RSS

Arhive pe etichete: episcopia

Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Olteniei este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

Ips Teofan slujind Dumnezeiasca Liturghie

Inaltpreasfintitul Teofan

Mitropolitul Olteniei

este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

 

05.martie.2008

 

Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Olteniei este noul mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, el fiind votat, miercuri seară, de 32 de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Contracandidatul său în turul doi de scrutin – Preasfinţitul Casian – a primit 13 voturi.

Pentru scaunul vacant de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei au candidat Preasfinţitul Ioan al Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Casian al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Olteniei, şi Preasfinţitul Calinic Botoşeneanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

În urma primului tur de scrutin, IPS Teofan a primit 20 de voturi, PS Casian – 16, PS Ioan – şapte, iar PS Calinic două voturi.

Pentru că în primul tur de scrutin niciunul din cei patru candidaţi nu a obţinut jumătate plus unu din voturile membrilor Sfântului Sinod al BOR, a fost organizat al doilea tur, în care au candidat doar IPS Teofan şi PS Casian.

*ÎPS Teofan a fost preferat de 32 de membri ai Sfântului Sinod, în timp ce Preasfinţitul Casian a avut 13 susţinători în cel de-al doilea tur de scrutin.(evz.ro)

Rezultatul alegerii vor fi consemnate într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor exprimate de cei 45 de membri ai Sfântului Sinod.

Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, Ips Daniel a fost validat in functia de patriarch al Bisericii Ortodoxe Romane.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a ales, miercuri seară, si pe cei şapte episcopi pentru scaunele vacante ale episcopiilor din ţară şi străinătate.

Preasfinţitul Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ales episcop al Slatinei. Pentru scaunul vacant de episcop al Slatinei a candidat şi Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor.

Preasfinţitul Petroniu Sălăjanul, arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei a fost ales episcop al Sălajului. Pentru acest scaun a mai candidat şi preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Preasfinţitul Visarion Răşinăreanu vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost ales episcop pentru Episcopia Tulcei. El a candidat pentru acest scaun alături de Preasfinţitul Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului.

Preasfinţitul Siluan Marsilianul, episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, el fiind unicul candidat

Preacuviosul părinte arhimandrit Mihail Filimon, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Australia şi Noua Zeelandă.

Preacuviosul protosinghel Macarie Drăgoi a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române pentru Europa de Nord şi Preacuviosul părinte arhimandrit Timotei Lauran a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia.

sursa 1> http://www.mediafax.ro/social/ips-teofan-este-noul-mitropolit-al-moldovei-si-bucovinei.html?1688;2434723

http://www.mediafax.ro/social/sfantul-sinod-i-a-ales-pe-cei-sapte-episcopi-pentru-episcopiile-din-tara-si-strainatate.html?1688;2434900

*sursa2>http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/794483/Surpriza-la-alegerile-BOR-PS-Teofan-noul-mitropolit-al-Moldovei/

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe Martie 5, 2008 în citadela, ecclesia, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , ,