Este necesară o dezbatere publică: Pro şi contra legalizării mamei-surogat

[De data asta merg pe „mâna” francezilor… – dan.camen.]

Ziarul Lumina / 3 martie 2011

Larisa Iftime

Problema mamei-surogat care ţine de procedurile reproducerii umane asistate medical (RUAM) are o mare complexitate, iar de acest fapt vor trebui să ţină seama legiuitorii români cât de curând. Un nou proiect de lege pe această temă a fost recent depus de dna deputat Mihaela Şandru la Senat. Proiectul prevede de fapt reglementarea reproducerii umane asistate medical. Încă de la prima citire se văd o mulţime de lacune şi puncte vulnerabile, de aceea textul cere imperios să fie luat în dezbatere de societate. Primul punct vulnerabil pe lista acestora este legalizarea mamei-surogat.

În mass-media românească nu au existat până acum dezbateri publice pertinente, în care să se prezinte toate punctele de vedere pe care le impune o astfel de problemă. Au existat doar poziţii care au susţinut necesitatea legalizării acestui fenomen, adică poziţii unilaterale, şi atât. Nici vorbă să fie prezentat vreun punct de vedere etic sau vreun punct de vedere care să informeze femeile care intenţionează să devină mame-surogat, prevenindu-le asupra situaţiei la care se expun. Unde sunt bioeticienii din zona medicală şi de drept? Unde sunt profesorii de filosofie şi morală, care să explice consecinţele acestui fenomen? O decizie pertinentă pe un asemenea subiect complex şi sensibil nu se poate construi decât pe o dezbatere cu toate argumentele – pro şi contra – la vedere.[Completez> Unde sunt, de asemenea, si preotii care sa spuna public daca acest lucru este pacat sau nu? – n.m.]

Nu putem trece uşor cu vederea că există deja cazuri de mame-surogat în România. Însă tot atât de adevărat este că nu se cunoaşte numărul de copii născuţi astfel în România şi nu există nici un studiu epidemiologic cu privire la monitorizarea acestor copii, fapt care ar putea permite legiuitorilor să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, iar în consecinţă, să fie evitate abuzurile.

Motive care susţin legalizarea mamei-surogat

Din mărturiile celor care susţin legalizarea mamei-surogat în România reies o serie de motive ce nu pot fi neglijate. Femeile care nu pot avea copii au o mare suferinţă. Dincolo de problema comodităţii, care ar putea motiva pe unele femei să nu nască (frica de naştere, teama de degradare a corpului mai târziu, anxietate în faţa durerii etc.), există şi o seamă de motive medicale care împiedică femeile să aibă copii. Este, de exemplu, cazul femeilor care au suferit un tratament cu radiaţii, dar şi al altora, inclusiv al femeilor care au avortat prima lor sarcină şi au rămas sterile pe viaţă.

Un al doilea motiv din această serie este că mama-purtătoare face un act de generozitate. Oferirea propriului corp pentru a găzdui copilul unui cuplu este privită ca un act altruist extraordinar. Acest act este, uneori, propus de rude ale femeii care nu pot suporta sarcina, de soră sau, alteori, de prietene.

Un alt punct de vedere care susţine legalizarea acestei proceduri este: de ce să refuzăm progresele în domeniul tehnologiei medicale? Dacă donarea de gameţi, spermă şi ovule este acceptată, dacă donarea de embrioni este acceptată, de ce să nu se accepte şi împrumutarea corpului unei persoane? În virtutea căror principii? De ce să negăm beneficiile progresului ştiinţific în domeniul medical şi progresul care ne întinde o mână de ajutor?

Pericolele legalizării mamei-surogat

Există suficiente puncte de vedere contra legalizării fenomenului, care, din păcate, nu se regăsesc în mass-media românească de mare tiraj. În primul rând, mama purtătoare trebuie remunerată. Iar de aici până la surogatul ca „afacere” nu e decât un pas. În multe cazuri sesizate în presa internaţională, surogatul este astfel manipulat pentru a deveni o afacere. În India, de exemplu, femeile dintr-un azil de bătrâni erau recrutate pentru a deveni mame-surogat pentru străini sau indieni bogaţi, care „cumpărau” această „ocazie” cu sume sub 10.000 de euro. În Ucraina este nevoie de 15.000 de euro. În America de Nord, de aproximativ 40.000 de euro. Un copil nu poate avea un preţ, chiar dacă aici nu este vorba despre copil, ci de „contract”, de „închirierea pântecelui” şi „evacuarea chiriaşului„.

Un alt punct de vedere împotrivă ar fi că acest proiect nu reprezintă o prioritate a sănătăţii publice, cel puţin în această perioadă, când spitalele din România sunt subfinanţate, când sectoare întregi ale medicinei au ajuns în pragul falimentului. Din acest punct de vedere, această lege nu este o prioritate.

Complicaţii etice şi legale

În altă ordine de idei, mama purtătoare are un statut legal vag. Ce relaţie există între femeia care naşte un copil care, din punct de vedere biologic, nu-i aparţine? Cine este copilul pentru femeia care îl poartă nouă luni în pântece şi îl naşte? Iată doar câteva întrebări dificile. Nu sunt cunoscute foarte bine, de altfel, consecinţele psihologice asupra femeii care dă copilul mamei sale biologice. Nu mai vorbim despre consecinţele psihologice ale acestui fapt asupra copilului însuşi.

Recurgerea la mama-surogat implică un contract între două părţi, „mama-purtătoare” şi „părinţii beneficiari”, cu angajamente de ambele părţi, cu drepturi şi obligaţii, ce presupune responsabilităţi legale. Ce se întâmplă dacă, de exemplu, mama-surogat preferă să consume alcool, să fumeze? Este aproape imposibil să asiguri unui cuplu o loialitate totală faţă de angajamentele luate.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici refuză copilul? Probabil, un cuplu care se angajează în acest proces îşi asumă toate consecinţele. Dar ce se întâmplă dacă, în timpul sarcinii, părinţii se separă? Vedem, din înşiruirea acestor argumente, că problema rămâne destul de complicată sub aspect moral, legal şi etic.

Ce se întâmplă dacă părinţii biologici îi cer mamei-surogat să avorteze copilul (din diverse cauze) şi ea nu vrea? Sau ce se întâmplă dacă mama-surogat nu mai doreşte să dea copilul părinţilor biologici?

Dezbaterile publice din Franţa privind mama-surogat

Cea mai avansată ţară la capitolul dezbateri publice pe problema mamei-surogat rămâne Franţa. Opinia publică a decis acolo interzicerea fenomenului mamei-surogat. Şi-au spus punctul de vedere împotriva acestei legalizări personalităţi importante, profesori de medicină şi etică, o mare parte a corpului medical. S-au scris cărţi pe această temă. Amintim aici volumul Corps en miettes („Trupul în bucăţi„), Editura Flammarion, 2009, semnat de filosoful Sylviane Agacinski, despre „barbaria” mamelor-purtătoare (15 aprilie 2009). Acolo, autoarea se întreabă: „Putem să ne întrebăm dacă lecţia nazismului a fost cu adevărat învăţată, căci opinia publică pare să nu fie îngrijorată de ceea ce semnifică umanitatea noastră sau spiritul legilor noastre. Ea dă prioritate puterii tehnologiei şi cererii individuale. Asemenea tehnici permit confecţionarea copiilor şi există indivizi care „cer” să se utilizeze aceste mijloace. Restul are cu adevărat importanţă?”

Termenul „mamă-purtătoare”, după părerea autoarei, „relevă o perfidie retorică, ce contribuie la micşorarea femeii, transformând-o într-un sac, într-un soi de cuib temporar, o simplă magazie, unde se stochează copilul, conceput de alţii, care aşteaptă livrarea„. În această viziune, mama-surogat reprezintă „o formă inedită de sclavie şi înjosire a femeilor”. Iar Agacinski se ridică împotriva exploatării corpurilor altora, fenomen aflat în centrul „afacerii cu bebeluşi”, „alienării biologice„, care „se instalează în domeniul procreării artificiale”. „În faţa indiferenţei faţă de aceste femei, transformate astăzi în incubatoare „subvenţionate”, nu putem să nu recunoaştem răceala egoistă şi dispreţul acelora care consideră normal să pună viaţa altora în slujba lor„. Ea se întreabă dacă nu cumva „aspectul cel mai repugnant din toată această afacere” este justificarea cu care se „dăruie” mamele-purtătoare, din „generozitate” sau „altruism”.

Citeste si>

Legalizarea “mamelor surogat”: o provocare adresată deopotrivă dreptei şi stângii

Femeile care nu pot avea copii pot apela la mamele surogat, potrivit unui proiect legislativ

sursa>

http://www.ziarullumina.ro/articole;1533;1;53209;0;Pro-si-contra-legalizarii-mamei-surogat.html

foto>

http://www.stl.ro/wp-content/uploads/2011/02/mamesurogatrom2.jpg

 

Forul Ortodox Roman despre ultima „dezbatere” publica privind gasirea unei alternative la Cardul national de sanatate

COMUNICAT DE PRESA F.O.R.

Ministerul Sănătăţii sfidează normele bunului simţ!

Preluare de la Razboi intru Cuvant / 31 ianuarie 2011

 

Cardul de sănătate: ”experiment pe pielea asiguraţilor şi a medicilor de familie”

Forul Ortodox Român a participat la dezbaterea publică organizată de Ministerul Sănătăţii pe marginea hotărârii de guvern prin care se intenţionează implementarea noului sistem informatic de identificare a asiguraţilor pe baza unui card de sănătate cu cip obligatoriu.

Dezbaterea a decurs într-o atmosferă caracteristică pentru atitudinea de sfidare a normelor de bun simţ, de civilitate si democraţie din partea autorităţilor: în primul rând, au fost trimişi doar reprezentanţi de la CAS. Au lipsit oficialităţile din partea Ministerului Sănătăţii şi, mai cu seamă, secretarul de stat Cristian Irimia, cel care îşi luase angajamentul că autorităţile vor căuta alternativă la card pentru cei care nu îl doresc.

În al doilea rând, oficialii prezenţi au venit cu aceleaşi răspunsuri stereotipe, propagandistice, prin care justificau ”necesitatea” introducerii sistemului informatic şi a cardurilor, atunci când, totuşi, au catadicsit să răspundă interpelărilor din sală. Nimic nou, nimic fundamentat, niciun studiu, nicio estimare a costurilor, a impactului bugetar, social etc.

În al treilea rând, judecând după atitudinea superficială şi, totodată, crispată a oficialilor, a fost limpede că dezbaterea s-a organizat pur formal şi că respectivele doamne şi domni au avut simple roluri de figuranţi. În treacăt fie spus, este rizibil că la o dezbatere în care se preamăresc beneficiile noilor tehnologii oficialităţile (organizatorii, în speţă) să nu fie în stare să asigure măcar o sonorizare decentă a sălii.

Aceasta în condiţiile în care în sală, în ciuda orei imposibile fixate pentru o dezbatere publică (11 dimineaţa, cand mai toţi trebuie să fie la serviciu), au fost prezente numeroase asociaţii ale societăţii civile, avocaţi, specialişti in IT precum şi reprezentanţi ai medicilor de familie. Cel mai mare interes din partea sălii, aşa cum era de aşteptat, a fost legat de modul în care oficialii vor justifica încălcarea promisiunii de a asigura o alternativa la card. Răspunsul oficialilor a fost că ”s-a analizat” o soluţie pentru găsirea alternativei dar că (surpriză…) nu s-a găsit. Răspuns demontat imediat de insistenţele sălii, din dialogul ce a urmat reieşind că autorităţile, de fapt, nu doar că nu s-au obosit să caute soluţii alternative la card, dar nu au luat în seamă nici măcar soluţiile propuse de societatea civilă. Lucru care este perfect ilegal, după cum s-a demonstrat, deoarece, conform legii, autorităţile au obligaţia să motiveze atunci când refuză să ia în considerare variantele propuse de societatea civilă.

Specialiştii IT prezenţi în sală au demontat argumentul ”necesităţii” cardului de sănătate cu cip folosit de oficiali pentru a justifica refuzul alternativei – din punct de vedere tehnic, sistemul informatic nu este legat, în mod necesar şi determinant, de existenţa unui card cu cip. Pot exista sisteme informatice performante şi în absenţa cardurilor. Reacţia oficialilor a fost derutantă: cardul cu cip e necesar deoarece doar prin… semnătura digitală se poate asigura securitatea (electronică) a actului medical şi doar prin cip se pot proteja datele personale criptate! De când are vreo legătură semnătura digitală cu cardul de sănătate? Dacă va avea, aflăm atunci lucruri noi, inexistente în proiectul legislativ actual şi în toate declaraţiile de până acum ale autorităţilor. Cât priveşte ”siguranţa” datelor personale acordată de un cip la care vor avea acces multiple instituţii ale statului, dar şi furnizori, medici şi farmacişti, precum şi oricine se pricepe la noile tehnologii, este un mit pe care probabil nici oficialii nu îl mai cred.

S-a demontat şi argumentul ”infailibilităţii” tehnice a sistemului informatic cu card, invocându-se faptul că există numeroase fraude realizate în cadrul sistemelor informatice ce operează cu carduri cu cip şi cu semnătură electronică.

Disputa tehnică s-a incheiat cu urmatoarea concluzie: nu se poate vorbi despre o dezbatere publică reală în condiţiile în care autorităţile nu au adus niciun inginer de sistem IT şi merg pe ideea: doar card cu cip şi altceva nu.

Reprezentanţii medicilor de familie au protestat vehement împotriva intenţiei autorităţilor de a impune cardurile de sănătate. Practic, conform actualului proiect, costurile sistemului sunt suportate de medici, furnizori servicii medicale şi asiguraţi – deoarece sunt obligaţi, prin lege, să achiziţioneze cardurile şi cititoarele de carduri. În plus, furnizorii de servicii medicale vor trebui să achiziţioneze nu doar cititoarele de carduri, ci şi certificatele digitale. O prevedere care aruncă întreaga responsabilitate asupra medicilor de familie este şi cea conform căreia editorul datelor medicale din cip este medicul, ceea ce îl transformă pe acesta din prestator de servicii medicale în prestator de servicii IT! Se porneşte de la prezumţia că toţi medicii au astfel de abilităţi – ceea ce este fals, se pretinde din partea lor prestarea unui nou serviciu pentru care nu vor fi plătiţi şi, în plus, întreaga responsabilitate pentru eventualele erori în trecerea datelor medicale cade exclusiv asupra lor. Noul sistem este imoral şi inaccesibil, deoarece se impune pe banii şi responsabilitatea cetăţenilor. Concluzia medicilor de familie: introducerea acestui sistem este un experiment efectuat pe pielea asiguraţilor şi a medicilor.

Din punct de vedere juridic, avocaţii şi juriştii prezenţi în sală au insistat asupra riscurilor legate de protejarea datelor personale. Astfel, integrarea centralizată a fişelor medicale electronice (de notat ca oficialii CAS au aprobat faptul ca proiectul cardului de sănătate este parte a proiectului e-România) pune în pericol siguranţa datelor medicale ale persoanei. Ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge la scurgeri de tipul Wikileaks, prin care o serie de informaţii dintre cele mai sensibile care pot ajunge la discreţia oricui, care pot fi folosite împotriva unei persoane publice, de pildă. Datele medicale sunt de maximă intimitate pentru persoană şi s-a pus în evidenţă faptul că actuala hotărâre de guvern nu respectă legea în ceea ce priveşte instituţiile care au acces la datele medicale ale persoanei. Conform legii, doar personalul medical are acces la aceste date – nu şi instituţiile enumerate în proiectul de hotărâre. De notat că actuala legislaţie nu dă voie nici măcar rudelor de gr. I să aibă acces la informaţiile medicale ale persoanei după deces.

FOR a punctat, în cadrul dezbaterilor, lipsa de responsabilitate a autorităţilor remarcând absenţa ”strategică” a secretarului de stat Cristian Irimia şi a invocat recentele declaraţii ale preşedintelui Colegiului Medicilor, dr. Vasile Astărăstoae, prin care acesta aprecia cardul de sănătate drept un abuz asupra asiguraţilor. De asemenea, s-au invocat situaţiile generate de sisteme similare din Marea Britanie, Franţa şi Germania, unde costurile au fost imense, s-au pierdut datele asiguraţilor şi nu s-au putut opri fraudele. Astfel, scopul declarat al autorităţilor (economisirea banilor şi încetarea fraudelor) este contrazis flagrant de realitate.

De asemenea, FOR a citat din răspunsul oficial al Ministerului de Interne prin care se preciza explicit că drepturile constituţionale sunt respectate de noul proiect normativ al cărţii de identitate deoarece se asigură alternativă (drept la opţiune). Având în vedere că înseşi autorităţile recunosc atingerea ce se aduce drepturilor civice prin aceste proiecte, este absolut firesc ca şi Ministerul Sănătăţii să asigure dreptul la opţiune.

Dezbaterea publică organizată astăzi, 31 ianuarie, nu face decât să adeverească faptul că statul, în aplicarea programelor de digitalizare a guvernării, urmăreşte politica faptului împlinit. Este evidentă lipsa de disponibilitate la dezbatere reală, este evident faptul că democraţia, drepturile constituţionale, dreptul la intimitate, la decizii raţionale şi conforme interesului public sunt vorbe în vânt pentru autorităţi care par că sunt captive în mod definitiv iluziei cipului-panaceu, ”soluţia-minune” la toate problemele cu care ne confruntăm.

Forul Ortodox Român îşi exprimă profundul dezacord cu asemenea tertipuri necinstite şi speră că, totuşi, fie şi al 11-lea ceas, autorităţile vor face un pas către normalitate şi vor lăsa măcar dreptul la opţiune, la alternativă, dacă întregul proiect pare că a devenit deja, din motive ce transgresează voinţa decidenţilor locali, inevitabil.

Alăturăm acestei dări de seamă şi o serie de argumente sintetice pentru care FOR respinge cardurile de sănătate cu cip şi sistemul informatic centralizat în care sunt strânse datele personale.

31 ianuarie 2011

Argumente procedurale şi etice împotriva cardului de sănătate

1. Sistemul de identificare a asiguraţilor pe baza cardului cu cip este experimental, în sensul în care nu există o experienţă probată suficient care să ateste că introducerea lui serveşte scopurilor enunţate de autorităţi: eradicarea fraudelor şi economisirea banului public.

2. Dimpotrivă, introducerea unui nou sistem de gestionare şi administrare a asiguraţilor în timp de criză înseamnă schimbarea radicală a vechiului sistem cu unul nou – proces întotdeauna costisitor şi riscant. Nimeni nu a discutat în mod real despre noile costuri şi riscuri.

3. Drept dovadă că sistemul e nesigur: în Marea Britanie, în sistemul centralizat al Naţional Health System, s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi; iar în Franța, fraudele se fac în continuare fără nicio oprelişte, în cadrul unui sistem informatic de carduri. Cât despre costuri, în Germania implementarea – doar parţială – a acestui sistem a costat 1, 7 miliarde de euro.

4. Nu există niciun fel de studii (de fezabilitate, de impact, de politici publice etc.) făcute de autorităţi pe marginea acestor probleme. Nu avem date reale, probate, verificate, despre dimensiunea fraudelor, nu avem studii comparative cu alte ţări care au încercat sistemul etc.

5. Încă o dovadă că sistemul este nesigur este data de blocarea recentă a serverelor CAS. Încă înainte de a fi implementat sistemul exclusiv electronic şi-a arătat limitele: o singură problemă tehnică reuşeşte să blocheze întreg sistemul. Oricât de greoi şi birocratic ar fi un sistem administrativ clasic, el nu se poate bloca în mod similar.

6. Riscurile asupra drepturilor constituţionale şi asupra datelor personale nu au fost abordate în mod serios. Astfel:

a. Nu există niciun audit de securitate pentru cipurile care vor stoca datele personale;

b. În acest sens, ce garanţii efective există asupra protecţiei datelor personale şi informaţiilor asupra stării de sănătate ce vor fi criptate pe cip? Şi, având în vedere că nu se pot aduce garanţii tehnice infailibile, la ce bun construirea unui sistem informatic în care cetăţeanul devine vulnerabil, prin expunerea datelor personale şi a celor asupra sănătăţii sale, în faţă statului şi a unor terţe entităţi? (cf. legii – farmacişti, medici, furnizori, dar şi oricine poate procura aparate de citire a cipurilor).

c. Nu există nici acum, în ciuda solicitărilor asociaţiilor societăţii civile, niciun fel de informaţie asupra existenţei – sau non-existenței – unei baze de date centralizate cu informaţiile medicale despre persoană;

d. Singurul care devine transparent în faţă autorităţilor şi a terţelor entităţi este cetăţeanul; în schimb, statul este complet opac în ceea ce priveşte modul în care va proceda cu datele personale.

e. Obligaţia de a te identifica drept asigurat prin deţinerea unui card cu cip – respectiv lipsa unei alternative- încalcă grav dreptul la opţiune bazat pe dreptul la viaţă privată şi pe libertatea conştiintei.

7. Reamintim faptul că MI, într-un răspuns către FOR, a precizat că: ”prin recunoaşterea dreptului la opţiune al cetăţenilor români, sunt respectate dreptul la viaţă privată, cât şi libertatea de conştiinţă ale acestora, precum şi libertăţile civice specifice unui stat de drept constituțional”. Implicit, lipsa acestui drept la opţiune înseamnă încălcarea celorlalte drepturi constituţionale.

8. Autorităţile au procedat în cel mai prost mod cu putinţă faţă de societatea civilă şi faţă de necesitatea asigurării unei dezbateri publice reale:

a). au demarat procedurile licitaţiei publice pentru achiziţionarea cipurilor ÎNAINTEA organizării primei dezbateri publice asupra proiectului;

b). au promis, public şi oficial, drept la opţiune şi alternativă la card, promisiune încălcată prin faptul că un asemenea drept a fost exclus din noul proiect;

c). au descurajat orice discuţie serioasă, profundă, asupra acestui subiect prin lipsa oricăror studii asupra proiectului;

d). au considerat de la bun început, în notele de fundamentare ale proiectelor legislative, că nu este necesară consultarea societăţii civile şi a Bisericii.

e). au organizat ambele dezbateri publice în urma solicitărilor exprese ale unor asociaţii civile şi le-au fixat la ore aproape imposibile, în termene scurte de timp.

9. Toate aceste lucruri duc la o relaţie de suspiciune între stat şi cetăţeni:

I. statul suspectează cetăţenii de fraude şi încearcă, în mod opac, încălcând drepturile civile şi normele democratice, introducerea unui sistem informatic obligatoriu şi riscant pentru libertatea persoanei;

II. cetăţeanul suspectează, pe bună dreptate, statul că intenţionează să îşi crească marjă de control asupra societăţii şi persoanelor, având în vedere şi tertipurile jenante de care se folosesc autorităţile pentru a asigură introducerea cardurilor cu cip obligatorii;

III. prin propaganda de care se serveşte pentru a justifica introducerea noului sistem informatic, statul acuza categorii întregi de populaţie – medici de familie, asiguraţi – de faptul că sunt necinstiţi în raport cu legea şi cu ceilalţi. Acest lucru nu poate duce decât la anomie socială şi la suspiciune generalizată. Vină pentru funcţionarea proastă a sistemului aparţine în primul rând responsabililor, nu plătitorilor de taxe.

10. Având în vedere toate aceste argumente procedurale şi etice, FOR consideră că lipsa dreptului la opţiune afectează grav drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţie.

Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat la 29 noiembrie 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/02/01/comunicat-al-forului-ortodox-roman-cuprinzand-relatarea-ultimei-false-dezbateri-de-la-ministerul-sanatatii-pe-tema-cardurilor-de-sanatate-concluzie-se-minte-se-sfideaza-si-se-aplica-politica-fa/#more-10749

foto>

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20110106_0666/1.jpg