Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos:
“Cardul Cetăţeanului Ceresc”
[Postare preluata de la fratele Silviu Cluci (Cidade de Deus), postata initial in engleza de John Sanidopoulos (Mystagogy), in care este tradusa superba omilie tinuta de Mitropolitul Hieroteos Vlachos la praznicul Sf. Ap. Andrei in Patras – dan.camen.]
În cele de mai jos veţi putea citi un fragment dintr-o omilie ţinută de Kir Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie în Catedrala Sfântul Andrei din Patras în timpul Sfintei Liturghii solemne pe 30 noiembrie 2010. În această parte a predicii el abordează problema Cardului Cetăţeanului, care este programat să fie pus în aplicare în Grecia luna viitoare şi împotriva căruia au protestat foarte mulţi greci. Fundamentul temerii cu privire la acest card se învârte în jurul întrebării dacă acesta (cardul) poartă sau nu numărul 666 şi, astfel, să fie premergător la semnul fiarei proorocit în Cartea Apocalipsei. Unii clerici şi monahi au atras atenţia cu privire la această teamă, în timp ce alţii au încercat să aibă o atitudine mai rezervată faţă de problemă (a se vedea aici şi aici ). Această situaţie a făcut ca Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să abordeze această problemă. Mitropolitul Hierotheos, ca unul dintre cei mai respectaţi ierarhi ai Bisericii din Grecia, a prezentat sobru reflecţiile sale în mijlocul unei mulţimi de mii de oameni care merită să fie reflectată de către toţi creştinii ortodocşi. Predica întreagă poate fi citită aici în limba greacă care are ca subiect principal viaţa şi misiunea Apostolului Andrei.
” Hristos a spus ucenicilor săi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.” (Matei 10, 28).
Cu această credinţă, Sfântul Andrei a înfruntat moartea şi a devenit un om ceresc, fără teamă în Hristos. Apostolul Pavel a explicat această situaţie când a scris: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani 8, 38-39). Hristos a sălăşlui în el şi nu a fost biruit de nici o teamă.
Într-un pasaj minunat din secolul al doilea din Epistola către Diognet această credinţă este prezentă printre creştini: „Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi cetăţeni (oameni) nici prin pământul pe care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini”[1]. Pentru că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20).
Şi acest lucru se întâmplă pentru că, din nou, după cum găsim în Epistola după Diognet, „locuiesc pe pământ dar sunt cetăţeni ai cerului.[2] Se supun legilor rânduite de stat[3], dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile.”[4]
Este extrem de uimitor Sfântul Ioan Gură de Aur când spune despre creştinii că nu sunt pur şi simplu „cetăţenii” acestei lumi, ci „călători” (trecători) spre cetatea cerească. El scrie: „Nu spune «Eu am această cetate» sau «acea cetate». Nimeni nu are nici o cetate. Cetatea noastră este o cetate cerească…”. Prin urmare, în realitate, suntem „călători” (trecători) spre cetatea cerească. Acest lucru este în acord cu ceea ce Sfântul Pavel spune: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Noi suntem “călători spre cer” şi “cetăţeni cereşti”.
Cu toate acestea, noi, creştinii contemporani, fraţii mai mici ai unor astfel de mari sfinţi şi învăţători soborniceşti, dacă nu avem sfinţi precum Sfântul Andrei, trăim în mare sărăcie, suntem fricoşi, ne temem de cel mai mic vrăjmaş, chiar şi de propria noastră umbră. Suntem prizonierii egoismului nostru, ne închidem noi înşine în celule înguste, suntem stăpâniţi de nesiguranţă.
Ne temem de aproapele nostru, pentru că noi considerăm pe fiecare om o ameninţare. Ne temem de Diavolul şi de Antihrist, ceea ce nu a fost preocuparea sfinţilor. Oricine se uneşte cu Hristos şi iubeşte fraţii şi surorile sale nu poate să se teamă de nimeni, deoarece, conform Sfântului Ioan Evanghelistul: „iubirea desăvârşită alungă frica” (1 Ioan 4, 18.).
Un scriitor cunoscut vorbeşte despre anxietatea omului modern pe care o compară cu Fotie Kontoglou, artist bine-cunoscut creştin, care a fost inspirat de dragostea lui Dumnezeu. El scrie:
„Traversezi drumul şi vezi mii de oameni şi spui: «Acest drum este un cimitir de mers pe jos şi. Toţi aceşti oameni au murit sau vor muri. Precum oile, precum păsările, la un moment dat călca praful şi trotuarele şi în clipa următoare vor fi pierdute, ca şi cum ei nu ar fi existat.». Şi deodată vezi pe cineva şi te cutremură cu bucurie. Spui: «Acesta nu va muri. Acesta are un suflet. El ia materia şi o transformă în spirit. I-a fost dată puţină viaţă trecătoare şi o face veşnică. Ochii săi strălucesc şi mâinile lui sunt pline de nerăbdare si putere. Şi atunci când este copleşit de amărăciune, el începe să cânte un tropar: „Apărătoare Doamnă” sau „Să tacă tot trupul omenesc”. Şi amărăciunea este alungată şi pământul se schimbă şi Kontoglou, cu părul creţ şi ochi săi mari, intră întreg în Paradis.”
Acesta este modul în care vieţuiesc sfinţii, fără teamă, fără nesiguranţă, dar cu puterea şi plinătatea vieţii. În acest fel ei înfruntă încercările vieţii şi astfel ei înfruntă cu tărie frica morţii.
Iubiţii mei,
Mulţi dintre noi îşi pun întrebări cu privire la Cardul Cetăţeanului care este pe cale să apară. Desigur, Sfântul Sinod este deja angajat în această problemă. Membrii aleşi din Sfântul Sinod Permanent, dintre care unii sunt prezenţi astăzi în această Sfântă Liturghie solemnă, au un profund sentiment de responsabilitate, posedă o judecată ecleziastică şi o conştiinţa ortodoxă, şi vor decide cu privire la această problemă în mod responsabil şi serios. Şi trebuie să avem încredere în Sfântul Sinod, nu suntem „oile fără păstori” (Matei 9,36).
Oricum ar fi, ce este mai grabnic de făcut este să primim „cardul de cetăţean ceresc”. Sfinţi, precum Sfântul Andrei, au călătorit pe drumul spre cetatea cerească, depăşind toate încercările din viaţa lor, şi chiar au înfruntat, cu puterea Duhului Sfânt, mâna de fier a Imperiului Roman, care a avut simboluri păgâne de cult şi s-au închinat împăratului ca unui zeu. Sfinţii au primit cardul de cetăţean ceresc şi s-au făcut cetăţeni ai cerului.
Şi noi trebuie să îi imităm, să le urmăm exemplul. Aceasta înseamnă că noi trebuie să ne unim cu Hristos, să punem numele lui Hristos în inimile noastre, după cu cuvintele din Apocalipsa: „Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.” (Apocalipsa 14, 1).
Acest nume al Mielului şi al Tatălui pe fruntea credincioşilor creştini, în conformitate cu Sfântul Areta, Episcopul Noii Cezarei: „Sunt pecetluiţi cu lumina dumnezeiască a Feţei Sale Dumnezeieşti…” Apoi, se vor împlini cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul: „Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume.” (I Ioan 4, 4).
Trăind această viaţă în Hristos în cadrul Bisericii, nu ne vom teme de nimeni, vom fi liberi în Hristos, vom călători de la egoism la iubirea divină şi iubirea de semeni, şi micul spaţiu în care trăim se va deschide pentru a deveni universal şi vom fi cetăţeni cereşti. Noi nu vom fi chinuiţi de această „cetate stătătoare”, cu toate fenomenele sale deprimante, ci vom fi însufleţiţi de „aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14), „al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu” (Evrei 11, 10 ). „
Traducere la mâna a doua şi cu multe stângăcii de Silviu Cluci după John Sanidopoulos
______________________
[1] Epistola către Diognet V, 1,5 în volumul 15 din colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti” – Scrierile Părinţilor apostolici, traducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, pp. 339-340.
[2] Filipeni 3, 20; Evrei 13, 14: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie”.
[3] Romani 13, 1: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.”; Tit 3, 1: „Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun”; I Petru 2, 13: „Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor”.
[4] Epistola către Diognet V, 9-10, ed. cit., p. 340.
______________________
sursa>
http://cidadededeus.files.wordpress.com/2010/12/hierotheos.jpg?w=318&h=409
Theologhia 
