RSS

Arhive pe etichete: copii

„Tată” pentru 400 de suflete – Părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina (VIDEO)

Unul dintre cele mai frumoase cadouri de Sfintele Pasti de anul acesta a fost emotionantul documentar realizat magistral de „Reporterii Realitatii” in legatura cu Parintele Mihail Jar, staretul Manastirii Banceni din Ucraina *(aflata la 7 km de granita cu Romania), „tata” pentru aproape 400 de copii.

Asemenea parintelui Nicolae Tanase de la Valea Screzii si Valea Plopului, parintele Arhimandrit Mihail Jar a luat sub ocrotire multime de copii, majoritatea cu diferite dizabilitati sau abandonati prin orfelinate, iar pe unii dintre ei i-a infiat cu acte in regula.

Va invit, asadar, pe toti sa urmariti acest documentar, pe care si eu – va marturisesc – l-am vazut intamplator, imediat ce am sosit acasa de la Inviere, fapt care mi-a umplut si mai mult sufletul cu nespusa bucurie.

Hristos a inviat!

VIDEO AICI 

~~~+~~~

REPORTERII REALITĂŢII: Peste 400 de copii îi spun „tată” unui preot

Realitatea.net/ 14 aprilie 2012

Peste 400 de suflete îi spun „tata”. Pe 33 dintre ei i-a înfiat cu acte în regulă. Pe ultimul, chiar în Săptămâna Mare. E român, dar a ajuns erou naţional în Ucraina. Mihail Jar, stareţul mânăstirii Bănceni, a uimit lumea întreagă prin lucrările înfăptuite, la o aruncătură de băţ de graniţă, în apropiere de Cernăuţi.

În mânăstire se spune că se întâmplă adevărate minuni, prin puterea credinţei, pentru că până şi medicii au constatat cele şase vindecări miraculoase ale unor micuţi seropozitivi. O poveste emoţionantă într-un reportaj semnat Camelia Moise şi Cătălin Dinu. 

Hleb, sau Hlebucica, aşa cum îl alinta părintele, este unul din cei patru sute de copii aflaţi în grija sa. El simte bucuria din jurul lui doar prin mâini. Pentru el, lumea nu are decât gust si miros. Celelalte simţuri nu le-a cunoscut niciodată: este surd, orb şi mut. Şi, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, are epilepsie şi paralizie cerebrală. Părintele Mihail l-a învăţat lecţia cea mai importantă a vieţii: iubirea.

Parintele Staret are sub obladuirea sa doua manastiri, cea de la Banceni, unde vietuiesc 70 de calugari si la Boian, in care se afla cele 120 de calugarite. Maicile sunt cele care grijesc de copii.

Ei nu mai sunt orfani, orbi, surzi si muti care traiesc in saracie, pentru ca Parintele Mihail Jar colinda toate orfelinatele din Ucraina si-i aduce pe copii in cele cateva corpuri de cladire special construite pentru ei.

Mihail Jar, sau Arhimandritul Longhin, cum i se mai spune, s-a nascut foarte aproape de locul in care mai tarziu a ridicat manastirea. In copilarie isi aminteste ca isi dorea, pe cand se face mare, sa lucreze, fara bani, intr-un orfelinat.

„Se seamana pamantul si se ingrijesc peste o suta de vite. Se gaseste de mancare nu doar pentru copii, ci pentru fiece pelerin care calca pragul manastirii Banceni. In preajma sarbatorilor, tone de pachete cu mancare pleaca de aici catre inchisorile si azilele de batrani din Ucraina.”, spune Mihail Jar.

Parintele Mihail il roaga pe Dumnezeu sa-i dea putere sa faca mai mult, pentru mai multi. Il roaga in limba romana. Insa la manastire se tine Liturghia in multe graiuri, pentru ca trebuie sa ajunga Cuvantul lui Dumnezeu la cat mai multi oameni.

Gurile rele au cartit ca cele cateva incendii care au avut loc la cladirile in care locuiesc copii, se poate sa nu fi fost intamplatoare. Dar, Parintele Mihail este de-a dreptul fericit cand primeste romani.

O lume ireala, in care nu e nimic mai important ca dragostea si credinta in Dumnezeu. Parintele Mihail Jar, nu demult, a primit numele de erou national. Iar manastirea, infiintata de nici doua decenii, a primit numele de lavra.

Imediat ce-i treci pragul, ai impresia ca intri intr-o manastire a copiilor. Mai mult de jumatate din numarul total el elevilor scolii de la Molnita, sunt copiii parintelui.

Nu mai stau izolati printre cei 60 de copii infestati, ci dorm, mananca si se joaca alaturi de ceilalti, care sunt doar orfani sau uitati de parinti.

„Arhimandritul stie ca are o mare misiune in fata lui Dumnezeu: sa le ofere ce e mai bun si mai ales iubire. Intrebarea pe care o pun copiii, cel mai des, maicilor, este, daca acestea ii iubesc. Si o repeta des. Iar maicile ii saruta si ii ingrijesc, de parca ar fi copiii lor, din… lume.”, spune Maica Elizaveta.

Viktor Ianukovici, presedintele Ucrainei, vine cateodata, sa se roage la Banceni. Cu patru ani in urma, a taiat chiar panglica piscinei in care toti copiii invata sa inoate.

Parintele e bun si are inima deschisa pentru fiecare. Dar oamenii nu sunt la fel. Dupa Slujba de Inviere din urma cu cativa ani, au venit din Rusia, de la Manastirea Optina, sa slujeasca alaturi de el, Rasoforul Trofin, rasoforul Terapont si Ienomonahul Vasile.

Si aici, viata e facuta din toate, cele bune, dar si cele rele. Cele vrednice, dar si nevrednice. Moartea, nasterea si cununia, sunt cele trei mari taine ale vietii. In popor se spune ca unul naste, altul moare. Tania, una din fetele crescute de Parintele Mihail, si-a gasit alesul. Si s-a cununat cu el. A fost prima nevasta din manastire. Parintele a construit si o sala pentru nunti, cu 3500 de locuri, pentru a nu-I lasa pe copii sai fara nunta.

Sursa>
http://www.realitatea.net/reporterii-realitatii-peste-400-de-copii-ii-spun-tata-unui-preot_933160.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Senatul votează pe 14 iunie reluarea adopţiilor internaţionale, deghizate în „adopţii interne”

Jurnalul National / 13 iunie 2011

Ce-ar mai fi de vândut în România? Pădurile le-am rezolvat, munţii îi întâlnim prin declaraţiile de avere ale unora, terenurile agricole sunt cumpărate de străinii ce-şi descoperă la noi „pasiunea” pentru agricultură, fabricile şi uzinele sunt mormane de fier vechi înghesuite în containerele din port, aurul e pe ducă, combinatele sunt date. Ce-a mai rămas de vândut în România? O marfă după care străinii tânjesc de ani de zile. Comercializată en-detail, i-a îmbogăţit în anii ’90 pe negustorii pricepuţi. ONG-uri şi case de avocatură. Din ce s-ar mai putea face azi bani în România? Din copiii abandonaţi. Guri de hrănit, salarii de plătit asistenţilor sociali şi maternali, pagubă-n buget. Suflete-n plus pe harta României care e pregătită să-şi exporte iar copiii.

„În sistemul de protecţie socială din România sunt, în momentul de faţă, circa 67 000 – 70 000 de copii. Dintre aceştia, circa 23 000 de copii sunt în centre de plasament, circa 21 000 de copii sunt în asistenţă maternală, restul copiilor sunt în alte forme de plasament. (…) În momentul de faţă şi, de fapt, în ultimii cinci ani, numărul de familii de români care vor să adopte copii excede numărului de copii adoptabili. Dacă numărul de copii adoptabili este, undeva, la o medie de 1 100 – 1 200 de copii, numărul de familii care doresc să adopte copii, familii de români, este de circa 1 600 – 1 700 şi, de foarte multe ori, aceste familii renunţă din cauza birocraţiei sau din cauza altor motive, dar interesul în România pentru adopţia naţională este un interes major, care ne deosebeşte faţă de alte state din Europa”. Aşa îşi promova în plenul Senatului proiectul legislativ de modificare a Legii 273/2004 Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA). În realitate, e o campanie de marketing, bine coordonată, cu reportaje lacrimogene la televizor şi imagini cu stadioane pline de copii ai nimănui. Scopul proiectului legislativ e unul singur: reluarea adopţiilor internaţionale! Cetăţănii români sunt discriminaţi de lege, iar prevederile Constituţiei sunt nesocotite, lucru care, într-adevăr, „ne deosebeşte faţă de alte state din Europa”…

Protectul legislativ 250/2011 operează 70 de modificări în legea privind regimul juridic al adopţiilor. Una singură a fost scoasă la înaintare, în public: reducerea perioadei în care un copil poate fi declarat adoptabil (30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere în situaţia copilului cu părinţi necunoscuţi – abandonaţii din maternităţi -, sau 1 an de la luarea măsurii de protecţie în cazul copiilor care au părinţi, dar aceştia sunt dezinteresaţi de ei). Familiile de români care vor să înfieze s-ar putea declara fericite. Greşit! De acum înainte, conform legii, vor concura pentru un copil adoptabil cot la cot cu cetăţenii străni, la aceeaşi categorie: „adopţie internă”. Şi asta în vreme ce conaţionalii noştri aflaţi la muncă în străinătate vor aplica, dacă vor să înfieze copii din România, la categoria „adopţii internaţionale”.

Ce nu s-a spus până acum despre PL 250/2011 este că el modifică noţiunea de „adopţie internă”. Legea veche, încă în vigoare, prevede că adopţia internă e cea în care atât adoptatorul cât şi adoptatul au domiciliul stabil în România. Legea nouă, care va fi votată mâine [14 iunie – n.m.] de Senat, spune că „adopţia internă” este cea „în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţă obişnuită în România”. Ce înseamnă „reşedinţă obişnuită”? PL 250/2011 introduce în lege un nou articol – art.3, ind (1) – cu următorul cuprins: „în sensul prezentei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/ familiei adoptatoare se înţelege situaţia: a) cetăţenilor români cu domiciliu în România (…)” dar şi, atenţie! „b) cetăţenilor statelor membre UE/SEE sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă sau după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României”.

„Reşedinţă obişnuită” – două cuvinte, 18 litere ce redeschid poarta străinilor spre copiii din România. ORA motivează înlocuirea termenului „domiciliu” cu „reşedinţă obişnuită” invocând „necesitatea utilizării terminologiei care se regăseşte în Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale încheiată la Haga, în 29 mai 1994 şi ratificată de România prin legea nr.84/1994”. Argumentaţia e subţire, susţine chiar Guvernul României, prin Consiliul Legislativ care precizează, în avizul trimis Senatului, că „deşi în actul internaţional amintit, în varianta în limba română, se foloseşte această expresie, iar în variantele în alte limbi întâlnim expresii cu sens similar, terminologia a fost aleasă astfel încât să reflecte aceeaşi noţiune în dreptul naţional al fiecărui stat parte la Convenţie. Astfel, prin reşedinţă obişnuită, în orice stat parte la Convenţie se înţelege locul unde persoana fizică are locuinţa în mod obişnuit, în mod normal, nu ocazional, şi potrivit declaraţiei oficiale pe care o face la autorităţile compertente, iar în dreptul român are drept corespondent termenul de «domiciliu»”.

Găselniţa cu „reşedinţa obişnuită” serveşte doar intereselor străinilor care vor să adopte din România şi, pe termen lung, dacă PL 250/2011 va fi adoptat, crează confuzie în sistemul legislativ românesc. Pe aceste considerente, Comisia pentru politică externă din Senat a dat aviz negativ proiectului, subliniind că el „confirmă posibilitatea efectuării adopţiilor în România de către cetăţenii străini sub o aşa-zisă formulă a «ideii de adopţie internă», precum şi faptul că legislaţia română urmează să înregistreze două definiţii diferite ale aceleaşi noţiuni, cea de «reşedinţă obişnuită», una în noul Cod Civil, cea de-a doua în proiectul legislativ în discuţie, situaţie inacceptabilă din punct de vedere al tehnicii legislative. În avizul negativ se mai precizează: „Comisia pentru politică externă a exprimat, cu largă majoritate, preferinţa pentru o nouă iniţiativă legislativă, care să elimine barierele birocratice şi să permită accelerarea procedurilor de adopţie internă efectuate de cetăţenii români, şi nu confirmarea posibilităţii efectuării unor adopţii internaţionale mascate, justificate, printre altele, de volumul investiţiilor efectuate în România de investitorul străin”.

Care sunt principalii benefiari ai noii legi privind regimul juridic al adopţiilor? Teoretic, ea îi avantajează pe toţi străinii, din orice colţ al lumii ar fi ei, care poftesc să înfieze copii din România. PL 250/2011 spune că adoptatorii ar trebui să aibă „drept de rezidenţă permanentă sau după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României”. Cetăţenii statelor membre UE/SEE (spaţiul economic european – Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), dar şi cei din state non-UE pot obţine drept de rezidenţă permanentă dacă o au şedere continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare din România care nu depăşesc 6 luni. Primul pas pentru a obţine rezidenţa permantă este obţinerea dreptului de şedere permanentă, situaţie prevăzută, de altfel, în generosul proiect legislativ.

Legea a trecut prin Senat cu o viteză uluitoare. Pe 21 martie a.c., proiectul a fost prezentat Biroului Permanent, iar mâine, 14 iunie, va fi votat în plenul Senatului. În paralel şi „aparent” fără nici o legătură, legii i-a fost dedicată la tv o campanie de lobby, cu ştiri zilnice şi de impact, în prime-time, cu spoturi de promovare şi site pe care se strâng online semnături de susţinere. Cine sunt propulsorii reluării adopţiile internaţionale? „La Comisie (n.r. – Europeană) am trimis un proiect (…). Sincer, cei de acolo ar dori o largheţe mai mare a prevederilor noastre, lucru pe care, în momentul de faţă, nu-l putem realiza, dar, cel puţin din punctul lor de vedere, ar dori o deschidere mai mare pentru adopţie în România. În rest, cu Parlamentul Europei, sincer, nu am avut asemenea discuţii, este adevărat, însă semnale sunt trase de la nivelul celor care deţin convenţiile internaţionale la care noi suntem parte, cum este Convenţia ONU şi, într-adevăr, ei ne-au cerut în 2009 o deschidere mai mare în privinţa adopţiilor”, mărturisea Bogdan Panait în plenul Senatului.

Se redeschide prăvălia unei ţări second-hand. Avem „marfă nouă”. Confiscată de prin maternităţi şi nerevendicată. Copii „proaspeţi”, pe care nu putem să-i creştem în propria lor ţară, pentru că nu ne pasă. Nici de ei, nici de ţară. Doar „interesul superior”...

Reşedinţa nu e la adresa de domiciliu

Potrivit prevederilor art.13 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică şi principală”. În plus, noţiunea de „reşedinţă obişnuită” nu a fost definită până acum de nicio lege românească în vigoare. OUG 97/2005 prevede că „domiciliul persoanei fizice este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală”, în vreme ce reşedinţa este „adresa la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii 287/2009 privind Codul Civil (Noul Cod Civil), domiciliul fiind „locul unde persoana fizică are principala sa aşezare” (art.87), iar reşedinţa „locul unde persoana are locuinţa secundară” (art.88).

Un stadion de copii livraţi străinilor

Una dintre primele legi apărute în România după Revoluţie a fost Legea 11/1990 privind încuviinţarea înfierii. În această lege s-au stipulat şi proceduri privind adopţia internaţională, până atunci inexistente în legislaţia românească (există însă voci care susţin că, în perioada 1980 – 1989, Ceauşescu a trimis „la export” circa 600 de copii, prin adopţii internaţionale).

Înainte de 1996, adopţiile se făceau direct din familia biologică şi au devenit imediat o afacere înfloritoare. Pentru intermediari, pentru magistraţi şi pentru părinţii naturali ai copiilor înfiaţi. Nu există statistici oficiale cu numărul adopţiilor internaţionale din această perioadă. Răspunzând unei solicitări făcute de „Jurnalul Naţional” în 1998, Comitetul Român pentru Adopţii ne informa că „în perioada 1991 – 1998 au fost înregistrate 6896 de adopţii internaţionale”. Greu de crezut, atâta vreme cât numai în 1998, conform datelor pe care le deţinem astăzi, au fost înrregistrate 2720 de adopţii (37 dintre copiii înfiaţi au ajuns în Cipru, 512 în Italia şi 726 în SUA). În anul imediat următor, au luat calea străinătăţii alţi 2117 copii (6 dintre ei au ajuns în Andora, 20 în Australia, 6 în Finlanda şi 9 în Luxemburg). Potrivit datelor furnizate la acea vreme de Agenţia Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, în perioada 1997 – 2000 au fost aprobate 9595 de adopţii internaţionale (şi doar 3600 de adopţii naţionale). 3500 au fost realizate doar în anul 2000, iar o treime dintre copii au plecat în SUA. Americanii editau îndrumare de adopţie, iar unul dintre ele „How to adopt in Colorado”, dădea chiar şi preţurile la copii: organizaţia „Hand in Hand International Adoption” percepea o taxă de 16.245 de dolari pentru un copil român cu vârsta între 6 şi 14 ani. Dublu faţă de un copil filipinez care era cotat la 8.550 de dolari.

La sfârşitul anului 2000 existau 105 fundaţii acreditate să presteze servicii în procesul de adopţie. Din statisticile existente, aceste fundaţii au contribuit la finanţarea sistemului de protecţie a copiilor instituţionalizaţi cu circa 10 milioane de euro, în mai puţin de doi ani de activitate (1999 – august 2000). Afacerea devenise extrem de profitabilă, iar câştigurile erau împărţite între ONG-uri, case de avocatură şi angajaţi din sistemul de protecţie a copilului. În 2001, numai în patru luni (ianuarie – aprilie), au fost încuviinţate, definitiv şi irevocabil, 920 de adopţii internaţionale.

În urma solicitărilor Parlamentului European, în octombrie 2001 România a introdus un moratoriu care suspenda adopţiile internaţionale. Cu toate acestea, în perioada 2001 – 2003, în plin moratoriu, Guvernul României a trimis către instanţele judecătoreşti, prin memorandumuri, 1115 cereri de adopţie internaţională. 1003 au fost aprobate şi, dintre copiii înfiaţi, 8 au plecat în Andora, 6 în Malta, unul în Slovacia, 4 în Venezuela, 230 în Italia şi 384 în SUA.

În mai 2004, baroneasa Emma Nicholson declara, într-un interviu acordat BBC, că „în 10 ani, peste 30.000 de copii au fost transferaţi în străinătate, cu un profit de un miliard de dolari pentru oficialităţi şi intermediarii care au înlesnit adopţile”. Doi ani mai târziu, Oficiul Român pentru Adopţii anunţa că nu mai ştie nimic de soarta a 1150 de copii adoptaţi în străinătate după 1997. Cei mai mulţi dintre aceşti copii fuseseră înfiaţi în SUA, ţară care nu a adoptat Convenţia de la Haga referitoare la procedurile de informare post-adopţie. Vă amintiţi? Aceeaşi Convenţie de la Haga e invocată azi, pentru justificarea expresiei „reşedinţă obişnuită” în legea ce permite reluarea adopţiilor internaţionale…

Cu 30.000 de copii poţi umple un stadion. Dacă aţi văzut spotul tv ce face lobby pentru exportul de copii, folosind manipularea emoţională, să ştiţi că acolo, în tribunele acelea, sunt copiii plecaţi din România, fără voia Ei, în SUA, Italia, Malta, Venezuela, Honolulu…

Românii sunt discriminaţi

Legea care, aparent, propovăduieşte adopţia internă îi nedreptăţeşte pe cetăţenii români. Şi pe cei rămaşi în România, şi pe cei plecaţi la muncă, în străinătate. Primii sunt încadraţi, alături de străini, la categoria „adopţie internă”, însă au o condiţie suplimentară de îndeplinit: trebuie să fi „efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele impuse de şederea pe teritoriul altui stat în scop diplomatic”. Prin comparaţie, străinii nu-şi pierd dreptul de şedere permanentă şi, deci, nici pe cel de-a adopta, dacă lipsesc din România o perioadă de maxim 6 luni.

Constituţia, la art. 16, prevede egalitatea în drepturi a cetăţenilor României. Indiferent de domiciliul şi de locul de muncă pe care îl au sau de ţara în care se află. „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi au autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Vorbe! PL 250/2011 îi încadrează pe cetăţenii români aflaţi în străinătate la „adopţie internaţională”. În noua lege, art. 45, alin. (1), lit. b) prevede că: „adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa oficiului (n.r. – ORA) şi numai dacă adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român”. În plus, „adopţia poate fi încuviinţată numai după o perioadă de 2 ani, termen în care se realizează procedura de adopţie internă”. Dintotdeauna, legea privind regimul juridic al adopţiilor a încălcat prevederile art. 16 din Constituţie, iar „Jurnalul Naţional” a atras atenţia public asupra acestui fapt încă de pe vremea când Legea 273/2004 era în faza de proiect.

Din respect pentru legea fundamentală a ţării, sesizăm încă o dată Curtea Constituţională a României şi instituţia Avocatului Poporului, cerându-le să repună în drepturi milioanele de cetăţeni români, nedreptăţiţi de-o lege făcută la noi pentru beneficiul cetăţenilor din Andorra, Venezuela, Malta, Italia şi, mai ales, din SUA.

„Mulţumesc celor două comisii care au adus un amendament referitor la posibilitatea românilor din străinătate să adopte pe care internaţională copii din România” – Bogdan Panait, secretar de stat ORA

„Ştiu şi semnalele internaţionale, nu cele de la Comisie, din alte părţi. Ştiu care sunt aşteptările, dar mi-aş dori foarte mult ca legislaţia care, eventual, ar pune în discuţie o flexibilizare a cadrului general în ceea ce priveşte adopţiile să fie însoţită de o legislaţie draconică pentru cei care comit infracţiuni şi organizează ringuri infracţionale în legătură cu această procedură de adopţie” – Senator Cristian Diaconescu

ADRIANA OPREA-POPESCU

sursa>

http://www.jurnalul.ro/special/special/senatul-voteaza-maine-reluarea-adoptiilor-internationale-deghizate-in-adoptii-interne-581483.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Membrii CNA doresc ca ştirile despre sinucideri să fie interzise la TV

Adevarul.ro / 9 iunie 2011

Cristina Trepcea, membru al CNA, a propus în şedinţa de joi ca sinuciderile copiilor şi adolescenţilor să fie interzise la televizor şi radio.

Membrii CNA Cristina Trepcea şi Narcisa Iorga au propus lansarea unei dezbateri publice care să-i facă pe toţi cei implicaţi în domeniul audiovizualului să conştientizeze gravitatea problemei sinuciderilor minorilor. Cristina Trepcea a precizat că televiziunile se fac vinovate de promovarea sinuciderilor, iar tinerii urmăresc un anumit tipar atunci când decid să-şi pună capăt zilelor. „Putem vorbi de săptămâni de când vedem la televizor tot mai multe sinucideri de adolescenţi care urmăresc un anumit tipar. Ce tipar? Exact tiparul care a fost promovat – şi nu mă jenez să spun promovat – de televiziuni în momentul în care au descris modul în care un adolescent şi-a umplut ghiozdanul cu pietre şi s-a aruncat în râu. Câteva zile mai târziu, un altul a făcut exact acelaşi lucru, respectând modelul descris, apoi un altul, şi iată am auzit la ştiri acum două zile că al cincilea adolescent a făcut exact acelaşi lucru. În urmă cu câţiva ani, când a fost sinuciderea adolescentului care s-a aruncat de la etaj în urma unei relaţii criticate cu profesoara de română, a urmat un val de sinucideri pe acelaşi model„, a spus Cristina Trepcea.

Aceasta a adăugat că radiodifuzorii şi publicul ar trebui să privească în mod responsabil problema sinuciderii, iar ştirile care oferă detalii ale sinuciderilor ar trebui interzise la televizor. „Dacă radiodifuzorilor li se va părea important că x, y, în vârstă de 12 ani, s-a aruncat în râu, să nu poată să spună decât această informaţie. Sigur că, dacă o televiziune îşi va dori să ia legătura cu psihologi, cu sociologi, cu reprezentanţi ai unor foruri în drept care să facă studii, bineînţeles că o vor putea face şi atunci vor putea să vorbească despre rezultatele unui studiu sociologic sau jurnalistic, însă faptul în sine (sinuciderea, n.r.), eu nu cred că este o ştire. Dacă vor dori să facă în continuare o ştire din faptele diverse, din sinuciderile adolescenţilor nu trebuie să se mai facă ştiri în România”, a încheiat Cristina Trepcea.

Iulian Ioncea

Citeste si>

De ce este sinuciderea cel mai mare pacat?

sursa>

http://www.adevarul.ro/financiar/media/CNA-doresete-sinuciderile-interzise-TV_0_496150971.html

 
2 comentarii

Scris de pe Iunie 10, 2011 în articole, citadela, diverse, Sinucideri, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cuvânt despre împrumuturi și datorii al Sfântului Vasile cel Mare

Moldova Ortodoxa / 8 iunie 2011

Nu vedem venind să se împrumute pe cei lipsiți de cele de neapărată trebuință vieții – că unii ca aceștia nu găsesc creditori -, ci se împrumută cei care fac cheltuieli mari, care fac lux inutil, care sînt robi plăcerilor omenești. Femeia spune: „Îmi trebuie rochie luxoasă și bijuterii; copiilor mei le trebuie podoaba strălucită a hainelor; dar și slugilor mele le trebuie îmbrăcăminte înflorată și felurită; la masă, belșug!” Un bărbat care slujește femeii sale în unele ca acestea se duce la zaraf și, înainte de a se folosi de banii împrumutați, schimbă un stăpîn cu altul; și schimbînd mereu pe cei care-l împrumută, prin continuarea răului, nu-și mai dă seama în ce încurcătură se găsește.

Și după cum hidropicii nu-și închipuie că sînt bolnavi, din pricina îngrășării lor, tot așa și cel care se tot împrumută își închipuie că e bogat, pentru că mereu ia și mereu dă, achitînd împrumutul ajuns la scadență cu alt împrumut nou; și astfel prin continuarea împrumuturilor, cîștigă încrederea creditorilor. Dar după cum cei care se îmbolnăvesc de holeră varsă ce au mîncat mai înainte și, dacă introduc o nouă mîncare înainte de a lise curăți bine stomacul, o varsă iarăși și pe aceasta cu durere și cu zguduituri, tot așa și aceștia, plătind camătă peste camătă, fac un al doilea împrumut înainte de a scăpa de împrumutul de mai înainte; pentru moment, se laudă cu banii altora, dar mai tîrziu își plîng propriii lor bani.

O, pe cîți nu i-au pierdut banii străini! Cîți îmbogățiți, ca în vis, n-au căzut în pagube nespus de mari!

Mi se poate însă spune:

– Mulți s-au îmbogățit din împrumuturi!

După părerea mea, mai mulți s-au spînzurat. Tu îi vezi pe cei care s-au îmbogățit, dar nu-i numeri pe care s-au spînzurat, care, nemaiputînd îndura rușinea față de creditori, au preferat moartea prin spînzurătoare decît o viață plină de ocară.

Am văzut o priveliște jalnică: copii din oameni liberi duși la vînzare în piață din pricina datoriilor părinților. N-ai bani ca să-i lași copiilor? Nu le lua și libertatea! Un singur lucru păstrează-le: bunul libertății, averea pe care ai moștenit-o tu de la părinți! Nimeni niciodată n-a fost dat în judecată pentru că tatăl lui a fost sărac; datoria părintească însă duce la închisoare. Nu lăsa un zapis care să fie un blestem părintesc pentru copiii și nepoții tăi!

__________________________

Cuvânt extras din Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la psalmiEIBMBOR, București, 2000, pp. 63-64.

__________________________

sursa>

http://ortodox.md/content/cuvint-despre-imprumuturi-si-datorii-al-sfintului-vasile-cel-mare-330-379

foto>

http://orthodoxword.files.wordpress.com/2010/01/basil-the-great.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Episcopii Ortodocsi Canonici din America de Nord si Centrala despre internet: „Tehnologia nu este pacatoasa; dar abuzul de tehnologie este pacat si crima”

Basilica.ro / 27 mai 2011

În perioada 25 – 27 mai 2011, la Chicago, a avut loc a doua ședință a Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală. Iată câteva fragmente din Mesajul Adunării Episcopilor Ortodocși Canonici din America de Nord și Centrală, postat pe site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, romarch.org:

„[…] Nu putem să tăcem în fața atrocităților și persecuțiilor săvârșite împotriva minorităților creștine de fundamentaliști și extremiști, în Palestina și Egipt, mai ales împotriva creștinilor prinși în mișcările de revoluție arabă care au descătușat animozități sectare mult timp reprimate. În particular, comunitățile creștine din Palestina și Orientul Mijlociu au fost drastic reduse și obligate să se refugieze. Cerem liderilor politici din lumea întreagă să nu mai ignore manifestările de intoleranță, discriminare și persecuție fățișă împotriva tuturor comunităților religioase – evrei, creștini sau musulmani – care trăiesc în zone de război și țări ale lumii, mai ales în Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Considerând faptul că luna iunie a fost desemnată “luna securității internetului”, îi îndemnăm pe preoți și credincioși să devină conștienți și să asigure protecție pentru copiii și comunitățile noastre față de multele și diversele pericole, cum ar fi pornografia, riscurile de atac prin internet, etc. și mai ales dezbinarea ce poate fi produsă în Biserică. Tehnologia nu este păcătoasă; dar abuzul de tehnologie este păcat și crimă. În îndemnăm pe credincioși să distribuie literatură despre securitatea internetului, să organizeze lecții despre acest subiect, să se folosească de posibilitățile de control și să ia măsuri serioase pentru a determina companiile și distributorii să folosească opțiuni de protecție a copiiilor. […]”

Intreg comunicatul AICI

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/adunarea_episcopilor_ortodoci_canonici_din_america_de_nord_i_centrala_6095.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Legea care reglementează parteneriatul între Stat şi Biserică a fost adoptată

Basilica.ro/ 9 martie 2011

Statul face primul pas către transferul serviciilor sociale în responsabilitatea Bisericii. Ieri, 8 martie, Parlamentul a adoptat legea parteneriatului Stat-Culte, informează Radio TRINITAS.

Proiectul prevede posibilitatea ca unităţile de cult să îngrijească persoanele vârstnice fără adăpost şi copiii orfani. Legea mai are nevoie doar de promulgarea Şefului Statului pentru a fi aplicată.

Unităţile de cult vor putea să înfiinţeze azile pentru persoanele vârstnice care nu dispun de venituri şi să ofere asistenţă copiilor din familii monoparentale sau ai căror părinţi sunt violenţi sau alcoolici.

Printre beneficiarii legii se numără şi copiii orfani, cei abandonaţi, precum şi copiii seropozitivi. Totul va fi inclus în cadrul unui program a cărui finanţare va fi asigurată în proporţie de 80% de bugetul public, restul de 20% din cheltuieli urmând a fi suportate de Biserică, donaţii sau sponsorizări.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/legea_care_reglementeaza_parteneriatul_intre_stat_si_biserica_a_fost_

adoptata_5701.html

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/biserica_ortodoxa_romana_in_prim_planul_asistentei_sociale_din_romania_1431.html

 
Un comentariu

Scris de pe Martie 10, 2011 în articole, citadela, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: astăzi este o mare nevoie de o „alianta strategica” cu catolicii si protestantii pentru apararea valorilor crestine autentice

Interfax Religion/ 28 februarie 2011

Moscova – Situaţia morală şi demografică a Rusiei ridică semne de întrebare privind viitorul ei, a spus Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse.

„De multe ori spun că astăzi este o mare nevoie de o „alianţă strategică” între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevaratele valori creştine – familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte”, a spus mitropolitul într-un interviu publicat luni [28 februarie a.c. – n.m.] în revista Pravda Komsomolskaya.

Toate aceste noţiuni sunt „complet revizuite, iar noi trebuie să ne opunem acestui lucru”, a spus el. „În caz contrar, atât Rusia, cât şi Creştinismul în general, nu peste mult timp îşi vor pierde „sarea” şi imaginea lor şi vor rămâne doar un subiect de studiu pentru istorici şi arheologi”.

Rusii „au început să se obişnuiască cu criza demografica severă din ţara lor”, a spus ierarhul. Întrebat ce poate sa sugereze Biserica pentru a schimba această situaţie, el a amintit de recenta iniţiativă majoră a Patriarhului Kirill, care implică un set de propuneri pentru a lupta împotriva avorturilor, pentru a sprijini familiile cu mulţi copii, pentru a ajuta copiii rămaşi fără părinţi şi propunerea legislativă pentru a proteja familiile şi copilăria.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=dujour&div=1

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,