Senatul votează pe 14 iunie reluarea adopţiilor internaţionale, deghizate în „adopţii interne”

Jurnalul National / 13 iunie 2011

Ce-ar mai fi de vândut în România? Pădurile le-am rezolvat, munţii îi întâlnim prin declaraţiile de avere ale unora, terenurile agricole sunt cumpărate de străinii ce-şi descoperă la noi „pasiunea” pentru agricultură, fabricile şi uzinele sunt mormane de fier vechi înghesuite în containerele din port, aurul e pe ducă, combinatele sunt date. Ce-a mai rămas de vândut în România? O marfă după care străinii tânjesc de ani de zile. Comercializată en-detail, i-a îmbogăţit în anii ’90 pe negustorii pricepuţi. ONG-uri şi case de avocatură. Din ce s-ar mai putea face azi bani în România? Din copiii abandonaţi. Guri de hrănit, salarii de plătit asistenţilor sociali şi maternali, pagubă-n buget. Suflete-n plus pe harta României care e pregătită să-şi exporte iar copiii.

„În sistemul de protecţie socială din România sunt, în momentul de faţă, circa 67 000 – 70 000 de copii. Dintre aceştia, circa 23 000 de copii sunt în centre de plasament, circa 21 000 de copii sunt în asistenţă maternală, restul copiilor sunt în alte forme de plasament. (…) În momentul de faţă şi, de fapt, în ultimii cinci ani, numărul de familii de români care vor să adopte copii excede numărului de copii adoptabili. Dacă numărul de copii adoptabili este, undeva, la o medie de 1 100 – 1 200 de copii, numărul de familii care doresc să adopte copii, familii de români, este de circa 1 600 – 1 700 şi, de foarte multe ori, aceste familii renunţă din cauza birocraţiei sau din cauza altor motive, dar interesul în România pentru adopţia naţională este un interes major, care ne deosebeşte faţă de alte state din Europa”. Aşa îşi promova în plenul Senatului proiectul legislativ de modificare a Legii 273/2004 Bogdan Panait, secretar de stat la Oficiul Român pentru Adopţii (ORA). În realitate, e o campanie de marketing, bine coordonată, cu reportaje lacrimogene la televizor şi imagini cu stadioane pline de copii ai nimănui. Scopul proiectului legislativ e unul singur: reluarea adopţiilor internaţionale! Cetăţănii români sunt discriminaţi de lege, iar prevederile Constituţiei sunt nesocotite, lucru care, într-adevăr, „ne deosebeşte faţă de alte state din Europa”…

Protectul legislativ 250/2011 operează 70 de modificări în legea privind regimul juridic al adopţiilor. Una singură a fost scoasă la înaintare, în public: reducerea perioadei în care un copil poate fi declarat adoptabil (30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere în situaţia copilului cu părinţi necunoscuţi – abandonaţii din maternităţi -, sau 1 an de la luarea măsurii de protecţie în cazul copiilor care au părinţi, dar aceştia sunt dezinteresaţi de ei). Familiile de români care vor să înfieze s-ar putea declara fericite. Greşit! De acum înainte, conform legii, vor concura pentru un copil adoptabil cot la cot cu cetăţenii străni, la aceeaşi categorie: „adopţie internă”. Şi asta în vreme ce conaţionalii noştri aflaţi la muncă în străinătate vor aplica, dacă vor să înfieze copii din România, la categoria „adopţii internaţionale”.

Ce nu s-a spus până acum despre PL 250/2011 este că el modifică noţiunea de „adopţie internă”. Legea veche, încă în vigoare, prevede că adopţia internă e cea în care atât adoptatorul cât şi adoptatul au domiciliul stabil în România. Legea nouă, care va fi votată mâine [14 iunie – n.m.] de Senat, spune că „adopţia internă” este cea „în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi adoptatul au reşedinţă obişnuită în România”. Ce înseamnă „reşedinţă obişnuită”? PL 250/2011 introduce în lege un nou articol – art.3, ind (1) – cu următorul cuprins: „în sensul prezentei legi, prin reşedinţă obişnuită în România a adoptatorului/ familiei adoptatoare se înţelege situaţia: a) cetăţenilor români cu domiciliu în România (…)” dar şi, atenţie! „b) cetăţenilor statelor membre UE/SEE sau străinilor care au drept de rezidenţă permanentă sau după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României”.

„Reşedinţă obişnuită” – două cuvinte, 18 litere ce redeschid poarta străinilor spre copiii din România. ORA motivează înlocuirea termenului „domiciliu” cu „reşedinţă obişnuită” invocând „necesitatea utilizării terminologiei care se regăseşte în Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale încheiată la Haga, în 29 mai 1994 şi ratificată de România prin legea nr.84/1994”. Argumentaţia e subţire, susţine chiar Guvernul României, prin Consiliul Legislativ care precizează, în avizul trimis Senatului, că „deşi în actul internaţional amintit, în varianta în limba română, se foloseşte această expresie, iar în variantele în alte limbi întâlnim expresii cu sens similar, terminologia a fost aleasă astfel încât să reflecte aceeaşi noţiune în dreptul naţional al fiecărui stat parte la Convenţie. Astfel, prin reşedinţă obişnuită, în orice stat parte la Convenţie se înţelege locul unde persoana fizică are locuinţa în mod obişnuit, în mod normal, nu ocazional, şi potrivit declaraţiei oficiale pe care o face la autorităţile compertente, iar în dreptul român are drept corespondent termenul de «domiciliu»”.

Găselniţa cu „reşedinţa obişnuită” serveşte doar intereselor străinilor care vor să adopte din România şi, pe termen lung, dacă PL 250/2011 va fi adoptat, crează confuzie în sistemul legislativ românesc. Pe aceste considerente, Comisia pentru politică externă din Senat a dat aviz negativ proiectului, subliniind că el „confirmă posibilitatea efectuării adopţiilor în România de către cetăţenii străini sub o aşa-zisă formulă a «ideii de adopţie internă», precum şi faptul că legislaţia română urmează să înregistreze două definiţii diferite ale aceleaşi noţiuni, cea de «reşedinţă obişnuită», una în noul Cod Civil, cea de-a doua în proiectul legislativ în discuţie, situaţie inacceptabilă din punct de vedere al tehnicii legislative. În avizul negativ se mai precizează: „Comisia pentru politică externă a exprimat, cu largă majoritate, preferinţa pentru o nouă iniţiativă legislativă, care să elimine barierele birocratice şi să permită accelerarea procedurilor de adopţie internă efectuate de cetăţenii români, şi nu confirmarea posibilităţii efectuării unor adopţii internaţionale mascate, justificate, printre altele, de volumul investiţiilor efectuate în România de investitorul străin”.

Care sunt principalii benefiari ai noii legi privind regimul juridic al adopţiilor? Teoretic, ea îi avantajează pe toţi străinii, din orice colţ al lumii ar fi ei, care poftesc să înfieze copii din România. PL 250/2011 spune că adoptatorii ar trebui să aibă „drept de rezidenţă permanentă sau după caz, drept de şedere permanentă pe teritoriul României”. Cetăţenii statelor membre UE/SEE (spaţiul economic european – Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), dar şi cei din state non-UE pot obţine drept de rezidenţă permanentă dacă o au şedere continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă mai mare de 5 ani. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare din România care nu depăşesc 6 luni. Primul pas pentru a obţine rezidenţa permantă este obţinerea dreptului de şedere permanentă, situaţie prevăzută, de altfel, în generosul proiect legislativ.

Legea a trecut prin Senat cu o viteză uluitoare. Pe 21 martie a.c., proiectul a fost prezentat Biroului Permanent, iar mâine, 14 iunie, va fi votat în plenul Senatului. În paralel şi „aparent” fără nici o legătură, legii i-a fost dedicată la tv o campanie de lobby, cu ştiri zilnice şi de impact, în prime-time, cu spoturi de promovare şi site pe care se strâng online semnături de susţinere. Cine sunt propulsorii reluării adopţiile internaţionale? „La Comisie (n.r. – Europeană) am trimis un proiect (…). Sincer, cei de acolo ar dori o largheţe mai mare a prevederilor noastre, lucru pe care, în momentul de faţă, nu-l putem realiza, dar, cel puţin din punctul lor de vedere, ar dori o deschidere mai mare pentru adopţie în România. În rest, cu Parlamentul Europei, sincer, nu am avut asemenea discuţii, este adevărat, însă semnale sunt trase de la nivelul celor care deţin convenţiile internaţionale la care noi suntem parte, cum este Convenţia ONU şi, într-adevăr, ei ne-au cerut în 2009 o deschidere mai mare în privinţa adopţiilor”, mărturisea Bogdan Panait în plenul Senatului.

Se redeschide prăvălia unei ţări second-hand. Avem „marfă nouă”. Confiscată de prin maternităţi şi nerevendicată. Copii „proaspeţi”, pe care nu putem să-i creştem în propria lor ţară, pentru că nu ne pasă. Nici de ei, nici de ţară. Doar „interesul superior”...

Reşedinţa nu e la adresa de domiciliu

Potrivit prevederilor art.13 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică şi principală”. În plus, noţiunea de „reşedinţă obişnuită” nu a fost definită până acum de nicio lege românească în vigoare. OUG 97/2005 prevede că „domiciliul persoanei fizice este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală”, în vreme ce reşedinţa este „adresa la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu”. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii 287/2009 privind Codul Civil (Noul Cod Civil), domiciliul fiind „locul unde persoana fizică are principala sa aşezare” (art.87), iar reşedinţa „locul unde persoana are locuinţa secundară” (art.88).

Un stadion de copii livraţi străinilor

Una dintre primele legi apărute în România după Revoluţie a fost Legea 11/1990 privind încuviinţarea înfierii. În această lege s-au stipulat şi proceduri privind adopţia internaţională, până atunci inexistente în legislaţia românească (există însă voci care susţin că, în perioada 1980 – 1989, Ceauşescu a trimis „la export” circa 600 de copii, prin adopţii internaţionale).

Înainte de 1996, adopţiile se făceau direct din familia biologică şi au devenit imediat o afacere înfloritoare. Pentru intermediari, pentru magistraţi şi pentru părinţii naturali ai copiilor înfiaţi. Nu există statistici oficiale cu numărul adopţiilor internaţionale din această perioadă. Răspunzând unei solicitări făcute de „Jurnalul Naţional” în 1998, Comitetul Român pentru Adopţii ne informa că „în perioada 1991 – 1998 au fost înregistrate 6896 de adopţii internaţionale”. Greu de crezut, atâta vreme cât numai în 1998, conform datelor pe care le deţinem astăzi, au fost înrregistrate 2720 de adopţii (37 dintre copiii înfiaţi au ajuns în Cipru, 512 în Italia şi 726 în SUA). În anul imediat următor, au luat calea străinătăţii alţi 2117 copii (6 dintre ei au ajuns în Andora, 20 în Australia, 6 în Finlanda şi 9 în Luxemburg). Potrivit datelor furnizate la acea vreme de Agenţia Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, în perioada 1997 – 2000 au fost aprobate 9595 de adopţii internaţionale (şi doar 3600 de adopţii naţionale). 3500 au fost realizate doar în anul 2000, iar o treime dintre copii au plecat în SUA. Americanii editau îndrumare de adopţie, iar unul dintre ele „How to adopt in Colorado”, dădea chiar şi preţurile la copii: organizaţia „Hand in Hand International Adoption” percepea o taxă de 16.245 de dolari pentru un copil român cu vârsta între 6 şi 14 ani. Dublu faţă de un copil filipinez care era cotat la 8.550 de dolari.

La sfârşitul anului 2000 existau 105 fundaţii acreditate să presteze servicii în procesul de adopţie. Din statisticile existente, aceste fundaţii au contribuit la finanţarea sistemului de protecţie a copiilor instituţionalizaţi cu circa 10 milioane de euro, în mai puţin de doi ani de activitate (1999 – august 2000). Afacerea devenise extrem de profitabilă, iar câştigurile erau împărţite între ONG-uri, case de avocatură şi angajaţi din sistemul de protecţie a copilului. În 2001, numai în patru luni (ianuarie – aprilie), au fost încuviinţate, definitiv şi irevocabil, 920 de adopţii internaţionale.

În urma solicitărilor Parlamentului European, în octombrie 2001 România a introdus un moratoriu care suspenda adopţiile internaţionale. Cu toate acestea, în perioada 2001 – 2003, în plin moratoriu, Guvernul României a trimis către instanţele judecătoreşti, prin memorandumuri, 1115 cereri de adopţie internaţională. 1003 au fost aprobate şi, dintre copiii înfiaţi, 8 au plecat în Andora, 6 în Malta, unul în Slovacia, 4 în Venezuela, 230 în Italia şi 384 în SUA.

În mai 2004, baroneasa Emma Nicholson declara, într-un interviu acordat BBC, că „în 10 ani, peste 30.000 de copii au fost transferaţi în străinătate, cu un profit de un miliard de dolari pentru oficialităţi şi intermediarii care au înlesnit adopţile”. Doi ani mai târziu, Oficiul Român pentru Adopţii anunţa că nu mai ştie nimic de soarta a 1150 de copii adoptaţi în străinătate după 1997. Cei mai mulţi dintre aceşti copii fuseseră înfiaţi în SUA, ţară care nu a adoptat Convenţia de la Haga referitoare la procedurile de informare post-adopţie. Vă amintiţi? Aceeaşi Convenţie de la Haga e invocată azi, pentru justificarea expresiei „reşedinţă obişnuită” în legea ce permite reluarea adopţiilor internaţionale…

Cu 30.000 de copii poţi umple un stadion. Dacă aţi văzut spotul tv ce face lobby pentru exportul de copii, folosind manipularea emoţională, să ştiţi că acolo, în tribunele acelea, sunt copiii plecaţi din România, fără voia Ei, în SUA, Italia, Malta, Venezuela, Honolulu…

Românii sunt discriminaţi

Legea care, aparent, propovăduieşte adopţia internă îi nedreptăţeşte pe cetăţenii români. Şi pe cei rămaşi în România, şi pe cei plecaţi la muncă, în străinătate. Primii sunt încadraţi, alături de străini, la categoria „adopţie internă”, însă au o condiţie suplimentară de îndeplinit: trebuie să fi „efectiv şi continuu pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de atestare. La stabilirea continuităţii nu sunt considerate întreruperi absenţele temporare care nu depăşesc 3 luni şi nici cele impuse de şederea pe teritoriul altui stat în scop diplomatic”. Prin comparaţie, străinii nu-şi pierd dreptul de şedere permanentă şi, deci, nici pe cel de-a adopta, dacă lipsesc din România o perioadă de maxim 6 luni.

Constituţia, la art. 16, prevede egalitatea în drepturi a cetăţenilor României. Indiferent de domiciliul şi de locul de muncă pe care îl au sau de ţara în care se află. „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi au autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Vorbe! PL 250/2011 îi încadrează pe cetăţenii români aflaţi în străinătate la „adopţie internaţională”. În noua lege, art. 45, alin. (1), lit. b) prevede că: „adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa oficiului (n.r. – ORA) şi numai dacă adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român”. În plus, „adopţia poate fi încuviinţată numai după o perioadă de 2 ani, termen în care se realizează procedura de adopţie internă”. Dintotdeauna, legea privind regimul juridic al adopţiilor a încălcat prevederile art. 16 din Constituţie, iar „Jurnalul Naţional” a atras atenţia public asupra acestui fapt încă de pe vremea când Legea 273/2004 era în faza de proiect.

Din respect pentru legea fundamentală a ţării, sesizăm încă o dată Curtea Constituţională a României şi instituţia Avocatului Poporului, cerându-le să repună în drepturi milioanele de cetăţeni români, nedreptăţiţi de-o lege făcută la noi pentru beneficiul cetăţenilor din Andorra, Venezuela, Malta, Italia şi, mai ales, din SUA.

„Mulţumesc celor două comisii care au adus un amendament referitor la posibilitatea românilor din străinătate să adopte pe care internaţională copii din România” – Bogdan Panait, secretar de stat ORA

„Ştiu şi semnalele internaţionale, nu cele de la Comisie, din alte părţi. Ştiu care sunt aşteptările, dar mi-aş dori foarte mult ca legislaţia care, eventual, ar pune în discuţie o flexibilizare a cadrului general în ceea ce priveşte adopţiile să fie însoţită de o legislaţie draconică pentru cei care comit infracţiuni şi organizează ringuri infracţionale în legătură cu această procedură de adopţie” – Senator Cristian Diaconescu

ADRIANA OPREA-POPESCU

sursa>

http://www.jurnalul.ro/special/special/senatul-voteaza-maine-reluarea-adoptiilor-internationale-deghizate-in-adoptii-interne-581483.html

 

Islamul, oficial in Republica Moldova. Mitropolitul Vladimir: „Intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii ortdocsi”

Islamul a devenit religie oficială în Moldova

Politik.md / 18 aprilie 2011

În incinta Palatului Republicii, la data de 17 aprilie a avut loc o festivitate cu ocazia recunoaşterii islamului în R. Moldova drept o religie oficială, anunţă Islam news.

Potrivit sursei, musulmanii moldoveni au posibilitatea să-şi îndeplinească ritualurile religioase în mod deschis, asta după ce la 14 martie ministerul Justiţiei a înregistrat oficial prima organizaţie musulmană – Liga Islamă din R. Moldova.

Membrii acestei ligi vor putea coordona procesul de dezvoltare a religiei islame în R. Moldova, vor avea posibilitatea să consolideze viziunile musulmanilor şi să reprezinte interesele acestora în ţară şi peste hotare.

Anterior, în Moldova musulmanii nu puteau în mod deschis să-şi facă rugăciunile, să se adune la propovăduirile săptămânale, să-şi oficieze sărbătorile religioase şi să construiască moschee.

Islam news mai anunţă că reprezentanţii musulmanilor din R. Moldova s-au adresat instanţelor europene cu rugămintea de a îmbunătăţi situaţia islamiştilor din ţară şi ca rezultat, înalţii demnitari europeni au reuşit să convingă Guvernul R. Moldova să-i dea acestei confesiuni statutul de „religie oficială”.

sursa>

http://politik.md/?view=articlefull&viewarticle=5983

~~~+~~~

Reprezentanţii Bisericii: Nu suntem împotriva înregistrării cultelor,

dar să nu fie puse pe picior de egalitate cu creştinismul

Publik.md / 20 aprilie 2011

Înregistrarea oficială în Moldova a islamului a stârnit mari dispute între reprezentanţii Bisericii, pe de o parte şi reprezentanţii religiei islamice, pe de altă parte.

„Religia islamică crează mari probleme în Europa. Nu suntem împotriva înregistrării cultelor, dar să nu fie puse pe picior de agalitatea cu creştinismul. Mitropolitul Vladimir are dreptate, înregistrarea islamului este o injosire„, a declarat preotul Petru Pruteanu.

Ministrul Justiţiei aprobă înregistrarea acestui cult.”Este un drept fundamental al musulmanilor pe care trebuie să îl respectăm. Prin înregistrarea oficială a islamului, musulmanii nu sunt încurajaţi la unele sau altele activităţi. Este bine că a fost înregistrat islamul. Sunt convins că creştinismul este o religie a toleranţei”, a conchis ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

De cealaltă parte, reprezentantul religiei islamice, Sergiu Sochircă, preşedintele Ligii Islamice din Moldova, susţine că: „Atitudinea Mitropoliei duce mai mult la intoleranţă. Noi ne-am aşteptat la un cuvânt de felicitare din partea Mitropoliei. Vrem să asigurăm condiţii bune pentru reprezentanţii islamului”.

Amintim că înregistrarea le oferă credincioşilor dreptul să facă rugăciuni colective şi să construiască moschei.

sursa>

http://www.publika.md/reprezentantii-bisericii–nu-suntem-impotriva-inregistrarii-cultelor–dar-sa-nu-fie-puse-pe-picior-de-egalitate-cu-crestinismul_299311.html

~~~+~~~

Mitropolitul Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove:

Episcopia de Hancu / 20 aprilie 2011

In reportajul acordat mai multor canale de telelviziune in legatura cu inregistrarea religiei islamice din martie 2011 Întâistătătorul Bisericii noastre, Înalt Prea Sfinţitul Vladmir al Chişinăului şi al Întregii Moldove a ţinut să prevină autorităţile ţării spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri in societatea noastră.

„In tarile in care majoritatea populaţiei apartine cultului musulman, este normală înregistrarea acestei religii. iar intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii nostri ortdocsi…, musulmanii cred in Dumnezeul lor: Allah„

Mitropolitul Vladimir a spus că odată cu înregistrarea acestui cult în societate ar putea apărea provocări:

„Ar fi periculos…, pentru ca zilele trecute, din partile ambasadelor care apartin de acest cult relgios, mi-au transmis că nu e bine că au înregistrat acest cult, pentru că, cateodata li se întampla poate nu din partea crestinilor, poate nu din partea celor ce dred în Dumnezeu, ci anume din partea musulmanilor ne putem aştepta la neplăceri în societatea noastră„.

sursa>

http://www.eph.md/news/invatatura_de_credinta/5426.html

~~~+~~~

Episcopul Marchel de Bălţi: „Legiferarea islamului în Moldova este

o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt”

Moldova Ortodoxa / 21 aprilie 2011

Legiferarea islamului în Republica Moldova, în condiţiile în care nu există o comunitate musulmană autohtonă în ţara noastră, a picat tocmai în Postul Paştelui, motiv pentru care încă nu a primit o reacţie adecvată din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Subiectul însă a fost comentat în presa rusă. Menţionăm că legalizarea cultului islamic în Moldova a devenit posibilă graţie noii legi a cultelor care aproape că exclude factorul numeric dintre criteriile obligatorii pentru înfiinţarea unui cult sau organizaţii religioase. Contactat de „Moldova Ortodoxă”, episcopul Marchel de Bălţi, a comentat ultima noutate în materie de culte a Moldovei.

Episcopul MARCHEL de Bălţi şi Făleşti:

„Ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta”

În ultimii doi ani, cînd s-ar părea că în fruntea statului Republica Moldova au venit oameni cu adevărate misiuni democratice, părinţii şi buneii cărora au pătimit de pe urma prigoanei credinţei noastre strămoşeşeti, uite că ne pomenim aproape în permanenţă în situaţia de a protesta, a ne revolta în faţa unor acţiuni la nivel de Guvern şi Parlament care vin să umilească cel mai sacru sentiment al covîrşitoarei majorităţi a populaţiei acestei ţări – sentimentul credinţei ortodoxe.

Zilele trecute am luat act cu stupoare de hotărîrea Ministerului Justiţiei prin care mărturisitorii islamului intră în aceleaşi drepturi cu ortodocşii din Republica Moldova.

Fără a atenta la drepturile confesionale ale minorităţilor islamice, preoţimea eparhiei de Bălţi şi Făleşti, pe care am onoarea să o conduc, consideră că această decizie ministerială sfidează moralitatea creştinilor ce populează de milenii acest pământ, fiind o jignire a memoriei voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt care şi-a jertfit anii de domnie luptînd cu turcii, cu tătarii care ne spurcau lăcaşurile sfinte intrînd în ele cu caii şi iataganele însîngerate sau chiar dîndu-le foc.

Nu dorim nicidecum ca strănepoţii acestor barbari să sufere de pe urma faptelor sîngeroase ale străbuneilor lor. Vrem însă şi cerem ca protipendada din Alianţa pentru Intergrare Europeană 2 să nu jignească în continuare prin deciziile lor puţin cugetate, puţin chibzuite şi antipopulare memoria sfîntă a strămoşilor noştri ortodocşi care respectă cauza celor 99% de creştini, fie chiar de rituri diferite şi să nu neglijeze ostentativ opinia Bisericii Ortodoxe în aceste probleme. Şi, în sfârşit, de dragul respectării docile a cerinţelor impuse de Uniunea Europeană să nu facă abstracţie de sufletul creştinesc care i-a adus la putere.

Constatăm cu profundă amărăciune că este desconsiderată de către guvernanţii noştri cauza creştinească ce constitue esenţa existenţei noastre dintotdeauna. De aceea îndemnăm pe toţi oamenii de bună credinţă ce venerează faptele profund creştineşti ale Sfîntului Ştefan cel Mare să stea cu dîrzenie în rugăciune în numele păstrării credinţei, a obiceiurilor şi a tradiţiilor strămoşeşti. Or, ce putem avea mai scump pe acest pământ care atît de răbdător ne mai ţine.

În numele preoţimii Eparhiei din Bălţi,

PS MARCHEL

sursa>

http://ortodox.md/news/episcopul-marchel-de-bal-i-legiferarea-islamului-moldova-este-o-jignire-memoriei-voievodului-st

~~~+~~~

CHIŞINĂU: Conflict religios între ortodocși și musulmani.

Mitropolitul vede legea islamică ca pe o înjosire a enoriașilor lui.

Adevarul.ro / 21 aprilie 2011

„Ne temem să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani”. Asta cred susținătorii lui Allah din Chișinău, după ce Sfințitul Vladmir, Mitropolitul Moldovei a declarat că adoptarea legii islamice de către Ministerul Justiției „ar putea crea neplăceri în societate„.

Întregistrarea oficială a islamului ce permite efectuare rugaciunilor colective şi construirea moscheilor a stârnit discuţii aprinse între reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi cei ai religiei musulmane. În timp ce Mitropolitul Vladimir îşi face griji că legea islamică ar putea duce la probleme sociale, musulmanii din Republica Moldova spun că trăiesc cu teama de a nu deveni ţapii ispăşitori ai unor posibile evenimente negative din ţară.

„Orice religie cheamă la toleranţă. Noi vrem să colaborăm cu diferite religii din Moldova şi să fim toleraţi unii faţă de alţii. Suntem egali în drepturi. Musulmanii în Moldova nu sunt de când s-a înregistrat acest cult, ci de foarte multă vreme„, spune Corina Cărăuş, una dintre moldovencele convertite la islam.

„Dumnezu şi Allah este acelaşi lucru”

Totuşi, islamiştii sunt îngrijoraţi de poziţia Mitropoliei Moldovei potrivit căreia Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei condamnă înregistrarea oficială a islamului în Moldova. „Avem temerea să nu se întâmple ceva şi după aceea să dea vina pe musulmani. Moldova este o ţară liniştită. Acum scopul nostru este să unească toţi musulmanii şi să existe o sursă adevărată a islamului, să nu apară alte curente”, a explicat Corina.

„Mitropoplitul Moldovei a făcut această declaraţie având foarte puţine cunoştinţe despre islam. Dumnezeu şi Allah este acelaşi lucru. Aceasta nu înseamnă că noi avem un alt Dumnezeu„, a mai adăugat femeia.

2.000 de musulmani în Moldova

Anterior, în urma înregistrării oficiale a islamului de către Ministerul Justiţiei, Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Moldovei, a condamnat acţiunea spunând că în numele lui Allah, musulmanii ar putea provoca neplaceri în societatea noastră.

Islamul a fost recunoscut oficial în luna martie curent, după ce ani la rând i-a fost refuzată înregistrarea în Moldova. Oficializarea cultului permite musulmanilor să facă rugăciuni colective şi să constuiască moschei. Potrivit ultimului recensământ, în Republica Moldova locuiesc 2.000 de musulmani.

Virginia Dumitra

sursa>

http://www.adevarul.ro/moldova/CHISINAU-Conflict-ortodocsi-Mitropolitul-enoriasilor_0_466753451.html

~~~+~~~

VIDEO: Dezbatere publică privind înregistrarea

Ligii Islamice în Republica Moldova

~~~+~~~

OFFTOPIC

Musulmanii vor semilună pe stema Rusiei

Moldova Ortodoxa / 15 aprilie 2011

Comunitatea musulmană a Rusiei solicită modificări a stemei de stat ruse, adăugînd acesteia însemne islamice. O declarație în acest sens a făcut muftiul suprem al Rusiei Talgat Tadjuddin, într-un interviu acordat ziarului „Московские новости”.

”Stema Rusiei este un vultur cu două capete. Toate cele trei coroane ale vulturului – cîte una pe fiecare cap și a treia – la mijloc, – sunt încununate cu cîte o cruce. Însă în Rusia locuiesc 20 de milioane de musulmani, ceea ce constituie 18 % din populație. Suntem muslmani din Rusia. Nu din Arabia Saudită, nici din Iran, Buhara, Samarkand, nu suntem din Africa și nici de pe Lună. Strămoșii noștri au locuit aici de milenii… Pentru a păstra nestins acest patriotism în inimile copiilor și nepoților noștri, cerem cu adîncă plecăciune de a interveni cu unele modificări în imaginea stemei țării noastre comune. Nu cerem decît ca una dintre coroanele de pe capete să fie împodobită cu cruce, iar cealaltă – cu semilună. Iar coroana din mijloc să fie și cu cruce, și cu semilună”, a declarat muftiul.

Conform spuselor sale, propunerile de modificare a stemei deja au fost trimise premierului Putin, iar recent i-a comunicat personal despre această inițiativă președintelui Dmitri Medvedev. Tadjuddin afirmă că șeful statului l-ar fi ascultat ”cu multă atenție”.

Conform estimărilor muftiului, cota musulmanilor va crește în viitor în Rusia, inclusiv și datorită poligamiei. Întebat fiind dacă asemenea căsnicii sunt permise în Rusia, Tadjuddin a spus că ”Dumnezeu a permis deja acest lucru, fapt confirmat în Coran”. ”Decît 40 de amante, mai bine patru soții legitime. Fiecare rus are cîte vreo patruzeci, nu?”, a adăugat muftiul.

Tadjuddin a mai anunțat că planifică în viitorul apropiat edificarea cîtorva moschei în Moscova. Conform spuselor sale, patru dintre moschei vor avea cîte o mie de locuri, iar cea dea cincea – 7 mii. ”Biserica Ortodoxă este la curent și nu are nimic împotrivă”, a mai adăugat muftiul.

Mihai Costish

sursa>

http://ortodox.md/news/musulmanii-vor-semiluna-pe-stema-rusiei

 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu: Constantinopolul – „punte intre civilizatii” si „legatura intre Europa institutionalizata (UE) cu ortodocsii din lumea intreaga”

[Se confirma, deci, din ce in ce mai mult tendinta hegemonica tot mai acuta a Patriarhiei de Constantinopol de a fi „punte intre civilizatii” si, mai nou, „legatura intre Europa institutionalizata (UE) cu ortodocsii din lumea intreaga”; un fel de centrus mundi, luat in sens catolic si transpus in spatiul rasaritean ortodox. …Pana la urma nici Patriarhia de Constantinopol nu are cu mult mai multi credinciosi decat are locuitori Vaticanul. Sintagma de „Papa al Ortodoxiei” incepe sa defineasca si sa contureze tot mai mult atitudinea Patriarhului Bartolomeu in relatiile pe care acesta le are pe de-o parte cu institutiile europene si internationale, iar de cealalta parte cu restul patriarhilor ortodocsi si ceilalti conducatori religiosi ai lumii. Se pare ca ecumenismul a inceput, intr-adevar, sa intre intr-o noua etapa, sa aiba un nou inteles, acela de a oferi in mod compact sustinerea si girul religios UE si institutiilor sale, dar si de a deveni cadrul unei eventuale aliante geo-religioase intre cei doi poli crestini: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol si Vaticanul. De parca ar fi prima data in istorie cand se intampla asta… Esecurile trecute sunt parca si astazi vii in memoria si constiinta Bisericii noastre *(vezi incercarile de unificare de la Sinodul de la Ferrara – Florenta 1438/39). – dan.camen.]

La Croix: Patriarhul Bartolomeu I cheama la o reinnoire a Europei

Razboi intru cuvant / 14 aprilie 2011

In vizita in Franta, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol estimeaza ca Europa ar fi intr-o stare mai buna si chiar ar putea sa abordeze provocarile noii lumi daca ar depasi clivajul geopolitic provocat in 1054 de schisma ce a separat catolicii si ortodocsii.

In trecere prin Paris, patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, a incurajat Europa sa isi reinnoiasca personalitatea sa. Cu ocazia unui dineu organizat de Institutul Franez de Relatii Internationale, a subliniat ca sentimentul declinului Europei intr-o lume ce se afla in schimbare ar putea fi surmontat prin largirea fundamentelor identitatii sale.

“A venit momentul sa regandim istoria europeana”, a afirmat el in mod deosebit. “Definind originea Europei ca , mai degraba decat ca rezultat al Imperiului lui Carol cel Mare sau schismei de la 1054, ar fi posibila reluarea legaturii cu valori deseori uitate in favoarea unui utilitarism care ar putea duce la impas in ceea ce priveste mediul inconjurator si geopolitic actual.”

Bartolomeu I este o mare personalitate a lumii ortodoxe si a lumii crestine. Administreaza un patriarhat care are o istorie de 17 secole. Mentionat din sec. IV dupa Hristos, se revendica incepand cu anul 432 drept sediul [central] al crestinatatii orientale, Constantinopolul fiind capitala Imperiului Roman de Rasarit. Cinci patriarhate erau atunci considerate drept pilonii Bisericii, de-a lungul bazinului mediterianian: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim.

Aceasta secventa istorica anume este invocata de Bartolomeu atunci cand cheama Europeana sa reia legatura cu radacinile sale. Urcand mai departe de Imperiul lui Carol cel Mare care, in anul 800, se intindea de la Tarile de Jos de astazi pana la Roma, si depasind fractura excomunicarii reciproce dintre papii (! – asa e scris in articolul original – n.tr.) Romei si Constantinopolului din 1054, el doreste sa largeasca limitele teritoriale si frontierele mentale care franeaza, dupa el, capacitatea revenirii europene.

Nu se poate exclude din familia europeana o tara datorita credintei poporului sau

“O asemenea schimbare a scalei temporale va duce neaparat la o schimbare de scala geografica, a convenit patriarhul. Deschiderea Europei catre toti mostenitorii unui patrimoniu largit ii va permite sa se apropie mai mult de ceilalti crestini, precum si de musulmani si evrei si sa contribuie la reconcilierea lor”.

Bartolomeu I este constient ca o asemenea viziune basculeaza prejudecati solid stabilite in Europa occidentala. Mostenitor al unui patriarhat care a fost unul din cele mai puternice din lume dar care astazi este redus la o dimensiune corespounzatoare, sub tutela trufasa a guvernului turc si concurat de Biserica Ortodoxa Rusa, vrea sa ramana fidel rolului de punte intre civilizatii.

“Constantinopol, astazi Istanbul, mare raspantie geografica si istorica, spera sa participe activ la acest efort de reinnoire ca legatura intre Europa institutionalizata cu ortodocsii din lumea intreaga, precum si cu popoarele din vecinatatea noastra istorica traditionala“, a subliniat el.

Cat priveste perspectiva unei adeziuni a Turciei la UE, a estimat ca “nu poti exclude o tara din familia europeana din cauza credintei poporului sau”.

Jean-Christophe PLOQUIN

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/04/14/europa-chemata-sa-depaseasca-schisma-dde-la-1054-intre-catolici-si-ortodocsi-patriarhul-ecumenic-bartolomeu-i-ataca-prejudecatile-legate-de-schisma-dintre-orient-si-occident-si-se-auto-propune/#more-15028

http://www.la-croix.com/article/index.jsp?docId=2462502&rubId=4078

 

Parintele Dumitru Staniloae: “Ortodoxia noastra romaneasca ne va apara si de slavism si de o organizare suprastatala a Europei, care nu respecta principiul nationalitatilor”

Preluare de la Roncea.ro

Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră.

Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut.

Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.

Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

________________________

Fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

sursa>

http://roncea.ro/2011/01/21/calugarasii-de-azi-vs-cuvantul-parintelui-dumitru-staniloae-ortodoxia-noastra-romaneasca-ne-va-apara-si-de-slavism-si-de-o-organizare-suprastatala-a-europei-care-nu-respecta-principiul-nationalita/

 

Raportul Helsinki asupra schismei din Biserica Ortodoxa Sarba

AICI Raportul Helsinki

nr. 71/ noiembrie 2010 (format PDF/ eng.)

Iata cateva dintre ideile exprimate in acest raport de catre Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Serbia:

– Schisma din Biserica Ortodoxa Sarba este vazuta prin prisma conjucturii politice: partidul de guvernamant este Pro UE, iar opozitia, sprijinita de rusi, este nationalista, ideologica si impotriva integrarii tarii in structurile euro-atlantice (p. 2).

– Serbia a fost pusa de ONU sa aleaga intre Kosovo si integrarea ei in Europa. In acest sens, conducerea actuala a Bisericii sprijina discret puterea in actiunile ei de integrare europeana (p. 2).

– Episcopul Artemie a refuzat sprijinul acordat de Uniunea Europeana pentru reconstruirea bisericilor din Kosovo, distruse in urma conflictului din 2004 (p. 2-3).

– Episcopului Artemie i s-au descoperit, de o comisie financiar-contabila a Bisericii Sarbe, o serie de nereguli financiare si legate de vanzarea unor propietati ale Eparhiei (p. 3).

– Intre sustinatorii care l-au ajutat pe Episcopul Artemie sa ocupe cu forta Manastirea Potok din nordul provinciei Kosovo se numara si Milan Ivanovici, cel mai radical lider politic din nordul provinciei Kosovska Mitrovica (p. 3).

– Interventia Politiei din Kosovo de recuperare a controlului asupra Manastirii Potok s-a realizat doar cu ofiteri sarbi. Datorita acestei interventii, dar si a hotararii prompte a Sinodului de depunere din treapta a Episcopului Artemie, liderii politici din nordul provinciei Kosovo s-au distantat de Artemie (p. 4).

– Opozitia raliata in jurul lui Vojislav Koštunica a sustinut mereu „rebeliunea” Episcopului Artmeie manifestata impotriva Sinodului si a patriarhului Irineu (p. 4).

– Milan Ivanovici si alti lideri nationalisti au trimis o scrisoare publica Patriarhiei de sustinere a Episcopului Artmeie, in care au spus ca Biserica, alaturi de alte institutii, a ajuns sa fie si ea tinta atacurilor politicii internationale anti-sarbesti (p. 4).

– Episcopul Artemie considera ca inlaturarea sa se datoreaza unei directive a Pentagonului, care are ca interes recunoasterea independentei provinciei Kosovo (p. 4).

– Episcopul Artemie a fost invitat in luna octombrie a.c. sa vorbeasca la o conferinta internationala tinuta in Rusia despre genocidul impotriva sarbilor. Patriarhul Irineu l-a impiedicat insa sa participe (p. 4).

– Sunt indicatii cum ca factorul rusesc a fost implicat in ocuparea cu forta a manastirilor din nordul provinciei Kosovo de catre Episcopul Artemie si sustinatorii sai. Radmila Trajković, lider proeminent din Kosovo, a declarat ca are informatii cum ca printre sustinatorii de acolo ai lui Artmeie au fost si reprezentanti ai „altor biserici ortodoxe” (p. 5).

– Inainte de ocuparea celor doua manastiri kosovare, Aleksandr Konuzin, ambasadorul Rusiei la Belgard, l-a vizitat pe Artemie la manastirea sa de exil – Sisatovac,  iar apoi, la doua zile dupa depunerea lui din treapta, l-a primit la Belgrad, invocand interesul pe care-l are cu privire la recentele evenimente desfasurate in Eparhia Raska si Prizren (p. 5).

– Publicatia Pečat afirma ca o eventuala vizita a Papei in Serbia ar produce o noua si nefolositoare divizare intre sarbi (nationalisti) si sustinatorii Patriarhiei. Biserica Ortodoxa Rusa se opune venirii Papei in Serbia si incearca sa impiedice aceasta venire. Teologul rus Vladimir Vasilik a spus ca nici ecumenismul si nici pacifismul nu se regasesc la Sf. Sava si ca, dimpotriva, acela a facut tot posibilul sa apere Biserica Sarba de catolicism, pentru care pacifismul echivala cu sinuciderea (p. 5).

– Organizatiile de extrema dreapta isi fundamenteaza politica pe „sarbism”, „ortodoxie” si cultul Sf. Sava. Anumiti sinodali impartasesc acest „sistem de valori”, care justifica si incurajeaza xenofobia, anti-europenizarea, nationalismul si lupta impotriva paradelor homosexualilor (p. 5).

– Cunoscut pentru pozitia sa conservatoare si atitudinile anti-europene manifestate, Episcopul Amfilohie Radović nu l-a sustinut pe Episcopul Artemie in demersul sau, sustinand ca acesta trebuie sa se supuna hotararilor Sinodului indiferent de orice: „Juramantul si natura atributiilor unui episcop cer respectul si ascultarea fata de Sinod” (p. 6).

Concluziile raportului:

– Se creioneaza din ce in ce mai mult liniile conservatoare si pro-europene existente in Biserica Sarba.

– Fara sprijinul puternic venit din Vest, fortele de reforma ar fi expuse la atacuri din partea nationalistilor (opozitiei), care sunt formati din grupurile de extrema dreapta si aripa filo-rusa. Atat Biserica Ortodoxa Rusa, cat si Biserica Ortodoxa Sarba, impartasesc aceeasi viziune asupra ecumenismului si a relatiilor pe care trebuie sa le aiba cu Vaticanul.

– Cu toate acestea, Biserica Sarba a sustinut mereu relatiile cu Vaticanul. Exista o factiune in Biserica Sarba, din care face parte si Episcopul Amfilohie, care a fost mereu deschisa dialogului cu Vaticanul.

– Statul a jucat un rol important in prevenirea schismei in Biserica Sarba.  Prin felul solutionarii incidentelor petrecute in Eparhia din Kosovo, Patriarhul Irineu si-a aratat sprijinul pe care-l ofera conducerii Statului de schimbare a politicii privind Uniunea Europeana.

dan.camen.

 

Directorul general al FMI: Europa are nevoie de o solutie globala, care nu trebuie sa fie aplicata de la tara la tara

[Noi declaratii ale directorului FMI,  Dominique Strauss-Kahn, in favoarea instaurarii Guvernarii Globale *(Noii Ordini Mondiale) – dan.camen.]

Hotnews/ 8 decembrie 2010

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al Fondului Monetar International, sustine ca Europa are nevoie o solutie dinamica pentru a rezolva problema datoriei in zona euro, care ar trebui aplicata la nivel global. „Aplicarea acestei solutii de la tara la tara ar fi imperfecta” – a explicat Strauss-Kahn, care s-a declarat increzator ca institutiile europene ar fi capabile sa rezolve aceasta problema. Potrivit France Presse, liderul FMI a facut aceste declaratii la o intalnire cu reprezentantii unei comisii a Parlamentului grec.

Strauss-Kahn a mai spus ca aceasta criza a scos in evidenta un „defect de gestiune” in interiorul zonei euro, iar acest lucru a fost cauzat de absenta unei politici bugetare comune. El a acceptat, totodata, handicapul cu care sunt confruntate politicile in Europa fata de presiunea pietelor, si anume „un timp de luare a deciziilor extrem de lung„.

Totodata, directorul general al FMI a dat si primele asigurari, cu referire la situatia din Germania. „Nu exista riscul de a vedea Germania degajata din zona euro, germanii sunt indiscutabil angajati fata de zona euro” – a adaugat Dominique Strauss-Kahn.

Sorana Mihailescu

sursa>

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-8108950-directorul-general-fmi-europa-are-nevoie-solutie-globala-care-nu-trebuie-fie-aplicata-tara-tara.htm

foto>

http://i.telegraph.co.uk/telegraph/multimedia/archive/01385/imf_1385703c.jpg

 

Christos Yannaras: „Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei”

[Un interviu foarte interesant care are menirea sa faca lumina in multe dintre aspectele concrete ale realitatii cu care ne confruntam. Merita consemnata si conceptia lui Christos Yannaras privind ecumenismul, sau cum ar trebui sa fie acesta infaptuit. Desi  este formulat destul de utopic si poate fi usor perceput ca o forma relativa de sincretism religios, acest „nou” ecumenism este definit de profesorul grec ca un ecumenism al „venirii impreuna”, unde moda dialogului este depasita de marturia comuna a invierii Domnului Hristos si de marturisirea pacatelor istorice ale fiecarei „biserici” crestine in parte – dan.camen.]

Cotidianul/ 17 august 2010

De la 1 ianuarie 2007, Uniunea Europeană are, în componenţa sa, patru ţări ortodoxe (Bulgaria, Cipru, Grecia, România), trimiţând la coşul de gunoi al istoriei celebra teorie a conflictului dintre civilizaţii, lansată de conservatorul american Samuel P. Huntington. Graniţa de răsărit a Europei nu se mai opreşte, aşa cum le-a plăcut unora să fabuleze decenii întregi, la Braşov şi Miercurea Ciuc, ci tocmai la Prut, iar într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar mai departe.

Ignorând premoniţiile sumbre ale unor politicieni de dreapta germani, austrieci şi unguri, ascunşi sub mantaua deja zdrenţuită a lui Huntington, responsabilii UE au avut curajul să semneze tratatele de aderare la valorile occidentale a încă aproape 30 de milioane de ortodocşi români şi bulgari, ce se adaugă celor 9 milioane de ortodocşi greci şi ciprioţi.

În acest context, nu putem să nu observăm că Biserica Ortodoxă este pur şi simplu invitată să aibă un cuvânt greu de spus în contextul tot mai secularizat al Vestului european, unde spiritualitatea creştină a devenit doar un „compartiment religios” al societăţii laice, lipsite de viaţă liturgică (mai mult, noua Constituţie a UE ignoră în mod scandalos orice referire la baza creştină a Uniunii). Totodată, Biserica Ortodoxă însăşi este obligată să se înnoiască, evitând transformarea ei într-un ghetou (pericol semnalat de mitropolitul Ioan Zizioulas al Pergamului) şi lăsând deoparte frica dialogului. Valorile teologice care definesc impactul ortodoxiei asupra Occidentului au fost deja analizate de teologii europeni. Unul dintre aceştia, marele gânditor şi teolog grec Christos Yannaras, ne-a vorbit recent exact despre aceste valori în cuprinderea lor europeană, precum şi despre răspunsul ortodox la „provocările lumii şi istoriei”.

Yannaras s-a născut la Atena, în 1935, şi a studiat teologia şi filosofia în Franţa şi Germania. Este profesor de Filosofie la Pantion University din Atena. Dintre operele care l-au consacrat pe plan mondial amintim: „Libertatea moralei”, „Filosofie fără ruptură”, „Credinţa vie a bisericii”, „Foamea şi Setea” etc.

„Bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa”

– Integrarea a patru ţări ortodoxe în UE pune Biserica Ortodoxă în faţa mondializării. Cât este de compatibilă concepţia ortodoxă a „organismului indivizibil al Tradiţiei”, de care, dacă te atingi, ruinezi întregul, cu principiile materialismului occidental?

– Poate n-ar trebui să vorbim despre poziţia ortodoxiei în raport cu mondializarea, deoarece asta ar presupune să vedem ortodoxia ca pe o ideologie sau ca pe o instituţie de genul Vaticanului, de exemplu, care dirijează conştiinţele fidelilor săi. Bisericile ortodoxe salvează, de fapt ar trebui să salveze, identitatea eclezială în primul rând. Asta înseamnă că bisericile nu ar trebui să acorde prioritate problemelor morale, sociale şi politice, ci în primul rând problemelor vieţii şi morţii. Asta înseamnă că bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa. În prezent, Apusul trăieşte cu sensul pe care modernitatea îl dă vieţii şi existenţei – materialismul. Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite.

– În acest caz, ce rol va juca ortodoxia în societăţile apusene, unde viaţa a fost „uscată”, după cum spuneaţi undeva, de „idei îmbălsămate”?

– Din perspectiva descrisă mai sus se poate spune că, dacă patru ţări ale UE sunt ortodoxe, nu înseamnă nimic pentru UE. De ce România şi Bulgaria, după Grecia şi Cipru, au dorit să intre în UE? Din raţiuni exclusiv economice. Nimic altceva nu interesează populaţia. Ca urmare, după părerea mea, bisericile ortodoxe – care, în cele patru cazuri, sunt conştiinţă eclezială vie – trebuie să declare că rolul lor nu este acela de a da o justificare ideologică afirmării materialismului. Dimpotrivă, ele trebuie să continue să ofere o speranţă, o lumină, să vorbească oamenilor despre enigma vieţii şi a morţii. Biserica ortodoxă propune Europei unitatea în diversitate, şi nu impune o cultură „orientală” sau „bizantină”, o uniformitate rigidă. Aşa cum spunea teologul parizian de origine rusă, Serghei Bulgakov, „ortodoxia nu doreşte supunerea niciunei persoane şi niciunui grup, ea doreşte ca fiecare să înţeleagă”.

„Învierea nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea”

– Un autor anglican spunea: „Credinţa este mai degrabă ca o pânză de păianjen decât ca un munte de dogme discrete: tăiaţi-i un fir şi întreaga structură îşi va pierde sensul.” Cineva, în occident, se pare că a tăiat acest fir, deoarece credinţa a intrat într-un mare declin. Au venit ortodocşii cu „pânza” lor intactă?

– Societăţile occidentale au probleme tragice la nivelul înţelegerii unui sens al existenţei şi al vieţii. E o confuzie teribilă, iar asupra bisericilor se exercită o „religiozitate” abominabilă, totul devine „religie”, spectacol religios; totul este subordonat nevoii naturale a omului de a avea o metafizică, ceva în care să spere. În ce poate spera omul? Într-o forţă divină, mai presus de om. Ca urmare, vine biserica apuseană şi-l învaţă pe om cum să se roage, când să se boteze, care sunt dogmele pe care nu trebuie să le încalce (între acestea, celibatul obligatoriu al preoţilor!). În Apus întâlneşti la fiecare pas mortificarea religioasă a vieţii. Oamenii par a fi uitat cum să regăsească lumea şi viaţa prin propriile simţuri. Ca şi când religia i-ar fi lipsit secole de-a rândul de viaţa adevărată. Pe când, la ortodocşi, aceste lucruri sunt instinctive, biserica este o realitate bazată pe Evanghelia care ne arată calea Invierii. Ce este Învierea? Nu este un cuvânt politic, este posibilitatea de a învinge moartea. Ca urmare, putem noi, ortodocşii, să purtăm în Europa acest mesaj evanghelic al Învierii? Nu sunt prea sigur. M-am întâlnit recent cu un mitropolit român (ai noştri, grecii, sunt încă şi mai dezamăgitori!), care le vorbise europenilor, în cadrul unui congres, astfel: „Ascultaţi, şi noi, românii, suntem occidentali, bine că ne-aţi luat în Uniunea Europeană, suntem occidentali, occidentali!” Nu este un semn de demnitate. Aşa ceva nu se face când eşti ortodox. Occidentalii trebuie să ştie că Biserica ortodoxă este aristocraţia Europei. Oare putem noi găsi această conştiinţă, a propriei valori, care reprezintă tradiţia culturii noastre şi cu care cultura Apusului este cu adevărat incomparabilă? Dacă o putem găsi, atunci vom avea cu adevărat un rol în Uniunea Europeană. După mine, avem nevoie de un nou ecumenism, un ecumenism care să nu aibă drept scop „dialogul” dintre diversele tradiţii şi confesiuni, ci să se manifeste ca o nouă „venire împreună” a bisericilor creştine. Visez la un ecumenism care să înceapă cu mărturisirea păcatelor fiecărei biserici creştine. Suntem plini de greşeli istorice, plini de slăbiciuni care distorsionează natura noastră umană. Dar Sfântul Pavel spune că din aceste slăbiciuni poate lua naştere o viaţă care va triumfa asupra morţii.

„Întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă”

– În Europa Unită avem toţi libertate deplină, posibilitatea nelimitată de a alege. Cum reacţionează Biserica Ortodoxă faţă de această realitate?

– De ani de zile sădim în pământul nostru o mulţime de plante degenerate şi bolnave aduse din Apus. Modul în care acest Apus înţelege libertatea nu mă interesează, câtă vreme este înţeleasă ca dreptul individului de a alege dintre diferite idei, dintre diferite convingeri, partide politice, ziare etc. „Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare. Apostolul Petru, la îndemnul lui Iisus, merge pe apă. În acel moment, el îşi primeşte existenţa nu de la propria sa natură, ci de la relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este libertatea care ne scoate din moarte şi pe care Biserica Ortodoxă ne cheamă s-o propovăduim în noul context secularist european. Doar atunci suntem capabili să ducem o existenţă eclezială, conformă cu învăţătura Evangheliei, când suntem în stare să mergem pe apă. De fapt, întreaga viaţă a Bisericii este o luptă ascetică destinată să ne înveţe cum să mergem pe apă.

– Învăţătura creştină potrivit căreia, pentru a-ţi cunoaşte şi ajuta aproapele, trebuie să-ţi spui adio ţie însuţi, este în contradicţie cu individualismul modern. Ce propune ortodoxia în acest context?

– În experienţa bisericii noastre găsim două căi de a duce această luptă ascetică: serviciul în slujba oamenilor, activităţile sociale şi ascetismul monastic, călugăria autentică. Călugărul creştin este separat de alţii, pentru a fi unit cu toţi, după cum spune învăţatul Evagrius Ponticus. Din păcate, în societăţile în care trăim, în special în cele din Uniunea Europeană, modul nostru de viaţă este paradoxal: pe de o parte, declarăm că suntem membri ai Bisericii, iar pe de alta, existenţa noastră zilnică presupune absolutizarea individului, acordarea unei priorităţi absolute consumului individual.

„Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea lui de pâine şi vin”

– S-a spus că „invazia” ortodoxă a Occidentului este susţinută de „artileria grea” numită Muntele Athos. Cum comentaţi?

– Muntele Athos nu poate avea acest rol, pentru că nu este avangarda unei ideologii. Muntele Athos este încarnarea unei mărturii ecleziale care trebuie descoperită, în special în Apus. În ultimele decenii, Apusul vine acolo, la Munte, cu sentimentul complex că descoperă marea poezie, marea pictură, marea muzică, marea credinţă – calităţi care sunt mai presus de orice ideologie.

– A pierdut credinţa şi spiritualitatea greacă ceva din specificul său, după aderarea la UE?

– Nu. Noi am pierdut totul înainte de intrarea în Uniune. Acum e prea târziu să mai pierdem ceva, fiindcă nu mai este nimic de pierdut. Iar acest lucru ar trebui să stea şi în atenţia românilor. Îmi amintesc că în ţara mea, Biserica a fost întotdeauna o afirmare a lumii şi a realităţii sale vizibile. Actul de comuniune cu Dumnezeu (manifestat, spre exemplu, la strângerea recoltei, la săparea unei fântâni, la zidirea caselor, la semănat, în munca de fiecare zi) nu avea loc prin idei şi prin metafizică, ci printr-o relaţie corectă cu lumea reală. Cu toţii ar trebui să ştim că biserica, în Răsărit, nu este o decoraţiune sentimentală, ca în Creştinătatea apuseană eretică. Biserica nu este o ideologie; este un fapt eclezial: credincioşii împreună cu preotul constituie euharistia (comuniunea) – nimic altceva decât un alt mod de viaţă, o altă modalitate de a trăi începuturile, o altă realitate. Noi, creştinii ortodocşi, suntem setoşi de viaţă, răspundem provocării lumii şi istoriei printr-un act de afirmare, mâncăm şi bem laolaltă, având fiecare partea sa de pâine şi vin.

– Tratatul de la Lisabona nu menţionează baza creştină a UE. Credeţi că ar trebui s-o facă?

– Da şi nu. Spun „nu” pentru că există riscul ca această menţiune să devină o declaraţie ideologică care ne-ar putea satisface sentimental, dar în realitate nu reprezintă nimic. Pe de altă parte, spun „da” pentru că istoria însăşi a Europei are urmele prezenţei bisericii. Trebuie spus că întreaga cultură europeană este formată prin tradiţia eclezială, cu toate că modernitatea a refuzat să recunoască acest lucru. Iată, suntem la Paris; pretutindeni puteţi vedea biserici. De ce să ignorăm această realitate, de dragul cui refuzăm mărturiile istoriei? Aşadar, zic da şi nu deopotrivă. Poate veţi uita ceea ce spun acum. Dar vă invit să ţineţi totuşi minte o frază: Civilizaţia apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăşi credinţa să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenţei lui Dumnezeu. A înlocuit existenţa cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om – cum ar fi auto-satisfacţia morală convenţională, convenţia socială, politeţea rece etc. De aceea, trebuie să depăşim idolii acestei lumi (consumismul, globalizarea, laicizarea) şi să lăsăm să intre în viaţa noastră credinţa vie, în toată plenitudinea şi profunzimea ei. Trebuie să îmbrăţişăm Învierea şi să-i ajutăm şi pe alţii s-o îmbrăţişeze. Numai în acest fel vom fi capabili într-o bună zi, în comuniune lărgită europeană, să cântăm împreună că prin moarte Cineva poate călca pre moarte.

Ion Longin Popescu

sursa>

http://cotidianul.ro/122336-_Biserica_Ortodoxa_este_aristocratia_Europei