RSS

Arhive pe etichete: catolici

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: astăzi este o mare nevoie de o „alianta strategica” cu catolicii si protestantii pentru apararea valorilor crestine autentice

Interfax Religion/ 28 februarie 2011

Moscova – Situaţia morală şi demografică a Rusiei ridică semne de întrebare privind viitorul ei, a spus Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse.

„De multe ori spun că astăzi este o mare nevoie de o „alianţă strategică” între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevaratele valori creştine – familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte”, a spus mitropolitul într-un interviu publicat luni [28 februarie a.c. – n.m.] în revista Pravda Komsomolskaya.

Toate aceste noţiuni sunt „complet revizuite, iar noi trebuie să ne opunem acestui lucru”, a spus el. „În caz contrar, atât Rusia, cât şi Creştinismul în general, nu peste mult timp îşi vor pierde „sarea” şi imaginea lor şi vor rămâne doar un subiect de studiu pentru istorici şi arheologi”.

Rusii „au început să se obişnuiască cu criza demografica severă din ţara lor”, a spus ierarhul. Întrebat ce poate sa sugereze Biserica pentru a schimba această situaţie, el a amintit de recenta iniţiativă majoră a Patriarhului Kirill, care implică un set de propuneri pentru a lupta împotriva avorturilor, pentru a sprijini familiile cu mulţi copii, pentru a ajuta copiii rămaşi fără părinţi şi propunerea legislativă pentru a proteja familiile şi copilăria.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=dujour&div=1

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Parintele Ioannis Romanidis: convingeti-l pe papa sa se faca ortodox si atunci unirea se va realiza imediat



Preluare de la Pelerin Ortodox/ 22 februarie 2011

Spunea părintele Ioannis Romanidis:

“Într-o discuţie cu un papistaş l-am întrebat:

– Dar dumneavoastră vreţi într-adevăr unirea?

– Da, o vrem cu adevărat.

– Să vă dau un plan pentru unire, i-am spus, şi unirea se va realiza imediat.

Pentru a realiza unirea dintre ortodocşi şi catolici pe baze catolice, sunteţi obligaţi să convingeţi pe fiecare ortodox în parte. Sunt două sute de milioane de ortodocşi, imaginaţi-vă câţi ani vor trebui să treacă ca să convingeţi pe fiecare în parte…

În schimb, din partea voastră, unul singur trebuie convins să se schimbe: papa. La noi trebuie să se schimbe două sute de milioane. Mergeţi, deci, să-l convingeţi pe acest unul, pe papa, şi unirea se va realiza imediat”.

Sursa textului>

Mitropolitul de Nafpaktos şi Sf. Vlasie Ierotheos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Soborniceşti după cursurile orale ale pr. Ioannis Romanidis, volumul al – II – lea, ed. Sf Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului (Pelaghias) 2011, pag. 428 – 429.

Traducere>

Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”.

Sursa postarii>

http://acvila30.wordpress.com/2011/02/22/parintele-ioannis-romanidis-citat-de-mitropolitul-ierotei-vlahos-convingeti-l-pe-papa-sa-se-faca-ortodox-si-atunci-unirea-se-va-realiza-imediat/

 

 
 

Etichete: , , , , , , , ,

Ieromonahul Gabriel Bunge – monahul catolic convertit la Ortodoxie: Reconcilierea Bisericilor, o viziune personală

Preluare de la Pelerin Ortodox

Revista “Neskoutchny Sad” (jurnalist Anna Paltcheva) a obţinut un interviu cu părintele Gabriel Bunge (1) :

– NS: V-aţi convertit la Ortodoxie, şi aceasta la o vârstă foarte înaintată. Nu de multe ori astfel de decizii sunt luate aşa de târziu în viaţă. Convertirea a avut loc la Moscova, la sfârşitul lunii august a anului trecut. Ea a ridicat o mare agitaţie printre catolici. Spuneaţi că această hotărâre s-a copt (a dăinuit) în dumneavoastră de-a lungul întregii vieţi. Sunteţi un teolog, un patrolog cunoscut, un pustnic. Povestiţi-ne despre această evoluţie.

– GB: Încă de la naştere m-am lovit de drama divizării creştinătăţii: tatăl meu era protestant, mama mea catolică. Am fost botezat în Biserica Romei. La vârsta de 21 de ani am decis să depun voturile monahale, dar tatăl meu s-a opus. Am studiat apoi la Facultatea de Filosofie şi am plecat să petrec două luni în Grecia, cu nişte prieteni. Acela a fost momentul când am găsit Biserica Ortodoxă. În Atena am început să discutăm cu studenţii greci de la Facultatea de Teologie care ne-au primit. I-am spus unuia dintre ei, care a devenit mai târziu un renumit teolog: “Îmi place totul la voi, totul este frumos, cu excepţia unui singur lucru: sunteţi despărţiţi de noi.” El a răspuns: “Nu, te înşeli, voi sunteţi cei despărţiţi de noi !”

Acest răspuns a fost un adevărat şoc pentru mine. Aparţineam Bisericii Catolice, precum cei peste un miliard de adepţi. Îi cunoşteam pe protestanţi. Iată că întâlneam ceva cu totul nou. Ştiam că Biserica Greacă a fost fondată de apostolul Pavel şi, prin urmare, nu era justificată învinuirea de a se fi îndepărtat de Biserica Romei. Această conversaţie a stârnit în mine un întreg proces de raţionamente. În cele din urmă, am devenit călugăr. În primă fază, într-o mănăstire benedictină din Germania. Curând, fraţii au observat devotamentul meu faţă de tradiţia orientală. Abatele, nu fără regret, m-a transferat apoi la Chevetogne, Belgia, într-o mănăstire benedictină de rit oriental. Gândurile mele se adânceau, citeam, studiam istoria separării Bisericilor. Doar o reîntoarcere la rădăcinile noastre comune poate determina o apropiere. Într-adevăr, Biserica în unire a existat în trecut şi asta pentru mai mult de un mileniu. Într-un sens anume, Ea există mereu, întrucât perioada unităţii nu fost uitată. Să sperăm că vom putea regăsi acest numitor comun, şi nu sunt singurul care crede acest lucru.

Motivul pentru care m-am decis să devin ortodox la o vârstă destul de târzie este trist, cu siguranţă neplăcut pentru urechile catolicilor. Am ajuns la concluzia amară că reconcilierea este cu totul imposibilă la nivelul structurilor şi ierarhiilor. Aceasta nu se va întâmpla, pentru că Orientul şi Occidentul se îndepărtează unul de altul de-a lungul secolelor. Nu încerc să acuz pe nimeni, deoarece este greu să identifici vinovaţi. Nu este vorba decât de lucruri care au avut loc în istorie. Atunci când am realizat imposibilitatea de a împăca Bisericile, am decis că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să mă convertesc. La nivelul meu personal, reconcilierea trebuia să se facă.

M-am rugat foarte mult, m-am gândit, am făcut însemnări. Nu doream decât să fac voia lui Dumnezeu. Repetam fără încetare în rugăciunile mele: “Dacă este împotriva voinţei Tale, dă-mi un semn, căci Tu eşti în măsură să mă împiedici a o face!”

Ne-am întâlnit odată la Milano cu Episcopul Ilarion Alféev. I-am împărtăşit gândurile. Pentru mine a fost ca un balon de probă, vroiam să aflu reacţia lui. Mi-am spus că voia Dumnezeu se va împlini. Urmarea a venit de la sine: iată-mă cu voi, în Rusia, şi sunt fericit să fiu aici.

– NS: Între timp, site-urile şi presa catolică spun despre dumneavoastră că sunteţi un trădător.

– GB: Slavă lui Dumnezeu, nu am internet şi deci nu ştiu ce spun oamenii. Acest lucru nu mă interesează deloc. Din naivitate, eram sigur că acest eveniment va trece neobservat; a fost cu totul altfel. Iată, au trecut cincizeci de ani în care mi-am respectat voturile, treizeci de ani am trăit într-un schit izolat. Întreaga lume era împotriva mea atunci când am vrut să mă fac călugăr: tatăl meu era un om de ştiinţă celebru, mediul în care m-am născut, toţi prietenii mei din copilărie şi din tinereţe, toţi au fost împotriva mea, nimeni nu m-a susţinut.

Cu excepţia îndrumătorului meu spiritual, un bătrân, abate al unei mănăstiri. De cele mai multe ori nu trebuie să te aştepţi la o aprobare în unanimitate atunci când iei decizii majore.

Nu-mi imaginam, că odată devenit ortodox, vor exista reacţii atât de virulente. Nu am nimic – am mai spus asta – împotriva catolicilor. Pur şi simplu, eu cred în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Hristos va reda unitatea Sa Bisericii, unire pe care noi înşine n-o putem realiza. Ce s-a întâmplat cu mine este un fel de prevestire a ceea ce se va întâmpla, chiar şi într-o altă lume.

– NS:  Acum treizeci de ani aţi părăsit mănăstirea pentru a trăi ca pustnic în Alpii elveţieni. Cum vedeţi viitorul dumneavoastră?

– GB: Am văzut în Rusia numeroase locuri unde aş fi rămas cu plăcere. Mă gândesc la  Mănăstirea Valaam. Călugării m-au primit acolo ca frate. Am petrecut o zi cu pustnicii, făcând o nevoinţă duhovnicească. Aveam sentimentul că am găsit ceea ce căutasem de-a lungul întregii mele vieţi. Dar am revenit în schitul meu din Elveţia.

– NS: Dacă v-aţi decide să vă schimbaţi locul, ce se va întâmpla cu fiii duhovniceşti ai dumneavoastră? Cine va avea grijă de ei?

– GB:  Nu am vreo turmă în adevăratul sens al cuvântului. Primesc o mulţime de vizitatori în schitul meu, vin să se mărturisească sau să vorbească cu mine. Nu-mi asum în ceea ce-i priveşte nici o răspundere pastorală. Rareori plec din schit.

– NS: Cu toate acestea, decizia va fi percepută ca ceva foarte grav de către cei care veneau la dumneavoastră?

– GB: Da, fără îndoială. Dar niciodată n-am făcut vreun secret din convingerile mele. Cel puţin jumătate din aceşti oameni vor spune: “La asta ne aşteptam de mult timp”. Doi episcopi ortodocşi, pe care îi cunoşteam de ceva vreme, m-au întâlnit recent în Rusia şi mi-au spus: “Ai fost întotdeauna unul dintre noi. Acum ne împărtăşim din acelaşi potir”. Exact la asta am aspirat. În toate cărţile mele, am tradus şi comentat texte care datau toate din primul mileniu, adică dinainte de separarea Bisericii. Papa Benedict al XVI-lea cunoaşte bine Ortodoxia şi se referă deseori la ea. Din păcate, de multe ori predică în deşert. Într-unul din discursurile sale din anii şaptezeci viitorul papă spunea că, dacă bisericile s-ar uni, Roma n-ar mai avea dreptul de a pretinde mai mult decât a avut în primul mileniu. Ar fi suficient pentru a menţine unitatea. Un ortodox, eu de exemplu, ar trebui să răspundă: “Foarte bine, să revenim atunci la statutul din primul mileniu.” Dar eu nu cred că acest lucru e posibil acum. Biserica Catolică există în întreaga lume, dar ea nu este deloc aceeaşi în America, Africa şi Europa. Au tendinţe diferite, uneori contradictorii şi nu comunică între ele. Dacă unele ar accepta această revenire la primul mileniu, altele ar refuza.

– NS: Spuneţi că ortodocşii sunt mult mai rezervaţi în relaţiile cu catolicii decât invers.

– GB: În 1961, când m-am dus în Grecia, profesorii mei de la Universitatea din Bonn m-au avertizat să nu intru în contact cu ortodocşii: “Ei sunt schismatici, să nu ai vreun contact cu ei.” De asemenea, am încercat tot posibilul să nu mă compromit. Dar ştiţi că nici un ortodox nu va chema vreun catolic să se împărtăşească cu el. Un stareţ ortodox a venit la mine la sfârşitul unei liturghii, pe când eu stăteam în spatele bisericii, şi mi-a pus în mână o bucată de anafură.

Iar astăzi vedem catolici îndepărtaţi de parohiile ortodoxe. Conciliul Vatican II este cel care a schimbat totul. Biserica Catolică şi-a declarat atunci o politică de deschidere spre întreaga lume, nu numai în ceea ce priveşte Ortodoxia. Catolicii se arată foarte prietenoşi cu noi. În Lugano, oraşul meu, comunitatea ortodoxă sărbătoreşte Paştele în catedrala catolică,  pentru că biserica ei nu i-ar putea cuprinde pe toţi credincioşii. În aproape fiecare cămin catolic din Elveţia sau Franţa putem vedea icoane. Toţi ascultă cântări ortodoxe.

Ceea ce e important este  urmarea Conciliului Vatican II: o perioadă de secularizare a societăţii. Am putea vorbi de o “protestantizare” a catolicismului. Este tocmai acest spirit protestant care-i sperie pe ortodocşi. Este aici această tendinţă, în sânul Bisericii Romei, care stă la originea schimbării de atitudine faţă de ortodocşi. Am fost martor la această schimbare de atitudine. Dar eu nu sunt aşa de bătrân. Relaţiile dintre cele două Biserici s-au schimbat adesea în timp. Au fost perioade de “coexistenţă paşnică”, urmate de perioade de activism prozelitist din partea catolicilor. Ortodocşii răspund cu o poziţie defensivă. Este un fel de mişcare a pendulului.

Numai de la Cel Preaînalt ne va veni răspunsul.

(Traducere rom. – Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Revista “Sad Neskoutchny”)

___________________

(1) Ieromonahul Gabriel Bunge s-a născut în 1940 în Köln. În 1963 el a devenit călugăr benedictin, preot în 1973. Doctor în Filosofie şi în Teologie. Patrolog, specialist în Avva Evagrie Ponticul. Din 1980 a trăit ca pustnic în Elveţia, în schitul Sfânta Cruce. În august 2010 a intrat în Biserica Ortodoxă Rusă.

___________________

sursa>

http://acvila30.wordpress.com/2011/01/25/ieromonahul-gabriel-bunge-reconcilierea-bisericilor-o-viziune-personala/#more-15093

foto>

http://acvila30.wordpress.com/2010/09/09/renumitul-teolog-catolic-din-elvetia-gabriel-bunge-a-imbratisat-ortodoxia/

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Ierusalim: vizita cardinalului Kurt Koch la Custodia Ţării Sfinte

Radio Vaticana/ 22 decembrie 2010

În vizită la Custodia franciscană a Ţării Sfinte, la Ierusalim, cardinalul elveţian Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, abordând tema dialogului cu ebraismul, a exprimat dorinţa ca acesta să poată fi ancorat în cea mai mare parte în teologie decât în diplomaţie. Cardinalul, se citeşte pe site-ul Custodiei Ţării Sfinte (custodia.org) l-a întâlnit pe Custode, părintele Pierbattista Pizzaballa, duminica trecută, împreună cu comunitatea conventului „Sfântul Mântuitor”, casa mamă a Custodiei. Explicând apoi care sunt atribuţiile la care este chemat departamentul său, cardinalul Koch a vorbit despre dificultăţile unui dialog ecumenic pe mai multe fronturi şi a adăugat că cel cu ortodoxia este un dialog condus cu 15 Biserici ortodoxe diferite, că fiecare din ele are apărători înflăcăraţi ai dialogului, dar şi opozanţi înverşunaţi, încât progresele înregistrate cu unii pot întârzia rezultatele. În legătură cu raporturile cu ortodocşii, cardinalul a precizat că dacă „pe de o parte” cu ei „avem aceleaşi baze ale credinţei dar nu aceeaşi cultură, pe de alta, noi împărtăşim cu „Bisericile reformate aceeaşi cultură, dar nu aceeaşi abordare a sacramentelor”. În fine, cardinalul Koch a amintit punctele foc ale pontificatului lui Benedict al XVI-lea: ecumenismul şi în special apropierea de ortodoxie, precum şi relaţiile cu celelalte religii, şi înainte de toate cu cea ebraică.


sursa>

http://www.radiovaticana.org/rom/Articolo.asp?c=449010

foto>

http://www.custodia.org/The-chairman-of-the-Pontifical.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 2, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme

 

Etichete: , , , , , ,

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: vom continua dialogul cu Papa, Islamul şi Iudaismul

AsiaNews.it/ 21 decembrie 2010

Patriarhul Ecumenic apără dialogul cu catolicii, evreii şi musulmanii, în ciuda criticilor venite din partea anumitor grupuri de tradiţionalişti ortodocsi.

Istanbul – În ajunul sărbătorilor de iarnă, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a adresat un cuvant unui auditoriu foarte calificat din lumea ortodoxa, aparand optiunea Patriarhiei Ecumenice pentru promovarea dialogului inter-religios: „Vom insista cu acest dialog, în ciuda criticilor pe care le primim” – a spus el. „Există, din păcate, un anumit fundamentalism religios, un fenomen tragic, care poate fi găsit între ortodocşi şi catolici, între musulmani şi evrei. Aceştia sunt oameni care cred că numai ei au dreptul de a exista pe pământ, aproape ca si cand numai ei ar avea dreptul sa conduca planeta, conform Vechiului Testament. Ei spun că nu este loc si pentru altcineva, şi sunt, prin urmare, impotriva oricarui dialog”.

Patriarhul a continuat: „Suntem obiectul criticilor şi atacurilor pentru că menţinem relaţii cu Papa (pentru ca suntem puternici sustinatori ai dialogului ecumenic între ortodocşi şi catolici), cu Islamul şi cu lumea evreiasca. Dar vom continua să avansam in călătoria noastră, în conformitate cu calea lasata de predecesorii noştri, conştienţi fiind de acţiunile noastre si indiferenti la criticile care ne sunt adresate. Aceste franjuri, evidentiate prin atitudinile extreme, sunt prezente peste tot. Prin urmare, este firesc sa suferim de pe urma criticilor lor, potrivit dictonilor ideologici care ii guverneaza, toţi aceia dintre noi care încercăm să ne extindem orizonturile noastre şi sa avem o vedere teologica a lucrurilor. Pentru ca dorim coexistenţa paşnică a tuturor, bazata pe principiile de caritate şi prietenie”.

Apoi a adăugat: „Acesta este crezul Patriarhiei Ecumenice şi vreau să amintesc că în anul 1920 regentul scaunului patriarhal, împreună cu Sinodul, a adresat catolicilor şi protestanţilor, de-a lungul liniilor nou-createi “societati a natiunilor”, o enciclică numită „Comunitatea bisericilor”. Aceasta enciclica este considerata astăzi de către Consiliul Mondial al Bisericilor drept „Carta” mişcării ecumenice a timpurilor noastre. Acest lucru este bine cunoscut celor din interior şi este bine ca să fie raspandit la cât mai mulţi oameni posibil”.

Apoi Bartolomeu a subliniat: „În ceea ce priveşte dialogul inter-religios, acesta este credinţa şi crezul nostru. Pentru ca avem nevoie sa ne cunoastem reciproc mai bine, să lucram împreună respectând în acelaşi timp convingerile religioase ale celorlalti, identitatea lor culturala, fara opresiune. Aceasta este singura modalitate de a trăi în pace. Din acest motiv, Patriarhia, în dorinta de a avea un dialog cu celelalte Biserici şi confesiuni creştine, a stabilit în ultimii 25 de ani un dialog cu Islamul şi Iudaismul. Am avut pana acum mai multe întâlniri de succes. Cu musulmanii şi evreii, fraţii noştri, noi nu discutăm probleme pur teologice, deoarece ar fi dificil. Ci vorbim mai degraba despre problemele sociale, care afecteaza pe toţi oamenii peste tot în lume, întreaga omenire”.

Ecologia a fost una dintre temele favorite ale Patriarhiei Ecumenice inca din anul 1989. Patriarhul a spus: „Tot ceea ce noi încercăm să facem, facem pentru că credem că tine de datoria noastră, pentru că Biserica ar trebui să fie o prezenţă activă în lumea contemporană şi să fie sensibila la problemele oamenilor, sa-i constientizeze şi să-i încurajeze să iubească şi să protejeze natura ca pe propria lor casa”.

„Mediul şi natura sunt creatia lui Dumnezeu, şi nu aparţin numai noua, celor care trăim astăzi în 2010, ci apartin tuturor generaţiilor viitoare”

Episcopul Dositei, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a comentat cuvantul Patriarhului Bartolomeu pentru AsiaNews: „O anumită confuzie predomină în unele sectoare ale lumii creştin-ortodoxe între cei doi termeni, tradiţie şi tradiţionalism. Tradiţie – la care se referă adesea aceste minorităţi, este permanenta cautare de a interpreta si intelege adevarul, în timp ce tradiţionalismul, care in esenta aparţine acestor minorităţi, este o sterilitate intelectuala care adesea este identificata cu naţionalismul în lumea ortodoxă”.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.asianews.it/news-en/Bartholomew-I:-we-will-continue-to-dialogue-with-the-Pope-and-Islam-20309.html

foto>

http://cdn.wn.com/pd/03/ea/357b552597143b62cee9dc1f0806_grande.jpg

 
Un comentariu

Scris de pe decembrie 30, 2010 în articole, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Sfântul Marcu Evghenicul: despre papa şi statutul catolicilor

Despre papă şi statutul catolicilor [1]

“Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox”[2]. Aşa bine-vesteşte dumnezeiescul părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: “Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel care-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit”[3]. Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale Sinoadelor Ecumenice. “Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie”[4]. Papa intră şi el sub deciziile canonice. El nu este nici mai presus de sinoade, nici nu are vreo investire de sus în acest sens. El rămâne cu un primat onorific numai atâta timp cât ţine dreapta credinţă. „Dacă cineva vă bine-vesteşte altceva decât aţi primit, chiar dacă ar fi înger din cer, să fie anatema (Gal. 1, 8). Priviţi în chip proorocesc la chiar dacă ar fi înger din cer, ca nu cumva cineva să [ne] pună înainte superioritatea papei”[5]. Sfântul îi recunoaşte această întâietate în cinstire, numindu-l “cel dintâi dintre preoţii Lui [lui Hristos]”[6]. Pentru a nu crede că Sfântul era dur în afirmaţiile sale în mod nejustificat şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: “Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latineşti] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri”[7]. După cum reiese de aici, motivaţia care stabilea comuniunea lui cu alţii era dreapta credinţă. De altfel, din Cuvântarea către papa Eugeniu se vede că nu avea, precum poate majoritatea bizantinilor din acea epocă, nici o pornire preconcepută şi mizantropă faţă de pontiful roman[8]. Căuta din partea aceluia doar dreapta credinţă. De aceea nici modul în care îi cataloghează pe latini drept eretici nu trebuie să ne şocheze azi, căci Sfântul o făcea din dragoste de adevăr, pentru mântuirea şi a ortodocşilor, şi a latinilor. Ce mai spun ei? “Niciodată”, zice Sfântul Marcu, “nu i-am avut pe latini ca eretici, ci numai ca schismatici”. “Aceasta aţi luat-o chiar de la latini, pentru că ei ne numesc schismatici, neavând să ne învinovăţească cu nimic în ce priveşte credinţa noastră[9], ci doar că ne-am rupt de supunerea pe care, după socotinţa lor, le-o datoram. Dar trebuie văzut dacă şi noi, la rândul nostru, socotim acest lucru drept în ceea ce-i priveşte şi dacă nu îi învinovăţim cu nimic pentru credinţă. Aşadar, ei ne-au dat pricină de schismă, proclamând pe faţă adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Şi noi ne-am despărţit primii de ei[10], ba mai degrabă i-am despărţit şi i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat le iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei. Aşadar, i-am lepădat ca pe nişte eretici, şi de aceea ne-am despărţit de ei. Căci pentru ce altceva ne-am despărţit? Că legile iubitoare de dreapta credinţă zic: Eretic este, şi se supune legilor împotriva ereticilor cel care fie şi puţin se abate de la dreapta credinţă. Prin urmare, dacă latinii nu se abat cu nimic de la dreapta credinţă, degeaba i-am tăiat pe ei, după cât se pare. Dar dacă se abat cu adevărat – şi fac aceasta în ceea ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a Cărui hulire este cea mai cumplită dintre primejdii (cf. Mt. 12, 31) – atunci sunt eretici, şi ca pe nişte eretici i-am tăiat. Şi de cei îi şi ungem cu Mir pe cei dintre ei care vin la noi? Nu e limpede că deoarece sunt eretici? Căci zice canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic: Pe cei dintre eretici care se adaugă Ortodoxiei şi părţii celor ce se mântuiesc îi primim după obiceiul şi rânduiala de mai jos: pe arieni, şi macedonieni, şi sabatieni, şi novaţieni, care îşi zic şi catari şi stângaci, şi pe quartodecimani, adică pe tetradiţi, şi pe apolinarişti îi primim dacă dau libellum[11] şi anatematizează orice erezie care nu cugetă cum cugetă Sfânta, Soborniceasca şi Apostoliceasca Biserică a lui Dumnezeu, pecetluindu-i, adică ungându-i mai întâi cu Sfântul Mir şi pe frunte, şi pe ochi, şi pe nas, şi pe gură, şi pe urechi, şi când îi pecetluim, zicem: Pecetea darului sfântului Duh”. Fără îndoială par cuvinte dure şi foarte tăioase, dar, aşa cum am spus, această atitudine împotriva ereticilor este comună întregii patristici, pentru că Sfinţii Părinţi aveau foarte clar în minte că fără dreapta credinţă nu există nici dreapta vieţuire şi deci nici mântuire. Şi continuă Marcu: “vezi cu cine îi rânduim pe aceia dintre latini care vin la noi? Aşadar, dacă aceia toţi sunt eretici, e limpede că şi latinii. Dar pentru ce şi preaînţeleptul patriarh al Antiohiei, Teodor Valsamon, în răspunsurile către Marcu, Preasfinţitul Patriarh al Alexandriei, scrie despre acestea: Prizonierii latini şi alţii, venind în bisericile noastre soborniceşti, caută să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Aşadar, căutăm să aflăm dacă este îngăduită această situaţie. «Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte» (Mt. 12, 30). De aceea, fiindcă cu multă vreme mai înainte s-a rupt vestita adunare a Bisericii de Apus, adică a Romei, de părtăşia cu ceilalţi patru preasfinţiţi Patriarhi, fiind separată prin obiceiuri şi dogme străine de Biserica Sobornicească şi de ortodocşi (căci pentru aceasta nici nu s-a învrednicit papa de pomenirea comună la dumnezeieştile slujbe împreună cu numele patriarhilor), nu trebuie neamul latinesc să se sfinţească din mâna preoţească prin dumnezeieştile şi neprihănitele Taine dacă nu a declarat mai înainte pe faţă că se desparte de dogmele şi obiceiurile latineşti şi dacă nu a fost catehizat după canoane şi nu s-a făcut deopotrivă cu ortodocşii[12]. Auzi că s-au separat nu numai prin obiceiuri, ci şi prin dogme străine de ortodocşi (iar cele străine de ortodocşi sunt întru totul eretice), şi că trebuie catehizaţi după canoane şi trebuie să se facă deopotrivă cu ortodocşii[13]? Iar dacă trebuie catehizaţi, e limpede că trebuie şi unşi cu Mir. Aşadar, de unde ni s-au arătat dintr-o dată că sunt ortodocşi cei care de atâta vreme şi de atâţia Părinţi şi dascăli au fost judecaţi ca eretici? Cine i-a făcut aşa de uşor ortodocşi? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, şi câştigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocşi, ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor[14].”

____________________


[1] Subcapitol extras din Studiul teologic realizat asupra operei şi persoanei Sf. Marcu Evghenicul din cartea Sfântul Marcu EvgheniculOpere, Volumul I (ediţie bilingvă), coordonator Pr. Cristian Chivu, introd., note, trad.: Marcel Hancheş, Cristian Chivu, Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Cristina Rogobete, Emanuel Dumitru, Marios Pilavakis şi Caliopie Papacioc, Editura Pateres, Bucureşti, 2009, pp. 132-137. Notele de subsol sunt cele originale.

[2] Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320

[3] Către Teofan din Evripos, p. 343

[4] Despre adăugirea din simbolul de credinţă, PO 17, p. 282

[5] Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p. 320

[6] Către Eugeniu al IV-lea, PO 17, p. 198

[7] Ultimele cuvinte ale lui Marcu Evghenicul al Efesului, PO 17, p. 349

[8] În ce măsură resentimentul anti-papal era un act asumat conştient şi dogmatic sau doar o lozincă prin care grecii se delimitau etnic şi cultural de cei din Apus credem că este o problemă destul de nuanţată şi necesită un studiu atent şi mai ales o minte curăţită de patimi.

[9] E limpede că se referă la credinţa dogmatică în Dumnezeu.

[10] În germene aceasta s-a petrecut poate mult mai devreme, pe timpul Sfântului Fotie, când erezia filioquistă a fost dată anatemei, mai întâi în Sinodul de la Constantinopol din 867, fiind prezenţi delegaţi ai tuturor patriarhilor răsăriteni. În 879 se ţine un alt sinod la Constantinopol (socotit ca al VIII-lea Ecumenic), fiind prezenţi în plus şi delegaţii papei Ioan al VIII-lea. Acest Sinod a confirmat Sinodul din 867 şi a dat din nou anatemei adăugirea Filioque.

[11] Scrisoare de mărturisire a dreptei credinţe.

[12] Răspunsuri la întrebările lui Marcu, 15, PG 119, 1048. Acestea au fost scrise în jurul anului 1195.

[13] Să aibă aceeaşi învăţătură dogmatică şi canonică, lucru dobândit în urma catehizării.

[14] Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p. 315

____________________

foto>

http://www.freeinquiry.gr/upload/files/mark-eyge-280.jpg

http://bdkteq.bay.livefilestore.com/y1pjNax3rtoEjaaeQ1SyjTqqhJ3WlcvzBTN-E_OycYlKW7vlL2ac7hY2mp0bM2R3gWlb507Xn

QUmagw2L5_0MLAIfl2cfZFr5QR/01.19_sv_mark_efeski.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă încearcă să depăşească schisma veche de un mileniu

Interfax – Moscova, 22 septembrie

O Comisie mixtă internaţională cu privire la dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, care a început marţi la Viena, va aborda Primatul papei în primul mileniu.

“Este cel mai complicat subiect din dialogul dintre catolici şi ortodocşi, deoarece atitudinea faţă de slujirea episcopului Romei este cheia pentru Biserica Catolică modernă” – a declarat pentru Interfax egumenul Filip (Ryabykh), unul din reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse la această întâlnire.

Prezumpţia că Papa are jurisdicţie ecumenică merge împotriva eclesiologiei ortodoxe, care ne învaţă că, în timp ce Biserica Ortodoxă păstrează unitatea de credinţă şi guvernarea Bisericii, aceasta rămâne formată din mai multe biserici locale, a declarat părintele Filip, care este şi directorul adjunct al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei.

Sesiunea de la Viena continuă discuţia care a început în Cipru în 2009.

Un proiect de text a fost elaborat pentru întâlnirea Comisiei de anul trecut, şi aceasta începuse să-l ia în considerare, însă nu l-a putut finaliza, deoarece ortodocşii au adus mai multe obiecţii cu privire la acest text. Ne aşteptăm ca discuţia de la Viena cu privire la acest text să fie destul de intensă – a spus egumenul.

“Obiectivul delegaţiei noastre este acela de a ne asigura că acest document reflectă poziţia ortodoxă şi că exclude orice ambiguităţi, compromisuri şi interpretări eronate ale înţelesurilor patristice asupra slujirii episcopului Romei” – a spus egumenul Filip.

Deşi este dificil să se ajungă la un consens pe această problemă, “această temă ar trebui discutată”, deoarece “aceasta este cea care îi desparte pe catolici şi pe ortodocşi mai presus de toate”.

“Trebuie spus că partea catolică nu a fost dispusă să discute această problemă cu Biserica Ortodoxă pentru o lungă perioadă de timp, bineştiindu-se cât de radicale sunt diferenţele în interpretare. Faptul că la sfârşitul anilor Papa Ioan Paul al II-lea şi apoi Papa Benedict al XVI-lea şi-au dat acordul ca această problemă să fie dezbătută de Comisie este un pas destul de binevoitor din partea catolicilor faţă de ortodocşi” – a mai spus el.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7723

foto>

http://saintpetersbasilica.org/Exterior/StPeterStatue/StPeter-cp.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 22, 2010 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Papa Benedict al XVI-lea a comparat indirect ateismul cu nazismul

Think.Hotnews.ro/ 17.09.2010

In prima vizita papala in Marea Britanie din ultimii 28 de ani, efectuata joi, 16 septembrie, Papa Benedict al XVI-lea a facut o serie de comentarii controversate care au starnit indignarea englezilor necredinciosi. Acestia l-au acuzat pe Suveranul Pontif ca a legat indirect raspandirea ateismului si secularismul agresiv din Marea Britanie de ideologia nazista din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

In zborul sau spre Anglia, Benedict al XVI-lea a recunoscut ca Biserica Catolica nu s-a ocupat prompt si decisiv de scandalul cu abuzurile sexuale ale unor preoti catolici asupra minorilor, scrie Catholic Online. Ajuns in statul insular, Papa a fost intampinat de Ducele de Edinburgh, cu care a calatorit la Palatul Holyroodhouse din Scotia pentru a se intalni cu regina Elisabeta. Cei doi suverani au schimbat cadouri si au discutat intre patru ochi inainte de a tine fiecare cate un scurt discurs.

In discursul sau, Suveranul Pontif cu origini germane s-a aratat ingrijorat de raspandirea tot mai accentuata a secularismului in randul societatii si a facut ceea ce a fost considerata o legatura indirecta intre ateismul britanic si nazismul german. “Ne putem aminti cum Marea Britanie si liderii sai s-au opus unei tiranii naziste care voia sa-l eradicheze pe Dumnezeu din societate si a negat caracterul omenesc al multor oameni, in special al evreilor, considerati nedemni sa traiasca”, s-a exprimat Benedict al XVI-lea.

“Reflectand asupra lectiilor oferite de extremismul ateist al secolului XX, sa nu uitam niciodata cum eliminarea lui Dumnezeu, a religiei si a virtutii din viata publica conduce in cele din urma la o viziune trunchiata asupra omului si a societatii (…). Astazi, Marea Britanie se straduieste sa fie o societate moderna si multiculturala. Pe aceasta cale plina de provocari, trebuie sa isi pastreze respectul pentru acele valori traditionale si expresii culturale pe care formele tot mai agresive de secularism nu le mai apreciaza sau nici macar tolereaza”.

Remarca Papei a generat critici prompte din partea organizatiilor umaniste, scrie BBC News. “Ideea ca ateismul nazistilor a condus la viziunea lor extremista si plina de ura sau ca alimenteaza cumva intoleranta din Marea Britanie de astazi reprezinta o defaimare teribila a celor care nu cred in Dumnezeu”, s-a pronuntat Asociatia Umanista Britanica. De cealalta parte, Biserica Catolica a incercat sa minimalizeze controversa, spunand ca Papa stie “destul de bine despre ce e vorba in ideologia nazista”.

Benedict al XVI-lea a povestit in mai multe randuri despre cum a crescut sub regimul nazist, pe care il considera un „monstru”. La varsta de 14 ani, Joseph Ratzinger s-a alaturat organizatiei Tineretul Hitlerist, cum li se impunea tinerilor germani la acea vreme, iar in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost recrutat intr-o unitate antiaeriana din Munchen. A dezertat din armata germana spre sfarsitul razboiului si a fost pentru o scurta perioada prizonier de razboi al trupelor aliate in 1945. Viziunea conservatoare, traditionalista a Papei a fost intensificata in timp ce a predat la Universitatea din Bonn in anii ’60, cand se spune ca a fost ingrozit de predominanta ideologiei marxiste in randul studentilor sai.

sursa>

http://think.hotnews.ro/papa-benedict-al-xvi-lea-pare-sa-fi-comparat-ateismul-britanic-cu-nazismul.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 17, 2010 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Un rabin va vorbi despre Sfanta Scriptura intr-un sinod catolic

Un rabin va vorbi despre Sfanta Scriptura intr-un sinod catolic.

Un rabin a fost invitat pentru prima data de Vatican pentru a vorbi în Sinodul Episcopilor Catolici, ce va avea loc in aceasta luna, conform sefului serviciului de presa al Vaticanului, parintele Federico Lombardi, informeaza KSL Catalin. „El va vorbi în ziua de luni, dupa-amiaza, pe data de 6 octombrie. Aceasta este prima data când un rabin a fost invitat la un sinod, care va reuni in perioada 5 – 26 octombrie episcopii catolici din întreaga lume”, a spus parintele Lombardi. El a subliniat faptul ca invitatia a fost surprinzatoare, întrucât Sinodul va dezbate tema din Biblie: „Cuvântul lui Dumnezeu în viata si misiunea Bisericii”. Rabinul invitat, Shear-Yashuv Cohen, din Haifa (foto), a declarat ca vede aceasta invitatie ca pe un „semn datator de speranta”. Agentia americana catolica News Service (CNS) subliniaza faptul ca este primul caz în care un non-crestin vorbeste unui sobor. Invitatia de participare poarta în ea „un mesaj de dragoste, coexistenta si pace”, a spus el, din Ierusalim, în declaratia data agentiei CNS. Rabinul va vorbi în timpul Sinodului despre interpretarea evreiasca a Scripturilor. Ultimul sinod a avut loc în 2005. Rabinul este un membru al Comisiei bilaterale permanente de lucru Israel-Vatican, care se întâlneste cu regularitate pentru încheiarea acordurilor privind situatiile juridice si financiare ale proprietatilor ecleziastice, scutirile de taxe pe venit în activitatile comerciale ale comunitatilor crestine si statutul juridic al Bisericii Catolice din Israel. Din punct de vedere teologic, relatia dintre evrei si catolici înregistreaza plusuri si minusuri. Mai multe organizatii evreiesti au condamnat reintroducerea rugaciunii pentru convertirea evreilor, care dateaza din secolul XVI si care se recita în timpul Messei în latina, recent reabilitata de catre Papa Benedict al XVI-lea.
Dumitru MANOLACHE

Gardianul, 04.10.2008

sursa>

http://www.gardianul.ro/Un-rabin-va-vorbi-despre-Sfanta-Scriptura-intr-un-sinod-catolic-s121758.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 4, 2008 în articole, diverse, Ecumenisme, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , ,

Concursul Miss Calugarita Italiei

Concursul „Miss Calugarita Italiei”

Despre ceea ce mai inventeaza ‘rudele’ noastre din ce in ce mai indepartate de noi (catolicii), adica de la recenta afirmatie *(oarecum oficiala) cum ca extraterestrii sunt de fapt fratii lor, pana la mai-noua intamplare, cand (va rog sa citit bine)> „Un preot (catolic) a vrut să organizeze concursul „Miss Calugarita Italiei”; aflati in randurile de mai jos.

Am ramas uimit, cum intr-un asa de scurt timp unii dintre preotii catolici, abereaza din ce in ce mai mult cu tot felul de idei trasnite, dar foarte periculoase in acelasi timp. Venita in Romania pe fluxul de stiri Mediafax, stirea isi are originea tocmai de la Roma, prin agentia de stiri Ansa, dar care a implicat si editarea de stiri privind aceasta problema si in cotidianele italiene centrale, cum ar fi Corriere della sera si multe altele. Preotul in cauza, in mod paradoxal, este din Sudul Italiei, adica din partea de tara cea mai conservatoare traditiilor catolice, dar care, probabil, dorea sa-si mareasca rating-ul la propriul sau blog :) pe seama „sosirii în ţara noastră a unor călugăriţe tinere şi pline de vitalitate, în special din străinătate”.

Actiunea in cauza este de fapt, pentru preotul ‘nevinovat’, prezentata drept o „initiativa inocenta” … precum si tinerele calugarite care aveau sansa, acum ratata, de a primi ravnitul titlu national (in prima faza) de „Miss Calugarita Italiei”. Cred ca un astfel de show, odata cu acceptarea lui, ar fi intrecut in popularitate si audienta internationalul spectacol „Miss Univers”, mai ales daca calugaritele din toata ‘lumea catolica’ (caci „există călugăriţe din Africa şi America Latină care sunt într-adevăr foarte, foarte drăguţe, în special cele din Brazilia”) s-ar fi solidarizat cu actiunea revigoratoare a preotului, cum avea de fapt in plan sa faca.

Stiu ca astfel de stiri se incadreaza in din ce in ce mai multele stiri cu oameni trasniti ale cotidianelor centrale nationale si internationale, insa nu am putut trece-o cu vederea, deoarece scopul oficial, dupa cum declara preotul, era acela de a „prezenta pe internet un aspect pozitiv al vieţii religioase” si consider ca era de datoria noastra, acum intr-o lume cand homosexualii sunt considerati ca sufera de ‘orientare sexuala diferita’, iar cum in presa din Romania aparuse stirea ca acel calugar din eparhia Clujului, care suferea de patima desfraului, ar fi aratat de fapt starea de-a fi a monahismului actual; nu sunt de fapt ‘modelele’ ce trebuie urmate, nici nu aduc un suflu nou, revigorator, monahismului ascetic drept-slavitor, ci din contra, il necinstesc. Asadar am vrut sa clarific faptul ca acest ‘aspect pozitiv al vietii religioase’, cum era prezentat a fi scopul de fapt al concursului de miss despre care e vorba, este acel tip de inselare, care ne vesteste noua ca de fapt traim timpurile cand adevarul este preschimbat in minciuna, si minciuna in adevar, adica timpurile de pe urma.

Este totodata tipul de stire cel mai la indemana si mai bine-primit de catre ziaristii, gazetarii si pamfletarii actuali, care scriu in ziarele lor tot ceea ce inima lor cugeta iar mintea lor gandeste, adica tot ceea ce ei doresc sa citesca si tot ceea ce la inima lor se suie si e primit. Am putea-o transcrie intr-o fraza, folosind un limbaj pseudo-biblic… ca deh, sunt teolog, ca acolo unde este stirea de can-can, care reprezinta comoara renumerata pentru gazetar, despre aceea va scrie si condeiul, caci mana face ceea ce inima dicteaza si iubeste sa auda (vezi Matei 6, 19-21). Este foarte usor sa prezinti o cadere a unui om, care sunt destule, insa sa prezinti o fapta buna, mai presus de fire, care cu adevarat merita raspandita si citita, necesita indelungi cautari, fiindca este o fapta tainica.

dan.camen.

Stirea privind intentia acestui ‘preot’ catolic o puteti citi mai jos (Mediafax, 26.08.2008). Daca vreti si din surse internationale cititi> AICI AICI AICI AICI etc.

ROMA / 18:08, 25.08.2008

Un preot italian a vrut să organizeze, la începutul lunii septembrie, „Miss Călugăriţa Italiei”, primul concurs de frumuseţe pentru călugăriţe, acesta renunţând la proiect în urma reacţiilor negative suscitate de propunere.

„Trebuie să spun că au existat persoane care au înţeles greşit, în mod deliberat, această iniţiativă inocentă şi care au decis să obţină profit de pe urma ei”, a declarat preotul Antonio Rungi, luni, agenţiei Ansa.

Conform proiectului, călugăriţele care doreau să participe la concurs trebuiau să-i trimită fotografiile preotului Antonio Rungi, de la dioceza Mondragone (sudul Italiei), acesta urmând să publice imaginile pe blogul său. Internauţii urmau să voteze online pentru călugăriţa preferată.

„Concursul pentru titlul de cea mai frumoasă călugăriţă avea ca singur scop să prezinte pe internet un aspect pozitiv al vieţii religioase”, a explicat preotul.

„Credeţi într-adevăr că toate călugăriţele sunt bătrâne, ridate şi triste? Azi nu mai este cazul, graţie sosirii în ţara noastră a unor călugăriţe tinere şi pline de vitalitate, în special din străinătate”, a explicat iniţiatorul concursului. „Există călugăriţe din Africa şi America Latină care sunt într-adevăr foarte, foarte drăguţe, în special cele din Brazilia”, declarase acesta, duminică, pentru cotidianul italian Corriere della Sera.

sursa> http://www.mediafax.ro/life-inedit/

un-preot-a-vrut-sa-organizeze-concursul-miss-calugarita-

italiei.html?4728;2961977

foto> http://forbiddenplanet.co.uk/blog/wp-content/uploads/2

007/12/Ben%20Templesmith%20Warren%20Ellis%2

0Fell%20Nixon%20Nun.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe august 26, 2008 în Fara categorie

 

Etichete: , ,

Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat! Subtilitati teologice.

Hristos a inviat! Hristos S-a inaltat!

Subtilitati teologice.

acordeonul...Discutam de praznicul Inaltarii Domnului cu un parinte apropiat despre salutul ortodocsilor cu ocazia praznuirii acestei sarbatori zicand deja traditionalul salut: „Hristos S-a inaltat!” si raspunzand cu: „Adevarat S-a inaltat!”.

Plecand de la afirmatia parintelui spusa intr-un mod instant, strafulgetor, cum ca aceasta formula de salut are nuante protestante (daca e interpretata intr-un anumit chip), am inceput sa analizez faptul ce l-a determinat sa afirme acest lucru.

M-am gandit ca daca de sarbatoarea Rusaliilor (Pogorarea Sfantului Duh), penticostalii intre ei s-ar intalni, s-ar saluta cu urmatorul salut: „Duhul Sfant S-a pogorat! (peste noi)”, raspunsul ar fi ceva de genul: „Cu adevarat S-a pogorat! (peste noi)”- si asta nu o zic in gluma sau in bascalie.

De asemenea, acelasi rationament extinzandul la salutul rostit la sarbatoarea Inaltarii Domnului, varianta de dialogare ar capata urmatorul inteles in urechile protestantilor: „Hristos S-a inaltat! (de tot/ definitiv)”, iar raspunsul ar fi interpretat astfel: „Cu adevarat S-a inaltat (de tot/definitiv)”, intelegand prin aceasta doctrina lor protestanta care il considera pe Dumnezeu intr-o continua departare (distantare) de om. Dumnezeu e transcendent in chip absolut, creand lumea, El ramane distant, nu mai are grija de ea. Consecinta e ca omul cade prada predestinarii. Nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa pentru faptul ca Dumnezeu nu e langa el, nu-i e aproape (macar). Astfel ca acest salut ar capata in urechile lor (a protestantilor) o valoare dogmatica si un crez exprimat in mod vadit, o adevarata (deplina) marturisire de credinta.

Acest salut insa este folosit de ortodocsi, interpretat in mod corect teologic, insa poate capata usor alte nuante dupa cum am spus mai sus, depinde de cine e folosit si de felul cum e inteles. Spun acest lucru pentru ca pot considera foarte usor faptul ca acest salut ar putea avea nuante protestante si ca el ar fi adresat ca o contra-marturie (cum au protestantii obiceiul) impotriva catolicilor, stiind ca teologia catolica abunda de un imanentism excesiv. Pentru catolici Dumnezeu este uneori atat de legat de pamant incat, uneori se confunda cu el, Dumnezeu e intru toate si toti si uneori este confundat cu acestea – lumea devenind astfel realitatea ultima – umanismul – (citeste cuvintele parintelui D. Staniloae ‘Despre Mantuire’ – intrebarea a II-a despre diferentele inter-confesionale AICI). De aici si inevitabilul ecumenism nascut in sanul catolicilor pe fondul teologiei nesacramentale protestante.

Diferenta insa dintre salutul de Inviere „Hristos a inviat!” si cel al Inaltarii „Hristos S-a inaltat!” este facuta de doua elemente: marturia pe care o exprima, dar si de felul alcatuirii lor.

Astfel ca pentru prima deosebire, diferenta consta in faptul ca pentru ortodocsi Invierea Domnului este marturia de capatai, luandu-se dupa cuvantul apostolului Pavel care spune raspicat: „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (1 corinteni 15, 14). Deci aceasta marturie a Invierii lui Hristos este marturia deplina prin care ortodoxul isi defineste si marturiseste crezul. De ce dar atunci putem vorbi doar de o formula deplina de salut? Pentru ca are legatura si cu felul compunerii ei, adica e vorba de a doua diferenta de care vom vorbi mai jos.

In ultimul cuvant al Ips Bartolomeu despre Invierea Domnului, acesta spunea ca „Învierea lui Hristos nu este un scop în sine, ci făgăduinţa şi garanţia propriei noastre învieri”- adica ceea ce ar fi spus Parintele Staniloae despre conceptul de persoana din ortodoxism. Totul are valoare daca e raportat la persoana umana, adica tot ce se petrece in ortodoxism, avand menirea sa lege pe om cu Dumnezeu. Astfel ca se poate vedea usor diferenta la formula de salut de la Inviere ca „Hristos a inviat!”- adica nu S-a Inviat doar pe El Insusi, ci impreuna cu El a inviat si pe cei ce cred in El. La formula de salut de la Inaltare, Hristos este asezat intr-o permanenta pozitie de departare fata de om, caci se spune „Hristos S-a inaltat!”- oamenii ramanand undeva jos, departe.

Astfel ca un salut crestinesc trebuie sa contina cu el si marturia comuniunii omului cu Dumnezeu, nu doar o formula de salut intre doi oameni despre un anumit eveniment oarecare.

Repet insa, aceasta poate fi doar o subtilitate teologica, nu dezmint faptul ca totul poate a pornit dintr-o traditie si un pietism fata de aceasta sarbatoare praznicala a Inaltarii Domnului.

In timpul liturgic avem insa un permanent urcus si coboras, astfel ca Hristos Se Intrupeaza, Se jertfeste, Invie, Se inalta, ca sa vina intru slava coborand iar, insa inaintea de acest ultim act, pogoara pe Duhul Sfant pentru a nu-i lasa singuri pe cei ce cred intru a doua venire a Sa, nedespartindu-Se astfel nicicum de ei.

O cantare bisericeasca care se gaseste in ‘Cantarile sfintei Liturghii’ intitulata ‘Taina Crestinatatii’ spune despre aceste mari acte savarsite de Dumnezeu pentru om prin Fiul zicand: „Cu adevarat mare este Taina Crestinatatii. Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intru neamuri, S-a crezut in lume si S-a inaltat intru slava”. Insa Taina de Capatai a ortodocsilor este insasi Invierea Domnului, pentru care este praznuita in fiecare Duminica a anului ca timp liturgic atemporal (supra-temporal), invietor.

Cu toate aceasta, nu putem trece cu vederea faptul ca aceasta formula de salut folosita la sarbatorirea Inaltarii Domnului, poate fi si o reactie a ortodocsilor fata de cei ce considera si spun ca Hristos nu a inviat, caci daca a inviat, S-a si inaltat; sau ca Trupul Sau a fost unul aparent, sau pur si simplu ca a fost o naluca, cum credeau apostolii pe mare in corabie cand Hristos mergea pe mare. De aceea si in Evanghelia Inaltarii Domnului Hristos se spune ca El a mancat impreuna cu ei (spunandu-le mai apoi ca: „Voi sunteti martorii acestora”), iar pe Muntele Maslinilor ingerii erau cu ei (apostolii) cand El S-a inaltat.

Cu toate acestea, nu pot sa nu bag in seama si faptul ca aparitia acestui salut legat de Inaltarea Domnului in vocabularul ortodcsilor, poate sa nu fi avut niciodata vreun substrat teologic, el venind doar ca un ‘feed-back’ la salutul legat de Invierea Domnului pe care ortodocsii il folosesc timp de patruzeci de zile dupa Inviere; deci o simpla si banala reactie omeneasca si crestineasca fata de aceasta sarbatoare.

Aceste ganduri mi-au trecut prin cap cand parintele a vorbit strafulgetor despre obiceiul salutului de Sfanta Inaltare a Domnului Hristos…

dan.camen.

 

Etichete: , , , , , , , ,

Papa Benedict al XVI-lea intentioneaza sa-l reabiliteze pe Martin Luther

Protestantul Martin Luther

 

Papa Benedict al XVI-lea intentioneaza sa-l reabiliteze pe Martin Luther

 

07.03.2008

 

Papa Benedict al XVI-lea il va reabilita pe Martin Luther, argumentand ca acesta nu a dorit sa divizeze Biserica Catolica. Reformatorul protestant din Saxonia a dorit doar sa combata coruptia din sanul bisericii. Suveranul Pontif va face publica pozitia Vaticanului in acest sens in luna septembrie.

In prealabil, Papa va discuta implicatiile gestului sau impreuna cu 40 de teologi catolici, cunoscuti sub numele de „Ratzinger Schulerkreis”, la resedinta papala de vara de la Castel Gandolfo. Potrivit unor surse din cadrul Vaticanului, citate de cotidianul britanic „The Times”, Papa considera ca Martin Luther, excomunicat de Biserica Catolica sub acuzatia de erezie, nu a fost, in realitate, un eretic.

Cardinalul Walter Kasper, seful Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, a declarat ca initiativa va ajuta la intensificarea dialogului ecumenic intre catolici si protestanti. „Avem multe de invatat de la Luther, incepand cu importanta pe care el a acordat-o cuvantului divin”, a precizat cardinalul Kasper.

Reabilitarea lui Luther face parte dintr-o ofensiva mai ampla a Papei care incearca sa-si schimbe imaginea conservatoare si sa apropie Biserica Catolica de lumea moderna. In aceeasi directie, Biroul de Presa al Vaticanului a anuntat ca va fi ridicat un monument dedicat lui Galileo Galilei, un alt eretic, pentru a marca, in 2009, cea de-a 400-a aniversare a descoperirii teles­copului.

Excomunicat de Leon al X-lea

Punand sub semnul indoielii autoritatea papala, Martin Luther a zguduit din temelii Biserica Catolica, in sec. al XVI-lea. El sustinea ca Biblia este singura sursa a autoritatii religioase (sola scriptura).

Dupa o vizita efectuata in 1510 la Roma, doctorul in teologie a fost socat de puterea, bogatia si coruptia de la Vatican. In 1517 a protestat public fata de comertul cu indulgente, fiind judecat pentru erezie. Cativa ani mai tarziu a fost excomunicat de Papa Leon al X-lea, care l-a caracterizat drept „un german beat care isi schimba parerea cand este treaz”.

Papa Benedict XVI si Liderul Protestantilor intr-o intalnire

 

sursa>http://www.crestinortodox.ro/Papa_intentioneaza_sa_l_reabiliteze_pe_Martin_Luther-135-21923.html

foto1> http://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine:Luther46c.jpg

foto2>http://www.lutheranworld.org/Special_Events/LWF-President-Meets-Pope-Benedict-2005.html

 
11 comentarii

Scris de pe martie 7, 2008 în articole, Dialoguri, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,