RSS

Arhive pe etichete: carte

„Biblia Umanistă”, cartea sfântă a ateilor – scrierile lui Aristotel, Newton, Baudelaire, Confucius compilate într-o carte. De la „Geneza lui Newton” la cele 10 „porunci” laice

Gândul.ro / 12 aprilie 2011

A.C. Grayling, un filosof britanic recunoscut, a compilat într-o carte textele umaniste ale marilor civilizaţii ale lumii, informează CNN. Cartea se numeşte „Biblia Umanistă” şi în ea se găsesc fragmente din scrierile filosofice ale lui Aristotel, poeziile lui Baudelaire, Principia Mathematica a lui Newton sau reflecţiile lui Confucius. Textele sunt scrise pe coloane, într-o manieră asemănătoare cu scrierile din Biblie.

Grayling a folosit peste 1.000 de texte a sute de filosofi, oameni de ştiinţă, istorici, poeţi şi scriitori. Autorul spune că Biblia ar fi fost cu totul altă carte dacă textele ei ar fi fost scrise de filosofi, în loc de profeţi şi apostoli, iar omenirea ar fi avut o altă istorie. „Învăţăturile şi reflecţiile umaniste nu pretind că ar avea o origine divină. Ele se trag din încercarea de a înţelege natura umană şi acceptă faptul că fiecare individ în parte trebuie să-şi găsească valorile după care să-şi trăiască viaţa. Partea frumoasă a vieţii stă în relaţiile bune cu semenii tăi”, spune Grayling, profesor de filosofie la Birkbeck College, Universitatea din Londra.

Umaniştii se bazează pe raţiunea umană ca o alternativă la religie sau credinţa într-o zeitate pentru a-şi găsi un sens şi un scop în viaţă. Biblia Umanistă are 600 de pagini cu textele aranjate pe două coloane şi pe capitole. Primul se numeşte chiar „Geneza” şi începe tot într-o grădină, dar, în loc de Adam şi Eva, geneza lui Grayling începe cu Isaac Newton, cercetătorul care a descoperit gravitaţia şi a pus bazele fizicii ca ştiinţă. „De la căderea unui fruct dintr-un copac a ajuns omul să se întrebe despre adevărata natură a lucrurilor„. În ultimul capitol al cărţii se află şi o variantă laică a celor zece porunci: „Iubeşte cu adevărat, caută ce este bun în lucruri, nu fă rău nimănui, gândeşte pentru tine cu mintea ta, fii responsabil, respectă natura, fă tot posibilul, fii informat, fii blând, fii curajos şi încearcă cu adevărat”.

Grayling este ateu, însă, spre deosebire de colegii şi prietenii săi Christopher Hitchens şi Richard Dawkins, filosoful nu abordează o poziţie atât de vehementă sau agresivă faţă de religie. Grayling este privit ca o figură mai acceptabilă a ateismului. Filosoful nu critică religia în Biblia Umanistă: „Este o ofrandă modestă,… doar o contribuţie la conversaţia pe care omenirea trebuie să o poarte cu ea însăşi”. Grayling mai spune despre carte că este pentru toată lumea; oamenii caută spiritualitatea şi o pot găsi într-o carte de poezii, într-o plimbare în natură sau în dragoste, nu neapărat în „texte sfinte”. Tradiţia religioasă te învaţă că există o singură cale dreaptă în viaţă – Grayling speră ca Biblia Umanistă să-i încurajeze pe oameni să se uite dincolo de învăţături şi să îşi găsească propriul drum, „trebuie să ne respectăm unii pe alţii şi să relaţionăm unii cu alţii”, mai spune acesta.

Ioana NICOLESCU

sursa>

http://www.gandul.info/magazin/biblia-umanista-cartea-sfanta-a-ateilor-scrierile-lui-aristotel-newton-baudelaire-confucius-compilate-intr-o-carte-de-la-geneza-lui-newton-la-cele-10-porunci-laice-video-8149473

foto>

http://minitrue.it/wp-content/uploads/2011/04/The-Good-Book.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 12, 2011 în articole, citadela, diverse, religie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Arhiepiscopul catolic pakistanez cere pedepsirea pastorului care a ars Coranul

Catholica.ro / 6 aprilie 2011

Lahore (Catholica) – Arhiepiscopul Lawrence Saldanha de Lahore a cerut guvernului SUA să ia măsuri împotriva pastorului creştin care a ars Coranul într-un protest din Florida.

Guvernul SUA vorbeşte despre libertatea religioasă, dar noi cerem să prevină astfel de acţiuni din partea unor extremiştilor sau a creştinilor fundamentalişti”, a afirmat preşedintele Conferinţei Episcopilor din Pakistan pentru Kirche in Not. “Pastorul ar trebui închis o perioadă”, a continuat prelatul. “Având în vedere efectele acţiunilor sale din lumea întreagă, ar trebui să fie sub control şi să înţeleagă răul pe care l-a făcut.”

La 20 martie, pastorul Terry Jones din Florida, al unei comunităţi neconfesionale de 50 de membri, a prezidat ceea ce a numit “Ziua de Judecare Internaţională a Coranului”, în cadrul căreia a fost arsă cartea. Clipul video publicat pe situl bisericii arată o carte udată cu kerosen căreia i s-a foc într-un cuptor de metal aflat în lăcaşul de cult. Ştirea a provocat proteste ample în nordul Afganistanului. Au fost ucişi cel puţin şapte membri din echipele ONU şi alte 24 de persoane în cadrul unor proteste din această ţară. Demonstraţii au fost organizate şi în Pakistan. Arhiepiscopul Saldanha nu a confirmat ştirea conform căreia evenimentul din Florida ar fi dus la atacuri recente împotriva asupra a trei biserici. A atestat însă sentimentele puternice ale musulmanilor. “Deşi nu au fost încă reacţii împotriva creştinilor, s-ar putea sfârşi totul prost”, a spus el. Bisericile din Pakistan beneficiază de câteva luni de măsuri sporite de protecţie: gărzi înarmate, blocuri de ciment, camere video de securitate şi saci de nisip plasate în zonă.

La 2 aprilie preşedintele Barack Obama a răspuns la gestul aprinderii Coranului, dar şi la violenţele ce au urmat. “Desacralizarea oricărui text sfânt, inclusiv a Coranului, este un act de intoleranţă extremă şi de fanatism”, a afirmat preşedintele american. “Dar a ataca şi ucide oameni inocenţi ca răspuns este revoltător şi un afront adus decenţei şi demnităţii umane.” Reverendul Jones a spus atunci când a ars Coranul că această carte, “luată ad litteram, conduce la violenţă şi activităţi teroriste, promovează rasismul şi prejudecăţile împotriva minorităţilor, împotriva creştinilor şi împotriva femeilor”. A declarat ulterior pentru BBC că nu se simte responsabil de uciderea celor din Afganistan. În septembrie anul trecut, pastorul de 58 de ani a anunţat că va arde Coranul în contextul comemorării atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Personalităţi din toată lumea, inclusiv Papa Benedict al XVI-lea, i-au cerut să nu facă aşa ceva, şi atunci şi-a anulat planurile.

sursa>

http://www.catholica.ro/2011/04/06/arhiepiscopul-pakistanez-cere-pedepsirea-pastorului-ce-a-ars-coranul/

foto>

http://www.cathnewsusa.com/wp-content/uploads/2011/04/0405-pk-p.jpg

http://www.tdbimg.com/files/2011/04/04/img-110404-koran-burn-120_183040141750.jpg

http://www.digitaljournal.com/img/8/9/9/i/8/5/4/o/TerryJones.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 11, 2011 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

O noua carte a Papei Benedict ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos

HotNews/ 2 martie 2011

Papa Benedict al XVI-lea ii exonereaza pe evrei pentru moartea lui Iisus Hristos, abordand, intr-o noua carte, una dintre cele mai controversate probleme ale Crestinismului, transmite FoxNews.

In volumul „Iisus din Nazareth”, Suveranul Pontif recurge la analize biblice si teologice pentru a explica de ce nu e adevarata teoria potrivit careia poporul evreu, in intregul sau, este responsabil pentru moartea lui Iisus. Interpretari contrare au fost folosite, timp de secole, pentru a justifica persecutia evreilor.[oare? – n.m.]

FoxNews citeaza mai multe fragmente din cartea scrisa de Papa, date publicitatii miercuri.

In timp ce Vaticanul afirma de cinci decenii ca poporul evreu nu a fost responsabil, in intregul sau, pentru moartea lui Iisus, mai multi intelectuali evrei au spus miercuri ca argumentul adus de Papa „este semnificativ si va ajuta la lupta impotriva anti-semitismului”.

„Exista o tendinta umana naturala de a lua lucrurile fara a le mai cerceta, si, de foarte multe ori, acest lucru tinde sa duca la o anumita discontinuitate in ceea ce priveste constientizarea” legata de riscul anti-semitismului, a declarat rabinul David Rosen, sef pe probleme interreligioase la Comitetului Evreiesc American si unul dintre liderii dialogului dintre Vatican si evrei.

Rosen a amintit ca Vaticanul a emis, in 1965, cel mai important document in aceasta chestiune – Nostra Aetate, care a revolutionat relatiile dintre evrei si Biserica Catolica. Documentul sustine ca moartea lui Iisus Hristos nu poate fi atribuita evreilor, ca un intreg popor, nici la momentul producerii ei, nici in prezent.

Rabinul a spus ca afirmatiile Papei ar putea avea un impact mult mai mare, deoarece credinciosii au tendinta sa citeasca Sfanta Scriptura si comentariile, mai mult decat documentele bisericesti, in special cele vechi.

Cartea urmeaza sa fie lansata la 10 martie.

Volumul se concentreaza pe a doua jumatate a vietii lui Iisus, pe moartea si invierea sa. In prima parte a cartii, aparuta in 2007, Papa a prezentat opiniile sale legate de primii ani ai lui Iisus.


sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8354355-noua-carte-papei-benedict-exonereaza-evrei-pentru-moartea-lui-iisus-hristos.htm

foto>

http://cache1.asset-cache.net/xc/87066200.jpg?v=1&c=IWSAsset&k=2&d=77BFBA49EF8789215ABF3343C02EA5487A3115B26935BBDCE8003F70EF5

7412AF7B28CABF7B3CA79E30A760B0D811297

http://m24digital.com/en/wp-content/uploads/2009/05/papa-muro.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe martie 3, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Calatoria mea cu Parintele Alexander

Invitatie la lectura

Proximitatea cotidiană a lui Dumnezeu

Nu am greşi dacă am afirma că există un „fan-club Alexander Schmemann”. Literatura teologică, în mare vogă la noi de două decenii, e un univers aparte. O librărie de gen seamănă, în fond, cu o arcă a lui Noe: zeci de specii de discurs teologic, de o varietate pentru unii firească, pentru alţii îngrijorătoare, stau într-o proximitate mai degrabă babilonică decât simfonică. Dacă tematicile sunt relativ asemănătoare (deşi uneori o astfel de impresie e înşelătoare), frapează deosebirile de tonalitate şi abordare. Inevitabil, opţiunea cititorilor grupează opurile pe răftuleţe virtuale, care de multe ori nu corespund cu cele reale din librărie.

Alexander Schmemann are „raftul” lui. Liturgist novator în studiile de gen, arheolog cu viziune al doxologiei, dar mai ales filosof al tainelor Bisericii, teologul american de origine rusă (o caracterizare care spune mai mult, vom vedea, decât banalul său reducţionism) a fost mai mult decât un nume de dicţionar. Dacă a reuşit să facă o breşă în închistata teologie liturgică, aceasta a fost posibilă nu doar prin intuiţiile unui spirit extrem de vivace şi cu o salutară doză de nonconformism (mult prea rară printre teologi), ci mai ales prin autenticitatea părtăşiei Duhului.

Deseori ne închipuim „duhovnicia” ca pe un registru profesional, o specializare aproape tehnică. Cititorii (şi mai ales iubitorii) jurnalului părintelui Schmemann descoperă însă altceva: o permanentă opţiune existenţială, deseori discretă şi nespectaculoasă, care instituie un univers al harului. Rădăcinile teologiei sale sunt experienţe personale care îmbină reflexivitatea – acea atenţie la caracterul epifanic al realităţii – cu zelul misionar şi cu tainica pedagogie a culturii. Incursiunile de strictă meditaţie teologică stau alături, în jurnal, de note de lectură literară şi de impresii de călător. Caracterul lor aluvionar, specificul de labirint (cu fir izbăvitor cu tot) al conştiinţei, fragmentarul aforistic, succesiunea uneori suprarealistă a planurilor, şi parcă de un nou gen de literatură teologică, exemplificat la noi de „Jurnalul fericirii” al părintelui Nicolae Steinhardt.

O prospeţime şi o actualitate surprinzătoare (departe de atâtea paseisme funeste), îmbinarea de fervente mărturii de intimitate spirituală (făcute însă nu pe canapeaua psihanalitică, ci în cămara tainică a rugătorului) cu arta de bijutier a lucidităţii transfiguratoare, tovărăşia empatică cu creativitatea culturii (la antipodul ghetourilor de pseudo-duhovnicie), toate concurează la restaurarea acelui duh patristic deseori invocat, dar rareori cercetat. Ceea ce sporeşte miza spirituală a demersului complică, în schimb, receptarea coerentă a unui parcurs biografic. Harta conştiinţei este diferită de cea a unei vieţi şi uneori sunt greu de suprapus.

Iată că în cazul părintelui Alexander Schmemann dispunem de un complement providenţial: memoriile soţiei sale, Juliana. Scrise la o vârstă înaintată, publicate la peste două decenii de la moartea soţului său, aceste rememorări au darul de a situa în context un parcurs spiritual atât de dens. Juliana Schmemann povesteşte în primul rând, portretizează deseori, din când în când mulţumeşte. Întreaga sa carte e scrisă în duhul acesta de bucurie mulţumitoare, euharistic am putea spune. Ceea ce e deplin consonant cu notaţia liturgistului despre semnificaţia unui termen atât de fundamental creştin cum e cel de „euharistie”, care înseamnă exact aceasta: „mulţumire”.

„Mulţumirea este trăirea raiului”, rezuma teologul şi nimic nu transpare mai mult din memoriile soţiei sale decât părtăşia la această experienţă. O experienţă, însă, dobândită treptat, ca printr-o cizelare de durată. Două etape circumscriu acest parcurs. E mai întâi lumea emigraţiei ruse. Revoluţia bolşevică a îngroşat considerabil diaspora rusă. Parte a acesteia au ajuns şi vlăstarele aristocraţiei ruse scăpate din prăpădul războiului civil şi al „terorii roşii”.

Atât Alexander cât şi Juliana provin din familii nobiliare. Juliana are chiar rădăcini până la una din cele mai luminoase figuri ale sinaxarului Bisericii Ruse, Sfânta Iuliana Lazarevskaia, ocrotitoarea familiilor. Demonizată de comunişti, idealizată de nostalgici, aristocraţia rusă poate fi „judecată” şi prin prisma fiilor săi. Nobili scăpătaţi, reduşi deseori la condiţii de neagră mizerie, supravieţuind într-un Occident cândva preţuit şi urât în egală măsură, departe de fastul liturgic de altădată, aceste vlăstare ale unei clase apuse au dat dovadă, unii dintre ei, de o nobleţe aparte. Una interiorizată, liberă de eşafodajul ierarhiei sociale, provocată de condiţii nedemne. Mai vizibilă astfel decât în vechea Rusie a ţarilor, unde ritualul social si ecleziastic putea masca virtuţi şi o evlavie uneori de paradă, nobleţea epurată şi spiritualizată în condiţiile vitrege ale exilului emană nu atât farmecul dulceag al unui paradis social pierdut, cât mireasma unei altfel de umanităţi. Fără a fi circumscrisă etnic ori confesional, aceasta are totuşi acel specific ortodox de iradiere a Duhului. Dacă la principalii teologi ai diasporei ruse (printre ei, Alexander Schmemann) discursul despre dinamica îndumnezeitoare a Duhului Sfânt e central, în lucrări precum cea de faţă întâlnim acea patină specială a dinamicii sufleteşti care a impus lumii marea literatură rusă.

Juliana Schmemann este o portretistă remarcabilă, reuşind să contureze nu doar un colţ de lume şi de istorie, ci şi „muzica unor vieţi”, unele aparent ratate, altele chinuite, dar nu lipsite de bucuria dăruirii. Însuşi autoportretul conturat denotă stil, nu însă în registrul minor al esteticii, ci în cel al unei disponibilităţi existenţiale bine temperate (smerite, în sensul cel mai nobil al termenului).

Tocmai această lecţie a entuziasmului înţelept în raport cu contingenţele, care cultivă o adaptabilitate deschisă provocărilor, e şi una din moştenirile activităţii misionare a părintelui Alexander Schmemann. Acestui duh misionar, vedem din paginile memoriilor ei, i-a fost asociată şi soţia sa. Dacă Parisul interbelic a fost locul înrădăcinării spirituale (jurnalul teologului revine repetat la tema acestor experienţe formatoare), America postbelică a fost şansa participării la o altfel de Ortodoxie, mai puţin ritualistă şi naţionalistă ca cea a Rusiei ţariste (persistentă, în parte, şi în emigraţia postrevoluţionară). Cuplul Schmemann a abordat noua etapă americană cu creativitatea implicării. Nu a fost vorba de un refugiu comod, ci de un teren de misiune care, iată, prin scrierile şi activităţile pastorale şi academice ale părintelui Alexander, a rodit în folosul întregii Biserici.

Situaţia diasporei ortodoxe, cu precădere în S.U.A., a ridicat probleme canonice inedite şi uneori extrem de încâlcite, dar a şi permis forjarea unei mentalităţi pastorale care, departe de a constitui o formă de „aggiornamento” diluant, a deschis mai larg uşile Bisericii.

În noile condiţii, de secol XXI, ale migraţiei umane, modelul american capătă o actualitate sporită. Vechea concurenţă (nu arareori conflictuală) dintre principiul etnic şi cel regional în organizarea eclezială nu mai poate fi privit doar cu ochii unor Biserici confundând comuniunea vie a „trupului mistic” cu realitatea formală şi versatilă a naţiunii, animată de duhuri dintre cele mai diverse.

Dar poate cea mai surprinzătoare faţetă a acestor memorii este chipul unei căsnicii. Cititorii jurnalului părintelui Schmemann au remarcat, printre notaţii, un interes constant pentru problema familiei. Cât de departe, însa, de retorica obişnuită, moralistă şi culpabilizantă ori de un naiv optimism! „Familia transcende orice altă relaţie între oameni; nu este ţelul, ci sursa şi puterea care hrăneşte viaţa”, iată un crez al teologului mai puţin comun decât ar părea la prima vedere. Luând în considerare şi surprinzătorul „imn” al oamenilor cu sacoşe (de o rară prospeţime simbolică), adevăraţi evanghelişti ai bucuriei tainice a „căminului”, percepem că e vorba de altceva decât de banalul confort al securităţii afective ori de cultul idolatru al autarhiei de cuplu.

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Cătălin Bogdan

Cartea „Calatoria mea cu Parintele Alexander”, scrisa de Juliana Schmemann, sotia parintelui, recent aparuta la Editura Theosis din Oradea, costa 12 lei (format 13 x 20 cm, 145 pagini) si o puteti achizitiona de pe site-ul editurii> http://theosis.ro

Lectura cu folos!

 
 

Etichete: , , ,