RSS

Arhive pe etichete: duhovnic

Înmormântarea Părintelui Arsenie Papacioc (foto)

Doxologia.ro / 21 iulie 2011

Sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Arsenie Papacioc a fost depus în această dimineață pe scena special amenajată în curtea Mănăstirii „Sfânta Maria”.

Începând cu orele 10.00, un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit Sfânta Liturghie.

Slujba de înmormântare era programată să înceapă la orele 13.00.

Chiar dacă a plouat, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol au venit mii de persoane să-și ia rămas bun de la duhovnicul cu ale cărui cuvinte, rostite ori scrise, le-au hrănit și le-au mângâiat sufletele.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Ortodoxiei, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa & foto>

http://www.doxologia.ro/actualitate/patriarhia-romana/inmormantarea-parintelui-arsenie-papacioc-foto

http://www.doxologia.ro/imagine/sute-de-credinciosi-au-luat-aseara-ramas-bun-de-la-parintele-arsenie-papacioc

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Părintele Arsenie Papacioc a trecut la Domnul

[Odihneste, Doamne, cu dreptii, Dreptul acesta, ce-a fost indreptar celor multi in fapta si cuvant, pentru ca intru Tine, Cuvantul inomenit, sa primeasca Lumina Invierii Tale intru care, dintru inceput, a nadajduit! – dan.camen.]

Basilica.ro / 19 iulie 2011

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria – Techirghiol, Stavropighie Patriarhală, a trecut astăzi, 19 iulie, la Domnul, informează Radio TRINITAS.

El s-a stins din viaţă în jurul orelor 10:00, în sânul obştii monahale căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani. Părintele suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a şi fost internat de mai multe ori în decursul acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Mai multe detalii despre momentele mutării sale la Domnul a oferit pentru Radio TRINITAS, administratorul Centrului social-pastoral „Sfânta Maria” Techirghiol, părintele arhimandrit Cleopa Nistor: „Dimineaţă părintele era foarte slăbit, însă era lucid şi comunica. În jurul orelor 10:00, a fost afectat de o insuficienţă respiratorie şi cardiacă şi răsuflând de trei ori, s-a stins din viaţă. Am chemat salvarea, însă când au ajuns au constat decesul. Părintele a trecut la Domnul liniştit, cu seninătatea caracteristică. O să îl îmbrăcăm în hainele monahale şi cele preoţeşti, iar înmormântarea am vrea să o fixăm pentru ziua de joi şi să fie înmormântat în curtea mănăstirii”.

Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei Româneşti,s-a născut la 13 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numele civil al Părintelui Arsenie a fost Anghel. În 1932 a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. Este primit ca „frate” la Mănăstirea Cozia în 1947 şi îndeplineşte pe rând mai multe ascultări la Schitul Cioclovina din judeţul Gorj (1948-1949) şi la Mănăstirea Sihăstria (1949). A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti (1950), a fost hirotonit preot pe seama Mănăstirii Slatina (26 septembrie 1950). Este arestat la 14 iunie 1958 şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Astfel, trece prin închisorile din Braşov, Aiud şi Jilava şi a fost eliberat în 1964. După ieşirea din închisoare este numit preot în Ardeal; a fost un timp stareţ la Mănăstirea Cozia, iar din 1976 devine duhovnic al Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bparintele_arsenie_papacioc_a_trecut_la_domnulb_4967.html

foto> Dan Mihalcea *(BadorGood.com)

http://badorgood.com/membri/dan%20mihalcea/fotografii/2

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Sf. Cuv. Irodion Ionescu – Luceafarul de la Lainici

CUVIOSUL PĂRINTE PROTOSINGHEL IRODION

IONESCU – „LUCEAFĂRUL DE LA LAINICI” [1]

Argumente pentru canonizare

Nota: Textul de mai jos reprezinta studiul PC Pr. Lect. Univ. Dr. Ion Niţă Rizea publicat in revista Mitropolia Olteniei, anul LXI (721-724), nr. 1-4, Ianuarie-Aprilie, 2009, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2009, pp. 143-167

Pr. Lect. Univ. Dr. ION NIŢĂ RIZEA

Între marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc care au strălucit în mănăstirile din Oltenia, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la loc de frunte se află Cuviosul Părinte Protosinghel Irodion Ionescu (1821-1900), stareţ al mănăstirii Lainici (jud. Gorj).

Călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune[2], Cuviosul Părinte Irodion, cu personalitatea sa aureolată de sfinţenie, a dominat timp de o jumătate de secol viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici.

S-a născut la Bucureşti, în anul 1821.[3] Părinţii săi, buni creştini, i-au dat la botez numele de Ioan.[4] De tânăr, a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, veche ctitorie a vornicului Cernica Ştirbei (1608).

Aici, la Cernica, către sfârşitul secolului al XVIII-lea, stareţul Gheorghe (1730-1806),[5] ucenic al Sfântului Cuvios Paisie Velicovschi de la Neamţ, reorganizase, în duh neo-isihast athonito-paisian, obştea mănăstirii, adunând în jurul său mulţime de ucenici râvnitori spre cele sfinte, între aceştia numărând-se şi Sfântul Ierarh Calinic (1787-1868). Prin Diata sa din 1785, adevărat „tratat de duhovnicie”, stareţul Gheorghe reuşise să creeze la Cernica o identitate duhovnicească şi culturală nouă şi puternică, statornicind rânduiala vieţii de obşte, unde trăirea şi practica vieţii în Hristos erau impregnate de un veritabil duh românesc.[6] Urmaş devotat al stareţului Gheorghe, Sfântul Ierarh Calinic, stareţ al mănăstirii din 1818, avea să continue opera de revigorare a vieţii monahale cernicane, „ostenindu-se şi trudindu-se pentru binele obştii” neîncetat, încât în timpul stăreţiei sale (1818-1850) mănăstirea Cernica avea să devină o adevărată oază duhovnicească de rugăciune şi de nevoinţă, unde îşi căutau mântuirea în jur de 350 de călugări şi fraţi, un important centru de cultură şi de spiritualitate ortodoxe, în duhul iubirii frumuseţilor filocalice, care atrăgea din toate părţile ţării nu numai viitori monahi, ci şi credincioşi mireni, dornici de a trăi o viaţă cu adevărat creştinească, apropiată de poruncile Domnului.[7]

Spre „chinovionul” de la Cernica, Bunul Dumnezeu i-a îndreptat paşii şi tânărului Ioan Ionescu, în dorinţa sa de desăvârşire. Impresia puternică pe care viaţa îmbunătăţită de la Cernica o va fi făcut asupra sufletului tânărului Ioan, în vizitele sale întreprinse aici, încă din copilărie, împreună cu mama sa, apoi atmosfera de evlavie din casa părintească, ca şi întâmplările nenorocite abătute asupra capitalei ţării, în primele decenii ale secolului al XlX-lea – ucideri, cutremure de pământ, năvăliri de oşti străine, jafuri şi prădăciuni -, toate acestea vor fi contribuit, în mod decisiv, în luarea hotărârii de către Ioan de a intra în viaţa duhovnicească a mănăstirii Cernica, spre a-I sluji lui Dumnezeu în chipul vieţuirii monahiceşti.

Odată intrat în mănăstire, fratele Ioan a deprins în scurt timp meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi îi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea.[8] A primit marele şi îngerescul chip al schimniciei, cu numele de Irodion,[9] la 3 decembrie 1846, după cum aflăm din Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica.[10]

După tunderea sa ca monah la mănăstirea Cernica, Cuviosul Irodion a început să-şi sporească şi mai mult ostenelile duhovniceşti, scopul său fiind dezrădăcinarea patimilor şi apropierea tot mai mult de Dumnezeu prin sădirea virtuţilor, aducătoare de har. Se ştie că de pe acum el postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie, nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele. Toţi vieţuitorii mănăstirii, bătrâni şi tineri, îl respectau şi îl iubeau, pentru că era smerit, blând şi sârguitor la toate nevoinţele cele grele ale vieţii monahale. Sfântul Calinic, îl preţuia şi se bucura tare mult, văzându-l pe Cuviosul Părinte Irodion plin de darul lui Dumnezeu şi înălţat la atâta curăţie a minţii şi a liniştii lăuntrice, încât lumina înaintea tuturor ca o adevărată lumină cerească.

Înaintând atât de repede în viaţa cea duhovnicească, Cuviosul Părinte Irodion a fost hirotonit, în scurt timp, diacon şi apoi preot al mănăstirii. Astfel, într-un document recent descoperit în arhiva mănăstirii Cernica aflăm că la data de 22 decembrie 1846 Cuviosul Părinte Irodion era deja hirotonit preot şi semna cu „Irodion Ieromonahu”.[11] Se pare că acum a fost hirotesit şi duhovnic al mănăstirii.

În anul 1850, Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868), devenind episcop al Râmnicului-Noul Severin şi cunoscând îndeaproape viaţa şi petrecerea Cuviosului Părinte Irodion, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici,[12]  de pe Valea Jiului, odată cu venirea sa la noua reşedinţă episcopală[13] din „Capitala Craiovei” (25 noiembrie 1850).[14] Credem că venirea Cuviosului Părinte Irodion la Lainici s-a întâmplat cel mai probabil în decembrie 1850 sau ianuarie-martie 1851. Dintr-o Delă din 12 aprilie 1851, descoperită, de curând, în Arhiva Episcopiei Râmnicului, aflăm că Părintele Irodion fusese, înainte de această dată, eclesiarh la Lainici şi avea rangul de protosinghel: „Atingătoare de orânduirea Cuviosului Ieromonah Gavriil, îngrijitor Schitului Lainici sud Gorj. Şi recomandaţia făcută mai în urmă de epitropul acestui Schitu în favoarea monahului Daniil, precum şi orânduirea de egumen a Cuviosului Monah Chirii în locul sus arătatului ce şi-a datu demisia. Şi orânduirea Cuviosului eromonah Luca stareţ la Schitu, precum şi eclisiiarh pe… în locul Cuviosului protosinghel Ierodion”.[15] Când a primit Cuviosul Irodion rangul de protosinghel nu ştim,[16] dar înclinăm să credem că înainte de anul 1850, pe când se afla încă vieţuitor al Cernicăi.

Din textul Delei mai aflăm că venirea la schitul Lainici a Cuviosului Părinte Irodion s-a întâmplat în vremea egumenului Daniil.

Ajuns la Lainici, Cuviosul Părinte Irodion s-a adaptat repede atmosferei de aici. Frumuseţea deosebită a locului, liniştea şi atmosfera de rugăciune de la Lainici l-au făcut să lase Cernica şi să se lege definitiv cu sufletul de această veche vatră monahală.[17]

Fire blândă şi bună, veşnic senină şi plecată Domnului, Cuviosul Părinte Irodion s-a supus, îndată ce a intrat în obştea de la Lainici, la grele nevoinţe şi încercări, spre a se învrednici de primirea darurilor Sfântului Duh.

Cu toate că venea de la Cernica cu o bogată experienţă duhovnicească, care îl legitima spre a fi conducător al obştii monahale de la Lainici, şi cunoscând însemnătatea votului ascultării, Cuviosul Părinte Irodion s-a supus de bunăvoie ascultării conducerii pe care a găsit-o la Lainici. În smerită evlavie, cu măsură şi răbdare îşi ducea la îndeplinire în fiecare zi pravila şi răspundea cu dragoste părintească şi cu sfatul cel înţelept la orice nevoie venită din partea obştii, căreia acum îi aparţinea. Căci cunoştea foarte bine regulile vieţuirii călugăreşti, dar şi rânduiala slujbelor bisericeşti, dovadă fiind şi ascultarea de eclesiarh al mănăstirii pe care o îndeplinise. Şi cum lumina nu poate fi ascunsă sub obroc, Cuviosul Părinte Irodion va fi recunoscut în scurt timp părinte duhovnicesc de către obştea de la Lainici, devenind astfel, „pentru cei nouăsprezece şezători acolo şi fraţi sub ascultarea sfântului schit”,[18] adevărată pildă de smerenie, evlavie şi vieţuire în Hristos.

Mai mult, succesiunea rapidă a stareţilor, începând din anul 1851, cu un ritm regulat de un an de zile fiecare, trebuia repede stopată, pentru că ea aducea instabilitate şi dezordine în viaţa obştii de la Lainici.[19] Iar cel care putea să readucă ordinea şi buna rânduială în mănăstire era Cuviosul Părinte Irodion. Acest fericit moment avea să se ivească îndată, odată cu demisia stareţului Chirii (1853-1854).

Om al ordinii şi al bunei chiverniseli, aplecat tot timpul spre nevoile sufleteşti ale fraţilor de la schit, Cuviosul Părinte Irodion a fost numit de către Sfântul Ierarh Calinic, la 15 iunie 1854, egumen al schitului Lainici.[20] Cartea sa de numire este redactată astfel: „Dat-am smerenia noastră această carte Cuviosului eromonah Irodion pe care, după chibzuirea ce am făcut, l-am orânduit stareţu părinţilor şi fraţilor de la schitu Lainici din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor cestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul Cuviosului eromonah Chirii, cel ce şi-au dat dimisia…”.[21] Datorită însuşirilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a făcut pe Cuviosul Irodion duhovnicul său.[22]

Cu toate că alegerea ca stareţ a Cuviosului Părinte Irodion a fost primită cu mare bucurie de obştea de la Lainici – ca şi de cea de la schitul Locurele, situat în apropierea mănăstirii Cuviosul Irodion a demisionat, în mod surprinzător, din acest post după un an, în 1855. Motivele demisiei nu ne sunt cunoscute. Cert este că la 30 iunie 1855 s-a trimis Episcopiei Râmnicului-Noul Severin o cerere semnată de toţi monahii şi fraţii schitului Lainici, în care se arăta că, spre părerea lor de rău, stareţul Irodion a demisionat şi că doresc cu toţii să fie numit stareţ iconomul Dorotei, „ca să ne fie povăţuitor duhovnicesc în locul părintelui Irodion”.[23] În urma acestei cereri colective, episcopul Calinic l-a numit stareţ pe Dorotei, la 2 iulie 1855.[24]

După un an de la numirea sa ca stareţ, Dorotei a cerut binecuvântarea arhierească „de a rămânea în pace şi linişte despre această însărcinare”.[25] L-a urmat stareţul Marcel, de la Cernica,[26] timp de un an, până când a fost numit stareţ, pentru a doua oară, Cuviosul Părinte Irodion, în anul 1857.

Această a doua numire ca stareţ a Cuviosului Părinte Irodion, la 1857, apare într-o însemnare făcută într-un Triodion: „Anul 1857, martie 29, am venit cu părintele Irodion stareţu aici pentru slujba părinţilor”.[27] Numirea şi funcţionarea ca stareţ a Cuviosului Irodion este confirmată şi de actul de numire a noului stareţ ce i-a urmat, între 1858 şi 1859.[28]

În septembrie 1859, Cuviosul Părinte Irodion a fost numit, pentru a treia oară, stareţ la schitul Lainici. Numirea sa avea ca scop, printre altele, curmarea instabilităţii ce se manifestase de câţiva ani la conducerea obştii monahale de la Lainici. Iar singurul în măsură să pună capăt acestei instabilităţi era tot fostul stareţ Irodion.

De aceea, prin Jalba monahilor din schitul Lainici, înregistrată la Episcopia Râmnicului-Noul Severin la 7 august 1859, cu nr. 1122, cu menţiunea Jalba monahilor din schitul Lainici, prin care cer să fie adus un nou stareţ la acest schit cuviosul Irodion, toţi vieţuitorii de la Lainici cereau ca Sfântul Calinic să le trimită stareţ „…pe părintele Irodion ca să ne fie păstor, precum şi mai nainte ne-au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor voastre, şi sfinţiei sale părintelui Irodion, că nu vom eşi din cuvântul ce ni se va porunci, pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre. Ai Preasfinţiei Voastre smeriţi şi plecaţi (ss) Callinic monah, Iovinalie monah, Mitrofan monah. Toată obştea părinţilor din schitul Lainici”.[29]

Jalba scoate în evidenţă una dintre cauzele instabilităţii conducerii obştii de la Lainici. Dacă obştea fraţilor era unită şi hotărâtă în a cere numirea şi schimbarea stareţilor, în ascultare ea era dezbinată, de vreme ce stareţii se schimbau în această vreme atât de des. Apoi, jalba scoate în evidenţă personalitatea deosebită a Cuviosului Părinte Irodion în conducerea spirituală şi administrativă a obştii de la Lainici. Toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc.

La solicitarea monahilor de la Lainici de a pune stareţ pe Cuviosul Părinte Irodion se alătură şi urmaşii ctitorilor mănăstirii, care scriu episcopului Calinic: „Subscrişii ne aflăm ramură de titori ai sfântului schit Lainici şi cu apropiere învecinaţi şi vedem o mare nedumerire între părinţii călugări, numai de la un timp de vreme… iar acum părinţii zic că au dorinţa a avea soţietate şi de stareţi pă părintele Erodion cel ce a mai fost şi fiindu-ne plăcut şi nouă duhul înţelepciunii sale, este cu smerenie rugat şi din parte-ne Preasfinţia Sa Părintele Episcop să binevoiască a ne îndeplini această cerere de obşte, nădăjduind că doar va rămânea împăcaţi…”.[30] Iată cum calităţile Cuviosului Părinte Irodion erau de toţi recunoscute. La rândul său, stareţul Luca înaintează şi el o lungă cerere episcopului Calinic, în care îşi spune necazul, greutăţile pe care le întâmpină din partea unor fraţi în administrarea şi buna gospodărire a schitului, şi în final cere: „…cu zmerenie rog înţelepciunea Preasfinţiei Voastre a binevoi să orânduiască stareţi chiar pe părintele Erodion căruia voi fi supus cu metanie. 1859 avgost 27. Luca eromonah”.[31]

În urma acestor insistente cereri, episcopul Calinic l-a numit pentru a treia oară stareţ pe încercatul Părinte Irodion, poruncind vieţuitorilor nu numai să-l cunoască ca stareţ, ci „… dându-i toată cuvenita ascultare, cinste şi supunere la cele ce vă va povăţui.[32]

Odată numit stareţ, Cuviosul Părinte Irodion a desfăşurat în această vreme (până în iunie 1863) o activitate remarcabilă, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii.

Mai mult, a sprijinit din tot sufletul pe monahii Luca şi Cleopa, care nu terminaseră tencuirea schitului Locurele unde locuiau, şi, chiar la o lună de la instalarea sa, a cerut episcopului Calinic permisiunea de „a sfinţi biserica cea nouă de la Locurele„.[33] În anul 1860 aceasta a fost, într-adevăr, sfinţită.

Destoinicul stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia şi spre sporirea numărului monahilor de la Lainici, care era în scădere. De aceea, în ianuarie 1860, el a cerut episcopului să-i aprobe tunderea în monahism a patru fraţi.[34] Apoi, la 1 iunie 1861 a dat un înscris, prin care vindea nişte obiecte de cult şi dăruia schitului toţi banii primiţi.[35]

Pentru cinstea şi vrednicia lui, Sfantul Calinic, episcopul Râmnicului-Noul Severin, l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat, după propria-i mărturisire, un post la episcopie. Se pare că i-a rânduit chiar postul de eclesiarh, însă, la scurt timp, Cuviosul Părinte Irodion a cerut grabnic permisiunea de a se înapoia la schitul său, motivând că schitul se află „într-o tristă poziţie…în comparaţie cu evlavia ce am avut la dânsul…stăruind a-l îmbunătăţi prin toate mijloacele”. Deşi „prea mulţumit de postul în care mă aflu orânduit”, el a cerut să se înapoieze la schit.[36] Se pare că Sfântul Calinic nu i-a aprobat plecarea şi, după un an şi jumătate, Cuviosul Părinte Irodion şi-a prezentat demisia din postul de stareţ: „Din împrejurări binecuvântate, neputându-mă întoarce la postul ce mi s-a încredinţat de superior al sfântului schit Lainici Districtul Gorj, demisionez prin aceasta şi vă rog cu tot respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schit pe viitor. Al P. Sf. V. Prea plecat şi smerit servitor, Irodion Protosingel”.[37] Sfântul Calinic a fost nevoit să-i primească demisia.

Asupra activităţii Cuviosului Părinte Irodion la Craiova şi la Râmnic nu avem până în prezent nicio ştire.

Noul stareţ la Lainici, Darion, a rezistat în funcţie doar doi ani (8 iunie 1863 – 25 mai 1865). Cum stăreţia Cuviosului Părinte Irodion devenise o necesitate duhovnicească şi administrativă pentru obştea mănăstirii Lainici, a fost numit stareţ acum, pentru a patra oară. Pentru numirea sa ca stareţ nu avem o carte obişnuită de orânduire, dar despre data numirii vorbeşte el însuşi, în două rapoarte pe care le-a înaintat Sfintei Episcopii a Râmnicului-Noul Severin şi în care arată unele nereguli, săvârşite de un econom şi de doi monahi. În primul raport scrie: „Dela numirea mea ca stariţu allu Schitului Lainici din jud. Gorjiu, timp trecut de patru ani, am găsit că tot venitul proprietăţii schitului, care valorează annual până la 120 de taleri, s-a strâns regulat de un călugăr anume Marchian cel ce să numeşte că este Iconomu fară a fi orânduit de cinevaEstimp pomenitul călugăr a vândut fară voia mea 4 boi şi 70 de capre însuşind preţul lor pe samă-i„.[38] În continuare, Cuviosul Irodion cere în raport să-i fie predate socotelile şi banii schitului.

Urmare acestui raport, Episcopia Râmnicului-Noul Severin a ordonat o anchetă prin protopopul de Târgu Jiu. Acesta a anchetat pe cei trei monahi, Marchian, Pavel şi Nifon, găsindu-i vinovaţi, şi le-a cerut acestora să restituie schitului banii luaţi pe nedrept din vânzarea vitelor. Cuviosul Părinte Irodion, profund afectat de faptele acestora, şi-a cerut demisia, în noiembrie 1869: „Subscrisul cu ordinul Episcopiei încă din anul 1865 am fost numit stariţu la Sfântul Schitu Lainici unde, după cum cunoaşte Sfânta Episcopie, am întâmpinat destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să-mi dobândesc liniştea, voesc a mă retrage la un alt chinoviu, rog cu respect Sfânta Episcopie a-mi primi aceasta drept dimisie din arătatulu postu. Irodion Protosingel”.[39] Acesta este cel de-al doilea raport, din care rezultă clar că a fost numit stareţ la 1865, activând patru ani neîntrerupţi.

Tulburările de la schit şi începutul neorânduielilor au avut drept cauză, credem noi, şi unele reforme iniţiate în acest deceniu. Este vorba, în primul rând, de secularizarea averilor de la mănăstirile închinate, reformă iniţiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Sunt cunoscute jafurile şi pagubele enorme aduse statului de străinii care luau veniturile acestor mănăstiri, închinate la diferite aşezăminte mănăstireşti din: Palestina, Grecia, Egipt, Muntele Athos etc. După secularizarea averilor mănăstirilor închinate, a urmat secularizarea celor neînchinate. In aceste împrejurări, se situează şi acele neorânduieli apărute la Lainici, când starea de incertitudine care plana asupra fondurilor proprii i-a determinat pe acei monahi să vândă o parte din averea mobilă şi să dea unele procente părinţilor. Cuviosul Părinte Irodion condamnă iniţiativa celor trei şi încălcarea autorităţii stareţului, precum şi incorectitudinea în administrarea averii schitului, pe baza unor funcţii auto-atribuite, cum a procedat Marchian, care s-a auto-intitulat iconom. Cu acesta din urmă a avut neplăceri Părintele Irodion, pentru că s-a retras la rudele lui într-un sat din apropierea Lainicilor, Budieni, luând cu el şi sineturile schitului. Orice s-ar fi putut întâmpla, Părintele Irodion a rămas statornic în onestitatea sa. Sub instigaţia celor traşi la răspundere, monahii de aici s-au plâns şi ei împotriva Cuviosului Părinte Irodion, pretinzând că „mai avem la numitul cincizeci şi una de lâni de pe oile noastre, care lâni le-am dus la sfântul schit Surupatele ca să le lucreze maicele, ca să ne facă haine, care nici până acum nu ni s-au mai dat nici un petec”.[40]

Urmarea a fost instalarea la Lainici a unui nou stareţ, în persoana părintelui Iordache Bărbătescu (13 mai 1870). În timpul acestuia însă s-a produs secularizarea averilor mănăstireşti ale mănăstirilor neînchinate, încât şi pentru schitul Lainici a început o perioadă mai tulbure, de privaţiuni şi lipsuri. Schitul, cu obştea sa, a fost lăsat „în voia întâmplării”,[41] iar monahii s-au plâns Sfintei Episcopii că autorităţile statului le-au luat totul.[42] Problema slujbelor şi a vieţii duhovniceşti a trecut pe plan secund, faţă de problema fundamentală: pâinea cea de toate zilele.

Această stare grea a schitului a continuat şi în timpul stareţului Nifon ieroschimonahul (1872-1873), până când a fost rechemat la stăreţie, pentru a cincea oară, Cuviosul Părinte Irodion. Călăuzit de acelaşi gând smerit care l-a determinat, cu ani în urmă, să abandoneze posturi mai înalte şi să revină la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi a-l vindeca de neorânduială, bunul Părinte Irodion şi-a început îndată activitatea la Lainici. Starea de dezorientare spirituală în care se afla acum schitul trebuia îndată curmată. Mult încercatul Părinte stareţ Irodion trebuia să readucă întregii obşti monahale încrederea în autoritatea sa administrativă şi duhovnicească, să insufle acesteia un nou spirit de vieţuire monahală şi să îi întărească voinţa de a birui toate greutăţile vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Cuviosul Părinte Irodion socotea că ascultarea este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare, monahul se îndreptă pe sine şi contribuie la sporul duhovnicesc şi buna chivernisire a obştii mănăstirii.

Neîntrerupta prezenţă şi activitate a Cuviosului Părinte stareţ Irodion în viaţa schitului Lainici începând din anul 1873 [43] şi până în 1900, când a trecut la cele veşnice, a fost o binecuvântare a lui Dumnezeu. Stăreţia Cuviosului Părinte Irodion este atestată în tot această perioadă (1873-1900), însă este vagă. Documentele folosite de noi sunt oarecum indirecte, dat fiind faptul că Arhiva Episcopiei Râmnicului nu este atât de generoasă în furnizare de documente. Totuşi, cercetând minuţios dosarele din Arhiva Episcopiei cu cererile de intrare în monahism la schitul Lainici, putem stabili o continuitate neîntreruptă în stăreţie a Cuviosului Părinte Irodion. Este foarte interesant să vedem acum ultima etapă a activităţii Cuviosului Părinte stareţ Irodion, care ne dezvăluie încă una din trăsăturile sale de caracter. El lucra în prezent, dar era preocupat în permanenţă de asigurarea viitorului mănăstirii.

În urma reformelor sociale produse în această perioadă, numărul monahilor mănăstirii începuse să scadă. Apoi, Războiul de Independenţă din 1877-1878 avea să lase şi el oarecum în umbră activitatea schitului, deoarece pe primul plan al preocupărilor era acum izbânda împotriva turcilor, dezrobirea naţională.

Cel dintâi document de atestare concretă a activităţii de stareţ a Părintelui Irodion este o însemnare personală de pe cartea Scara Sfântului Ioan Scărarul. însemnarea începe de pe primele pagini, dar a fost complet ştearsă, fiind udată cu apă, şi se observă doar câte o literă. Însă la pagina 8 citim: „Părintele stareţ Irodion Protosingel… în anul 1879 … martie 28″.[44] Este singurul loc unde i se poate găsi scrisul său propriu, evident afară de iscălitura din acte.

Firul neîntrerupt al activităţii sale, în direcţia continuităţii şi întăririi vieţii monahale în schitul Lainici, ni-l dau o serie de cereri pentru tunderea în monahism pe care Cuviosul Părinte stareţ Irodion le primea şi le înainta cu rapoarte personale de recomandare Episcopiei Râmnicului-Noul Severin.[45]

Astfel, în anul 1879, Cuviosul Irodion recomanda Episcopiei Râmnicului-Noul Severin pentru tunderea în monahism pe Anghel Bărdan, din comuna Rugi, plaiul Vulcanu, jud. Gori, cu condiţia ca acesta „să facă formele legale din partea comunei respective”,[46] adică să facă dovada că şi-a satisfăcut serviciul militar, că este necăsătorit, sau văduv (prin decesul soţiei), şi că nu are niciun fel de datorii faţă de comună sau de familie. Ştim că Anghel Bărdan a fost călugărit, căci îi întâlnim numele mai târziu în alte acte.

În anul 1880, Cuviosul Părinte Irodion a format un întreg dosar cu cererea lui Constantin Mândroi, din comuna Scoarţa, plasa Amaradia, jud. Gorj, împreună cu toată corespondenţa relativă la călugărirea acestuia, începând din 1880-1882. Din dosar aflăm că se acorda un timp de gândire, de o lună, pentru acceptarea cererii de intrare în monahism, apoi cererea era reînnoită de solicitant. Urma o perioadă de doi ani de noviciat, cu destule încercări, când solicitantul avea titlul de frate, după care urma aprobarea definitivă în mănăstire. De multe ori timpul însă se prelungea. Constantin Mândroi a fost călugărit cu numele de Chiril.[47] Dar cea mai lungă perioadă de încercare a trecut-o Nicolae Popescu, din comuna Vălari, plasa Amaradia, jud. Gorj. Circulaţia ordinelor şi adreselor este o adevărată odisee scriptologică, căci au fost efectuate 19 acte cereri, răspunsuri, adrese, aprobări, timp de patru ani. A cerut să fie călugărit la 60 de ani şi i s-a împlinit dorinţa la 64 de ani, fiind tuns în monahism cu numele de Nicodim.[48]

Cuviosul Părinte stareţ Irodion a avut o viaţă morală de tip ascetic, severă, veghind neîncetat asupra nevăzuţilor vrăjmaşi care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri. Cu aceeaşi severitate şi intransigenţă a apărat şi moralitatea obştii încredinţate lui spre păstorire. Silindu-se nu numai cu viaţa sa pilduitoare, ci şi cu alese sfaturi duhovniceşti, el îi îndrepta pe mulţi dintre monahi pe calea cea bună, iar pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel, în anul 1887 a cerut să fie înlăturat din cinul monahal călugărul Meletie Cristescu, pentru abateri de ordin moral, iar Episcopia Râmnicului-Noul Severin a aprobat această acţiune.[49] În procesul de primenire a primit alti vieţuitori în mănăstire: pe Staicu Florea, în 1890, după 7 ani de ucenicie,[50] sub numele de Serghie, pe Ion Drăghicioiu, din Bumbeştii de Jiu, în 1895, care era paracliser şi căruia i-a dat numele de Iulian,[51] în fine, pe Ion Gh. Rău, din Copăcioasa-Gorj, pe care l-a călugărit cu numele de Istodor, în 27 aprilie 1898.[52] Prestigiul schitului Lainici a crescut paralel cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Acesta constituia şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, pentru căruţaşi, pentru muncitorii la pădure, care găseau aici o ospitalitate părintească, de tipul agapelor creştine, cu pâine şi vin.

In anul 1899, Cuviosul stareţ Irodion a dăruit mănăstirii Lainici un clopot de 318 kg, făcut cu cheltuiala sa şi a altor credincioşi. Inscripţia de pe clopot are următorul text:”Acest clopot este făcut în zilele protosinghelului Irodion Ionescu, stareţul sfântului schit Lainici, cu ajutorul său şi al altor credincioşi şi creştini întru Hristos botezaţi, prin intermediul pr. Pant. P. Sachelarie şi N. Trandafirescu din Tg. Jiu 1899 (Turnătoria Thury Ianoş et fiu, Budapesta). Notă: Şărban Otetelişanu + Safira, Ecat. + Ion Argetoianu, Aniţa + A. Argetoianu”.[53] Formula de pe clopot: „este făcut… cu ajutorul său şi al altor credincioşi creştini întru Hristos botezaţi” este poate cea dintâi formulă ecumenistă dintr-o mănăstire, dictată atât de sufletul generos al Părintelui stareţ Irodion, cât şi de faptul că mănăstirea Lainici era, în acea vreme, un centru ortodox important, la frontiera dintre Ţara Românească şi Transilvania, care primea creştini de orice confesiune, mai ales pe fraţii ardeleni, exercitând ceea ce astăzi constituie un ecumenism practic, cerut de structurile sociale ale vremii.[54]

Dintre cei de altă credinţă care veneau la Lainici din Transilvania, dar şi din alte părţi ale ţării, unii se întorceau acasă convertiţi la dreapta credinţă. Căci puterea cuvântului, mişcător şi plin de înţelepciune al Cuviosului Părinte Irodion, ca şi exemplul vieţii sale duhovniceşti, făceau adevărate minuni în sufletele acestora. De pildă, cunoaştem că, la 16 octombrie 1876, un oarecare Atanasie Balaşin, creştin greco-catolic din Ardeal, a trecut la Ortodoxie, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu Părintele Irodion, stâlpul neclintit în apărarea dreptei credinţe de la Lainici.[55]

Cuviosul Părinte Irodion a fost stareţ la Lainici până în primăvara anului 1900, mai precis 3 mai 1900, când a trecut la cele veşnice. A fost înmormântat, cu multă durere, de întreaga obşte a mănăstirii în ziua de 5 mai 1900.[56] A păstorit în total, în cele cinci etape de stăreţie, 37 de ani.

Că Părintele Irodion a trecut la cele veşnice în ziua de 3 mai 1900 reiese din trei documente aflate în Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu (unul), şi în Arhiva Episcopiei Râmnicului (celelalte două). Astfel, în Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu, se află telegrama protoiereului de Târgu Jiu, Ştefan Nicolaescu, către Episcopia Râmnicului-Noul Severin, prin care face cunoscut Episcopiei încetarea din viaţă a Cuviosului Părinte: „Părintele protosinghel Erodion superiorul sf. schit Lainici a încetat din viaţă aseară”.[57] În cel de-al doilea document, aflat în Arhiva Episcopiei Râmnicului, care este un raport telegrafic, înregistrat cu nr. 391 şi trimis Episcopiei Râmnicului-Noul Severin de către protoiereul de Târgu Jiu, se înştiinţează: „Părintele protosinghel Erodion superiorul sf. schit Lainici a încetat din viaţă aseară. Respectuos supun cunoştinţei Dv. Protoereu Nicolaescu„. Din cuprinsul telegramei înţelegem că aceasta a fost trimisă Episcopiei de la Râmnic în ziua de 4 mai 1900, ea fiind primită în aceeaşi zi la Episcopie şi înregistrată cu nr. 1242. În partea de sus a telegramei este notat: „6.V. 1900. Se va recomanda Ministerului (Cultelor şi Instrucţiunii Publice – compl. n.) provizor Ieromonahul Damaschin (Pandelescu compl. n. )”.[58] Cel de-al treilea document, care ne arată precis data trecerii la cele veşnice a Cuviosului Părinte Irodion, este o adresă, cu nr. 1224 din 9 mai 1900, a Episcopiei Râmnicului-Noul Severin către Ministrul Cultelor, şi are următorul conţinut: „P. C. Prot. al Jud. Gorjiu prin raportul telegrafic No. 39l/ac. comunicându-mi că în sara de 3 Maiu ac. a încetat din viaţă Cuv. Protosinghel Ierodion, superiorul Slui schit Lainici, Jud. Gorjiu, am onore a Ve face cunoscut că numim provizoriu în locul seu ca superior pe Cuv. Ieromonah Damaschin Pandelescu, petrecetor în acel Sf. schit şi ve rog să binevoiţi a dispune cele de cuvenitu”.[59] Dintr-un alt document aflat în arhiva Episcopiei Râmnicului reiese că numirea provizorie, ca stareţ la Lainici, a ieromonahului Damaschin Pandelescu, de către Episcopia de la Râmnic, s-a făcut fără să se ţină seama de dorinţa expresă a unor vieţuitori ai schitului care, în cererea lor înaintată Episcopiei, şi-l doreau ca stareţ pe părintele Dionisie Ştefânescu, „în locul Pre venerabilului Protosinghel Irodion Ionescu decedat”.[60]

Din cele trei documente prezentate mai sus reiese clar că Părintele Protosinghel Irodion a trecut la cele veşnice în seara zilei de 3 mai 1900 [61], în locul său ca stareţ al schitului Lainici fiind numit provizoriu ieromonahul Damaschin Pandelescu.[62] Aceasta înseamnă că Părintele Irodion a trăit în mănăstirea Lainici vreme de cincizeci de ani, începând din anul 1850/1851, de când a fost adus la Lainici, de la Cernica, de către Sfântul Ierarh Calinic.

Cuviosul Părinte Irodion a trecut la cele cereşti în totală neagoniseală personală. Toată viaţa a cultivat, cu o sârguinţă neobişnuită, întrecând pe toţi din preajma sa, dezinteresul faţă de bunurile materiale. Cât timp a fost frate şi călugăr la Cernica şi apoi stareţ la mănăstirea Lainici, Cuviosul Părinte Irodion a căutat să-şi îmbogăţească sufletul numai cu fapta cea bună, bine plăcută Domnului, practicând virtutea iubirii şi a milosteniei, până la cel mai înalt nivel. Ca stareţ la Lainici, Părintele Irodion s-a îngrijit tot timpul de obştea monahală ce i-a fost încredinţată ca să nu ducă lipsă de cele necesare traiului zilnic, biruind de fiecare dată încercările vieţii şi vitregiile timpului. Prin muncă stăruitoare şi permanentă jertfelnicie, şi-a adus cu prisosinţă contribuţia sa la creşterea spirituală, dar şi materială, a mănăstirii, pe toţi „mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase”. La trecerea sa din viaţa pământească către cea cerească nu a lăsat nicio avere, nici un ban. Bunurile sale strict personale au fost „însuşite” de ieromanahul Iulian Drăghicioiu, ucenicul său apropiat, până când Episcopia Râmnicului-Noul Severin a dispus ca o parte din ele să fie vândute pentru a se acoperi o datorie pe care o avea mănăstirea către trei creditori, iar cealaltă parte să fie trecută în inventarul cel nou al mănăstirii.[63]

Ca semn al preţuirii ce i-a purtat, ieromonahul Iulian Drăghicioiu va cere Protopopiatului Târgu Jiu în anul 1907, adică la şapte ani de la decesul Cuviosului Părinte Irodion, să intervină la Episcopia Râmnicului-Noul Severin ca să aprobe mănăstirii Lainici dezgroparea trupului fostului său stareţ şi duhovnic: „Înplinindu-se şapte ani de la răposar protosinghelului Irodion, acum Ieromonahul Iulien Drăghicioiu din acest schit este pregătit să desgroape osile numitului răposat în dioa de cinci ale corentii luni, sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Presânţitul Episcop Eparhiot ca se de voe spre a se pute aduce la îndeplinire de celi ce vă rugăm. Primiţi Precucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Popescu”.[64] Cererea i-a fost aprobată, iar la deshumare s-a găsit trupul Cuviosului Părinte neputrezit şi înmiresmat, semn al sfinţeniei sale.[65] Potrivit tradiţiei orale păstrate la Lainici, episcopul Athanasie Mironescu al Râmnicului-Noul Severin (1898-1909), la aflarea acestei veşti, ar fi exclamat: „Aşa, aista mi-ai fost, Irodioane!”, poruncind să fie reînhumat lângă altarul bisericii celei vechi, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, în partea dreaptă.[66]

În cei cincizeci de ani petrecuţi la mănăstirea Lainici, Cuviosul Părinte Irodion şi-a împlinit cu mare râvnă şi dragoste de Dumnezeu şi de cinul monahal chemarea de părinte duhovnicesc şi de iconom al tainelor lui Dumnezeu. El poate fi considerat pe drept cuvânt, în sens biblic, „patriarhul Lainicilor”, atât prin elevaţia sa duhovnicească, cât şi prin smerenia, dragostea frăţească şi înţelepciunea cu care a păstorit vreme de o jumătate de secol. Sfântul Ierarh Calinic, care l-a avut duhovnic, l-a numit „Luceafărul de la Lainici”.[67]

Cuviosul Părinte Irodion a rămas în conştiinţa vieţuitorilor din mănăstirea Lainici, prin tradiţia orală a monahilor şi a credincioşilor care l-au cunoscut şi care s-au bucurat de iubirea, înţelepciunea şi bunătatea sa, ca un monah desăvârşit, un om de mare cinste, încredere şi omenie. Faptele îi erau întocmai după graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească vreun cusur. Arzând totdeauna pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, Cuviosul Părinte Irodion s-a dovedit un iscusit duhovnic pentru păstoriţii săi. Câtă vreme a fost stareţ la Lainici şi-a împlinit chemarea cu mare râvnă şi frică de Dumnezeu, bine ştiind că lucrul cel mai greu şi anevoios este meşteşugul călăuzirii obştii monahale pe calea mântuirii. A adunat în jurul său ca la 30 de ucenici. Totodată, ca stareţ de mănăstire a înţeles că trebuie să fie inima tuturor inimilor care îl caută şi îi cer sfat şi mângâiere. Toţi părinţii şi fraţii din mănăstire care se mărturiseau la el se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpost şi mângâiere supărărilor lor. Toţi îl aveau ca pe un adevărat sfanţ, ce avea darul rugăciunii curate. Potrivit tradiţiei păstrate de părinţii bătrâni ai mănăstirii, se spune că Părintele Irodion slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi şi totdeauna cu lacrimi pe obraz. Zeci de mii de oameni de pe ambele laturi ale Carpaţilor veneau la el, căci cunoştea gândurile oamenilor[68] şi săvârşea vindecări minunate. Nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său era cunoscut peste tot.

Despre Cuviosul Părinte Irodion se ştie că avea şi darul mai înainte vederii, vestind multora cele viitoare. De pildă, ştim că simţindu-şi aproape sfârşitul vieţii pământeşti, a chemat la sine pe toţi călugării mănăstirii Lainici şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicându-le: „- Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos! Şi, într-adevăr, în toamna anului 1916, în timpul Primului Război Mondial, s-a împlinit prezicerea Cuviosului Părinte. Căci fiind lupte grele pe Valea Jiului, schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse de nemţi, odoarele jefuite, inclusiv clopotele, iar biserica a fost transformată în grajd pentru cai.[69] Totodată, a fost arsă şi întreaga arhivă a mănăstirii.[70] Doi dintre călugării schitului au fost duşi de trupele de ocupaţie în Germania, unde şi-au pierdut viaţa.[71] Abia în anul 1929, schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija stareţului Visarion Toia (1929-1951).[72]

Dar Cuviosul Părinte Irodion rămâne în conştiinţa posterităţii şi ca un patriot înflăcărat. Astfel, în timpul Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, Cuviosul Părinte, răspunzând cu entuziasm la îndemnurile episcopului Athanasie Stoenescu al Râmnicului-Noul Severin, a trimis de la mănăstire la Târgu Jiu 12 monahi în vederea selectării pentru serviciile sanitare ale armatei române. Autorităţile statului au ales dintre aceştia doar doi, pe Serapion Minulescu şi pe Gherasim Pavel, pentru a merge în serviciul sanitar, pentru îngrijirea răniţilor din spitale.[73] Faptul că Părintele stareţ Irodion a trimis aproape pe toţi monahii mănăstirii Lainici în slujba ţării denotă entuziasmul său patriotic şi dragostea sa faţă de neam şi ţară.

Drept răsplată şi aleasă preţuire pentru întreaga sa viaţă duhovnicească, ca şi pentru faptele sale, făcute cu suflet mare şi nobil, smerit şi generos, călugării mănăstirii au aşezat trupul cel nestricăcios şi înmiresmat al Cuviosului Părinte Irodion lângă altarul bisericii celei vechi, în partea dreaptă. De aici, până anul acesta Părintele Irodion a binecuvântat, vreme de peste o sută de ani, pe toţi care cu credinţă s-au aplecat la mormântul său, cerând har, milă şi pace. Iar o candelă a stat aprinsă zi şi noapte la crucea de la mormântul său, în aşteptarea învierii şi ca simbol al dăinuirii neamului românesc şi al Bisericii noastre, precum şi al crezului monahilor ce au trăit şi trăiesc în această mănăstire.

Odată cu alegerea şi instalarea sa ca Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, în vara anului 2008, IPS Irineu Popa a început îndată demersurile pentru canonizarea Cuviosului Părinte Irodion.[74] Pe lângă activitatea de documentare privind viaţa plină de sfinţenie a Cuviosului Părinte, Înaltpreasfinţia Sa a dorit ca rămăşiţele pământeşti ale Cuviosului Părinte să fie deshumate şi aşezate, la loc de cinste, în biserica cea nouă a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina la ele.

Astfel, în ziua pomenirii Sfântului Apostol Irodion, la 8 aprilie, anul 2009, IPS Irineu a cerut binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul României, pentru aflarea moaştelor Cuviosului Părinte Irodion. Vineri, 10 aprilie 2009, în ajunul pomenirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, moaştele Cuviosului Părinte au fost descoperite,[75] în prezenţa ÎPS Irineu.[76] Înaltpreasfinţia Sa a informat Patriarhia Română despre descoperirea făcută[77] şi a cerut cuviosului părinte arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul mănăstirii Lainici, să expună moaştele în biserica cea mare a mănăstirii, pentru ca toţi credincioşii să fíe martori ai nesperatei regăsiri a osemintelor nestricăcioase şi înmiresmate, de harul sfinţeniei, ale Cuviosului Părinte Irodion.

Dată fiind viaţa sa sfântă, dar şi faptele sale pilduitoare în slujirea lui Dumnezeu şi a obştii monahale ce i-a fost încredinţată, considerăm că Părintele Protosinghel Irodion Ionescu de la mănăstirea Lainici trebuie trecut în rândul sfinţilor români, de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Prin canonizarea sa s-ar întregi astfel constelaţia luminoasă a marilor sfinţi trăitori şi împlinitori ai Evangheliei lui Hristos din zona Olteniei, precum: Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii sau Sfântul Calinic de la Cernica.

~~~+~~~

ANEXE

I. „Atingătoare deorânduirea Cuviosului Ieromonah Gavriil, îngrijitor Schitului Lainici sud Gorj. Şi recomandaţia făcută mai în urmă de epitropul acestui Schitu în favoarea monahului Daniil, precum şi orânduirea de egumen a Cuviosului Monah Chiril în locul sus arătatului ce şi-a dat demisia. Şi orânduirea Cuviosului eromonah Luca stareţ la Schitu, precum şi eclisiarh pe Ieromonahul… (text lipsă) în locul Cuviosului protosinghel Erodion”

(Delă, no. 33, anul 1851, aprilie 12, Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1851, folio 3).

~~~+~~~

II. „Kallinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Râmnicului,

Dat-am smerenia noastră această carte Cuviosului eromonah Irodion, pe care după chibzuirea ce am făcut l-am orânduit staretu părinţilor şi fraţilor de la schitu Lainici din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor cestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul Cuviosului eromonah Chiril cel ce şi-au dat dimisia,

Îndatorându-se totodată a păzi cu nestrămutare cele de mai josu:

l ul) Să se poarte pe sineşi bine şi cu cucerie potrivit podrigului său şi postului de stareţ ce i se încredinţează.

2lea) Să ţie orândueala slujbelor bisericeşti, dupe toate cuviinţa, precum se păzeşte şi pe la celelalte schituri.

3lea) Să se poarte grije cu neadormită priveghere despre cârmuirea averi schitului, silindu-se în tot chipul pentru a ei înaintare şi sporire, şi al

4lea) Să se poarte cu dragoste şi blândeţe către ceilalţi părinţi şi fraţi ce se află cu locuinţa într’acel schit, mângâindu-i cu dare de cele trebuincioase despre starea schitului, cum şi veri ce se va agonisi şi se va aduce de pravoslavnici creştini dar schitului, pentru a le hrăni şi mângâieri părinţilor să aibă a se împărtăşi cu toţi deopotrivă, ca un lucru ce se socoteşte pe obrazul tuturor de obşte. Asemenea şi hrana mâncări să fie earăşi la o masă cu toată obştea ca un mai mare povăţuitor între dânşii.

Către acestea poruncim şi Cuvioşii voastre părinţilor şi fraţilor slugi ce vă flaţi la acest schit Lainici, ca să cunoaşteţi pe mai sus numitul eromonah Irodion, de povăţuitor şi stareţ asuprăvă, căruia să-i daţi toată supunerea şi ascultarea la cele ce vă va povăţui spre folosul sufletesc şi slujba casii, căci pentru oricarele din cuvioşia voastră, sau fraţi sau slugi, ne vom înştiinţa de vreo urmare înpotrivă, să ştie că va fi dojenit şi certat cu asprime, potrivit cu vina sa.

Drept care spre cunoştiinţă s-au întărit această carte cu pecetie şi iscălitura noastră.

(No. 635, Iunie 15, Anul 1854, Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1854, folio 28).

~~~+~~~

III. Principatele Unite

Prea Sf. Sale Părint. Episcopu Eparhii Râmnicul D. D. Callinicu

Prea Sfinţite Stăpâne,

Din împrejurări bine cuvântate, neputându-mă întorce earăşi la Postul ce mi s-au fost în credinţatu de Superioru alu Sf. Schitu Lainicii Districtul Gorju,

Dimisionez prin acesta, şi vă rogu cu totu respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schitu pe viiitoru.

Alu pre Sfinţii vostre

Prea plecatu şi smeritu servitoru

Іродіон протосінгєл

Anulu 1863

Iunie 6

Or. Râmnicul Vâlcea

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 82).

~~~+~~~

IV. Principatele Unite Romane

Prea Sf. Sale Părintelui Episcopu Rămnicu D. D. Callinicu

Protopopulu Oraşului Tărgu Jiului

Întru îndeplinirea ordinului Prea Sf. Vostre No. (numărul lipseşte – compl. n.) am mersu la sfantulu Schitu Lainici şi după ce s-a aşezatu în foncţiunea de stareu allu acestui Sf. Schitu părintele Duhomnicu Ilarionu citindu’n soborulu părinţiloru şi fraţiloru de acolo şi cartea sa de orânduire spre cunoştinţă de a ei coprindere, apoi’npresenţa părintelui Protosinghelu Irodionu şi a noului Stareţu iparte, din părinţi am formatu catagrafie andoitu esamplaru de tote lucrurile şi zestrea acestui Sf. Schitu mişcătore şi nemişcătore sub iscălitura părintelui Erodionu că le-a predatu şi a părintelui Ilarionu că le-a priimitu asupra caria lucrări nu am pututu avea în vedere şi catagrafia făcută cu ocazia orânduiri de stareţuă a părintelui Irodionu zicându aceasta că acea catagrafie lipseşte, ci m-am orientatu din alte doue catagrafii coprinse în acea presentă şi din arătarea părinţiloru locali pentru obiectele ce nu s-a pututu vedea în astă ocazie pe care catagrafie legalizând-o la No. 939, unu esamplaru a rămasă în priimirea actualului Stareţu şi unulu cu respectu lu înnaintezi pe lăngă acesta la cancelaria Prea Sf. Vostre. Iară părintile Schimonahu Ieremia, după invitarea ce m-a făcutu părintele Protosinghelu Irodionu, a rămasă totu acolo şi care acum se află bolnavu după arătarea ce nu de multu mi-a făcutu părintele Lavrentie dela acelu Sfântu Schitu. Arătăndu-se în această ocazie şi părintelui Nicodimu ca să-şi îndrepteze purtarea ceea ce s-a şi făgăduită. Acesta fiindu rezultatulu Prea Sfinţite Stăpâne cu totă supunerea lu încunoştinţezu Prea Sf. Vostre spre cele de cuviinţă.

Protopopu Pr. Pârşcovianu

No. 999

Anulu 1863, Iulie 21

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 85).

~~~+~~~

V. România

Sântei Episcopii a Eparhii Râmnicului

Superiorul Schitului Lainici Gorju

De la numirea mea ca stariţu allu Schitului Lainici din judeţul Gorju timp trecut de patru anni, am găsit că tot venitul proprietăţi Schitului cari valoresă annual până la 120 lei să strânsu regulat de un călugăr anume Marchianu cella ce se numeşte că este Iconom fară a fi rânduitu de cineva. Dispuind de acellu venit fără a da cele trebuinciose Sântului Lăcaşu, aşea încât am fost nevoit ca cu căpătatul meu prin sate şi oraşu T. Jiului să ţiu Schitul cu lumânări, undelemn şi tămâe.

Osebitu de acesta estimpu pomenitul Călugăru au vândut fară voea mea patru boi şi 70 capre însuşind preţul lor tot pe urmăi.

Pentru acestă împrejurare, Supus respectos Sântei Episcopii şi o rog supusu să binevoescă a lua măsuri pentru predarea socoteleloru şi a banilor adunaţi dupe cum vom esplicat mai susu.

Stariţu Іродіон протосінгєл

Nr. 5,1869, august 7

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1863, folio 88).

~~~+~~~

VI. România

Sântei Episcopi(i) a Eparhiei Râmnicu

Sub scrisu cu ordină Episcopulu încă din anul 1865 am fostu numitu stariţu la Sf. Schitu Lainici, unde după cum cunoaşte Sf. Episcopie am întâmpinatu destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să-mi dobândescu liniştea voescu a mă retrage la un alt chinoviu, rogu cu respectu Sf. Episcopie am priimi aceasta dreptu dimisie din arătatulu postu.

Іродіон протосінгєл

Anul 1869

Noembrie 12

Schitu Lainici

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1869, folio 109).

~~~+~~~

VII. Romania

Sfintei Episcopii Râmnicu

Stariţulu Sf. Schit Lainicii

Iconomulu acestui Sf. Schitu Marchianu monahulu de 15 dille bonăvindu-se s-au dusu la ruele salle în com. Budienii unde au luatu cu sine pe lângă sinetele atingătore de micile proprietăţi şi alte obiecte alle schitulu ce se aflau la metohu în com. Porcenii.

Subsemnatulu mergând eri la com. Budienii unde numitulu se afla bolnavu şi cerându-i numai sineturile s-au înpotrivit a mi le da în primire.

Pentru care respectosu supui la cunoschinţa Sf. Episcopii spre a lua măsurile ce va socote de cuviinţă întru aceasta ca nu răspunderea în cazu de încetare din viaţă a pomenitului Iconomu, să cadă asuprămi.

Stareţu Іродіон протосінгєл

No. 2

Anulu 1869

Ianuarie 31

(Arhiva Episcopiei Râmnicului Noul Severin, Dosar nr. 37/1869, folio 111).

~~~+~~~

VIII. Romania

Athanasie

Din graţia lui Dumnezeu

Episcopu alu Eparhiei Romniculu-Noulu-Severin

Prea Cucernicului Protoiereu de Gorjiu

Cuviossulu Protossinghelu Irodion, prin raportulu de sub. No. 14 Ne-a suppusu la cunnoscinţă quă în urma comunicărei ordinului Nostru No. 1337, que Prea C. tea ni ai fecutu, s-a decisu a remânea la schitulu Lainici în postulu que a acceptatu.

Aqueastă querere a Cuvioşiei selle approbându-se de Noi, se communică Prea Cucerniciei telle spre sciinţă, quă Noi prin annesatulu ordin No. 1459 pe quare i lu vei înmâna după regulă, am autorisatu pe sus- numitulu Cuv. Protossinghelu Irodion, a continua şi pe viitoru în postul de Îngrijitoru allu Sântului Schit Lainici din aquellu Judeţu.

†Athanasie Râmnicu

No. 1460

1877, noiembrie 15

R. V.

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 98/1877, folio 34).

~~~+~~~

IX. Romania

Athanasie

Din graţia lui Dumnezeu

Episcopu alu Eparhiei Romniculu-Noulu-Severin

Prea Cucernicului Protoiereu de Gorjiu

În urma petiţiunei ce am priimit de la Cuv. Protosinghel Irodion superiorul Sf. Schit Lainici, înregistrată la No. 1588, Noi am aprobat cererea ce Ne-a făcutu de a fi trecut între invalizii acelui Schitu cu începere de la I ale conventei luni septembre, în locul decedatului Monah Partenie Baraiac, astfel după cum am mijlocit şi la Onor. Minister al Culteloru prin adresa No. 1655. Totu deodată comunicăm P. C. tale că Noi în consideraţiune că Cuv. Sa fiindu vechiu funcţionar Bisericesc, cu cunoscinţă de regulile şi îndatoririle Monahale, lu însărcinăm şi pe viitor cu conducerea spirituală a celui sf. Schitu.

Despre care facem cunoscut P. Cuc. Tale spre sciinţă şi regulă,

†Athanasie Râmnicu

1878, septembrie 6

R. V.

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 112/1878, folio 39).

~~~+~~~

X. Maiu I, 1907

Sântul Schit Lainici

Acest Judeţ

No.7

Pré Cucernice Părinte,

Înplinindu-se şapte ani de la răposar protosinghelului Irodion, acum Ieromonahul Iulién Drăghicioiu din acest schit este pregătit să desgroape osile numitului răposat în dioa de cinci ale corentii luni, sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Presânţitul Episcop Eparhiot ca se dé voe spre a se puté aduce la îndeplinire de celi ce vă rugăm.

Primiţi Precucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Popescu

Précucerniciei Sale,

Părintelui Protoereu al Judeţului Gorjiu

(Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Protoieria Jud. Gorj, Dosar 335/1907, folio 2).

NOTE:


[1] Studiu al PC PR. Lect. Univ. Dr. Ion Niţă Rizea publicat in revista Mitropolia Olteniei, anul LXI (721-724), nr. 1-4, Ianuarie-Aprilie, 2009, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2009, pp. 143-167

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, voi. VIE, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 572.

[3] Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1872, fila 2. Acest document foarte important nu a fost cunoscut şi pus în valoare de cercetători până acum. De aceea şi multe inadvertenţe în ceea ce priveşte data şi locul naşterii Cuviosului Părinte Irodion. Astfel, arhimandritul Ioanichie Bălan, fară să cunoască niciun document relativ la viaţa şi activitatea Cuviosului Irodion, notează doar că Irodion „era de loc din judeţul Vâlcea”. Vezi Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ed. a V-a, Sihăstria, 2005, p. 471. Iar distinsul părinte profesor Nicolae C. Buzescu menţionează într-un studiu faptul că nu a găsit „până acum niciun act şi nicio însemnare asupra vieţii sale (a Cuviosului Irodion – compl. n.), din care să cunoaştem originea, anul naşterii şi educaţia primită”. Vezi Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Din istoricul Mănăstirii Lainici-Gorj, în Mitropolia Olteniei, 31, 1979, 1-3, p. 175. Documentul la care facem noi referire, care prezintă personalul monahal al mănăstirilor din judeţul Gorj la anul 1872, menţionează, printre altele, că la mănăstirea Lainici, vieţuiau 16 monahi, fiind în această vreme mănăstirea cea mai populată din judeţul Gorj (de pildă, mănăstirea Tismana avea doar 13 monahi). Totodată, acest preţios document ne dă date generale despre fiecare călugăr în parte. Astfel, cap de listă este : stareţul mănăstirii Lainici, Ierodion Ionescu, născut la Bucureşti, jud. Ilfov, în vârstă de 51 de ani, ce a îmbrăcat schima monahală la mănăstirea Cernica, în anul 1846. In ceea ce priveşte fizionomia sa, Cuviosul Irodion avea părul capului castaniu, ochii verzi, nasul mare, gura potrivită, iar faţa plăcută.

[4] Cf. Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 73v. Titlul exact al acestei Condici este: „Condică întru carea să trec toate chipurile călugărilor ce să fac întru această smerită obşte Cernica în zilele părintelui Calinic arhimandrit stareţ cu arătare fieştecarele monah ce să va face, de când au venit în schit, cât au fost frate şi din ce pământ iaste cum înlăuntru se cuprinde”. Condica a început să fie scrisă de către Sfanţul Ierarh Calinic. Se păstrează şi astăzi la stăreţia mănăstirii Cernica.

[5] Stareţul Gheorghe de la Cernica a fost trecut în rândul Sfinţilor Cuvioşi Părinţi români de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa sa din 20-21 octombrie 2005, având ca dată de cinstire generală ziua de 3 decembrie.

[6] Vezi pe larg Sfântul Cuvios Gheorghe arhimandritul, stareţul Cenicăi şi al Caldăruşanilor (1730-1806), înnoitor al isihasmului românesc, ed. îngrijită de arhim. Macarie Ciolan, Mănăstirea Cernica, 2006, pp. 9-324.

[7] Econ. D. Furtună, Ucenicii stareţului Paisie în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani, Bucureşti, 1927, ed. â Il-a, Bucureşti, 2002; Idem, Rolul cultural al Cemicăi, în BOR, an. XLVII, 1929, nr. 7-8, pp. 660-669. Vezi şi: Nicolae Iorga, Manuscriptele mănăstirii Cernica, în BOR, an. XXVI, 1902-1903, nr. 2-3, pp. 207-234; Arhim. Atanasie Gladcovschi, Monahi cronicari din sfânta mănăstire Cernica, Casian Cernicanul, în GB, an. XVII, 1958, nr. 8, pp. 740-747.

[8] Arhivele Statului, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 125/1879, pachet 10, folio 25, nr. 723, din 22 oct. 1879.

[9] Sfântul Apostol Irodion, de la care fratele Ioan Ionescu şi-a luat numele de călugărie, a fost unul din cei 70 ucenici ai Domnului Hristos. Cf. Romani XVI, 11. A fost hirotonit preot de către Sfinţii Apostoli, apoi a fost pus episcop al cetăţii Neon Patron, convertind pe mulţi păgâni la credinţa în Hristos. A murit ucis de păgâni. Vezi Mineiulpe aprilie, ed. a V-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1977, p. 70. Sfântul Apostol Irodion este pomenit cu numele de către Biserica Ortodoxă la 8 aprilie, alături de Sfinţii Apostoli Agav, Ruf, Flegon, Asinerit şi Hermas (Ermis).

[10] Iată însemnarea: „1846, decembrie 3, Ioan/Irodion monah, pământean”. Vezi Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 73v. Cf. Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1872, fila 2. Din Codica de călugăriri a mănăstirii Cernica reiese că fratele de mănăstire Ioan Ionescu a fost călugărit cu numele de Irodion şi că era pământean, adică originar din Ţara Românească. Tododată, din Condică aflăm că, odată cu Irodion, la 3 decembrie 1846, au mai fost călugăriţi alţi cinci fraţi de mănăstire. însemnarea că „Irodion monah” era ^pământean” este importantă pentru a nu face confuzie cu un alt „Ioan/Irodion monah”, „de ani 40″, originar „din Ardeal”, călugărit la mănăstirea Cernica, la 10 aprilie 1854. Vezi Condica de călugăriri a mănăstirii Cernica, folio 76v.

[11] Arhiva mănăstirii Cernica, Acte corespondenţă, anul 1846, voi. I, folio 56.

[12] Schitul Lainici a devenit mănăstire în anul 1951, în timpul stareţului VisarionToia (1929-1951).

[13] Se ştie că vechea reşedinţă a Episcopiei de la Râmnic, cu toate ale ei, fusese pârjolită de un foc năprasnic, la 27 martie 1847, şi de atunci ea se mutase la Craiova, capitala Micii Românii. Sfântul Calinic se va întoarce la vechea reşedinţă episcopală de la Râmnic abia în vara anului 1854.

[14] Înscăunarea Sfântului Calinic, ca episcop al Râmnicului, a avut loc, la Craiova, a doua zi, duminică 26 noiembrie 1850, în „biserica sfintei episcopii”, adică în biserica Sfântul Nicolae-Gănescu, situată pe locul actualei Universităţi. Această biserică a fost dărâmată în anul 1880. Vezi Eho Eclesiastic, nr. 4/decembrie 1850, p. 13; Athanasie Mironescu, Istoricul Eparhiei Râmnicului-Noul Severin, Bucureşti, 1906, pp. 416-418.

[15] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 37/1851, din 12 aprilie 1851, folio 1 (vezi şi Ibidem, folio 3).

[16] Facem menţiunea că în toate documentele mănăstirii Lainici, ce ni s-au păstrat, Cuviosul Părinte Irodion semnează, în calitatea sa de stareţ, numai în chirilică, cu „Irodion Protosinghel”. Astfel, documentar nu se confirmă faptul că el ar fi avut şi rangul de arhimandrit, aşa cum au încercat să afirme unii cercetători.

[17] Schitul Lainici, situat întrecătoarea cu acelaşi nume din munţii Gorjului, al cărui nume derivă de la toponimicul grecesc Axxivo«; = de piatră, trecătoare prin munţi de piatră, sau de la etnonimul „lai”, numele unui trib geto-dac „al lailor”, cunoscut încă de prin secolele IV-VI, împreună cu cel al „bessilor” (Cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, Craiova, 1980, pp. 6-7), este o veche vatră sihăstrească, de la sfârşitul secolului al XlV-lea. Mai târziu, în anul 1784, schimnicului Atanasie, venind de la Tismana, s-a stabilit aici, la Lainici, reuşind să întemeieze un schit de lemn şi să adune în jurul său o obşte de 30 de monahi. Atanasie este socotit reorganizatorul vieţii monahale de la Lainici. După moartea sa (fi 812), între 1812 şi 1817, câţiva boieri din Târgu Jiu (Nicolae Brăiloiu biv vel pitar, Răducanu Măldărescu medelnicer, Stanca Poienăreasa-Măldărescu, devenită Kalistracta monahia) au construit biserica din zid cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Vezi Ibidem, pp. 19-38.

[18] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 37/1851, din 18 aprilie 1851, folio 6.

[19] Astfel, după demisia, de bună voie, a stareţului Daniil, la 12 aprilie 1851, au urmat la Lainici, până în vara anului 1854, alţi trei stareţi: Gavriil (1851-1852), Maxim (1852-1853) şi Chirii (1853-1854). Nici unul din aceşti trei stareţi de un an nu a avut vreo activitate deosebită. Trebuie să spunem că instabilitatea şi tulburările ivite în viaţa mănăstirii s-au datorat în parte şi situaţiei sociale şi politice prin care trecea ţara în acea vreme.

19   [20] Eclesiarhul Diadoh, delegat de Sfântul Calinic cu instalarea Cuviosului Irodion ca stareţ la Lainici, raportează, la 24 iunie 1854, că 1-a instalat şi că a alcătuit şi catagrafia cerută. în vara aceluiaşi an, 1854, este consemnată de către biograful Sfântului Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin, următoarea întâmplare: pe când Sfântul Ierarh Calinic se întorcea la Râmnic, peste munţi, de la Lainici, de la Cuviosul Părinte Protosinghel Irodion Ionescu, i s-a descoperit în vedenie înmormântarea părintelui Nicandru, ucenicul iubit al Sfântului, care a stăreţit la Cernica doar patru ani (1850-1854). Acest moment de durere 1-a mişcat sufleteşte pe Sfântul Calinic până la lacrimi. Vezi: Arhim. Anastasie Baldovin, Viaţa şi nevoinţele cele monahale ale Prea Cuviosului Episcop al Râmnicului Noul-Severin D. D. Calinic, în BOR, an. XXH, 1898-1899, nr. 10, p. 1026. Vezi şi: Grigore Prejbeanu, Visarion Toe şi Pavel Bocşa, Sfântul Schit Lainici, Tg. Jiu, 1931, pp. 10-11; Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica Viaţa, minunile, acatistul, Ed. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 29; Priveghere în Ostrov. Mănăstirea Cernica. 400 de ani de cult şi cultură, Mănăstirea Cernica, [2008], pp. 43-44.

[21] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1854, nr. 635, din 15 iunie 1854.

[22] Cronologic, Cuviosul Părinte Irodion Ionescu este cel de-al treilea duhovnic al Sfântului Calinic de la Cernica. Primul părinte duhovnicesc al Sfântului Calinic a fost Sfântul Cuvios Stareţ Gheorghe (stareţ la Cernica între 1781 şi 1806), apoi Cuviosul Pimen Ieroschimonahul (1762-1831), ucenic al Sfântului Cuvios Stareţ Gheorghe. După ce Cuviosul Părinte Pimen a plecat definitiv la Sfântul Munte, Sfântul Ierarh Calinic şi-a ales duhovnic pe Cuviosul Irodion. Vezi Priveghere în Ostrov. Mănăstirea Cernica, pp. 39 şi 43.

[23] Cererea a fost semnată de 17 ieromonahi şi monahi şi de 3 fraţi, în total de 20 de vieţuitori, dintre care 6 schimonahi. Vezi Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1855, folio 43, ordinul nr. 80, din 2 iulie 1855.

[24] Ibidem.

[25] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851*1856, folio 61, nr. 1080, din 1 august 1856.

[26] Ibidem.

[27] Vezi Triodion, tipărit în 1794, care se găseşte la schitul Locurele, unde vieţuiau monahii Luca şi Cleopa.

[28] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851-1858, folio 63.

[29] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar 37/1851-1859, folio 72, nr. 1122, din 7 august 1859.

[30] Ibidem, folio 75, din 12 august 1859.

[31] Ibidem, folio 76, din 27 august 1859.

[32] Ibidem, folio 78, din 9 septembrie. 1859.

[33] I. Popescu-Cilieni, Acte privitoare la fondarea schitului Locuri-Rele, din Jud. Gorj, în AO, an. XIV, 1935, pp. 399-401.

[34] Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 9/1859, folio 41.

[35] Arhivele Statului, Fond Episcopia Râmnicului, Pachet CVI/32, din 1 iunie 1861.

[36] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar l8/1862, din 12 ianuarie 1862, Craiova.

[37] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noului Severin, Dosar37/l851-1863, folio 82, din 6 iunie 1863, Râmnicu Vâlcea (este scris cu alfabet latin antetul „Principatele Unite”).

[38] Ibidem, folio 88, nr. 5, din 7 august 1869.

[39] Ibidem, folio 109, din 12 noiembrie 1869.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem, Dosar 37/1851-1871, folio 138, din 8 august 1871.

[42] Ibidem, folio 139, din 13 august 1871.

[43] Cel dintâi care menţionează existenţa Părintelui Irodion ta stareţ, în anul 1873, este preotul Grigore Prejbeanu: „Conducătorii mănăstirilor şi schiturilor la 1873: … Irodion (Lainici)”. Vezi Pr. Grigore Prejbeanu, Gorjul bisericesc 1870-1900, Tipografia Episcopiei Râmnicului, 1936, p. 20. Interesant este că Episcopia Râmnicului-Noul Severin nu posedă, în această perioadă, niciun document de numire a vreunui stareţ.

[44] Cartea Scara Sfântului Ioan Scărarul, tipărită în Moldova, cu o introducere a mitropolitului Veniamin Costachi, se găseşte în biblioteca mănăstirii Lainici.

[45] Este interesant de menţionat faptul că, după anul 1880, tunderea în monahism trebuia să fie aprobată de trei foruri: episcopul eparhiot, Sfântul Sinod şi Ministerul Cultelor.

[46] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar 94/1881.

[47] Ibidem, Dosar 240/1880.

[48] Ibidem, Dosar nr. 242/1880; 29 decembrie 1880; 17 aprilie 1882; 5 aprilie 1883; 19 noiembrie 1883; 8 iunie 1884; 18 august 1884 etc., dosar special Nicolae Popescu.

[49] Ibidem, Dosar nr. 6UI887, din martie – 19 mai 1887.

[50] Ibidem, Dosar 65/1884-1890.

[51] Ibidem, Dosar 84/1892-1895.

[52] Ibidem, Dosar nr. 78/17 martie 1898.

[53] Al. Ştefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc, Târgu-Jiu, 1904, pp. 89-90. Vezi şi Grigore Prejbeanu, op. cit., p. 20.

[54] Aceasta se vede şi din cererea viitorului stareţ Theodosie Popescu, din 1907, care va ruga Episcopia Râmnicului să nu strice trei chilii folositoare pentru primirea călătorilor „de care mai întotdeauna sunt ocupate”. în timpul Primului Război Mondial, clopotul va fi luat de ocupanţii austro-ungari, iar mănăstirea va fi transformată în punct strategic.

[55] Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 89/1876, filele 4,5 şi 6.

[56] Ibidem, Dosar 284/1900, fila 21.

[57] După textul telegramei, între paranteze, este trecută data de 4 mai 1900, ceea ce înseamnă că telegrama a fost trimisă către Episcopie la acestă dată. Vezi Ibidem, fila 20.

[58] Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar nr. 11/1900, folio 76.

[59] Ibidem, folio 77. în răspunsul său, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice va aproba „numirea, în mod provizoriu a cuviosului ieromonah Damaschin Pandelescu, în postul de Superior al schitului Lainici din judeţul Gog, cu începere de la 10 Maiu curent, în locul decedatului Superior Irodion”. Ibidem, folio 90.

[60] Este vorba de cererea din 5 mai 1900, trimisă de o parte din călugării mănăstirii Lainici către Episcopia Râmnicului-Noul Severin. Semnatarii cererii şi-1 doreau ca stareţ la Lainici pe părintele Dionisie Ştefânescu pentru că „… e de mult în mijlocul nostru şi îl cunoaştem om cu bună purtare… că prin strădania sea a reparat sântul schit Locurele şi 1-a îmbunătăţit pin mai multe dependinţe şi lucruri bune”. Ibidem, folio 82.

[61] Într-o însemnare de pe un Minei din luna mai, tipărit în 1862, este dată greşit data morţii sale, ia anul 1910. Cf. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, VIII, p. 572

[62] Vezi şi Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud Gorj, Dosar 284/1900, folio 24.

[63] Astfel, din documente aflăm că, în 1899, Cuviosul Părinte Irodion a contribuit cu leafa sa, de superior al schitului Lainici, la cumpărarea unui clopot pentru schit în valoare de 1600 lei, pe care 1-a comandat la Pesta (Ungaria). Cum plata clopotului comandat trebuia făcută „integral la ridicarea lui, Cuviosul Părinte Irodion a fost nevoit să se împrumute, cu 280,65 lei, la doi comercianţi din Târgu Jiu, pe nume Ştefan Nicolaescu şi Constantin M. Gelep, şi la servitorul Constantin Popescu. îndată ce au aflat de decesul Cuviosului Părinte Irodion, cei trei creditori au reclamat -schitul Lainici la Ministerul Cultelor, pentru neplata datoriei rămase de la fostul stareţ. Fapt pentru care, pentru stingerea acestei datorii, Episcopia Râmnicului-Noul Severin a hotărât ca să fie vândute unele lucruri personale rămase de la Cuviosul Părinte Irodion. Vezi Arhiva Episcopiei Râmnicului-Noul Severin, Dosar nr. 11/1900, folio 104,128,129,134 şi 135. Mai menţionăm faptul că acest clopot a fost luat şi topit de către trupele germane, în timpul Primului Război Mondial, pentru a se face din el gloanţe.

[64] Arhivele Statului, Filiala jud. Gorj, Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335/1907, fila 2 (cererea nr. 7 din 1 mai 1907).

[65] Cf. Arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti, voi. I, ed. a Il-a, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, Huşi, 1993, p. 480; Idem, Patericul Românesc, p. 472.

[66] Cf. Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, pp. 100-101. A doua deshumare a trupului Cuviosului Părinte Irodion a avut loc în anul 1929, în vremea stareţului Visarion Toia. Astfel, aflând despre viaţa şi faptele Cuviosului Părinte Irodion, noui stareţ al mănăstirii Lainici, Visarion Toia, a dezgropat, în toamna anului 1929, trupul Cuviosului Părinte şi 1-a găsit nevătămat şi înmiresmat, ca la un adevărat sfânt, aşa cum îl găsise mai înainte ieromonahul Iulian Drăghicioiu. Dar luând poruncă de la episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului-Noul Severin, 1-a îngropat din nou în mormântul său, situat în partea de miazăzi a sfântului altar al bisericii celei vechi. Cf. Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, p. 472. Rămăşiţele pământeşti – înmiresmate şi de culoare cafenie – au fost puse acum, în mare cinste, într-un mic sicriu, asemeni unei lădiţe. Mai apoi, prin anii ’80 ai secolului trecut, osemintele Cuviosului Părinte Irodion au fost din nou căutate, însă, nefiind voia lui Dumnezeu şi a Cuviosului Părinte, ele nu au fost găsite.

[67] Între Cuviosul Părinte Irodion şi Sfântul Ierarh Calinic, căruia Părintele Irodion i-a fost duhovnic, a existat o strânsă legătură spirituală. Ucenicul şi biograful Sântului Ierarh Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin, consemnează faptul că Părintele Irodion primea adeseori binecuvântare, în duh, de la episcopul său. Astfel, într-una din zile, pe când se afla la birou, la reşedinţa episcopală de la Râmnic, Sfântul Calinic s-a ridicat brusc în picioare, zicând: „Domnul! Domnul!”. Ucenicul Baldovin, mirat fiind, 1-a întrebat pe Sfântul Calinic dacă s-a întâmplat ceva rău. Atunci, Sfântul Calinic i-a răspuns, cu blândeţe: „Părintele Irodion, stareţul de la Lainici, mi-a cerut binecuvântare să se odihnească”. Iacă cum cei doi se aflau pe aceeaşi „undă” spirituală, comunicându-şi, te duh, adică luminaţi fiind de Duhul Sfânt, gândurile umil altuia, fără ca distanţa şi locul în care se aflau să-i împiedice în vreun fel.

[68] Se spune că odată o femeie i-a adus Cuviosului Irodion un vas cu lapte de la capra ei. Cuviosul Părinte i-a răspuns acesteia: „- Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!”. Femeia i-a zis: „- Ba nu, părinte, de la capra mea este”. Atunci, Cuviosul Părinte i-a răspuns: „- Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc că nu mai este capra ta!”. Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea nu a mai drăcuit. Vezi Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, pp. 471-472.

[69] Într-un raport din 1 ianuarie 1919, înaintat Episcopiei Râmnicului de către noul stareţ al Lainicilor, Calistrat Proca (1919-1929), se arată starea dezastruasă a schitului: „Acest schit, timp de trei ani, în anii războiului, nu a fost locuit de nici un monah. A fost pradă armatei de ocupaţie inamică. La luarea mea în primire a acestui schit, în anul 1919, nu am găsit nimic, fară numai zidurile şi pământul…”. Vezi Eparhia Râmnicului-Noului Severin, Anuar pe anii 1921-1925, întocmit de episcopul Vartolomeu, Tip. Române Unite, Bucureşti, 1924, p. 589.

[70] Dintr-un document aflat astăzi în Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, aflăm că în anul 1907 schitul Lainici avea 24 m liniari de arhivă.

[71] Fapt interesant, unul din cei doi monahi duşi în Germania a fost chiar ieromonahul Iulian Drăghicioiu, cel care făcuse, în 1907, cerere pentru a dezgropa trupul Cuviosului Părinte Irodion.

[72] Acesta a venit la Lainici, în 1929, de la mănăstirea Frăsinei, împreună cu tatăl său şi cu monahul Pavel Bocşa. Timp de două decenii, activitatea duhovnicească şi administrativ-gospodărească a stareţului Visarion Toia va fi una deosebit de rodnică. în 1938 numărul vieţuitorilor de la Lainici se va ridica la 38.

[73] Arhivele Statului, Filiala Jud. Gog, Tg. Jiu, Fond Protoieria Tg. Jiu, Dosar 104/1877, fila 52. Cf.: Nestor Vornicescu, Arhiepiscop şi Mitropolit, Contribuţii aduse de slujitorii bisericeşti pentru Independenţa de Stat a României, în anii 1877-1878, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1978; Pr. Prof. Dr. Nicolae C. Buzescu, Mănăstirea Lainici şi schitul Locurele, Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, Craiova, 1980, p. 69.

[74] Iată ce spunea înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu la finalul predicii ţinute, anul acesta, la biserica nou-construită din cartierul craiovean Valea Roşie, cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica: „De îndată ce am venit aici (la Craiova – compl. n.), în mintea mea a stăruit un singur gând permanent: să-1 canonizăm, să-1 trecem în rândul sfinţilor, de fapt să-1 trecem în calendar, pentru că este deja în rândul sfinţilor, pe Cuviosul Irodion Ionescu de la Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic”. Vezi Ziarul Lumina, nr. 85, an. V, din 13 aprilie 2009, p. 16. De fapt, această lucrare duhovnicească, de canonizare a Cuviosului Părinte Irodion Ionescu, iniţiată de înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu nu este întâmplătoare, ci proniatoare. Se ştie că inaltpreasfinţia Sa are drept mănăstire de metanie mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, iar Sfântului Calinic 1-a avut ca duhovnic pe Cuviosul Părinte Irodion, stareţul mănăstirii Lainici.

[75] Moaştele Cuviosului Părinte Irodion au fost găsite la ora 12 din zi (după cinci ore de săpături!) de părintele stareţ Ioachim Pârvulescu, ajutat fiind de o echipă de meşteri vicoveni, la o adâncime de 2,2 metri, lângă un alt mormânt, situat lângă biserica veche a mănăstirii, în partea dreaptă. îndată, cinstitele moaşte au fost spălate cu vin curat şi au fost aşezate, temporar, într-o mică raclă. Apoi, s-a săvârşit slujba parastasului pentru Cuviosul Părinte Irodion şi pentru cei doi schimonahi ai mănăstirii – Atanasie ctitorul (sec. XVIII) şi Mitrofan (sec. XIX) – ale căror oseminte au fost acum deshumate

[76] Cu bucurie necuprinsă, înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit avea să mărturisească: „Pentru noi este o sărbătoare nesperată şi o lumină regăsită înaintea Sărbătorilor Pascale. Mormântul era situat lângă biserică, în dreptul altarului, şi am găsit mai multe oase necunoscute, dar muncitorii au avut inspiraţia să sape şi mai jos şi acolo am dat peste alt mormânt. Aici se aflau moaştele. Fuseseră aşezate într-o casetă şi le-am remarcat culoarea cafenie, deosebită de cea a oaselor obişnuite. Din locul unde a fost găsită caseta cu moaştele a răzbătut o mireasmă deosebită. Este dezlegarea tainei «Luceafărului de la Lainici» şi am trăit un moment unic pentru că s-a elucidat această taină prin descoperirea făcută”. Cf. Eugen Măruţă, Descoperire importantă pentru Ortodoxie la Lainici, în Gazeta de Sud, an. XIV, nr. 4425, din 21 aprilie 2009, p. 4.

[77] La aflarea fericitei veşti, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a exclamat: „In vremuri de crize materiale, Dumezeu ne dă bogăţii spirituale!”. Vezi Ziarul Lumina, din 13 aprilie 2009, p. 16.

___________________

foto>
http://www.moldovacrestina.info/wp-content/uploads/2010/11/Sfantul-Cuvios-Irodion-de-la-Lainici-Lacasuri-Ortodoxe.jpg 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Părintele Arsenie Papacioc urmează să fie externat

Basilica.ro / 8 aprilie 2011

Părintele Arsenie Papacioc se recuperează bine după operaţie şi ar putea fi externat săptămâna viitoare. Duhovnicul a fost supus marţi, 5 aprilie, unei intervenţii chirurgicale la nivelul vezicii urinare. Rămâne monitorizat de specialiştii Spitalului Judeţean din Constanţa.

Directorul medical Cătălin Grasa a oferit mai multe detalii privind starea părintelui Arsenie.

„A fost supus marţi unei intervenţii chirurgicale pentru o hemostază datorită unei hemoragii localizate la nivelul vezicii urinare. Printr-un procedeu endoscopic s-a făcut hemostaza şi s-a montat o sondă vezicală. La ora actuală starea clinică a pacientului postoperatorie este bună, hemoragia locală s-a oprit. Ieri am stat de vorbă cu dânsul şi astăzi am primit informaţia că evoluţia este favorabilă în post operator”, a precizat Dr. Cătălin Grasa pentru Radio TRINITAS.

Dacă starea de sănătate a părintelui Arsenie Papacioc va evolua favorabil, medicii vor începe luni, 11 aprilie, evaluarea în vederea externării.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/parintele_arsenie_papacioc_urmeaza_sa_fie_externat_3109.html

foto>

https://picasaweb.google.com/112432346996438492708/ManastireaSfMariaTechirghiol#

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Aprilie 8, 2011 în articole, citadela, diverse, duhovnici, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Parintele Arsenie Papacioc, duhovnicul Manastirii Sf. Maria din Techirghiol, a fost internat luni la Spitalul Judetean Constanta

Realitatea.net/ 14 februarie 2011

Părintele Arsenie Papacioc a fost internat în spital. Potrivit medicilor, părintele acuza o stare generală de rău, provocată de probleme urologice mai vechi, agravate de vârsta înaintată a pacientului, care are 97 de ani. El a suferit o operaţie de prostată tot la Constanţa, în urmă cu 12 ani, potrivit reporterntv.ro.

Duhovnicul a fost internat pentru 2-3 zile în Secţia Urologie, unde va fi ţinut sub observaţie şi îi este administrat un tratament medicamentos.

Arsenie Papaciuc este considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.

sursa>

http://www.realitatea.net/parintele-arsenie-papacioc-a-fost-internat-in-spital-dupa-ce-s-a-simtit-foarte-rau_803451.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Canonizarea Sf. Irodion de la Lainici

Basilica/ 29 octombrie 2010

În ziua de 29 octombrie 2010, în Sala sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Ierarhii Sfântului Sinod au aprobat canonizarea Cuviosului Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. Cuviosul Irodion va fi prăznuit în ziua de 3 mai.

În cadrul şedinţei sinodale o atenţie deosebită a fost acordată intensificării vieţii duhovniceşti în şcolile de teologie şi problemelor pastorale din diaspora ortodoxă română.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/sedinta_de_lucru_a_sfantului_sinod_29_octombrie_2010_6788.html

~~~+~~~


„LUCEAFĂRUL DE LA LAINICI”

„CUVIOSUL ARHIMANDRIT IRODION IONESCU
Duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica
Schitul Lainici-Gorj
(+ 1900)

Acest cuvios părinte a fost unul din marii stareţi ai monahismului românesc, care a strălucit în mănăstirile Olteniei, în a doua jumătate a secolului trecut.

Era de loc din judeţul Vâlcea. Intrând de mic în nevoinţă călugărească la Mănăstirea Cernica, în puţină vreme a deprins bine meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, cu smerenia şi ascultarea. Apoi a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei cu numele de Irodion.

Sfântul Ierarh Calinic, pe când păstorea Eparhia Râmnicului, cunoscând petrecerea Cuviosului schimonah Irodion, în vara anului 1853 l-a hirotonit diacon şi preot şi l-a numit egumen la Schitul Lainici de pe Valea Jiului. Apoi l-a făcut arhimandrit şi îl avea de sfetnic şi duhovnic. Şi atât de mult îl iubea şi se cucerea de sfinţenia vieţii lui, că adeseori îl vizita la schit, numindu-l „luceafărul de la Lainici!”. Numele acesta a rămas în graiul poporului până astăzi. De la Cuviosul Irodion se întorcea Sfântul Calinic peste munţi spre Râmnicu-Vâlcea, în vara anului 1854, când i s-a descoperit de la Dumnezeu moartea arhimandritului Nicandru, stareţul Cernicăi.

Pentru multa lui smerenie, arhimandritul Irodion s-a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot. Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar cuviosul i-a răspuns:

– Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
– Ba nu, părinte – a zis femeia -, de la capra mea este.
– Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Aşa a trăit Cuviosul arhimandrit Irodion, totdeauna arzând pentru dragos- tea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovni- ceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări. Şi a fost duhovnic şi egumen vestit la Schitul Lainici peste 35 de ani, adunând în jurul său cam la 30 de ucenici.

Deci, ajungând în vârstă de peste 90 de ani şi simţindu-şi aproape sfârşitul, a chemat la sine pe toţi şi le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă, zicând:

– Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le-aţi dat lui Hristos!

Apoi s-a mutat la cele veşnice, în primăvara anului 1900, pentru a lua plata ostenelilor sale.

În toamna anului 1916 s-a împlinit prezicerea Cuviosului Irodion Ionescu. Că fiind lupte grele pe Valea Jiului, Schitul Lainici a rămas pustiu 13 ani. Chiliile au fost arse, odoarele jefuite, iar biserica transformată în grajd pentru cai. Abia în anul 1929, Schitul Lainici a luat din nou fiinţă prin grija Protosinghelului Visarion Toia.

Noul stareţ, auzind de viaţa şi faptele Cuviosului Irodion Ionescu, l-a dezgropat în toamna aceluiaşi an şi trupul său, o! slăvită minune! l-a găsit întreg şi nevătămat ca pe un adevărat sfânt! Deci, luând poruncă de la episcopul Râmnicului, l-a îngropat din nou în mormântul său, unde se află şi astăzi.

Credincioşii de prin sate păstrează cu evlavie în casele lor chipul stareţului Irodion, iar când au unele necazuri, vin la Schitul Lainici, se roagă, îşi ating hainele de mormântul cuviosului, îi sărută crucea şi pleacă mângâiaţi la căminele lor.

sursa>

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/cuviosul-arhimandrit-irodion-ionescu-duhovnicul-sfantului-calinic-schitul-lainici-2.html

foto>

http://ascortargujiu.wordpress.com/sf-irodion/

~~~+~~~


Irodion de la Lainici: Noi descoperiri biografice

Lumea monahilor/ 34 (4), aprilie 2010

Motto: „Fiind, dar, împreună‑lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Căci zice: La vreme potrivită te‑am ascultat şi în ziua mântuirii te‑am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii, Nedând nicio sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, Ci în toate înfăţişându‑ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă‑răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de‑a dreapta şi cele de‑a stânga, Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr, Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi, dar nu ucişi; Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându‑ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n‑au nimic, dar toate le stăpânesc“. (II Corinteni 6, 1‑10).

Sfinţenia nu cunoaşte grade de comparaţie. Eşti sfânt, sau nu. Eşti om al lui Dumnezeu şi respecţi porunca: fiţi sfinţi!, ori ba. Este adevărat că nu mulţi vor sta lângă sfântul Ioan Bote­ză­torul, dar „în casa Tatălui Meu, multe locaşuri sunt“ pentru sfinţii Săi. Cuviosul Irodion Ionescu de la Lainici este om sfânt. Nu mai sfânt decât alţi sfinţi, dar nici mai puţin desăvârşit decât alţi cuvioşi ai lui Dumnezeu. De ce este cu­viosul Irodion sfânt? Pentru că sfinţii sunt prieteni ai Domnului, iar viaţa lui toată demonstrează că nu poate exis­ta sfinţenie fără Dumnezeu. Pentru că sfinţenia lui Dumnezeu cere sfinţenie de la cei ce se apropie de El, dar îi şi sfinţeşte prin har pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste îi urmează Lui. Aşa a fost desăvârşit în chip tainic şi sfântul Calinic de la Cernica, bărbat plin de Duh Sfânt care se mărturisea înaintea Domnului şi a cuviosului Irodion. Şi dacă sfântul îl numea „Luceafărul de la Lainici“, iar obştea de multe ori îl defăima, e pentru că prea adeseori noi, cei îmbrăcaţi în păcat, suntem obişnuiţi să vedem doar strâmbătatea (pe care o şi socotim dreptate!) şi clevetim cu uşurinţă pe cei ce se ţin de Adevăr. Dar virtuţile cele străine pentru noi nu trec la fel de neobservate şi între cei desăvârşiţi, iar sfântul Calinic a putut să vadă curăţia sufletului celui pe care l‑a hirotonit, l‑a uns stareţ şi l‑a făcut martorul gândurilor sale înaintea Domnului.

Viata Cuviosului Irodion

„Călugăr de mare înfrânare şi ne­în­cetată rugăciune“ (pr. prof. D. Stă­niloae, Filocalia VIII, 1979, pg. 572), duhovnicul sfântului Calinic s‑a născut la Bucureşti în zbuciumatul an 1821. Mărturie despre aceasta o dă Dosarul 335 din 1872, fila 2, aflat la Arhivele Naţionale, Filiala Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, care face referire la tot personalul monahal al mănăstirilor gorjene ale anului 1872 şi care spune că schitul Lainici avea la acea vreme un număr de 16 monahi (destul de mulţi, în comparaţie cu mănăstirea Tismana, care avea doar 13), iar apoi dă toate datele lor personale. Astfel suntem informaţi că stareţul Irodion Ionescu avea atunci 51 de ani –  fiind născut în Bucureşti, judeţul Ilfov – şi a fost tuns în monahism la mănăstirea Cernica în 1846. Mai mult de atât documentul ne dă şi o descriere sumară a cuviosului spunându‑ne că acesta avea faţa plăcută, părul castaniu, gura potrivită şi ochii verzi. (Documentul citat prezintă o mare importanţă fiindcă face lumină în privinţa locului şi a datei de naştere a cuviosului Irodion, despre care – de exemplu – părintele arhimandrit Ioani­chie Bălan afirma în Patericul românesc, ediţia V‑a, Sihăstria 2005, la pagina 471, că „era de loc din judeţul Vâlcea“, iar părintele profesor Nicolae C. Buzescu spunea în 1979, (în Mitropolia Olteniei 31, 1‑3, pag.175), că „nu a găsit până acum nici un act şi nici o însemnare asupra vieţii sale, din care să cunoaştem originea, anul naşterii, şi educaţia primi­tă“). Despre educaţia cuviosului Irodion, într‑adevăr nu avem prea multe date şi singurul lucru pe care‑l ştim cu certitudine este că a intrat de timpuriu în obştea mănăstirii Cernica, unde a primit schima monahală la numai 25 de ani. Aici, la Cernica îi va fi remarcat sfântul Calinic curăţia sufletului şi bună‑petrecerea sa întru cele sfinte ale lui Dumnezeu, încât deîndată ce a ajuns episcop de Râmnic (la 1850) l‑a şi luat pe tânărul Irodion în eparhia sa şi l‑a dus în 1851 deja, la schitul Lainici. Doi ani mai târziu, tot sfântul l‑a hirotonit diacon şi preot, pentru ca la 15 iunie 1854, să dea următoarea carte de numire:

„Dat‑am smerenia noastră această carte cuviosului Ieromonah Irodion, pe care după chibzuirea ce am făcut, l‑am orânduit stareţu părinţilor şi fra­ţi­lor de la schitul Lainici, din judeţul Gorjiu, precum şi chivernisitor acestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul cuviosului Ieromonah Chiril, cel ce şi‑a dat demisia…“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1854,  nr. 635 din 15 iunie 1854).

Deci nu oricum, ci după „chibzuire“ l‑a numit sfântul episcop pe tânărul ieromonah Irodion, la numai 33 de ani, stareţ al schitului de pe Valea Jiului!

Numai că sfinţii nu fac cele ale oa­menilor, ci doar pe cele ale lui Dumnezeu şi rămân în Adevăr chiar dacă‑i striveşte răutatea omenească, care nu suferă pe cei ce umblă în Duhul şi nu împlinesc pofta trupului (cf. Galateni  5, 14‑16). Pentru aceasta şi cine ştie câte altele, la 30 iunie 1855, episcopia Râmnicului avea să primească o cerere din partea obştii schitului Lainici în care se arăta că, spre regretul lor (!), stareţul Irodion a demisionat, iar ei doresc să le fie numit egumen în loc, iconomul Dorotei, „ca să ne fie păvăţuitor duhovnicesc în locul părintelui Irodion“! Şi cu toate acestea, cuviosul părinte, mult smerindu‑se, se pare că de data aceasta nici n‑a părăsit obştea schitului! Cu adevărat cei drepţi se văd pe ei întotdeauna păcătoşi, iar noi, păcătoşii, întotdeauna ne vedem sfinţi!

Şi iconomul Dorotei a fost numit stareţ la 2 iulie 1855, însă, tot după un an, acesta avea să ceară binecuvântarea „de a rămânea în pace şi linişte despre această însărcinare“. Aşa încât sfântul episcop al Râmnicului a fost nevoit să‑l aducă şi să‑l pună superior al schitului Lainici pe Marcel de la Cernica. Trebuie să fi fost vremuri tulburi în acei ani, pentru că în 1857 sfântul Calinic avea să‑l renumească stareţ al Lainiciului, din nou pe cuviosul părinte Irodion. Se mai păstrează actul de numire al noului stareţ, însă există şi o însemnare făcută pe un Triodion: „Anul 1857, martie 29, am venit cu părintele Irodion stareţu aici pentru slujba părinţilor“. În septembie 1859 acelaşi sfânt episcop avea să întărească pentru a treia oară printr‑o nouă carte stăreţia cuviosului Irodion Ionescu în Lainici. De data aceasta, instabilitatea monahilor din schit era evidentă, încât şi aceştia se săturaseră de acea stare de lucruri şi‑i cereau episcopului, prin Jalba monahilor din schitul Lainici, să le numească stareţ „pe părintele Irodion ca să ne fie păstor, precum şi mai nainte ne‑au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor voastre, şi sfinţiei sale părintelui Irodion, că nu vom ieşi din cuvântul ce ni se va porunci pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre. Ai Preasfinţiei Voastre smeriţi şi plecaţi (ss) Calinic monah, Iovinalie monah, Mitrofan monah. Toată obştea părinţilor din schitul Lainici“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 72, nr. 1122 din 7 august 1859). Se pare că în timp monahii şi‑au dat seama de sfinţenia vieţii cuviosului Irodion, dar şi de nestatornicia şi dezbinarea lor, iar Dumnezeu i‑a înţelepţit în cererea lor. Nu se putea ca răbdarea, smerenia, fecioria trupului şi a sufletului său să nu atragă până la urmă preţuirea sfinţeniei cuviosului Irodion! De lucrul acesta erau convinşi la acea dată chiar şi ctitorii schitului care‑i scriau şi ei episcopului: „subscrişii, ne aflăm ca ramură de ctitori ai sfântului schit Lainici şi cu apropiere învecinaţi şi vedem o mare nedumerire între părinţii călugări, numai de la un timp de vreme… iar acum părinţii zic că au dorinţa a avea soţietate şi de stareţi pă părintele Irodion, cel ce a mai fost şi fiindu‑ne plăcut şi nouă duhul înţelepciunii sale, este cu smerenie rugat şi din parte‑ne Preasfinţia Sa Părintele Episcop, să binevoiască a ne îndeplini această cerere de obşte, nădăjduind că doar va rămânea împăcaţi“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 75, 12 august 1859). Aşadar şi mirenilor ctitori le era deja „plăcut duhul înţelepciunii sale“ căruia accepta să i se supună chiar şi stareţul Lainiciului din acea vreme, părintele Luca, care îi cerea şi el acelaşi lucru episcopului printr‑un lung hrisov, în care se jeluia de piedicile pe care le întâmpina de la fraţi în administrarea schitului şi conchidea: „cu zmerenie rog înţelepciunea Preasfinţiei Voastre a binevoi să orânduiască stareţi chiar pe părintele Irodion, căruia voi fi supus cu metanie. Luca eromonah. 1859 Aug. 27“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1859, folio 75, 12 august 1859).

Vor fi fost următorii patru ani foarte buni pentru schitul Lainici, pe care l‑a chivernisit cu bună chibzuială cuviosul părinte Irodion sporind viaţa duhovnicească şi numărul de monahi în sfântul lăcaş. La o lună de la instalarea sa, după ce i‑a ajutat pe monahii Luca şi Cleopa să tencuiască schitul Locurele, i‑a cerut episcopului Calinic binecuvântarea pentru „a sfinţi biserica cea nouă de la Locurele“. (I. Popescu‑Cilieni, Acte pri­vitoare la fondarea schitului Lo­curi‑Rele din jud. Gorj, AO 14, 1935, pag.399‑400). Neiubindu‑şi aproapele mai puţin decât pe sine, pentru bunăstarea părinţilor din schit – fiind şi vremuri grele pentru monahi şi mănăstiri (era chiar în timpul domniei lui Cuza!) – cuviosul Irodion vindea la 1 iunie 1861 câteva obiecte de cult, iar toţi banii căpătaţi îi dăruia obştii, pentru supravieţuire (există un înscris al cuviosului de la acea dată, care se păstrează la Arhivele Sattului, Fond Episcopia Râmnicului, Pachet CVI‑32, din 1 iunie 1861). Pentru cinstea sa, sfântul Calinic l‑a chemat la Craiova şi i‑a rânduit chiar funcţia de eclesiarh, însă cuviosul, deşi era „prea mulţumit de postul în care mă aflu orânduit“, şi‑a cerut voie să se înapoieze la schitul său, care se afla „într‑o poziţie tristă… stăruind a‑l îmbunătăţi prin toate mijloacele“. Se pare că cererea sa nu a fost aprobată, aşa încât în 1863 se vede nevoit „ din împrejurări binecuvântate, neputându‑mă întoarce la postul ce mi s‑a încredinţat, de superior al sfântului schit Lainici, Districtul Gorj, demisionez prin aceasta şi vă rog cu tot respectul a face cele de cuviinţă pentru administrarea acelui schit pe viitor. Al P.Sf.V.Prea plecat şi smerit servitor, Irodion Protosingel“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 82, 6 iunie 1863. Documentul poartă antetul „Principatele Unite“, scris cu caractere latine). Din păcate, alte date referitoare la activitatea protosinghelului Irodion la Râmnic şi Craiova nu se cunosc. Se ştie – indirect – că stareţul Ilarion n‑a diriguit schitul Lainici decât între 8 iunie 1863 şi 25 mai 1865, pentru că părintele Irodion a fost numit a patra oară stareţ, după cum reiese dintr‑un raport înaintat de el episcopiei Râmnicului, prin care cerea să‑i fie predate toate socotelile schitului: „Dela numirea mea ca stariţu allu schitului Lainici, din jud. Gorjiu, timp trecut de patru ani, am găsit că tot venitul proprietăţii schitului, care valorează annual până la 120 de taleri, s‑a strâns regulat de un călugăr anume Marchian, cel ce se numeşte că este Iconomu, fără a fi orânduit de cineva… Estimp, pomenitul călugăr a vândut fără voia mea 4 boi şi 70 de capre însuşind preţul lor pe samă‑i“. (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 83, nr. 5 din 7 august 1869).

Episcopia a ordonat o anchetă, în urma căreia protopopul de Tg. Jiu a obligat pe cei trei monahi implicaţi în această afacere, Marchian, Pavel şi Nifon, să restituie banii reţinuţi pe nedrept din vânzarea animalelor. Vizibil marcat de aceste probleme lumeşti din schit, cuviosul şi‑a cerut demisia în noiembrie 1869: „Subscrisul cu ordinul Episcopiei încă din 1865, am fost numit stariţu la Sfântul Schitu Lainici unde, după cum cunoaşte Sfânta Episcopie, am întâmpinat destule suferinţe din partea părinţilor vieţuitori acolo, şi ca să‑mi dobândesc liniştea, voesc a mă retrage la un alt chinoviu, rog cu respect Sfânta Episcopie a‑mi primi aceasta drept dimisie din arătatulu postu. Irodion Protosingel.“ (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37 din 1851‑1863, folio 109, 12 noiembrie 1869).

Probabil că nu va fi fost uşor să păstoreşti obştea oricărui schit sau mănăstire din acea vreme fiindcă se ştie ce jafuri şi pagube s‑au produs în toate aşezămintele închinate Locurilor Sfinte, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din timpul domniei lui Ale­xandru Ioan Cuza (1859‑1866). Când obştea mai are şi monahi precum Mar­chian, autointitulat iconom, care de fapt, mai târziu va părăsi schitul, luând cu el la rudele sale din Budieni şi sineturile Lainiciului, este lesne de înţeles de ce cuviosul Irodion râvnea atât de mult „să‑şi dobândească liniştea“!

În următorii trei ani, sub stăreţia pă­rin­ţilor Iordache Bărbătescu (1870‑1872) şi ieroschimonahului Nifon (1872‑1873), schitul Lainici dimpreună cu obştea au ajuns „în voia întâmplării“, mai ales că în acea perioadă s‑a produs se­cula­rizarea averilor şi a mănăstirilor neîn­­chinate. Schitul nu mai avea de niciunele, iar viaţa duhovnicească bineîn­ţeles că era deja subordonată grijilor lumeşti, aşa încât dacă episcopia mai dorea să salveze Lainiciul trebuia să trimită un om providenţial acolo, spre a curma neorânduiala. Pentru a cincea şi ultima oară a fost numit egumen al schitului părintele protosinghel Irodion Ionescu, cuviosul ieromonah păstorind obştea neîntrerupt, până la mutarea sa la Domnul, în 1900. Punând mare preţ pe smerenie şi ascultare, cuviosul va reuşi să reînvie viaţa spirituală în Lainici, înmulţind şi numărul monahilor (care într‑un timp vor ajunge la 30), dar în acelaşi timp veghind cu asprime şi dreptate la moralitatea obştii (în 1887 a cerut episcopiei să înlăture din monahism pe călugărul Meletie Cristescu pentru abateri de ordin moral, iar episcopia Râmnicului a aprobat acest lucru). În acelaşi timp însă a tuns în monahism numeroşi vieţuitori, ştiuţi fiind: Ion Drăghiciou din Bumbeşti – sub numele de Iulian –, pe Staicu Florea, după 7 ani de noviciat – sub numele de Serghie –, pe Anghel Bărdan, din Rugi, plaiul Vulcanu, în 1879, pe Constantin Mândroi, din Scoarţa, plasa Amaradia – sub numele de Chiril –, sau pe Nicolae Popescu din Vălari, plasa Amaradia – călugărit la 64 de ani sub numele de Nicodim – şi mulţi alţii ale căror dosare nu s‑au mai păstrat.

Patriot fiind, a trimis în Războiul de Independenţă din 1877, aproape toţi monahii pe care îi avea (12 la număr), spre a fi selectaţi ca infirmieri.
În 1889, episcopul Ghenadie al Râmnicului, după o vizită canonică în eparhie, i‑a încredinţat cuviosului Irodion spre ocârmuire şi schitul Locurele, fapt relatat chiar de episcop:

„Sunt frumoase, e prea adevărat, împrejurimile Oltului dintre Cozia şi Brezoi, dar acele ale Jiului de pre această cale sunt tot atât de frumoase, adăugând pe lângă aceasta că sunt şi multe, ba chiar la tot pasul. Ajungând cineva la skitul Lainici are mare trebuinţă mai nainte de a intra în monastire de un repaus, care l‑ar pune în posiţiune de a reflecta asupra frumuseţelor şi a măreţiei tablourilor naturei celei atât de bogate în aceste locuri… Astfel ne găseam sufleteşte, când la 6 1/2 ore am sosit dinaintea uşilor bisericii skitului Lainici. Ieromonahul Irodion, superiorul skitului, înconjurat de cei şapte monahi ai săi, ne‑a primit la intrare cu ceremonia obişnuită şi, după închinarea din altar şi pe la sfintele icoane împărăteşti, între care şi a hramului Naşterea Născătoarei de Dumnezeu, am luat locul în strana arhierească. S‑a urmat rugăciunea de mulţumire cu polihroniul, cel pentru Maiestăţile Lor şi Alteţa Sa Regală, apoi a urmat polihroniul pentru Arhiereul locului şi în sfârşit s‑a încheiat această rugăciune scurtă cu polihroniul pentru înfăţăşitorii naţiei, sfatul ocârmuitor şi întreg poporul cel drept‑credincios. Dând binecuvântarea arhierească monahilor şi celor de faţă care se adăugaseră pe lângă cei ce ne‑au însoţit până la skit, şi locuitorii din împrejurimi, ne‑am retras în chiliile superiorului, unde se pregătise adăpost pentru noi şi cei împreună cu noi.

Joi, 10 August, de dimineaţă până la ora 9 am inspectat mănăstirea şi am căutat a cunoaşte viaţa ce o duce fiecare din locuitorii acestui sfânt lăcaş, dând fiecăruia sfatul trebuitor îndreptării şi mântuirii sale. La această oră, pedestri şi pe cai am luat drumul spre un alt skit, numit Locurele, unde este hramul Schimbarea la Faţă a Domnului şi care cu skitul Lainici are ca drum de comunicaţie o singură potecă dusă prin munţi şi păduri şi foarte anevoioasă de suit. Acest skit este fondat la 1850 de către preotul Constantin Cârteanu în unire cu schimonahul Ioanichie, care şi astăzi se nevoieşte într‑o chilie mai sus puţin de skit, şi anume la locul numit de popor Gropu, sau Vulcanu. Intrând în biserica skitului am fost întâmpinaţi la uşa bisericii de către preotul Constantin Slobozeanu din parohia Cartu‑Turcineşti cu Sfânta Evanghelie şi crucea, fiind de faţă şi domnul Radu Cârteanu cu soţia sa, fiind preotul ctitor, care venise întradins spre întâmpinarea noastră. După polihroniul obişnuit şi binecuvântarea arhierească, am vizitat skitul, care este compus dintr‑o bisericuţă bine întreţinută, din două rânduri de chilii‑din care într‑un rând şade monahul păzitor al skitului‑şi mai are şi o proprietate compusă din 19 pogoane loc cultivabil. Ne‑a nemulţumit foarte ne‑ngrijirea ce am găsit la acest sfânt skit şi care nu provine decât dintr‑un interes rău calculat al celor ce ar trebui să depună mai multă îngrijire şi să aibă mai multă interesare pentru asemenea aşezăminte dumnezeieşti. Pământul skitului era acoperit aproape tot cu plante de acelea ce le‑a făgăduit Dumnezeu lui Adam după căderea în păcat: adică cu spini şi pălămidă. Monahul îngrijitor al skitului, neavând treapta preoţiei, nu putea săvârşi Sfânta Liturghie şi, fiind crescut în Sfântul Munte, el ştia a lucra numai linguri, fără a se gândi că pământul îi putea aduce cele pentru viaţă cu mai multă înlesnire; de aici acea ne‑ngrijire a ogorului mănăstirii şi închiderea – aproape desăvârşită – a uşilor bisericii. Văzând o asemenea stare de lu­cruri, şi apoi mişcaţi şi de întristarea sufletească a d.lui ctitor Radu Cârteanu, am dispus, ca superiorul skitului Lainici, ieromonahul Irodion, să îngrijească de acum cu cele bisericeşti şi de skitul Locurele, având îndatorirea de a fi superiorul şi al acestui skit, şi a face o Liturghie pe săptămână – Sâmbăta – în biserica Schim­barea la Faţă, când va pomeni pe ctitorii acestui sfânt lo­caş. De asemenea va căuta a înlătura, prin munca şi sudoarea feţei părinţilor din Lainic, pustiul şi blestemul lui Adam pentru neascultare, făcând ca spinii şi pălămida să dea loc cartofilor, porumbului şi altor plante folositoare şi trebuitoare vieţii monahale; şi aceasta cu atât mai mult că moşia skitului ar putea foarte bine să îndeplinească lipsa de grădină din Lainici – unde arendaşul, după însăşi cuvintele superiorului, l‑a restrâns în­tre zidurile mănăstirii“… (Ghenadie al Râm­nicului, Zile din viaţa mea pastorală‑O visită canonică, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1889, cap. VIII‑IX, pag. 54, 55).
Tot din această preţioasă carte aflăm că mai sus de schitul Locurele, în locul numit Gropu (astăzi numit Poiana Pustnicului!), cu ştirea şi binecuvântarea părintelui Irodion, pustnicea un sihastru mult sporit în viaţa duhovnicească, pe numele său Ioanichie. Tot de la episcopul Ghenadie ni se păstrează şi o minunată întâmplare pe care a avut‑o chiar el cu acest om sfânt.

Se mai ştie că mai nainte cu un an de a pleca la Domnul, cuviosul a dăruit schitului un clopot de 319 kg, făcut pe cheltuiala sa şi a câtorva credincioşi.

Dar se mai ştie şi că pentru asprimea nevoinţelor sale, cât şi pentru viaţa cu­ra­tă pe care a dus‑o înaintea lui Dum­ne­zeu şi printre oameni, părintele s‑a învrednicit încă din timpul petrecerii sale prin astă lume de multe daruri şi ha­ris­me. „Acest mare stareţ se învrednicise şi de darul mai înaintevederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare“ – mărturiseşte despre el părintele Ioanichie Bălan în Patericul ro­mânesc. Cele de taină i le‑a spus şi femeii ce îi adusese un vas cu lapte de capră, pe care cuviosul n‑a voit a‑l primi reproşându‑i că nu era de la capra ei. cum femeia nu pricepea vorbele sfântului, acesta i‑a explicat (după cum ne descrie acelaşi părinte Ioanichie Bălan): „Dar n‑ai dat‑o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta! Deci, vădită fiind femeia, şi‑a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n‑a mai drăcuit“.

Şi tot în Patericul românesc găsim şi o bună apreciere făcută de părintele arhimandrit Ioanichie Bălan: „Pentru multa lui smerenie, protosinghelul Irodion s‑a învrednicit de la Hristos de darul preasfintei rugăciuni şi al izgonirii duhurilor necurate. De aceea, nu puţini bolnavi şi neputincioşi de prin satele Olteniei şi Transilvaniei alergau la el şi se vindecau, încât numele său se făcuse cunoscut peste tot“. Nu numai că izgonea duhurile necurate, dar pentru pentru râvna sa spre cele ale sfinţeniei, Dumnezeu i‑a încredinţat de multe ori şi din tainele cele viitoare, de multe ori proorocind cuviosul şi adeverindu‑se cele spuse de el întru totul. Cu puţin timp înainte de a se muta în veşnicie, cunoscându‑şi şi această clipă, a adunat obştea şi le‑a spus părinţilor: „Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le‑aţi dat lui Hristos!“. Se va adeveri, din păcate şi această proorocie a cuviosului Irodion, după 16 ani de la adormirea sa, când, în primul război mondial, schitul a fost ocupat şi devastat de nemţi, biserica fiind transformată în grajd pentru cai. Timp de 13 ani schitul a stat pustiit, abia în primăvara anului 1929 părintele Visarion Toia refăcând obştea monahală a Lainiciului.

Se spune că mult timp „Luceafărul de la Lainici“ (cum îl numea sfântul Calinic de la Cernica) a slujit Liturghia zilnic şi „aşa a trăit cuviosul protosinghel Irodion, totdeauna arzând pentru dragostea lui Hristos, ca o făclie în sfeşnic, mângâind, vindecând şi folosind duhovniceşte, atât pe mireni, cât şi pe călugări“. (Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ed.V‑a, 2005, pag. 471)

Părintele Irodion Ionescu a plecat la Domnul în anul 1900, şapte ani mai târziu ieromonahul Iulian Drăghicioiu – tuns în călugărie chiar de către cuviosul – dezgropându‑l şi aflându‑l neputrezit, l‑a reînhumat. A rămas cere­rea lui către protopopiatul Tg. Jiu: „Îm­pli­nindu‑se şap­te ani de la răposarea protosinghelului Iro­dion, acum ieromonahul Iulian Drăghi­cioiu din acest schit este pre­gătit să dez­groa­pe oasele numitului ră­posat în ziua de cinci ale curentei luni. Sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Prea­sfinţitul Episcop Eparhiot ca să dea voie spre a se putea aduce la îndeplinire de cele ce vă rugăm. Primiţi Preacucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Po­pescu“. (Arhi­vele Statului, Filiala jud.Gorj, Tg. Jiu, Fond Protoieria jud. Gorj, Dosar 335 din 1907, fila 2‑cererea nr. 7, 1 mai 1907). Din păcate ieromonahul Drăghiciou va fi luat prizonier şi dus în Germania unde‑şi va găsi sfârşitul într‑un lagăr.

Se pare că şi după trecerea lui în veşnicie, cuviosul a mai săvârşit minuni alungând duhuri necurate, aşa încât, mai ales după primul război mondial, mulţi au fost cei care au săpat după moaştele sale. Aflând de toate acestea şi cunoscând bine evlavia deosebită a multor credincioşi pentru osemintele protosinghelului Irodion, se presupune că cel care a îngropat mult mai adânc – decât se obişnuieşte – moaş­tele cuviosului spre a le feri de devalizare, a fost părintele Visarion Toia, în 1929.

De atunci au fost multe încercări de a descoperi moaştele sfântului rămase însă fără rezultat. Ele n‑au fost găsite decât atunci când a binevoit cuviosul, arătându‑ne că un sfânt se poate ascunde în Dumnezeu (pe când un păcătos se ascunde de Dumnezeu) şi oricât l‑am căuta nu‑l putem afla, din pricină că noi am uitat să mai fim sfinţi.

Până ce întreaga obşte a mănăstirii Lainici, în frunte cu părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, n‑a postit şi s‑a rugat cuviosului o săptămână întreagă şi până ce ÎPS Irineu al Olteniei nu l‑a rugat pe sfântul Calinic de la Cernica să i‑l descopere pe „Luceafărul de la Lainici“, nici cuviosul Irodion nu s‑a lăsat aflat!

Trecuseră 109 ani de la înveşnicirea lui…

George Crasnean

Ilustraţia: maestrul Grigore Popescu Muscel

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_2/art_1190/irodion_de_la_lainici_noi_descoperiri_biografice.htm

foto>

http://ascortargujiu.files.wordpress.com/2010/05/sf-irodion-poza.jpg

~~~+~~~


Descoperirea moaştelor

Sfântului Cuvios Irodion, duhovnicul Sfântului Calinic

Lumea Monahilor/ anul III, nr. 6 (24) Iunie 2009

Cuviosul Irodion Ionescu are în urmă o istorie tainică şi plină de evenimente neobişnuite. A intrat în monahism la Mânăstirea Cernica, aflată atunci sub oblăduirea Sfântului Calinic. După ce acesta ajunge episcop, îl va strămuta pe părintele Irodion la Lainici. Viaţa lui curată îl va propulsa din postura de ucenic în cea de duhovnic, Sfântul ajungând să i se spovedească şi să îl ţină de povăţuitor. Apoi faima i s‑a răspândit şi a ajuns să fie supranumit „Luceafărul de la Lainici”. După moartea sa era atât de cunoscut credincioşilor încât aceştia l‑au dezgropat pe ascuns şi i‑au luat braţele cinstindu‑le ca sfinte moaşte. Au trecut mai bine de 100 de ani şi osemintele sale au rămas în pământul mânăstirii. Anul acesta, pe 10 aprilie 2009, în ajunul prăznuirii Sfântului Calinic de la Cernica, părintele stareţ Ioachim Pârvulescu a purces la căutarea lor cu binecuvântarea Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei. Încercările de până atunci, din anii de dinainte de revoluţie, dăduseră greş. Aşa că acum, când au început să sape, stareţul i‑a avertizat pe ceilalţi monahi: „Părinţilor, rugaţi‑vă foarte insistent şi foarte serios, pentru că avem de trecut un mare examen. Nu se ştie dacă vom găsi moaştele Sfân­tu­lui Cuvios Irodion, nu se ştie dacă este chiar aici mormântul cu­viosului. Pentru că totul s‑a distrus pe lângă mănăstire, toa­te crucile, inclusiv crucile de la cimitir, s‑a nivelat totul în primul război mondial şi abia prin anii douăzeci şi ceva, ’29, când a venit părintele Visarion de la Frăsinei stareţ aici, la Lainici, el a identificat locul după spusele bătrânilor lo­cal­ni­ci; tot atunci au aşezat crucea pe mormânt.”

Deci localnicii îşi mai aduceau aminte unde fusese îngropat…

Sigur că da! Pentru că îl ţineau la mare evlavie pe cu­vi­o­sul Irodion, încă din viaţă! Era chiar fă­cător de minuni. Mulţi oameni se vin­de­cau, scotea demonii… atât cei din Oltenia, cât şi din Tran­sil­vania veneau aici. Era, să zicem aşa, o mare efervescenţă du­hov­ni­cească, în zona mănăstirii.

Veneau în pelerinaj la el chiar în timpul vieţii?

Da, în timpul vieţii, da, pentru că i se cunoştea sfin­ţe­nia, era un om văzător cu duhul. Făcător de minuni şi văzător cu duhul. Noi am început acest lucru vineri di­mi­nea­ţa la orele 7, în prezenţa Î.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei. S‑a săpat la adâncimea nor­mală a unui mormânt, de 1,80‑1,90 m adâncime şi s‑au găsit la fundul gropii câteva oseminte aruncate, şi cărămizi, de asemenea nescrise – nu au ştiut ale cui să fie acele ose­min­te, nu au putut fi identificate. După aceea, am săpat mai spre vest şi am găsit un mormânt efectiv intact. Era un schelet intact. La un moment dat, am cre­zut că este al cuviosului Irodion. Toţi am rămas sur­prinşi. În cele din urmă, am găsit cărămida de sub cap – aşa cum se punea la monahi – pe care scria: Mitrofan schimonahul, 1864. După aceea, am mers spre est. Iar am săpat, iar alt mormânt. Şi am dat de Atanasie schimonahul, anul nu se mai cunoştea. După aceea, am săpat mai în stânga, mai în sud apoi mai în nord. Deja făcusem o groapă de 6 m lungime pe 2 m lăţime şi pe 2 m adâncime.

Cât o fundaţie de casă!

Aproape. Eram deznădăjduiţi total, într‑o mare de­za­mă­gire, eram pe marginea… prăpăstiei dez­nădejdii şi a disperării; că n‑am găsit nimic. Înalt Prea Sfin­ţitul s‑a dus la chilie să se roage la Sfântul Calinic, noi, de asemenea, ne rugam, cum puteam, în groapă. Băieţii tot mai săpau, mai în stânga, mai în dreapta. La un moment dat, Înalt Prea Sfinţitul spune: „Ce facem? Săpăm până găsim! Să­păm până găsim!” Ce să mai găsim? Pe unde? S‑o luăm roată pe lângă biserică, cu săpatul? Nu, era imposibil! Şi atunci, părinţii, la un moment dat au observat că la fundul gropii era ceva mai moale, ca o mocirlă, şi sub celelalte morminte era tare. Şi atunci băieţii au început să sape mai jos şi, la un mo­ment dat, săpând aşa, ca la vreo 20‑30 cm, găsesc un toc de bocanc. Şi asta iarăşi a făcut să tresalte ini­ma puţin în noi, aşa că am săpat mai adânc, mai adânc, aproape 2,5 metri, şi am găsit, în cele din urmă, câteva cuişoare aproape descompuse de rugină. Să­pând aşa, cu foarte multă migală, cu mistria, ca la ches­ti­unile de arheologie, în cele din urmă, parcă‑parcă se întrezărea creionarea unei alte gropiţe la fundul gropii ce­lei mari. Şi la un mo­ment dat ne‑am dat seama că trebuie să fie ceva, încep să apară la suprafaţă primele părţi ale sfintelor moaşte – care erau de un maroniu impecabil, aşa cum este ste­ja­rul, băiţuit. Această culoare, maronie, am mai văzut‑o numai la Sfântul Siluan Athonitul, în Mun­tele Athos la capul Sfântului Siluan; şi la Sfân­tul Gheorghe, stareţul de la Cernica.

Dar altfel osemintele obişnuite ce culoare au?

Oasele normale au culoarea albă. Mai ales după ce se usucă, ele sunt albe‑albe. Sfintele moaşte nu au niciodată culoare albă. Moaştele au stat în acea mocirlă 102 ani, ca să le dezgropăm noi, nevrednicii. Nu s‑a mai găsit nicio bucată de lemn din sicriul acela, totul era descompus – vă daţi sea­ma, de 102 ani! Inclusiv cuiele cu care fu­se­se bătut sicriul, toate erau descompuse de rugină, nu mai era aproape nimic din ele!  Atunci am spus în sinea mea că acestea sunt. Înalt Prea Sfinţitul încă nu credea. Încet, încet au luat primul osemânt şi mi l‑au dat. Am luat apoi fiecare oscior şi l‑am pus într‑un si­criu. Şi în momentul în care mi‑au dat prima parte din moaş­tele Sfântului, când le‑am pus în mână, erau de câteva ori mai uşoare decât celelalte oase dezgropate în celelalte morminte. De câteva ori mai uşoa­re! Erau ca o hârtie în mâna mea, ca un pai! Era incredibil aşa ceva! Primul semn: culoarea ma­ro­nie, al doilea: erau foarte uşoare. Şi după aceea, băieţii din fundul gropii au început să zbiere: „Părinte! Începe să miroasă! O mireasmă deosebită!” Un mi­­ros extraordinar de plăcut! Deja osemintele începuseră să apară şi miroseau extraordinar de frumos. În cele din urmă, am găsit că­ră­mida care identifica clar mormântul cuviosului Irodion. Era scris pe ea: Protosinghel Irodion Ionescu, protosinghelul mă­nă­stirii Lainici, născut: 1821, adormit în Domnul: 3 mai 1900. Ăsta a fost lucrul cel mai clar. Î.P.S. Irineu de bucurie l‑a anunţat telefonic şi pe Părintele Patriarh despre acest lucru, şi chiar Părintele Patriarh i‑a spus: „Vedeţi, vlă­dică, în zilele de criză economică, Dumnezeu ne dă bo­găţie spirituală!”


Părinte am înţeles că atunci când l‑aţi dezgropat pe cuvios el nu avea ­mâini.

Aşa este, în momentul în care noi l‑am dezgropat, nu i‑am găsit mâinile şi coastele; mâinile şi majoritatea coastelor lipseau. Şi atunci, ar fi două ipoteze.

După ce cuviosul Irodion s‑a mutat la Dom­nul, la mormântul lui se făceau minuni: veneau oa­meni demonizaţi, ieşea diavolul din ei; veneau bolnavi şi se vindecau, plecau acasă vindecaţi. Şi se spune că unii oameni evlavioşi ar fi umblat la mormântul cuviosului Irodion şi ar fi furat, pur şi simplu, părticele din sfinte moaşte. Aşa se face că părintele Iulian Drăghicioiu, ucenicul său, a cerut la episcop ca după şapte ani să fie dezgropat şi după aceea să fie pus la loc. Pe la 1907, la şapte ani de la moarte, l‑au dez­gropat şi l‑au pus într‑un sicriu. Se spune, iarăşi (în tra­di­ţie s‑a păstrat acest lucru), că atunci au găsit sfinte moaşte şi au raportat epis­co­pului de la Râmnic: „Prea Sfinţite, am găsit moaştele cu­vi­osului Irodion Ionescu!” La care, Episcopul Râmnicului ar fi excla­mat: „Aista mi‑ai fost, Irodioane!” Şi atunci au luat sfintele moaş­te şi le‑au băgat înapoi în mormânt. Le‑au băgat adânc, la doi metri şi jumătate şi le‑au bă­gat şi într‑o lădiţă. După aceea, au pus pământ pe ele, şi deasupra au pus alte oseminte şi cărămidă şi au as­tu­pat totul.

… ca oamenii să nu mai caute, să nu le mai poată fura…

… asta a fost lucru de­rutant. În tradiţie se spune foarte clar că în anii ’30, părintele Visarion Toia a săpat căutând moaştele, dar nu le‑a mai găsit; după aceea, părintele Calinic Cărăvan, următorul stareţ, a căutat şi el, dar n‑a găsit; după aceea, foarte concret, părintele Vasile Economu ştie că în 1983, părintele stareţ Caliope Georgescu, împreună cu câţiva părinţi, aşa, în mod discret, cu binecuvântarea Mitropolitului Nestor Vornicescu, noaptea au săpat. Au găsit oasele acelea pe care le‑am găsit şi noi, deasupra, dar n‑au ştiut că moaştele se aflau dedesupt. Deci era ca o comoară ascunsă în adâncul pământului.

Aţi făcut aproape anchetă poliţistă!

Hm… din unele puncte de vedere. Adică as­ta e o chestie de descoperire, sfântul a vrut să fie des­co­pe­rit. Nu‑i meritul cuiva.

Deci, asta ar fi o primă ipoteză, că la anul 1907, la şapte ani, l‑ar fi îngropat ei. A doua ipoteză, cu care nu prea sunt de acord, ar fi că părintele Visarion Toia, când vine, în 1929, la stăreţie, sau 1930, el ar fi dezgropat din nou mor­mântul cuviosului Irodion, pentru că se ştia că s‑a um­blat la mormântul lui de mai multe ori, şi s‑au sustras din moaş­tele cuviosului Irodion. Şi atunci el, ca să pună capac acestor chestiuni, speculaţii şi mârşăvii care nu erau după Dumnezeu, a făcut acel sicriu mai mic, a săpat la doi metri jumate adâncime, a băgat acel sicriu în gropiţa aceea mică, a pus pământ peste ea, după aceea, la fundul mormântului normal, a pus alte oase şi cărămizi la derută, şi toţi care au săpat au găsit oasele şi n‑au găsit sfintele moaşte. Eu nu‑s de acord cu această ipoteză, pentru că pe pă­rin­tele Visarion, părintele Calinic Cărăvan, următorul sta­reţ de după părintele Visarion, îl avea la mare evlavie şi si­gur că era ucenicul lui direct. Pe Părintele Calinic l‑am prins în viaţă mulţi ani, a murit în 1991, chiar eram aici şi l‑am înmormântat. Dar el niciodată n‑a spus nimic despre moaştele cuviosului Irodion. Dacă pă­rin­te­le Visarion l‑ar fi dezgropat şi l‑ar fi îngropat înapoi, în 1929 sau 1930, s‑ar fi ştiut din tradiţie că erau acolo. Dar nu ne‑a spus nimeni nimic. De aceea, nu‑s de acord cu aceas­tă a doua ipoteză, că ar fi fost dezgropat în ’29. Eu so­co­tesc că mai degrabă în 1907 a fost prima dezgropare, şi atunci a fost definitivă. Dar cert este că oamenii, din evla­vie, doreau dezgroparea lor.

Părinte, de fapt cum aţi ajuns la căutarea du­hov­nicului Sfântului Calinic?

Este un lucru foarte greu de spus. Pentru că au fost lucruri total imprevizibile. A fost ca o taină care s‑a descoperit în acest mo­ment. Taina descoperirii “luceafărului de la Lainici”.

Aşa i se spunea demult?

Da, se cunoaşte din tradiţia mănăstirii că stareţul Irodion se numea “luceafărul de la Lainici“ – a fost supranumit aşa de Sfântul Calinic de la Cer­ni­ca pe când acesta era epis­cop la Râmnic. Acest cu­vi­os Irodion s‑a născut la anul 1821, în Bucureşti, şi la vâr­sta de 20 de ani a mers la mănăstirea Cernica. Deja mer­gea foarte des la mănăstire, şi duhul isihast de la Mă­nă­sti­rea Cernica l‑a atras ca un magnet…

Moştenirea lui Paisie de la Neamţ şi a Sfântului Gheorghe Cernicanul…

Da. Sub oblăduirea Sfântului Calinic, care atunci era stareţ acolo, a trecut prin toate ascultările şi a fost tuns în monahism, în 1846. Du­pă aceea, Sfântul Calinic venind episcop la Râmnic, l‑a luat cu el, că era printre cei mai deosebiţi părinţi ai mănăstirii Cernica, şi l‑a pus ca egumen în 1854 la Lainici. Se cunoaşte că Sfântul Calinic a avut trei mănăstiri de suflet în vremea sa: Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Frăsinei – co­pi­lul său de suflet şi Mănăstirea Lai­nici. De aceea, foarte des venea la Mănăstirea Lainici, să se spovedească la cuviosul Irodion (ucenicul îi devenise între timp duhovnic!)

Era ca o lumină puternică acest mare părinte Irodion. Se consemnează în viaţa Sfântului Calinic faptul că, la un moment dat, când acesta era la Râmnic cu fraţii Baldovin, s‑a ridicat în picioare, a făcut semnul sfin­tei cruci, a binecuvântat şi a spus: „Domnul!” Şi atunci fra­ţii Baldovin l‑au întreabat: „Ce este, Prea Sfinţite, ce s‑a în­tâmplat?” Şi Sfântul Calinic le‑a răspuns: „Stareţul Irodion de la Lainici mi‑a cerut binecuvântare pentru un lucru.” Deci, iată că vorbea în duh cu acest mare părinte.

Aţi întâlnit, aţi vorbit cu oameni care să fi păstrat amintirea minunilor săvârşite de Sfântul Irodion?

Vă daţi seama că e un timp foarte lung. De la 1907, de când s‑a dezgropat, din 1900 când a murit cu­vio­sul, vine primul război mondial, care a distrus totul aici, pur şi simplu, din mănăstire nimic n‑a mai lăsat, nici ar­hi­vă, nimic, nimic! Şi oamenii goniţi! După aceea, în pe­ri­oa­da interbelică, cei bătrâni, care au mai cunoscut, i‑au spus părintelui Visarion, dar, din păcate, el s‑a dus cu aceste co­mori dincolo, în mormânt, şi după aceea, prin anii ’80‑’90, deja nu se mai ştia.

În zona aceasta, în Munţii Lainici, de aici, erau foarte mulţi oameni pe atunci, localnici, care tră­iau în cabane de munte cu animale cu tot, foarte răzleţi, prin munţi, şi veneau doar duminica sau la sărbători, aici la mănăstire şi comunicarea nu se realiza ca acum. Astfel încât nu prea s‑au mai păstrat relatări precise ale minunilor sale.  Poate că şi cuviosul Irodion a vrut să stea în această discreţie, în acest ano­ni­mat, ca atunci când vor fi într‑adevăr oameni care do­resc acest lucru şi cer acest lucru şi intră în corespondenţă în duh cu el şi din toată inima… atunci, sfântul se descoperă.

Se mai cunoaşte însă câte ceva de la părintele Calinic Cărăvan, ultimul stareţ pe care l‑am cunoscut în viaţă. Părintele Ioa­ni­chie Bălan, când a făcut acel Pateric românesc, prin anii şaptezeci şi ceva, mergând pe la majoritatea mănăstirilor din ţară a venit şi la părintele Calinic. Atunci i‑a spus acesta despre minunile care se gă­sesc acum în Pateric şi‑n Convorbiri duhovniceşti, despre cu­vio­sul Irodion Ionescu. E acea minune care s‑a în­tâm­plat cu o femeie de aici, de prin munţi, de prin cabanele acestea şi care venea la mănăstire de mul­te ori, şi aducea prinoase, daruri. Şi la un moment dat vine cu un vas cu lapte şi‑l aduce la cuviosul Irodion. „V‑am adus, părinte, lapte de pomană, de blagoslovenie!” Şi părintele stareţ Iro­dion îi spune: „Nu este laptele tău!” „Ba nu, prea cuvioase, că doar eu l‑am muls azi dimineaţă, acuma… e muls de mine, e proaspăt!” „Nu e laptele tău!” „Ba da, prea cuvioase, e al meu!” „Nu este al tău, este al dia­vo­lu­lui!” „Păi, cum aşa?” „Păi, ieri ai dat diavolului capra de la care l‑ai muls, şi atunci, dacă ai dat‑o diavolului, nu mai este laptele ei, este al diavolului, pentru că diavolul a pus stăpânire pe acea capră! Şi atunci ia‑l de aici şi du‑te!”

Părintele avea înainte vedere şi ştia că femeia înjura şi blestema!

Deci, asta‑i: era un mare văzător, văzător cu duhul şi cunoştea lucrurile în profunzime. Dar, din păcate, s‑au cu­nos­cut puţine lucruri despre el, despre minunile care s‑au făcut în viaţa lui. O altă minune pe care sfântul Irodion a vă­zut‑o – i‑a spus părintelui Iulian Drăghicioiu: „La câţiva ani de la moartea mea, Mănăstirea Lainici se va pustii”. Şi aşa s‑a şi întâmplat, că în 1916, primul război mondial a devastat totul şi a pustiit această mănăstire. Deci, altă prorocie referitoare la Mănăstirea Lainici.

Şi o ultimă sau poate… o primă minune s‑a în­tâm­plat după dezgroparea moaştelor Sfântului cuvios Iro­dion. După ce l‑am dezgropat, în prima duminică am vorbit des­pre acest lucru la biserică, toată istoria pe care v‑am spu­s‑o şi dumneavoastră până acum. Am continuat şi în celelalte duminici. Pe 3 mai era chiar ziua mutării la Domnul a cuviosului Iro­dion. În timpul slujbei observasem că în biserică erau două maici, pe care le cunoşteam foarte bine, că erau de la Mănăstirea Polovraci. Era o maică tânără, pe ca­re o cunoşteam eu de prin anii ’84, pe când avea 10‑12 ani. Tot timpul venea, avea evlavie la cuviosul Irodion, pentru că era tradiţia aceasta la Mănăstirea Lainici, oamenii care‑i cunoşteau minunile din vechime, veneau şi puneau lumânări la mor­mântul său. După ce a ter­mi­nat zece clase, s‑a dus la Mănăstirea Polovraci şi acolo a fost tunsă în monahism. Se numeşte maica Marina, în ziua de astăzi. Şi această maică a auzit la un moment dat că s‑au dezgropat moaştele cuviosului Irodion. Cu un an de zile înainte, a avut un vis. La miezul nopţii, pe la 1‑2, se făcea, în vedenia aceas­ta, că este la mănăstirea Lainici. Şi era în faţa mormântului cuviosului Irodion, iar curtea era plină de lume. Şi la un mo­ment dat vede că se desface mormântul cuviosului Irodion şi parcă ar fi dispărut toată lumea şi cuviosul era deasupra mormântului. Şi maica a rămas uimită de acest lucru. Mai întâi, dorea din tot sufletul să se apropie de cuviosul Irodion, voia să‑i sărute pi­cioarele, simţea o bucurie extraordinară. El a ieşit din mormântul care s‑a deschis şi parcă se îndrepta spre lume. Era frumos la chip, cu barbă lungă şi neagră, însă sărăcăcios îmbrăcat. Şi atunci când Sfântul a vrut să se întoarcă‑n pământ maica a prins curaj şi l‑a rugat să stea afară că doar era viu! Abia atunci a vorbit cuviosul Irodion şi i‑a spus că „N‑a venit încă vremea!”. Maica, văzându‑l atât de sărăcăcios îmbrăcat l‑a întrebat dacă poate să‑i aducă îmbrăcăminte şi pantofi noi, în anul care vine, când se va întoarce pe la mormânt. Şi sfântul i‑a răspuns profetic: „N‑am nevoie de nimic. Anul viitor părintele stareţ îmi va face haine noi!”. Peste un an, i‑am dezgropat moaştele, în chip minunat.

Şi n‑a spus nimica maica, decât maicilor din mă­năstire, care nu cunoşteau mare lucru. Nici mie nu mi‑a spus nimic. Vedeţi cum Dumnezeu a rânduit să mi‑o spună numai după ce l‑am dezgropat, chiar în du­mi­ni­ca de 3 mai, când Sfântul a împlinit 109 ani de când s‑a mu­tat la Domnul…

Cristian Curte

sursa>

http://www.lumeacredintei.com/sct_6/c_2/art_791/descoperirea_moatelor_sfntului_cuvios_irodion

_duhovnicul_sfntului_calinic.htm

foto>

http://www.lumeacredintei.com/images/news/c1/n400/big/id408_sf1.jpg

http://ascortargujiu.files.wordpress.com/2009/09/racla-moaste-sf-irodion-lainici.jpg?w=428

~~~+~~~

Viata Sfantului Irodion de la Lainici in imagini

fresce din pridvorul bisericii mari a Manastirii Lainici

fotografii preluate de pe site-ul ASCOR Tg. Jiu


 
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,