RSS

Arhive pe etichete: film

Aberatiile lui Simcha Jacobovic: de la „Mormantul pierdut al lui Iisus” la „Cuiele Crucii”

Simcha Jacobovic, realizatorul unui recent documentar intitulat „The Nails of the Cross” (Cuiele Crucii), sustine ca a gasit doua dintre cuiele folosite la Rastignirea Mantuitorului, cuie care dateaza din sec. I d.Hr.

Notă: Postarea de mai jos cuprinde traducerea unor fragmente din articolele aparute pe net cu privire la aceasta chestiune, dar si adaosuri proprii, care au menirea sa faca lumina acolo unde este nevoie. – dan.camen.

Despre cuie si descoperirea lor

Acestea ar fi fost gasite acum 20 de ani in Ierusalim, intr-un mormant descoperit odata cu efectuarea unor lucrari de constructie pe un deal la cativa km sud de orasul vechi, mormant care se presupune ca ar fi al lui Caiafa, marele preot al Templului din Ierusalim cel care, alaturi de ginerele sau, arhiereul Ana, si ceilalti arhierei evrei ai Sinedriului l-au judecat si batjocorit pe Hristos.

Dr. Zvi Greenhut, azi cel mai cunoscut cercetator al Autoritatii israeliene pentru Antichitati, si Dr. Ronny Reich, azi seful Consiliului pentru Arheologie – cel mai puternic organism din Israel in acest domeniu, au gasit atunci in mormant 12 osuare care semanau cu niste cufere din piatra, in care se pastrau diferite oase. Pe doua dintre osuare era inscriptioant numele „Caifa”, respectiv „Iosif, fiul lui Caiafa”, iar cercetatorii tind sa creada acum ca mormantul apartine familiei personajului biblic novo-testamentar.

Numele Caiafa este destul de rar intalnit in perioada celui de-al doilea templu din Ierusalim, iar descoperirile arheologice care s-au desfasurat nu au revelat pana acum acest nume, decat cu aceasta ocazie. De la descoperirea sa, mormantul lui Caiafa nu a fost deschis publicului, fiind sigilat.

Pe langa cele 12 osuare, in mormant s-au mai gasit si alte „comori”: cateva monede, o sticla de parfum, o lampa de ulei intr-o oala de lut si doua cuie ruginite de 8 cm, cu varfurile indoite. Raportul de atunci al Autoritatii Israeliene pentru Antichitati arata ca unul dintre cuie a fost descoperit pe podea, iar celalalt intr-unul din acele osuare, avand deasupra lui si reziduri de calcar. Cam in acelasi timp Universitatea din Tel Aviv a primit un pachet ce continea doua cuie care se potriveau descrierii facute celor doua cuie gasite in presupusul mormant al lui Caiafa. Profesorul Israel Hershkowitz le-a pus intr-un loc sigur spre pastrare.

In documentarul lui Jacobovic, Hershkowitz afirma: „Potrivit marimii, formei si starii cuielor, este posibil ca acestea sa fi fost folosite la Rastignirea lui Hristos”. Jacobovic spune ca a petrecut doi din viata sa cautand aceste cuie. De-a lungul timpului s-au descoperit zeci de artefacte, inclusiv cuie, care ar fi avut legatura cu Rastignirea lui Iisus. Unele au fost desfiintate imediat, in timp ce altele au fost considerate sfinte.

Insa de atunci si pana acum nu s-a mai stiut nimic despre aceste cuie, ele aparand dintr-o data tocmai in laboratorul din Tel Aviv. Cum explica Jacobovic gasirea acestor cuie dintr-o data, dupa doua zeci de ani de uitare, in laboratorul Universitatii din Tel Avivi? Simplu: „Au fost doua cuie descoperite in mormantului lui Caiafa, care apoi au disparut, si apoi doua cuie care au aparut la Universitatea din Tel Aviv care se potrivesc descrierii si perioadei de timp [in care au fost pierdute – n.m.]”. „Nu pot spune 100% ca aceste cuie sunt cele folosite la Rastignirea lui Hristos, dar am facut conexiunea prin prisma detaliilor, si este cu siguranta posibil”.

Descoperirea de cuie in mormintele evreiesti este foarte rara, atat de rara incat doar intr-un singur loc se pare ca au mai fost descoperite: „Imi vine in minte doar un singur sit arheologic, la Ierihon, unde cuie de fier au fost gasite intr-un mormant evreiesc” – a declarat arheologul israelian Gaby Barkay de la Universitatea Evreiasca, „…si am cercetat peste 1100 de pesteri”.

Cum s-au pierdut insa cuiele nu se stie nici pana acum. In documentar, Gideon Avni de la Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, spune ca acest for conduce peste 300 de excavari pe an, cercetari in care se fac zeci de mii de descoperiri si ca astfel este usor de imaginat ca aceste cuie puteau fi foarte repede ratacite. De asemenea, contrar afirmatiilor arheologului Gaby Barkay, Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, care a supravegheat excavarea mormantului lui Caiafa, afirma ca niciodata nu s-a certificat ca acel mormant ar fi de fapt al lui Caiafa si ca in mormintele evreiesti se gasesc in mod frecvent cuie. In acest fel, institutia are propriile indoieli cu privire la aceste cuie: „Fara indoiala ca talentatul director Simcha Jacobovic a realizat un film interesant, avand in centru o descoperire arheologica autentica, dar interpretarea prezentata de el in film nu are nicio sustinere”.

Ce spun expertii in domeniu?

Contactati de corespondentii Reuters, cei mai multi dintre expertii si cercetatorii in domeniu au respins interpretarile lui Jacobovic, catalogandu-le ca fiind exagerate, unii dintre ei zicand ca acesta este in goana dupa publicitate si ca e de fapt un „sarlatan”.

Cat priveste osuarul elaborat in design, arheologii isi mentin parerea ca stilul acestuia nu seamana deloc cu mormintele folosite pentru arhiereii Sinedriului.

Cine este Simcha Jacobovic?

Jacobovic s-a nascut in Israel, dar si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Canada. Parintii sai, Iosif si Ida, sunt evrei romani, care s-au mutat in Israel dupa ce au supravietuit Holocaustului, iar din 1962 au plecat in Montreal, Canada. Se zvoneste ca Simcha ar vorbi chiar si limba romana…

Simcha este un personaj controversat, pentru ca acum cativa ani de zile a colaborat cu regizorul de film James Cameron la un film intitulat „Mormantul pierdut al lui Iisus”, film in care afirma ca mormantul descoperit intr-un cartier al Ierusalimului ar fi fost adevaratul mormant al lui Iisus si al familiei sale [!!! – n.m.].

Blasfemia legata de Mormantul pierdut al lui Iisus

In acest film, care a avut premiera la Discovery Channel in data de 4 martie 2007, Jacobovic prezinta teoria conform careia mormantul Talpiot, descoperit in data de 28 martie 1980, intr-un cartier aflat la 5 km sud de Ierusalim, ar fi locul unde s-ar gasi osemintele „familiei” lui Iisus. In mormant s-au gasit atunci 10 osuare, 6 din ele avand inscriptionate epigrafe. Cel mai cunoscut dintre ele este cel pe care se afla inscriptia: „Iisus, fiul lui Iosif” (Yeshua bar Yehosef – aramaica). Alte nume care apar sunt: Maria, Iosif, Iuda (Yehuda – aramaica) fiul lui Iisus, Maramene e Mara (s-ar traduce, dupa Jacobovic, Maria Magdalena), si Matei.

Testul ADN efectuat pe osemintele aflate in osuarul cu numele Iisus si in cel cu presupusul nume al Mariei Magdalena, a aratat ca cele doua persoane nu erau in relatii de sange dupa mama. Astfel, Jacobovic a concluzionat ca acestia doi trebuie sa fi fost casatoriti, fiindca altfel nu se justifica prezenta celor doua persoane in acelasi mormant. Cu toate acestea, testul ADN nu a mai fost efectuat si pe celelalte oseminte gasite in mormant, pentru a se vedea daca exista legaturi de sange intre ele si nici testul cu radiocarbon, pentru a se verifica vechimea osemintelor. In acest caz, expertii au concluzionat ca cele doua persoane cercetate puteau fi tata-fata, veri etc.

De ce este totusi, pentru crestini, acest film o blasfemie? Pentru ca in el Jacobovic contesta:

– Invierea Mantuitorului a treia zi din mormant (presupunand in cel mai bun caz ca a fost o inviere spirituala, si nu corporala),

– locatia actuala a Mormantului Domnului (Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim) si a Golgotei (locul unde a fost rastignit)

– inaltarea dupa moarte a Maicii Domnului cu trupul la Cer (vezi Adormirea Maicii Domnului, conform Sfintei Traditii)

– fecioria Domnului Iisus, spunand ca ar fi avut o sotie, pe Maria Magdalena, si cu ea copii.

– fecioria Maicii Domnului, spunand ca Iisus ar fi avut frati dupa mama, si nu frati vitregi dupa tata, dintr-o casatorie anterioara a aceluia (Iosif), inainte de logodirea cu Fecioara Maria

Mai mult decat atat, Jacobovic se contrazice grozav, fiindca daca in acest film el spune ca Mantuitorul a fost casatorit cu Maria Magdalena si a avut copii cu aceasta, atunci contesta faptul ca Hristos a fost crucificat pentru vina de a Se fi facut pe Sine Dumnezeu si, prin asta, faptul ca a gasit, culmea, tocmai el cuiele Rastignirii! La fel si invers, daca Iisus a fost rastignit, si asa este, atunci de ce minte ca un evreu ce este ca Iisus Hristos fost casatorit si a avut copii?


De ce nu pot fi acestea cuiele Rastignirii lui Iisus?

Am sa redau in cele de mai jos, cuvintele episcopului Teodoret al Cirului care, in a sa Istorie bisericeasca, face referire la descoperirea celor trei cruci de catre Imparateasa Elena, precum si a cuielor cu care Mantuitorul a fost pironit pe Cruce, aratand si cum au fost ele folosite dupa aceea:

„Despre Elena, mama împăratului Constantin cel Mare şi despre râvna ei pentru zidirea dumnezeiescului templu [1]

1. Nimeni altul nu a fost purtătorul acestei scrisori, ci însăşi mama împăratului, aceea care a avut un fiu strălucit şi care este slăvită de toţi credincioşii. Ea a născut această mare torţă de lumină şi l-a hrănit cu dreapta credinţă. Ea a suportat oboseala drumului şi nu s-a gândit la suferinţele bătrâneţii, căci a făcut această călătorie îndepărtată, cu puţin timp înainte de sfârşitul vieţii, care s-a întâmplat la vârsta de 80 de ani.

2. După ce a văzut locul acela unde s-au întâmplat Patimile (Domnului) pentru mântuirea noastră a tuturor, ea a dat poruncă să se dărâme deîndată acel spurcat templu păgânesc şi să se ducă de acolo dărâmăturile. După ce a ieşit la iveală mormântul, care fusese ascuns până acum, au apărut trei cruci, acoperite de pământ, lângă mormântul Domnului.

3. Toţi erau pe deplin convinşi că una dintre aceste cruci a fost cea a Domnului nostru Iisus Hristos, iar celelalte două ale tâlharilor celor ţintuiţi odată cu Acesta. Nu ştiau totuşi care era crucea care s-a atins de trupul Domnului şi pe care s-au prelins picăturile sfântului Său Sânge.

4. Atunci, cel prea înţelept şi cu adevărat dumnezeiesc, întâistătătorul (episcopul) oraşului Ierusalim, Macarie, a înlăturat îndoiala în felul acesta: S-a atins fiecare dintre aceste cruci, cu rugăciune fierbinte, de o femeie de neam bun, care era bolnavă de multă vreme şi s-a cunoscut puterea Crucii mântuitoare, căci aceasta, îndată ce s-a atins de trupul femeii, a înlăturat acea boală grea şi a arătat-o sănătoasă.

5. Astfel, mama împăratului, după ce a aflat ceea ce dorise, a pus la coiful împărătesc o parte dintre cuie, având grijă de capul fiului său ca să alunge săgeţile duşmanului, iar pe altele le-a legat de frâul calului, îngrijindu-se de siguranţa împăratului (în luptă). Cu aceasta s-a împlinit, în fine şi vechea profeţie, căci Zaharia Profetul a strigat mai înainte «Şi va fi pe frâul calului ceva sfânt Domnului Atotputernic» (Zaharia 14, 20).

6. Apoi a împărţit o parte din crucea mântuitoare Reşedinţei imperiale, iar pentru cealaltă parte a făcut o cutie din material de argint şi a dat-o episcopului oraşului, poruncindu-i ca să păstreze pentru generaţiile viitoare cele ce amintesc despre mântuire.[…]”

[1] – Teodoret al Cirului, Istoria bisericească (Cartea Întâi), în PSB 44, traducere de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, pp. 62-63

Asadar, luand ca exemplu gasirea in chip minunat a Crucii Golgotei de catre Imparateasa Elena, oare aceste cuie fac si ele minuni precum a facut atunci Crucea Domnului la aflarea ei, minune prin care a si fost autentificata fara drept de apel?

Referinte scripturistice legate de arhiereul Caiafa

Iata mai jos cateva dintre versetele Noului Testament, care fac referire la Caiafa. In toate acestea este evidentiat, fara niciun fel de dubiu, rolul pe care l-a avut in punerea la cale a Rastignirii Mantuitorului Hristos:

Sf. Ev. Matei cap. 26, vs. 3-4 si 57/59

– Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă

– Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.[…] Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.

Sf. Ev. Luca cap. 3, vs. 2

În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.

Sf. Ev. Ioan cap. 11, 49-50; 18, 13-14; 18, 24/ 28

– Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic, Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.

– Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.

– Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.[…] Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.

Faptele Apostolilor cap. 4, 5-7

– Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, Şi punându-i în mijloc, îi întrebau [pe apostoli]: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?

Cateva observatii privind reabilitarea lui Caiafa

Ultima „descoperire” a lui Jacobovic nu este deloc intamplatoare, ziarul israelian Haaretz scotand la lumina afirmatiile acestuia, potrivit carora Caiafa trebuie reabilitat. Astfel, Jacobovic lanseaza teoria ca marele preot si-ar fi schimbat ulterior parerea despre Iisus, mai ales dupa rastignirea Lui pe Golgota, devenind chiar membru al comunitatii de iudei-crestini (care il venerau pe Hristos doar ca Mesia, pamantesc, si nu ca Dumnezeu), iar urmasii sai au considerat ca trebuie sa-i puna in mormant, alaturi de alte bunuri, si cuiele lui Hristos. El isi sustine teoria aceasta spunand ca s-au gasit inscriptionate pe osuarul lui Caiafa mai multe simboluri misterioase.

Cu toate acestea, aberatiile lui Jacobovic pot fi demontate foarte usor:

– Din Faptele Apostolilor (vezi versetul mai sus) se vede clar ca atitudinea lui Caiafa nu s-a schimbat nici dupa Rastignirea Mantuitorului, ci a continuat sa-i persecute pe apostoli cat a putut.

– Imparateasa Elena a descoperit cuiele Rastignirii cu mult timp dupa moartea lui Caiafa, atunci cand, la 80 de ani fiind, a mers la Ierusalim sa construiasca pe Golgota Biserica Sfantului Mormant. Deci acest lucru dovedeste faptul ca arhiereul Caiafa nu putea sa fie inmormantat cu aceste cuie si, mai mult decat atat, luat in sens invers, daca adevaratele piroane ale Rastignirii au ramas pe Golgota sute de ani pana la descoperirea lor, atunci aceste cuie obisnuite care au fost gasite in presupusul mormant al lui Caiafa, arata ca acest mormant nu este cel al marelui preot, stricand astfel teoria lui Jacobovic, fiindca nu-si permiteau arhiereii Sinedriului sa puna in mormantul ucigasului de Dumnezeu Caiafa tocmai simbolul Rastignirii Domnului, piroanele, ca sa-l invinuiasca peste generatii posteritatea.

– „descoperirea” aceasta a lui Jacobovic este pusa in lumina la doar cateva saptamani de la recentele afirmatii ale papei Benedict al XVI-lea care, in cea de-a doua parte a cartii sale „Isus din Nazaret”, ii exonereza pe evrei de „vina” uciderii lui Dumnezeu prin răstignire, mergand in principal pe linia trasata de celebrul document Nostra etate al Conciliului Vatican II. El uita, aşadar, de cuvintele evreilor: „Tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mt. 27, 25). Pentru cei care vreti insa sa aflati adevarul, cititi slujba Prohodului Domnului, versiunea necenzurata…

– este adevarat ca, alaturi de Iuda Iscarioteanul, Caiafa reprezinta simbolul tradarii iudaice, al negarii adevarului divin si poate al anti-semitismului, insa tot el este si autorul uneia dintre cele mai celebre „profetii” ale Noului Testament deoarece, fiind in anul acela mare preot la Templul din Ierusalim, a sfatuit pe ceilalti arhierei ai Sinedriului ca: „este mai de folos să moară un om pentru popor [Hristos – n.m.], decât să piară tot neamul [omenesc – n.m.]” (In. 11, 49-50), .

dan.camen.

Această prezentare necesită JavaScript.

surse>

http://www.aolnews.com/2011/04/12/did-journalist-simcha-jacobovici-find-the-nails-used-to-crucif/

http://www.jpost.com/NationalNews/Article.aspx?id=216238

http://news.yahoo.com/s/nm/20110412/film_nm/us_archaeology_jesus_nails

http://www.ziare.com/magazin/descoperire/s-au-gasit-cuiele-cu-care-a-fost-crucificat-iisus-1087966

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1376107/Investigator-claims-2-000-year-old-nails-used-crucify-Jesus.html

http://www.haaretz.com/news/national/are-these-the-nails-used-to-crucify-jesus-1.355509

http://www.msnbc.msn.com/id/42554173/ns/technology_and_science-science/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Filmul „Pope Joan” irita Vaticanul

Sa fie acesta un posibil atac mediatic al protestantilor impotriva catolicilor, in incercarea lor de a impune conceptia potrivit careia femeile trebuie si ele sa faca parte din cler si sa ocupe ranguri bisericesti superioare, fiindca sunt egale barbatului, sau e  vorba doar de un protest publicistic venit din partea feministelor care promoveaza asiduu miscarea de emancipare a femeilor? – dan.camen.

Filmul „Pope Joan” nemulţumeşte Biserica Catolică

Romana Libera/ 26 iunie 2010

Pope Joan„, peliculă care prezintă povestea unei femei despre care se spune că ar fi ocupat scaunul papal în secolul al IX-lea, a fost criticată de Biserica Catolică, pentru că ar avea o viziune „extrem de limitată”, potrivit presei britanice, informează NewsIn.

După ce filme de succes precum „Codul lui Da Vinci” şi continuarea acestuia, „Îngeri şi demoni”, au nemulţumit Vaticanul în ultimii ani, un nou film provoacă dezaprobarea Bisericii Catolice, abordând posibilitatea existenţei unei femei pontif.

Filmul „Pope Joan”, ecranizarea romanului cu acelaşi nume scris de autoarea americană Donna Woolfolk Cross (!), o are în rol principal pe actriţa germană Johanna Wokalek, iar pe David Wenham („The Lord of the Rings”) în rolul iubitului acesteia, care ar fi adus-o la Roma. Actorul american John Goodman interpretează rolul Papei Sergius.

Filmul este bazat pe legendele privind existenţa unei femei Papă în secolul al IX-lea, idee respinsă de Biserica Catolică şi de majoritatea istoricilor. Se spune că aceasta s-ar fi deghizat în bărbat pentru a deveni preot şi a ajuns în graţiile fostului papă datorită intelectului şi capacităţii sale de studiu. Potrivit legendelor, după ce a ocupat câţiva ani scaunul papal, aceasta ar dat naştere unui copil în timpul unei procesiuni papale [sau in timp ce calarea un cal/ n.m.] şi ar fi fost atacată de mulţimea furioasă.

Pelicula regizată de realizatorul german Sönke Wortmann se situează pe locul 20 în box-office-ul italian, imediat după „Sex and the City 2” şi „Robin Hood”. Filmul a avut premiera şi în Germania şi urmează să fie prezentat până la sfârşitul anului în Marea Britanie.

L’Avvenire, publicaţia Conferinţei Episcopilor Italieni, a publicat săptămâna trecută un articol în care califică „Pope Joan” drept o farsă şi o peliculă cu „viziune extrem de limitată”. L’Osservatore Romano, publicaţia oficială a Vaticanului, care în trecut a atacat filmele „The Da Vinci Code” şi „Angels and Demons”, nu a atins încă subiectul acestei pelicule.

Legenda Papesei Ioana a apărut pentru prima oară în secolul al XIII-lea şi s-a răspândit în întreaga Europa, deşi istoricii cred că povestea a devenit populară mult mai târziu, prin propaganda anti-catolică.

Povestea a mai fost prezentată în pelicula „Pope Joan” din 1972, cu Liv Ullmann, muza lui Ingmar Bergman, în rol principal. Pelicula a fost reeditată anul trecut şi prezentată sub titlul „She … Who Would Be Pope”.

sursa>

http://www.romanialibera.ro/arte/film/filmul-pope-joan-nemultumeste-biserica-catolica-191664.html

~~~+~~~


Firul actiunii:

Johanna se naşte în anul 814, în casa unui preot brutal de ţară, care trăieşte cu săsoaica Gudrun. Fratele ei Matthias o va învăţa pe Johanna să citească, după care va muri chinuit de frigurile galbene. Tatăl îndurerat de moartea fiului, pune întrebarea retorică: „De ce Doamne ai luat de la mine pe cel bun, şi mi-ai lăsat mie copilul satanei?” el se referea la Johanna, care a rămas în viaţă. Johanna va fi iniţiată de învăţatul grec Aeskulapius în filozofia greacă, şi va învăţa limba greacă şi latină. Noaptea Johanna citeşte pe ascuns din cartea primită de la filozoful grec. Acest lucru este descoperit de preot, care ca pedeapsă obligă fata să radă literele de pe pergamentul cărţii, cu cuţitul. Deoarece Johanna refuză să facă îndeplinească porunca tatălui, va fi snopită în bătaie, fiind salvată de mama ei. În acelaşi timp cu ajutorul mamei şi unui episcop, scapă de tirania tatălui care caută s-o mărite cu forţa, fuge din casa părintească şi va ajunge să înveţe tainic într-o mănăstire din Fulda, lucru care era interzis fetelor. În mănăstire Johanna, deghizată ca bărbat, va învăţa printre altele medicina, şi mulţumită cunoştinţelor ei devine preot. În urma epidemiei de ciumă din Fulda, porneşte ca pelerin la Roma, unde va ajunge un medic apreciat al papei. După o serie de peripeţii, printre care sunt descrise luptele interne pe tronul papal, când se recurge şi la otrăviri, Johanna este aleasă ca papa Ioan. Johanna are un nobil ca amant, de la care rămâne însărcinată.

Romanul se încheie când Johanna are dureri în timpul procesiuni religioase de Paşte şi moare la naşterea prematură a copilului.\

sursa>

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pope_Joan

~~~+~~~


 
Un comentariu

Scris de pe iunie 27, 2010 în articole, citadela, diverse, Vesti, Videos

 

Etichete: , , , , , ,

2012 sau Apophis?

2012 sau Apophis?

Mai multe persoane m-au întrebat dacă pe 21 decembrie 2012 va avea loc sfârşitul lumii, aşa cum spune filmul… lui John Cusack? Erau persoane de diferite vârste şi unele dintre ele nu aveau bogate cunoştinţe cinematografice, însă aflaseră de profeţie şi de film şi acum erau oarecum tulburate.

Le-am răspuns că acel film, pentru a scoate profituri uriaşe, avea nevoie de o strategie de marketing foarte bine pusă la punct şi speculativă, şi astfel au exploatat la maxim “profeţia” mayaşă. Încă din 2003, de când s-a făcut legătura între “profeţie” şi sfârşitul calendarului mayaş aceştia, probabil, au pus la cale toate detaliile pentru ca prin film să se agite spiritele; mai ales că ar mai rămâne de trăit doar 3 ani de la … avertismentul lor. De fapt „profeţia” mayaşă nu e o profeţie în sine, ci este o concluzie  la care au ajuns unii mai recent (că tot se apropie vremea) şi care se leagă de sfârşitul calendarului mayaş, ce se termină pe 21 decembrie 2012.

La momentul întrebării am răspuns fiind nedocumentat ştiinţific, afirmând doar ceea ce ştiam şi ce presupuneam în mod logic. Le spuneam că este un nonsens faptul că mayaşii, care au prezis sfârşitul lumii, au sfârşit mai înainte de… sfârşit. Dacă neamul nu le-ar fi pierit, atunci în mod logic profeţia lor ar fi putut naşte acum, pentru unii, mari semne de întrebare. Iarăşi, sfârşitul lumii înseamnă mai mult decât o alăturare şi inversare simetrică de cifre 2012= 20 decembrie. De asemenea, le-am zis că sfârşitul lumii nu are loc doar într-o singură zi, ci e nevoie de ceva timp şi de ceva… semne. Un sfârşit care nu are semne e irealizabil, cel puţin d.p.d.v. logic. Astfel că acele distrugeri apocaliptice din film nu pot avea loc toate în aceaşi zi, aşa cum le prezintă filmul în mod distorsionat. Venirea Domnului însă va fi precum a unui fur noaptea (II Petru 3, 10), adică la un moment şi un loc bine stabilit, precis şi necunoscut (Mt. 24, 36). Le-am vorbit apoi despre semnele venirii Mântuitorului, aşa cum Biserica ne învaţă.

Documentându-mă ulterior am aflat şi alte amănunte interesante, bune de ştiut, care întregesc oarecum cunoştinţele în această privinţă. Am găsit o bună şi completă explicaţie a fenomenului, scrisă în patru părţi, pe care o puteţi găsi AICI. Eu m-am rezumat la a insera în postare doar frazele şi paragrafele cele mai importante pentru a fi reţinute mai uşor:

principiul ciclicităţii la mayaşi> “Mayasii înţelegeau diferit timpul faţă de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi încetinit, după cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, însa “curge” într-o singură direcţie. Prin contrast, mayaşii credeau că timpul “curge” în cicluri care se repetă periodic, la finele fiecăruia începând unul nou, şi că ciclurile temporale işi au originea în Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pântece cosmic”, care a dat naştere lumii noastre şi care o va distruge pentru a face loc alteia. Hunab Ku, pentru care mayaşii aveau în scrierea lor şi o ideogramă, era asimilat zeului suprem, Creatorul”;

– calendarul mayaş> “Calendarul maya începe în 12 august 3114 î.Hr. şi se încheie la 21.12.2012. El conţine 5 subdiviziuni temporale. În ordine, de la cea mai mică la cea mai mare, acestea sunt (în transcriere aproximativă): k’in, winal, tun, k’atun, baktun. K’in – înseamna o zi, winal – o perioadă de 20 de zile (asemănătoare cu luna noastră), tun – este un an de 360 de zile, iar k’atun – 20 de ani a câte 360 de zile fiecare. În fine, baktun reprezintă o perioada de 400 de ani, adică 20 de k’atuni. 13 baktuni formau un Mare Ciclu, adică 1.872.000 zile, notat 13.0.0.0.0.”;

– Quetzalcoatl – prefigurare a lui Hristos> “Piramida de la Chichén Itzá a fost construită în aşa fel încât, în timpul echinocţiilor, soarele în apus aruncă o umbră semănând perfect cu cea a unui şarpe, coborând pe treptele dinspre nord ale ale construcţiei. Şarpele acesta este reprezentarea alegorică a zeului Kukulcan – la mayaşi sau Quetzalcoatl – la azteci (nume însemnând “şarpele cu pene”), asimilat ulterior de populaţiile Americii Latine cu Iisus Hristos […] Aztecii au ridicat la Teotihuacán (”Oraşul Zeilor”), lângă Mexico City, Piramida Soarelui, închinată aceluiaşi zeu Quetzalcoatl”;

– şarpele din piramidă> “Bazându-se pe această combinaţie între divinităţi şi calcule matematice, ei au aflat, îin mod incredibil, încă de acum 4.000 de ani, ceea ce noi ştim de doar câteva decenii: anume că pe 21 octombrie 2012 va începe alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Căii Lactee! Alinierea culminează, conform calculelor mayaşe – confirmate de savanţii moderni – în ziua solstiţiului de iarnă, 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) sau 21 decembrie 2012 în calendarul nostru. La această dată, lumina şi umbra îl vor proiecta pe “Şarpele cu pene” coborând pe treptele piramidei Chichén Itzá, care la bază are un cap mare de şarpe sculptat în piatră. Acest fenomen se petrece de două ori în fiecare an, însă la solstiţiul de iarnă al lui 2012 ceva special se va întampla. La apus, umbra marginii de N-V a piramidei va proiecta un tipar de lumină care îmbrăţişează şi iluminează capul de şarpe sculptat de la baza scărilor. Într-o perioadă de 32 de minute şarpele, alcătuit din această alternanţă de lumină şi umbră, va coborâ pe pământ, pe masură ce soarele părăseşte fiecare treaptă, mergând din vârf până la bază. Pe lângă aceasta, pe 21 decembrie 2012, în jurul orelor 11:11, coada şarpelui proiectată din vârful piramidei va ţinti exact înspre constelaţia Pleiadelor, într-o aliniere asemănătoare celei pe care o are piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacán sau piramidele egiptene de la Gizeh. Atunci, cred mayaşii, odată cu revenirea pe pământ a lui Quetzalcoatl, lumea noastră se va sfârşi prin foc, iar “pântecele cosmic” Hunab Ku va da naştere unui nou soare, numit de mayasi “Cel de-al Şaselea Soare”, o altă lume mai evoluată urmând să se nască”;

– confirmarea oamenilor de ştiinţă> “Oamenii de ştiinţă au confirmat ceea ce mayaşii ştiau de mult timp: anume că la data solstiţiului de iarna 2012, soarele se va afla în “aliniamentul galactic”, adică va fi pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care împarte în două Calea Lactee, divizând-o în 2 hemisfere sau lobi)”;

– aliniamentul galactic> “Dacă asemenea aliniamente au mai apărut în anii 3000 î. Hr. şi 1500 î. Hr., deosebirea este că, de această dată, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar că se va afla pe aceeaşi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul Galaxiei.  În plus, cu ocazia aceleiaşi alinieri, Tăietura Neagră (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic până dincolo de constelaţia Acvilei, marcată în imagine ca “Dark Rift”), pe care mayaşii o cunoşteau şi o numeau “Drumul Negru” (Xibalba be), se întinde exact peste Ecuatorul Galactic, în locul în care soarele se va afla în 2012”;

– răcirea globală> “Începând cu 2012, procesul de răcire globală va cuprinde Pământul, iar la mijlocul secolului 21, întreaga planeta va fi cuprinsă de temperaturi scăzute, aprecia un expert al Observatorului Academic al Rusiei. Cauza acestei scăderi a temperaturii este micşorarea fluxului de radiaţii solare, aprecia Habibulo Abdusamatov (în 2006). Până în anul 2035, nivelul radiaţiilor solare va atinge minimul, iar 15 ani mai târziu se aşteaptă o răcire accentuată a climei”.


Acum că am limpezit oarecum “apele” în privinţa “profeţiei” mayaşe, am să fac referire în postare şi la altă “profeţie”, de data aceasta venită din partea cercetătorilor, adică a oamenilor de ştiinţă. Puteau ei să stea mai prejos decât mayaşii? Am aflat dintr-o ştire că cercetătorii ruşi au avut o întâlnire secretă (sic!) pentru a salva Pământul de la coliziunea cu un asteroid, botezat Apophis 9942. Această ştire are şi alte câteva elemente în comun cu profeţia mayaşa decât aceea că se referă la un cataclism apocaliptic care declanşează sfârşitul lumii.

Apophis era “spiritul antic al răului şi distrugerii, zeul demon-şarpe în mitologia egipteană, care locuia în întunericul etern. Zilnic, aştepta să distrugă Barca Solară a lui Ra care plutea deasupra cerurilor. Rolul primordial al lui Ra era să-l învingă pe Apophis şi să-l oprească de la distrugerea bărcii”. Este vorba astfel tot de un şarpe, de data aceasta întruchipând răul.

Înfrângerea şarpelui este menţionată într-un papirus aflat la British Museum, care este datat din jurul anului 300 î.Hr., dar care conţine elemente lingvistice cu 2000 de ani anterioare: “Apophis este tăiat în bucăţi si ars; pentru ca această înfrângere să fie mai eficientă, sunt adăugate indicaţii practice de magie, printre care desenarea imaginii lui Apophis colorată în verde pe o foaie nouă de papirus, închiderea ei într-o cutie pecetluită, aruncarea acesteia în foc şi scuiparea asupra ei de patru ori”. Oare aşa au de gând să facă cu asteroidul Apophis şi oamenii de ştiinţă pentru a-l distruge? Îl vor da focului rachetelor ca să-l spargă în bucăţi?… O-m trăi şi o-m vedea! Dacă însă ne legăm de numărul care întregeşte denumirea asteroidului, putem spune că cei care l-au ales nu l-au pus întâmplător. Daca adunăm ultimele două cifre de la final obţinem 6 care, împreună cu primele două întoarse invers, dau… 666. Or fi vrut prin aceasta să arate că Apophis este într-adevăr “distrugătorul” sau că, potrivit unei înţelegeri mai mistice, va avea loc sfârşitul lumii în care diavolul este actorul principal şi care distruge pământul. Pentru altcineva mai superficial aceste lucruri par nesemnificative, de luat în râs, însă sunt bune de ştiut şi de cercetat.

În această a doua “profeţie”, un alt element asemănător primeia iese în faţă: ciclicitatea. Acest asteroid se pare că “ar putea trece în 2029 la 30.000 de kilometri de planetă, mai aproape decât unii sateliţi geostaţionari, şi ar putea intra în coliziune cu Tera şapte ani mai târziu (13 aprilie 2036)”. Nu se ştie însă nimic sigur; prima trecere pe lângă orbita pământului “va modifica orbita asteroidului şi abia atunci se va afla dacă la următoarea trecere se va ciocni cu Pământul”. Asemenea filmelor apocaliptice, acesta “s-ar prăbuşi în apele Atlanticului, la 1.000 de kilometri de Coasta de Est a Americii, şi ar genera valuri tsunami de 17 metri înălţime care, odată ajunse pe uscat, ar distruge totul în calea lor. Energia degajată în cazul unui asemenea impact ar fi de 100.000 mai mare decât cea generată de bomba atomică de la Hiroshima”. “Coliziunea ar crea un nou deşert de mărimea Franţei”. Dimensiunea asteroidului este de 350 m, cum la mayaşi ‘tun’-ul avea 360 zile. Totul pare aranjat ca pentru un scenariu de film tip Armagedon produs de Hollywood. Până şi numele asteroidului începe cu „Apo” de la … Apocalipsă.

~~~+~~~

Deci până la urmă, care dintre cele două este adevărată? Vom muri în 2012 sau în 2029 şi 2036? :) Amândouă teoriile se fundamentează pe realităţi pe care noi acum le trăim şi le vom trăi, dar fiecare “profeţie” o desfiinţează într-un fel pe cealaltă, tocmai deoarece fiecare din cele două se consideră drept “profeţia care anunţă sfârşitul lumii”. Cum pot fi ele în acelaşi timp şi adevărate şi mincinoase? Şi una şi cealaltă sunt evenimente pe care noi trebuie să le cercetăm, să le luăm în seamă, fiindcă au şi un sâmbure de adevăr. Avem însă încredinţarea, creştini fiind, că sfârşitul lumii va fi altfel. Asemenea profeţiilor sibilelor din anticihitate care, păgâne fiind, s-au dovedit adevărate şi chiar mesianice, aşa şi aceste două aşa-zise “profeţii” pot fi folositoare creştinului, considerându-le drept semne ale venirii adevăratului sfârşit al lumii.

“Profeţia” mayaşă este folositoare pentru exactitatea calculului privind alinierea galactică (şi însemnătatea acestui fapt pentru pământ), şi pentru asocierea şarpelui cu pene “Quetzalcoatl” cu Iisus Hristos, ca prefigurare. Este interesant în acest sens şi spectacolul de umbre care vor cădea asupra acestui şarpe la momentul fixat şi importanţa lui dacă este interpretat mai mistic.

“Profeţia” oamenilor de ştiinţă este şi ea folositoare, fiindcă ne avertizează asupra unui potenţial şi real pericol asupra umanităţii. De asemenea, o posibilă coliziune cu un asteroid este semn vădit al sfârşitului lumii (Apoc. 8, 10-11 şi 9, 1-2).

Nu pot să nu remarc faptul că în filmul „2012”, ca şi în proaspătul „Avatar” al lui James Cameron, aceeaşi ură faţă de umanitate este resimţită la tot pasul, în filmul 2012 fiind datorată fatalismului exagerat de tip hollywoodian. La mayaşi această problema este oarecum mascată de faptul că ei credeau că odată cu venirea unui nou ciclu temporal se va naşte şi o nouă specie umană, mai evoluată decât precedenta.

Având aceste semne nu înseamnă că de acum vom putea sta liniştiţi până cel puţin în 2036, pentru că, într-o oarecare măsură, şi noi contribuim la accelerarea venirii sfârşitului lumii prin faptele noastre, iar efectele produse de aceste aşa-zise “profeţii” pot avea influenţă şi asupra vieţii noastre. Ele pot fi semne ale venirii Domnului a doua oară pe pământ sau ani în care cei care controlează lumea îşi manifestă puterea în mod distructiv.

dan.camen.

 
20 comentarii

Scris de pe ianuarie 3, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

ENDGAME pentru Alex Jones. Concluzii despre mult mediatizatul film ‘desconspirativ’.

endgame-alex-jones

ENDGAME pentru Alex Jones.

Concluzii despre mult mediatizatul film ‘desconspirativ’.

O parere a lui Gigel Chiazna asupra acestui film *(preluare bookmarks v2.1)

Filmul se poate vedea aici:

http://video.google.com/videoplay?docid=1070329053600562261

Nu m-am putut abtine si l-am vazut. Pe scurt cateva concluzii:

– filmul nu contine nici o dezvaluire, nimic nou, pare doar un protest al lui Alex ca l-au oprit sa intre in Canada cand s-au adunat bildenbergii


– amuzant cum crede Alex ca poate lupta impotriva dracilor cu portavocea, amuzanta si rugaciunea lui din fata locului unde se intalneau astia. Nu ma refer amuzant in sensul de batjocoritor, dar Alex face si el ce poate cu mostenirea pe care a primit-o si cu mijloacele pe care le crede el ca pot avea rezultate. Mi-am amintit de „protestul” facut de niste sihastri pe care i-a chemat Sf. Ioan Gura de Aur cand imparatul trimisese oaste ca sa ii omoare pe crestini. Un astfel de sihastru, in fata armatei imparatului, a luat capastrul calului pe care se afla comandantul lor, i-a spus sa se dea jos si i-a zis sa se duca sa spuna imparatului: „Sa nu ii mai prigonesti pe crestini! Sa nu iei viata pana cand nu poti sa dai viata!” Cuvantul lui a fost mai puternic ca orice portavoce si a lucrat in sufletele prigonitorilor, punand capat prigoanei.


– stimulator curajul si incrancenarea lui Alex impotriva Noii Ordini Mondiale. Bine ar fi sa ne folosim de acest exemplu pentru lupta noastra proprie cu dracii si cu patimile


– „lista lui Alex” – cea cu participantii. Buna ar fi o lista de asta pt pus la rugaciune astia care sunt pe ea. Acum ca tot avem alegerile, avem gramada liste, sa vedem insa cati se arunca la privegheri si Psalmi cu pomelnicele facute din listele electorale


– sperietoare protestanta: filmul are duh protestant mai ales prin nota de sperietoare care o are. Raportarea ortodoxa fata de sfarsitul vremurilor este alta, nu avem de ce sa ne speriem: exista sfinti care au infruntat pe dracul in persoana, dara-mi-te pe antihrist care o sa fie totusi om, desi om indracit. Cat despre prigoane, avem o istorie plina de sange, parintii nostri au murit in puscariile comuniste, nu ne vor lasa sa plecam capul cand va veni vremea.

sursa> http://www.chiazna.ro/bookmarks/2008/05/07/endgame-sa-terminam-cu-joaca/

 
4 comentarii

Scris de pe mai 15, 2008 în articole, citadela, diverse, Vesti, Videos

 

Etichete: , , , , , ,