RSS

Arhive pe etichete: Emil Cioran

Seria de conferinţe „Mircea Vulcănescu” la Clubul Ţăranului Român


Marioara, fiica lui Mircea Vulcanescu:

Faptul ca au fost trimise 13 vagoane de aur in tara

este in mare parte meritul tatei

Hotnews/ 20 ianuarie 2011

„Cu ajutorul Bancii Nationale a reusit sa obtina de la aliati rascumpararea cheltuielor de hrana si de intretinere a armatelor germane”, a povestit Marioara Vulcanescu miercuri, la Clubul Taranului, in cadrul unei conferinte despre Mircea Vulcanescu, si a invocat cei patru ani in care celebrul filosof si economist roman a fost fortat sa indeplineasca functia de subsecretar de stat la Finante, desi „ar fi vrut sa mearga pe front”. „Tata stia mai bine ca subaltern ceea ce ar fi trebuit sa stie superiorii lui. In consiliile de ministri, la care Antonescu era destul de taios, daca tata voia sa intervina cu un amanunt important, i se taia vorba. Tatei ii dadeau lacrimi, pentru ca nu putea sa isi sustina ideea”. „S-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani. A fost pentru el poate un lucru pe care si l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, in momentul in care tara noastra suferea cumplit, el sa o duca bine”.

Intalnirea de la Paris dintre Mihai Sora, despre Mircea Vulcanescu si Emil Cioran

„L-am cunoscut nu atat ca profesor, pentru ca el facea seminarii la catedra de sociologie si etica a profesorului Gusti, care nu era frecventat decat de cei care isi alesesera aceasta specializare, ceea ce nu era cazul meu”, a povestit filosoful Mihai Sora ieri, cu ocazia primei intalniri din cadrul seriei de conferinte „Mircea Vulcanescu”.

„Era cunoscut ca om public, ca unul din marii conferentiari in domenii extraordinar de diverse, in care temeinicia si amanuntimea cunostintelor lui erau fara egal. Era si un om extraordinar, cald, disponibil pentru a sari in ajutorul celui care avea nevoie de asa ceva.

Nu stiu daca cineva isi poate inchipui care a fost si a ramas pana la sfarsitul vietii lui pofta de vorbire si elocinta lui Emil Cioran, dar mi-a fost dat intr-o seara, la Paris, pe Boulevard Saint-Michel, la o cafenea deschisa toata noaptea, sa stau la o masa impreuna cu Mircea Vulcanescu, care tocmai venise intr-o misiune economica, trecea prin Paris cu destinatia spre Anglia. Si am petrecut impreuna, eu – un student tacut si timid, impreuna cu el si cu Emil Cioran, o noapte in jurul unei mese. Si mi-a fost dat pentru intaia data ca acest vorbitor impenitent care era Emil Cioran, sa-l vad ramanand numai ochi si urechi la lucrurile pe care le-a putut, de-a lungul unei nopti intregi, depana Mircea Vulcanescu.

A murit in plina putere. Cu vitalitatea pe care o avea, se puteau astepta foarte multe lucruri de la el, daca isi putea duce viata pana la sfarsit. A murit insa ca puscarias, alaturi de elita intelectuala si politica a Romaniei dintre cele doua razboaie.

Era un orizont intelectual uluitor, cu o cursivitate a exprimarii gandului, pentru care nu avea nici un fel de exemplu. Elocutia lui Nae Ionescu era o elocutie linistita si rara, in care cuvintele veneau gospodareste, unul dupa altul. Aici insa era o febrilitate extraordinara si in acelasi timp o extraordinar de rapida organizare a discursului, in asa fel incat nu erau nici un fel de umpluturi care sa invoce cu disperare ideea.

Cine l-a cunoscut pe Cioran stie ca era un vorbitor intarisabil. O data pornit, nu-l mai puteai opri. Sa fie Cioran pe post de ascultator timp de o noapte intreaga era un miracol de la Dumnezeu. Acest miracol de la Dumnezeu l-a obtinut Mircea Vulcanescu„.


Palmele aplicate lui Sandu Tudor si scandalul „Cavalerilor de Curlanda”

„In ’38-’39, Sandu Tudor era directorul unui ziar care se numea Credinta”, a mai povestit Mihai Sora.

„Cu prilejul unui spectacol de dans, Sandu Tudor a scris niste articole violente in acest ziar. Personajul vizat era Petru Comarnescu, dar era cu prilejul acestui spectacol coregrafic, in care un elev al Floriei Capsalei, Gabriel Negri, a dansat. Despre acest dans se scrisesera lucruri elogioase, dar Sandu Tudor a lansat o campanie supraintitulata „Cavalerii de Curlanda”. Un fel de acuzatie de pederastie, care se referea in mod direct la Gabriel Negri, dar care ii ingloba intr-un fel si pe cei care il inconjurau, in sustineau. Printre ei s-a simtit vizat si Mircea Vulcanescu. A venit destul de repede o corectie fizica, doua-trei palme aplicate autorului, adica lui Sandu Tudor.

Sandu Tudor nu avea pe atunci nici un gand de calugarie. Abia mai tarziu s-a calugarit, a primit numele de parintele Agaton, intr-o schinovie undeva, pe varf de munte”.

Mircea Vulcanescu, economistul cu suflet de artist

„Tatal lui era foarte sever, iar mama lui era extrem de artista si de generoasa”, a povestit Marioara Vulcanescu, una dintre cele trei fiice ale lui Mircea Vulcanescu, tot in cadrul conferintei sustinute ieri la Clubul Taranului.

„In copilarie, cand tatal lui lucra la Petrosani, ca director administrativ (tot economist era si de-aceea l-a silit pe tata sa urmeze calea asta arida), bunica mea iesea cu copiii la spectacole pe care tata si cu sora lui le invatau pe dinafara si le jucau acasa cu copiii din vecini. Ajunsese sa pastreze aceasta bogatie culturala si sa ne-o transmita si noua. Cand se juca, de pilda, cu noi, participa mai mult decat noi. Avea aceasta bogatie sufleteasca sa interpreteze orice gand, orice fapta din toata inima. In tot ce facea, chiar si in joaca, punea atata seriozitate… Toata fiinta lui si-o implica atunci cand facea un lucru.

Imi aduc aminte ca in timpul procesului, cand si-a sustinut cauza, completul de judecata era fascinat. Pe urma insa a trebuit sa le judece conform poruncilor primite. Insa lunga expunere a tatei, pe care n-au intrerupt-o decat la momentul pranzului, a durat patru ore. Era atat de amanuntit, inca ti se parea ca esti la fata locului si ca traiesti lucrul acela. A spus toata stradania lui de a ajuta tara intr-un moment extrem de greu„.

„Tata a facut parte din echipa lui Gusti. A fost cel care s-a ocupat de economia taranilor. Il pasiona si partea literara, si traditia folclorului, insa, fiind silit de tatal lui sa urmeze economia, i s-a incredintat aceasta latura„.

Marioara Vulcanescu, despre cei sase ani petrecuti de Mircea Vulcanescu la Jilava

„Fusese transportat la Jilava. Statea intr-o camera, in conditii cumplite. Peretii curgeau si pe jos era umed. Unul din cei mai tineri nu a rezistat si era sa lesine, fiind si bolnav de plamani. Tata l-a luat asupra lui sa se odihneasca putin, pentru ca ei erau siliti sa umble, sa nu stea pe jos. Tata s-a lungit ca acest tanar sa se poata odihni.

Dup-aceea, domnul Costant, care ne-a mai povestit o multime de lucruri de acolo, ne spunea ca se deprinsesera sa faca pe rand acest lucru cand erau prea obositi de a merge in cerc asa, ca sa se incalzeasca. Conditii pe care nu ni le putem inchipui. Daca s-ar face filme, nu m-as putea uita la ele, pentru ca ar fi departe de a te face sa traiesti ce au trait oamenii aceia. Din cauza aia el s-a imbolnavit de plamani si in anul urmator, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani (dupa sase ani), s-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava”.

Cum a ajuns Mircea Vulcanescu sa faca parte din guvernul condus de maresalul Antonescu

Cand a fost mutat de la Datoria Publica ca subsecretar de stat la Finante, tata ar fi vrut sa mearga pe front. Insa i s-a spus ca daca nu se conformeaza ordinului, e ca si cum ar dezerta si ar urma consecintele. Atunci tata s-a silit ca in cei patru ani cat a ocupat postul de subsecretar de stat in timp ce trei ministri s-au perindat (mai intai generalul Stoenescu, apoi Alexandru Neagu si in cele din urma Gheron Netta).

Timp de patru ani a luat asupra lui tot greul. De pilda, la proces el a facut pentru generalul Stoenescu (care a fost judecat separat) toata pledoaria, toata apararea. Tata stia mai bine ca subaltern ceea ce ar fi trebuit sa stie superiorii lui.

In consiliile de ministri, la care Antonescu era destul de taios, daca tata voia sa intervina cu un amanunt important, i se taia vorba si tatei ii dadeau lacrimi, pentru ca nu putea sa isi sustina ideea. In cele din urma insa, facea tot posibilul sa faca asa cum stia el ca este bine.

Cu ajutorul Bancii Nationale si cu tenacitatea celor care erau de partea lui, a reusit sa obtina de la aliati rascumpararea cheltuielor de hrana si de intretinere a armatelor germane. Faptul ca au fost trimise 13 vagoane de aur in tara este in mare parte meritul tatei, dar cu siguranta ca nu numai al lui. Mai avea tata o calitate – sa nu isi atribuie numai siesi niste lucruri pe care, de fapt, le facea el.

Inainte sa fie numit subsecretar de stat, a ajuns intr-un punct din nordul tarii, unde erau lucrurile destul de ciudate in momentul acela. A reusit sa stea de vorba cu un personaj modest, caruia de fapt ii inchina toata apararea lui, pentru ca isi da seama ca „talpa tarii e mai de soi decat fruntea”. A avut in toata perioada ministeriatului sau, sentimentul raspunderii extrem de grele care apasa asupra umerilor lui. Lucru devenit, spre marea lui parere de rau, inutil. Pentru ca tot tezaurul a fost luat de cuceritorii ulteriori.

Faptul ca si-a ispasit ultimii ani in inchisoare a fost pentru el poate un lucru pe care si l-ar fi dorit. Ar fi fost foarte nemultumit ca, in momentul in care tara noastra suferea cumplit, el sa o duca bine. Avea un sentiment de roman care isi iubea glia„.

Cosmin Navadaru

sursa>

http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8225346-marioara-fiica-lui-mircea-vulcanescu-faptul-fost-trimise-13-vagoane-aur-tara-este-mare-parte-meritul-tatei.htm

~~~+~~~

Mihai Şora

Conferinţele lui „Mircea Vulcănescu” la

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

COMUNICAT DE PRESA

Informatia.ro/ 15 ianuarie 2011

Muzeul Naţional al Ţăranului Român iniţiază miercuri, 19 ianuarie, ora 18:00, la Clubul Ţăranului, seria de conferinţe „Mircea Vulcănescu”.

Prima conferinţă a ciclului, Mircea Vulcănescu, o evocare, va fi susţinută de filozoful Mihai Şora, personalitate marcantă a culturii române contemporane.

Conferinţele „Mircea Vulcănescu” au menirea să constituie la MŢR un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe teme ale ştiinţelor socio-umane, cu deosebire orientat spre tematica raportului între tradiţie şi modernitate în istoria şi devenirea culturii şi civilizaţiei româneşti a secolului XX şi a începutului de secol XXI. De asemenea, dialogul între cultură şi religie va fi privilegiat ca temă de reflecţie şi dezbatere.

Cultura română modernă s-a născut din apelul la modernitate şi s-a dezvoltat apoi în tensiunea polară dintre modernitate şi tradiţie. A fost această tensiune benefică, genuină, a dus la rezultate notabile, la o anumită identitate culturală sau nu? Mai este astăzi această tensiune reală, efectivă, mai există în cultura română un ferment al tradiţiei? Şi ce ar putea să însemne în contextul postmodernităţii, secularizant şi globalizant, apelul la tradiţie?

Vor fi abordate teme diverse de istoria culturii, a civilizaţiei, de istorie a constituirii disciplinelor socio-umane pe tărâm românesc, de istorie a instituţiilor culturale româneşti, teme ţinând de antropologie, etnologie, istoria religiilor, istoria ideilor. Se vor lansa întrebări şi se vor amorsa polemici, totul pentru a readuce la prezenţă cultura dialogului intelectual, dezbaterea de idei, polemica civilizată.

Punem acest ciclu de conferinţe sub numele şi semnul lui Mircea Vulcănescu pentru că el este figura emblematică a intelectualului român al secolului XX. Mircea Vulcănescu reprezintă la superlativ tipul intelectualului angajat şi implicat în viaţa cetăţii şi a poporului său, reprezintă de asemenea la superlativ tipul creştinului jertfelnic în luptă cu demonia veacului.

Credem că Mircea Vulcănescu este omul exemplar al culturii române a veacului XX, alţii au opere mai închegate, opere încheiate, în schimb, el lasă moştenire această gândire mereu vie, fragmentară, centrată pe problemele cruciale, şi viaţa oferită ca jertfă aproapelui.

Nimic mai potrivit ca MŢR să devină organizatorul unor astfel de întâlniri care să se desfăşoare sub semnul moştenirii intelectuale a lui Mircea Vulcănescu. Dragostea absolută a lui M. Vulcănescu pentru civilizaţia tradiţională românească, încrederea sa în acest tip uman îl fac în mod necesar părtaş la aventura intelectuală a MŢR, aşa cum a iniţiat-o Horia Bernea.

De altfel, textele sale au construit ele însele, alături de multe altele, viziunea pe care expunerea permanentă a MŢR s-a edificat. Moderatorul conferinţelor va fi Mihai Gheorghiu, cercetător MŢR.

sursa>

http://www.amosnews.ro/Conferintele_lui_8222_Mircea_Vulcanescu_8221_la_Muzeul_National_al_Taranului_Roman-29-60930

foto>

http://www.modernism.ro/wp-content/uploads/2011/01/Mircea-Vulcanescu.jpg

http://www.modernism.ro/wp-content/uploads/2011/01/Mihai-Sora.jpg

http://www.ziarullumina.ro/articole;1496;1;51350;0;Mihai-Sora-Vulcanescu-l-a-facut-pe-Cioran-sa-l-asculte-o-noapte-intreaga!.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 21, 2011 în articole, diverse, oameni

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Speranta lui Bichir: francmasonii pasoptisti

Un nou editorial marca Bichir> Şansa noastră: noii paşoptişti *(EvZ.ro – 31 ian. ’10). Ce e nou in el fata de celalalte? Pai e reclama ascunsa francmasonilor. Se pare ca senior-editorul de la EvZ si ‘portavocea’ Patriarhului s-a dat pe brazda si cu masonii…

Nu sunt foarte bun in istorie, mai ales in cea laica, insa „sfantul goagăl” imi furnizeaza unele informatii pe care istoria le omite in mod voit. Sunt acele lucruri pe care manualele de istorie uita sa le prezinte in paginile viu colorate, dar care sunt rostite online de aceia care pretuiesc adevarul mai mult decat istoria.

Father Bichir ii citeaza pe doi masoni recunoscuti: Acad. Dan Berindei si Cornleiu Visoianu – „un om exceptional” – care a trecut de la loja lui  Danacu la cea a lui Chirovici, dar si pe filozoful si scriitorul Emil Cioran, recunoscut pentru pesimismul si scepticismul lui, dar si pentru cearta sa cu Dumnezeu *(cf. Petre Tutea). Asta o spune dupa ce a fost, dupa cum insusi marturiseste, „scârbit de cele petrecute în ţară, dar şi de ce faună a apărut şi se defineşte drept <noua generaţie>”. A ajuns deznadajduit si fara de speranta dupa ce a avut „întâlniri şocante cu diverşi semidocţi cu arere de savanţi, cu <tradiţionalişti> care nu ştiu să-şi facă cruce, cu gângavi prezentaţi drept savanţi”… Singura salvare o mai gaseste in noua generatie de pasoptisti.

Bravo Bichire, cu 100 de noi masoni speri ca vei moderniza din nou Romania… asa cum a facut-o generatia de la 1848! Ce nu spune Padre este ca acea „generaţie care s-a format la Paris, Viena, Roma şi care reîntoarsă în ţară a pus în practică – şi a reuşit – să modernizeze România” era formata, in mare majoritate, din romani intrati prin lojele masonice de acolo „pentru a-şi înmulţi relaţiile, pe care să le facă favorabile patriei lor”. Insa Florian Bichir nu vrea sa spuna lucrurilor pe nume, fiind „licarit” de  lumina sperantei, intrezarita cu ocazia Unirii mici din 24 ianuarie.

Ultima fraza a articolului e cea mai interesanta, mai ales prin felul constructiei ei si a mesajul codificat. Vorbind de pasoptistii de la 1848 care erau „fără internet, fără televiziune, fără cele mai mici condiţii”, el isi pune speranta in noua generatie de pasoptisti, care dispune acum de aceste mijloace de manipulare in masa, nadajduind ca astfel sa realizeze macar ce a facut vechea generatie. In acest sens, el „tine pumnii” (sic!) noilor pasoptisti si chiar se defineste ca unul dintre ei, spunand ca „toate datele merg spre ideea că avem şanse să izbutim”.

dan.camen.

 
Un comentariu

Scris de pe ianuarie 31, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , , , ,