RSS

Arhive pe etichete: Google

Eric Schmidt, seful Google: Retelele sociale sunt „sisteme inchise de informatii”, care fac internet-ul mai putin accesibil

Hotnews.ro/ 28 ianuarie 2011

Retelele sociale sunt gradini inconjurate de ziduri, un fel de sisteme inchise de informatii care pun in pericol deschiderea si accesibilitatea internet-ului, a spus intr-un interviu pentru BBC, Eric Schmidt, CEO al Google.

El a mai spus ca Facebook nu este o amenintare si a admis ca luarea deciziilor este un proces greoi in companie. Schmidt va ramane unul dintre cei mai importanti trei oameni de la Google, insa functia cea mai mare va fi preluata in aprilie de Larry Page, unul dintre fondatori.

Intrebat daca Facebook este o amenintare pentru Google, Schmidt a negat si spune ca cea mai mare retea de socializare nu a luat multi angajati ai Google. „Angajam mai multi intr-o saptamana decat numarul total al celor care au plecat de la noi catre Facebook”, spune Schmidt care a criticat retele sociale pentru lipsa de transparenta de care dau dovada.

El spune ca retelele sunt „gradini inconjurate de ziduri” ce actioneaza ca un scut intre datele membrilor si motoarele de cautare, si sustine ca ar fi interesul utilizatorilor ca datele sa fie la vedere. „Aceste sisteme inchise de informatii ameninta intr-un anumit grad deschiderea si accesibilitatea internet-ului„, a continuat Schmidt din 2001 este CEO al Google.

Intrebat daca nu simte ca Google ar fi ramas in urma la capitolul inovatie, Schmidt a respins ideea, adaugand ca Google este lider la acest capitol. Totusi, el a admis ca s-a pierdut ceva teren prin faptul ca nu au fost adaugate la timp capabilitati de socializare la o serie dintre produsele-cheie.

Vlad Barza

sursa>

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-8250269-eric-schmidt-seful-google-retelele-sociale-sunt-sisteme-inchise-informatii-fac-internet-mai-putin-accesibil.htm

~~~+~~~


Asa cum au spus si unii dintre comentatorii stirii, este vorba de un „ecosistem închis privat (Facebook) vs. ecosistem de informaţie organizat de o firmă privată (Google)”.

Deci, cu alte cuvinte,  deşi analiza lui Schmidt este cea mai bună din ultimul timp pe această temă, unde paradoxul este ca retelele de socializare fac de fapt inabordabil internetul (il inchid intr-o anumita masura, il „privatizeaza”), în acelaşi timp, totuşi, din altă perspectivă, nu trebuie nici să „pui lupul (corporaţie/ Google) paznic la oi (www-ul nostru cel de toate zilele)”. – dan.camen.

foto>

http://images.computerwoche.de/images/computerwoche/bdb/1813828/890.jpg

http://4.bp.blogspot.com/_rf_DyFEQrps/TJC_LQJQMrI/AAAAAAAAADM/Sormf90Ghn4/s1600/google-fight-facebook.jpg

http://a.abcnews.com/images/Business/zuckerberg_schmidt_twitter_090305_mn.jpg

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 29, 2011 în articole, citadela, diverse, tehnologie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Război împotriva Crăciunului?

Romania Libera/ 24 decembrie 2010

Crăciunul şi creştinismul se află sub asediu în toată lumea, în Occident şi în lumea necreştină. Dar acesta nu este un motiv să nu ne bucurăm de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Dimpotrivă.

În New Jersey, la intrarea în tunelul Lincoln, spre New York, o organizaţie de atei americani a plasat un panou publicitar care îi înfăţişează pe Cei Trei Magi şi următorul text: „ŞTIŢI că este un mit. Anul acesta sărbătoriţi RAŢIUNEA!„. Un alt panou le spune cetăţenilor dintr-un alt stat: „Da, Virginia… Nu există Dumnezeu!„. În Canada, patria de origine a multiculturalismului, departamentul de psihologie al unei universităţi din British Columbia a realizat următorul studiu: a pus două grupe de studenţi în două clase, una „dotată” cu un mic brad de Crăciun, iar cealaltă fără, şi i-a întrebat cum se simt. Se pare că studenţii sikh şi budişti s-au simţit nesiguri şi excluşi la vederea bradului, drept pentru care „studiul” conchide că expunerea publică a simbolurilor de Crăciun afectează sentimentul de incluziune al minorităţilor religioase şi încrederea lor de sine.

În Oregon, o şcoală a interzis bradul de Crăciun, ca fiind un simbol religios. În America, Crucea Roşie a interzis toate simbolurile legate de Crăciun. Angajaţilor unor lanţuri de magazine importante, precum Gap, Best Buy, Eddie Bauer, Banana Republic şi Home Depot, le este interzis să le ureze clienţilor „Crăciun fericit!”. Mai multe municipalităţi au fost avertizate să îndepărteze scena Naşterii Domnului, tradiţional amplasată într-o piaţă publică, din orice loc care poate măcar aminti de autorităţile publice, în numele secularismului şi al separaţiei religiei de stat. Nici măcar Google nu mai prezintă Crăciunul pe pagina sa de pornire, ci un evantai de tradiţii foarte multiculţi.

În Tennessee, celebra Uniune Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) a trimis o serie de scrisori şcolilor publice, prin care le cere să evite etalarea simbolurilor religioase creştine şi să expună simboluri seculare care să promoveze incluziunea. În Tennessee, patria muzicii country – şi a lui Jack Daniels! -, comentatorul conservator al postului Fox News Bill O’Reilly crede că toate acestea fac parte dintr-un „război împotriva Crăciunului” lansat de stânga progresistă împotriva valorilor creştine tradiţionale ale Occidentului, un concept emis de un alt comentator Fox News, John Gibson, într-o carte publicată în urmă cu cinci ani.

Cel puţin în ceea ce priveşte ACLU, O’Reilly are dreptate. Responsabilii ACLU au încercat să răspundă acuzaţiilor sale în mai multe articole (inclusiv în USA Today) şi comunicate în care afirmă că nu au nimic împotriva Crăciunului, din contră, şi că nu au nimic împotriva expunerii simbolurilor creştine ATÂTA VREME CÂT SE FACE ACASĂ SAU LA BISERICĂ.


Toate aceste atitudini par extrem de tolerante şi de sensibile la adresa libertăţii religioase, dar nu sunt. Ateii nu sărbătoresc raţiunea, pentru că ateismul este doar o altă CREDINŢĂ. Oricine a avut vreodată de-a face cu ştiinţa ştie că ştiinţa nu poate şi nici măcar nu încearcă să răspundă la întrebări privind transcendenţa. Nici măcar nu le pune. Dacă vrei să fii ştiinţific şi „raţional” până la capăt, atunci te declari agnostic, nu ateu. Ateismul este doar o altă atitudine metafizică şi atât. Despre ACLU şi celelalte intervenţii ale autorităţilor într-o poveste care nu-i priveşte ar fi de întrebat numai atât: ce facem cu colindele? Sunt o expresie a religiozităţii creştine manifestate în spaţiul public. O să le interzicem sau o să le îngrădim în spaţiul Bisericii sau în cel al locuinţei personale când ele sunt menite să fie expresii ale coeziunii comunităţilor CREŞTINE? Sigur, ACLU nu vrea să facă asta! În august a publicat un comunicat în care „aplauda proiectul construcţiei unui «centru islamic plus moschee»” în apropiere de Ground Zero. Problema cu moscheile e că sunt foarte publice şi, de cinci ori pe zi, un tip pe care îl numesc muezin cheamă lumea la rugăciune public, cu ajutorul unor boxe destul de puternice. Sigur, ACLU nu ar aproba aşa ceva.

Apropo de lumea islamică, Bill O’Reilly nu are dreptate. Nu există nici un război împotriva Crăciunului şi a creştinismului în America sau în Occident. Doar mici bătălii cu o stângă fără repere. Adevăratul război se duce altundeva: în Irak, unde creştinii sunt măcelăriţi de Al Qaeda, în Liban, unde au devenit minoritate, în Egipt, unde copţii sunt oficial cetăţeni de rangul doi, sau în China şi Coreea de Nord, unde persecuţia comuniştilor împotriva creştinilor se numără în mii de victime. Papa Benedict al XVI-lea a numit săptămâna trecută creştinismul ca fiind cea mai persecutată religie de pe glob. Faptele arată că are dreptate. Dar acesta este mai curând un motiv se ne bucurăm încă şi mai mult de vestea Naşterii Domnului. Există Speranţă. Când mergeţi diseară la slujbă, gândiţi-vă la oamenii care îşi riscă viaţa când îşi fac cruce. Crăciun Fericit!

CRISTIAN CAMPEANU

sursa>

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/razboi-impotriva-craciunului-210980.html

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_RkZBsmMSHGM/TP_UACbVrVI/AAAAAAAAEQI/snXoi5dZMQ4/s1600/bbweb.jpg

http://ffrf.org/uploads/news/virginia_large.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,