În ce poate spera omul? Într-o forţă divină, mai presus de om. Ca urmare, vine biserica apuseană şi-l învaţă pe om cum să se roage, când să se boteze, care sunt dogmele pe care nu trebuie să le încalce (între acestea, celibatul obligatoriu al preoţilor!). În Apus întâlneşti la fiecare pas mortificarea religioasă a vieţii. Oamenii par a fi uitat cum să regăsească lumea şi viaţa prin propriile simţuri. Ca şi când religia i-ar fi lipsit secole de-a rândul de viaţa adevărată. Pe când, la ortodocşi, aceste lucruri sunt instinctive, biserica este o realitate bazată pe Evanghelia care ne arată calea Invierii. Ce este Învierea? Nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea. Ca urmare, putem noi, ortodocşii, să purtăm în Europa acest mesaj evanghelic al Învierii? Nu sunt prea sigur. M-am întâlnit recent cu un mitropolit român (ai noştri, grecii, sunt încă şi mai dezamăgitori!), care le vorbise europenilor, în cadrul unui congres, astfel: „Ascultaţi, şi noi, românii, suntem occidentali, bine că ne-aţi luat în Uniunea Europeană, suntem occidentali, occidentali!” Nu este un semn de demnitate. Aşa ceva nu se face când eşti ortodox. Occidentalii trebuie să ştie că Biserica ortodoxă este aristocraţia Europei. Oare putem noi găsi această conştiinţă, a propriei valori, care reprezintă tradiţia culturii noastre şi cu care cultura Apusului este cu adevărat incomparabilă? Dacă o putem găsi, atunci vom avea cu adevărat un rol în Uniunea Europeană. După mine, avem nevoie de un nou ecumenism, un ecumenism care să nu aibă drept scop „dialogul” dintre diversele tradiţii şi confesiuni, ci să se manifeste ca o nouă „venire împreună” a bisericilor creştine. Visez la un ecumenism care să înceapă cu mărturisirea păcatelor fiecărei biserici creştine. Suntem plini de greşeli istorice, plini de slăbiciuni care distorsionează natura noastră umană. Dar Sfântul Pavel spune că din aceste slăbiciuni poate lua naştere o viaţă care va triumfa asupra morţii.

„Întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă”

– În Europa Unită avem toţi libertate deplină, posibilitatea nelimitată de a alege. Cum reacţionează Biserica Ortodoxă faţă de această realitate?

– De ani de zile sădim în pământul nostru o mulţime de plante degenerate şi bolnave aduse din Apus. Modul în care acest Apus înţelege libertatea nu mă interesează, câtă vreme este înţeleasă ca dreptul individului de a alege dintre diferite idei, dintre diferite convingeri, partide politice, ziare etc. „Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare. Apostolul Petru, la îndemnul lui Iisus, merge pe apă. În acel moment, el îşi primeşte existenţa nu de la propria sa natură, ci de la relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este libertatea care ne scoate din moarte şi pe care Biserica Ortodoxă ne cheamă s-o propovăduim în noul context secularist european. Doar atunci suntem capabili să ducem o existenţă eclezială, conformă cu învăţătura Evangheliei, când suntem în stare să mergem pe apă. De fapt, întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă.

– Învăţătura creştină potrivit căreia, pentru a-ţi cunoaşte şi ajuta aproapele, trebuie să-ţi spui adio ţie însuţi, este în contradicţie cu individualismul modern. Ce propune ortodoxia în acest context?

– În experienţa bisericii noastre găsim două căi de a duce această luptă ascetică: serviciul în slujba oamenilor, activităţile sociale şi ascetismul monastic, călugăria autentică. Călugărul creştin este separat de alţii, pentru a fi unit cu toţi, după cum spune învăţatul Evagrius Ponticus. Din păcate, în societăţile în care trăim, în special în cele din Uniunea Europeană, modul nostru de viaţă este paradoxal: pe de o parte, declarăm că suntem membri ai Bisericii, iar pe de alta, existenţa noastră zilnică presupune absolutizarea individului, acordarea unei priorităţi absolute consumului individual.

„Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea lui de pâine şi vin”

– S-a spus că „invazia” ortodoxă a Occidentului este susţinută de „artileria grea” numită Muntele Athos. Cum comentaţi?

Muntele Athos nu poate avea acest rol, pentru că nu este avangarda unei ideologii. Muntele Athos este încarnarea unei mărturii ecleziale care trebuie descoperită, în special în Apus. În ultimele decenii, Apusul vine acolo, la Munte, cu sentimentul complex că descoperă marea poezie, marea pictură, marea muzică, marea credinţă – calităţi care sunt mai presus de orice ideologie.

– A pierdut credinţa şi spiritualitatea greacă ceva din specificul său, după aderarea la UE?

– Nu. Noi am pierdut totul înainte de intrarea în Uniune. Acum e prea târziu să mai pierdem ceva, fiindcă nu mai este nimic de pierdut. Iar acest lucru ar trebui să stea şi în atenţia românilor. Îmi amintesc că în ţara mea, Biserica a fost întotdeauna o afirmare a lumii şi a realităţii sale vizibile. Actul de comuniune cu Dumnezeu (manifestat, spre exemplu, la strângerea recoltei, la săparea unei fântâni, la zidirea caselor, la semănat, în munca de fiecare zi) nu avea loc prin idei şi prin metafizică, ci printr-o relaţie corectă cu lumea reală. Cu toţii ar trebui să ştim că biserica, în Răsărit, nu este o decoraţiune sentimentală, ca în Creştinătatea apuseană eretică. Biserica nu este o ideologie; este un fapt eclezial: credincioşii împreună cu preotul constituie euharistia (comuniunea) – nimic altceva decât un alt mod de viaţă, o altă modalitate de a trăi începuturile, o altă realitate. Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, răspundem provocării lumii şi istoriei printr-un act de afirmare, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea sa de pâine şi vin.

– Tratatul de la Lisabona nu menţionează baza creştină a UE. Credeţi că ar trebui s-o facă?

Da şi nu. Spun „nu” pentru că există riscul ca această menţiune să devină o declaraţie ideologică care ne-ar putea satisface sentimental, dar în realitate nu reprezintă nimic. Pe de altă parte, spun „da” pentru că istoria însăşi a Europei are urmele prezenţei bisericii. Trebuie spus că întreaga cultură europeană este formată prin tradiţia eclezială, cu toate că modernitatea a refuzat să recunoască acest lucru. Iată, suntem la Paris; pretutindeni puteţi vedea biserici. De ce să ignorăm această realitate, de dragul cui refuzăm mărturiile istoriei? Aşadar, zic da şi nu deopotrivă. Poate veţi uita ceea ce spun acum. Dar vă invit să ţineţi totuşi minte o frază: Civilizaţia apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăşi credinţa să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenţei lui Dumnezeu. A înlocuit existenţa cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om – cum ar fi auto-satisfacţia morală convenţională, convenţia socială, politeţea rece etc. De aceea, trebuie să depăşim idolii acestei lumi (consumismul, globalizarea, laicizarea) şi să lăsăm să intre în viaţa noastră credinţa vie, în toată plenitudinea şi profunzimea ei. Trebuie să îmbrăţişăm Învierea şi să-i ajutăm şi pe alţii s-o îmbrăţişeze. Numai în acest fel vom fi capabili într-o bună zi, în comuniune lărgită europeană, să cântăm împreună că prin moarte Cineva poate călca pre moarte.

Ion Longin Popescu

sursa>

http://cotidianul.ro/122336-_Biserica_Ortodoxa_este_aristocratia_Europei

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,