RSS

Arhive pe etichete: cardiacă

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul

[Odihneste, Doamne, cu dreptii, Dreptul acesta, ce-a fost indreptar celor multi in fapta si cuvant, pentru ca intru Tine, Cuvantul inomenit, sa primeasca Lumina Invierii Tale intru care, dintru inceput, a nadajduit! – dan.camen.]

Basilica.ro / 19 iulie 2011

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol, Stavropighie Patriarhală, a trecut astăzi, 19 iulie, la Domnul, informează Radio TRINITAS.

El s-a stins din viaţă în jurul orelor 10:00, în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de mai multe ori în decursul acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Mai multe detalii despre momentele mutării sale la Domnul a oferit pentru Radio TRINITAS, administratorul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria” Techirghiol, părintele arhimandrit Cleopa Nistor: „Dimineaţă părintele era foarte slăbit, însă era lucid şi comunica. În jurul orelor 10:00, a fost afectat de o insuficienţă respiratorie şi cardiacă şi răsuflând de trei ori, s-a stins din viaţă. Am chemat salvarea, însă când au ajuns au constat decesul. Părintele a trecut la Domnul liniştit, cu seninătatea caracteristică. O să îl îmbrăcăm în hainele monahale şi cele preoţeşti, iar înmormântarea am vrea să o fixăm pentru ziua de joi şi să fie înmormântat în curtea mănăstirii”.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei Româneşti,s-a născut la 13 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al Părintelui Arsenie a fost Anghel. În 1932 a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Este primit ca „frate” la Mănăstirea Cozia în 1947 şi îndeplineşte pe rând mai multe ascultări la Schitul Cioclovina din judeţul Gorj (1948-1949) şi la Mănăstirea Sihăstria (1949). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti (1950), a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Slatina (26 septembrie 1950). Este arestat la 14 iunie 1958 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Astfel, trece prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava şi a fost eliberat în 1964. După ieşirea din închisoare este numit preot în Ardeal; a fost un timp stareţ la Mănăstirea Cozia, iar din 1976 devine duhovnic al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bparintele_arsenie_papacioc_a_trecut_la_domnulb_4967.html

foto> Dan Mihalcea *(BadorGood.com)

http://badorgood.com/membri/dan%20mihalcea/fotografii/2

Anunțuri
 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,