RSS

Arhive pe etichete: fabric

Respect pentru mitropolit şi responsabilitate pentru eparhie

Basilica.ro / 23 mai 2011

În legătura cu hotărârea Sfântului Sinod din 20 mai 2011, privind delegarea unor atribuţii chiriarhale administrative Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, facem următoarele precizări:

Din respect pentru persoana venerabilă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului în vârstă de 88 de ani – care, din motive de sănătate, nu a mai participat la ultimele şapte şedinţe de lucru ale Sfântului Sinod – şi din responsabilitate pentru disciplina administrativă a eparhiilor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat această hotărâre, având caracter temporar şi excepţional, pentru a se evita starea de confuzie de la centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei (dese reveniri la hotărâri luate în prealabil, polarizare între hotărârile luate şi aplicarea lor concretă, suprimarea autorităţii Consiliului Eparhial şi a Permanenţei Consiliului Eparhial, încercarea unor persoane de la Centrul Eparhial de a pune în contradicţie episcopul vicar cu chiriarhul locului derutând astfel clerul, credincioşii şi opinia publica).

Sfântul Sinod a hotărât, de asemenea, ca Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei să supravegheze modul în care sunt aplicate hotărârile Sfântului Sinod în Arhiepiscopia Timişoarei şi Mitropolia Banatului şi cum evoluează ameliorarea situaţiei existente.

Clericii şi mirenii creştin-ortodocşi care se erijează în susţinători ai Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului sau ai Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, sunt îndemnaţi la calm şi rugăciune pentru a se evita duhul de tulburare care dăunează vieţii Bisericii şi imaginii ei în societate.

Ierarhii Sfântului Sinod, indiferent de rang şi de vârstă, au datoria sfântă de a respecta hotărârile Sfântului Sinod şi de a contribui la menţinerea păcii şi unităţii, punând în prim plan binele Eparhiei, iar nu interesul personal sau de grup.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/brespect_pentru_mitropolit_si_responsabilitate_pentru_eparhieb_3057.html 

~~~+~~~

Ultimele zile de semnătură pentru Înalt Prea Sfinţitul Nicolae

ZiuadeVest.ro / 23 mai 2011

Pregătiţi de noi proteste

[…] Nu se pune problema organizării unor alegeri pentru Mitropolia Banatului, acesta va ceda doar câteva din atribuţiile curente. Noi am vrut doar să-l ajutăm, a ajuns la vârsta venerabilă de 88 de ani”, spune părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. În tot acest timp zeci de enoriaşi din Timişoara sunt gata să iasă din nou în stradă pentru a-şi apăra mitropolitul. Următorul protest este programat miercuri, de la ora 18, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. „Pe treptele catedralei din Timişoara va fi citită o scrisoare protest către Patriarhia Română şi se vor aduna semnături pentru susţinerea mitropolitului”, spune profesorul universitar Viorica Bălteanu, unul dintre susţinătorii Înalt Prea Sfinţitului Nicolae. Enoriaşii nu au cerut, însă, autorizaţie de la Primăria Timişoara pentru protest.

Primul miting de protest pentru decăderea din drepturi a mitropolitului Banatului a avut loc duminică, în faţa Cataderalei Mitropolitane. Tonul a fost dat de enoriaşii din Fabric, cărora li s-au alăturat mai mulţi credincioşi nemulţumiţi de decizia fără precedent a Sfântului Sinod, cel mai înalt for din Biserica Ortodoxă Română. La Mitropolia Banatului nu a ajuns până acum nicio hârtie oficială în ceea ce-l priveşte pe Nicolae Corneanu. Decizia oficială poate veni în maxim două săptămâni. Până atunci, Nicolae Corneanu poate să semneze toate actele mitropoliei. Conform Sfântului Sinod, atribuţiile mitropolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/eveniment/20075-ultimele-zile-de-semntur-pentru-inalt-prea-sfinitul-nicolae-.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cateva zeci de timisoreni au protestat la Catedrala Mitropolitana impotriva deciziei Sfantului Sinod de a retrage dreptul de semnatura al Inaltpreasfintitului Nicolae Corneanu

Timis Online / 22 mai 2011

Zeci de timişoreni s-au adunat duminică seara în faţa Catedralei Mitropolitane şi au protestat paşnic împotriva recentei decizii prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i-a ridicat ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dreptul de semnătură, încredinţându-i-l PS Paisie Lugojeanul, episcop vicar.

Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.

„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.

Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.

sursa>

http://www.tion.ro/timisorenii-au-protestat-la-catedrala-mitropolitana/923327

~~~+~~~

Proteste pentru mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu

Ziua de Vest / 22 mai 2011

[…] Conform Sfântului Sinod, Corneanu nu se mai poate implica în niciun fel în problemele administrative ale Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, nu vrea să comenteze incredibila decizie venită de la Bucureşti. El le mulţumeşte, însă, credincioşilor care îl susţin.

Corneanu: „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin”

Atribuţiile mitopolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu, singurul care are atribuţii de mitropolit în Banat. Cazul este unul fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nicoale Mladin este singurul mitropolit care nu a rămas până la moarte în funcţie. Mitropolitul Ardealului s-a retras de bună voie în 1981 din cauza problemelor mentale. „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin, nu doresc însă să vorbesc despre situaţia creată. Va fi cum va vrea Dumnezeu”, ne-a spus, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Acesta este mitropolit al Banatului din 1962, fiind unul dintre cei mai longevivi mitropoliţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://ziuadevest.ro/eveniment/20042-proteste-pentru-mitropolitul-banatului-nicolae-corneanu-.html

~~~+~~~

Mitropolitului Banatului i s-a retras dreptul de semnătură

Timpolis / 22 mai 2011

[…] Surse apropiate de Înalt Prea Sfin­ţia Sa Nicolae Corneanu ne-au decla­rat că în luarea acestei decizii au fost invocate argumente legate de o serie de obligaţii canonice pe care le are un înalt ierarh şi care presupun vizitare de parohii, participare la liturghii, obli­gaţii care nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, ţinând cont de starea de sănătate din prezent a mitropolitului Banatului.

Însă acest lucru nu are nici o le­gătură cu retragerea dreptului de sem­nătură, pentru că starea de sănătate nu a afectat în nici un fel capacităţile intelectuale ale înaltului ierarh, care ar fi putut în continuare să desfăşoare aceste activităţi administrative. Prac­tic, prin decizia de vineri Înalt Prea Sfinţiei Sa Nicolae Corneanu i-a fost luată ultima atribuţie importantă legată de exercitarea funcţiei sale.

sursa>

http://www.timpolis.ro/articol-mitropolitului-banatului-i-s-a-retras-dreptul-de-semnatura-20460.html

~~~+~~~

Săptămâna patimilor la Mitropolia Banatului

Adevarul.ro / 23 mai 2011

[…] „Este vorba de preluarea atribuţiilor administrative de către Preasfinţitul părinte Paisie Lugojanu, având în vedere starea de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului părinte mitropolit Nicolae, cu scopul bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei. Starea de sănătate este precară. Înalt Prea Sfinţitul rămâne mitropolitul Banatului, dar sunt probleme punctuale, relaţiile cu autorităţile, cu alte culte, plata salariilor preoţilor şi alte probleme administrative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Potrivit sursei citate, rocada de la Mitropolia Banatului, pe plan administrativ, se va face în zilele următoare, iar cel care preia toate sarcinile este Paisie Lugojanu. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, supervizorul Prea Sfinţitului Paisie va fi mitropolitul Olteniei, Irineu. „Are mandat din partea Sfântului Sinod să supravegheze activitatea în Mitropolia Banatului. Supravegherea trebuie să vină din partea unui alt mitropolit, iar cel mai apropiat de Timişoara este cel de la Craiova”, a mai spus Constantin Stoica.

Un caz similar

Preluarea puterii administrative de la mitropolit nu este un caz unic, acelaşi lucru întâmplându-se şi în Moldova. „Este o hotărâre similară cu cea luată în cazul arhiepiscopului Eftimie al Romanului, care este de mai mulţi ani într-o stare de sănătate precară, iar atribuţiile administrative au fost preluate de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Contestat pe bloguri

Mazilirea Mitropolitului Nicolae Corneanu vine la scurt timp după ce un preot de la Parohia Fabric a declarat public că Paisie Lugojanu şi grupul de interese din jurul său încearcă să îl schimbe pentru că se opune înstrăinării unei clădiri care aparţine parohiei. Scandalul a fost aplanat numai după intervenţia mitropolitului Nicolae Corneanu, care a decis că e mai bine să fie pace şi lucrurile să rămână aşa cum sunt. „Decizia Sfântului Sinod nu are nicio legătură cu acest scandal”, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.

Chiar şi aşa, mitropolitul nu a fost anunţat de decizia care îl aşteaptă şi nu a vrut să facă niciun fel de comentarii până la primirea unei decizii scrise. Şocul de la vârful Bisericii Ortodoxe nu s-a resimţit ieri la catedrală, care a fost plină, iar mulţi dintre credincioşi nici nu au ştiut de schimbări. Pe un blog înfiinţat după scandalul din Fabric, Paisie Lugojanu este contestat vehement, iar oamenii sunt chemaţi la acţiuni de susţinere a mitropolitului.

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/mitropolia_banatului-ips_nicolae_corneanu-paisie_lugojanul-banat_0_485351718.html

~~~+~~~

Mitropolitul Banatului pierde dreptul de semnătură

Ziua de Vest / 20 mai 2011

Decizie şoc a Sfântului Sinod, vineri, la Bucureşti…

Corneanu: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment”

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului au cofirmat pentru ZIUA de Vest că mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod. În locul său a fost numit, cu atribuţii de mitropolit, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei. Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură.

Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. „S-a invocat că Înaltul nu mai face faţă, că schimbă deciziile Consiliului Eparhial şi că are probleme de sănătate. În locul lui, cu atribuţii de mitropolit, a fost desemnat Înalt Prea Sfinţitul Irineu al Olteniei”, ne-a declarat unul dintre participanţii la Sfântul Sinod.

Nicolae Corneanu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare. Cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html

~~~+~~~

Iata cum suna pe internet chemarea la protest in Timisoara pentru sustinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu:

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM

Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.

Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.

Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!

Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!

Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca

AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

sursa> 

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html  (Sectiunea dedicata comentariilor, user „Rascoala”)

_______________________

Citeste si>

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Această prezentare necesită JavaScript.

 
3 comentarii

Scris de pe mai 23, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,