RSS

Arhive pe etichete: comunism

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”, iar Piaţa Karl Liebkhnecht numele Papei Ioan-Paul al II-lea

Casa de Cultură a Studenţilor va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”

Romania Libera / 9 mai 2011

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca ar putea purta numele fostului mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Valeriu Anania, care a trecut la cele eterne la începutul acestui an. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

În prezent, Casa de Cultură a Studenţilor, situată în Piaţa Lucian Blaga, nu poartă nici un nume. Mircia Giurgiu a declarat că, înainte de a trimite propunerea oficială către Consiliul Local, va cere şi binecuvântarea noului mitropolit ortodox, IPS Andrei Andreicuţ. La rândul său, Leonard Horvath a declarat că această casă de cultură merită să poarte numele lui Bartolomeu Valeriu Anania, deoarece fostul mitropolit ortodox a fost preşedinte al Societăţii Studenţeşti „Petru Maior”, cea mai veche asociaţie a studenţilor, care mai funcţionează şi în prezent. Societatea „Petru Maior” a fost creată, în anul 1881, la Budapesta, de către studenţii români, cu scopul de a apăra drepturile acestora, a spus Leonard Horvath. Din anul 1919, sediul Societăţii a fost mutat la Cluj. Printre preşedinţii ei s-au numărat şi Iuliu Maniu ori Octavian Goga, cei care au avut un rol important în unirea Transilvaniei cu România şi care au fost membri ai Parlamentelor României şi Ungariei, dar şi prim-miniştri ai României în perioada interbelică. În calitate de preşedinte al acestei Societăţi, Valeriu Anania s-a numărat printre liderii revoltei anticomuniste a studenţilor clujeni din anul 1946.

De asemenea, el a fost un important om de cultură. El a scris numeroase cărţi, articole şi piese de teatru. De asemenea, fostul mitropolit a fost autorul noii versiuni în limba română a Bibliei.

Numele Pieţei Karl Liebkhnecht va fi schimbat

O piaţă din Cluj-Napoca ar urma să fie botezată cu numele Papei Ioan-Paul al II-lea, care a fost declarat Fericit al Bisericii Catolice în data de 1 mai. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

Cei doi propun, astfel, schimbarea denumirii Pieţei Karl Liebkhnecht din Cluj-Napoca. Aceasta a fost botezată în timpul regimului comunist cu numele fondatorului Partidului Comunist German, cel care a condus revolta muncitorilor bolşevizaţi din Berlin din anul 1918.

Leonard Horvath a declarat că liderul comunist german nu a avut nici o legătură cu Clujul. În schimb, în anul 1999, când a vizitat România, Papa Ioan-Paul al II-lea şi-a dorit foarte mult să viziteze Clujul. De asemenea, el a restabilit oficial Episcopia de Cluj-Gherla, interzisă de autorităţile comuniste în anul 1948. Un alt motiv este acela că Papa Ioan-Paul al II-lea l-a hirotonit personal pe actualul episcop, Florentin Crihălmeanu.

Claudiu Padurean

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/casa-de-cultura-a-studentilor-va-primi-numele-bartolomeu-valeriu-anania-224666.html

foto>

http://www.presalocala.com/wp-content/uploads/2010/12/casa-de-cultura-a-studentilor-cluj.jpg

http://www.churry-burry.ro/images/stories/news/ianuarie-2011/bartolomeu-anania-1.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe mai 8, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mircea Platon: Primăvară, aburi şi „gloanţe”

[Un articol care parca vine in intregirea articolului D-lui Gheorghe Fedorovici, postat anterior si intitulat: „Legionarism şi ortodoxie: cîteva observaţii legate de reacţiile produse de intonarea unor imnuri legionare într-o mănăstire ortodoxă din România” – dan.camen.]

Primăvară, aburi şi „gloanţe”

via Cumpana/ 1 martie 2011

de Mircea Platon

Un grup de maici cântă imnul Mişcării Legionare. Părintele Iustin Pârvu ascultă. Multe din maici par uşor stânjenite, de parcă ar simţi că „se dau în spectacol”, de parcă ar simţi nefirescul situaţiei. Părintele Iustin stă, şi el, cu fruntea plecată, cu ochii mai mult închisi, dus pe gânduri. Maicile mai că n-ar vrea să fie acolo. Părintele pare că deja a plecat înspre tinereţile lui. Cântul răsună a gol. Chilia e, de fapt, pustie. Dar e o pustietate cu martori. Dincolo de maicile care nu vor să fie acolo şi de părintele care e dus pe gânduri, în chilie se mai află cineva, cineva prezent, cineva atent la ce se întâmpla: un monah filmează întreaga scenă cu un mic aparat digital. Ajunşi aici, ne dăm seama că altcineva îl filmează pe monahul care filmează. Înregistrarea postată pe youtube nu e a monahului care filmează, ci a aceluia care îl filma pe monahul care filmează.

De 70 de ani, în România, suntem prinşi în poză de persoane care nu apar în cadru. În obiectiv. Care, deci, trăiesc în afara „realităţii” pe care ne-o însceneaza şi pe care apoi o cultivă publicitar. Aşa s-a întâmplat şi cu Mişcarea Legionară, un fenomen proteic redus de istoriografia comunistă şi de intelighenţia neoliberală la un clişeu bun de speriat copiii şi de reeducat adulţii. Mai întâi procesele înscenate de comunişti şi apoi presa neoliberală au înfierat sau condamnat orice opozant al „sistemului” de ieri şi de azi ca „legionar”. „Legionarul” e, aşadar, util în economia sistemului colonial comunist sau neoliberal din România. Dar şi legionarul, adică omul de convingeri sincere, poate fi util sistemului, un exemplu fiind modul în care Securitatea a folosit în sensul propagandei antimonarhiste atacurile „simiste” la adresa M. S. Regelui Mihai.

Ca fenomen deci, legionarismul are deja o istorie împaienjenita, pe alocuri obscură, pe alocuri duplicitară, şi pe alocuri sângeroasă. Lucrul e cu atât mai important cu cât mulţi simpatizanţi legionari de astăzi susţin că Mişcarea Legionară nu e un simplu partid politic, ci o „şcoală de format caractere”. Sincer să fiu, nu prea am văzut multe caractere formate de Mişcarea Legionară astăzi. Cât despre cele de ieri, rămâne de văzut dacă Mişcarea Legionară a format caractere sau doar a instrumentalizat caractere, dacă nu cumva doar a înhamat oameni întregi, formaţi în satul, familia, şcoala şi viaţa românească patriarhală, la nişte activităţi fundamental antitpatriarhale pentru că bazate pe înregimentare. Din punctul meu de vedere, în această privinţă există două posibilităţi. Dacă Mişcarea Legionară se prezintă ca o formă de apărare a ceea ce exista deja, a României patriarhale, atunci înseamna că Mişcarea Legionară a beneficiat de o rezervă de caractere pe care nu le-a format, dar pe care e posibil să le fi deformat sau anihilat, angajându-le în bătălii cu miză falsă şi în scenarii apocaliptice. Dacă legionarii susţin că, în afara Mişcării Legionare, nu a existat nici o altă „şcoală de format caractere”, că până la înfiintarea lor România era doar un cuib al corupţiei, atunci înseamna că Mişcarea Legionară nu e decât o altă banală mişcare milenarist-revoluţionară care pretinde să creeze lumea ex nihilo.

Dar, judecând după miile de pagini dedicate de autorii legionari frumuseţii şi virtuţilor României patriarhale, nu ne rămâne să bănuim decât că prima opţiune e cea îmbratisata de legionari, şi anume că Mişcarea Legionară e doar una din posibilele „şcoli de educat caractere”. Dar atunci trebuie să citim şi discutăm programa acestei şcoli. Şi aici intrăm într-o nebuloasă totală, cu elemente ortodoxe, rasiste, geto-dacice, tehnocratice, teocratice, anticreştine, folclorice, catolice, masonice şi fasciste amestecându-se în neorânduială. Din acest punct de vedere, ca neorânduială, Mişcarea Legionară e mai puţin o mişcare creştină capabilă să formeze caractere, şi mai mult un fel de răscoală cu furcile, coasele, lopeţile, schiurile şi găleţile modernităţii. E o altă formă de descentrare a lumii româneşti patriarhale.

Din punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu „legionarii” e problema legăturii B. O. R. cu comuniştii. E vorba de un triunghi de complicităţi, de un nod „naţional-securist” care nu poate fi desfăcut decât canonic şi dogmatic. Din păcate, în lumea „ortodox”-tradiţionalistă de astăzi, contează mai mult prietenii decât adevărul, lăsat să se apere singur. Ceea ce contează nu e că X scrie şi trăieşte ne- sau anti-creştin. La urma urmelor, cine suntem noi să judecăm. Ceea ce contează e că X a scris „la noi”, are dosar „la noi”, la acei „noi” pentru care comunismul, legionarismul sau liberalismul sunt mai importante, mai apropiate, deci mai uşor de perceput şi deci mai uşor de apreciat, decât creştinismul.

Din păcate, de decenii bune, B. O. R. nu face decât să stea în afara obiectivului, deşi s-a umplut de oameni care ne trag în film şi în poze. Sau poate tocmai de aceea.

Mircea Platon

sursa>

http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/mircea-platon-primavara-aburi-si.html

foto>

http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2010/02/Mircea-Platon-781883.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Episcop catolic martir din România va fi beatificat de Vatican

[Catolicii au inceput deja sa-si beatifice in mai putin de un an doi episcopi martiri ai Comunismului din Romania. Oare nu este acesta cel mai puternic indemn ca si noi, ortodocsii, sa ne canonizam sfintii marturisitori din inchisorile comuniste? Cum putem atunci sa afirmam ca in Romania Ortodoxia a biruit Comunismul, daca intr-o tara majoritar ortodoxa catolicii sunt aceia care isi beatifica marturisitorii, si nu ortodocsii sfintii inchisorilor? – dan.camen.]

Martir din România, beatificat de Vatican

Romania Libera/ 17 decembrie 2010

Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican a început să finalizeze dosarele de beatificare ale martirilor Bisericii Catolice din România, care au suferit pentru credinţă în timpul comunismului. Anul viitor, în data de 3 iulie, va fi proclamat Fericit al Bisericii Catolice episcopul martir Johann Scheffler. Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, IPS Gyogry Jakubinyi, a declarat, pentru România Liberă, că la ceremonia de beatificare va fi prezent, în calitate de reprezentant al Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Este vorba de preşedintele „tribunalului” ecleziastic unde a avut loc procesul de beatificare pornit pentru episcopul-martir şi unde ar urma să aibă loc, dacă va fi cazul, şi procesul de canonizare. De asemenea, la ceremonia din data de 3 iulie, vor fi prezenţi toţi episcopii catolici din România, precum şi alţi înalţi prelaţi care vor fi invitaţi special pentru această ceremonie. Este vorba de episcopii altor culte creştine, care vor fi invitaţi să asiste la slujba de beatificare, dar şi prelaţi catolici din străinătate, care vor concelebra cu cardinalul Angelo Amato.

Deocamdată, este sigur că va fi invitat cardinalul Peter Erdo, primatul Ungariei. Şi asta, pentru că majoritatea credincioşilor care au fost păstoriţi de episcopul Johann Scheffler erau de origine maghiară, chiar dacă episcopul a fost unul dintre şvabii sătmăreni. Decretul de beatificare pentru episcopul Johann Scheffler, pe care maghiarii sătmăreni îl vor pomeni sub numele de Fericitul Janos Scheffler, a fost aprobat, în luna iulie a acestui an, de către Papa Benedict al XVI-lea. Procesul de canonizare a fost pornit după căderea comunismului, când a fost reînfiinţată Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare, iar iniţiatorul procesului a fost regretatul episcop Pal Reizer.

„Timp de două decenii, preoţii şi credincioşii din această dieceză s-au rugat pentru beatificarea lui Johann Scheffler”, a spus arhiepiscopul Gyorgy Jakubinyi.

La ceremonia de beatificare vor fi oficiate slujbe în limbile română, germană şi maghiară, iar liturghia principală va fi oficiată în limba maghiară, care este cea a majorităţii credincioşilor din Satu Mare, a anunţat arhiepiscopul Gyorgy Jakubinyi. Fericitul Johann Scheffler va fi înscris în calendarul diecezei sale, apoi credincioşii se vor ruga să mijlocească un miracol. Dacă se va întâmpla aşa ceva, viitorul Fericit Johann Scheffler ar putea fi proclamat sfânt al întregii Biserici Catolice, nu doar a diecezei pe care a păstorit-o. Beatificarea sa este cea de-a doua a unui martir al comunismului din România. În toamna acestui an, a fost ridicat la cinstea altarelor Fericitul Szilard Bogdanffy, fost episcop auxiliar al Diecezei Romano-Catolice de Oradea.

Proces ecleziastic

Beatificarea sau canonizarea martirilor sau a altor persoane au loc în urma unui adevărat proces ecleziastic. Prima fază a acestui proces are loc în dieceza romano-catolică sau în eparhia greco-catolică în care a trăit candidatul la beatificare sau la canonizare. În cazul în care este finalizată faza pe episcopie a procesului cu o rezoluţie pozitivă, dosarul este trimis la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor la Vatican. După finalizarea procedurii, care seamănă cu cea a unui tribunal laic, Congregaţia poate propune beatificarea sau canonizarea candidatului, iar decretul trebuie aprobat de Papă. Ca regulă, beatificarea precede canonizarea, însă Sfântul Părinte poate decide direct canonizarea unui sfânt. Cei care sunt beatificaţi sunt sfinţi „locali”, celebraţi în episcopia lor, iar cei canonizaţi sunt celebraţi de întreaga Biserică Catolică, din toată lumea.

Un destin aparte

Johann Scheffler a avut un destin neobişnuit. El a venit pe lume în anul 1887, într-o familie de ţărani şvabi din satul Cămin, colonizaţi în timpul împărătesei Maria Tereza în zona Sătmarului. Familia sa era săracă, cu 10 copii, iar şansele ca ei să poată urma şcoli înalte erau aproape de zero. Însă preotul paroh Imre Soltesz a remacat inteligenţa neobişnuită a tânărului Johann Scheffler, pe care l-a susţinut să urmeze studii la Gimnaziul Catolic din Satu Mare şi la Seminarul Teologic. El era atât de înzestrat cu inteligenţă, încât a urmat concomitent clasa a VIII-a de gimnaziu şi prima clasă a Seminarului. După Seminar, el a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din Budapesta. Pe 6 iulie 1910, Johann Scheffler a fost hirotonit preot, în satul natal, de către episcopul Tibor Boromissza. La început, Johann Scheffler a fost numit capelan în satul Ciumeşti, pentru a cunoaşte viaţa de preot pe cea mai umilă dintre trepte.

Apoi, a fost trimis ca student la Roma, ca bursier al Collegium Teutonicum Santa Maria Dell Anima, destinat de Vatican studenţilor de limbă germană. Totodată, Johann Scheffler a devenit student al Universităţii Gregoriene, la secţia de ştiinţe juridice. Pentru că a obţinut summa cum laudae la toate disciplinele studiate, el a primit o medalie de aur şi titlul de doctor, în anul 1912. Johann Scheffler s-a întors la Satu Mare, unde a lucrat în cadrul Episcopiei, apoi ca profesor de teologie în Ungheni. În anul 1915, el s-a întors la studii, la Universitatea Peter Pazmany de la Budapesta. Aici, el a obţinut titlul de doctor în teologie, tot cu calificativ maxim. Episcopul său l-a numit apoi director al Colegiului Catolic Regal. După Unirea Transilvaniei cu România, Johann Scheffler a devenit paroh în Moftin, dar şi profesor de drept canonic la Satu Mare. În anul 1930, dieceza de Satu Mare a fost unită cu cea de Oradea, iar facultăţile de teologie din cele două dieceze au fuzionat. Johann Scheffler s-a mutat la Oradea.

În anul 1940, el a fost numit profesor al Universităţii din Cluj, după ce Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă. În anul 1942, după reînfiinţarea Episcopiei de Satu Mare, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop pe Johann Scheffler. După doar două zile, el a devenit şi administrator apostolic al Diecezei de Oradea.

A murit în 1952, în închisoarea Jilava

În timpul războiului, episcopul şvab a luat apărarea evreilor din diecezele pe care le conducea, pentru a nu fi trimişi în lagărele naziste. Unii dintre evrei au fost salvaţi de episcop. După anul 1945, el a trebuit să ia apărarea şvabilor, ameninţaţi cu deportarea în lagărele sovietice. De asemenea, el a intervenit pentru eliberarea episcopului greco-catolic de Baia Mare, Alexandru Rusu, care fusese arestat de Securitate. În anul 1950, toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România erau arestaţi, cu excepţia lui Johann Scheffler. Însă şi el a fost arestat, în cele din urmă, şi a ajuns în Penitenciarul Jilava. Aici, el a murit, la 65 de ani, în data de 6 decembrie 1952. Vestea morţii sale a ajuns la Satu Mare abia în anul 1953. În anul 1956, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în cripta din Catedrala din Satu Mare.

CLAUDIU PADUREAN

sursa>

http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/martir-din-romania-beatificat-de-vatican-210126.html

~~~+~~~

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea, intr-un interviu acordat pe 7 noiembrie a.c. publicistului  Cristian Bădiliţă, intitulatBiserica greco-catolică, „plămânul” occidental al orthodoxiei: „Întreaga comunitate catolică este bucuroasă, pentru că după 60 de ani de tăcere şi încercare, Domnul o binecuvântează şi o încununează prin ridicarea la treapta altarului a celui care a fost episcopul martir al credinţei Bogdanffy Szilard fiind conştientă că sfinţii nu au confesiune, nu au naţionalitate, nu au frontiere: sunt sfinţi. […] Cu această beatificare se deschide şirul evenimentelor sfinte prin care vor fi ridicaţi la gloria altarelor „sfinţii închisorilor”, acei „trădători ai poporului” morţi pentru Hristos prin gulagurile şi puşcăriile roşii pentru că nu şi-au vândut nici neamul şi nici credinţa„.

sursa>

http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=468:biserica-greco-catolic-plmanul-occidental-al-orthodoxiei&catid=111:esenial&Itemid=27

 
Un comentariu

Scris de pe decembrie 19, 2010 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Ion Iliescu: „Iisus a fost un rebel”…

Kamikaze/ 4 iunie 2010

Reporter: […] Ce v-ar plăcea să rămână ca apreciere din mandatele dumneavoastră?

Ion Iliescu.: Că toată viaţa mea mi-am consacrat-o unui scop, unui crez, care vizează propulsarea ţării, dezvoltarea ei, reducerea decalajului care ne desparte de ţările dezvoltate europene; să intrăm în rândul ţărilor civilizate, într-o perioadă istorică cât mai scurtă, să ridicăm nivelul de viaţă şi nivelul de cultură al tuturor, să  fie o societate bună, dreaptă, pentru toţi membrii ei, nu pentru o minoritate de profitori.

Rep.: Asta nici Iisus n-a reuşit.

I.I.: Iisus a făcut o mare revoluţie în gândire. A fost unul din rebeli din acest punct de vedere, că şi-a permis să spună că toţi oamenii sunt egali. E adevărat, în faţa lui Dumnezeu. Dar chiar şi acest lucru, că măcar în faţa unei instanţe supreme…

Rep.: Deci aici sunteţi de acord cu Iisus, spre asta tindeţi şi dumneavoastră?

I.I.: A fost prima idee de echitate şi de egalitate, că toţi oamenii sunt egali în faţa unei forţe supreme, în faţa lui Dumnezeu. Dar şi asta era o gândire rebelă faţă de o societate sclavagistă cum era imperiul roman; cum să-l pui pe sclav alături de stăpânul de sclavi şi de imperator?

Rep.: Corect! Credeţi în Dumnezeu, măcar acum, la 80 de ani?

I.I.: Nu cred în Dumnezeu, eu cred în forţa omului.

Rep.: Dar în Iisus, că-i mai de stânga?

I.I.: Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evo­luţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună şi mai dreaptă, benefică tuturor.

sursa>

http://www.kamikazeonline.ro/2010/06/ion-iliescu-iisus-a-fost-un-rebel/

~~~+~~~

Pentru un “liber cugetător”, cum se auto-defineşte Ion Iliescu, Iisus Hristos poate fi cel mult, în mod tangenţial, unul dintre rebelii lumii acesteia, un revoluţionar (ba nu, că numai el ştie ce înseamnă să fii revoluţionar), şi cel mult un fel de haiduc religios.

Într-un interviu care nu spunea nimic nou faţă de ceea ce ştiam până acum, realizat de către reporterii de la Kamikaze, cică doar pentru a cunoaşte cum îşi duce viaţa un “pensionar” de vază al acestei ţărişoare, aflăm (prin grija sporită a jurnaliştilor în acest sens) declaraţia d-lui Ion Iliescu cum că Iisus a fost un… rebel. Scoasă din context în mod jidovesc doar pentru a face reclamă interviului în cauză, discuţia pe tema aceasta religioasă s-a născut tangenţial, dar a fost afişată în aşa fel încât să pară că ar fi fost convingerea lui Iliescu de-o viaţă. Aşa s-a născut, ca să şocheze, titlul interviului în cauză: “Iisus a fost un rebel”. Ce vrednic de râs este redactorul, când spune perfid: “Atenţie! Conţine, la final, o reţetă culinară oferită chiar de Ion Iliescu”, vrând să facă, de fapt, reclamă bizarei discuţii “religioase”…

În fine, ne întoarcem la aşa-zisa declaraţie şocantă. Dacă în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, prin natura umană, dar, în acelaşi timp, fiecare (atenţie) îşi are diferit talanţii, totuşi, acţiunea de uniformizare prin socializare sau nivelare umană de pe timpul comunismului (acele “mase” de oameni; individualizarea persoanei), în faţa (numele) cărei instanţe superioare îşi justifica ea comun-izarea oamenilor prin egalizare?? Nicidecum în faţa (numele) lui Dumnezeu. Pentru că dacă, cf. d-lui Ion Iliescu, Iisus a adus doar “ideea” de echitate nedesăvârşită (de parcă Hristos nu ar fi fost drept şi bun până la capăt), atunci “egalitatea” a încercat s-o realizeze deplin după aceea, în mod greşit, comunismul, bazându-se probabil tot pe o idee ca cea a d-lui Ion Iliescu, dorind să împlinească “echitatea” (socială). Astfel, comuniştii negau existenţa lui Dumnezeu, încercând să se aşeze, de fapt, în locul Lui, nemaiaşteptând a doua Sa venire ca să împlinească… echitatea Divină. Aşadar, ei s-au răzvrătit, făcându-se „rebeli” împotriva lui Dumnezeu. Acelaşi lucru văd că-l face iarăşi acum d-l Iliescu, la 20 de ani de la căderea comunismului, când îl confundă pe Dumnezeu cu „unul dintre rebelii” acestei lumi. Nu ştiu însă dacă şi el va avea aceeaşi soartă. Va rămâne şi el un “rebel” împotriva lui Dumnezeu?…

Pornind de la acest interviu, aş avea, în schimb, trei întrebări pentru d-l Iliescu:

  1. Dacă el a fost cu adevărat un revoluţionar, atunci de ce nu crede în Iisus, fiindcă îl face “rebel”, în sensul bun. Oare Che Guevara a fost mai bun „revoluţionar” decât Iisus?
  2. Dacă el zice că Iisus Hristos a fost un fel de socialist, de stânga, fiindcă a spus că toţi oamenii sunt egali (în faţa lui Dumnezeu), atunci de ce nu crede” în El?… fiindcă şi d-l Iliescu zice că doreşte egalitatea, precum şi echitatea în societate, şi nu s-a găsit alt „socialist” mai bun în istorie decât Iisus. De ce nu au crezut atunci în El şi comuniştii?
  3. Dacă Iliescu doreşte să fie apreciat în istorie ca unul ce a vrut prosperitatea ţării şi bunăstarea omenirii, atunci de ce nu crede în Iisus?… fiindcă şi acum, după două mii de ani, oamenii L-ar “vota” pe Hristos. Ce, el a fost mai bun decât Iisus Hristos?…

Totuşi, aş mai avea o singură întrebare, separată de celelalte anterioare, un pic mai personală:

Dacă “crede” în forţa omului, cum zice, nu înseamnă că a rămas la fel de… comunist. Dacă da, atunci de ce a mai fost „revoluţionar”? Nu ca să creadă şi el liber, ca toţi revoluţionarii, în… Iisus Hristos.

PS:  Pentru d-l Ion Iliescu, Iisus (atenţie, nu Hristos) a fost unul dintre rebeli, chiar şi în sensul bun, aşa cum zic uneori şi jidovii (de observat diferenţa pe care o face  în interviu între Dumnezeu, în care nu crede, şi Iisus, care nu pt. el nu este Dumnezeu, ci un rebel); însă pentru creştini acel Iisus este Hristos, Mesia, care are să vină din nou să judece pe cei care n-au crezut în El şi s-au împotrivit ca nişte “rebeli” echităţii Divine.

dan.camen.

foto>

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100318_0591/1.jpg

 
6 comentarii

Scris de pe iunie 5, 2010 în articole, citadela, Dialoguri, diverse

 

Etichete: , , , , ,

Mitropolitul Vladimir: Daca s-ar preda religia in scoli, astfel de evenimente nu s-ar intampla in societatea noastra

652139574_mitropolitiul_vladimir_cantarean

Mitropolitul Vladimir:

Daca s-ar preda religia in scoli, astfel de evenimente nu s-ar intampla in societatea noastra

Hotnews.ro |14 aprilie 2009

Biserica Ortodoxa din Moldova condamna actiunile violente din Piata Marii Adunari Nationale in ziua Bunei Vestiri, sarbatoare importanta din Postul Mare, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, IPS Vladimir, Mitropolit al Chisinaului si al intregii Moldove. De asemenea, Mitropolitul a readus in discutie propunerea Bisericii Ortodoxe privind predarea religiei in scolile moldovene, transmite Info-Prim Neo.

„In ziua Bunei Vestiri nimeni nu lucreaza, nici pasarea nu-si face cuibul. Desi suntem o tara ortodoxa si ne numim crestini, adesea uitam de Dumnezeu si de aceea avem parte de neplaceri in societate”, a spus IPS Mitropolitul Vladimir.

Mitropolitul a revenit la ideea propusa de Biserica Ortodoxa inca in anul 1993, pentru predarea obiectului religiei in scoala. „Daca noi pe tinerii nostri i-am educa in directia supunerii legilor lui Dumnezeu, atunci aceste evenimente nu s-ar intampla in societatea noastra. Atat statul, cat si biserica, trebuie sa acorde mai multa atentie educatiei tinerei generatii”, a spus IPS Vladimir.

„Datoria noastra este sa ne rugam ca Dumnezeu sa le trimita intelepciune partidelor politice, conducatorilor statului si tuturor noua. Eu nu am dreptul sa judec un partid sau altul, aceasta o face justitia pe pamant, iar in ceruri – Dumnezeu”, a conchis Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove.

V.M.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5593937-mitropolitul-moldova-daca-preda-religia-scoli-astfel-evenimente-nu-intampla-societatea-noastra.htm

foto>

http://www.agenda.md/uploads/652139574_mitropolitiul_vladimir_cantarean.jpg

 
3 comentarii

Scris de pe aprilie 15, 2009 în articole, citadela, diverse, ecclesia, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Preasfintitul Justinian Chira despre Sfintii inchisorilor

pschiram

Preasfintitul Justinian Chira despre Sfintii inchisorilor

# Ziarul ‘Ziua’ – editie online # nr. 4423 – 24 decembrie 2008 #

:: Parintele Iustinian Chira, duhovnicul care l-a uns in monahism pe Nicolae Steinhard, ne vorbeste despre jertfa poporului roman. ::

1989 nu ne-a gasit nepregatiti

Prea Sfintitul Iustinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului, s-a nascut la 28 mai 1921 in localitatea maramureseana Plopis. In 1941 a intrat in Manastirea „Sfanta Ana” din Rohia, unde in anul urmator a fost tuns in monahism, sub numele de calugarie Iustinian. A devenit staret al manastirii in 1944 si pana in 1973 a desfasurat la Rohia o apreciabila activitate pastorala fiind numit protosinghel, in 1948, si arhimandrit in 1967. In 1973, Sfantul Sinod l-a ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu titlul „Maramuresanul”. In 1990 a fost ales episcop de Maramures si Satmar, fiind inscaunat la 11 noiembrie 1990, remarcandu-se in aceasta calitatea in renasterea ortodoxiei romanesti. P.S. Iustinian este cel care l-a primit la manastirea Rohia si l-a tuns in monahism pe parintele Nicolae Steinhardt. Prea Sfintitul Iustinian ne vorbeste de jertfa martirilor din perioada comunista – Sfintii Inchisorilor – si rolul Bisericii la momentul 1989. (Victor RONCEA)

Prea Sfintia Voastra, Iustinian Chira, sunteti cunoscut ca unul dintre ierarhii marcati de jertfa din inchisorile comuniste. Spuneti-ne cum priviti aceasta jertfa…

E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie – drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.

Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina – pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi – erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.

Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.

Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu – nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut.

2

Toti cei care au murit in inchisori sunt sfinti

Cum ii priviti pe cei care au patimit in inchisorile comuniste?

Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi.

Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastra, domnule Vasile, va admir si va binecuvantez si ma bucur ca va luptati sa fie trecuti din puscarii in Sinaxare, in randul sfintilor. Adica sa fie si oficial trecuti, recunoscuti, declarati sfinti. Dar ei sunt, de fapt, sfinti. Ei s-au sfintit, s-au sanctificat.

Am citit asta-noapte cartea aceasta, Din temnite spre Sinaxare. Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti. Asa ca, de aceea, despre aceste sacrificii uriase e greu sa vorbim. Vorbele nu pot exprima ceea ce, de fapt, aceste realitati, aceste sacrificii extraordinare… eu le traiesc: ziua, noaptea, ma gandesc la eroii si la martirii neamului romanesc.

Ieri noapte ma gandeam la familia lui Constantin Brancoveanu. Teribil, ca acest Constantin voievod, care a fost un voievod mai mult decat crestin (era sfant din viata; a construit atatea biserici Constantin Brancoveanu, a format o cultura crestina in poporul roman, deci el asa a fost!), n-a fost niciun motiv ca sa fie condamnat de catre turci. Singurul motiv era ca Brancoveanu Constantin era crestin. si atat a fost de dureroasa aceasta jertfa, adica Constantin si patru feciorasi ai lui… in fata lui sa li se taie capul, in fata lui… el a murit de patru ori. El, voievodul, tatal, a murit cu fiecare copil caruia i s-a taiat capul, a murit si el in momentul acela. El a murit de patru ori, si a cincea oara a murit el, apoi. si iata ceva care nu trebuie sa uitam, avem datorie sa nu uitam!

Exact asa este si cu cei ce au fost ucisi in puscarii: inainte de a fi ucisi, au fost chinuiti, au trecut prin dureri grozave, prin suferinte teribile. Or, ce faceti dumneavoastra este un lucru care ar trebui sa fie cu totul apreciat, pentru ca ce faceti dumneavoastra e o lucrare care sa ne ajute pe toata populatia, tot poporul roman, sa nu uite. Ca e foarte grav daca n-ar fi cineva sa ne aminteasca mereu de aceste jertfe.

Iata ca sunt 18 ani de cand ne-am eliberat, tara s-a eliberat de regimul care a ucis floarea societatii romanesti. Nu numai Aiud! Aiud si Gherla si Sighet, in toata tara, – floarea, crema, ce-a avut poporul roman mai de calitate a fost sacrificat, a disparut. Or, iata ca, de 18 ani, generatia a inceput sa uite. Ba am inceput sa uitam si noi, batranii. A inceput si generatia batrana sa-si uite…

Uitarea aduce pedeapsa

Asta-i cel mai grav! … foarte grav! Pentru ca uitarea aduce pedeapsa. Daca uiti lucrurile care nu trebuie uitate, jertfele, lucrurile cele importante daca le uiti, in cazul acesta inseamna ca se poate intampla sa se repete acest lucru. Daca noi vom uita, sau daca populatia, sau daca Europa va uita. Celelalte tari nu au experienta pe care am avut-o noi. Nu au aceasta experienta toate celelalte tari! Ei mai pot sa se faca ca au uitat nu-stiu-ce, pentru ca n-au trecut prin experienta prin care am trecut noi. Chiar nici celelalte tari care au facut parte din asa-zisul lagar socialist, nici ele n-au trecut prin greutatile, prin suferintele, prin nedreptatile pe care le-am suportat noi din partea acestui regim, acestui sistem marxist ateu.

Nu pomenesc, vezi?, numele de comunist, pentru ca intre comunisti sunt si buni si rai. Nu regimul, sistemul este diabolic. Sistemul marxist, acesta este diabolic. Regimurile fac parte din cadrul unui sistem, care e sistemul marxist ateu diabolic, care a fost bine gandit. si acest sistem si aceasta gandire nu a disparut. Are inca si acuma, pregateste si acuma, pentru omenire, ca sa repete ce-au repetat aceste regimuri comuniste pana acuma, de 50 de ani.

Fortele intunecate ale sistemului marxist ateu nu au disparut. Dimpotriva, lucreaza pe toate fronturile, cu alte mijloace. si cel dintai lucru de care se foloseste aceasta forta a intunericului este uitarea. incearca sa ne faca sa uitam ce-a patimit populatia si Europa din cauza acestui sistem. Asa cum de fapt se incearca, sunt si acum aceste tendinte, ca sa-i faca pe evrei sa uite ce-au patimit, sa uite victimele lor care au murit, pe care i-a ars in cuptoare hitlerismul. Cauta acestia, dusmanii vietii omenesti, aceste forte negative, din bezna, cauta si pe evrei sa-i faca sa uite ceea ce au patimit, ca din nou sa poata sa repete acest lucru. Asa ca tot asa si la noi este absolut necesar ca sa nu uitam, ca sa nu se repete. Uitand, uitarea ne poate arunca din nou in prapastia din care am iesit.

Fortele intunecate cauta sa compromita oficiul duhovnicului.

31

Dumneavoastra ati cunoscut parinti care au trecut prin inchisori? Ce ne puteti spune despre ei?

Am cunoscut multi. De ce? Pentru ca cei ce au facut puscarie, cand se eliberau – inainte de ’64, inainte – care avea o condamnare de mai putini ani, cand pleca din puscarie, se stie ca trebuia sa dea o declaratie, in care sa declare ca nu vor comunica, nu vor spune nimanui, nici la sotie, nici la parinti, nici la copii, nici la prieteni ce au patimit ei acolo, cum au fost chinuiti ei. Dadeau declaratie! Dar oamenii simt nevoia sa se confeseze, sa marturiseasca, adica, din suflet.

Si atunci, de foarte multe ori, mergeau totusi la cineva – nu indrazneau sa spuna ce-au patimit nici la familie, nici la prieteni, si atunci oamenii cautau oameni de care erau apropiati cu sufletul – si anume, cei mai apropiati erau duhovnicii. Mergea omul si spunea, in taina, prin cate a trecut, ce-a patimit, ca simtea nevoia! Ca era plin sufletul de durere, si simtea nevoia sa spuna la cineva ce-au suferit ei.

Si atunci, cei dintai oameni de incredere ai tuturor celor ce ieseau din inchisori erau duhovnicii. De aceea, fortele intunecate cauta sa compromita tocmai acest oficiu, care este oficiul duhovnicului, ca sa arunce neincrederea fata de duhovnic, sa spuna ca a divulgat. Or, duhovnicul are lege scrisa (se gaseste in Pravila de Govora), in care spune: „Duhovnicul care va divulga ceea ce i s-a spus… este condamnat sa i se taie limba” – asta era porunca dupa Pravila de Govora: duhovnicului sa i se taie limba.

Iar acum, pentru ca suntem putin mai evoluati, nu ne mai ocupam sa taiem limba nimanui. Biserica nu taie limba duhovnicului, dar ii ia slujba de preot. Un duhovnic, un preot care divulga secretul spovedaniei automat isi pierde dreptul de a fi duhovnic. De fapt, asta este la toate oficiile, peste tot: si judecatorul, si medicul, toti au secrete de serviciu, cum li se spune. si toti au sarcina – duhovnicul sau medicul sau judecatorul sau profesorul – au aceasta sarcina, aceasta lege: secretele de serviciu sa nu le divulge. Or, avand aceasta situatie, sigur ca venea cel eliberat si la mine, care atunci eram staret la Rohia, venea la cel pe care-l cunostea, bine-l cunostea, si atunci venea si spunea: „Simt nevoia sa ma confesez, sa marturisesc, sa spun ce-am patimit”.

Si – fiti atenti! – nu numai cei ce patimeau in inchisori, veneau chiar membri de partid in fata staretului de la Rohia, membri de partid! Veneau ofiteri de securitate. Cand eram episcop la Cluj, cel care in afara era cunoscut ca fiind foarte dur, venea la mine si se prabusea in fotoliu si incepea sa planga ca un copil si sa spuna: „Am venit ca sa ma descarc, ca nu mai pot! – asta inainte de ’89 -, pentru ca stiu ca la tine nu exista aparate de inregistrat (el, ofiter de securitate, stia), si mai stiu ca tu nu divulgi nimic din ceea ce spun. Am venit sa-mi descarc sufletul. Nu mai pot, ma pusc!” Iata ca nu venea numai cei ce erau chinuiti in puscarie, sau credinciosi simpli. Oamenii de incredere… veneau de multe ori in fata duhovnicului oameni care lucrau in cadrul Securitatii, mergeau si-si marturiseau… mai mult, nu ramanea unul. Cand se apropia Pastele, venea pe furis si se spovedea si se cumineca. Asta era! Rolul Bisericii Ortodoxe a fost un rol deosebit de important.

In momentul din 1989, a fost terenul pregatit pentru acel lucru… de Biserica Ortodoxa. Creierul ortodox n-a dormit, de la vladica pana la opinca. A tinut sfatuirea aprinsa, a tinut bisericile deschise, a tinut scaunul de spovedanie la indemana populatiei, a crescut o generatie… nu ne-a gasit 1989 nepregatiti. Nu s-a declarat nimeni din romani – decat un foarte mic procent, 10% mi se pare, s-a declarat fara religie sau atei, dar incolo, toata populatia, absolut toata populatia – credincioasa…

De exemplu, vin si acum, de foarte multe ori, vedem ca vin la biserica politicienii de ieri, politicienii sau functionarii de ieri, de alaltaieri; si oamenii necugetati, oamenii, chiar unii dintre noi, dintre preoti, ii condamna, zic: „Uite, acuma vin la biserica! Au uitat ce-au facut in trecut!” N-au uitat! si nu vin din fatarnicie acesti oameni, acuma; vin pentru ca simt nevoia de Dumnezeu, simt nevoia de credinta, de religie. Ca altfel, innebuneste omul, daca isi pierde legatura total cu Dumnezeu. Nu poate trai un om fara Dumnezeu, nu poate trai un om, nu exista!

4

„Noi il reprezentam pe Dumnezeu, aici”

Ati fost deci martor al framantarilor altora si in vremurile comuniste…

Toti aveau nevoie de duhovnic, toti alergau la staretul de la Rohia, care in acea vreme erau eu, si la ceilalti, toti. Toti, absolut. Nu erau, in tara noastra, oameni care sa fie atasati regimului sau atasati mai ales conceptiilor, principiilor comunismului. Nu erau. Nici cei mai buni membri de partid, nici ei nu erau atasati, nu erau de acord cu principiile regimului marxist, nici aceia!

Si atunci, toti aceia treceau prin fata duhovnicului, prin fata mea. Stateam de vorba, cum stau de vorba cu dumneavoastra. Asta este rolul nostru, al slujbasilor lui Hristos. Noi il reprezentam pe Dumnezeu, aici. Pe Hristos il reprezentam. Noi numai structural suntem de pe pamant; din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al gandirii suntem din cer. Suntem cei ce reprezentam dumnezeirea, divinitatea aici, pe pamant. asta e rolul slujitorilor altarelor Bisericii lui Hristos.

Sinodul Bisericii Ruse a canonizat deja peste o mie sapte sute de noi mucenici – preoti, diaconi, calugari, episcopi, mireni…

Putini, boierule, foarte putini! Acolo-s sute de mii de martiri, in Rusia. Sute de mii de martiri! Putini! Putini a canonizat!

… insa vor sa-i canonizeze pe toti. Sinodul a hotarat ca fiecare episcop sa caute in episcopia lui cati mucenici a avut, ca sa fie toti canonizati.

Pai, nu, dar nu se poate! Sunt multi stiuti si multi nestiuti. Noi, cand ne rugam la Liturghie, ne rugam pentru toti cei care-s stiuti si nestiuti, care au murit in temnite, in lagare, in pesteri, in munti… Cum pot eu sa spun: asta este vrednic sa fie declarat sfant si asta nu. De unde stiu eu treaba aceasta? Pentru ca s-ar putea ca acela pe care eu il cred sfant sa nu fie chiar asa de sfant, si cel pe care eu il cred nu sfant, sa fie foarte mare sfant. Sfintenia nu se declara. Smerenia este temelia sfinteniei. Un sfant, daca crede ca-i sfant, nu-i sfant. Pentru ca un sfant este smerit si crede ca el e cel mai pacatos dintre toti. Cuvantul Sfantului Apostol Pavel zice: „cel dintai dintre pacatosi sunt eu!” – Pavel, care era sfintenia intruchipata! De martiri si sfinti a fost plina lumea, e plina lumea si va fi plina lumea, pana la sfarsitul veacului, pana la marea judecata a lui Hristos.

Biserica are acest har de la Dumnezeu, ca are rabdare…

Despre Valeriu Gafencu puteti sa ne spuneti cate ceva?

Eu nu l-am cunoscut, nu am avut de unde sa-l cunosc, ca noi am fost aici sub ocupatia ungureasca, si el a fost in cealalta zona, romaneasca. Dar, din auzite, da. Domnul Nicolae Trifoiu, de la Cluj, a venit la mine, la Cluj, inca dupa revolutie, nu mult, a venit la mine si ne-a prezentat cartea, prima lui carte. Ne-a prezentat cartea si a spus: „Prea Sfintite, va rog neaparat, luptati-va ca acest Valeriu Gafencu e omul care trebuie trecut in randul sfintilor!” Eram la o conferinta preoteasca la somcuta Mare. Acolo m-a intalnit si mi-a dat cartea cu Valeriu Gafencu… Am citit-o asa, cu lupa… si cunosc gandirea lui, felul lui de a fi… in sfarsit, sunt autentici, autentici sfinti. si eu, de exemplu, consider ca Biserica noastra, Biserica Ortodoxa face bine ce face: nu se grabeste. Nu se grabeste, nu declara ad-hoc, asa, … nu, lasa lucrurile, lasa timpul sa spuna… Dar voi aveti obligatia sa va grabiti. Pe voi va impinge din spate timpul, ca vedeti ca imbatraniti si muriti. Biserica nu imbatraneste, nu moare. Biserica are acest har de la Dumnezeu ca are rabdare…

Dar vedeti vreun motiv sa se intarzie canonizarea lui Valeriu Gafencu?

Nu! Cred ca Biserica va aplica si in acest caz sistemul propriu Bisericii Ortodoxe: rabdarea, si lasand ca lucrurile sa se… Eu cred ca se vor descoperi si moastele lui. Pentru ca el a lasat, inainte de a muri, a spus sa-i puna in gura o cruciulita de argint. si cand se vor gasi cadavrele de acolo, sper ca va fi gasit si trupul lui Gafencu.

Cei ce au facut puscarie stiu un lucru, era o lege – nu stiu daca am scris, daca voi stiti treaba aceasta – cand il punea, cand il arunca in groapa, ce faceau in primul rand? Cu sapa, cu harletul, ii zdrobeau falcile, ca stiau aia ca unora, ca sa fie identificati, li s-a pus in gura un semn crestin. si atunci, ca sa nu poata fi identificati, autoritatile, cei ce conduceau puscaria ii puneau pe cei ce-i ingropau sa le zdrobeasca gura si falcile. Asa ca, de aceea, si aicea se va aplica daca va vrea Dumnezeu. Pe noi nu ne conducem noi, pe noi ne conduce Dumnezeu in Biserica Ortodoxa. si daca Dumnezeu va decide ca e nevoie si ca trebuie ca Valeriu sa fie declarat sfant, va fi! Sau, de exemplu, Daniil Tudor – va fi! Sau, de exemplu, altii, cati vor fi – vor fi! Dar la timp, la timpul lor.

„Voi aveti datoria sa va luptati”

Voi aveti datoria sa va luptati, sa strigati, sa cereti dreptate pentru cei multi – asta e misiunea pe care o faceti voi, si care ar trebui sa se faca pentru ca sa tina treaza in memoria generatiilor patimirea de atunci, sa se stie ce inseamna o societate fara Dumnezeu, fara Hristos. si la conferinta „Din temnite spre Sinaxare” ma uitam la copiii care au fost acolo si l-au ascultat pe parintele Augustin de la Aiud, ma uitam la ei, ca erau verzi la fata, erau asa… uluiti, ascultau ca si cum ar fi aparut in fata lor iadul. Asa erau, asa ascultau toti aceasta. Or, aceasta este necesar, pentru ca daca astazi tineretul uneori se manifesta prea usuratic, este pentru ca a uitat, nu stie ce s-a intamplat, nu stie ce-au patimit tata si mama si acestia. Nu stiu copiii! Nu stie tineretea! si atunci, aceasta trebuie, cei ce aveti inima si suflet, si vreti, si aveti datoria sa serviti dreptatea, atunci asta trebuie sa faceti.

Iar Biserica e ca o mama buna: o mama buna ii lasa pe copii sa se joace, nu-i leaga cu sfoara, sa-i tie in san; ia fasiile, ca copiii sa se manifeste liber, ca asa sa poate sa se formeze o societate. N-are Biserica voie sa vina cu dictatura, sa spuna: asta-i sfant, asta nu-i sfant… nu! Nu e corect si nu e drept. Nu e drept ca sa declari tu ex cathedra, asta o face papa! Dar Hristos n-a facut ex cathedra, asta este!

Despre preotii care au iesit din inchisorile comuniste si astazi sunt mari duhovnici, precum parintele Arsenie Papacioc sau parintele Justin Parvu, exista unii care spun ca trebuie ignorati, intrucat au avut orientari politice, pentru asta au intrat in inchisoare. Nu ca L-au marturisit pe Hristos, ci pentru o anumita orientare politica. Cum vedeti asta?

Asta inseamna lipsa totala de… Cei care spun lucrurile acestea, ca nu au fost inchisi pentru credinta, si ca au fost inchisi din motive politice…

Ca au fost legionari…

Sau au fost impotriva sistemului, impotriva poporului, cum se spunea. Asta o spun cei ignoranti, care nu stiu ce spun. Nu din aceste motive au fost inchisi toti. Primul motiv: au fost inchisi ca au fost romani si crestini buni! Romani si crestini adevarati, oameni adevarati! Au vrut sa ramana oameni adevarati, n-au acceptat sa fie simple papusi care sa fie manipulati. asta a fost pacatul lor, n-au vrut ca sa fie…

Or, in regimul, in sistemul marxist, acolo se desfiinteaza omul. Omul nu mai are niciun fel de drept, niciun drept, e desfiintat; el trebuie sa faca ce-a poruncit Dumnezeu. si Dumnezeu, in regimul marxist, este partidul.

Regret foarte mult cand stau de vorba si cu colaboratori si cu voi, cu toti, cand vad cat sunteti de prosti. Prosti, ma, sunteti toti! Ignoranti! Vorbiti prostii! Nu cunoasteti realitatile, nici istorice, nici… Ati invatat asa cum s-a facut in scolile comuniste, care au falsificat total istoria. si voi nu cunoasteti istoria. Asta este nenorocirea cea mare.

Din intamplare, in 1944-45, dupa ce au trecut armatele sovietice, dupa ce s-a instaurat sistemul marxist, impus de Moscova, atunci, intamplator mi-au parvenit patru numere de revista – o revista care aparea la Moscova pentru colectivul de partid, pentru ei; era pentru ei tiparita aceasta revista. De acolo am retinut doua idei ale lui Stalin. O idee, care spune asa, negru pe alb, in reviste care erau pentru colectivul lor, pentru membrii de partid, strict secret… spunea Stalin limpede: „Nu-i arestati, nu-i aruncati in inchisori din motive religioase. Nu-i condamnati din motive religioase. Gasiti alte motive, dar nu motive religioase!” Ca daca era cineva condamnat din motive religioase… Cuvant din orientarea membrilor de partid: „Daca-i condamnati din motive religioase, ii faceti martiri, si-i indarjiti pe crestini ca sa fie si mai buni crestini. Gasiti-le alte motive.” Pe aceasta linie merg si iata ca nenorocitii de capete proaste si-au insusit ideea lui Stalin si ideea partidului.

Din pacate, in mediile intelectuale din Romania s-a generalizat ideea aceasta a lui Stalin.

Pai, da, categoric! Numai dupa ce au ajuns in inchisoare au fost pusi, cei inchisi, sa se lepede de Hristos.

Foarte interesanta observatia dumneavoastra: pana ii condamnau invocau doar motive politice, si in temnita le aratau adevarata fata a condamnarii. Foarte important de subliniat acest lucru!

Credinta in Dumnezeu… sigur ca da, asta este! asta era un cuvant. si alt cuvant, alta directiva a lui Stalin spunea: „Nu permiteti unui om sa poata sa valorifice niciun ou! Sa nu poata sa faca comert nici cu un ou!” Pentru ca un om care are, care poate sa comercializeze un ou este un mic capitalist, un mic dusman al regimului nostru, daca ii permiteti un ou ca sa vanda. Duceti-i la saracia totala!” si atunci am fost lamurit, nu m-am mai tulburat, nu m-am mai mirat cand am vazut ca se urmarea pe toate caile pauperizarea societatii, saracia. Asta era legea, asta era porunca data pentru partid, ca numai atunci putea ca sa devina o societate comunista. Asta este!

Soferul pe care l-am avut la Cluj, 17 ani, un tanar foarte destept, foarte destept! Fratele tatalui sau era colonel de securitate. Dar baiatul era un baiat foarte corect. Corect! Dupa ce trei ani de zile mi-a fost sofer, si la trei ani de zile dupa ce m-a cunoscut pana-n panzele albe, atunci a avut totala incredere in mine si n-a mai avut deloc incredere in regim.

Imi spunea: „Auziti, parinte? – el isi cumparase o masinuta, isi facuse un mic apartament, zice – auzi, parinte, ce se zice: ca vor fi nationalizate toate. Asa cum au fost nationalizate toate, vor sa nationalizeze si apartamentele. si vor fi nationalizate si masinile!” si-i zic: „Da. Asa va fi! Asta inseamna comunismul, incat omul sa n-aiba… decat peria de dinti a lui, personala. incolo, si izmenele de pe el le imbraca, le duce la depozit si de acolo ia albituri si… Asta inseamna comunism: omul nu are absolut niciun bun! Nimic! asta este sistemul, intr-acolo mergem.”

De aceea, totdeauna, in toate discursurile, Nicolae Ceausescu, dupa ce vorbea, totdeauna incheia cu: „inainte, spre comunism!” Asta era sistemul. Asta voia Nicolae Ceausescu sa faca: o tara – model de tara comunista. Ca model, lua Albania. Acolo, presedintele era un turc, musulman, si a decapitat tot ce a fost religios, tot a decapitat.

11

„Cei ce scriu aceasta istorie nu au in suflet credinta in Dumnezeu”

In Albania, dictatorul comunist Enver Hodja a reusit sa distruga bisericile. Totusi in Romania, bisericile au rezistat. Care credeti ca a fost cheia acestei rezistente?

Comunismul in Romania n-a fost comunism. Asta este! Romanul a ramas roman si crestin, pentru ca… crestinismul nostru nu a fost artificial, imbracat. Crestinismul nostru a fost structural, noi am fost din firea noastra crestini.

Or, Bulgaria si-a decapitat toti intelectualii; albanezii, nu mai spun: absolut tot. De ce? Pentru ca erau salbatici. Erau nascuti din stramosi care fusesera pagani, si au ramas cu caracter de pagani. Nu se poate schimba. Nu trebuie sa condamnam: rusi, maghiari, germani – stramosii lor erau pagani. si au ramas cu caracter dur, de multe ori. Romanii n-au mostenit aceasta duritate pagana…

In manualele de istorie – s-a tiparit un „Manual de istorie a comunismului” – elevilor li se vorbeste despre suferinta din inchisori, dar nu se vorbeste nimic despre sfintenia din inchisori. Cum vedeti acest lucru, faptul ca li se prezinta elevilor o istorie ciuntita, o istorie incompleta?

Falsificata! Absolut falsificata! De ce? Pentru ca cei ce scriu aceasta istorie nu au in suflet credinta in Dumnezeu. Cred, la modul general, dar nu au taria sa se declare si sa recunoasca rolul religiei in viata omeneasca. Nu au taria aceasta. De ce? Pentru ca sunt, ca si mine, ca si tine, oameni cu pacate. si atunci nu au indrazneala sa vorbeasca despre sfintenie. Pentru ca despre sfintenie vorbeste omul care iubeste sfintenia, care doreste sa se lupte, care stie ca sfintenia este scopul existentei umane.

Or, ei, istoricii, privesc lucrurile asa, pe orizontala. Asta este! si nu au taria si sinceritatea si omenia sa vorbeasca despre rolul adevarat al crestinismului, pe care il gasim in acestia care si-au daruit viata pentru mantuirea sufletului – ca asta era, in fond: mantuirea. Ca ati vazut ca toti striga: lasa, ca este un Dumnezeu in cer si ti-a plati Dumnezeu!

Ce parere aveti despre faptul ca la unele biserici au inceput sa fie pictati in fresce sfintii inchisorilor, precum parintele Ilie Lacatusu, la Petru Voda?

Da… s-au grabit oamenii, dar cu buna intentie. Nu, n-au facut o greseala, s-au grabit. Dar aceasta o fac din exces de zel! Unii oameni au aceasta, si mai ales la monahi gasesti de foarte multe ori aceasta dorinta, si bine fac, pentru ca monahii au fost aceia care au aparat sufletul crestin, in profunzime viata crestina. Monahul numai traieste in profunzime. Noi traim la suprafata, asa traim, ne manifestam asa. si de aceea este un exces… din credinta, din dragoste, din evlavie fata de acesti martiri. si merita acesti martiri ca sa fie acolo, merita! Dar, in calitate oficiala, Biserica, si populatia asteapta… si ramane ca sa vada.

De exemplu, toate aceste miracole, de care vorbeste parintele Augustin de la Aiud, care sunt scrise si in cartea Din temnite spre Sinaxare, toate aceste miracole – nu se face abuz de ele! Nici Mantuitorul n-a facut abuz de minuni. Unele le-a facut numai din mila fata de cei necajiti, altele le-a facut ca trebuia sa goneasca pe satana… Nu a facut abuz de minuni. Nu pe aceasta si-a pus baza… Ascultati-Ma pe Mine! – a zis Hristos. Chiar daca nu Ma credeti pe Mine, credeti in ce va spun Eu! Asta a spus Hristos. N-a spus: Credeti in minunile Mele! Nu! Credeti in ce va spun, in cuvant, in invatatura! Credeti, adica nu minunile sa fie principalul, ca minuni putea sa faca Dumnezeu cate vrei! Putea Dumnezeu pe fiecare ateu sa-l trasneasca pe loc! Dar n-a pedepsit Dumnezeu! Dumnezeu ne lasa, Dumnezeu ne-a inzestrat cu un dar extraordinar, pe care nu-l are decat omul. Toate celelalte, de la lumea minerala, lumea vegetala, lumea animala, n-au acest dar: liberul arbitru! Vointa libera! Toata creatura nu are darul acesta al libertatii, libera vointa, liberul arbitru. si atunci, de aceea Hristos n-a fortat. Putea sa faca minuni, sa-i prabuseasca pe toti dusmanii Lui. Nu! Cand, in gradina Ghetsimani, Petru scoate sabia – din exces! – taie urechea la sluga arhiereului…

„Prin jertfa se ajunge la sfintenie”

Urechea lui Malhus…

… ce zice Iisus? E de acord? Nu! „Pune sabia la locul ei, ca cel ce scoate sabia, de sabie va pieri!”, spune Hristos. „Ca, daca as dori, Dumnezeu Tatal Mi-ar pune la dispozitie douasprezece legiuni de ingeri!” – adica pamantul tot sa-l faca praf si cenusa, daca ar dori, dar n-a dorit. N-a cerut acest lucru. S-a jertfit, S-a sacrificat – aceasta se cere si de la noi. Prin jertfa se ajunge la sfintenie, nu prin abuzuri. Prin jertfa se ajunge la sfintenie.

Asta e linia ortodoxa! Pe parintele Ilarion Felea, de la Arad, l-ati cunoscut?A murit in inchisoarea la Aiud.

Da, am citit ast’noapte, il cunosc, cunosc cartile lui, le am aci, in biblioteca, ti le pot arata, mai ales volumul, celebra carte in Duhul Adevarului, editia prima. Este o capodopera, in Duhul Adevarului, o capodopera. si toate celelalte carti ale lui, asisderea. Nu poate sa rodeasca astfel de capodopere, un om, decat daca… cum e pomul, asa-s si fructele. Un om de mare… a, iata! asta e sfant! asta e sfant! Ce ai facut tu pentru Dumnezeu, aia e important…

Viata parintelui Ilarion este inclusa in acest volum – Din temnite spre Sinaxare, care a aparut cu binecuvantarea dumneavoastra. in incheiere as dori sa spuneti un cuvant catre cei care vor citi cartile despre patimirea sfintilor din inchisorile comuniste, un cuvant catre cititori.

Iata, am vazut aici fata a doua lumi: fata lumii fara Dumnezeu, iata ce monstruozitati… si iata o lume pentru Dumnezeu, la ce grad de sfintenie a ajuns. Acestia care au patimit in inchisori, chiar daca mureau de foame si chiar daca erau calcati in picioare, erau mai luminosi decat ingerii din cer.

Danion VASILE

~~~+~~~

sursa> http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-12-24&id=247253

foto1> http://www.seminarulbm.ro/images/pschiram.jpg

 

Etichete: , , , , , , , ,