RSS

Arhive pe etichete: criza

Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie – Pastorala la Învierea Domnului (2012) a IPS Laurentiu Streza

[Ultima parte a pastoralei este si cea mai acida, facand referire la generalizarea desfraului in mass media si criza familiei. Totodata, legatura noastra cu Hristos a devenit de „circumstanta” din cauza crestinismului nostru formal, practicat la scara larga.- dan.camen.]

BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI, ÎN SFÂNTA LITURGHIE

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI 

†LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul
să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută
şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.

(Stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit şi de neînţeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăşi peste noi şi ne face părtaşi tainicului ospăţ al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer şi pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi şedem cu Hristos la Cina Împărăţiei veşnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură.

În săptămâna ce a trecut am trăit împreună cu Hristos Sfintele Pătimiri pe care El le-a îndurat din dragoste pentru noi, am văzut vânzarea Sa, am simţit durerea batjocoririi şi a răstignirii Sale, am fost copleşiţi de durere şi de vinovăţie, ştiind că pentru iertarea păcatelor noastre a fost nevoie de o jertfă atât de sângeroasă şi de o moarte atât de nedreaptă. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrăi şi noi, pentru că ele sunt mereu vii în Persoana Mântuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, şi menţinem legătura cu El prin rugăciuni, imne şi cântări. La rândul Său, Hristos comunică şi împărtăşeşte fiinţei noastre toate stările prin care umanitatea Sa curată a trecut şi ne face astfel contemporani cu El, în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, în acest drum străbătut de El.

Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi, prin întreg cultul Bisericii, este realitatea tainică a acestei „nopţi de mântuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Această negrăită bucurie o primim de la El, de la Cel răstignit şi înviat, devenind părtaşi şi noi la Învierea Sa, la biruinţa asupra morţii, asupra diavolului şi asupra păcatului. Astăzi, prin El, simţim şi noi aceeaşi fericire pe care Apostolii şi ucenicii au gustat-o când li S-a arătat Mântuitorul. Simţim şi noi, în interiorul nostru că Hristos a înviat, că El este viu şi că noi nu vom muri niciodată, pentru că moartea nu mai are stăpânire peste noi.

Iată de ce Sfânta Biserică, în această „aleasă şi sfântă zi, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, ne ajută să retrăim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Învierii şi a Sfintei Liturghii. La chemarea îngerească: „Veniţi de luaţi lumină!”, am venit cu toţii şi ne-am aprins făcliile, din faţa sfântului altar, care preînchipuie simbolic mormântul învierii lui HristosMântuitorul lumii. Am alergat apoi, împreună cu femeile mironosiţe, cu făclii aprinse în mâini, înconjurând biserica, ca să ducem în lumea întunericului vestea Învierii Domnului, cântând: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învrednicşte cu inimă curată să Te slăvim. Am purtat cu noi: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi icoana Învierii, ca mărturii ale realităţii celei mai mari minuni săvârşite pe pământ.

În afara bisericii, în faţa uşilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Învierii„ca un fel de trâmbiţare a veştii minunate a Învierii Domnului în toată lumea”. Cel care „citeşte Evanghelia închipuie acum pe femeile mironosiţe, care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat, pline de bucurie, să spună ucenicilor că Domnul a înviat[1].

A urmat apoi preamărirea Sfintei Treimi, prin binecuvântarea Învierii: „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi…”. Asemenea martorilor Învierii Domnului şi noi am fost pătrunşi de fiorul bucuriei nespuse, când am intonat pentru prima dată minunatul imn pascal: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Apoi, cădindu-se împrejurul icoanei Sfintei Învieri, se repetă acest imn, împreună cu versetele psalmistului: „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El! Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruinţa asupra morţii şi asupra puterii diavolului şi zdrobirea porţilor iadului, de către Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din faţa uşilor de intrare în biserică, împrumutat din rânduiala sfinţirii noului locaş de închinare. Arhiereul sau preotul, simbolizând pe Hristos Care a zdrobit ferecăturile de aramă ale iadului, bate în uşă, purtând un dialog cu o persoană din biserică, prin cuvintele psalmistului:„Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intră în biserică şi se cântă troparul pascal, continuându-se Utrenia Învierii. „Reintrarea clerului şi a credincioşilor, din întunericul de afară, în biserica luminată, simbolizează lumina Învierii, care a strălucit la mormânt[2].

Slujba Utreniei este plină de fericirea pascală, exprimându-se prin cântările liturgice această împreună trăire cu Hristos a bucuriei Învierii, care ne pregăteşte pentru marea întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toţi la acest ospăţ al Fiului de împărat, care este pregătit în cer pentru noi şi la care suntem invitaţi să participăm, acum şi aici, prin Sfânta Împărtăşanie: „Masa este bogată, spune Sfântul Ioan, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că, din mormânt, iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului[3].

Iubiţi fraţi creştini,

Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie simţim cu toţii că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea[4], că dragostea lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne mângâie. Nimeni nu mai e acum sărac sau bogat, nimeni nu mai este întristat sau suferind, căci toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, în Împărăţia veşnicei Sale iubiri. Cu această simţire îndrăznim să ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă cu Trupul Său preacurat, în care sunt cuprinse toate simţirile sufletului Lui, iar aceste simţiri curate se imprimă în toţi cei care se împărtăşesc cu vrednicie, căci „în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila Lui…, care este însăşi dragostea Lui care mi se împărtăşeşte prin Trupul Lui mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simţirilor lui sufleteşti. Cu atât mai mult Trupul Cuvântului dumnezeiesc, în care mereu Îşi trăieşte, cu o simţire ce întrece orice simţire omenească, frângerea din milă pentru noi[5].

Simţirile bucuriei curate ale sufletului Său îndumnezeit, pentru învierea şi răscumpărarea noastră din tirania păcatului, a diavolului şi a morţii ni le dăruieşte nouă la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtăşire cu scumpul Lui Trup şi Sânge. Ele devin în noi „izvor de bunătăţi, viaţă, nepătimire”, „foc şi lumină care arde spinii păcatului şi care umple de mireasma dumnezeirii[6], şi aduc în noi pregustarea din fericirea vieţii viitoare, „scufundarea existenţei noastre în viaţa infinită a lui Dumnezeu şi, prin aceasta, sorbirea unei vieţi nemuritoare şi plenare[7].

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtăşire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune şi aşteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viaţa liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu şi om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioşi a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreţine viaţa noastră şi acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt şi de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.

Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copii, noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?

Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 117.

[2] Ibidem, p. 118.

[3] Joannes Chrysostomus Scr, Sermo catecheticus in pascha, PG 59, 723A, edit. J.-P. Migne, Paris, 1857-1866.

[4] Penticostar, Bucureşti, 1999, p. 15.

[5] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, p. 5-12, 344.

[6] „Canonul de pregătire pentru împărtăşanie”, în Ceaslov, Bucureşti, 1979, p. 631.

[7] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică… vol. III, p. 87.

________________________________

sursa>
http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=1948 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

IPS Teofan: Anul 2011 – Nădejdi şi îngrijorări

Preluare de la Cidade de Deus

17 ianuarie 2011

† Teofan,

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Au trecut, cu mila lui Dumnezeu, două săptămâni din noul an. După schimbarea ritmului vieţii timp de câteva săptămâni pentru unii sau doar de câteva zile pentru alţii, s-a reintrat din plin în obişnuitul situaţiei.

Ne-am reîntors la muncă poate ceva mai odihniţi, poate întrucâtva motivaţi mai puternic pentru a îndeplini ceea ce avem de făcut.

Da, ne-am întors la ceea ce avem de făcut. Ce avem însă de făcut în sensul esenţial al cuvântului?

Să depăşim criza, spun unii. Să ne păstrăm locul de muncă, răspund alţii. Bugetarii speră la salarii ceva mai mari, cel puţin la nivelul celor din iunie trecut. Profesorii analizează noua Lege a educaţiei, sperând în ceva mai bun unii dintre ei, alţii contestându-o ca pe o cedare în faţa aliaţilor de guvernare. Iarna grea de până acum câteva zile a bucurat pe unii, i-a îngrijorat pe mulţi cu gândul la factura pe care o au de plătit la electricitate sau gaz. Politicienii se zbat pentru admiterea în spaţiul Schengen, fac şi desfac alianţe, se pregătesc pentru noi confruntări electorale. În Consiliile Judeţene şi Primării se împart bugetele supravieţuirii. Apar meserii noi, de tipul “prezicătorilor”, pentru a mai obţine ceva bani la buget sau, mai bine zis, de a dovedi, cu ştiinţă sau nu, nivelul la care a ajuns pravoslavnicul neam românesc.

În puţine cuvinte, în această zonă se îndreaptă preocuparea majorităţii românilor la anul 2011 de la Naşterea lui Hristos. Numai că, la o primă vedere, Hristos e greu de găsit în ambianţa descrisă.

În pofida acestei prime analize concluzionată în constatarea că Hristos nu-Şi găseşte locul, El este pretutindeni pentru cei ce au simţire duhovnicească să-L sesizeze. Pustnicul din mănăstire sau sfântul preot dintr-o parohie necunoscută, bătrânul îngenuncheat la rugăciune sau mama cu pruncul în braţe, dascălul, care, în pofida unui salariu imposibil, se prezintă la catedră, întreprinzătorul care depăşeşte obstacole de netrecut şi menţine locurile de muncă, basarabenii care se trezesc în număr tot mai mare din somnul siberian sunt cei prin care Hristos Se arată şi oferă nădejde de salvare într-o Românie care pare că se scufundă.

Da, există o Românie adâncă, reală, adevărată, concretizată în “cei 7.000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal” (III Regi 19, 18) din vremurile grele de acum. Chiar dacă în jurul nostru aflăm sărăcie, corupţie, avorturi şi divorţuri, disperare şi sinucideri, există totuşi o Românie creştină, singura reală şi care constituie plămada întregii frământături.

La început de an 2011 constatăm că în noi şi în jurul nostru se află atâta “oştire” care ne împresoară şi ne doreşte răul. Ne plângem, cădem în deznădejde şi strigăm, precum altădată slujitorul lui Elisei proorocul: “Vai, stăpânul meu! Ce să facem?”. Ne este de trebuinţă curajul, voinţa, credinţa de a auzi glasul proorocului: “Nu te teme, pentru că cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Şi slujitorul “a văzut că tot muntele era plin de cai şi care de foc împrejurul lui Elisei” (IV Regi 6, 15-17).

Da! Răul este mare; urâţenia este multă; necredinţa, erezia şi superstiţia se răspândesc; confuzia câştigă spaţii noi de manifestare; păcatele contra firii, desfrânarea, avortul şi divorţurile macină familia, iar exemplele pot continua arătând cât de mulţi sunt duşmanii unei Românii creştine.

Cu toate acestea, “cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei”. Maica Domnului, îngerii şi sfinţii, Sfintele Liturghii şi cele 7.000 de suflete care n-au îngenuncheat înaintea lui Baal constituie focul dimprejurul României care arde toată necurăţia.

“Sus să avem inimile!”

“Să mulţumim Domnului!”

sursa>

http://cidadededeus.wordpress.com/2011/01/17/ips-teofan-anul-2011-nadejdi-si-ingrijorari/

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 17, 2011 în articole, citadela, diverse, duhovnici

 

Etichete: , , , , , , , ,

Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei „CĂTRE POPOR”

„CĂTRE POPOR”

enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei, care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010, simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

În faţa acestei situaţii orice om raţional se întreabă: de ce nu am luat mai devreme toate aceste măsuri drastice, care astăzi sunt caracterizate drept necesare. De ce nu am schimbat la timpul lor toate aceste patogenii ale societăţii şi ale economiei pe care azi le realizăm în un mod brutal? Persoanele de pe scena politică din ţara noastră sunt, de decenii, aceiaşi. Cum au socotit atunci costul politic, ştiind că conduc ţara la catastrofă, iar azi ei se simt în siguranţă, pentru că acţionează de pe poziţia celor care dau porunci? Au loc răsturnări radicale pentru care altădată se revolta întreaga Grecie, iar azi ele se impun aproape fără împotriviri.

Criza noastră economică, în cuvinte foarte simple, se datorează diferenţei dintre producţie şi consum. Între ritmul lent al producţiei pe care îl atingem şi nivelul ridicat de viaţă cu care ne-am învăţat să trăim. Când ceea ce se consumă este mult mai mare decât ceea ce se produce, atunci balanţa economică înclină spre partea cheltuielilor. Ţara noastră, pentru a face faţă, este nevoită să se împrumute cu speranţa că balanţa perturbată se va reechilibra. Atunci când însă nu se întâmplă acest lucru şi debitorii cer returnarea împrumuturilor plus dobândă, se ajunge la criză şi la faliment. Criza economică care chinuie şi domină ţara noastră nu este însă decât vârful iceberg-ului. Este urmarea şi rodul unei alte crize, a celei duhovniceşti. Disproporţia dintre producţie şi consum prezintă însă nu doar o dimensiune economică, ci în primul rând este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovniceşti, care priveşte atât conducerea ţării, cât şi poporul. O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care în practică se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Şi pe de altă parte, un popor, adică noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lăsat pradă bunăstării, îmbogăţirii facile şi traiului bun, ne-am dedat câştigului uşor şi înşelăciunii. Nu ne-am pus problema adevărului lucrurilor. Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.

Esenţa crizei duhovniceşti este absenţa sensului vieţii şi încarcerarea omului în prezentul rectiliniu, adică în instinctul lui egoist. Un prezent fără viitor, fără perspectivă. Un prezent condamnat la plictis şi monotonie. Viaţa a devenit un interval de timp între două date, a naşterii şi a îngropării, cu un interval necunoscut între ele.

Într-o asemenea perspectivă, deşertăciunea se ia la întrecere cu iraţionalul şi lupta o câştigă totdeauna tragicul. Când te adresezi tinerilor şi îi întrebi: „de ce iei droguri, fiule?” şi îţi răspund: „spuneţi-mi dumneavoastră de ce să nu iau? Nu sper nimic, nu aştept nimic, singura mea bucurie este atunci când înfig injecţia şi călătoresc (în alte lumi)”; sau atunci când atragi atenţia unui tânăr că luând droguri va muri, iar el îţi răspunde cu un zâmbet tragic: „nu înţelegeţi că eu iau droguri, ca să trăiesc”, atunci înţelegi cât de incredibil de adevărate şi de potrivite în tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci diferenţierea de restul lumii este singurul drum de viaţă, pentru că altfel, dacă nu eşti imoral, eşti prost. Aşa au gândit şi au făptuit mulţi, aşa am ajuns la diferenţierea şi de putere, dar şi de poziţie în poporul nostru. Întrebarea – dilema lui Dostoievski „libertate sau fericire?” o trăim în tot tragicul ei. Am ales bunăstarea contrafăcută şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea ţării noastre. Astăzi omul în mod justificat tremură mai degrabă „oare nu cumva i se vor micşora veniturile?”, dar nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenţa adevăratei crize şi sursa crizei economice pe care atât de nemilos o exploatează actualii „negustori de popoare”.

În Sinodul Ierarhiei, noi, părinţii voştri duhovniceşti, ne-am făcut autocritica, am dorit să ne confruntăm cu responsabilităţile noastre şi să cercetăm care este partea noastră de vină în prezenta criză. Ştim că uneori v-am mâhnit, v-am smintit chiar. Nu am reacţionat direct şi la momentul potrivit faţă de atitudini care v-au rănit. Negustorii distrugerii relaţiei dintre popor şi Biserica sa care îl păstoreşte au exploatat îndeajuns şi în mod pragmatic scandalurile fabricate şi au încercat să destrame încrederea dumneavoastră în Biserică.

Dorim să vă spunem că Biserica are antidotul consumului ca mod de viaţă şi acesta este asceza. Şi dacă consumul este sfârşitul, pentru că este o viaţă fără sens, asceza este drumul, pentru că conduce la o viaţă cu sens. Asceza nu este privarea de plăcere, ci îmbogăţirea vieţii cu sens. Este antrenamentul sportivului care îl conduce la competiţie şi la medalie, iar această medalie este viaţa care biruieşte moartea, viaţa care se îmbogăţeşte cu dragoste. Asceza este drumul libertăţii, împotriva sclaviei inutilului care astăzi ne înjoseşte.

Ne nelinişteşte situaţia Educaţiei noastre, pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc. De aceea suntem neliniştiţi în privinţa proiectului Noului Liceu care se pregăteşte. Manualele şcolare se scriu, într-adevăr, cu răspunderea guvernului, dar conţinutul lor îl vizează şi pe ultimul cetăţean grec, care aşteaptă de la Biserica sa să îi facă cunoscut cu putere şi glasul său smerit.

Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi speranţă.

Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan, nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă şi care să păstorească cu putere. O Biserică care nu se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, indiferent dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.

Biserica este singurul organism care poate să stea nemijlocit alături de om şi să îl sprijine. Biserică însă suntem cu toţii şi aceasta este puterea noastră şi puterea ei. La unitatea dintre păstori şi popor ţintesc negustorii de popoare şi încearcă să o submineze. Ei ştiu că dacă vor „pierde” păstorul, cu uşurinţă se vor risipi oile şi le vor supune. Istoria ne învaţă că acolo unde Dumnezeu a fost luptat, scopul final era omul şi înjosirea lui. Întruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoaştere a persoanei umane. Biserica nu se opune guvernării, ci acelora care exploatând guvernarea şi ascunzându-se în spatele puterii lucrează să vă priveze de speranţă. Aduceţi-vă aminte că pentru mulţi specialişti în economie, prezenta criză este fabricată, este o criză care urmăreşte controlul mondial de către puteri care nu sunt iubitoare de oameni.

Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie şi trup al lumii, parte a istoriei. Nu poate să îngăduie nici nu fel de nedreptate, dar este datoare să arate disponibilitate pentru mărturisire şi martiriu. Ştim că oamenii de lângă noi suferă de foame, se află în sărăcie, se sufocă economic, deznădejdea de multe ori stăpâneşte inima lor. Cunoaştem acest lucru, pentru că prima lor oprire în căutarea speranţei este Biserica din zona lor, parohia lor. Scopul şi lupta noastră este ca fiecare parohie să devină centrul de unde activitatea pastorală a bisericii locale să îmbrăţişeze întreaga societate locală respectivă.

Decizia noastră este să creăm un observator al problemelor sociale cu scopul de a urmări îndeaproape şi de a preîntâmpina metodic problemele pe care le creează prezenta criză. Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Cunoaşteţi şi dumneavoastră că în această privinţă Biserica realizează o lucrare uriaşă. Cunoaşteţi acest lucru, pentru că mulţi dintre dumneavoastră sprijiniţi voluntar acest efort al parohiei voastre şi îl susţineţi economic. Vă chemăm să staţi aproape fiecare de parohia voastră, ca să ne confruntăm împreună cu aceste momente grele.

Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea perspective. Noi toţi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste. Cu acest duh, adunaţi-va în jurul marii noastre familii, Biserica, scoţând la iveală greşelile noastre, căutând sensul vieţii în dragoste, vom ieşi din acest ceas greu.

Ierarhia Bisericii Greciei

Traducere Mihail Ilie

__________________

http://www.zoiforos.gr/

http://www.inews.gr/152/olo-to-keimeno-tou-fylladiou-pros-to-lao-tis-ieras-synodou-tis-ekklisias-tis-ellados.htm

__________________

sursa postarii> Razboi intru Cuvant, 29 decembrie 2010

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/12/29/marturisire-esentiala-profetica-a-sinodului-bisericii-greciei-despre-cauzele-crizei-economice-planul-de-inrobire-mondiala-si-remediile-sale-duhovnicesti-si-despre-o-prima-strategie-diversionista-d/

 
4 comentarii

Scris de pe Decembrie 29, 2010 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Ecumenicie, teologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Mesajul Majestăţii Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2010

Ziua Veche/ 24 decembrie 2010

Români,

Pentru câteva minute, vă spun bun găsit din liniştea căminului nostru de la Săvârşin. Am trecut cu toţii printr-un an greu, cu destule suferinţe şi nemulţumiri. Dar, în viaţa multora dintre noi au existat şi motive de bucurie şi speranţă. Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură, care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional.

Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă.

România are nevoie de infrastructura şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii. Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, am mers în oraşele şi comunele ţării, încurajând profesii, iniţiative, organizaţii şi instituţii. Am făcut în anul care se încheie multe vizite internaţionale, în care am susţinut interesele fundamentale ale României.

Suntem cu gândul la militarii români din teatrele de operaţii. Sunt mândru de sutele de mii de români aflaţi la lucru în străinătate, pentru o viaţă mai bună şi mai demnă. Ei ajută mult familiile lor şi România.

Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare. Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată.

Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

sursa>

http://www.ziuaveche.ro/politica/politica/9011-mesajul-majestii-sale-regelui-mihai-i-de-crciun-2010.html

foto>

http://glasul.ro/pozegalerie/2010-10-2917__ro__ZA__regele%20mihai.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe Decembrie 24, 2010 în articole, citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , , ,

Sfantul Nicolae Velimirovici despre criza mondiala

Scrisoarea a 8-a

PREOTULUI KARAN,

DESPRE CRIZA MONDIALĂ [1]

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.

Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).

Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită , judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!”

Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate ţie şi pace!

Episcop Nicolae Velimirovici


________________________


[1] Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi (scrisori misionare), vol. I, trad. din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 9-10

foto>

http://www.publicdomainpictures.net/pictures/3000/nahled/1-123566475276Th.jpg

 

Etichete: , , , ,

Guvernul Boc reduce cu 25% salariile preotilor

Cotidianul/ 24 mai 2010

Pe lângă diminuarea pensiilor şi a salariilor, măsurile drastice care vor fi aplicate de Guvern de la 1 iunie prevăd eliminarea sau reducerea şi altor beneficii şi ajutoare acordate până acum de stat. Printre acestea se numără indemnizaţia pentru creşterea copilului, bursele de studiu, subvenţiile pentru încălzire, renta viageră, salariile preoților.

Mămicile vor primi cel mai probabil o indemnizaţie pentru creşterea copiilor mai mică cu 25%. Lista tăierilor continuă cu renta viageră a agricultorilor şi cea a sportivilor, care vor fi mai mici din iunie cu 25 de procente. Guvernul nu îi iartă nici pe studenţi şi elevi, dar nici pe cei care fac cercetări ştiinţifice. Aceştia vor primi burse şi indemnizaţii mai mici tot cu 25 de procente. Preoţii vor avea şi ei salariile reduse cu 25%, iar cu aceeaşi valoare vor scădea şi diversele cheltuieli pentru angajaţii din administraţia locală şi centrală. De asemenea Guvernul vrea să economisească bani şi din eliminarea subvenţiilor pentru încălzire sau a biletelor de odihnă pentru pensionari.

Tot de luna viitoare, pensiile speciale ale magistraţilor, demnitarilor, poliţiştilor şi militarilor vor fi recalculate. Angajaţii din companiile de stat care vor fi concediaţi colectiv nu vor mai primii salarii compensatorii.

În schimb, deşi iniţial se vorbea şi de reducerea lor, Guvernul a promis că nu se va atinge de alocaţiile pentru copii şi indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, veteranii de război şi cei care au fost persecutaţi politic.

Nici de salariile angajaţilor din companiile sau regiile de stat Guvernul s-ar putea să nu se atingă. Deşi autorităţile au declarat public că şi acestea vor fi diminuate, Executivul nu a găsit încă o modalitate legală de a face acest lucru.

Dan Odagiu

sursa>

http://www.cotidianul.ro/115320-Guvernul_Boc_reduce_cu_25_salariile_preotilor

foto>

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=51678&id_jezyk=1

~~~+~~~

UPDATE

Care sunt masurile de austeritate

Romania Libera/ 27 mai 2010

Se reduc:

* salariile bugetarilor cu 25%

* indemnizaţia pentru creşterea copilului cu 15%

* indemnizaţiile acordate membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România cu 25%

* Cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis in misiune permanentă sş respectiv temporară în străinătate cu 25%

* Cuantumul drepturilor specifice pentru activităţile desfăşurate în instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu 25%

* ajutorul de şomaj cu 15%

* salariile preoţilor cu 25%

* renta viageră a sportivilor cu 25%

* compensaţia lunară pentru chirie cu 25%

* salariile angajaţilor BNR, CNVM, CSSPP şi CSA cu 25%

* cuantumul brut al pensiilor cu 15% (valoarea punctului de pensie scade la 622,9 lei)

* cuantumul sprijinului material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române şi urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România cu 15%

* ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor

* indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Nu se mai acordă:

* pensiile anticipate

* trusoul pentru nou-născuţi

* biletele de odihnă pentru pensionari

* ajutorul pentru tinerii căsătoriţi

* indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere sau la trecerea în rezervă

Potrivit Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor:

Vor fi recalculate în termen de 30 de zile:

* pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale

* pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea

* pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular

* pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari

* pensiile deputaţilor şi senatorilor

* pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă

* pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi

Vor fi recalculate în termen de cinci luni:

* pensiile militare de stat

* pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.

Măsurile prevăzute sunt valabile în perioada 1 iunie 2010 – 1 ianuarie 2011.

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/economie/

care-sunt-masurile-de-austeritate-vezi-documentele-187924.html

~~~+~~~


Este pentru prima data cand aud ca salariile preotilor se vor reduce… De data asta insa destul de considerabil. Se pare ca am ajuns de unde am plecat; toate cresterile anterioare sunt reduse acum, revenindu-se oarecum la forma initiala de dinainte de majorari… Iarasi rezolvam problemele in stilul nostru propriu, mioritic…

Auzind si de aceasta noua masura de austeritate a Guvernului Boc, dupa ce la masurile anterioare asemanatoare pensionarii au reactionat pe cat au putut, mamicile la fel, iar sindicalistii in numar mare, si ma gandeam care ar fi efectul imediat al unei astfel de decizii… nu de alta, dar tocmai ce am auzit cu cateva zile in urma un cuvant interesant al unui marturisitor ortodox care vorbise tagential intr-o conferinta despre actuala criza si despre masurile de austeritate propuse de guvern, numindu-le drept o noua forma de “canibalism”. Iarasi, ma gandeam la sfatul pe care ma pregateam de ceva vreme sa-l dau unui parinte, care la fiecare sarbatoare nationala nu rata ocazia si-i înfiera pe comunisti pentru tot raul pe care l-au facut. Vroiam sa-i spun doar atat: ca riscă mult osandindu-i pe comunisti in vremea aceasta, fiindca sunt multi dintre cei care au trait in epoca ceausista si acum o regreta, vazand planul de guvernare actual. O duceau, pe plan material, mult mai bine atunci. Mai degraba i-ar condamna pe neocomunistii actuali, deghizati in democrati. Atunci sa vezi daca ai curajul marturisirii… De asemenea, imi veneau in minte si cuvintele unui venerabil batran parinte care spunea ca Biserica in perioada aceea era mai intarita, reusind sa supravetuiasca singura atatia zeci de ani si ca cei “douazeci de ani de libertate pentru Biserica sunt deja prea multi”…

In fine, ma gandeam, deci, la efectul imediat al unei astfel de decizii canibalice, vazand si putinele comentarii la articolul in cauza, care propuneau masuri oarecum “sindicaliste” si pentru preoti: “scurtarea” slujbelor (care sunt deja scurtate la maxim de unii), incetarea pomenirii la slujbe a carmuirii tarii si marirea taxelor la serviciile religioase. Probabil ca unii dintre preoti vor adopta astfel de solutii pentru a face fata cheltuielilor. Vor aplica, deci, legea talionului, uitand ca au una mai buna, superioara… Si-asa preotii sindicalisti fac presiuni mari la CEDO pentru dobandirea recunoasterii statutului Sindicatului/ Asociatiei “Pastorul cel bun”. Astfel, odata recunoscut statutul, se vor integra perfect societatii noastre secularizate si nu-i vei mai putea deosebi de lumea veacului acestuia pieritor… Noi ii luam pe viitorii preoti din lumea aceasta secularizata si desacralizata, este adevarat, dar ca sa-i deosebim de ea si sa-i consacram, sa-i afierosim pentru totdeauna Domnului; nu sa-i readucem iar in lume cu scopul sa-i confundam cu ea. In acelasi timp, vor fi si altii dintre preoti care vor intelege ca nu aceasta este solutia, ci vor vedea cu ochi de păstor ca prin rabdare, ascultare, infranare si blandete, adica prin acele virtuti crestine marturisite de 2000 de ani incoa vor putea mosteni pamantul acesta si mai ales Raiul. Intr-o lume pieritoare, care parca te ucide din fasa, virtutile perene crestine sunt cele care te invie. Pentru asta trebuie sa “mori” mai intai ca sa poti “invia”, iar noi, crestinii, vrem sa ne “rastignim” cu Hristos, ca sa putem invia cu El. “Nebunia” aceasta evanghelica este singura noastra solutie, care, de altfel, o si propovaduim prin jugul asumat. Vreti solutii date de “profesionisti”?… uitati-va atunci in continuare pe posturile de televiziune si in presa si veti fi mintiti in continuare; veti fi, de asemenea, inrobiti fara sa vreti si injugati acolo unde jugul este impovarator. Va veti trezi in mijlocul unui razboi de interese obscure ale stapanitorilor lumii acesteia si, intrand in tabara unuia sau altuia, se vor folosi de voi in interesul lor si veti afla apoi ca paguba voastra este mai mare decat a fost la inceput. Se pare ca diferenta dintre popi si preoti va fi din ce in ce mai evidenta in zilele noastre. Poate ca acum vine vremea secerisului si ingerii vor plivi neghina din tarina, iar graul il vor aduna in jitnita (Mt. 13, 30). Este acum momentul ca noi sa dam exemplu de calmitate cand lumea este tulburata. Paradoxal, criza nu-i la noi, ci este la ei; deoarece de la ei si vine.

O vorba batraneasca spune ca preotul trebuie sa stie sa traiasca din parohie. Este adevarata, pentru ca te indeamna sa fii parinte cu enoriasii tai, nu prestator de servicii (religioase). Sunt unele parohii mai mici, indeosebi in zona rurala, care nici in felul acesta nu pot asigura preotului venitul minim necesar, de aceea cred ca preotul acela trebui sa munceasca auxiliar in mod cinstit si onest in primul rand fata de preotia sa si apoi fata de comunitatea in care traieste, pentru ca sunt unele munci pe care oamenii le desconsidera din pricina smereniei pe care trebuie sa o ai atunci cand le faci. Mantuitorul îl ajuta pe batranul Iosif la dulgherie, iar Sf. Ap. Pavel facea corturi si nu accepta sa fie intretinut de crestini ca sa nu fac paguba Evangheliei sale – vezi F.A. 18, 3; Tes. 3, 8; Tes. 2, 9; 2 Cor. 11, 9; ghidandu-se indeosebi dupa principiul ca preotul nu trebuie sa caute cele ale credinciosilor, ci pe credinciosii insisi, Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii 2 Cor. 12, 14. Inca mai tin minte cum citeam din IBOR unde se spunea ca la un moment dat in istoria noastra preotii erau recunoscuti dupa barba si pletele lor, dar si dupa muncile agricole pe care le faceau. Poate ca sunt vremuri demult apuse pentru noi, insa sunt sigur ca foamea te va invata ce si cum sa muncesti.

Ramane de vazut reactia Patriarhiei, daca va exista, in aceasta chestiune si, de asemenea, evolutia ulterioara a lucrurilor. Oricum, pe toti trebuie sa ne puna serios pe ganduri momentul acela, parca din ce in ce mai inevitabil, cand vom trebui sa nu mai depindem de subventiile (nu salariile) venite de la stat.

dan.camen.


foto>

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=34750&id_jezyk=1#

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=22676&id_jezyk=1

http://www.orthphoto.net/photo.php?id=22629&id_jezyk=1

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 26, 2010 în articole, citadela, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , ,