RSS

Arhive pe etichete: Duminica

Înjugând plângerea cu umilinţa…

~~~+~~~

„Întru virtuţi, ca un şezător în căruţă, se părea fariseului că aleargă; iar vameşul pedestru alergând, ca pe lângă o căruţă, bine a întrecut-o, înjugând plângerea cu umilinţa”. [1]

~~~+~~~

„Căruţă” este folosit de făcătorul de cântări Gheorghe cu referire la Psalmistul, care zice: „Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” *(Ps. 19, 8); adică fariseul se lauda cu virtuţile („căruţele”) sale, trase în galop de faptele cele multe şi bune („caii”) pe care spusese că le făcuse înainte. Tocmai acest „galop” arată „competivitatea” fariseului pe care o căuta şi în rugăciune, când se compara cu „ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş” *(Lc. 18, 11).

„Noi” (cei asemenea vameşului), ne „înjugăm” de bunăvoie cu jugul cel „bun şi uşor” (Mt. 11, 29-30) al plângerii şi al smereniei (umilinţei), luând ca pildă de pocăinţă pe acest vameş şi învăţând de la Mântuitorul „blândeţea şi smerirea cu inima”. Neavând fapte bune („cai”), vameşul alerga „pedestru”, adică în smerenie, astfel ocolind şi chiar întrecând virtuţile şi faptele cele multe şi bune ale fariseului, de aceea zice că vameşul alerga „ca pe lângă o căruţă”, având jugul acesta al plângerii şi al umilinţei. Acest „jug” dumnezeiesc i-a dat vameşului aripi şi nu „cai”, făcându-l să se înalţe către Dumnezeu, precum adevereşte Hristos când zice că „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” *(Lc. 18, 14).

Pare greu de crezut că vameşul lipsit de fapte bune a reuşit prin lacrimi (pocăinţă) şi umilinţă să întreacă virtuţile dobândite din multele fapte bune ale fariseului, dar logica acestei pilde este arătată şi în sinaxarul duminicii din Triod, unde se spune că „este mai bine ca să se întoarcă cel păcătos, decât să se mândrească cel care face fapte bune”. [2]

Lauda noastră, precum zice Pslamistul, trebuie să fie „numele Domnului Dumnezeului nostru” şi nu lauda virtuţilor noastre. Vameşul nu s-a rugat cu buzele ca fariseul ci, „bătându-şi pieptul”, rostea rugăciunea inimii: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, şi astfel s-a întraripat. El a chemat numele lui Dumnezeu şi a implorat mila Lui, ştiind ceea ce nu ştia fariseul, că Hristos este „blând şi smerit cu inima”. De aceea el s-a şi smerit, luând acest jug, pentru ca să se întâlnească în „înălţimea inimii” sale cu Cel „smerit cu inima”…

dan.camen.

_________________

[1] – Canonul Utreniei Duminicii Vameşului şi a Fariseului, alcătuire a lui Gheorghe, cântarea a V-a, glasul al VI-lea, în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 9

[2] – Ibidem, p. 12

_________________

foto>

Vamesul si Fariseul, mosaic de sec. IV (504) – Basilica Sf. Apolinarie din Ravenna, Italia.

http://3.bp.blogspot.com/_1dJCYb6n3R0/TMGtJYY2JqI/

AAAAAAAAAmg/NwHl43YmLnA/s1600/pharisee+and+publican+mosaic

+appollinare.jpg

 
3 comentarii

Scris de pe februarie 14, 2011 în articole, spiritualitate, teologie

 

Etichete: , , , , , , ,

Adventistii de Ziua a Saptea sunt de acord ca Duminica este prima zi a saptamanii, iar Sambata este pentru odihna

[Tocmai ce spuneam mai adineaori, intr-o postare (AICI) legata de noua ordonare a zilelor saptamanii dupa ziua Duminicii in calendarului pe 2011 elaborat de Patriarhie, ca Adventistii de Ziua a Saptea si altii asemenea lor vor specula acest lucru si il vor folosi mai apoi ca si argument pentru a-si intemeia si mai mult convingerile religioase eronate, si ca este posibil sa incerce sa impuna doar Sambata ca zi de odihna. Asadar, Adventistii se vad acum indreptatiti si spun ca doar sambata este, conform Sfintei Scripturi, ziua de odihna, si nu duminica, dar ca respecta totusi autonomia si traditia Bisericii Ortodoxe Romane, desi nu gasesc in Biblie niciun citat care sa le spuna mot a mot ca Duminica este zi de odihna.

La nivel oficial lucrurile stau cum stau, insa ce te faci cand te-oi intalni pe drum cu un sectar, adventist de ziua a saptea, si te va intreba de ce ti Duminica si nu sambata, pentru ca si Patriarhia Romana recunoaste duminica ca prima zi a saptamanii, stricto senso,  si implicit sambata este a saptea, adica zi de odihna, conform Scripturii? – dan.camen.]

~~~+~~~

Scrisoare publică de apreciere
la adresa Bisericii Ortodoxe Române

12 ianuarie 2011

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România doreşte să îşi exprime aprecierea faţă de iniţiativa Bisericii Ortodoxe Române de a reveni la ordonarea corectă a zilelor săptămânii, în calendarul ortodox pentru anul 2011, începând cu duminica, prima zi a săptămânii, şi terminând cu sâmbăta, cea de-a şaptea zi a săptămânii, în conformitate cu Sfânta Scriptură.

Aprecierea derivă mai ales din faptul că Biserica Ortodoxă Română are o influenţă importantă asupra credincioşilor şi asupra practicilor şi convingerilor religioase.

Până acum, din nefericire, persoanele care nu cunoşteau suficient Sfânta Scriptură considerau pe nedrept ziua de luni ca fiind prima zi a săptămânii şi confundau ziua de duminică (prima zi) cu ziua de odihnă (a şaptea) stabilită de Dumnezeu în cadrul celor Zece Porunci.

Noi vedem în acest act de reparaţie o împlinire a îndemnului menţionat chiar la începutul celei de-a patra porunci a Decalogului (Exod / Ieşirea capitolul 20, versetele 8-11) de a ne aduce aminte şi de a identifica în mod corect cea de-a şaptea zi ca fiind sâmbăta, ziua de odihnă binecuvântată, sfinţită şi închinată lui Dumnezeu în conformitate cu Sfânta Scriptură.

În acelaşi timp, chiar dacă am dorit să ne exprimăm public aprecierea pentru acest gest curajos, dar responsabil de respectare a corectitudinii ordinii zilelor săptămânii în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Sfânta Scriptură, şi chiar dacă noi nu putem identifica o poruncă scripturistică de a schimba ziua de odihnă poruncită de Dumnezeu, respectăm autonomia, dorinţa şi tradiţia Bisericii Ortodoxe şi a enoriaşilor acesteia, dar şi a altor biserici, de a respecta ca zi de sărbătoare şi de odihnă duminica (ziua învierii Mântuitorului), în loc de sâmbătă (ziua de odihnă prevăzută în cele Zece Porunci).

Pentru informaţii suplimentare: Nelu Burcea, Director Departamentul de Comunicare, Mobil: 0742 106 221, Fax: 021 269 0340, E-mail: neluburcea (@) adventist.ro

Biroul de Presă al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea

sursa>

http://www.adventist.ro/index/stiri/info-adventist/195-info-adventist-nr-518–12-ianuarie-2011-/3467-scrisoare-publica-de-apreciere-la-adresa-bisericii-ortodoxe-romane.html

 
4 comentarii

Scris de pe ianuarie 13, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , ,

Pr. Mihai Valica: Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

[Un text exceptional si necesar in acelasi timp! – dan.camen.]

Pr. Mihai Valica:

Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

1. Consideratii generale

Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:

Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doaua linii rosii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).

Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:

,,Legătura dintre Cruce şi Înviere se constată atât în cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe cât şi în felul cum ea infăţişează în iconografia ei Răstignirea şi Invierea Domnului[2];

,,Sfânta şi Marea Sâmbătă ca zi a legăturii dintre Moartea şi Învierea Domnului are o profundă semnificaţie pentru viaţa Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sâmbetelor în care se află pomenirea morţilor şi arată că toţi cei dragi ai noştrii adormiţi întru Hristos sunt în aşteptarea Învierii şi că în mijlocul suferinţei şi al durerii pricinuite de moartea lor, licăreşte totuşi speranţa biruinţei vieţii asupra morţii’’[3];

,,Duminica Învierii însă arată că sâmbăta nu este ultima zi a existenţei şi că deci nu moartea este ultimul cuvânt asupra adevărului omului ci viaţa veşnică’’[4].

Cu toate ca „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:

2. Argumente teologice

2.1. Argumente biblice

Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramîne dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra în odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S’a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru.

Ziua Domnului” (Apocalipsa 1,10) reprezinta in acelasi timp si Ziua invierii Domnului, a biruintei Sale asupra mortii, iar eshatologic este triumful deplin asupra raului. In acest sens Sf. Apostol Pavel o numeste: “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). „Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei (I Cor. XI, 26).

Daca dupa biroul de presa „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011”, eu cred, totusi, ca se schimba cel putin logica perceperii zilei de odihna ca fiind un inceput si nu ca o incununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa si ca o rasplata a unei munci de o saptamana, cand crestinul trebuie sa-si odihneasca trupul dar sa-si primenasca si sufletul prin rugaciune si participare la Sf. Liturghie. In logica biroului de presa, noi nu mai imitam pe Creatorul si pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o alta logica contrara intelesului duhovnicesc al zilei de duminica si chiar contrara Sf. Traditii a Bisericii, intrucat accentul se pune pe legatura intre prima zi a saptamanii (duminica) si ziua de luni si restul zilelor, si nu pe continuitatea intre sambata si duminica, asa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic si canonic.

Deci, biblic, separand duminica de sambata, fie si printr-o mutare simpla a unor linii in calendar, se separa Vechiul Testament de cel Nou dupa ideologia lui Marcion. Astfel omul se intoarce la prima zi a creatiei si intreaga opera de mantuire poate fi vazuta ca o separatie intre crucea si patima Domnului, de Invierea Lui.[superb – n.m.]

2.2. Argumente liturgice

  • Din punct de vedere liturgic constatam clar in Octoih, ca fiecare zi de duminica incepe cu vecernia de sambata seara, urmand fidel referatul biblic si intreaga opera de mantuire, si se continua, in mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10) care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regina, o incununare, „una a sambetelor, Imparateasa si Doamna”, imagine stabilita liturgic ca fiind irmosul cantarii a 8 a din slujba Invierii si nicidecum pusa la cantarea 1 a, imagine a zilei intai a creatiei. Deci, Sf. Apostol Ioan fiind „in Duhul” Domnului nu o numeste prima zi a saptamanii, decat atunci cand descrie cronologic evenimentul invierii raportat la calendarul iudaic, (Ioana 20, 1) insa in perspectiva vesniciei o numeste „Ziua Domnului”.
  • Cele opt Glasuri sunt cântate şi ele succesiv, un Glas pe săptămână. In săptămâna luminată insa, se cântă cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe  cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
  • Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si   inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni  si culmineaza cu ziua de duminica, asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroul de presa ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
  • Prima zi liturgica a Glasului 1 incepe  cu Duminica ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh, si nu pe Glasul 7  cum ar trebui sa  se petreaca dupa logica biroul de presa.
  • Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8 a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Gasul 8 este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi si nu mai este prima zi a saptamanii, chiar daca biblic, din punct de vedere al calendarului iudaic este mentionata ca prima zi a saptamanii.
  • Prin pogorarea Sf. Duh si intemeierea Bisericii lui Hristos duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica, fapt evidentiat in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii.
  • In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Dumnica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.

2.3. Argumente canonice

  • Sambata nu este eludata, exclusa sau separata din contextul duminicii, atunci cand se stabilesc canoane cu valoare cultica, ci este mereu mentionata impreuna cu duminica:
  • Clericul care posteşte (post sec) în zilele de Duminică sau de Sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare) să se caterisească, laicii să se afurisească. 66 ap.;55 VI.
  • Randuiala pentru postul mare: Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica. 66, 69 ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.
  • Liturghia Darurilor mai inainte sfintite: In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite. 66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod. 52 Trul.
  • Pomenirea sfintilor: Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici. 66, 69 ap.; 52 Trul; 49, 50, 52 Laod.

Deci in contextul randuielilor canonice, cu valoare liturgica, sambata este indisolubil legata de duminica.


3. Intrebari, dileme si propuneri

  • De ce a trebuit sa treaca 2011 ani de la Hristos, ca sa aflam printr-un comunicat de presa, in sfarsit, ca Duminica  este prima zi a saptamanii si ziua Invierii Domnului?
  • A fost necesara o astfel de argumentatie puerila din partea biroului de presa, ca sa justifice rocada unei linii de demarcatie neortodoxa intre sambata si duminica in calendarul pe 2011?
  • Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat in viata Bisercii (ex. combaterea legilor din parlament care justifica homosexualitatea, dezincriminarea prostitutiei si a incestului, actele biometrice, otravirea populatiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privid finantarea Catedralei Mantuirii Neamului, legea care se dezbate in prezent privind vrajitoria – vezi pozitia 5161 din nomenclatorul de meserii – si impozitarea ei[5], ecumensimul himer si fara granite, pentru care unii monahi si monahii isi iau lumea in cap si se duc la eretici – cazul Nichita, martirii inchisorilor  din perioada holocaustului rosu, etc) decat jucatul de-a alba neagra cu calendarul?
  • Nu credeti ca trebuia explicata aceasta problema printr-o pastorala sau o dezbatere sinodala transparenta? Sau s-a mers pe principiul iutelii si nebagarii de seama?
  • S-au corectat multe texte liturgice in cartile de cult, in special cele legate de problema monofizitilor. Exista o lista si o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, in maniera calendarului pe 2011?
  • De ce doar cateva eparhii au urmat aceasta directie a modificarii tacite si nu intreaga Biserica Ortodoxa? Iata doar cateva intrebari deloc retorice.
  • Argumentele unora ca BOR doreste, prin aceasta schimbare in calendar,  sa lupte  impotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva in vigoare ISO 8601 a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare –ISO) nu se justifica, intrucat din punct de vedere practic BOR tine cont tot de calendarul civil in abordarea unor tematici teologice. De exemplu anul inchinat Sf. Botez si Sf. Cununii a inceput tot dupa calendarul civil si nu la 1 septembrie 2010 dupa calendarul bisericesc. Intreaga Biserica face Te Deum pentru binecuvantarea unui an civil, care prin reinvierea unor traditii precrestine in spatiul social, devine din ce in ce mai pagan, pe cand anul bisericiesc trece apoape neobservat de multi membrii ai Bisericii.
  • Personal nu cred ca prin actiunea calendarul 2011 ar fi vreo conspiratie iudeo-masonica sau oculta, ci efectiv din dorinta unora de a reforma, schimba, innoi sau diversifica dupa bunul plac orice, numai sa se schimbe ceva, si in mod paradoxal, cu pretentia de revenire la matca „Bisericilor de limba greaca”. Referinta pentru un calendar ortodox este viata practica si liturgica a Bisercii in Iisus Hristos prin Duhul Sfant, conform argumentelor de mai sus si nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de biroul de presa.
  • Pentru ca „vremea sa fie rascumparata” (Efeseni 5,16)  cu folos, propun ca Sf. Sinod sa-si faca timp sa inceapa mai degraba procedura  de canonizare a martirilor ucisi in temnitele comuniste, decat sa separe sambata de duminica.
  • Si daca totusi Biserica simte nevoia sa faca vreo separatie cu o bara rosie sau doua, ar fi bine sa separe lumina Bisericii lui Hristos, de intunericul dictaturii comuniste si de intunericul post decembrist si sa-l lumineze cu jertfa atator martiri, facand loc in calendar miilor de sfinti martiri si eroi ai neamului, sacrificati de epoca holocaustului rosu, cu tacerea inca vinovata a BOR.

Pr. Mihai Valica

____NOTE_________________


[1] Vezi Pastorală de Sfintele Paşti, 1993, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1994, p.79: Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paşti, 1991, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, 1996, p.162.

[2] Daniel, Patriarhul B.O.R., Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică şi filocalică, Iaşi, 2007, p.187

[3] Ibidem, p.192

[4] Ibidem, p.192.Vezi si Pr. conf .dr. Petre Semen, Învăţătura despre Sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului Testament, Iaşi, 1993, p. 210; vezi şi Xavier Leon-Dufour, art. Ziua Domnului, în Vocabular de Teologie Biblică, Bucureşti, 2001, pp.791-795.

[5] http://www.semneletimpului.ro/stiri/Legea-vrajitoriei-a-trecut-tacit-prin-Senat-1954.html

http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/vrajitoarele-ii-ameninta-cu-blesteme-pe-parlamentarii-care-voteaza-legea-vrajitoriei-1054506

http://www.ziare.com/articole/lege+vrajitorie
http://www.ziarultimisoara.com/the-news/463-legea-vrjitoriei-a-fost-aprobat-de-senatin-mod-tacit.html

_________________

sursa>

http://vlad-mihai.blogspot.com/2011/01/pr-mihai-valica-calendarul-ortodox-pe.html

foto>

http://www.basilica.ro/_upload/img/12937056075206510662.jpg

http://razvan-codrescu.blogspot.com/2010/11/martirii-si-martirologia.html

 

Etichete: , , , , , ,

Duminica – prefigurare a Raiului si a Zilei a Opta

Tulburarea nejustificata provocata de indicarea Duminicii ca prima zi din săptămână în noul Calendar Creştin Ortodox pe anul 2011 a fost mediatizata in presa laica suprinzator de mult, fapt ce m-a pus pe ganduri… Puteau sa se lege, par example, de mesajul care indeamna cititorii sa doneze bani pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului, afisat central pe toate calendarele eparhiale. Probabil ca pe acela nu l-au observat…

Duminica este pentru crestini, fata de celelalte zile ale saptamanii, alfa si omega, prima si ultima, intaia si a opta – exista in acest sens numeroase referiri in Sfanta Scriptura; nu am de gand sa le expun tocmai acum. De aceea consider ca inserarea in calendar a oricarei linii de delimitare a Duminicii fata de restul zilelor saptamanii (inainte sau dupa ea) este de prisos, producand mai degraba o separare nejustificata. E de ajuns marcarea ei cu culoarea rosie, sau cel mult inconjurarea cu un cadran subtire, pentru o mai buna vizualizare, a referintelor liturgice specifice (numarul saptamanii, apostolul, evanghelia, glasul şi voscreasna).

Saptamana la evrei incepea cu duminica, fiind prima zi a saptamanii. Dar aceasta era zi de lucru, nu de odihna (cum e la noi), fapt ce a permis mironositelor femei sa mearga la Mormant ca sa unga Trupul Domnului cu miresme. Acest lucru ar putea fi cu usurinta speculat acum de exemplu de catre adventistii de ziua a saptea, de evrei sau de atei, lasand sambata pentru odihna si propunand duminica ca zi de lucru, mai ales ca in zilele noastre se doreste ca omul sa lucreze la serviciu cat mai multe zile pe saptamana – lucru pe care-l observam prin deja familiarele ore suplimentare. Nu trebuie deci sa dam „apa la moara” diverselor forte oculte prin initiative inoportune si care nu sunt calculate inainte.

Dar calendarul indica zilele liturgice, timpul atemporal – bisericesc, astfel ca aceasta revenire biblica a Duminicii inaintea celorlalte zile saptamanale nu influenteaza sau modifica cu  nimic mersul lucrurilor in spatiul pamantesc. Cred, asadar, ca aceasta tulburare provocata este de fapt efectul direct al unui razboi psihologic dat de presa secularizata Bisericii.

Starnit fiind si eu in mod inevitabil de aceasta problematica, mi-am adus aminte de cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog despre crearea Raiului de catre Dumnezeu in ziua a opta a creatiei si despre prefigurarea lui ca si icoana a Zilei a  Opta – Ziua Domnului. Este vorba de doua fragmente pe care le-am reprodus integral mai jos. Nu cred ca am gresi cu nimic daca am spune ca  Duminica prefigurează tainic Raiul si Ziua a Opta.

dan.camen.

~~~+~~~

I

Raiul a fost creat ulterior ca icoană a Zilei a Opta[1]

Sf. Simeon Noul Teolog

Lumea toată a fost dăruită lui Adam ca o singură ţară şi un singur ogor; iar pe acestea Dumnezeu le-a săvârşit în şase zile. Ascultă dumnezeiasca Scriptură care arată în chipul cel mai limpede aceasta; căci după ce spune: “Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut pe ei, şi i-a binecuvântat pe ei” şi celelalte, a adăugat zicând aşa “Şi a văzut Dumnezeu toate câte le-a făcut şi iată erau bune foarte; şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua a şasea. Şi a săvârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrurile Sale pe care le-a făcut, şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile pe care începuse Dumnezeu a le face” [Fac. 1, 31- 2, 2]. Apoi vrând să ne înveţe cum l-a făcut pe om şi de ce anume, recapitulând cuvântul, spune din nou aşa: “Aceasta e cartea facerii cerului şi a pământului, atunci când s-au făcut” [Fac. 2, 4], şi puţin mai departe: “Şi l-a plăsmuit Dumnezeu pe om din pământ”, lucru care trebuie înţeles aşa: l-a făcut Dumnezeu pe om luând ţărână din pământ “şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul suflet viu” [Fac. 2, 7].

Deci după ce ne-a făcut vădit modul creaţiei, atunci, ca un împărat sau stăpânitor bogat, nu face din tot ţinutul şi pământul stăpânit de el o singură cetate înconjurându-o cu garduri, ci, împărţind pământul cel unul în mai multe despărţituri, pe una o lasă să fie însămânţată, pe alta o pune deoparte pentru vie, iar într-o parte şi într-un loc plăcut şi preafrumos îşi face sălaşurile; aici zideşte palate şi clădeşte case, construieşte băi şi sădeşte grădini şi imaginează tot felul de desfătări acolo, înconjoară cu un zid despărţitor toate acestea şi face chei şi porţi care se deschid şi închid; dar nu numai aceasta, ci aşează şi paznici, chiar dacă nu se teme de nimeni, ca locuinţa lui să fie cea mai strălucitoare şi despărţită de toate şi pentru ca să fie de necălcat pentru prieteni necunoscători şi răi şi pentru cei răzvrătiţi dintre cei supuşi şi răi – dacă s-ar arăta cândva unii dintre aceştia -, iar pentru prietenii adevăraţi şi credincioşi şi chiar pentru robii cei recunoscători intrarea şi ieşirea în ea să fie neînpiedicată; aşa a făcut Dumnezeu pentru omul întâi plăsmuit. Căci după ce a zidit toate cele ce sunt şi l-a plăsmuit pe om şi S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale pe care a început a le face, atunci a sădit grădina Raiului în Eden spre răsărit [Fac, 2, 3-4], sădind-o pe aceasta într-o parte a lumii ca pe un palat împărătesc, şi l-a aşezat acolo pe omul pe care l-a făcut.

Pentru ce deci n-a făcut în ziua a şaptea Raiul ce avea să fie, ci l-a sădit la răsărit după aducerea la existenţă a întregii creaţii? Fiindcă Dumnezeu, ca Unul care cunoaşte dinainte toate, a zidit creaţia într-o ordine şi într-o stare bine împodobită, şi a rânduit cele şapte zile ca prefigurare a celor şapte veacuri viitoare [vezi nota 2 – n.m.], iar Raiul l-a sădit după acestea, ca unul ce este un semn al veacului viitor. Pentru ce deci Duhul Sfânt n-a legat ziua a opta cu cele şapte zile precedente? Fiindcă nu era potrivit să o numere pe aceasta împreună cu ciclul acestor zile, în care una şi a doua şi celelalte revenind în cerc alcătuiesc săptămânile, în care sunt tot atâtea prime zile, câte săptămâni sunt, ci trebuia ca aceea să fie în afara acestora, ca una ce nu are început sau sfârşit[2]. Fiindcă nici nu este o zi care acum nu este, dar are să fie şi să primească un început în viitor; ci ea a fost înainte de veacuri, este şi acum şi va fi în vecii vecilor; despre ea se spune că va primi un început atunci când pur şi simplu va veni şi se va descoperi, la sfârşit, ca o zi neînserată şi fără de sfârşit prin faptul că ajunge la noi.

Vezi dar că nu stă scris: “A făcut Dumnezeu Raiul”; nici că: “A zis ca el să se facă şi s-a făcut”, ci că: “l-a sădit” pe el Dumnezeu “şi a făcut să răsară din pământ tot pomul frumos la vedere şi bun la mâncare” [Fac. 2, 4], având tot felul de roade, care nici nu se stricau, nici nu lipseau vreodată, ci erau pururea proaspete şi dulci, făcând negrăită plăcerea şi desfătarea oamenilor celor întâi plăsmuiţi. Căci se cuvenea ca trupurilor lor nestricăcioase să li se ofere şi o hrană nestricăcioasă. De aceea viaţa lor în mijlocul raiului, pe care Ziditorul acestuia l-a înconjurat cu zid şi a aşezat pentru ei o uşă prin care intrau şi ieşeau, era o viaţă lipsită de osteneli şi de frământări.

II

Recapitulare a celor spuse în primul discurs

despre Adam şi Eva şi despre cele şapte zile şi veacuri,

precum şi despre contemplaţia naturală a Raiului[3]

Sf. Simeon Noul Teolog

Raiul şi cele şapte zile ale creaţiei

Prin urmare, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele, – ca să cercetez din nou înţelesurile ascunse ale dumnezeieştii Scripturi -, după care l-a plăsmuit pe om după chipul şi asemănarea Sa, adică pe Adam singur. În şase zile a făcut toate acestea, iar în a şaptea zi S-a odihnit nefăcând în ea nimic, nici numind a opta zi întâia [care urmează], ca nu opt, ci numai şapte să se numească zilele săptămânii şi aşa, revenind mereu în cerc, să desăvârşească numărul săptămânilor. Fiindcă prin aceste zile Ziditorul se vede prefigurând cele şapte veacuri [vezi nota 2 – n.m.] . Prin urmare, făcând aşa toate acestea Stăpânul a toate, fiindcă ştia dinainte, ca Unul ce este Dumnezeu, că omul avea să calce porunca Lui şi să rămână nepocăit, iar cel care nu se pocăieşte neapărat este pedepsit şi osândit, nu l-a lăsat pe el în această lume pe care o crease în cele şase zile şi împreună cu ea pe Adam ci, după ce S-a odihnit în ziua a şaptea şi a plinit-o, abia atunci a sădit Raiul spre răsărit.

În ce mod şi pentru ce anume? Pentru ca întrucât fusese luat din lumea aceasta şi introdus ca un împărat de către Dumnezeu în Rai ca într-un palat şi într-o cetate preastrălucită, atunci când a călcat porunca lui Dumnezeu şi pentru aceasta a căzut din împărăţie şi a trebuit să fie surghiunit şi alungat din casele împărăteşti, [Adam] să fie osândit să petreacă întru nădejde [Rom. 8, 20] iarăşi în această lume. Căci dacă Dumnezeu n-ar fi făcut aşa acestea, ci ar fi lăsat numai această lume şi l-ar fi pus în aceasta pe om, călcând el porunca şi nemărturisindu-şi greşeala, nici căindu-se, unde ar fi putut fi el alungat? Unde ar fi putut trăi şi muri el după osândă întorcându-se iarăşi în pământul din care a fost luat? Negreşit nicăieri altundeva, ci ar fi trebuit să fie osândit să trăiască numai în iad [Ps. 54, 16], neavând nicio rechemare mântuitoare de aici; şi de aici n-ar mai fi fost nicio naştere, nicio creştere şi înmulţire a lumii, iar aceasta ar fi fost pierzania unei lucrări atât de mari a înţelepciunii lui Dumnezeu cum este omul.

Ziua a Opta şi relaţia ei cu căderea şi mântuirea

Dar fiindcă Dumnezeu a ştiut mai înainte de veacuri că el [Adam] va călca porunca şi a prehotărât replăsmuirea lui printr-o renaştere, de aceea, după ce l-a făcut şi S-a odihnit şi a prefigurat tainic în cele şapte zile vremile şi veacurile, a luat şi arvuna replăsmuirii ca o frământătură şi o sămânţă şi o părticică din fiecare din lucrurile lui ca nişte părticele din lucrurile pe care le crease în cele şapte zile, luându-le însă nu în aceste zile, ci în ziua a opta, ca prin creaţia care a avut loc în ea să prefigureze veacul viitor. Fiindcă nu a numărat-o pe aceasta împreună cu cele şapte, nici n-a făcut-o arătată, ci a lăsat-o să stea cu totul necunoscută pentru cei dinainte de Lege, dar a făcut-o arătată şi a vestit-o cumva în chip nedesluşit proorocilor celor din timpul Legii, iar nouă credincioşilor ne-a fost arătată şi străluceşte ca lumina în zori, întrucât şi aşteptăm să răsară soarele cel neapropiat al dreptăţii [2 Ptr. 3, 13; Mal. 3, 20]. Am spus însă că a luat părticele: din tot pământul n-a luat decât un mic loc în care a sădit Raiul, iar din întreg trupul lui Adam doar o coastă, adică un mădular, iar dintre zile nici una. În ce chip? Fiindcă părticelele acestea au fost luate ca să reînnoiască prin ele cele înrudite şi conaturale şi care trebuiau să se unească cu cele cereşti, dar zilele, care aveau să fie nu reînnoite, ci cu desăvârşire desfiinţate de ziua aceea, au fost lăsate deoparte şi, din această pricină, Dumnezeu n-a luat din ele o părticică în vederea unei înnoiri a lor, dar din veacuri a luat. Cum? Ascultă!

Şapte veacuri trebuie să se împlinească după numărul celor şapte zile. Şase din ele au trecut deja, dar al şaptelea nu s-a încheiat, şi din el ia părticica şi o uneşte cu veacul cel veşnic şi care n-are sfârşit. Iar cât anume a prehotărât să ia sau când se va face sfârşitul acestor zile nimeni nu ştie decât numai Sfânta Treime, Dumnezeirea cea una şi nedespărţită. Căci ceea ce s-a spus de către Mântuitorul Iisus Hristos, căci nici Fiul nu ştie ziua şi ceasul acesta [Mt. 24, 36], a spus că nu le ştie potrivit umanităţii Lui, iar nu potrivit Dumnezeirii Sale. Deci din care pricină nu a luat o părticică din zile, dar ia din veacuri? Fiindcă veacurile acestea măsurate în zile şi săptămâni se numesc veacuri [aiones], dar veacul viitor şi veşnic nu este măsurat de zile, ci este şi va fi nemăsurat şi nesfârşit. Aşadar, întrucât în viitor vor fi nu zile, ci un veac [aion], luând o părticică nu din zile, ci din veacuri, o uneşte cu veacul viitor. Iar părticica din pământ, adică însuşi Raiul,  era o prefigurare [typos] a Ierusalimului de sus [Gal. 4, 26], adică al Împărăţiei Cerurilor, în care Dumnezeu l-a pus pe om, ca să fie adus treptat de la prefigurare şi umbră la adevăr. Pomul vieţii din mijlocul raiului era o icoană a vieţii veşnice, care este Dumnezeu; iar coasta lui Adam cea zidită ca femeie a fost o prefigurare a Bisericii, acesta fiind o altă taină a Economiei, ca atunci când va cădea din icoana făcută prefigurare a Împărăţiei Cerurilor, care era Raiul, şi de la pomul vieţii, să se unească prin coastă[4] cu Hristos Dumnezeu şi să fie adus din nou spre acea frumuseţe veche şi dintru început.

Dar fiindcă Eva, amăgită fiind, a călcat prima porunca şi a gustat din rod, după care i-a dat lui Adam şi a mâncat şi acela, pentru că n-au voit nicidecum să se pocăiască şi să cadă la picioarele Stăpânului, au fost surghiuniţi de acolo şi osândiţi să locuiască în lumea aceasta. Vezi însă şi bunătatea negrăită a Providenţei lui Dumnezeu faţă de el [om]. Căci după ce a fost adus de păcat la stricăciune, ca nu cumva mâncând înainte de vreme din pomul vieţii să se facă muritor – şi să fie stricăcios dar nemuritor, şi aşa răul să se facă nemuritor -, Dumnezeu a pus sabia de foc să păzească intrarea la pomul vieţii [Fac. 3, 24].

______________________

[1] Fragment extras din cartea Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice, Scrieri I, Traducere si note de Diac. Ioan I. Ică Jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2001, pp. 106-108

[2] Sfântul Simeon prezintă săptămâna creaţiei din Fac. 1 ca o imagine a istoriei mântuirii culminând în “ziua a opta” sau creaţia cea nouă. Aceasta a fost inaugurată de Hristos şi aşteaptă manifestarea ei desăvârşită la a Doua Venire a Lui. Urmând Sf. Grigorie al Nyssei (In Psalmum 6, PG 4, 504D, 608-616), Simeon elaborează aici o a doua temă echivalând cele şapte zile ale săptămânii cu ciclul timpului şi rezervând “ziua a opta” imaginii veşniciei care deopotrivă precede şi succede creaţiei la sfârşitul ei. Preocuparea legată de cele şapte zile şi vârstele creaţiei are surse atât în literatura antică greacă (Hesiod, Munci şi zile, v. 90-102), cât şi în speculaţia apocaliptică iudeo-creştină – aceasta combină diferitele ere ale istoriei cu Fac. 1 pentru a deduce ideea celor 6000 de ani ai creaţiei urmaţi de un al şaptelea mileniu în raiul restaurat şi, apoi, de sfârşitul lumii şi creaţia cea nouă (cf. 1 Enoh 93 şi 2 Enoh 32-33), (cf. D.S. Russell, The Method and Message of Jewish Apocalyptic, Philadelphia, 1964, p. 286-297). În Discursurile etice 1 şi 2, schema erelor Sfântului Simeon pare a fi, în mare, aceasta: 1. Adam în rai; 2. de la cădere la potop; 3. de la Noe la Avraam; 4. de la Avraam la Moise; 5 de la Moise la Hristos; 6. Hristos pe pământ; 7. era actuală de aşteptare a celei de-a Doua Veniri, şi pregustare a lumii viitoare în Biserică; 8. Ziua a Opta şi manifestarea deplină a creaţiei celei noi. Spunem în mare, fiindcă Sfântul Simeon nu acordă valoare strict numerică diferitelor ere (dezvoltate mai ales în Discursul etic 2), nici nu e cu totul limpede şi consistent în aplicarea lor. Cu excepţia Sf. Irineu (Adv. Haereses V, 28, 3 = 6000 + mileniu), Părinţii Bisericii au evitat milenarismul literar, dar au recurs, fără o formulă fixă şi definitivă, la noţiunea diferitelor “ere” (cf. A. Luneau L’histoire du salut chez le Peres de l’Eglise: la doctrine des ages du monde, Paris, 1964, p. 35-206) [n. Al. Golitzin, vol. I, p. 25-26].

[3] Fragment extras din cartea Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice…, pp. 168-171

[4] Notă marginală: “Coasta este Născătoarea de Dumnezeu, căci ea e coasta din care s-a născut coasta din care a curs sânge şi apă” (SC 122, p. 346). Scoliastul forţează sensul textului simeonian, care se referă la coastă ca simbol al Bisericii.

_____________________

foto>

http://www.basilica.ro/_upload/img/12937056075206510662.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,