RSS

Arhive pe etichete: fericit

Mass-media sârbească afirmă că Biserica Ortodoxă Rusă s-a opus venirii papei Benedict la Nis in 2013

Pravmir.ru / 15 mai 2011

Belgrad: Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe o să ia în discuţie viitoarea întâlnire din 2013 a patriarhului sârb Irineu cu papa Benedict al XVI-lea în oraşul Nis din Serbia, cu ocazia celebrării a 1700 de ani de la Edictul de la Milan. După cum este deja cunoscut, nu toţi episcopii sinodului sârbesc au susţinut ideea venirii Papei pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În plus, ediţia sârbească a ziarului croat  «Vesti-online» a relatat faptul că, potrivit unor declaratii neconfirmate, în timpul recentei sale vizite în Serbia, preşedintele Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti (DECR) al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, i-ar fi spus patriarhului sârb Irineu că patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, precum şi întreaga Biserica Ortodoxă Rusă, este împotriva venirii papei Benedict al XVI-lea la Nis. Potrivit reprezentantului Bisericii Ortodoxe Ruse, ar fi fost mai înţelept dacă s-ar organiza o întâlnire a Papei cu întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe locale. În acest sens, trimisul Patriarhiei Moscovei ar fi declarat că Biserica Ortodoxă Sârbă nu ar fi trebuit să-l invite pe papa pentru a desfăşura o vizită oficială în 2013 pe teritoriul ei canonic. În conformitate cu reglementările adoptate de către Vatican, Papa nu poate vizita niciun teritoriu canonic al vreunei Biserici Ortodoxe locale, decât numai dacă întâistătătorul acelei biserici îi trimite în prealabil o invitaţie specială.

În plus, evenimentul acesta ar produce o tensiune mare care ar complica şi mai mult relaţia dintre sârbii ortodocşi şi croaţii catolici, deoarece papa Benedict al XVI-lea şi-a planificat ca, în timpul vizitei sale în Croaţia, să viziteze şi mormântul Fericitului Cardinal Alois Stepinac, care se află în Serbia, cardinalul fiind un persecutor al Ortodoxiei. În acest caz, o sursă credibila anonima a spus ca nu exclude faptul ca, în ciuda tuturor obstacolelor, mai mult de jumătate dintre ierarhii Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe „ar putea vota pentru vizita Papei la Nis”.

Relatările mass-mediei sârbeşti, preluate în general de la surse anonime şi care fac referire la o anumită „poziţie a Bisericii Ortodoxe Ruse” în această chestiune, pot face subiectul de discuţie al adversarilor vizitei papei în Serbia pentru a influenţa ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru viitoarea sedinţă de Sinod.

Problema posibilei vizite a Papei în oraşul Nis din Serbia, cât şi a vizitei Papei în Croaţia va fi dezbătută la reuniunea Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe.

trad.dan.camen.

[Stirea originala spune ca la sedinta viitoare a Sinodului se va lua in discutie si cazul fostului episcop Artemie de Raska-Prizren – n.m.]

sursa>

http://www.pravmir.ru/serbskie-smi-zayavlyayut-chto-russkaya-cerkov-vystupila-protiv-priezda-papy-rimskogo-v-nish/ 

~~~+~~~

Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe ia în considerare vizita Papei în Croaţia

Pravmir.ru / 14 mai 2011

Belgrad: Anunţul făcut de serviciul de presă al Vaticanului cum că papa Benedict al XVI-lea va vizita pe 4 şi 5 iunie Croaţia a provocat diverse reacţii în rândul clerului sârbesc. Croaţia este considerată a fi parte a teritoriului canonic al Patriarhiei Serbiei şi o vizită a papei în Croaţia este considerată în Serbia ca o vizită pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Analistul sârb Zhivitsa Tutsich consideră că în şedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, programată pentru 16 mai a.c., se va discuta cel mai probabil despre vizita papei în Croaţia şi se va trimite Vaticanului o adresa în care se va exprima regretul faţă de această vizită.

Programul vizitei papale prevede ca papa Benedict sa viziteze mormântul cardinalului Alois Stepinac. Însă în mediul ortodox sârbesc imaginea Cardinalului Stepinac este extrem de negativă. Acest lucru se datorează faptului că Stepinac, în timpul guvernarii miscarii croate Ustase, a utilizat la scară largă practica convertirii forţate a sârbilor ortodocşi la catolicism. Stepinac justifica botezul forţat al sârbilor cu ideea că prin astfel de măsuri el a încercat salvarea populaţiei sârbe de la genocidul pregătit de Ustase, care a şi distrus Ortodoxia în Croaţia. Cu toate acestea, tot de numele Cardinalului Stepinac este strâns-legată şi introducerea în Croaţia a măsurilor de eliminare a Ortodoxiei.

În afară de chestiunea cu privire la vizita papei Croaţia, în luna iunie a acestui an Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe va discuta şi problema întâlnirii în 2013 a patriarhului sârb Irineu cu papa Benedict al XVI-lea pentru comemorarea a 1700 de la Edictul de la Milan. De asemenea, această viitoare întâlnire a stârnit deja reacţii mixte în clerul sârb.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.pravmir.ru/arxierejskij-sobor-serbskoj-cerkvi-rassmotrit-vopros-o-vizite-rimskogo-papy-v-xorvatiyu/ 

foto>

http://www.spc.rs/sr/susret_patrijarha_irineja_mitropolita_ilariona

http://www.vesti-online.com/Vesti/Srbija/137443/Sveti-arhijereski-sabor-SPC-pocinje-danas

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”, iar Piaţa Karl Liebkhnecht numele Papei Ioan-Paul al II-lea

Casa de Cultură a Studenţilor va primi numele „Bartolomeu Valeriu Anania”

Romania Libera / 9 mai 2011

Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca ar putea purta numele fostului mitropolit ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Valeriu Anania, care a trecut la cele eterne la începutul acestui an. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

În prezent, Casa de Cultură a Studenţilor, situată în Piaţa Lucian Blaga, nu poartă nici un nume. Mircia Giurgiu a declarat că, înainte de a trimite propunerea oficială către Consiliul Local, va cere şi binecuvântarea noului mitropolit ortodox, IPS Andrei Andreicuţ. La rândul său, Leonard Horvath a declarat că această casă de cultură merită să poarte numele lui Bartolomeu Valeriu Anania, deoarece fostul mitropolit ortodox a fost preşedinte al Societăţii Studenţeşti „Petru Maior”, cea mai veche asociaţie a studenţilor, care mai funcţionează şi în prezent. Societatea „Petru Maior” a fost creată, în anul 1881, la Budapesta, de către studenţii români, cu scopul de a apăra drepturile acestora, a spus Leonard Horvath. Din anul 1919, sediul Societăţii a fost mutat la Cluj. Printre preşedinţii ei s-au numărat şi Iuliu Maniu ori Octavian Goga, cei care au avut un rol important în unirea Transilvaniei cu România şi care au fost membri ai Parlamentelor României şi Ungariei, dar şi prim-miniştri ai României în perioada interbelică. În calitate de preşedinte al acestei Societăţi, Valeriu Anania s-a numărat printre liderii revoltei anticomuniste a studenţilor clujeni din anul 1946.

De asemenea, el a fost un important om de cultură. El a scris numeroase cărţi, articole şi piese de teatru. De asemenea, fostul mitropolit a fost autorul noii versiuni în limba română a Bibliei.

Numele Pieţei Karl Liebkhnecht va fi schimbat

O piaţă din Cluj-Napoca ar urma să fie botezată cu numele Papei Ioan-Paul al II-lea, care a fost declarat Fericit al Bisericii Catolice în data de 1 mai. Propunerea va fi trimisă Consiliului Local de către deputatul Mircia Giurgiu şi de către directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Naţional, Leonard Horvath.

Cei doi propun, astfel, schimbarea denumirii Pieţei Karl Liebkhnecht din Cluj-Napoca. Aceasta a fost botezată în timpul regimului comunist cu numele fondatorului Partidului Comunist German, cel care a condus revolta muncitorilor bolşevizaţi din Berlin din anul 1918.

Leonard Horvath a declarat că liderul comunist german nu a avut nici o legătură cu Clujul. În schimb, în anul 1999, când a vizitat România, Papa Ioan-Paul al II-lea şi-a dorit foarte mult să viziteze Clujul. De asemenea, el a restabilit oficial Episcopia de Cluj-Gherla, interzisă de autorităţile comuniste în anul 1948. Un alt motiv este acela că Papa Ioan-Paul al II-lea l-a hirotonit personal pe actualul episcop, Florentin Crihălmeanu.

Claudiu Padurean

sursa>

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/casa-de-cultura-a-studentilor-va-primi-numele-bartolomeu-valeriu-anania-224666.html

foto>

http://www.presalocala.com/wp-content/uploads/2010/12/casa-de-cultura-a-studentilor-cluj.jpg

http://www.churry-burry.ro/images/stories/news/ianuarie-2011/bartolomeu-anania-1.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe mai 8, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,