RSS

Arhive pe etichete: diptice

Sinaxa Intaistatatorilor vechilor Biserici Ortodoxe din Est si viitorul Sinod Pan-Ortodox

[Sinaxa de la Istanbul din 1-2 septembrie de anul acesta a reunit pe intaistatatorii de limba greaca a vechilor patriarhii grecesti din Est: Alexandria, Antiohia si Ierusalim, cu toate ca a doua *(Antiohia) a fost reprezentata de episcopul Isaac de Apameea si nu de patriarhul Igantie al IV-lea, care nu a putut veni din cauza situatiei politice instabile momentane din Siria. De asemenea, la intalnire a fost invitat si primatul grec al Bisericii Autocefale din Cipru, Arhipiscopul Hrisostom, deoarece Biserica pe care o conduce si-a primit autocefalia la Sinodul III Ecumenic de la Efes din 431, ea aflandu-se pana atunci sub jurisdictia Patriarhiei Antiohiei. Sedinta a fost prezidata de gazda – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a avut alaturi de el, de-a dreapta si de-a stanga, pe Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam si pe Mitropolitul Emmanuel Adamakis din Franta, presedintele AEOF *(Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta). S-au dezbatut, in principal, doua mari teme: situatia crestinilor din Orient si viitorul Sinod Pan-Ortodox. Spun in principal, deoarece de pe site-ul AEOF aflam si amanuntul cum ca Patriarhul Teofil al Ierusalimului a pus in discutie, pe langa obisnuitele probleme legate de situatia politica a Palestinei si a crestinilor din Tara Sfanta, si recenta criza care exista momentan intre Patriarhia Ierusalimului si Patriarhia Romana. Cu alte cuvinte, patriarhul Teofil a facut cunoscut in mod public si oficial intaistatatorilor patriarhatelor din Est situatia „anticanonica” (- asa cum o numeste) a Asezamantului Romanesc de la Ierihon. Bineinteles ca a facut acest lucru in mod unilateral, deoarece Patriarhia Romana nu a fost invitata sa ia parte la aceasta intalnire. Deci, principial, patriarhul Teofil nu ar fi trebuit sa faca acest lucru, decat numai la o reuniune comuna la care sa participe si Patriarhia Romana, ca sa-si poata expuna si ea punctul de vedere. Totodata, aceasta expunere publica a problemei si celorlalti patriarhi orientali poate constitui, din partea Patriarhiei Ierusalimului, si un demers de oficializare a actului ruperii de comuniune cu Patriarhul Daniel al Romaniei, sau de convingere a celorlalti intastatatori sa faca acelasi lucru ca si Patriarhul Teofil. Discursul Patriarhului Bartolomeu la aceasta intalnire il puteti citi in greaca AICI. Comunicatul final al intalnirii il aveti in integralitate in engleza AICI. Punctele 3, 4 si 5 din acest comunicat oficial sunt cele mai importante. Punctul 3 – anunta ca pregatirile pentru viitorul sinod pan-ortodox trebuiesc accelerate si confirma faptul ca in luna februarie a.c. la Chambessy s-a creat un „impas”, iar acesta din cauza dispozitiilor din regulamentul de functionare al conferintelor inter-ortodoxe pregatitoare pentru marele sinod pan-ortodox, care prevad luarea deciziilor in unanimitate/ consens. Prin urmare, membrii sinaxei au prezentat o propunere patriarhului ecumenic de a convoca o intalnire a tuturor intaistatatorilor bisericilor ortodoxe locale in vederea revizuirii acestor dispozitii. Cu alte cuvinte, din comunicat se intelege faptul ca nu se mai urmareste neaparat unanimitatea/ consensul, principiu fundamental in Ortodoxie, ci doar trecerea peste orice eventual obstacol *(chiar si unanimitatea/ consensul in decizii) in vederea convocarii cat mai rapide a sinodului. Dar de ce aceasta graba? Iarasi, de ce trebuiesc schimbate regulile tocmai acum, la final; n-au fost ele bune pana acum? Sau se merge pe principiul „scopul scuza mijloacele”? La punctul 4 se vorbeste despre o viitoare convocare a liderilor religiosi in zona Marii Mediteraneene care ar putea prilejui la final si emiterea unei „Carta Mediterana” ecologice, care sa vina ca o contributie si ca un apel la eforturile de protejare a mediului natural si de cooperare pasnica a religiilor din regiune. Punctul 5 se refera, cred, si la criza care exista astazi intre Patriarhia Ierusalimului si Patriarhia Romana, punctul acesta intrand pe agenda sinaxei „ca urmare a unor evenimente recente din cadrul Bisericii Ortodoxe”. Astfel, se face apel la toate Bisericile Ortodoxe ca „sa respecte si sa adere strict la granitele geografice ale jurisdictiilor lor, asa cum au fost stabilite de Sfintele Canoane si de Constitutiile lor fondatoare”. UPDATE> La final am inserat cateva fragmente din recentul interviu acordat de Mitropolitul Ilarion, de Volokolamsk despre viitorul Sinod Pan-Ortodox si despre mentinerea principiului unanimitatii/ consensului care trebuie sa ramana singurul criteriu de adoptare a deciziilor de catre reprezentantii Bisericilor Ortodoxe locale – dan.camen.]

~~~+~~~

Conducători ortodocşi deschid calea către Sinodul Pan-Ortodox

Doxologia.ro / 13 septembrie 2011

Patriarhii a trei vechi Biserici Ortodoxe s-au întâlnit în Istanbul în 1 și 2 septembrie pentru a discuta situația minorităților creștine în Orientul Mijlociu și mișcările necesare pentru organizarea cât mai curând a Sinodului pan-ortodox, întâlnire istorică pentru toată lumea ortodoxă.

Sinodul pan-prtodox este privit cu mare interes de către Bisericile ortodoxe, multe dintre ele în regiuni instabile din Orient, care se confruntă cu revoluții sau în zone de tranziție post-comunistă în Europa de Est și Uniunea Sovietică.

Cei trei patriarhi prezenți, Patriarhul Constantinopolului, Patriarhul Alexandriei și Patriarhul Ierusalimului, împreună cu Arhiepiscopul Ciprului au declarat dorința lor de a organiza acest sinod pan-ortodox și sprijină inițiativa Patriarhului Ecumenic în această direcție, a spus Mitropolitul Elpidifor de Prusa, fostul Secretar general al Biroului Sinodal al Patriarhiei Ecumenice.

Întâlnirea, numită sinaxă a vechilor patriarhate, a reunit pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul Teodor al Alexandriei, Patriarhul Teofil al Ierusalimului și Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Patriarhul Antiohiei a fost reprezentat de un episcop.

Reprezentanții celor 14 Biserici ortodoxe s-au întâlnit la Chambesy, Elveția, în februarie a.c., dar nu s-au putut pune de acord în câteva probleme printre care dipticele și acordarea autocefaliei.

Episcopul Elpidifor a spus că răspunsul majorității Bisericilor ortodoxe a fost că se poate organiza un sinod pan-ortodox fără a fi căzut de acord asupra celor două problemne în dezbatere.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa:http://www.ekklesia.co.uk

sursa>

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/conducatori-ortodocsi-deschid-calea-catre-sinodul-pan-ortodox

~~~+~~~

Sinaxa întâistătătorilor vechilor Biserici Ortodoxe

Doxologia.ro/ 24 august 2011

Ziua de 1 septembrie, care marchează începutul anului bisericesc, a fost aleasă de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului pentru a convoca o întâlnire de mare importanță, Sinaxa Primaților Vechilor Biserici Ortodoxe.

Pentru aceasta, a invitat pe întâistătătorii vechilor Patriarhate ortodoxe: Alexandria, Antiohia, Ierusalim, și Arhiepiscopul de Cipru. Deși Ciprul nu este patriarhie și ocupă locul 10 în dipticele eclesiastice, primatul său a fost invitat în Fanar pentrucă își datorează autocefalia unui Sinod Ecumenic. În scrisoarea sa pe care a adresat-o acestor primați ai Bisericilor vechi ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu a spus: „Vechile patriarhate ale Bisericii Ortodoxe au văzut, împreună cu Preasfânta Biserică a Ciprului, autocefalia lor confirmată de un Sinod Ecumenic, ele trebuind să se preocupe mai intens de problematica relațiilor ortodoxe, pentru că ele reprezintă trunchiul comun al structurii și al articulației Bisericii Ortodoxe, fără a exclude alte Biserici Ortodoxe de la deciziile pan-ortodoxe, ci din contra, de a facilita unitatea pan-ortodoxă”.

Cele trei patriarhii și arhiepiscopul de Cipru au răspuns pozitiv la invitația patriarhului ecumenic. Sinaxa primaților se va ocupa de două teme care sunt fixate în scrisoarea patriarhului ecumenic Una dintre ele este dezvoltarea evenimentelor în Orientul Mijlociu, care aduce mare îngrijorare creștinilor ortodocși și eterodocși din această zonă. Patriarhul ecumenic a subliniat necesitatea unui „efort comun pentru situația Bisericilor noastre în circumstanțele actuale pentru ajutorul fratern reciproc”. Cea de a doua temă de dezbatere este o schimbare de viziuni asupra „progresului către sfântul și marele sinod al Bisericii Ortodoxe”. Sinaxa primaților vechior Biserici Ortodoxe va avea loc în zilele de 1 și 2 septembrie. În același timp, Patriarhul ecumenic va co-rezida Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar pentru a marca începutul anului bisericesc.

Traducerea și adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati, Sursa: Amen.gr

sursa>

http://www.doxologia.ro/ortodoxia-lume/sinaxa-intaistatatorilor-vechilor-biserici-ortodoxe

~~~+~~~

Fragmente in engleza din comunicatul final al Sinaxei

Patriarchate.org/ 3 septembrie 2011

„[…] 3. In the context of its deliberations, the Synaxis also discussed the subject of the Holy and Great Council, deciding that it should hasten its preparation in order to permit its convocation in the foreseeable future. The Synaxis regretfully ascertained that the impasse created last February in the process of the long-prepared convening of this Council is due to provisions in the Regulations Governing the Panorthodox Preconciliar Consultations regarding unanimous decisions. Therefore, the Synaxis submitted a proposal to His All-Holiness the Ecumenical Patriarch, that he should convene a Synaxis of Their Beatitudes the Patriarchs and Presidents of the Orthodox Autocephalous Churches in order to review these provisions, thereby promptly advancing and fulfilling the preparation of the Great Council.

4. The Synaxis adopted the proposal of the Ecumenical Patriarchate that an encounter of religious leaders in the near future should be held in the region of the Mediterranean, during which a form of ecological “Mediterranean Charter” could be issued and declared as a contribution to the effort for the protection of the natural environment, but also to the peaceful coexistence and cooperation of religions in the region.

5. Furthermore, as a result of recent events within the Orthodox Church, the Synaxis underlined the need for all Orthodox Churches to respect and adhere strictly to the geographical boundaries of their respective jurisdictions, as these have been established by the Sacred Canons and their Founding Constitutions.

Finally, Their Beatitudes the Heads of the Churches and His Grace, the representative of the Patriarchate of Antioch, expressed their gratitude to the Ecumenical Patriarch for the invitation extended to them to visit the Sacred Center of Orthodoxy and deliberate in common on matters concerning their Churches during this critical time, and decided that they should meet more regularly on matters pertaining to the Orthodox Church.

At the Phanar, September 3, 2011″

sursa>

http://www.patriarchate.org/documents/announcement-synaxis-of-their-beatitudes-the-heads-of-the-ancient-orthodox-patriarchates-and-the-church-of-cyprus

~~~+~~~

UPDATE 18 sept. 2011

Mitropolitul Ilarion:

NU VĂ TEMEŢI, SINODUL PAN-ORTODOX NU VĂ REZERVĂ NICIO MARE SURPRIZĂ!

PelerinOrtodox/ 16 septembrie 2011

Într-un interviu publicat în urmă cu câteva zile, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului Afacerilor Externe al Patriarhiei Moscovei, a adus lămuriri importante legate de viitorul Mare Sinod Pan-Ortodox, vorbind despre pregătirile legate de acesta, despre obiectivele sale, oferind chiar şi unele detalii de ordin practic. În rândurile de mai jos, serviciul de presa LONews va ofera traducerea integrală a acestui interviu, realizată de contributor Ing. Catalin Ion.

[…]

– Frecvenţa ridicată a reuniunilor dintre Întâistătătorii Bisericilor din această regiune se justifică doar prin circumstanţele politice? La şedinţa Primaţilor, la Istanbul, se vor discuta problemele regionale şi, de asemenea, problemele cu dimensiuni pan-ortodoxe?

– Pusesem această întrebare celor trei Patriarhi. Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu a spus că reuniunea este dedicată în primul rând problemelor din Orientul Mijlociu. Patriarhii Antiohiei şi Ierusalimului mi-au confirmat acest lucru. Patriarhul Teofil, de asemenea, a adăugat că, în cadrul întâlnirii, vor putea discuta toate aspectele care îi afecteazăDacă discută şi despre tema Sinodului Pan-Ortodox, eu nu pot şti. Dar cred că problemele pan-ortodoxe urmează să fie discutate de către toate Bisericile Ortodoxe locale, astfel încât să nu se creeze impresia că un grup de Biserici încearcă să ia decizii în numele tuturor Bisericilor locale, în absenţa lor.

– Aţi vorbit despre viitorul Sinod Pan-Ortodox şi despre pregătirea acestuia, cu Patriarhii Antiohiei şi Ierusalimului?

– Da, am abordat această problemă. Este important să se discute cu Întâistătătorul Patriarhiei de Constantinopol şi cu aceste Biserici configuraţia posibilă a Sinodului, tematica sa, modul în care el va reprezenta Bisericile, în ce mod vor fi luate deciziile. Astăzi, în contextul colaborării inter-ortodoxe, singura metodă de luare a deciziilor este consensul; doar acesta poate sta la baza cooperării între Bisericile Ortodoxe locale. Acesta este metoda de rezolvare a problemelor, în spiritul iubirii fratesti şi armoniei, pentru a lămuri problemele aflate în litigiuRecent, câteva voci s-au ridicat, propunând să se renunţe la această metodă. Pentru unii, deciziile conferinţei inter-ortodoxe ar trebui să fie luate prin asigurarea unei majorităţi simple. O schimbare atât de radicală în activitatea organismelor inter-ortodoxe ar avea consecinţe serioase: în cazul în care o Biserică s-ar pronunţa împotriva unei anumite decizii iar opinia sa ar fi ignorată prin vot, atunci am asista în mod inevitabil la divizări ale familiei Bisericilor Ortodoxe. Şi, dacă divizarea nu este depăşită, în mod clar aceasta se va răsfrânge în mod direct şi asupra Sinodului Pan-Ortodox. Prin urmare, este imposibil să se propună astăzi orice altă metodă în afara consensului.

[…]

– În opinia dumneavoastră, unde şi când ar putea avea loc Sinodul Pan-Ortodox?

– Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu şi-a exprimat speranţa că acest Sinod ar trebui să aibă loc la Istanbul, în biserica Sf. Irina, unde a avut loc, în anul 381, şi Sinodul al II-lea Ecumenic. Cred că acest Sinod ar putea avea loc în viitorul apropiat, cu condiţia să fi fost discutate şi rezolvate toate problemele legate de reprezentare, protocol şi ordinea de zi.

– Putem spune că, dacă s-ar fi ajuns la un acord privind toate aceste aspecte, Patriarhia Moscovei s-ar pronunţa astăzi pentru convocarea Sinodului?

Ne declarăm în favoarea convocării Sinodului, date fiind problemele cu care se confruntă astăzi Biserica Ortodoxă din întreaga lume, întrucât trebuie să se facă auzită vocea unităţii şi a solidarităţii Ortodoxiei. Acesta este motivul pentru care este foarte important să fie depăşite toate diferenţele, în etapa pregătitoare, astfel încât viitorul Sinod să fie un factor unificator, nu un factor de dezbinare. Prin urmare, este imperativ ca, aşa după cum se şi practică deja în colaborarea inter-ortodoxă, varianta consensului să rămână singura metodă de luare a deciziilor.

– Unii reprezentanţi ai lumii ortodoxe se aşteaptă la altceva: cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic să se întrunească şi să suprime toate deciziile celor 7 Sinoade precedente…

– Aceste temeri sunt nefondate. În primul rând, pentru că Sinodul nu va lua nicio decizie care să nu fi fost deja formulată pe parcursul ultimilor cincizeci de ani de către Comisia pregătitoare. Deciziile Comisiei pregătitoare sunt cunoscute, nu le ascunde nimeni: documentele şi protocoalele întâlnirilor din cadrul acestor comisii pot fi puse la dispoziţia celor care doresc asta. O mare parte din documentele Comisiei pregătitoare a fost publicată chiar şi în Jurnalul Oficial al Patriarhiei Moscovei, în anii 1970-1980. În plus, în cazul în care va fi luată decizia convocării Sinodului Pan-Ortodox (mi-ar plăcea să subliniez, şi ar tebui să reţineţi, că această decizie nu poate fi luată decât de către toate Bisericile Ortodoxe locale), toate temele care au fost discutate în cincizeci de ani vor fi studiate din nou. Acesta va face doar corecţiile necesare, ţinând seama de circumstanţe; deciziile luate vor fi cunoscute în avans: nu există niciun motiv să ne aşteptăm la surprize din partea acestui Sinod.

Putem spune că respectarea principiului consensului în desfăşurarea Sinodului ar exclude orice decizie care ar putea fi luată împotriva Sfintei Tradiţii Bisericesti, după cum se temeau unii dintre credincioşi?

Da, este exclus, deoarece principiul consensului necesită acordul tuturor Bisericilor în faţa deciziei. Daca o Biserică nu este de acord, ea are motivele ei, motive bazate pe Tradiţia unei Biserici locale în special. Trebuie spus că nu există nicio diferenţă doctrinară sau niciun dezacord în domeniul dreptului canonic între Bisericile Ortodoxe locale. Toate dificultăţile cu care ne confruntăm sunt, în primul rând, de ordin politic. Ele pot fi depăşite printr-un dialog între Bisericile locale, între care au intervenit dezacorduri, sau la nivel inter-ortodox. În ceea ce priveşte cele 10 teme introduse pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox, sunt cele din cei 50 de ani şi am ajuns deja la un acord asupra a 8 dintre ele. Ultimele două sunt de ordin, aş spune, tehnic. Acestea se referă la semnarea unui tomos privind autocefalia, în cazul în care aceasta se acordă unei Biserici, şi la ordinea în care Bisericile sunt trecute pe listele oficiale de pomenire, diptice. Aceste probleme, aş dori să subliniez în mod special, nu au nicio dimensiune doctrinară, putând fi rezolvate în urma Sinodului Pan-Ortodox.

– lucrare – traducere, interpretare si redactare, pentru serviciul LONews, contributor: Ing. Catalin Ion

sursa:http://stiri.lacasuriortodoxe.ro/news/pf-parinte-patriarh/mitropolitul-ilarion-sinodul-pan-ortodox-nu-ne-rezerva-nicio-mare-surpriza.html

sursa>

http://acvila30.wordpress.com/2011/09/16/mitropolitul-ilarion-nu-va-temeti-sinodul-pan-ortodox-nu-va-rezerva-nicio-mare-surpriza/

foto>

http://www.buzznews.ro/wp-content/uploads/2011/06/ilarion.jpg

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „Nu putem fi de acord cu ideea că un grup de Biserici Ortodoxe este văzut ca un soi de nucleu al lumii ortodoxe. Există riscul de a împărţi în două ‘clase’ Biserica”

Intr-un recent interviu acordat portalului de stiri Interfax-Religion.ru (17 iunie 2011), intitulat „Escaladarea crestinofobiei in Orientul Mijlociu ameninta Ortodoxia, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, seful Departamentului pentru Relatii Externe Bisericesti al Patriarhiei Moscovei *(D.E.C.R.), a raspuns la cateva intrebari legate de amenintarea la adresa Ortodoxiei in Orientul Mijlociu pe care o provoaca fanatismul religios, „dusmanul comun al Islamului si al Crestinismului”.

Cu aceasta ocazie a vorbit si despre viitoarea intalnire de anul acesta a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu cu intaistatatorii vechilor patriarhate ortodoxe *(Alexandria, Antiohia, Ierusalim si Cipru) spunand ca, in contextul recentelor revolutii arabe, cand situatia politica a devenit tensionata, intalnirea aceasta isi are relevanta ei. Cu toate acestea, pe ordinea de zi, aminteste mitropolitul, sunt incluse, spre dezbatere, si unele probleme cu caracter pan-ortodox, in vederea pregatirii viitorului Mare Sinod Panortodox. Mai mult decat atat, includerea acestor probleme pe ordinea de zi este motivata de „rolul deosebit al Bisericilor cu autocefalia confirmata de Sinoadele Ecumenice” si care constituie un fel de „nucelu al lumii Ortodoxe”. Mitropolitul rus nu este de acord cu aceasta conceptie, pentru ca „exista pericolul de a imparti Biserica in doua categorii” (una superioara si alta inferioara): una a bisericilor cu autocefalie veche, si cealalta, a bisericilor care au primit autocefalia in cel de-al doilea mileniu crestin.

De asemenea, referindu-se la declaratiile primatului Bisericii Ortodoxe din Cipru – Arhiepiscopul Hrisostom -, care doreste ca Biserica lui sa inainteze in diptice pana pe locul cinci (loc ocupat actualmente de Biserica Ortodoxa Rusa), Mitropolitul Ilarion a spus ca cipriotii au sustinut mereu aceasta idee la conferintele presinodale inter-ortodoxe, invocand principiul vechimii, fiindca Biserica din Cipru este biserica apostolica. Dar, spune mitropolitul, aplicarea acestui principiu in general ar duce la „revizuirea in mod radical a Dipticelui ortodox”. Astfel, prima din lista ar fi Patriarhia Ierusalimului, ca Biserica-mama; apoi Patriarhia Antiohiei si Biserica Ciprului (ca biserici apostolice); apoi Patriarhia Alexandriei (recunoscuta ca scaun patriarhal inca din primele trei veacuri crestine); apoi Patriarhia Constantinopolului si celelalte Biserici Ortodoxe locale.

Intocmirea Dipticelui s-a facut insa, in timpul istoriei, dupa alte criterii, astfel ca in sec. IV Biserica din Constantinopol, ca si capitala de imperiu, a fost asezata inaintea bisericilor apostolice din Antiohia si Alexandria, iar Biserica Ierusalimului a fost socotita a cincea, dupa ce Ierusalimul a fost reconstruit pe ruinele vechii capitale iudaice. Dupa aceasta, seful DECR a amintit faptul ca sinoadele de la Constantinopol din 1590 si 1593 au consfintit Bisericii Ortodox Ruse locul al cincilea in diptice. Din punctul lui de vedere, orice initiativa de revizuire a Dipticelui nu-si are rostul, iar discutiile pe aceasta tema nu fac decat sa amane timpul convocarii Marelui Sinod Panortodox, de la care „oamenii asteapta raspunsuri la intrebarile despre felul cum crestinii trebuie sa traiasca intr-o lume moderna” si nu care va fi ordinea in Diptice a intaistatatorilor ortodocsi. 

La final, mitropolitul rus a vorbit despre situatia Bisericii Ortodoxe din America si despre eventuala recunoastere a statutului ei de biserica autocefala la nivel inter-ortodox. Interviul il gasiti integral AICI, iar fragmente si opinii despre el gasiti si pe Pravmir.ru, Romfea.gr sau Orthodoxpress.com

dan.camen.

foto>

http://www.mospat.ru/wp-content/uploads/2010/12/DSC_0414.jpg

http://www.mospat.ru/ru/2011/06/19/news43316/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Primatul Bisericii Ortodoxe din Cipru contestă locul atribuit bisericii sale în Dipticele ortodox

[Doreste cumva Hrisostom al II-lea sa creeze o noua Pentarhie, in contextul convocarii viitorului Sinod Panortodox, de data aceasta insa in intregime elinofona (in locul vechii Biserici a Romei, care desi ocupa primul loc in vechea Pentarhie, din anul 1054 s-a rupt de Ortodoxie si a devenit „Catolica”; iar acum, in locul Bisericii Ruse, care este de orginie slava, si ocupa locul 5 in Diptice)?… Cel putin asta reiese din recentele comentarii facute de el unui post de televiziune grecesc, unde a spus ca Biserica sa ar trebui sa ocupe locul 5 in Dipticele ortodox, inaintea Patriarhiei Moscovei. Aceleasi pretentii le-a manifestat si delegatia sa la ultima intalnire a Comisiei presinodale inter-ortodoxe de la Chambesy, din luna februarie a.c. Argumentul pe care se sprijina pretentia lui este legat de vechimea Bisericii Ciprului, de originie apostolica, ierarhul ignorand insa realitatea crunta in care se afla astazi Ciprul: o tara de aprox. 1 milion de oameni rupta practic in doua, cu 20% musulmani, care controleaza intreg nordul teritoriului. Daca ne gandim mai bine, discursul de tipul acesta, care se axeaza pe vechime si traditie si nu pe contextul si necesitatile actuale, este specific intaistatatorilor bisericesti de limba greaca care, in ciuda realitatii, ignora situatia dificila in care se afla bisericile pe care le pastoresc, doar pentru a-si mentine si consolida locul in Diptice la intrunirea viitorului Sinod Panortodox. Invitarea papei Benedict al XVI-lea in Cipru anul trecut (4-7 iunie 2010) confirma pretentiile de acum ale lui Hrisostom in acest sens. De fapt, invitarea papei intr-o tara ortodoxa parca a devenit simbolul acestei lupte tacite de a castiga un loc mai sus in Dipticele ortodox. Noi am fost primii care am facut acest lucru in 1999 (vizita „fericitului” papa Ioan Paul al II-lea in Romania, 7-9 mai), insa situatia ne-a permis, fiind o tara majoritar-ortodoxa, a doua ca numar de credinciosi ortodocsi dupa Rusia. Biserica Serbiei vrea si ea o vizita papala in 2013, cu „ocazia” implinirii a 1700 de ani de la Edictul de la Milan, care a consfintit ortodoxia ca religie licita in imperiul roman. Biserica Rusa nu ramane nici ea in urma la acest capitol, partea rusa pregatind terenul pentru o astfel de vizita a papei in Rusia, neavand insa pentru aceasta inca un prilej anume. Ca sa vedeti cat de ciudata este propunerea aceasta a lui Hrisostom, ganditi-va ca Biserica Ciprului ocupa in prezent locul 10 in Diptice, dupa cele patru patriarhii traditionale, apoi cea Rusa, Sarba, Romana, Bulgara si Georgiana; ultima dintre ele cerand si ea ocuparea locului sase in Diptice. O fi fost indemnata in acest demers de Biserica Rusa sau a fost doar o pretentie egoista? Lucru foarte important de stiut, deoarece noi ocupam actualmente locul 7 si, in problema proclamarii autocefaliei unei biserici ortodoxe – discutata recent la Chambesy, am luat partea partea rusilor si a celorlalte biserici slave (mai putin Serbia), in detrimentul celor de limba greaca – dan.camen.]

Vezi alte doua declaratii ale Arhiepiscopului Hrisostom din acelasi interviu AICI si AICI

OrthodoxPress.com / 9 mai 2011

Într-un recent interviu acordat canalului grecesc de televiziune Sky, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea de Noua Justiniana (Nicosia), contestă locul atribuit bisericii sale în „Diptice” (ordinea canonică traditională a patriarhiilor), calificându-l „nedrept” , în timp ce pretinde că Biserica sa are „o fundatie apostolică”.

Potrivit Arhiepiscopului Hrisostom II, Biserica din Cipru ar trebui sa vina în diptice imediat după cele patru patriarhate vechi orientale (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim), înaintea Patriarhiei Moscovei, care ocupă locul 5, inca de la crearea ei în 1589. „Ruşii au primit creştinismul tocmai în secolul 10, noi, în primul secol creştin. Biserica noastră este mai veche decât Biserica Rusă cu o mie de ani. Cerem să fim trataţi cu respect. Noi credem că ar trebui să ocupăm al cincilea loc in diptice„, a spus el în mod explicit în interviu. Fragmente din acesta au fost publicate apoi pe 9 mai, pe site-ul rusesc de ştiri religioase Pravoslavie i Mir („Ortodoxia şi Lumea”).

De asemenea, Arhiepiscopul Ciprului a remarcat faptul că diferenţa de titluri acordate primaţilor Bisericilor Ortodoxe locale (de “arhiepiscop” sau “patriarh”) nu ar trebui să afecteze locul respectivelor biserici în dipticele ortodox: „Care este diferenţa aceasta între patriarhul unei biserici autocefale şi arhiepiscopul altei biserici autocefale? Niciuna, ambii sunt capii unor biserici independente”, insistă el. Hrisostom al II-lea a spus că aceste întrebări au fost adresate de delegaţia sa în timpul ultimei sesiuni a Comisiei inter-ortodoxe presinodale care a avut loc în luna februarie 2011 la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambésy, de lângă Geneva.

„Am fost gata să facem o concesie Bisericii Ruse, în măsura în care Patriarhia Moscovei ocupa locul 5 în diptice de mai multe secole, în timp ce celelalte patriarhate au apărut doar în secolul 20. Dar cred că a fost o greşeală din partea noastră. Biserica din Cipru trebuie să ocupe locul 5, imediat după cele mai vechi patriarhii, imediat după Ierusalim. Chiar dacă suntem o biserică mică, avem o moştenire mare (indelungata)” a spus ierarhul.

Potrivit informaţiilor neoficiale disponibile, ultima sesiune inter-ortodoxă de la Chambésy nu a reuşit să depăşească dificultăţile apărute ca urmare a solicitărilor unor delegaţii de la mai multe biserici de a le fi revizuit locul în dipticele ortodox.

trad.dan.camen.

Citeste si>

Arhiepiscopul Ciprului afirmă ca majoritatea bisericilor locale sunt “fiice” ale Fanarului

Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, da vina pe principiile nationaliste din bisericile locale pentru esecul dialogului inter-ortodox

sursa>

http://www.orthodoxpress.com/index.php?group=display&action=info&page=705 

sursa originala>

http://www.pravmir.ru/arxiepiskop-kiprskij-xrizostom-vozlagaet-na-russkuyu-cerkov-otvetstvennost-za-sryv-mezhpravoslavnogo-dialoga/

foto>

http://fr.rian.ru/images/18839/87/188398791.jpg

http://1.bp.blogspot.com/_NfsdvUxYGkI/SxQo_ROmNJI/AAAAAAAARpE/foW2k2dndOY/s1600/3C8P6343.jpg

http://nimg.sulekha.com/others/original700/benedict-xvi-chrysostomos-ii-2011-3-28-10-50-23.jpg 

http://2.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/TAwVqaoeEAI/AAAAAAAAHOY/iO8gKl93gJc/s1600/pope+and+synod.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom, da vina pe principiile nationaliste din bisericile locale pentru esecul dialogului inter-ortodox

Pravmir.ru / 10 mai 2011

Nicosia: Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, care a spus că biserica sa doreşte să ia locul Bisericii Ruse în Dipticele ortodox, a declarat, într-un interviu acordat canalului grec ΣΚΑΪ, că dialogul inter-ortodox este “împiedicat de individualismul Bisericilor locale, care, la rându-i, împiedică convocarea Sinodului Pan-ortodox”.

Potrivit Arhiepiscopului Hrisostom, motivul pentru care Biserica Ortodoxă nu este unită este acela că unele dintre bisericile locale aderă la principii naţionaliste în detrimentul Ortodoxiei comune: „Avem un defect fatal: am devenit biserici naţionale. Mai întâi greci şi apoi ortodocşi. Mai întâi arabi şi apoi ortodocşi. Mai întâi ruşi şi apoi ortodocşi. Nu putem fi aşa. Trebuie mai întâi să fim creştin-ortodocşi, trebuie să fim uniţi în Ortodoxie, mai degrabă decât să ne demarcăm de-a lungul liniilor naţionale(iste)”.[…]

trad.dan.camen.

Cititi si>

Primatul Bisericii Ortodoxe din Cipru contesta locul atribuit bisericii sale in Dipticele ortodox

Arhiepiscopul Ciprului afirmă ca majoritatea bisericilor locale sunt “fiice” ale Fanarului


sursa>

http://www.pravmir.ru/arxiepiskop-kiprskij-xrizostom-vozlagaet-na-russkuyu-cerkov-otvetstvennost-za-sryv-mezhpravoslavnogo-dialoga/ 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Esec din nou la Chambesy: Sinodul Pan-Ortodox, amanat datorita diferentelor intre Biserici. Plus: Comunicatul final al intalnirii

Preluare de la Razboi intru Cuvant

Sinodul Pan-Ortodox amanat datorita diferentelor intre Biserici

AsiaNews.it/ 3 martie 2011

Reprezentantii celor 14 biserici ortodoxe autocefale nu au ajuns la un acord asupra regulilor de acordare a statutului de autocefalie. Moscova nu va recunoaste niciun fel de primat al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

ISTANBUL – Reprezentantii celor 14 biserici ortodoxe autocefale, avand in vedere esecul de a atinge un acord in timpul ultimei intalniri pan-ortodoxe de saptamana trecuta de la Chambesy, pe teme privind acordarea Autocefaliei si Dipticele, teme ce au iesit in evidenta dupa penultima intalnire, au suspendat toate activitatile, scotand in evidenta diferentele latente care exista in lumea ortodoxa.

Declaratia finala, laconica si singulara, semnata de presedintele intalnirii, mitropolitul de Pergam – Ioannis Zizioulas, nu face niciun secret din dificultatile ce decurg dintr-un anume partizanat prezent in unele zone ale lumii ortodoxe.

Aceste intalniri pregatitoare au inceput in 2009, dorite fiind de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, in ideea de a pregati mult-asteptatul Sinod Pan-Ortodox, care nu a mai avut loc din 1054, anul Schismei dintre Roma si Constantinopol. Intalnirile aduna reprezentanti ai celor 14 biserici ortodoxe autocefale.

Pe agenda acestei intalniri se afla finalizarea discutiilor despre acordarea statului de Autocefalie, adica acordarea independentei de a se auto-administra, unei biserici ortodoxe. (…) O alta tema erau Dipticele, adica regulile de recunoastere reciproca intre bisericile ortodoxe canonice. Conform practicilor, orice decizie luata in aceste intalniri trebuie aprobata IN MOD UNANIM de reprezentantii celor 14 biserici autocefale.

De fapt, dezacordurile dintre reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, mitropolitul Ioannis Zizioulas, si cel al Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, au izbucnit la finalul dezbaterii pe tema modului in care se pecetluieste recunoasterea naturii autocefale a unei biserici de catre celelalte biserici-surori. Zizioulas a propus semnarea recunoasterii acordarii autocefaliei astfel:

Patriarhia Ecumenica atesta, data fiind vointa celorlalte biserici, acordarea statutului autocefaliei.”

Apoi ar urma semnatura Patriarhului [Ecumenic – n.m.], urmata de semnaturile celorlalti capi ai bisericilor, precedate de cuvantul “confirma”, ca o exprimare a consimtamantului, conform randuielii canonice a recunoasterii reciproce. Reprezentantul Moscovei a fost in dezacord ferm cu aceasta formula a semnaturilor care, dupa Ilarion, ar recunoaste suprematia Constantinopolului. (…)

Astfel, dezacordul a relevat faptul ca s-au format doua tabere in lumea ortodoxa. Cea a Constantinopolului, care isi are sfera de influenta asupra patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Sofiei [Bulgariei – n.m.], Belgradului, bisericile de limba si cultura greaca, si biserica Albaniei. Si cea a Moscovei, care include Patriarhatul Georgiei, Bisericile Poloniei si Cehiei si, in mod surprinzator, Patriarhatul Romaniei. Ultima nu si-a ascuns intentiile hegemonice, in special in spatiul diasporei ortodoxe.

Intr-o incercare de a calma apele, discutiile s-au axat pe tema Dipticelor, a regulilor recunoasterilor canonice reciproce intre bisericile ortodoxe. Dar chiar si aici, dezacordurile au aparut intre reprezentantii unor biserici cum ar fi cea a Ciprului si a Georgiei. Dat fiind faptul ca si aici a fost imposibila atingerea unui acord, s-a decis sa se amane dezbaterile pana cand se vor analiza mai indeaproape temele.

Reactia reprezentantilor a fost de dezamagire generalizata si profunda. In mod special cea a unui inalt preot de limba slavona (care ne-a cerut sa nu ii divulgam numele) care si-a exprimat regretul ca: Am facut o figura foarte necrestineasca. A venit timpul sa recuperam spiritualitatea pierduta a marilor Parinti ai Bisericii si, impreuna, sa ne examinam vietile, caracterizate de o secularizare feroce care isi gaseste cea mai inalta manifestare in constructia rezidentelor episcopale luxoase.

In cele din urma, parintele Dositei, seful biroului de presa, a declarat pentru AsiaNews:

Avem nevoie sa lamurim un lucru: asa-zisul leadership al Patriarhiei Ecumenice nu este gandit ca cel al Romei, ci ar trebui sa fie inteles, mai degraba, ca un primat in dragoste si ca un rezultat al slujirii (diakonia), si NE-ADMINISTRATIV. Vrea sa exprime respect prin diakonie. Acest element exprima importanta diakoniei Constantinopolului, departe de vreo identificare cu afirmarea nationala. Daca Patriarhatul Ecumenic se exprima prin limba greaca si foloseste unelte ca gandirea greaca, aceasta este pentru ca e ceea ce se intampla in traditia marilor Parinti ai Bisericii Unite [? – n.m.].

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a concluzionat par. Dositei, a aratat in mod repetat ca Biserica trebuie sa scape de localismele si provincialismele care o afecteaza.

sursa>

http://www.asianews.it/news-en/Pan-Orthodox-Synod-postponed-over-differences-between-Churches-20927.html

~~~+~~~

Comunicatul final al intalnirii de la Chambesy (fragmente)

Orthodoxie.com/ 26 februarie 2011

“Comisia pregatitoare inter-ortodoxa a Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a reunit in centrul ortodox al Patriarhatului Ecumenic din Chambesy (Geneva) din 22 pana pe 26 februarie 2011. Lucrarile au fost prezidate de mitropolitul Ioannis de Pergam, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. Mitropolitul Elvetiei, Ieremia, a asigurat secretariatul.

Comisia inter-ortodoxa avea drept misiune sa finalizeze studiul chestiunilor Autocefaliei si a modalitatilor de proclamare a acesteia, precum si Dipticele ortodoxe.

1. Dupa alocutiunea de deschidere a presedintelui si a secretarului, Comisia a urmarit examinarea modului de semnare a tomosului Autocefaliei, problema ce ramasese in suspensie de la ultima intalnire. O lunga discutie pe aceasta tema nu a facut sa se ajunga la o decizie unanima. Dat fiind faptul ca, dupa regulile in vigoare, deciziile Comisiei trebuie luate in unanimitate, un acord nu a putut fi atins asupra chestiunii Autocefaliei si a manierei de a o proclama, problema care ramane asadar, din nou, in suspensie.

2. Comisia a discutat problema Dipticelor ortodoxe si a examniat diferitele aspecte canonice si bisericesti; a trecut in revista practica actuala a Bisericii Ortodoxe si a fost de parere, in unanimitate, ca se impune stabilirea unor diptice uniforme in Biserica Ortodoxa, ca expresie concreta a unitatii sale . (…)

Comisia a examinat cererile:

a) Sfintei Biserici a Georgiei, de ridicare la al saselea rang in sfintele diptice ale tuturor bisericilor ortodoxe;

b) Sfintei Biserici a Ciprului, in vederea inscrierii la un rang superior in sfintele diptice ale tuturor bisericilor ortodoxe,

c) precum si diferentierile ce au fost constatate in sfintele diptice, in ceea ce priveste includerea bisericilor nerecunoscute in spatiul pan-ortodox drept autocefale.

Comisia a constatat imposibilitatea de a ajunge la o pozitie unanim acceptata in ceea ce priveste aceste chestiuni.

Ioannis de Pergam, presedinte.”

sursa>

http://www.orthodoxie.com/2011/02/chamb%C3%A9sy-fin-des-travaux-de-la-commission-pr%C3%A9paratoire-inter-orthodoxe.html

foto>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/wp-content/uploads/2010/11/MG_2478.jpg

~~~+~~~

Nota Razboi intru Cuvant:

Asadar, negocierile (caci, sa nu ne amagim… e vorba de negocieri aici, nu de discutii teologice inalte) se impotmolesc si asa-zisul “Sfant si Mare” Sinod, de parca ar putea fi vreun Sinod Sfant si Mare CU ANTICIPATIE, si nu prin natura lucrarilor sale, pare a fi tot mai indepartat. Situatia este similara cumva cu ce se intampla pe plan ecumenist – in dialogul cu Vaticanul, unde se inregistreaza, de asemenea, un recul (ceea ce a atras si o schimbare de strategie ecumenista, de altfel). Sigur ca motivele par a fi meschine si legate, in principal, de imperialismul rusesc.

Ceea ce intriga in toata aceasta ecuatie este informatia (neconfirmata) ca Patriarhia Romaniei ar “juca” in aceeasi tabara cu cea a Moscovei. Daca ar fi asa, atunci conflictul legat de jurisdictia Basarabiei este doar un fum de petarde? Intrebam si noi…

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/03/05/esec-pe-toata-linia-in-negocierile-pregatitoare-pentru-sinodul-pan-ortodox/

~~~+~~~

UPDATE

[Mai jos aveti comunicatul de presa al Patriarhiei Romane, care incearca sa ne spuna ca de fapt ultima sedinta nu a fost un asa mare esec cum au relatat agentiile de presa, ci ca doar se inscrie in randul celorlalte 10 teme propuse pentru ordinea de zi a sinodului pan-ortodox. De asemenea, comunicatul de presa nu dezminte informatiile potrivit carora Patriarhia Romana ar fi intrat, surprinzator, in tabara moscovita, si nici nu face, de fapt, vreo referire la acest lucru, confirmand parca tacit informatiile primite -dan.camen.]

Pregătiri pentru Marele Sinod Pan-Ortodox

Basilica.ro/ 9 martie 2011

O nouă întâlnire a reprezentanţilor comisiei interortodoxe de pregătire a Marelui Sinodului Panortodox a avut loc, săptămâna trecută, la Centrul Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy, în Geneva, Elveţia, după cum informează TRINITAS TV. La această întrunire s-a discutat despre problema recunoaşterii autocefaliei şi despre ordinea din diptice.

În urma discuţiilor nu s-a ajuns la o concluzie unanim acceptată, fapt pentru care participanţii au decis să reia dezbaterile legate de cele două teme la viitoarea întrunire.

„În comisiile inter-ortodoxe pregătitoare sunt reprezentate toate cele 14 Biserici Autocefale şi se pregătesc, se analizează în cele 10 teme care au fost decise ca fiind pe ordinea de zi a Sfântului şi Marelui Sinod Pan-Ortodox. La reuniunea comisiei interortodoxe de la Chambesy din 22-26 februarie 2011 s-au analizat două dintre aceste teme, şi anume, ‘Autocefalia şi modul ei de proclamare’ şi ‘Dipticele ortodoxe’. Autocefalia este o temă deja dezbătută şi în cadrul unei reuniuni anterioare şi acum nu s-a făcut altceva decât să se reanalizeze alte aspecte particulare referitoare la această temă. Tema principală a acestei reuniuni a fost Dipticele ortodoxe şi aici s-au stabilit criteriile principale care au stat la baza stabilirii acestor diptice. În acelaşi timp comisia a luat act şi de unele cereri a unor Biserici ortodoxe autocefale de modificare a locurilor în dipticele actuale”, a spus George Grigoriţă, secretar al Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

La întâlnire au participat reprezentanţi din fiecare biserică locală autocefală.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/pregatiri_pentru_marele_sinod_pan_ortodox_9425.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,