RSS

Arhive pe etichete: cipuri

Radiografia conferintei de la Craiova a maicii Ecaterina Fermo

Am participat si eu la conferinta Maicii Ecaterina de la Craiova, sustinuta in seara zilei de vineri, 26 noiembrie a.c., iar impresiile pe care mi le-a lasat aceasta conferinta le-am expus in mod sistematic mai jos:

Organizarea:

Din cate am vazut pe afis, organizatorii conferintei au fost membrii „Coalitiei impotriva statului politienesc”, dar si gruparea „Axa”. Din pacate, la Craiova organizarea a fost dezastruoasa, in sensul ca pana sa ajunga Maica Ecaterina sa conferentieze, asa cum era prevazut in afise si pe bloguri, in Sala Albastra, am fost directionati in mod repetat in trei sali ale Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere din cladirea Universitatii din Craiova (din prima am fost mutati pe motiv ca era neincapatoare, fiind o sala de 80 de locuri; din a doua pe motiv ca era la etaj si maica  avand o problema cu picioarele nu se putea deplasa pana acolo – lucru pe care organizatorii trebuia sa-l cunoasca dinainte; iar a treia sala, un asa-zis amfiteatru, era la fel de neincapatoare ca prima sala si nu avea spatiu pentru catedra, astfel incat de la jumatatea salii in sus participantii nici nu o mai puteau vedea pe maica la fata).

Radiografia conferintei:

Titlul conferintei a fost „Romanii intre compromis si Hristos” si se anunta a fi o tema care va aborda problema cipurilor. Ei, nu a fost tocmai asa. In primul rand, maica Ecaterina a sosit la conferinta cu o intarziere de o ora si jumatate. In acest rastimp, in a doua sala, d-l Mugur Vasiliu, directorul publicatiei „Axa” (si a fostei „Scara”), co-organizator al conferintei, a vorbit despre ce inseamna sa fi „roman” (in acceptiunea domniei sale), atingand in monologul expus problema cipuirii pe care, dupa cate am remarcat, o considera in mod direct „apostazie” (fara sa  ia in calcul eventuala marturisire/lepadare voita de Hristos). De asemenea, vorbind in treacat si despre legionarism, a spus ca acesta s-a terminat in 1938, lucru care l-a facut pe un participant sa intervina in monolog acuzandu-l pe D-l Mugur Vasiliu de neadevar, spunand ca inca mai exista legionari in viata. Dupa ce s-a consumat si acest eveniment al conferintei, D-l Vasiliu si-a continuat pe mai departe discursul despre „vietuirea romaneasca”. Pot sa remarc faptul ca acest domn a avut o atitudine in general ostila fata de Stat (legata in special de presedintele Traian Basescu), dar si fata de ierarhia bisericii.

Un lucru demn de mentionat este faptul ca a acordat tuturor celor prezenti, in mod gratuit, doua numere ale publicatiei „Axa” (nr. 46 si nr. 48), ziar ce este destul de voluminos (44 de pagini A3) si care are drept motto principal proverbul lui Iuliu A. Zanne: „Nu te inchina pana nu stii cine-i sfantul”, iar ca motto secundar, cuvintele  Sf. Marcu al Efesului: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinte noastra ortodoxa: nici un imparat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici altcineva, ci numai unul Dumnezeu, Care atat prin El, cat si prin ucenicii Sai, ne-a fost dat noua”. Nu stiu insa in ce „duh” interpreteaza redactia publicatiei aceste motto-uri.

A luat cuvantul apoi un profesor al Facultatii de Drept (din cate am inteles), numele nu i l-am retinut, care in scurtul cuvant adresat participantilor a vorbit despre influenta decizionala pe care cipurile ar putea-o avea in determinarea Eului constient din noi, daca acestea ar fi conectate cu ajutorul undelor radio la calculatorul „Bestia” din Bruxelles.

Mutandu-ne in cea de-a treia sala (ultima), dupa aproximativ o ora si jumatate de la inceperea oficiala a conferintei, Maica Ecaterina si-a inceput discursul vorbind despre posibilitatea mantuirii prin arta, prezentand publicului ultima carte scoasa de dansa, intitulata „La limita sfinteniei”, spunand ca majoritatea ne situam la limita sfinteniei lui Ivan cel Groaznic din filmul „Tarul” al regizorului Pavel Lunghin, pentru ca de multe ori si noi consideram ca-i aducem jertfa lui Dumnezeu atunci cand pacatuim.

Discursul maicii NU a fost centrat pe o tema anume, ci deseori a divagat spre teme actuale sau mai vechi, dar fara vreo legatura intre ele. Mai mult decat atat, e impropiu sa zici ca a fost o conferinta, ci mai degraba o adunare ad-hoc, organizatorii intervenind in discursul maicii si punand intrebari si tragand concluzii in numele publicului. De asemenea, asa-zisa „conferinta” nu a fost structurata in mod clasic in doua parti (prima – care sa contina sfatuiri duhovnicesti, iar a doua intrebari), ci pur si simplu s-au reluat teme clasice de discutie care au fost prezentate la timpul lor pe blogurile ortodoxe.

La aceste teme pot mentiona cateva reactii ale maicii Ecaterina:

– referindu-se la cazul episcopului Artemie, maica a spus ca „sarbii au un episcop, spre deosebire de noi (romanii)”;

– referindu-se la faptul ca este „incomoda”, maica a facut urmatoarea afirmatie: „de aceea este incomoda maica Ecaterina, Danion si altii… pentru ca spun lucrurilor pe nume”;

La fel ca si la d-l Vasiliu, si la maica Ecaterina s-a remarcat o atitudine ostila ierarhiei Bisericii noastre.

A intervenit apoi d-l Ilie Turcu, co-organizator al conferintei, lansand, fara vreo legatura, intrebari referitoare la  catolici – daca au sfinti sau sfinte taine – la care maica Ecaterina a spus prompt ca nu au nici sfinti, dupa schisma din 1054, si nici sfinte taine.

Apoi discutia s-a axat pe ecumenismul din Sibiu, maica spunand ca a vazut acolo  o scena oculta,  satanica,  si ca, cartea pe care a editat-o impreuna cu Pr. Constantin Necula despre filmul Ostrov, contine multe greseli si abateri ecumeniste; lucru pe care il reproseaza in special parintelui Necula, care este consilier cultural al Mitropoliei Ardealului.

Dupa aceasta, a intervenit d-l Vasiliu lansand in discutie problema predarii ecumenismului in invatamantul teologic, spunand ca este bine sa marturisesti  peste tot si oriunde ortodoxia anti-ecumenista,  mai ales dupa ce termini facultatea.

Un participant a intrebat despre cazul parintelui Nichita, daca a facut bine sau nu. Maica a spus ca a vorbit cu cateva dintre maicile parintelui la telefon, iar ele i-ar fi zis ca au ramas ortodoxe, dar ca „scarba” lor in legatura cu ceea ce se petrece in Biserica Ortodoxa Romana a ajuns sa fie prea mare. Apoi, maica a deviat subiectul vorbind despre altceva.

D-l Ilie Turcu a intervenit in discutie si a propus spre discutare cazul ieromonahului Daniel Corogeanu de la Tanacu, intreband daca este vinovat sau nu. Raspunsul a venit de la… d-l Mugur Vasiliu, care a spus de la inceput ca nu este vinovat si apoi a inceput sa ofere justificarile de rigoare.

Nu am mai apucat sa vad ce se mai discuta, pentru ca am plecat de la conferinta (la trei ore de la inceprea ei in mod oficial).

Cateva consideratii personale:

1. De la inceput pot spune ca nu m-am folosit duhovniceste, pentru ca… nici macar nu s-a vorbit pe o tema duhovniceasca (sau prea putin – respectiv mantuirea prin arta, in dezacord cu titlul conferintei);

2. Tema cipurilor, pana la ora cand am plecat de la conferinta (pe la noua seara), nu a fost dezbatuta de maica Ecaterina, doar anterior venirii maicii, de catre d-l Vasiliu sau de profesorul de la Facultatea de Drept;

3.  Atitudinea ostila ierarhiei bisericii am simtit-o la toti cei trei protagonisti ai conferintei (maica Ecaterina, d-l Mugur Vasiliu si d-l Ilie Turcu). Despre maica Ecaterina pot spune chiar ca am simit ca manifesta o oarecare simpatie fata de gruparea stilista a lui Danion & Co., lucru pe care l-am observat de mai multe ori in discursul dumneaiei.

4. Intrebarile simpliste si directe ale participantilor primeau din partea conferentiarilor raspunsuri de tip „fast – food”, indiferent de complexitatea cazurilor puse in discutie. De asemenea, consider ca a fost un amalgam de probleme bisericesti discutate, fara ca invitatii sa aiba vreo competenta anume in dezbaterea lor.

5. Genul acestei conferinte se aseamana mult celor sustinute de Danion Vasile.

dan.camen.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe noiembrie 27, 2010 în articole, citadela, Conferinte, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cipuri pentru manuscrisele pretioase ale Bibliotecii Vaticanului

Securitate moderna, pentru vechi secrete

[Se pare ca Vaticanul nu are vreo problema cu conceptul tot mai pregnant de „cipuire”… / dan.camen. ]

Ziare.com/16 Septembrie 2010

Biblioteca Vaticanului isi deschide portile, pe 20 septembrie, dupa trei ani de renovare, insa nu publicului larg, ci doar cercetatorilor.

Lucrarile de modernizare au inceput in iulie 2007 si, printre cele mai ingenioase modificari, se numara implantarea de cipuri digitale in manuscrisele pretioase, pentru a-i ajuta pe bibliotecari sa localizeze in orice moment fiecare carte, sistem video performant cu circuit inchis, usi automate, camere cu control termic, pereti si podele din materiale ignifuge, potrivit CNS.

[…]

Infiintata de Papa Nicolae al V-lea, Biblioteca Vaticanului este una dintre cele mai vechi si valoroase institutii de gen din lume, rafturile sale sustinand nu mai putin de 75.000 de manuscrise si peste 1 milion de carti tiparite, acoperind o paleta larga de domenii, de la matematica si teologie, pana la stiinta si filosofie.

Unul dintre cele mai de seama volume este Codex Vaticanus Graecus, cel mai vechi manuscris tiparit al Bibliei.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/cercetare/biblioteca-vaticanului-securitate-moderna-pentru-vechi-secrete-1042216

 
Scrie un comentariu

Scris de pe septembrie 16, 2010 în citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

DREPTUL DE A FI SUPRAVEGHEAŢI – TRĂIM ÎN SOCIETATEA BIG BROTHER?

n197_nr2691

DREPTUL DE A FI SUPRAVEGHEAŢI –

TRĂIM ÎN SOCIETATEA BIG BROTHER?

[Am preluat toate cele 7 articole dedicate acestei teme de catre cei de la Dilema Veche (Anul VI, nr. 269 – 09 aprilie 2009), felicitandu-i pentru faptul ca s-au preocupat  in mod special de acest lucru intr-un numar al revistei lor. Nadajduiesc ca si ceilalti intelectuali ai patriei sa faca acelasi lucru. – dan.camen.]

Pe cîţi GB încape viaţa unui om?


Primul lucru pe care îl fac în fiecare dimineaţă este să-mi verific cele trei adrese de email – una personală şi două de serviciu. Trimit pe zi, în medie, 15 email-uri şi primesc alte 30, pe care le citesc, fără să le pun la socoteală pe cele care iau, by default, drumul coşului de gunoi – imposibilele spam-uri sau junk-uri. Cum petrec mult timp online, nu de puţine ori m-am întrebat ce se întîmplă cu datele mele personale şi unde, mă rog, pot ajunge ele în cursul unei zile. Mai nou, datele de identificare ale email-urilor şi ale altor tipuri de conversaţii online (cele pe messenger, de exemplu) ajung la furnizorii de servicii electronice, care va să zică, în grija provider-ilor de Internet.

Aceştia ştiu în orice moment data şi ora la care am trimis un mesaj electronic şi destinatarul căruia îi este adresat. Chiar şi numele, adresa de domiciliu, browser-ul pe care l-am utilizat şi adresa IP au aceeaşi destinaţie.

De plăcere sau forţată de împrejurări, dau cel puţin 20 de telefoane pe zi. Cei patru furnizori de telefonie mobilă şi fixă cu care am de-a face vor şti în orice moment cîte telefoane am efectuat în reţeaua lor, numerele de telefon pe care le-am apelat, ziua, data şi ora acestor convorbiri. Nu se vor lega însă şi de conţinut – legea spune că furnizorii de servicii electronice şi de telefonie mobilă şi fixă nu au voie să reţină şi să stocheze conţinutul email-urilor, al sms-urilor, al conversaţiilor telefonice etc., ci doar datele de identificare ale acestor metode de comunicare. Mă întreb dacă nu cumva, „la cerere”, locul în care mă aflu sau direcţia spre care mă îndrept nu ar putea fi detectate chiar şi atunci cînd cele două telefoane mobile din dotare stau liniştite în poşetă…

Cum sînt de modă veche şi prefer banii cash, folosesc rar card-ul, cînd vreau să scot bani sau cînd, neavînd un bancomat în preajmă, sînt nevoită să fac plăţi POS. De fiecare dată însă ştiu sigur că cineva, undeva ar putea să facă un raport complet care să includă semnalmentele mele, locul, data, ora tranzacţiei şi suma utilizată. Unde şi cum ne folosim banii nu mai reprezintă de mult un secret.

Aproape în fiecare zi merg cu metroul şi cu mijloacele de transport în comun. De fiecare dată trebuie să validez un card de călătorie pe care figurează numele meu şi primele şapte cifre din CNP. Mă întreb ce se întîmplă în momentul în care pe micul ecran al aparatului apar cuvintele „card validat, valabil pînă la data de…” – cine va şti în ce zi, la ce oră şi unde am fost? În staţii, în autobuze, în tramvaie, pe culoarele de acces la metrou şi pe peroane sînt camere de luat vederi. Vigilente, atente la semnalmente, ştiu oricînd unde am urcat, unde am coborît şi cum m-am comportat în timpul călătoriei. Nimic nou; Marea Britanie bate recordul în materie, fiind ţara cu cele mai multe camere de luat vederi amplasate în locuri publice – peste patru milioane estimate în 2002, deşi se crede că numărul este mult mai mare. În metroul londonez, de exemplu, funcţionează în jur de 8500 de camere, în staţii – 1600, iar în autobuze – aproximativ 60.000.

Am mers într-o zi la o bancă pentru a plăti o taxă de alimentare a unui card. De la intrare şi pînă în biroul către care m-a direcţionat agentul de pază am numărat nu mai puţin de zece camere de luat vederi şi tot atîţia senzori de detectare a mişcării. Nu am scăpat de ele nici mai tîrziu, în decursul aceleiaşi zile, cînd am mai trecut, în ordine, pe la o clinică, un magazin de electrocasnice, un supermaket şi… culmea, o piaţă agro-alimentară.

Sub diverse forme, sînt „imortalizată”, pe zi, de cel puţin 40 de ori. Faceţi o socoteală; sînt curioasă – dvs. ce vă iese? E clar că supravegherea va fi din ce în ce mai mare. Se va ajunge ca în orice context public, dar şi privat, să fim supravegheaţi, înregistraţi şi stocaţi sub formă de arhivă digitală. Pentru a împiedica acţiunile antisociale, terorismul, infracţiunile contra siguranţei naţionale şi crima organizată. Teoretic, pentru că proba contrarie, care să combată discuţiile cu privire la măsurile represive de control, la drepturile la intimitate şi viaţă privată, încă nu s-a materializat. Pentru că tot e la modă şi se poartă, propun un „top” al celor mai arhivate persoane. Viaţa căruia dintre noi are mai mulţi şi mai mulţi GB? Şi de ce? Teoretic, dar şi practic!

(R. T.)

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10384

~~~+~~~

Piedica emoţională


Există cîteva trucuri verificate în tranziţia socio-politică autohtonă care ajută decisiv la demersuri de ridiculizare sau de îngropare a unor teme cu adevărat importante. Toate au de-a face, într-un fel sau altul, cu emoţia. Luate împreună, ele alcătuiesc ceea ce s-ar putea numi o periculoasă şi manipulantă „piedică emoţională”. Voi face referire în acest text doar la trei dintre ele, în contextul discuţiilor – majoritatea, din punctul meu de vedere, false dezbateri publice – despre cum s-ar putea concretiza în viitorul imediat şi mediu ideea de „supraveghere” şi, implicit, aceea de control.

Reactivarea mitului trecutului recent teribil şi readucerea în prim-plan a înspăimîntătoarei fantome a Securităţii

Deşi mitul e, ca regulă, „dincolo de adevăr şi de fals”, trecutul relativ recent – cel care desemnează perioada comunistă a României – e cu adevărat îngrozitor. La fel, „braţul înarmat şi murdar al regimului comunist” – aşa cum a fost denumită Securitatea inclusiv în studiile politice – a fost o instituţie terifiantă, indubitabil terifiantă. În legătură cu aceste două afirmaţii, există un „consens destul de larg” la nivelul opiniei publice româneşti, aşa încît, atunci cînd apare o problemă sensibilă cum e aceea a controlului (de pildă, prin intermediul filtrelor drastice de la aeroport sau, mai nou, prin paşapoartele biometrice), aşezarea în prim-planul agendei publice a acestor neîncheiate şi neexorcizate poveşti de istorie recentă a României temperează semnificativ sau anulează un început de dezbatere serioasă. E interesant de observat că, în momentele de acalmie publică, cei care se folosesc cu precădere de asemenea „bombe nucleare emoţionale” relativizează mult perspectiva sumbră pe care o propun în mod repetat şi chiar impun în termeni absoluţi şi nenegociali în momente excepţionale. Cunoaşteţi, spre exemplu, formulele: „au fost şi securişti buni!”, „nu am murit”, „ne-am descurcat noi cumva”, „au fost şi securişti patrioţi”, „turnătoria avea adesea raţiuni înalte” etc. etc.

Cultivarea, în mass-media, a opiniilor oamenilor „cu experienţă” în detrimentul celor „cu expertiză”

A avea experienţă nu e în sine un defect; poate fi însă aşa, dacă prin „om cu experienţă” înţelegem suma acelor calităţi pe care le posedă cineva care a lucrat în interiorul sau în imediata apropiere a laboratoarelor sociale de fabricare a omului nou socialist-comunist şi care perpetuează şi acum reflexele dobîndite acolo. Nu e obligatoriu – mă grăbesc să adaug, pentru a nu fi citit într-un sens tare şi pentru a nu fi înţeles greşit – ca lucrurile să stea automat aşa. Totuşi, există covîrşitor de multe indicii că oameni cu mintea formată şi deformată în aparatul de partid/propagandă/ Securitate au dovedit suficient de multă fidelitate faţă de matricea intelectuală cu care au fost amprentaţi încît să nu fim suspicioşi faţă de ei. Ei bine, o parte dintre oamenii aceştia sînt rulaţi de mass-media sau conduc mass-media (fie şi prin intermediari); producţia de discursuri care afirmă teama şi care produc teamă reprezintă un exerciţiu de rutină pentru ei. Doar ignoranţa şi prostia nu mai sînt – decît în mod excepţional – explicaţii pentru seria de dezbateri emoţionale, nu de puţine ori isterice pe care le putem privi la televizor sau – nu chiar aşa de rar – chiar citi în presă. Oamenii cu experienţă (doar cu „experienţă”) de la noi se disting uşor de oamenii „cu expertiză” – primii produc sau denunţă temeri, panici colective; ceilalţi obişnuiesc să discute calm inclusiv despre chestiuni urgente şi presante, nu se feresc – dimpotrivă – să facă uz de înlănţuiri logice coerente. Primii folosesc şi atacă emoţia; ceilalţi, de regulă, „atacă” intelectul, raţiunea, logica şi, în fond, bunul-simţ.

Senzaţionalismul

Sfîrşitul tranziţiei nu e suficient să fie doar „interesant”; el trebuie să fie de-a dreptul senzaţional. Să arunce în capul celor care îl trăiesc, ca o cascadă, tone de news alert-uri şi de breaking news-uri, să răscolească viscere, să frisoneze, să inducă fibrilaţii, să captiveze, să năucească, să impresioneze, să stoarcă (lacrimi, dacă se poate!) etc. etc. A, şi să nu uit: să îngrozească! Ideea unei scanări a ochiului în aeroporturi îngrozeşte! La fel aceea a unei discrete (deşi, inexistente, sic!) camuflări a „cifrei diavolului” într-un paşaport biometric! Nu e chiar confortabilă o supraveghere cu camera video! Un chestionar la bancă a cărui completare echivalează cu transcrierea unei jumătăţi de roman scurt poate fi o sursă semnificativă de stres! Toate acestea, repetate şi îngroşate, pot să îngrozească.

Şi totuşi… Citez: „Paşaportul electronic românesc nu conţine acest cod de bare. Există un cip şi o antenă. Pe fila informatizată sînt tipărite datele titularului, fotografia, mai multe tipuri de fotografie, avem un MLI, unde se regăseşte fotografia în miniatură. Cipul nu este vizibil, iar în acesta se găsesc imaginea facială, amprentele titularului şi datele de identitate. Nu există absolut nici un cod de bare”. Pe codul de bare, au spus diverşi lideri religioşi din sau afiliaţi BOR, s-ar regăsi teribila „cifră a diavolului”. Argumentaţia, clară şi distinctă, îi aparţine dlui Viorel Popa, inspector la Centrul naţional unic de personalizare a paşapoartelor biometrice. În dezbaterea – covîrşitor inutilă, întreţinută, repet, şi de o falangă semnificativă din BOR – cu privire la chestiunea prezenţei „cifrei diavolului” în paşapoartele biometrice, o asemenea perspectivă a fost într-o minoritate dezarmantă. A fost, în schimb, în locul argumentelor, agitată fantoma Securităţii (o Securitate, de această dată, de „substanţă” vestică, pro-americană, pro-NATO, bla-bla-bla). Am avut, săptămîni întregi, cohorte de „oameni cu experienţă” care şi-au expus ostentativ opinii despre o chestiune pe care era evident că nu o cunoşteau dincolo de limitele înguste ale prejudecăţilor lor. Am avut, de asemenea, o voluptate a mass-media de a cultiva, de regulă necritic, o problemă falsă în fond.

Dau doar un singur exemplu – cel mai recent! -, dar situaţiile similare sînt mai multe. În fond, aşa cum se poate vedea în tot acest text, dau tîrcoale, dilematic, unei teme – aceea a controlului (e o temă care include şi sub-tema „controlul controlului”)! – care nu poate fi tranşată cu uşurinţă. „Piedica emoţională”, care e de obicei accesată cînd e vorba de această chestiune, e într-adevăr redutabilă. Conştientizînd-o, e cu atît mai urgentă invitaţia la a discuta raţional. Sau măcar, atunci cînd eşti depăşit de datele „hard” şi „soft” ale unei probleme profunde precum e aceasta, la a te instala într-o tăcere strategică şi, în cele din urmă, poate fertilă. Repet şi accentuez: poate fertilă!

Cristian PĂTRĂŞCONIU

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10389

~~~+~~~

Eu mă apuc de şah


Am o problemă: cum, Doamne iartă-mă, să fac să mă opun invaziei statului în viaţa mea, fără ca: 1) să creadă cineva („lumea”?) că am ceva de ascuns, 2) că sînt pe felie cu teroriştii, 3) că sînt în gaşcă cu anarhiştii, 4) că pot fi racolată să mărşăluiesc, în sus, pe dealul Mitropoliei, împotriva ocultei iudeo-masonice sau a Antihristului. Căci, cu o oarecare stinghereală, am constatat – cu excepţia notabilă a teroriştilor, care păstrează o rezervă suspectă – că acestea ar fi vocile din dezbaterea publică (şi chiar din acţiunea militantă) în chestiunea „Big Brother” – statul atot-cu-ochiul-trăgător. Problema a fost formulată în termeni oarecum mai tehnici (la propriu şi la figurat) cu ocazia intrării în vigoare (nu a dezbaterii, nu a adoptării – ceea ce spune cîte ceva despre apetenţa noastră pentru dezbaterea reală şi cu posibile efecte; şi-mi mai spuneţi mie povestea aia cu drobul de sare!) a legii privind stocarea datelor de trafic, în ianuarie 2009. Mare zarvă s-a făcut atunci – deşi momentul era tardiv şi lovitura nu fusese tocmai fulgerătoare, din moment ce era vorba despre o directivă europeană pe care germanii avuseseră timp să o şi conteste la Curtea lor Constituţională. A apărut apoi discuţia despre paşapoartele biometrice, apoi cea cu camerele de supraveghere a traficului şi uite-aşa, pas cu pas, am început să nu ne dăm seama că locuim un univers supravegheat, în care nu sîntem nici singuri, nici de capul nostru. Ba, mai mult, contribuim voluntar la instalarea şi buna funcţionare a acestuia.

Excesul păzitorilor noştri

Românii (ca mai toate naţiile balcano-mediteraneene) au avut dintotdeauna o relaţie ambivalentă cu „viaţa privată”. Da, rufele se spală în familie, dar ţolul se aeriseşte pe gard, să-l vadă şi vecinii. Necazurile şi obida se spun vetrei şi focului, dar petrecerile se ţin în uliţă şi tocul de bătaie conjugal se administrează şi în bătătură, spre comunală luare aminte. Acolo unde producătorul şi „legalul” (horribile dictu!) canalelor de televiziune occidentale umblă, cu formulare de accept explicit pentru difuzarea imaginilor, după orice ins care trece prin cadru la o filmare, românul dă buzna în spatele reporterului care înregistrează un stand-up, ca să facă lumii cu mîna. Dar dincolo de raza a ceea ce fiecare dintre noi este liber să numească sfera sa „privată”, facilităţile vieţii moderne ne împing să cedăm, chiar fără a ne gîndi prea mult, hălci din intimitatea noastră. Acceptăm cu bucurie cardurile „cu puncte” pentru cumpărături, fără a ne gîndi (mult, puţin, deloc) la faptul că, astfel, obişnuinţele noastre de cumpărare pot fi urmărite, transformîndu-ne în ţinte perfecte (cooperante şi fericite să o facă) pentru săgeţile marketingului. Completăm cu nonşalanţă formularele online de comenzi la domiciliu. Şi frisonez doar puţin şi scurt cînd dispecerele de la compania de taxiuri pe care o folosesc de regulă, cînd îmi aud adresa, întreabă prieteneşte „doamna Ioana?”, semn că baza de date (pentru înscrierea în care nu mi s-a cerut şi nu mi-am dat nici un acord explicit) m-a recunoscut şi dă din coadă – şi da, mi se trimite un taxi poate mai repede, poate şi atunci cînd după primele trei apeluri pe staţie, dispecerele s-ar lăsa altminteri păgubaşe. Şi dacă vom cădea de acord, chiar şi doar de dragul argumentaţiei, că „pe nou” consimţim cu uşurinţă la diluarea vieţii noastre private, tot mă voi opune cît voi putea încercării statului de a mă proteja dincolo de propria voinţă. Şi, uneori, împotriva ei.

Punctul de inflexiune în paradigma vieţii private este reprezentat de atacurile de la 11 septembrie. Aţi observat că nici nu mai contează anul? Uităm astfel că vorbim de 2001, că s-au scurs aproape opt ani şi că multe dintre temerile, poate legitime atunci, nu s-au materializat, că, odată cu emoţia momentului, ar fi trebuit să se diminueze şi presiunea găsirii răspunsurilor administrative şi legislative vehemente, că ar fi trebuit să ne venim cît de cît în fire (aceea ţîfnoasă, liberă şi cîrcotaşă) după şoc. Lupta împotriva terorismului a devenit, de atunci, un argument forte, aproape imbatabil şi funcţionează cam peste tot în lumea occidentală cu eficienţa mioriticului „ne-a cerut-o Europa!”. Adică, se execută. O astfel de atitudine produce încă efecte la nivel de decizii statale şi suprastatale, care au cîteva caracteristici definitorii.

Una dintre ele este excesul. Păzitorii noştri, în mare grija lor, întocmesc construcţii legale care uneori rîd în faţă realităţii şi simţului practic. Deja pomenita lege privind stocarea datelor de trafic este doar un astfel de exemplu. Reglementarea ne neagă tuturor prezumţia de nevinovăţie, obligîndu-i pe operatorii de servicii electronice de comunicare să stocheze datele tuturor comunicărilor noastre, că doar-doar ne-om da în fapt ca terorişti, în decurs de şase luni. Dacă încercăm să facem un exerciţiu de imaginaţie – ce înseamnă „toţi”, ce înseamnă „toate” comunicaţiile – ajungem la cifre ameţitoare, care ne duc spre ideea că, de fapt, din această decizie trage folos doar industria producătoare de medii de stocare. Căci un terorist cu ceva imaginaţie nu-şi va folosi adresa de acasă pentru a ţine legătura cu tovarăşii lui, ci, mult mai probabil, un calculator „anonim”, de Internet café, care cu greu poate fi pus în legătură cu persoana sa. Iar dacă vrem să ne jucăm, putem să imaginăm mici motoraşe de auto-spam (să nu deranjăm pe alţii), care să ne trimită nouă înşine email-uri, vreo 3000 pe zi – să zicem – să aibă oamenii ce stoca. Sau să ne schimbăm telefoanele şi SIM-urile între noi, să vedem cum se descurcă cei care trebuie să pună laolaltă un portret-robot electronic al fiecăruia, compus din „tipul echipamentului”, numărul de telefon şi persoană.

O victorie a teroriştilor

Un alt lucru care a devenit vădit în anii din urmă este cît de subţire este ataşamentul civilizaţiilor noastre faţă de valoarea libertăţilor personale. Libertatea a fost bătută la scor de ancestrala nevoie de protecţie şi am cedat cu uşurinţă dreptul de a face ce vrem în speranţa unei apărări iluzorii în faţa unui rău desenat în tuşe foarte groase. O majoritate de cetăţeni francezi, italieni, britanici, americani şi-au exprimat (prin sondaje), cu relaxare (vinovată, aş spune), susţinerea pentru măsuri care vizau violarea corespondeţei, de exemplu („ei, să-mi citească email-ul, să fie sănătoşi, oricum nu am nimic de ascuns”). Şi se îndoieşte cineva de sprijinul popular pentru o măsură formulată de genul „Sînteţi pentru menţinerea în arest, pe termen nelimitat, a unui terorist, pînă la definitivarea anchetei?”. Reformulată cu bună-credinţă, întrebarea ar fi trebuit să sune: „Sînteţi de acord să fiţi menţinut în stare de arest, pe termen nelimitat, pînă la finalizarea anchetei?”. Dar noi sîntem băieţii buni. Întotdeauna am fost şi evident că pe noi nu ne va acuza nimeni, niciodată de nimic – nicidecum de terorism. Ar mai fi de remarcat doar că cetăţenii statelor ex-comuniste s-au opus cu mai multă vigoare unor astfel de abordări, semn că 50 de ani de „big-brotherism” ca politică (şi practică) de stat fac mai mult bine reflexelor democratice decît decadenta libertate considerată garantată odată pentru totdeauna.

Scepticismul şi opoziţia esticilor spune, de fapt, şi o altă poveste: cea a neîncrederii în bunăvoinţa statului. Ei ştiu că statele lor i-au trădat, în calitate de cetăţeni liberi, şi se aşteaptă să o mai facă. Nu vor să le dea în păstrare datele lor, pentru că nu ştiu niciodată ce vor face cu ele – şi amintirea colectivă a statului care li se strecura sub pătură, în casă şi în gînd este pentru estici un factor motivant. Încă. Fragilitatea democraţiilor est-europene funcţionează, de data aceasta, paradoxal, în sprijinul reflexului libertăţilor.

Şi dacă este să vorbim despre paradoxuri, lupta împotriva terorismului şi limitarea voluntară (sau acceptată) a libertăţilor cetăţeneşti este, la limită, o victorie a teroriştilor. Dacă dorinţa lor a fost să afecteze fundamentele democraţiei de tip occidental şi să ne facă să ne simţim nesiguri în căminele şi ţările noastre – iată, au reuşit. Cu concursul nostru şi pe banii noştri. Şi utilizînd mecanismele democratice împotriva lor însele.

Eu, una o să mă apuc serios de şah. O să-mi comand un manual de pe Internet (plătesc cu cardul), o să-mi cumpăr o tablă şi piese – cu livrare la domiciliu (asta dacă nu voi găsi în supermarketuri, de unde le voi putea cumpăra pe puncte de fidelitate), voi chema un taxi pentru „doamna Ioana”, voi traversa cîteva intersecţii unde camerele de luat vederi îmi vor reţine, fidel şi cu drag, amintirea trecerii. Cu două telefoane şi cîteva email-uri, ale căror momente şi destinaţii fi-vor păstrate şi ele pentru posteritatea următoarelor şase luni, voi găsi cu siguranţă un partener. Şi ne vom aşeza la soare, în Cişmigiu, în văzul lumii şi vom juca. Căci – spune un autor drag inimii mele – şahul este chintesenţa „meditaţiei de urgenţă”, tehnica supremă a celor care sînt nevoiţi să-şi găsească solitudinea în medii aglomerate, populate şi cu mulţi, mulţi ochi şi urechi. Cine joacă cu mine?

Ioana AVĂDANI

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10415

~~~+~~~

Mahalaua şi vocea din off


Imaginea unui individ ficţional, născut odată cu partidul, prinsese contur în mintea noastră foarte de timpuriu, căci educaţi fiind pe două voci, eram avertizaţi că trebuie să ne controlăm vorba, să înţelegem că adevărul se păstrează în familie. „Omul din umbră” al partidului stătea de veghe… Comunismul românesc nu poate fi redus la absurd şi grotesc. Sub aceste formulări, se ascund destine individuale mutilate sau distruse, precum şi adjuvanţii umili ai marilor moguli, care au pus umărul la „implementarea” directivelor de partid şi de stat în viaţa noastră cea de toate zilele.

Administrator de suflete

Pe măsură ce şi-a pierdut semnificaţia iniţială (de cartier periferic al unui oraş, depozitar de multiple straturi şi aluviuni culturale, o lume plină de pitoresc, care a dispărut în mod natural, prin reconfigurarea spaţiului geografic, dar şi intenţionat şi susţinut distrusă de regimul comunist, fiind un spaţiu eterogen greu de controlat), termenul „mahala” şi-a reconfigurat aria semantică, denumind spaţiul ideal pentru colportarea de informaţii tendenţioase, de clevetire şi delaţiune. Mahalaua s-a restructurat pe verticală şi s-a mutat „la bloc”, generînd acel tip de populaţie nevertebrată, mimetică, nivelată la acelaşi numitor comun, prin numărul fix de metri pătraţi alocaţi, prin repartiţie, pe cap de locuitor, prin design-ul unic al spaţiului aferent, prin „trăirea laolaltă”, într-o existenţă vecină cu promiscuitatea. Iar dacă încercai o evadare din ritmul turmei, erai cel puţin suspect.

Anunţul de la avizier, în prima zi de Crăciun, te avertiza concret că ai devenit, peste noapte, un posibil infractor: „Fam. X se comportă ca animalele sălbatice din pădure. Se vor lua măsuri”. Acuza: „În ap. x s-au cîntat colinde”. Semnat: Administraţia. Ştiai că intraseşi în colimator. Ştiai că vei fi ocolit cu privirea, că e preferabil să te strecori tăcut şi neştiut printre vecini, care te măsurau mustrător, că – dacă se întîmpla rareori ca vreun „străin” să-ţi păşească pragul – era bine să-l instruieşti în prealabil să nu vorbească pe scară, iar în casă – cu voce joasă, căci orice vizită de acest tip trebuia declarată întîi la administraţie şi apoi la Miliţie, unde semnai o declaraţie cu date despre eventualul tău musafir, cuprinzînd istoricul acestei relaţii (de cînd datează, în ce împrejurări v-aţi cunoscut, întreţineţi sau nu corespondenţă – întrebare superfluă de altfel, căci scrisorile oricum erau filate, dezlipite sau rupte -, cîte zile va sta la dvs.). Toate aceste date erau dealtfel consemnate în Cartea de imobil.

Recrutat de obicei din medii umile, dintre muncitorii fără un profil tehnic definit (nu se ştia care era ocupaţia lui de bază, cu toate că lucrase „la fabrică” înainte de a fi administrator, bineînţeles „ales” pe viaţă), acest ctitor al lumii noi era responsabil cu liniştea de scară a supuşilor săi. Pe cînd Alimentara devenise natură moartă cu lumînări aprinse, curba de sacrificiu se îmbogăţea semnificativ şi cu bilanţul tragic al numeroaselor cazuri de toxiinfecţie alimentară. Dacă experimentai neşansa să-i găseşti pe cei dragi răstigniţi, ca o reacţie în lanţ, pe linia de sosire, aveai în replică şansa ca, luni de zile după aceea, un individ la costum şi cravată să bîntuie pe la uşi învecinate spre a se interesa dacă nu cumva tu însuţi erai autorul teribilei înscenări. Călăul şi victima îşi schimbau măştile pe palier. Din cască răzbăteau vii aplauze la scenă deschisă…

Secretarul miciurinist

În anii ’70… o vacanţă pe cont propriu în oricare dintre ţările lagărului socialist necesita în prealabil cîteva semnături pe cererea întocmită în vederea obţinerii paşaportului. După aprobarea de la serviciu, cererea pleca la „Sector” (etapă obligatorie şi dacă nu erai membru de partid, sau poate tocmai de aceea).

Urma rechizitoriul secretarului de partid de la centru (cel mandatat în acele vremuri era poreclit „Cîinele roşu”): „În ce scop plecaţi? Cîte zile urmează să staţi? Cam ce traseu v-aţi stabilit?”. Cu acest tip de interogatoriu eram obişnuită, căci nu mă aflam la prima „abatere”. Dar la precizarea: „Indiferent cu cine staţi de vorbă, vă sfătuim să nu daţi relaţii despre rezultatele agriculturii sovietice”(!?), simţeam că nebunia atingea cote paroxistice aiuritoare. Muşcasem din roada miciurinistă… Dar nu, nu eram cîtuşi de puţin liberi de a ne petrece vacanţa de capul nostru… Libertatea ne era chibzuit controlată. În statul orwellian, fericirea individului era dozată cu minuţie. Formulări de acest tip deveniseră clişeu în epoca tot mai poleită. Trecuserăm de la prezenţa fizică, agresivă, a „Fratelui de la Răsărit”, în plină stradă, cu „davai ceas”, brutalitate, sudălmi, arestări… la modalităţi perfide, diversificate, de menţinere a fricii odată inoculate… Perfuzorul era alimentat continuu. Se schimba doar substanţa de contrast.

Dealtfel, cei nu foarte sănătoşi la dosar (pentru care fuseseră cu abnegaţie trataţi la vremea respectivă) erau constant căutaţi (pînă în zorii lui ’90) de acelaşi personaj, care se interesa de soarta lor. Descinderile aveau loc, de regulă, la marile zile onomastice ale familiei, care trebuia astfel avertizată că boala celui apropiat era una cronică, el nu putea fi recuperat printr-un proces de catharsis. Purificarea administrată în Templu nu-l putuse îmblînzi pe Tătuc. Pacientul era stigmatizat pe viaţă.

În aceiaşi ani, la Muzeul Literaturii Române, într-o şedinţă de partid „lărgită” (asta însemnînd că participa toată suflarea, nu numai membrii de partid; rezonanţa termenului îşi păstrează neştirbită eleganţa), am fost informaţi că se deschisese Institutul Francez din Bucureşti şi că avem acces, după ce în prealabil lăsăm o cerere scrisă la sediul biroului de partid, dar ni se sugera că, totuşi, era preferabil să nu-l frecventăm prea asiduu. Se mimează jocul de-a Occidentul. Iar Occidentul acceptă tacit regulile. Pe scenă se înlocuiesc panourile. Limba de lemn e dată la rindea. Actorii îşi schimbă în grabă costumele. Dar pe chip păstrează ştanţat ochiul drapat în membrană. La lumina zilei e cu atît mai vizibil.

Ruxandra MIHĂILĂ

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10385

~~~+~~~

De veghe în lanul de infractori


În uniforma sa de un albastru întunecat, cu bluza abia încheiată deasupra unui ditamai pîntecul, încins pe orizontală cu o centură de care atîrnă un baston de cauciuc şi pe verticală cu nişte hamuri dotate, după cum urmează, cu una bucată walkie-talkie şi una bucată spray paralizant, domnu’ de la securitatea METROREX îşi morfolea tacticos sandvişul luat de la automat, cînd, din senin şi fără nici un fel de avertizare, s-a pomenit aşa, netam nesam, cu ditamai întrebarea pe capul lui: faptul că s-au montat camere de supraveghere la metrou vă ajută la pază?

Acum, el ce putea să răspundă? Dacă aproba „pozitiv”, oamenii şi-ar fi pus problema: da’, atunci pe voi de ce să vă mai plătim? Şi, pînă să le explice el că de pomană vezi p’ormă pe monitor cine te-a jefuit, că important e să ai pe cineva care s-ar putea să şi alerge după mitocanul care a smuls geanta sau a săvîrşit infracţiunea, pînă să le explice el toate astea, poate veni un deştept care să spună că de azi nu ne mai trebuie bodyguarzi, că avem supraveghere video. Apoi, dacă zice că nu – adică frecţie la piciorul de lemn cu camerele astea – şefii lui se vor supăra pe el, îl vor bănui de subminarea autorităţii şi poate, mai ştii, iar e în pericol să-şi piardă slujba. Oricum ar fi dat-o în cazul de faţă, tot prost ar fi ieşit. Aşa că, înghiţind şi ultima frunză de salată verde, găseşte soluţia de compromis şi răspunde, superior: nu vorbesc cu presa dacă n-aveţi aprobare!

Îi spun că nu e vorba de nici un fel de anchetă, că vreau doar să ştiu despre utilitatea camerelor. Dacă îi ajută, dacă au fost cazuri în care supravegherea video a dus la vreo identificare de infractor. El nu ştie din astea, ştie doar că pe tura lui nu sînt incidente. Că au mai fost la colegi, a mai auzit, dar de obicei la metrou, jos, nu se prea întîmplă nimic.

Nu se întîmplă nimic pe peron – intervine atunci un călător pe care-l dibuiesc a fi, din vehemenţa discursului, un fel de Stan Păţitu’. Pe scări, spune, dacă te jefuieşte cineva, ai pus-o! Pentru că acolo n-au montat camere, acolo nu-s nici bodyguarzi, nici oameni. Aşa că acolo operează de obicei criminalii. Şi mai ales pe timp de noapte. Nu aici, jos, unde sînt şi oameni, dar şi bodyguarzi.

Camerele? Foarte bine că le-au pus, da’ trebuia mai multe. Pe peron mai prinzi niscaiva curaj şi, mai ales după o anumită oră, măcar ai impresia, dacă nu şi certitudinea, că nu eşti chiar al nimănui. Cît despre intimitate, despre violarea intimităţii cu aceste camere, să fim serioşi! În România mai trebuie să treacă o bună bucată de timp pînă să ajungem să ne plîngem, pe bune, că sîntem hăituiţi de prea multă siguranţă!

Cu toate acestea, încă de la începutul anului, de cînd a intrat în vigoare controversata lege 298 (cea care legalizează înregistrarea datelor tehnice ale convorbirilor, ale mesajelor şi cele generate de utilizarea Internetului), atît societatea civilă, cît şi diverşi politicieni au protestat vehement, denumind aceste măsuri „încălcări ale drepturilor omului”. S-a susţinut că România va deveni o ţară „a lui Big Brother”, iar cetăţenii săi vor fi transformaţi în „roboţi controlaţi şi controlabili, de către autorităţile statului”. Pe acelaşi fir au fost brodate zeci de alte discuţii privind dreptul la intimitate şi despre cum acest drept e sistematic încălcat de metode importate din Vest, în urzeala broderiei intrînd şi discuţiile legate de paşapoartele biometrice şi de supravegherea video a domeniului public. Revolta e dusă însă mai mult la un nivel ideologic, pentru că, deşi societatea civilă a făcut valuri-valuri pe aceste teme, invocîndu-se principiile de care libertatea individului are musai nevoie pentru a exista, coborînd în stradă şi întrebînd trecătorii unei după-amieze total întîmplătoare dacă se simt „hăituiţi” în intimitate de supravegherea video a domeniului public sau de înregistrarea telefoanelor, „încălcarea libertăţii individului” este printre puţinele sintagme folosite.

Bunăoară, trecătorul numărul 1, un pensionar dintr-o piaţă bucureşteană, zice că pe uliţa lui, în prelungirea Giuleşti-Sîrbi, nu e nici canalizare ca lumea, darămite camere de luat vederi. Acolo – spune – dacă s-ar monta aşa ceva sofisticat, mai mult ca sigur că ar dispărea peste noapte şi ar fi vîndut dimineaţa următoare în piaţă, laolaltă cu parfumuri şi alte chestii „din plasă”. Trecătorul numărul 2, după ce îşi închide conversaţia la mobil şi după ce ascultă amabil întrebarea cu legea 298, rîde şi întreabă retoric: păi, pe cine să intereseze telefoanele date soacrei ca să confirme sau nu nevoia de pîine în casă? Trecătoarea cu numărul 3 e niţel ruşinată şi mărturiseşte că ea nu ştie despre ce este vorba, dar că nu vede nimic rău în asta, iar trecătorul cu numărul 4 susţine că la noi – în Capitală, adică – chiar dacă s-ar monta camere din metru în metru, tot nu te-ai simţi în siguranţă.

Cobori aşadar la metrou, luînd întrebarea încă nelămurită cu tine, treci pe sub un cîrd de camere video, pe lîngă un grup de agenţi de pază, aştepţi metroul, iar ochii îţi cad pe un anunţ veştejit, care pare că strigă ostentativ: „Supraveghere video”. Te gîndeşti la un copil care se joacă cu fardurile mamei şi aşa, din instinct, strîngi mai abi tir de geantă.

Stela GIURGEANU

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10387

~~~+~~~

Urmele noastre online


Cîteodată, doar Google ştie ce e în mintea ta. Stai singur la birou sau acasă şi te gîndeşti cum ar fi să divorţezi. Nici cel mai bun prieten nu ştie despre asta. Search words: „divort + acte”. Alteori, nervos, scrii un comentariu anonim pe un blog, despre compania unde lucrezi. Uiţi că pe baza IP-ului poţi fi identificat, mai ales dacă ai mai comentat acolo folosind numele tău real.

De asemenea, îţi faci un cont anonim pe o reţea de socializare unde speri, teoretic, să cunoşti alţi oameni decît cei cu care ai de-a face zi de zi. În scurt timp, vezi că prietenii din viaţa reală ţi-au dat add. De ce? De unde ştiu, cum te-au găsit? Reţeaua le-a scanat address book-ul, a identificat adresa de email cu care te-ai înscris acolo şi v-a pus în legătură. Că doar de aia sînt de socializare. Şi pentru că atunci cînd ţi-ai făcut contul cu o adresă cunoscută de alţii te-ai gîndit că nu au cum să afle.

Pe web, nu există „într-un singur exemplar”. Conţinutul se copiază, se distribuie pe diverse canale, se multiplică. Dacă a ajuns online, acolo rămîne oricît de mult ar încerca cineva să şteargă. Social media înseamnă comunicare, distribuţie şi descentralizare a informaţiei, chiar şi a celei personale. Google, de exemplu, păstrează informaţia despre ceea ce facem online între 18 şi 24 de luni, iar un studiu „Privacy International” din 2007 îl pune pe primul loc în topul site-urilor mari cu probleme de gestionare şi păstrare a datelor despre useri. Totuşi… am putea trăi fără el? Dacă trimiţi informaţie pe Internet, nu mai ai vreun control asupra ei. O fotografie pe un blog poate fi copiată, ceva intim trimis pe email unui prieten poate ajunge pe YouTube. Ne facem probleme şi scandăm în mijlocul străzii că paşapoartele biometrice au un cip unde e stocată fotografia noastră şi cîteva date, dar ignorăm că profilul nostru de Facebook e mult mai complex decît atît sau că acum cinci ani am scris ceva undeva pe web de care am uitat. Cîtă lume citeşte terms and conditions atunci cînd îşi face cont undeva?

Ce îi interesează ce fac eu pe net? Exemplul cel mai banal e cînd vor să-ţi vîndă ceva. Se scanează activitatea ta online, se observă preferinţele şi se trimit reclame targetate. Scrii un email despre pisici? Ia de aici reclamă la mîncare premium pentru ele. Pînă la urmă, tot o violare a intimităţii este, deşi procesarea se face în general automat, nu uman, pe baza unor cuvinte-cheie. Bazele de date cu adrese de email sînt o mină de aur pentru companii. De unde vine spam-ul care ne îngroapă inbox-ul? De aici, un website unde ne-am făcut cont a vîndut adresele de email ale userilor producătorului X de cafea, să ne „ţină la curent cu ultimele noutăţi”. Cîteodată este vina companiilor că nu sînt suficient de atente cu securitatea datelor sau că le folosesc cu alte scopuri decît cele iniţiale, alteori e şi naivitatea noastră cînd lăsăm email-ul sau alte informaţii te miri pe unde.

Nu o singură dată au fost scandaluri cu baze de date care au ajuns la liber pe Internet. Cel mai mare dintre ele a fost cînd au scăpat online cele cu search-urile din AOL (AmericaOnLine), cu scopul de a ajuta în cercetare. Totuşi, deşi AOL înlocuise nickname-urile cu numere, era uşor să vezi ce a căutat un singur user într-o perioadă şi, în unele cazuri, să-l poţi identifica. AOL a scos după cîteva ore baza de date, dar deja era prea tîrziu. Fusese deja copiată pe multe alte site-uri.

Nu e nevoie de nume pentru a stabili identitatea unei persoane. E vorba doar de informaţii puse cap la cap pe baza cuvintelor introduse într-un motor de căutare. Pînă la urmă, de la cea mai mică dilemă legată de masa de prînz, pînă la cea mai mare legată de o boală, o persoană sau o decizie importantă, pe toate le ştie la început Google pentru că primul lucru pe care am început să-l facem este să căutăm. „Întreabă un prieten” se transformă în „caută pe Google” sau „întreabă pe un forum”.

Probabil că Google ştie mai multe despre mine decît ştiu eu. Ce am căutat acum un an într-o dimineaţă, ce scrie în gmail-ul meu, pe ce site-uri am navigat luna trecută cînd eram logată, ce bloguri citesc.

Toate sînt unelte de care ne folosim pentru a ne face viaţa mai uşoară, pentru distracţie şi pierdut timpul pe net, pentru informare sau pentru socializare. Ne mai pasă de intimitatea noastră atunci cînd ne-am obişnuit să share and receive, una dintre „poruncile” web-ului actual? Probabil că nu atît de mult. Dacă ar fi cu adevărat importantă fiecare informaţie despre noi, care e făcută publică, am mai share-ui atîta online, ne-am mai customiza cu atîta atenţie profilele, am mai completa datele din buletin şi de pe card pentru shopping-ul online şi am mai pune detalii ale vieţii noastre intime pe blog, în email sau pe Facebook? Practic ne expunem singuri şi ne place asta.

În epoca informaţiei rapide, a democratizării şi a circulaţiei, ne asumăm faptul că intimitatea noastră online e limitată. Pe Internet laşi urme mai mult sau mai puţin vizibile. Fie că introduci adresa de email pentru a-ţi face cont pe un site, fie prin IP, fie prin cookie-urile lăsate pe calculatorul tău de paginile web, fie prin Internet provider-i, îţi laşi amprenta virtuală în mediul online. Este greu, dacă nu imposibil, să fii total invizibil. Ne lăsăm momente din viaţa noastră virtuală prinse în noduri din plasa imensă a reţelei, uneori voluntar, alteori involuntar, alteori doar inconştient.

Cristina FOARFĂ

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10388

~~~+~~~

Ignoră şi nu da mai departe


Acum trei săptămîni, din joacă, dar mai ales pentru a verifica anumite bănuieli şi poveşti pe care le-am tot auzit cu privire la circulaţia datelor personale pe Internet, mi-am făcut un cont de email. Trebuie să spun de la bun început că am folosit informaţii false sau, mă rog, „aduse din condei” pe ici, pe colo. Mai greu a fost la capitolul cod poştal – am făcut cel puţin şase încercări pînă cînd am scăpat de mesajul „acest cod poştal nu este localizat în ţara selectată”. Mi se fac cel puţin trei sugestii de adrese de email, eu nu accept nici una. Încerc, la rîndu-mi, alte trei, fac şi ei nazuri cum că „this ID is not available”, dar pînă la urmă cădem de acord. Îmi aleg o parolă (între 6 şi 32 de caractere, fără spaţii şi fără să-mi folosesc numele din formular), o reconfirm, selectez o întrebare şi-mi dau singură un răspuns, care mi-ar fi de ajutor în cazul în care aş uita parola, şi ajung la „terms of service” şi „privacy policy”. Dau un click şi în faţa ochilor încep să mi se succeadă sute de detalii. Dacă nu aţi verificat pînă acum – ceea ce nu ar fi tocmai bine – sau dacă nu credeţi, încercaţi un „copy&paste” într-un document word şi vedeţi cam cîte pagini A4 vă ies la socoteală! Cu puţină răbdare, am citit multe informaţii de ajutor, nenumărate paragrafe care încep cu „Ne rezervăm dreptul să…, fără o notificare în prealabil” sau „Nu ne facem responsabili pentru…”, dar şi sfaturi practice care te pot feri de fraudele pe Internet, care îţi asigură securitatea computerului şi a datelor personale.

Dr. Stevens de la Loterie

Mă fac că uit un timp de noua mea adresă de mail, dar mă roade curiozitatea şi intru la un moment dat să văd dacă am primit „ceva”. „Nici un mesaj necitit în inbox.” Într-o zi însă, un mesaj mă anunţă că am cîştigat suma de 750 de mii de lire sterline la Loteria irlandeză. Ca să intru în posesia banilor, trebuia să iau legătura cu un anume Mr. Gibbs, şi cam atît. Evident că l-am lăsat baltă pe stimabilul domn, dar am dat un search pe Internet ca să mă luminez – am fost redirecţionată către o pagină în care se menţiona fabuloasa sumă (de data asta însă trebuia să iau legătura cu Dr. Andrew Stevens) şi în care, culmea, fuseseră postate chiar şi comentarii de genul „Mulţumesc pentru bani, dar unde sînt?” sau „Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi da nişte bani. Vă rog însă să-i trimiteţi victimelor atacurilor din Palestina. Ele au mai multă nevoie decît mine…”. Am ştiut din prima că este vorba de un spam care a ajuns la mine pentru că „cineva” mi-a furat adresa de email. Dacă, de exemplu, vă înregistraţi pe un site pentru a primi – să zicem – un newsletter, fiţi siguri că în acest proces – altfel simplu şi de scurtă durată – oricine vă poate prinde din zbor email-ul. Acest lucru este posibil şi în cazul mesajelor trimise în lanţ (cele care conţin bancuri, de exemplu), dar cum eu nu am avut chef de glume în masă cu nimeni, mă întreb cum or fi aflat, totuşi, dnii Gibbs şi Stevens de mine şi cum de i-a apucat generozitatea, fără ca măcar să ne cunoaştem.

Email-urile în lanţ sînt simple instrumente folosite de către cei care administrează pagini ale companiilor care vînd orice, ale cazinourilor online, ale agenţiilor de cîştiguri rapide, cu alte cuvinte, ale unor firme care negociază şi vînd liste de adrese de email sau se folosesc de spam pentru a exista. Temele preferate sînt „Virus nou: nu deschide”, „Vei avea mare noroc, cu cît trimiţi mai repede şi la mai multe persoane acest email” sau „Retrimite-l celui/celei care ţi l-a trimis ţie, ca să-i arăţi cît de mult îl/o iubeşti”. Foarte multe dintre aceste email-uri nesolicitate ne sugerează să răspundem cu remove, dacă vrem să fim eliminaţi de pe listă şi să nu mai primim acest gen de mesaje – o altă metodă dibace prin care se poate verifica foarte uşor ce email-uri sînt valabile. Răspunzînd automat, nu facem altceva decît să confirmăm că adresa noastră este reală, şi nu numai că vom primi în continuare spam-uri, dar sînt şanse foarte mari ca şi alţi spammer-i să intre în posesia acestei adrese, printr-o tranzacţie simplă de vînzare-cumpărare.

Ajutaţi-l pe Craig Shelford

Un alt subiect care apare frecvent în mesajele trimise în lanţ sînt copiii care suferă de boli incurabile şi care au nevoie de bani pentru tratament. Acest gen de email-uri pot fi uşor verificate intrînd pe site-ul fundaţiei care vă solicită ajutorul – majoritatea acestor instituţii nici măcar nu există, informaţiile sînt false, iar forward-înd mesajul (aşa cum se specifică aproape fără excepţie) nu facem decît să ne expunem atît datele personale, cît şi pe cele ale prietenilor. „Make-A-Wish”, o fundaţie din SUA care se preocupă, încă din anii ’80, de întrajutorarea copiilor cu boli grave, primeşte zilnic sute de notificări cu privire la mesaje în lanţ prin care oamenilor le sînt solicitate sume de bani în numele acestei instituţii. „Make-A-Wish” specifică foarte clar că nu participă la astfel de acţiuni şi le recomandă internauţilor să fie foarte atenţi la acest gen de email-uri, punîndu-le la dispoziţie inclusiv o listă de nume false, dar des frecventate în aşa-numitele „chain letters”. Dacă primiţi, aşadar, un mesaj prin care sînteţi rugaţi să-l ajutaţi pe Craig Shelford (dar şi Shelton, Shepperd sau Shergold!), ignoraţi-l – oricît nu v-ar lăsa inima – şi, foarte important, nu-l forward-aţi „la cît mai mulţi prieteni”.

Fishing, hunting sau Viagra?

Printre mesajele pe care le-am mai primit se regăseau şi oferte la diferite produse, unul mai „ciudat” decît altul. Cum nu le-am solicitat, în continuare mă întreb cum or fi aflat ei de mine!? Într-un articol publicat în The Sunday Telegraph („How Big Brother watches your every move”, Richard Gray, 17 august 2008), autorul aduce în discuţie îngrijorarea organizaţiilor care apără drepturile la viaţa privată, în legătură cu faptul că cei mai importanţi provider-i de Internet din Marea Britanie – BT, Virgin Media şi Talk-Talk – pun la dispoziţia unei companii de publicitate online datele de identificare ale utilizatorilor, pentru ca aceasta să poată analiza ce gen de produse caută internauţii pe web. Cu alte cuvinte, dacă fac imprudenţa să caut detalii despre – să zicem – lansete telescopice, spam-urile „on fishing and hunting” vor curge gîrlă! Explicaţie plauzibilă, dar cum informaţiile pe care le caut pe Google nu sînt dintre cele care fac obiectul publicităţii online, de ce nu mai scap, măi, frate, de ofertele la Viagra şi de mesajele care se încăpăţînează să mă convingă să accept un „penis enlargement in no time”!

Ruxandra TUDOR

sursa>

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=269&cmd=articol&id=10416

 
2 comentarii

Scris de pe aprilie 23, 2009 în articole, citadela, diverse, oameni, stiinta

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

A fost inventat microcipul care le spune doctorilor daca ti-ai luat pastila

2_microchip20enabled20pharmaceutic

A fost inventat microcipul care le spune

doctorilor daca ti-ai luat pastila

Ziua on line | 12 aprilie 2009| Nr. 4510

Microcipurile din pastile le-ar putea permite in curand doctorilor sa afle daca pacientii lor au luat medicamentele prescrise. Senzorii digerabili, de doar un milimetru, ii vor ajuta pe medici si chirurgi sa-si monitorizeze pacientii in afara spitalelor si a salilor de operatie. Noile medicamente le-ar putea fi de folos mai ales celor bolnavi psihic sau pacientilor varstnici care se bazeaza pe o schema medicamentoasa complicata si care se afla intr-un mare pericol daca uita sa ia o pastila sau nu o iau atunci cand trebuie, relateaza „Daily Mail” in editia electronica de duminica.

Pastila „inteligenta”, care ar putea fi folosita si de bolnavii cronici pentru a vedea daca medicamentele scumpe pe care le folosesc isi fac efectul scontat sau, dimpotriva, au efecte secundare potential periculoase, functioneaza printr-o incarcatura electrica inofensiva activata in momentul in care stomacul digera medicamentul. Aceasta informatie si altele, vizand de exemplu ritmul cardiac si obtinute cu ajutorul unor senzori aplicati pe stomacul sau spatele pacientului, sunt transmise ulterior pe telefonul mobil al acestuia si apoi pe internet cu ajutorul tehnologiei wireless. Doctorii si pacientii pot abtine astfel o imagine completa privind starea de sanatate si impactul medicamentelor. Microcipurile de silicon sunt invizibile pacientilor si pot fi introduse in toate medicamentele obisnuite in decursul procesului lor de productie. Doua companii farmaceutice importante investigheaza deja aceasta tehnologie, dezvoltata de compania americana Proteus Biomedical. Primele teste urmeaza sa fie efectuate in Marea Britanie in decurs de maximum 12 luni.

Alina OLTEANU

sursa>

http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-04-11&id=25568

foto>

http://blog.wired.com/wiredscience/2008/12/ingestible-chip.html

~~~+~~~

article-0-003bba5100000258-308_233x393

Microchip that tells the GP if you’ve taken your pills

Microchips in pills could soon allow doctors to find out whether a patient has taken their medication.

The digestible sensors, just 1mm wide, would mean GPs and surgeons could monitor patients outside the hospital or surgery.

Developers say the technology could be particularly useful for psychiatric or elderly patients who rely on a complicated regime of drugs – and are at risk if they miss a dose or take it at the wrong time.

It could also be used for the chronically ill, such as people with heart disease, to establish whether costly drugs are working or whether they are causing potentially dangerous side effects.

The sensors could even remind women to take the Pill if they forget.

The ‘intelligent’ medicine works by activating a harmless electric charge when drugs are digested by the stomach.

This charge is picked up by a sensing patch on the patients’ stomach or back, which records the time and date that the pill is digested. It also measures heart rate, motion and breathing patterns.

The information is transmitted to a patient’s mobile phone and then to the internet using wireless technology, to give a complete picture of their health and the impact of their drugs.

Doctors and carers can view this information on secure web pages or have the information sent to their mobile phones.

The silicon microchips are invisible to patients and can be added to any standard drug during the manufacturing process.

Two major drugs companies are investigating the technology, developed by US-based Proteus Biomedical. Trials are to begin in the UK within 12 months.

colournsp

Professor Nick Peters, a cardiologist at Imperial College London, who is co-ordinating trials, said the technology was ‘transformative‘.

‘This is all about empowering patients and their families because it measures wellness, and people can actually be tracked getting better,’ he said.

‘Psychologically speaking, that’s hugely helpful for patients and enormously reassuring for carers.

‘Normally patients would have to be in hospital to get this level of feedback, so the hope is that it frees up beds and saves the NHS money.’

Jo Macfarlane

source>

http://www.dailymail.co.uk/health/article-1169305/Microchip-tells-GP-8217-ve-taken-pills.html

photo>

http://www1.ic.ac.uk/medicine/people/n.peters/

~~~+~~~

117452-0-0-3

Proteus Biomedical prescribes ‘smart pill’

[o stire lansata inca din data de 2 mai 2008 pe Business Journal. Voi traduce doar anumite fragmente boldite, incadrand traducerea in paranteze drepte  – dan.camen.]

Business Journal | Friday, May 2, 2008

Silicon Valley | San Jose Business Journal

Grandma forgot to take her prescriptions again. Dad got his confused, and Mom took too many.

Non-compliance to medication leads to 3.5 million hospital admissions in the United States annually and 11 percent of all admissions to the emergency room. In the elderly population, an estimated 40 percent of all admissions are due to medication problems.

To reduce that error rate, Proteus Biomedical Inc. has developed a chip-embedded pill that beams reports to doctors and family when a medicine is taken. The Redwood City company is also developing a way to track how the patient is responding to the medication and whether the dosage is appropriate.

The private, early-stage company is pioneering „intelligent medicine,” an emerging field that integrates electronics, sensors and wireless communications into medical devices and pharmaceuticals. Proteus aims to provide information tools that simplify and improve a person’s daily lifestyle, according to Chief Executive Officer Andrew Thompson.

The company has filed more than 250 patents to date, with three products in clinical trials. It plans to launch its first product in late 2009 or early 2010. Proteus has received $60 million in financing – $45 million in equity and $15 million in debt.

[compania planuieste sa-si lanseze primul produs la sfarsitul anului 2009 si inceputul lui 2010. Ea a primit finantare de 60 mil. dolari, dintre care 15 mil. sunt rambursabili]

With the company’s „smart pill,” an individual swallows a chip-embedded drug that is activated and transmits a signal to a receiver. The receiver is located inside the patient or on them – similar to a Band-Aid.

3_pharmaceutical20system1

„The data we’ve developed inside you stays inside you unless you give permission to have it go outside of you,” Thompson said.

[Informatiile (din receptor) pe care noi le-am preluat dinlauntrul vostru raman in aparat, numai pana cand tu doresti scoaterea lor afara, a declarat Andrew Thompson, directorul executiv al companiei producatoare]

The information can then be sent to a family member’s or doctor’s mobile device or PC, letting them know how many pills a patient is taking, what the drugs are and when they are taken. The process also helps family members monitor the patient’s diligence in taking the prescribed medicine.

[acest produs trimite informatiile obtinute telefonului mobil sau calculatorului, ajutand astfel membrii familiei sa monitorizeze sarguinta pacientului in a urma tratamentul prescris]

„It enables that person to call up and say, „Mum, you forgot to take your pill today,” Thompson said.

While Thompson does not want to divulge the details of the products until they hit the market, he points out that the company is building smart medicine into already existing products, such as prescription drugs and medical devices. The current market for those products is about $2.5 billion annually, Thompson said, and there is significant opportunity to expand that market. Guido Neels, a private investor in Proteus, estimated a $5 billion to $20 billion market for the „smart pill” alone.

[Guido Neels, actionar la Proteus, a estimat un profit situat intre 5 mld. si 20 mld. de dolari pentru ‘pastila inteligenta’. Acesta a zis: „felul cum ne place sa gandim despre companie este ca aceasta pune ‘inteligenta’ in medicina”]

„The way we like to think about the company is that it puts intelligence in medicine,” Neels said. „It’s intelligence for the patients, the family and the health care provider.”

gb_tech_proteus

Cardiac application

Proteus announced April 24 it has initiated a clinical study of its novel way – called cardiac electric tomography – to assess heart function in patients using a pacemaker equipped with a chip-embedded wire it has developed. This could help nearly 5 million Americans and about 22 million people worldwide who suffer from heart failure, according to the American Heart Association.

Cardiac resynchronization therapy, a treatment for selected patients with heart failure, can improve cardiac function by restoring the mechanical sequence of ventricular activation and contraction. The method is costly, can be unreliable and offers no way to measure how well the patient is doing, Thompson said.

Dr. Mark Hlatky, a professor of health research and policy and of cardiovascular medicine at Stanford University, said the therapy has generally been cost effective in appropriate patients because of benefits such as preventing later readmission. While it does improve the quality of life in some people, he said, not everyone seems to respond to it.

Dr. Leslie Saxon, chief of cardiovascular medicine at the University of Southern California, is involved with six of the 30 patients enrolled in the trials. Saxon said Proteus is evaluating a way to use electrical signals to understand how the heart is pumping mechanically in acute testing. If the promising method works, it would then be incorporated into the Proteus wire, which is embedded with computing.

„It enables us to very flexibly program how we stimulate the patient, but in addition, it enables us to directly measure, using the same (wire), the mechanical performance of the heart,” Thompson said.

„What we’re doing is creating machine readable data in real time within the existing procedure, so instantly the physician knows what’s going on, and that’s a beautiful thing,” he said. „And we’re doing it without any additional equipment, no new procedure, no changes in the workflow, no changes in the reimbursement. We’re taking what is today a dumb device and making it into an extremely intelligent device.”

While he wasn’t familiar with Proteus, Hlatky said if the device is proven to help more people respond to the therapy, it could be a good thing.

Saxon has been impressed not only with the Proteus founders’ philosophy for how „technology can liberate medicine,” but also their ability to move the ideas along and execute the products they dream up.

[Dr. Leslie Saxon a fost impresionat nu numai de filosofia fondatorilor companiei, cum ‘tehnologia poate elibera medicina’, dar si de abilitatea lor de a duce ideile mai departe si de a-si realiza produsele pe care le-au visat]

Much to prove

Thompson said Proteus still has to prove the power of its technology through its products, develop additional collaborations and work with the patient and the clinical community to show these systems are valuable. Thompson estimated the existing resynchronization therapy market to be as much as $12 million in the U.S. alone, and Proteus could partner with companies that specialize in cardiac rhythm management such as Boston Scientific Corp. and Medtronic Inc.

Thompson isn’t sure whether Proteus is likely to try an initial public offering, license some of its technology to another company or await a buyer. He says he’s more focused on building and financing the company and helping investors understand the potential revenue streams of intelligent medicine. The company’s investors include Adams Street Partners LLC, Asset Management Co., The Carlyle Group, Essex Woodlands Health Ventures, Fletcher Spaght Ventures LP, Kaiser Permanente Ventures and Spring Ridge Ventures.

Neels, who is also Essex’s managing director, said the company has a significant stake, 10 to 20 percent, in Proteus. He estimated the resynchronization therapy market to be $2 billion to $3 billion.

Thompson said there are companies that have pioneered radio-frequency identification as well as specific, sensor-based diagnostic applications such as CardioMEMS Inc. and St. Jude Medical Inc., which acquired a company called Savacor Inc. for its technology. However, Proteus is one of the first companies to have taken on this type of vision for intelligent medicine.

Lisa Sibley

Andrew Thompson Proteus Biomedical

Andrew Thompson Proteus Biomedical

source>

http://www.bizjournals.com/sanjose/stories/2008/05/05/story3.html

photos>
http://blog.wired.com/photos/uncategorized/2008/12/03/3_pharmaceutical20system.jpeg

http://www.flickr.com/photos/worldeconomicforum/3283724087/

http://www.time.com/time/specials/packages/article/0,28804,1864391_1864390_1864385,00.html

~~~+~~~

Referrer>

http://www.wired.com/gadgets/miscellaneous/news/2008/12/YE8_techbreaks

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

COMUNICAT DE PRESĂ: Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe contrare hotărârii Sfântului Sinod

Patriarhia Romana sigla
COMUNICAT DE PRESĂ:

Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe contrare hotărârii Sfântului Sinod

Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat – în ziua de 7 martie 2009 – includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice.

Respectând dreptul la liberă exprimare, Patriarhia Română consideră totuşi nejustificată manifestarea într-un spaţiu asociat cu Biserica Ortodoxă Română din următoarele motive:

– paşapoartele biometrice sunt eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar nu de către Patriarhia Română;
– în ceea ce priveşte adoptarea legilor Statului, organismul competent este Parlamentul, iar nu Patriarhia Română;
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – conform hotărârii 638/2009, adoptată în unanimitate în şedinţa de lucru din 25 februarie 2009 – a lăsat libertatea credincioşilor ortodocşi români de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar. În acest sens, ca organism executiv al Sfântului Sinod, Patriarhia Română a intervenit deja la cele două Camere ale Parlamentului pentru includerea între prevederile eliberării unui paşaport simplu temporar şi motive de conştiinţă sau religioase.

Prin urmare, Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care – sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice.

Mai mult, aceste grupuri se arată incapabile să respecte hotărârile Sfântului Sinod care, deodată cu obligaţia de a apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană, are şi datoria de a fi un factor al păcii sociale.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa> http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_patriarhia_romana_nu_sprijina_initiative_razlete_contrare_hotararii_sfantului_sinod.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Noile pasapoarte au cipuri, carnetele de conducere NU

noile-permise-auto

Noile pasapoarte au cipuri, carnetele de conducere NU

Articol preluat de pe Blogul D-lui Danion Vasile

În ultima vreme, în România, problema actelor cu microcipuri a luat o amploare ieşită din comun. Emisiuni, articole, polemici. Şi multă, foarte multă manipulare.

Voi arăta aceasta foarte simplu, făcând referire la noile carnete de conducere. Carnete care nu au cip. Da, nu au cip. Şi voi argumenta în acest articol de ce nu au.

Dar, mai întâi, câteva referiri la sursele de informaţii care şi-au permis să ducă în eroare un mare număr de oameni.

Cea mai cunoscută luare de poziţie îi aparţine Comisarului şef Dănuţ Ciubotaru – şef serviciu permise şi înmatriculări, care, într-un interviu difuzat la o emisiune TV, a declarat: „Acest permis conţine un cip căruia oricând putem să-i modificăm termenul de valabilitate administrativ” (http://www.youtube.com/watch?v=3cW-UDZuoLY&eurl=http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Cine putea şti mai bine dacă permisul conţine sau nu cip decât unul dintre şefii serviciului permise şi înmatriculări?

O anumită afirmaţie din emisiunea respectivă ar fi putut pune însă semne de întrebare telespectatorilor, cea în care comisarul afirma despre noul carnet de conducere că „este imposibil de contrafăcut”. E absurd să afirmi că e imposibil de falsificat un act, doar pentru că are microcip, întrucât există multe materiale care arată cât de simplu se poate clona un astfel de microcip…

O poziţie oficială a M.A.I. a fost făcută publică în răspunsul către Forul Ortodox Român: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere, precizăm că acesta nu este un document electronic, neavând inclus un microcip” (http://rafaeludriste.blogspot.com/2009_02_01_archive.html – documentul scanat se găseşte pe http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/).

Trebuie spus că, înaintea acestui răspuns oficial, au existat multe materiale legate de cipurile din carnetele de conducere. Cea mai veche ştire pe această temă este mai veche de patru ani: „Astăzi (19 ianuarie 2005) Comitetul pentru Transporturi din cadrul Parlamentului European a aprobat noul format standard pentru carnetele de şoferi.

Permisul va avea aceeaşi forma ca si cartea de credit si va avea aceeaşi perioada de valabilitate in toate tarile membre UE. El va putea include un microcip cu informaţii despre posesor. Crearea unei noi legislaţii comunitare in domeniu are drept scop combaterea fraudelor ce au loc cu ajutorul documentelor auto. O alta ţintă a schimbării reglementarilor este data de creşterea siguranţei rutiere” (www.europeana.ro/stiri/Acelasi carnet de conducere pentru toti cetatenii UE19012005.htm – http://www.europeana.ro este continuatorul www.uniuneaeuropeana.go.ro, unul dintre cele mai importante site-uri de informaţii legate de Uniunea Europeană).

Din 2005 până în 2009 s-au făcut multe speculaţii privitoare la noile carnete de conducere. Iată câteva materiale: „Permisele auto vor avea un format unic în toate statele UE – Noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate, vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani. Începând din 2013, toate permisele de conducere din Uniunea Europeană vor avea un format unic, înlocuind cele peste 110 modele de astfel de documente utilizate în acest moment în statele membre, schimbarea acestora urmând să fie făcută până în anul 2039. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, noile carnete de conducere vor avea încorporate microcipuri, care vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum si adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. Noile permise de conducere vor avea termen de valabilitate administrativă de zece ani, iar statele membre ale UE vor putea extinde această perioadă până la 15 ani” – (www.topbusiness.ro/romania/archive/article/Permisele+auto+vor+avea+un+format+unic+%EEn+toate+statele+UE.html)

În presă au apărut diferite articole care spuneau acelaşi lucru:„Documentul, un card de plastic colorat în albastru şi galben în care va fi încorporat un microcip, va conţine câteva rubrici noi. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, microcipurile vor permite actualizarea datelor sau a fotografiilor conţinute, precum şi adăugarea, în mod periodic, a elementelor de securitate. (www.monitorulbt.ro/National/2008-09-25/Noii+soferi+vor+primi+permise+cu+microcip)

Posturile de radio au preluat ştirea: „Noul permis îşi va schimba şi înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare.
El va fi eliberat cel mai devreme in noiembrie 2008 si cel mai târziu in martie 2009″ (www.radiofavoritfm.ro/2008/09/23/noile-carnete-de-conducere-apar-in-romania-in-cel-mult-6-luni/).

La fel au făcut şi unele posturi TV: „Noul permis îşi va schimba si înfăţişarea: va fi un card de plastic colorat in albastru si galben, va conţine câteva rubrici noi şi va avea încorporat un microcip de identificare” (http://nonstoptv.ro/2008/09/24/atentie-soferi-vom-avea-permise-auto-noi-cu-coduri-de-restrictie/)

Datorită acestor informaţii, mulţi creştini din România au declarat că vor refuza noile carnete de conducere. Datorită acestor informaţii, la rândul meu am sfătuit – în emisiuni radio tv sau conferinţe – ca oamenii să refuze noile carnete de conducere.

Totuşi, poziţia afirmată M.A.I. pe 24 februarie 2009 era clară: noile carnete nu conţin microcipuri. De unde ştiu că afirmaţia nu este mincinoasă? Datorită faptului că am luat legătura – direct sau indirect – cu oameni care lucrează în sistem. Oameni care mi-au confirmat că noile carnete de conducere nu conţin microcipuri. Poate că şi ei minţeau… Dar am vorbit cu oameni care au făcut experimente, folosind pe post de cobai noi carnete de conducere. Rezultatul este acelaşi. Nu există niciun cip în carnete.

Atunci, ce să spunem despre experimentul filmat, care a fost difuzat pe mai multe posturi TV, în care se vede cum explodează cipul din carnetul de conducere într-un cuptor cu microunde? Nu explodează cipul, ci pur şi simplu banda magnetică se dilată până ce flama dă aparenţa unei explozii.

Au minţit părinţii care au făcut experimentul cu cuptorul cu microunde? Nu, nu au minţit. Ei au fost doar manipulaţi, pornind de la premisa că cipul se află în carnet, şi au pus flama pe seama cipului.

Iată o mărturie, primită de la o persoană de încredere, care a fost de faţă la un experiment cât se poate de grăitor:

„Vă prezint, pe scurt, ce demersuri am făcut împreună cu doi părinţi pentru a afla ceva concret şi incontestabil adevărat. În urma cu o săptămână am primit un permis auto nou de sacrificiu. Am fost împreună cu cei doi părinţi la un specialist IT, fizician totodată – şi care făcuse o scanare a permisului cu câteva zile mai înainte, numai în prezenţa părintelui X -, demonstrându-i ca permisul NU are cip. De aceasta data, ne-a arătat la toţi trei permisul în sursa puternică de lumină şi, cu excepţia hologramei, toată suprafaţa permisului este transparentă. Mai mult, la sugestia părintelui Y ca cipul ar fi sub hologramă, a răzuit cu un bisturiu pelicula metalică, foarte subţire de altfel, şi dedesubt nu se vede nicio suprafaţă opacă. Aşadar, printr-o cercetare vizuală în sursa de lumină puternică, e clar ca nu există nimic vizibil cu ochiul liber. Pentru că permisul era în posesia mea, după ce am ajuns acasă am pus permisul în cuptorul cu microunde. Nu s-a întâmplat nimic!  Pentru a mă convinge, am pus în cuptor şi un card RATB, care ştiţi că are un cip prin care se validează cardul la urcarea in mijlocul de transport. Nu a făcut numai poc, ci o flamă deosebit de puternică şi probabil ar fi luat foc dacă îl lăsam mai mult. Am descoperit şi zona cipului de pe cardul RATB. Având şi eu pregătire tehnică, îmi dau seama că aceste argumente sunt suficiente pentru concluzia că permisul auto nu este document electronic, dar am stabilit cu părintele X să filmez tot ce fac cu permisul şi să încerc sa merg cu el pentru o scanare pe care, de asemenea, să o filmez. Acestea sunt faptele. Ceea ce mă întristează pe mine foarte mult este faptul ca ne-am lăsat cu multa uşurinţă manipulaţi; mai mult, am turnat gaz pe foc cu acel filmuleţ, «dovada microcipului» în permisul auto. Poate nu ar fi fost lipsit de folos să fi vorbit cineva cu d-l comisar şef de la Botoşani – cum de nu a observat nimeni că nu e nici măcar din Bucureşti? – sau să fi cerut şi sfatul unui expert în tehnica microcipurilor. Dar sugestiile sunt lipsite de sens acum. Iertaţi-mă, vă rog, pentru îndrăzneală; eu nu sunt decât un creştin născut ortodox în urmă cu mai bine de 50 de ani, dar cu trăire ortodoxă de doar un an. Nu am educaţie şi cultură teologică, sunt abia la grădiniţă în cateheza ortodoxă, dar sufăr foarte tare când constat că uneori oamenii cu bune intenţii, dar mai puţin atenţi la cuvântul rostit, pot sa genereze tocmai ceea ce se doreşte: confuzie printre credincioşi, neîncredere în duhovnici, dezbinare si mai ales, o cumplita spaima ca nu mai ştim daca drumul pe care mergem este cel spre mântuire sau cel spre iad. Dumnezeu să ne ajute luminându-ne, înţelepţindu-ne şi călăuzindu-ne paşii şi mai ales cuvintele către rostirea adevărului. Încă o data vă rog să mă iertaţi pentru îndrăzneală.  Doamne, ajută-ne!”

Am văzut şi eu carnetul de conducere respectiv… Mulţi vorbesc despre carnetele de conducere fără să fi ţinut un astfel de carnet în mână… Eu l-am ţinut şi m-am convins că nu are cip. Fiind pus în faţa unei surse de lumină, se poate vedea uşor că e doar o bucată de plastic, nimic mai mult. Nu are microcip. Dacă ar fi avut, s-ar fi văzut. Dacă ar fi avut, ar fi explodat atunci când era pus în cuptorul cu microunde. Dar, după ce s-a îndepărtat partea cu folia metalică, în cuptorul cu microunde carnetul nu a avut nicio reacţie fizică sau chimică.

Cred că ar fi bine ca luptătorii anti-cip să înţeleagă cât mai repede că, deocamdată, nu trebuie să ceară respingerea noilor carnete de conducere. Trebuie ca ierarhii, preoţii, teologii, monahii, mirenii, să ştie exact cum stau lucrurile.

Cea mai clară dovadă în privinţa faptului că nu există cipuri în carnetele de conducere ar fi trebuit să fie poziţia M.A.I.: „În ceea ce priveşte noul model de permis de conducere precizăm că acesta nu este un document electronic neavând inclus un microcip” (http://apologeticum.wordpress.com/2009/02/26/permisul-de-conducere-are-microcip-confuzie-in-institutiile-statului/). Neavând însă încredere în stat, nici în reprezentanţii săi, unii creştini consideră că poziţia aceasta este mincinoasă. Într-o anumită măsură, le dau dreptate.

Oricum, faptul că noile carnete de conducere nu au cipuri nu este pentru mine un semn că vremea pecetluirii apocaliptice e mai departe decât credeam. Dimpotrivă. Manipularea legată de carnetele de conducere dovedeşte că se încearcă transformarea întregii problematici a actelor de identitate cu microcipuri într-o obsesie mistică a unor fanatici. Altfel, de ce ziarele care au scris despre cipurile din carnetele de conducere nu şi-au cerut scuze faţă de cititorii pe care i-au manipulat?

De ce comisarul Dănuţ Ciubotaru nu a fost sancţionat de superiorii săi pentru răspândirea de informaţii false? Întrebările sunt multe. Răspunsurile, greu de găsit…

Note: 1. A apărut ideea cum că, iniţial, noile carnete de conducere ar fi conţinut cipuri, dar că ulterior s-ar fi renunţat la ele. Într-adevăr, legislaţia europeană permite includerea microcipurilor în noile carnete de conducere, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat aceasta. În România, deşi noile paşapoarte au microcipuri (lucru impus de UE), noile carnete de conducere – nu.

2. A apărut pe un site speculaţia că microcipul ar fi „conţinut” în codul de bare. O idee absurdă, care dovedeşte o totală necunoaştere a problemei. În privinţa codului de bare de pe verso-ul carnetului de conducere, trebuie precizat că nu este controversatul cod EAN 13, (European Article Numbering = Numerotarea Europeană a Articolelor), care conţine cei trei guarzi cu cifra 6. Este un alt sistem de codare.

3. Imediat după ce am început să vorbesc cu diverşi creştini sau preoţi despre faptul că nu există cipuri în noile carnete de conducere, am fost acuzat că dau înapoi etc. Am considerat că nu am dreptul să tac, lăsând oamenii să fie manipulaţi. Şi cred că este mare vina celor care, deşi nu au argumente privitoare la existenţa cipului în noile carnete, preferă să îşi apere ideile preconcepute în loc să se raporteze corect la realitate. Şi să ducă lupta împotriva noilor paşapoarte, care au cip, şi a viitoarelor buletine, care vor avea…

Danion Vasile

noile-permise-auto-2

sursa> http://www.danionvasile.ro/blog/2009/03/06/nu-exista-cipuri-in-noile-carnete-de-conducere/

foto> http://www.123auto.ro/Stiri-Auto/Noile-permise-auto-se-elibereaza-incepand-de-luni/Poze-Imagini-Noile-permise-auto-se-elibereaza-incepand-de-luni_929-48079.html

 
4 comentarii

Scris de pe martie 7, 2009 în articole, citadela, diverse, stiinta, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Sfântul Sinod solicită alternativă la paşapoartele biometrice

sfantul-sinod-al-bor-fara-ips-bartolomeu

Sfântul Sinod solicită alternativă la paşapoartele biometrice

COMUNICAT DE PRESA

În şedinţa de lucru din ziua de miercuri, 25 februarie 2009, Sfântul Sinod a adoptat, în unanimitate, hotărârea nr. 638/2009 în legătură cu problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice:

1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1).

De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:

a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;
b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.

2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii … ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).

3. Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.

4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre.

5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa> http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfantul_sinod_solicita_alternativa_la_pasapoartele_biometrice.html

foto> http://www.patriarhia.ro/ro/structura_bor/sfantul_sinod.html

~~~+~~~

ANEXA 1

Nr. 638/ 28 ian.2009

Domniei Sale,

Domnului Liviu DRAGNEA

Ministrul Administraţiei şi Internelor


DOMNULE MINISTRU,

Întrucât în ultimele zile s-au exprimat multe opinii confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte electronice care integrează date biometrice, pe fondul lipsei unei reale dezbateri publice anterioare intrării în vigoare a prevederilor legale care reglementează acest domeniu, Ne adresăm Domniei Voastre pentru a solicita o serie de precizări.

Cunoaştem că, urmare aderării României la Uniunea Europeană, reglementările cu caracter normativ existente în spaţiu european au devenit obligatorii şi direct aplicabile în România. Astfel, Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre şi Decizia Comisiei nr. C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de state membre sunt parte a dreptului intern, începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar statul român are obligaţia să ia măsuri pentru aplicarea dispoziţiilor acestora în termenele stabilite cu acordul Comisiei Europene.

În preambulul Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului este precizat că scopul inserării elementelor de identificare biometrică este acela de a proteja documentele de călătorie împotriva falsificării şi pentru a stabili o corelaţie fiabilă între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv.

Regulamentul specifică datele biometrice care urmează a fi inserate în noile paşapoarte, iar acestea constau, obligatoriu, în fotografia facială şi amprentele digitale, o eventuală suplimentare a acestora fiind la aprecierea statelor membre.

1. Având în vedere cele de mai sus, considerăm că aceste prevederi au fost implementate în România în mod amplificat şi excesiv care a trezit reacţii în societate, mai ales că nu a existat o dezbatere publică şi nici consultarea instituţiilor cu larg impact social, inclusiv a Bisericii.

Astfel, articolul 1 alin. 3 al Regulamentului precizează că prevederile sale nu se aplică şi cărţilor de identitate emise de statele membre resortisanţilor lor sau paşapoartelor şi documentelor de călătorie temporare cu o valabilitate de 12 luni sau mai puţin. Cu toate acestea, în România se eliberează deja carnete de conducere ce conţin date biometrice şi există indicii despre extinderea acestui sistem şi la cărţile de identitate.

Iar în ceea ce priveşte datele personale care se pot stoca, prevederile legale româneşti sunt mai extinse decât cele europene. Definiţia dată prin Hotărârea Guvernului nr. 557/2006, modificată şi completată, datelor biometrice (art. 2 lit. b) extinde fără nici un fel de explicaţii sfera informaţiilor care pot fi stocate, făcând referire la: „imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi orice alte date ale persoanei care pot fi introduse în mediul de stocare electronică.”

O serie de nelămuriri din punct de vedere legal ridică şi menţionarea CNP-ului pe paşaport, alt element a cărui prezenţă nu este solicitată de către Regulament, ci intră în conflict cu prevederi europene referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Considerăm că, în situaţia în care nu există în acest sens o obligaţie expresă decurgând din calitatea de membru al Uniunii Europene, trebuie evitate orice cerinţe suplimentare în domeniul atât de delicat al prelucrării datelor privitoare la persoana umană.

2. Pe de altă parte, Vă solicităm să precizaţi dacă şi în ce măsură următoarele prevederi legale care privesc şi domeniul vieţii religioase vor fi afectate de introducerea noilor paşapoarte electronice.

Astfel, art. 5 alin.5 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor stabileşte că „este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta”, iar Hotărârea Guvernului nr. 978/2006 asigură celui care solicită eliberarea unui paşaport dreptul ca „fotografia să poată fi realizată cu capul acoperit, din motive religioase.”

3. În momentul de faţă Biserica Ortodoxă Română este preocupată în ce măsură stocarea informaţiilor despre persoană prin intermediul paşapoartelor biometrice aduce atingere libertăţii şi demnităţii persoanei, vieţii intime, familiale şi private. Această îngrijorare se datorează şi lipsei de transparenţă din partea instituţiilor statului român cu privire la categoriile de date stocate şi absenţei unei dezbateri publice prealabile introducerii acestui nou tip de paşapoarte.

Sperăm că lămuririle pe care le veţi da vor asigura clerul, monahii şi credincioşii mireni ai Bisericii Ortodoxe Române că drepturile lor cetăţeneşti, libertatea şi demnitatea persoanei sunt pe deplin respectate.

Cu stimă şi binecuvântare,

† DANIEL

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

sursa: http://www.basilica.ro/_upload/doc/12356439717211575011.pdf

~~~+~~~

ANEXA 2

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE


Exemplar nr. 1, Nr. 3522071, Bucureşti, 05.02,2009

Către

PATRIARHIA ROMÂNĂ

Preafericitului Părinte Patriarh Daniel


chestor-sime-aurel-vasileUrmare memoriului Dvs. nr. 638/28.01.2009 adresat Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Ministerului Administraţiei şi Internelor referitor la opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte care integrează date biometrice, conform competenţelor specifice, am onoare să vă comunic următoarele:

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au atras consecinţe politice şi economice nebănuite, iar în acest context, necesitatea introducerii documentelor de călătorie cu date biometrice, privite ca modalitate de a eficientiza şi întări combaterea eficientă a crimei organizate şi a imigraţiei ilegale, a cunoscut o evoluţie rapidă.

În anul 2002, în cadrul programului US-VISIT, S.U.A. a promulgat documentul de securizare a frontierelor „Enganced Border Security Act”, prin care cele 27 de naţiuni incluse în programul Visa Waiver erau obligate ca, până la data de 26.10.2004 (ulterior amânat pentru 2006), să introducă paşapoarte ce vor permite stocarea de date biometrice conform standardelor ICAO (International Civil Aviation Organisation), organizaţia desemnată să elaboreze în acest sens documentele de referinţă (ICAO Document 9303). Instrucţiunile elaborate în acest sens impun introducerea în paşaport a unui microprocesor (cip RFID) care să permită stocarea şi comunicarea de date, până în prezent, acest document reprezentând standardul în domeniu.

La Reuniunea Consiliului European din 19 şi 20 iunie 2003 de la Salonic, a fost întărită necesitatea unei abordări coerente în cadrul Uniunii Europene privind elementele de identificare biometrice pentru documentele emise resortisanţilor din ţări terţe, pentru paşapoartelor cetăţenilor Uniunii Europene şi sistemele de informaţii (VIS şi SIS II). În plus, prin introducerea datelor biometrice în paşapoarte, statele participante la Programul Visa Waiver se aliniază la solicitările SUA în domeniu, pentru ca cetăţenii lor să aibă dreptul să intre pe teritoriul SUA fără viză.

La nivel european a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 385/29.12.2004, act ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi care este obligatoriu în toate elementele sale, aplicându-se direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

Totodată, la capitolul IV, secţiunea a 2-a, punctul 67 din H.G. nr. 1540/25.11.2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind aderarea la spaţiul Schengen pentru perioada 2008-2011, este prevăzut faptul că „În ceea ce priveşte documentele de călătorie şi autorizaţiile de intrare/şedere, se impune luarea măsurilor necesare asigurării celor mai înalte standarde stabilite la nivel comunitar”, acestea vizând „armonizarea actualelor elemente de siguranţă din documentele emise de autorităţile române cu cele folosite de statele Schengen, inclusiv integrarea elementelor de identificare biometrice care determină o conexiune mai sigură între posesori şi aceste documente şi, totodată, o mai bună protecţie împotriva folosiriiîn mod fraudulos a acestora”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţia României, revizuită, Parlamentul, Preşedintele Românei, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.

Astfel, punerea în circulaţie a paşaportului electronic constituie o obligaţie asumată de România potrivit calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu dispoziţiile

Regulamentului (CE) nr. 2252/2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre, şi ale Deciziei Comisiei nr. C(2005)409 pentru stabilirea specificaţiilor tehnice aferente dispozitivelor de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documentele de călătorie emise de statele membre, completată de Decizia Comisiei nr. C(2006)2909.

În acest sens, prin H.G. 557/26.04.2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora, publicată în Monitorul Oficial nr. 376/02.05.2006, s-au definit paşaportul electronic şi datele biometrice ce urmează a fi introduse în cuprinsul acestuia şi s-au stabilit forma şi conţinutul paşaportului electronic şi data de 1 ianuarie 2007 ca dată de punere în circulaţie a acestui document de călătorie în România. Însă, din considerente obiective, determinate de necesitatea respectării procedurilor legale privind achiziţiile publice, această dată a fost prorogată prin acte normative succesive, cel din urmă – H.G. 571/28.05.2008 – stabilind ca aceasta să fie 31 decembrie 2008. Acesta a constituit termenul limită de punere în circulaţie a documentelor de călătorie electronice, întrucât România fusese notificată cu privire la declanşarea procedurii necontencioase, premergătoare acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene.

Prin urmare, noţiunea de „paşaport electronic” a fost definită printr-un act normativ publicat în Monitorul oficial încă din cursul anului 2006, context în care apreciem că s-a asigurat accesul cetăţenilor la acest act normativ, pentru a lua cunoştinţă despre forma, conţinutul şi data punerii în circulaţie a paşaportului electronic.

Precizăm că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) 2252/2004, datele biometrice ale persoanei pot fi utilizate doar pentru verificarea autenticităţii documentului şi a identităţii titularului pe baza elementelor compatibile direct. Acest lucru reiese explicit şi din cuprinsul Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţiei a cetăţenilor români în străinătate, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 207/04.12.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 831/10.12.2008, care în Secţiunea 11 denumită „Stocarea datelor persoanei” stabileşte fără echivoc datele biometrice care se includ în paşapoartele electronice: „imaginea facială şi impresiunea digitală a două degete” (art. 7). Aceste prevederi reprezintă garanţii legale pentru cei vizaţi, cu privire la prelucrarea datelor personale – prin stabilirea clară a unui scop şi a datelor biometrice incluse – astfel ca prelucrarea să nu se realizeze în mod arbitrar.

Menţionăm, de asemenea, că, alături de elementele biometrice sus-menţionate, în cip-ul electronic sunt incluse (ca măsură de siguranţă suplimentară), datele de identificare a persoanei, aceleaşi cu cele stocate în banda de citire optică vizibilă, în clar, pe fila informatizată din policarbonat. Totodată, este de reţinut că tocmai respectarea specificaţiilor tehnice cuprinse în deciziile comunitare, referitoare la realizarea cipului electronic, face ca datele incluse în acesta să nu poată fi citite decât la foarte mică distanţă, situaţie care exclude posibilitatea unei accesări neautorizate.

De altfel, ca o garanţie suplimentară faţă de cele enumerate mai sus, în proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aflat în curs de elaborare, postat spre dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la secţiunea „Transparenţă decizională”, este prevăzută posibilitatea ca, la ridicarea paşaportului simplu electronic de la sediul serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, titularul să poată solicita verificarea datelor înscrise în mediul de stocare electronică.

Totodată, trebuie să se ţină cont şi de faptul că H.G. nr. 557/2006 este actul normativ care stabileşte condiţiile de prelucrare a datelor incluse în paşapoarte, această operaţiune putând fi realizată doar cu respectarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

În ceea ce priveşte menţionarea codului numeric personal în paşaport, precizăm că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, acesta „reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică şi constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică”. Prin urmare, introducerea codului numeric personal în pagina cu date de identificare a titularului este necesară pentru identificarea acestuia şi evitarea folosirii frauduloase a documentului de călătorie.

În acest sens, precizăm că Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 stabileşte doar standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoartele şi în documentele de călătorie emise de statele membre, şi nu categoriile de date de identificare a titularului care pot fi introduse în paşapoarte.

Având în vedere aceste aspecte, considerăm că nu se aduce atingere în vreun fel libertăţii şi demnităţii persoanei, vieţii intime, familiale şi private sau dispoziţiilor legale care reglementează libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. În acest sens, precizăm şi faptul că, în cuprinsul proiectului hotărârii Guvernului pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 94/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străini în străinătate, este prevăzută posibilitatea de preluare a imaginii faciale „cu capul acoperit, din motive religioase”.

Este de menţionat şi faptul că solicitarea eliberării unui paşaport simplu electronic este un drept, şi nu o obligaţie, eliberându-se la cerere; totodată, în cuprinsul Legii nr. 248/2005 este prevăzută şi posibilitatea eliberării, în anumite situaţii, a unui paşaport simplu temporar care nu conţine date biometrice, paşaportul simplu electronic nefiind singurul document de călătorie care va putea fi eliberat cetăţenilor români.

Mai mult, după aderarea României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 248/2005 stabilesc că „Pentru scopurile prezentei legi, cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetăţenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene”. Prin urmare, paşaportul simplu electronic nu este singurul document de călătorie în baza căruia cetăţenii români pot călători în străinătate, nefiind obligatorie eliberarea acestuia.

În concluzie, precizăm că, potrivit preambulului Regulamentului (CE) nr. 2252/2004, armonizarea elementelor de securitate şi integrarea elementelor de identificare biometrică reprezintă un pas important către utilizarea unor noi elemente în perspectiva evoluţiilor ulterioare la nivel european care să facă elementul de călătorie mai sigur şi să stabilească o corelaţie mai fiabilă între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv, cu scopul de a contribui, în mod semnificativ, la asigurarea protecţiei împotriva folosirii frauduloase a acestuia.

Cu deosebită stimă,

DIRECTOR GENERAL

Chestor de Poliţie Sime Aurel – Vasile

pasaport

sursa> http://www.basilica.ro/_upload/doc/12356439717219438566.pdf

foto> http://www.newsin.ro/aurel-vasile-sime.php?cid=view&nid=57238661-83bd-48a1-8eae-01aa3a517119&hid=foto&FotoTaskId=c2d91b40-849e-407e-9600-3c81188176dd

http://cubreacov.files.wordpress.com/2008/12/pasaport.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe februarie 27, 2009 în articole, citadela, ecclesia, Ecumenicie, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,