Sfantul Atanasie Marturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei (328-373), numit de greci "Nemuritorul", iar de copti "Apostolicul"
Unde voi pune eu numele meu?[1]
– fragment –
Constanţiu împăratul, după moartea fratelui său, împăratul Constans, biruind pe Magnenţiu, stăpânea Răsăritul şi Apusul; şi precum în Răsărit, aşa şi în Apus răspândea erezia arienească, silind pe episcopii apuseni, în toate chipurile, pe unii cu frica, iar pe alţii cu îmbunări, cu daruri şi cu alte înşelăciuni, spre a se învoi cu erezia lui Arie şi să fie părtaşi la credinţa lor rea. Apoi a poruncit ca să se adune sobor în Mediolan, cetatea Italiei, pentru alungarea lui Atanasie, pentru că aşa credea că se va întări erezia, când Atanasie va fi cu totul lepădat şi pierdut dintre cei vii.
De aceea, mulţi au ajuns la un gând cu împăratul, unii de frică, alţii de cinstea împărătească fiind atraşi, iar cei ce erau tari în dreapta credinţă s-au ferit de sinodul acelora, precum au făcut Eusebiu, episcopul Vircheliniei, Dionisie al Mediolanului, Rodan al Tolosei, Paulin al Triviriniei şi Luchifer al Calaritiei. Aceştia n-au iscălit alungarea lui Atanasie, socotind că aceasta este lepădarea dreptei credinţe. Pentru aceasta ei au fost trimişi la Arimini, în surghiun; iar toţi ceilalţi episcopi s-au adunat în Mediolan (355) şi au judecat pe Atanasie ca să fie alungat.
Nu este cu necuviinţă ca să povestim aici despre neiscălirea lui Eusebiu şi Dionisie, la soborul cel nedrept. Adunându-se în Mediolan[2] vreo 30 de episcopi arieni şi neaşteptând să vie alţi dreptcredincioşi, au alcătuit singuri soborul, iscălindu-şi numele lor. Iar Dionisie al Mediolanului, care nu era de mult ridicat la rânduiala episcopiei, şi tânăr fiind de ani, a fost silit să iscălească la acel sobor. Şi pentru că s-a ruşinat de episcopii cei vechi şi cinstiţi, de aceea a iscălit împreună cu dânşii. După aceasta, dreptcredinciosul Eusebiu al Vircheliniei, cel bătrân de ani, a venit în Mediolan – după ce se săvârşise acel sinod numai cu iscăliturile acelora – şi l-a întrebat pe Dionisie: “Ce se face în acest sinod?”. Iar Dionisie spunând acum că s-a săvârşit nedreapta judecată asupra lui Atanasie, a mărturisit cu multă jale şi căinţă greşeala sa, că fiind înşelat, a iscălit alungarea lui Atanasie. Deci l-a mustrat pentru aceasta fericitul Eusebiu, ca un părinte pe fiu, căci Dionisie îl avea pe Eusebiu ca părinte duhovnicesc, întâi pentru bătrâneţile lui şi al doilea pentru că era de mai mulţi ani episcop al Vircheliniei, al cărei loc era mai presus decât al Mediolanului.
Însă văzând Eusebiu pocăinţa lui Dionisie, nu-l lăsa să se mâhnească şi zicea: “Eu ştiu ce să fac pentru ca să se şteargă numele tău din mijlocul lor”. Atunci, înştiinţându-se episcopii arieni de venirea lui Eusebiu, l-au chemat în adunarea lor şi i-au arătat judecata cea alcătuită despre lepădarea lui Atanasie cu iscăliturile lor. Deci ei voiau ca şi el să-şi pună numele acolo, iar Eusebiu făcându-se ca şi cum s-ar învoi şi ar iscăli la soborul lor, a luat hârtia şi a citit numele episcopilor care se iscăliseră, şi ajungând la numele lui Dionisie, a strigat ca şi cum se mâhnea, zicând: “Unde voi pune eu numele meu, sub Dionisie? Nicidecum! Dionisie mai sus decât mine să nu fie! Voi ziceţi că Fiul lui Dumnezeu nu poate să fie asemenea cu Dumnezeu Tatăl, atunci de ce aţi cinstit pe fiul meu mai mult decât pe mine?”.
Deci nu voia să se iscălească până ce numele lui Dionisie nu se va şterge din locul cel mai de sus. Deci episcopii arieni dorind foarte mult să aibă iscălitura lui Eusebiu şi vrând ca să-l mângâie, au poruncit ca să fie şters numele lui Dionisie. Şi chiar Dionisie şi-a şters numele de pe hârtie, cu mâna sa, ca şi cum locul cel mai de sus l-ar da bătrânului Eusebiu al Vircheliniei, iar el să se iscălească sub dânsul.
Şi fiind şters numele lui Dionisie, încât nici urmă de literă nu se mai vedea, fericitul Eusebiu s-a lepădat de învoirea cea prefăcută a soborului lor şi a mărturisit adevărul, râzând de arieni şi zicând:
“Nici eu nu mă voi întina cu fărădelegile voastre, nici pe fiul meu Dionisie nu-l voi lăsa să fie părtaş la răutatea voastră, că nu este cu dreptate a iscăli judecată nedreaptă, spre alungarea nevinovatului arhiereu, oprind aceasta legea lui Dumnezeu şi bisericeasca pravilă. Deci, să vă fie tuturor în ştire că Eusebiu şi Dionisie nu vor mai iscăli judecata voastră cea plină de răutate şi de fărădelege. Şi mulţumim lui Dumnezeu, care a izbăvit pe Dionisie din cursa voastră, şi care ne-a dat o pricepere ca aceasta, ca numele lui care era scris rău, în mijlocul numelor voastre, să fie şters”.
Văzând arienii cum au râs de ei Eusebiu şi Dionisie, au pus mâna pe ei ca să le facă rău şi, ocărându-i, i-au trimis în surghiun pe amândoi. Şi atâta rău i-au făcut în surghiun fericitului Eusebiu, încât a murit muceniceşte.
Ereticul Arie, a carui erzie (arianismul) s-a raspandit in intreg teritoriul imperiului roman, fiind condamnata la sinodul I Ecumenic de la Niceea in anul 318
_________________________
[1] Fragment din viaţa Sfântului Sfinţit Atanasie Mărturisitorul, Arhiepiscopul Alexandriei, în Vieţile Sfinţilor pe Ianuarie, Ediţia a II-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2005, pp. 370-372
[2] Milano de azi
_________________________
foto>
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4b/Athanasius_I.jpg
Theologhia 
