RSS

Arhive pe etichete: fariseu

Înjugând plângerea cu umilinţa…

~~~+~~~

„Întru virtuţi, ca un şezător în căruţă, se părea fariseului că aleargă; iar vameşul pedestru alergând, ca pe lângă o căruţă, bine a întrecut-o, înjugând plângerea cu umilinţa”. [1]

~~~+~~~

„Căruţă” este folosit de făcătorul de cântări Gheorghe cu referire la Psalmistul, care zice: „Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” *(Ps. 19, 8); adică fariseul se lauda cu virtuţile („căruţele”) sale, trase în galop de faptele cele multe şi bune („caii”) pe care spusese că le făcuse înainte. Tocmai acest „galop” arată „competivitatea” fariseului pe care o căuta şi în rugăciune, când se compara cu „ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş” *(Lc. 18, 11).

„Noi” (cei asemenea vameşului), ne „înjugăm” de bunăvoie cu jugul cel „bun şi uşor” (Mt. 11, 29-30) al plângerii şi al smereniei (umilinţei), luând ca pildă de pocăinţă pe acest vameş şi învăţând de la Mântuitorul „blândeţea şi smerirea cu inima”. Neavând fapte bune („cai”), vameşul alerga „pedestru”, adică în smerenie, astfel ocolind şi chiar întrecând virtuţile şi faptele cele multe şi bune ale fariseului, de aceea zice că vameşul alerga „ca pe lângă o căruţă”, având jugul acesta al plângerii şi al umilinţei. Acest „jug” dumnezeiesc i-a dat vameşului aripi şi nu „cai”, făcându-l să se înalţe către Dumnezeu, precum adevereşte Hristos când zice că „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” *(Lc. 18, 14).

Pare greu de crezut că vameşul lipsit de fapte bune a reuşit prin lacrimi (pocăinţă) şi umilinţă să întreacă virtuţile dobândite din multele fapte bune ale fariseului, dar logica acestei pilde este arătată şi în sinaxarul duminicii din Triod, unde se spune că „este mai bine ca să se întoarcă cel păcătos, decât să se mândrească cel care face fapte bune”. [2]

Lauda noastră, precum zice Pslamistul, trebuie să fie „numele Domnului Dumnezeului nostru” şi nu lauda virtuţilor noastre. Vameşul nu s-a rugat cu buzele ca fariseul ci, „bătându-şi pieptul”, rostea rugăciunea inimii: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, şi astfel s-a întraripat. El a chemat numele lui Dumnezeu şi a implorat mila Lui, ştiind ceea ce nu ştia fariseul, că Hristos este „blând şi smerit cu inima”. De aceea el s-a şi smerit, luând acest jug, pentru ca să se întâlnească în „înălţimea inimii” sale cu Cel „smerit cu inima”…

dan.camen.

_________________

[1] – Canonul Utreniei Duminicii Vameşului şi a Fariseului, alcătuire a lui Gheorghe, cântarea a V-a, glasul al VI-lea, în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 9

[2] – Ibidem, p. 12

_________________

foto>

Vamesul si Fariseul, mosaic de sec. IV (504) – Basilica Sf. Apolinarie din Ravenna, Italia.

http://3.bp.blogspot.com/_1dJCYb6n3R0/TMGtJYY2JqI/

AAAAAAAAAmg/NwHl43YmLnA/s1600/pharisee+and+publican+mosaic

+appollinare.jpg

 
3 comentarii

Scris de pe februarie 14, 2011 în articole, spiritualitate, teologie

 

Etichete: , , , , , , ,

Mintea, in lanturi si aripe

Mintea, in lanturi si aripe

„Cu lucrurile îndreptăţirii înălţându-se fariseul, în lanţurile slavei deşarte rău s-a încurcat, lăudându-se peste măsură; iar vameşul înălţându-se cu aripile smereniei, prea uşor s-a apropiat de Dumnezeu” [1]

~~~+~~~

Greu ii este mintii sa se inalte catre Dumnezeu in lanturile slavei desarte. Acestea o opresc din inaltarea ei si o incurca, legand-o si sugrumand-o ca-n niste laţuri. Ele sunt precum o povara ce te apasa mereu de deasupra. Nu va lasati mintea incatusata! Nici o legati spanzurata cu laturi groase de fierul dreptatii! Dreptatea e tare ca fierul care nu se lasa usor indoit, nici nu e maleabil. Construindu-ti casa din ea, te incarcerezi ca-ntr-o cusca a condamnatilor din care nu mai este iesire. Nu dati cugetului vostru  indreptatire de sine  si mintii voastre inaltare nesmerita! Nu pe ea trebuie sa o inaltati pe soclul slavei desarte, nu ea e cea dreapta, ci trebuie indreptata catre Dumnezeu. Acest lucru nu a inteles fariseul, cautand lanturile grele si groase ale slavei desarte cu care s-a afundat in adancul pacatului.

Smerenia te poarta pe aripe usoare catre Inaltul Cerului si-ti ridica mintea aproape de Dumnezeu. Ea zboara cu usuratate, fiindca nu are legate de aripe nici pacate de slava desarta, nici lucruri greoaie si catre pamant indreptate. Ea nu cauta decat pe Dumnezeu si unde-L afla indata catre El se indreapta, si-l poarta in zbor si pe cel a carui minte este detasata de cele desarte. Vamesul cauta in singuratate, de era cu putinta, sa gaseasca iertare pentru multele sale pacate si nici la Cer nu indraznea a privi, ci isi lasa mintea purtata pe aripe smerite, catre Dumnezeu indreptate.

In Pilda Fariseului si aVamesului, Mintea este in lanturi si aripe…

_________________________

[1] – Slujba Duminicii Vameşului si a Fariseului, Canonul Utreniei, cântarea a VII-a în Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 12

_________________________

foto>

http://deaconsteve.files.wordpress.com/2007/10/pharisee-and-tax-collector.jpg

 
3 comentarii

Scris de pe ianuarie 25, 2010 în articole, diverse, spiritualitate, teologie

 

Etichete: , , , , , ,