Ieromonahul Gabriel Bunge – monahul catolic convertit la Ortodoxie: Reconcilierea Bisericilor, o viziune personală

Preluare de la Pelerin Ortodox

Revista “Neskoutchny Sad” (jurnalist Anna Paltcheva) a obţinut un interviu cu părintele Gabriel Bunge (1) :

– NS: V-aţi convertit la Ortodoxie, şi aceasta la o vârstă foarte înaintată. Nu de multe ori astfel de decizii sunt luate aşa de târziu în viaţă. Convertirea a avut loc la Moscova, la sfârşitul lunii august a anului trecut. Ea a ridicat o mare agitaţie printre catolici. Spuneaţi că această hotărâre s-a copt (a dăinuit) în dumneavoastră de-a lungul întregii vieţi. Sunteţi un teolog, un patrolog cunoscut, un pustnic. Povestiţi-ne despre această evoluţie.

– GB: Încă de la naştere m-am lovit de drama divizării creştinătăţii: tatăl meu era protestant, mama mea catolică. Am fost botezat în Biserica Romei. La vârsta de 21 de ani am decis să depun voturile monahale, dar tatăl meu s-a opus. Am studiat apoi la Facultatea de Filosofie şi am plecat să petrec două luni în Grecia, cu nişte prieteni. Acela a fost momentul când am găsit Biserica Ortodoxă. În Atena am început să discutăm cu studenţii greci de la Facultatea de Teologie care ne-au primit. I-am spus unuia dintre ei, care a devenit mai târziu un renumit teolog: “Îmi place totul la voi, totul este frumos, cu excepţia unui singur lucru: sunteţi despărţiţi de noi.” El a răspuns: “Nu, te înşeli, voi sunteţi cei despărţiţi de noi !”

Acest răspuns a fost un adevărat şoc pentru mine. Aparţineam Bisericii Catolice, precum cei peste un miliard de adepţi. Îi cunoşteam pe protestanţi. Iată că întâlneam ceva cu totul nou. Ştiam că Biserica Greacă a fost fondată de apostolul Pavel şi, prin urmare, nu era justificată învinuirea de a se fi îndepărtat de Biserica Romei. Această conversaţie a stârnit în mine un întreg proces de raţionamente. În cele din urmă, am devenit călugăr. În primă fază, într-o mănăstire benedictină din Germania. Curând, fraţii au observat devotamentul meu faţă de tradiţia orientală. Abatele, nu fără regret, m-a transferat apoi la Chevetogne, Belgia, într-o mănăstire benedictină de rit oriental. Gândurile mele se adânceau, citeam, studiam istoria separării Bisericilor. Doar o reîntoarcere la rădăcinile noastre comune poate determina o apropiere. Într-adevăr, Biserica în unire a existat în trecut şi asta pentru mai mult de un mileniu. Într-un sens anume, Ea există mereu, întrucât perioada unităţii nu fost uitată. Să sperăm că vom putea regăsi acest numitor comun, şi nu sunt singurul care crede acest lucru.

Motivul pentru care m-am decis să devin ortodox la o vârstă destul de târzie este trist, cu siguranţă neplăcut pentru urechile catolicilor. Am ajuns la concluzia amară că reconcilierea este cu totul imposibilă la nivelul structurilor şi ierarhiilor. Aceasta nu se va întâmpla, pentru că Orientul şi Occidentul se îndepărtează unul de altul de-a lungul secolelor. Nu încerc să acuz pe nimeni, deoarece este greu să identifici vinovaţi. Nu este vorba decât de lucruri care au avut loc în istorie. Atunci când am realizat imposibilitatea de a împăca Bisericile, am decis că singurul lucru care-mi mai rămâne de făcut este să mă convertesc. La nivelul meu personal, reconcilierea trebuia să se facă.

M-am rugat foarte mult, m-am gândit, am făcut însemnări. Nu doream decât să fac voia lui Dumnezeu. Repetam fără încetare în rugăciunile mele: “Dacă este împotriva voinţei Tale, dă-mi un semn, căci Tu eşti în măsură să mă împiedici a o face!”

Ne-am întâlnit odată la Milano cu Episcopul Ilarion Alféev. I-am împărtăşit gândurile. Pentru mine a fost ca un balon de probă, vroiam să aflu reacţia lui. Mi-am spus că voia Dumnezeu se va împlini. Urmarea a venit de la sine: iată-mă cu voi, în Rusia, şi sunt fericit să fiu aici.

– NS: Între timp, site-urile şi presa catolică spun despre dumneavoastră că sunteţi un trădător.

– GB: Slavă lui Dumnezeu, nu am internet şi deci nu ştiu ce spun oamenii. Acest lucru nu mă interesează deloc. Din naivitate, eram sigur că acest eveniment va trece neobservat; a fost cu totul altfel. Iată, au trecut cincizeci de ani în care mi-am respectat voturile, treizeci de ani am trăit într-un schit izolat. Întreaga lume era împotriva mea atunci când am vrut să mă fac călugăr: tatăl meu era un om de ştiinţă celebru, mediul în care m-am născut, toţi prietenii mei din copilărie şi din tinereţe, toţi au fost împotriva mea, nimeni nu m-a susţinut.

Cu excepţia îndrumătorului meu spiritual, un bătrân, abate al unei mănăstiri. De cele mai multe ori nu trebuie să te aştepţi la o aprobare în unanimitate atunci când iei decizii majore.

Nu-mi imaginam, că odată devenit ortodox, vor exista reacţii atât de virulente. Nu am nimic – am mai spus asta – împotriva catolicilor. Pur şi simplu, eu cred în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Hristos va reda unitatea Sa Bisericii, unire pe care noi înşine n-o putem realiza. Ce s-a întâmplat cu mine este un fel de prevestire a ceea ce se va întâmpla, chiar şi într-o altă lume.

– NS:  Acum treizeci de ani aţi părăsit mănăstirea pentru a trăi ca pustnic în Alpii elveţieni. Cum vedeţi viitorul dumneavoastră?

– GB: Am văzut în Rusia numeroase locuri unde aş fi rămas cu plăcere. Mă gândesc la  Mănăstirea Valaam. Călugării m-au primit acolo ca frate. Am petrecut o zi cu pustnicii, făcând o nevoinţă duhovnicească. Aveam sentimentul că am găsit ceea ce căutasem de-a lungul întregii mele vieţi. Dar am revenit în schitul meu din Elveţia.

– NS: Dacă v-aţi decide să vă schimbaţi locul, ce se va întâmpla cu fiii duhovniceşti ai dumneavoastră? Cine va avea grijă de ei?

– GB:  Nu am vreo turmă în adevăratul sens al cuvântului. Primesc o mulţime de vizitatori în schitul meu, vin să se mărturisească sau să vorbească cu mine. Nu-mi asum în ceea ce-i priveşte nici o răspundere pastorală. Rareori plec din schit.

– NS: Cu toate acestea, decizia va fi percepută ca ceva foarte grav de către cei care veneau la dumneavoastră?

– GB: Da, fără îndoială. Dar niciodată n-am făcut vreun secret din convingerile mele. Cel puţin jumătate din aceşti oameni vor spune: “La asta ne aşteptam de mult timp”. Doi episcopi ortodocşi, pe care îi cunoşteam de ceva vreme, m-au întâlnit recent în Rusia şi mi-au spus: “Ai fost întotdeauna unul dintre noi. Acum ne împărtăşim din acelaşi potir”. Exact la asta am aspirat. În toate cărţile mele, am tradus şi comentat texte care datau toate din primul mileniu, adică dinainte de separarea Bisericii. Papa Benedict al XVI-lea cunoaşte bine Ortodoxia şi se referă deseori la ea. Din păcate, de multe ori predică în deşert. Într-unul din discursurile sale din anii şaptezeci viitorul papă spunea că, dacă bisericile s-ar uni, Roma n-ar mai avea dreptul de a pretinde mai mult decât a avut în primul mileniu. Ar fi suficient pentru a menţine unitatea. Un ortodox, eu de exemplu, ar trebui să răspundă: “Foarte bine, să revenim atunci la statutul din primul mileniu.” Dar eu nu cred că acest lucru e posibil acum. Biserica Catolică există în întreaga lume, dar ea nu este deloc aceeaşi în America, Africa şi Europa. Au tendinţe diferite, uneori contradictorii şi nu comunică între ele. Dacă unele ar accepta această revenire la primul mileniu, altele ar refuza.

– NS: Spuneţi că ortodocşii sunt mult mai rezervaţi în relaţiile cu catolicii decât invers.

– GB: În 1961, când m-am dus în Grecia, profesorii mei de la Universitatea din Bonn m-au avertizat să nu intru în contact cu ortodocşii: “Ei sunt schismatici, să nu ai vreun contact cu ei.” De asemenea, am încercat tot posibilul să nu mă compromit. Dar ştiţi că nici un ortodox nu va chema vreun catolic să se împărtăşească cu el. Un stareţ ortodox a venit la mine la sfârşitul unei liturghii, pe când eu stăteam în spatele bisericii, şi mi-a pus în mână o bucată de anafură.

Iar astăzi vedem catolici îndepărtaţi de parohiile ortodoxe. Conciliul Vatican II este cel care a schimbat totul. Biserica Catolică şi-a declarat atunci o politică de deschidere spre întreaga lume, nu numai în ceea ce priveşte Ortodoxia. Catolicii se arată foarte prietenoşi cu noi. În Lugano, oraşul meu, comunitatea ortodoxă sărbătoreşte Paştele în catedrala catolică,  pentru că biserica ei nu i-ar putea cuprinde pe toţi credincioşii. În aproape fiecare cămin catolic din Elveţia sau Franţa putem vedea icoane. Toţi ascultă cântări ortodoxe.

Ceea ce e important este  urmarea Conciliului Vatican II: o perioadă de secularizare a societăţii. Am putea vorbi de o “protestantizare” a catolicismului. Este tocmai acest spirit protestant care-i sperie pe ortodocşi. Este aici această tendinţă, în sânul Bisericii Romei, care stă la originea schimbării de atitudine faţă de ortodocşi. Am fost martor la această schimbare de atitudine. Dar eu nu sunt aşa de bătrân. Relaţiile dintre cele două Biserici s-au schimbat adesea în timp. Au fost perioade de “coexistenţă paşnică”, urmate de perioade de activism prozelitist din partea catolicilor. Ortodocşii răspund cu o poziţie defensivă. Este un fel de mişcare a pendulului.

Numai de la Cel Preaînalt ne va veni răspunsul.

(Traducere rom. – Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Revista “Sad Neskoutchny”)

___________________

(1) Ieromonahul Gabriel Bunge s-a născut în 1940 în Köln. În 1963 el a devenit călugăr benedictin, preot în 1973. Doctor în Filosofie şi în Teologie. Patrolog, specialist în Avva Evagrie Ponticul. Din 1980 a trăit ca pustnic în Elveţia, în schitul Sfânta Cruce. În august 2010 a intrat în Biserica Ortodoxă Rusă.

___________________

sursa>

http://acvila30.wordpress.com/2011/01/25/ieromonahul-gabriel-bunge-reconcilierea-bisericilor-o-viziune-personala/#more-15093

foto>

http://acvila30.wordpress.com/2010/09/09/renumitul-teolog-catolic-din-elvetia-gabriel-bunge-a-imbratisat-ortodoxia/

 

Ierom. Gabriel Bunge a trecut la Ortodoxie

Am aflat cu bucurie de trecerea la Ortodoxie a cunoscutului teolog elveţian şi ieromonah benedictin de rit bizantin Gabriel Bunge. Am primit această veste de la fratele Laurenţiu Dumitru prin intermediul unui comentariu postat la un articol scris de mine cu ceva timp în urmă pe blog despre acest părinte, căruia ţin să îi mulţumesc pe această cale.

Trecerea la Ortodoxie a părintelui Gabriel Bunge s-a petrecut cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului la Moscova anul acesta. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a spus în cuvântarea sa cu acest prilej un lucru pe care lumea îl observase deja de atâţia ani pe chipul benedictinului Gabriel Bunge, încă de când se pustnicise în munţii elveţieni, acela că deşi era de confesie catolic, el a devenit şi un ortodox în adâncul inimii sale. În mod firesc, contactul lui iniţial cu elementele din cultura şi cultul ortodox l-a avut probabil la Mânăstirea Chevetogne, spaţiu ecumenist de slujire liturgică comună catolic-ortodoxă, loc în care a trăit ceva timp, şi care poate l-a pus deseori în situaţia să compară şi să aleagă într-un final una din cele două. Însă intersectarea lui majoră cu Ortodoxia, cred, se poate datora mai ales vocaţiei sale monastice benedictine în a urma nevoinţele unui rit bizantin care încă mai păstrează unele elemente cheie din Ortodoxie. Sper însă ca această trecere a lui la Ortodoxie să nu fi fost pentru el doar un pas formal stricto senso, o oficializare a credinţei sale lăuntrice, ci şi o înnoire firească a minţii, a cugetului şi a inimii sale. O metánoia despovărătoare. O transfigurare, o schimbare la faţă.

Lucrările sale publicate şi traduse şi în limba română (apărute în special la editura Deisis) au ca temă centrală viaţa şi spiritualitatea Părinţilor Pustiei Egiptului, dar mai ales lucrările despre rugăciune şi asceză ale lui Evagrie din Pont. Nădăjduiesc că în nevoinţa sa duhovnicească pustnicească să nu se ghideze pe mai departe doar pe axiomele evagriene atât de mult de abstractizante, ci să meargă şi pe mâna adevăraţilor părinţi filocalici care rămân “ortodocşi până la capăt” şi învaţă în mod uman, asemenea Părinţilor Pustiei Egiptului, trăirea, rugăciunea şi asceza duhovnicească.

dan.camen.

~~~+~~~

Mospat.ru/ 28.08.2010

Pe 27 august 2010, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (calendar vechi), la biserica icoanei Maicii Domnului – “Bucuria tuturor celor necăjiţi” din Moscova, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk – Coordonatorul Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei a săvârşit slujba privegherii de toată noaptea împreună cu Mitropolitul Calist Ware de Diokleia – Vicarul Arhiepiscopului de Thyatira şi Marea Britanie (Patriarhia de Constantinopol) şi preşedintele societăţii caritative “Prietenii Sfântului Munte Athos”, alături de prezbiterii bisericii şi de binecunoscutul teolog elveţian, Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge, care a trecut, înaintea săvărşirii slujbei, la Ortodoxie.

Mulţi parohieni s-au rugat în timpul slujbei împreună cu membrii asociaţiei “Prietenii Sfântului Munte Athos”, care reuneşte membrii din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Grecia şi din alte ţări. Scopul acestei asociaţii caritative este de a promova tradiţia monastică şi Sfântul Munte Athos şi de a promova restaurarea mănăstirilor de acolo, dar şi pentru a atrage pelerini. Delegaţia se află în vizită în Rusia cu binecuvântarea Patriarhului Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii.

După slujbă, Mitropolitul  Ilarion a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi: “Astăzi preamărim Adormirea Maicii Domnului, contemplând în acelaşi timp viţa şi moartea noastră. Viaţa noastră pe pământ ar trebui să fie deplină, duhovnicească şi divină/ dumnezeiască, în timp ce moartea nu ar trebui să constituie un eveniment tragic, ci doar o firească trecere la viaţa veşnică; ar trebuie să fie adormire, mai degrabă decât moarte”.

“Prin mormântul ei ce emană/ iradiază har, pace şi iubire, Maica Domnului mărturiseşte că muritorii pot trece de la moarte la viaţă, de la păcat la har, de la viaţa pământească la cea dumnezeiască”

“Biserica crede că Maica Domnului nu a păcătuit niciodată, nici în gândurile ei (Mother of God never sinned even in her thoughts – n.a.). Noi suntem păcătoşi, dar cărarea către Împărăţia Cerească nu ne este închisă. Această cale ne trece prin moarte, care poate deveni adormire, în caz că trăim în acord cu poruncile lui Dumnezeu şi ne rugăm Lui şi Maicii Sale ca să ne acorde nouă moarte neruşinată şi cu pace şi care să ne ducă la viaţa veşnică”.

Adresându-se apoi Mitropolitului Calist, ÎPS Ilarion a spus: “Salut în mod cordial pe Mitropolitul Calist, ierarh al Patriarhiei Constantinopolului şi profesor la Universitatea Oxford din Marea Britanie de mai bine de peste 40 de ani. În urmă cu 15 ani am avut şansa şi eu să-i fiu student. A fost coordonatorul tezei mele legate de Sf. Simeon Noul Teolog. Astăzi Mitropolitul Calist este cel mai renumit teolog al Patriarhiei Constantinopolului. El a sosit în Moscova ca şi conducător al unui grup de pelerini din care fac parte clerici, profesori şi laici. Timp de zece zile au vizitat oraşele din Rusia, au venerat locurile sfinte ale ţării noastre şi au ajuns să ne cunoască cultura noastră  bisericească. Mâine Mitropolitul Calist va sluji împreună cu Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii la biserica Adormirii Maicii Domnului din Kremlin”.

“Vă salut nu doar ca pe un ierarh, ci şi ca pe un teolog remarcabil, dar şi ca pe un profesor şi prieten. Vă urez să aveţi o şedere plăcută în Rusia şi ca Dumnezeu să vă ajute în slujirea arhipăstorească, precum şi în cea de profesor. Să vă dăruiască, aşadar,  ani îmbelşugaţi!”

După aceasta, ÎPS Ilarion i-a dăruit o mitră lucrată în atelierele Patriarhiei Moscovei.

ÎPS Ilarion a salutat apoi în mod cordial pe Ieromonahul benedictin Gabriel Bunge care a dus o viaţă solitară în munţii elveţieni mai bine de peste 30 de ani. Mitropolitul i-a spus: “Ai fost până acum un catolic, dar şi un ortodox în adâncul inimii tale. Astăzi, înaintea privegherii de toată noaptea, ai devenit ortodox, împlinind/ desăvârşind astfel în mod firesc o pribegie spirituală îndelungată”.

În timp ce îl felicita, Mitropolitul Ilarion i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului “Bucuria tuturor celor necăjiţi” că să-i amintească mereu de biserica în care s-a alăturat Bisericii Ortodoxe.

Mitropolitul Calist i-a spus Mitropolitului Ilarion că este o mare bucurie şi un deosebit privilegiu să con-slujească cu el în ajunul Adormirii Maicii Domnului; adăugând că lucrarea Mitropolitului Ilarion în această biserică şi pentru ortodoxie în lume va fi binecuvântată cu har de la Domnul, prin mijlocirea Maicii Sale.

trad.dan.camen.

sursa> http://www.mospat.ru/en/2010/08/28/news24929/

~~~+~~~

Cele mai renumite scrieri ale Ierom. Gabriel Bunge, apărute la Editura Deisis, sunt:

„În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutăţii şi replici împotriva lor”

„Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau Comoara în vase de lut”

„Părintele duhovnicesc şi gnoza creştină după avva Evagrie Ponticul”

„Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în lupta cu demonul amiezii”

„Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”

„Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau Celălalt Paraclet”

„Evagrie Ponticul. O introducere”