RSS

Arhive pe etichete: homosexuali

ONU a adoptat o rezolutie „istorica” care recunoaste „drepturile” homosexualilor


Jurnalul.ro / 17 iunie 2011

Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat, în premieră, o rezoluţie care recunoaşte drepturile homosexualilor, lesbienelor, transsexualilor şi bisexualilor. Rezoluţia a fost votată în Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, primind 23 de voturi favorabile şi 19 împotrivă.

Partizanii rezoluţiei au fost SUA, ţările membre UE din Consiliu, Brazilia şi celalalte ţări latino-americane. Cei mai vehemenţi opozanţi au fost Rusia, Arabia Saudită, Nigeria şi Pakistan, în timp ce China s-a abţinut de la vot.


Decizia a fost salutată de secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, care a declarat că „rezoluţia reprezintă un moment istoric pentru eliminarea abuzurilor la adresa comunităţii homosexualilor”.

Relaţiile homosexuale, recunoscute începând de vineri, măcar formal, sunt interzise în 76 de ţări, conform Amnesty International, în timp ce discriminarea şi hărţuirea la adresa comunităţilor de homosexuali se manifestă în multe alte state.


sursa>

http://www.jurnalul.ro/stiri/externe/onu-a-adoptat-o-rezolutie-istorica-in-favoarea-homosexualilor-582021.html 

foto>

http://blogout.justout.com/wp-content/uploads/2011/04/800px-lgbt_usa_flag_cropped-svg.png

http://www.bilerico.com/obama_lgbt_logo.jpg

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/04/Wikipedia-LGBT.png

 
2 comentarii

Scris de pe iunie 18, 2011 în Adoptii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Moscova: Incercare de parada gay soldata cu arestari

Ziare.com/ 28 mai 2011

Politia din Moscova a arestat, sambata, mai mult de 30 de persoane, implicate in incercarea de a organiza o parada gay, in centrul capitalei Rusiei.

Purtatorul de cuvant al politiei, Maxim Kolosvetov, a declarat pentru agentiile de stiri ca 18 activisti homosexuali si 14 adversari ai acestora au fost arestati, scrie AP.

Autoritatile de la Moscova au interzis demonstratiile pentru drepturile homosexualilor. Desi homosexualitatea a fost decriminalizata in Rusia post-sovietica, sentimentul anti-gay este puternic, iar autoritatile justifica interzicerea prin faptul ca incearca sa previna luptele dintre cele doua tabere.

Activistii au incercat sa organizeze o demonstratie la Mormantul Ostasului Necunoscut din afara Kremlinului si, mai tarziu, in apropiere de sediul Guvernului.

„Interdictia de a face demonstratii este deosebit de socanta, deoarece, in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, moscovitii erau impotriva nazistilor, care exterminau evreii, homosexualii si comunistii. Dar acum primarul de Moscova este de inspiratie neo-nazista„, a declarat Peter Tatchell, un homosexual britanic care activeaza pentru drepturile homosexualilor din Moscova.

Alina Bardas

sursa>

http://www.ziare.com/international/moscova/moscova-incercare-de-parada-gay-soldata-cu-arestari-1097662

Citeste si>

Primăria Moscovei, confirmă: Paradă gay în oraş nu va avea loc!

Russian Church hopes Moscow authorities will ban gay parade

 
Scrie un comentariu

Scris de pe mai 29, 2011 în articole

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Primăria Moscovei, confirmă: Paradă gay în oraş nu va avea loc!

Interfax-religion.ru / 19 mai 2011 

Autorităţile de la Moscova au confirmat informaţiile despre decizia de a refuza desfășurarea paradei gay în Capitala Rusă şi au justificat acest refuz prin numeroase proteste ale organizaţiilor publice şi a locuitorilor împotriva minorităţilor sexuale. Serviciul de presă a Primarului a declarat pentru Interfax că în adresa autorităţilor au fost primite un număr mare de adresări împotriva desfășurării unei paradei gay.

În special, împotriva acţiunii s-au exprimat liderii și reprezentanţii tuturor confesiilor religioase din Rusia. La rândul său, iniţiatorul paradei gay Nicolai Alexeev a spus mai devreme pentru Interfax că autorităţile de la Moscova au refuzat comunitatea gay din Rusia. El a amintit că anunţul despre „Campania cultural-educaţională” dedicată istoriei atitudinii faţă de homosexualitate în cultură şi ştiinţă a fost depusă către autorităţi pe 12 aprilie. „Aceasta s-a întâmplat la o zi după intrarea în vigoare a Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a considerat neîntemeiat refuzul a trei manifestări ale homosexualilor de la Moscova în perioada 2006-2008” – a spus H. Alecseev. Potrivit lui, autorităţile au motivat, refuzul prin normele Convenţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950.

Cititi si>

Russian Church hopes Moscow authorities will ban gay parade

sursa traducerii>

http://ortodoxia.md/stiri/14-stiri/4870-primria-moscovei-confirm-parad-gay-in-ora-nu-va-avea-loc

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Moscova autorizeaza pentru prima data o parada gay


Ziare.com / 26 aprilie 2011

Autoritatile din Moscova au autorizat organizarea primei parade a homosexualilor care va avea loc in capitala rusa, au anuntat, marti, organizatorii acestui eveniment.

Cel care a dat unda verde paradei este chiar primarul Moscovei, actiunea urmand sa aiba loc pe data de 28 mai, noteaza Ria Novosti.

Decizia primarului a fost primita cu entuziasm de Nikolai Alexeyev, presedintele asociatiei Gay Russia, mai ales ca vestea vine dupa ce timp ce 5 ani autoritatile au refuzat sa permita desfasurarea unei astfel de parade.

Autoritatile trebuie sa asigure acum securitatea participantilor, in conformitate cu decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului„, a declarat Alexeyev.

In octombrie, Curtea de la Strasbourg a amendat Rusia pentru ca a interzis organizarea de parade gay in Moscova, precizand ca temerile ca aceste marsuri ar putea provoca tulburari sunt nefondate.

Fostul primar al Moscovei, Yury Luzkhov, care a ocupat aceasta functie timp de 18 ani, inainte de a fi demis de presedintele rus Dmitri Medvedev, in septembrie, a catalogat paradele homosexualilor drept „satanice”.

Parada gay urmeaza sa aiba loc in piata Bolotnaya, din centrul Moscovei.

Carmen Negoescu

sursa>

http://www.ziare.com/stiri/gay-fest/moscova-autorizeaza-pentru-prima-data-o-parada-gay-1090720

~~~+~~~

Primarul Moscovei autorizeaza pentru prima data

o Parada Gay in capitala rusa

Hotnews.ro / 26 aprilie 2011

Primarul Moscovei a autorizat in acest an, pentru prima data, organizarea unei parade a homosexualilor, ce a fost programata la sfarsitul lunii mai, a anuntat marti unul dintre organizatori, Nikolai Alexeyev, citat de AFP. Pana acum, municipalitatea a refuzat cinci ani la rand sa permita desfasurarea unei astfel de manifestatii in capitala rusa, invocand motive de securitate.

„Dupa cinci ani de lupta, am obtinut autorizatia de la primarie pentru a organiza o parada gay, pe 28 mai”, a declarat Alexeyev, presedintele asociatiei GayRussia.

Autorizatia, care permite participarea a maxim 500 de persoane, a fost semnata de primarul-adjunct al Moscovei, Lyubov Shevtsov. Manifestatia va avea loc in piata Bolotnaya din centrul capitalei ruse, dar departe de arterele principale ale orasului, a precizat Alexeyev.

El a mai spus ca, in cadrul evenimentului, „vom face un apel catre rusi sa fie mai toleranti fata de homosexuali si lesbiene si le vom vorbi despre contributia adusa culturii de membrii comunitatii noastre„. Drept exemplu, el a mentionat ca mitingul va fi acompaniat de muzica compozitorului rus Piotr Ceaikovski sau de cea a cantaretului britanic Elton John.

Din 2006, de cand au transmis prima cerere catre primarie pentru organizarea unei parade gay, homosexualii rusi n-au reusit sa obtina, pana in acest an, dreptul de a manifesta. Toate incercarile lor au fost dispersate rapid de politie, la cererea fostului primar al Moscovei, Yury Luzhkov, cunoscut pentru declaratiile sale homofobe. Oficialul chiar a afirmat, in trecut, ca aceasta este o manifestare „satanica”, pentru care „societatea ruseasca nu este pregatita”.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a respins luna aceasta un recurs al autoritatilor ruse, confirmand decizia sa din octombrie 2010, care stabilea ca „interzicerea unor astfel de manifestatii constituie o discriminare si o incalcare a dreptului la intrunire”.

Si primarul din Sankt Petersburg a confirmat marti, pentru AFP, ca a autorizat, pentru data de 1 mai, desfasurarea unei parade a militantilor pentru drepturile homosexualilor in metropola rusa.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8549418-primarul-moscovei-autorizeaza-pentru-prima-data-parada-gay-capitala-rusa.htm

foto>

http://images.touristiquementgay.com/principale/786/s438x295/news-russia-pride-top.jpg?1287844375

http://www.gayrussia.eu/upload/iblock/d14/aamoscowpride2011big.jpg

 
5 comentarii

Scris de pe aprilie 27, 2011 în articole, citadela, diverse, Homosexualitate, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

O provocare regretabilă la adresa creștinilor, chiar în preajma Sfintelor Paști

MMB.ro / 19 aprilie 2011

COMUNICAT DE PRESA:

Având în vedere faptul că în municipiul Iași, într-o zonă intens circulată, s-a afișat, pe un panou publicitar, o imagine cu un copil având de mână eticheta ”homosexual”, alături de care este textul ”orientarea sexuală / nu este o alegere / nu este boală”, aducem la cunoștința opiniei publice următoarele:

Este regretabil ca într-un loc public să fie expus un astfel de panou, întâmplător sau nu, chiar în perioada în care creștinii ortodocși (majoritari în municipiul Iași) se pregătesc să serbeze Sfintele Paști.

Homosexualitatea (ca și alte devieri în comportamentul sexual) nu reprezintă o orientare înnăscută, cum sugerează panoul respectiv, existând și studii ale unor specialiști care combat această idee.

Sfânta Scriptură, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, condamnă în mod clar și fără echivoc orice fel de comportament sexual deviant. În cartea Leviticului, Dumnezeu le spune fiilor lui Israel ”Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (capitolul 18, versetul 22). Iar Sfântul Apostol Pavel scrie într-una din epistolele sale: ”Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Romani 1, 26-27).

Este evident, așadar, că pentru un creștin (dar și pentru alte religii monoteiste) homosexualitatea este un păcat. Cei care au căzut într-o astfel de patimă au însă șansa de a se ridica, prin pocăință și spovedanie, iar Biserica se roagă pentru îndreptarea lor, condamnând însă cu fermitate păcatul, indiferent de contextul social sau de ideile care sunt la modă la un anumit moment.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

sursa>

http://www.mmb.ro/ro/stiri/comunicat_presa_o_provocare_regretabila_la_adresa_cretinilor_chiar_

in_preajma_sfintelor_pati.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Aplicaţie Apple care „vindecă homosexualitatea”, criticată de comunitatea gay

Antena3.ro / 21 martie 2011

O aplicaţie aprobată de Apple, denumită „Leac pentru homosexuali” şi care oferă consiliere homosexualilor pentru a-i converti la heterosexualitate, a devenit subiect de scandal, relatează The Telegraph.

Aplicaţia este gratuită pe magazinul online iTunes şi a fost creată de către Exodus International, o organizaţie religioasă care promovează eliberarea de homosexualitate prin rugăciune şi practicarea terapiei conversiunii, abstinenţei, rezistenţei în faţa tentaţiilor şi întărirea identităţii masculine şi feminine.

Activiştii gay au strâns peste 37.000 de semnături pentru o petiţie pe Internet, care să convingă Apple-ul să renunţe la softul respectiv. Petiţia susţine că organizaţia religioasă a folosit dezinformarea, distorsiunea şi stereotipurile şi că terapia folosită de ea a fost respinsă de toate organizaţiile medicale profesionale.

Compania Apple a lansat şi apoi înlăturat numeroase alte aplicaţii care au constituit o sursă majoră de venit dar au fost percepute ca fiind ofensive. În 2010, aceasta a aprobat şi apoi înlăturat un soft care încuraja utilizatorii să ia atitudine împotriva căsătoriilor între homosexuali.

sursa>

http://www.antena3.ro/high-tech/aplicatie-apple-care-vindeca-homosexualitatea-criticata-de-comunitatea-gay-121033.html

foto>

http://www.digitaltrends.com/wp-content/uploads/2011/03/exodus-international-650×520.jpg

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Barack Obama considera neconstitutionala legea federala care interzice casatoria intre homosexuali

HotNews.ro/ 23 februarie 2011

Presedintele Barack Obama considera ca legea federala care interzice casatoriile intre homosexuali este neconstitutionala si a transmis avocatilor din guvernul american sa nu o mai sustina in tribunal, a precizat miercuri Departamentul de Justitie, potrivit Reuters.

Un judecator american din Boston hotarase ca o clauza cheie din legea Apararii Casatoriei din 1996 este neconstitutionala, insa administratia a facut recurs la decizie, sustinand ca este obligata sa sustine legea federala.

Casatoria in cuplurile de acelasi sex este legala numai in Washington si in statele Connecticut, Massachusetts, Iowa, New Hampshire si Vermont. Alte state permit inregistrarea unor uniuni civile.

Presedintele american a decis ca respectiva clauza este neconstiutionala si i-a transmis procurorului general Eric Holder, care a reevaluat legea, o recomandare de a nu o mai sustine in tribunalul federal.

Judecatorul din Boston a considerat ca legea federala care defineste casatoria ca intre un barbat si o femeie, interzicand practic casatoriile intre homosexuali, violeaza o dispozitie din constitutia SUA prin care se asigura protectie egala in fata legii si se apara drepturile fiecarui stat.

Holder a declarat ca administratia va continua sa aplice legea pana cand va fi revocata sau scoasa.

Decizia lui Obama a atras imediat felicitari din partea grupurilor de aparare a drepturilor homosexualilor, care in general il sustinea pe Obama insa si-ai exprimat nemultumirea legata de faptul ca adminstratia apara legea.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8332410-barack-obama-considera-neconstitutionala-legea-care-interzice-casatoria-intre-homosexuali.htm?cfat=

foto>

http://img.wonkette.com/assets/resources/2008/05/baracksogay.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Initiativa legislativa a unui membru PDL: parteneriatul civil ca alternativa la casatorie (oficializarea concubinajului intre persoanele de acelasi sex)

Guvernul respinge parteneriatul civil,

care prevede oficializarea concubinajului si a

convietuirii persoanelor de acelasi sex

Hotnews/ 14 februarie 2011

Guvernul Roman nu este de acord cu instituirea in legislatia nationala a parteneriatului civil, care prevede oficializarea concubinajului, dar si a convietuirii intre doua persoane de acelasi sex, motivand ca singura relatie de familie recunoscuta de Codul Civil este casatoria intre persoane de sex diferit, anunta agentia Mediafax, care a obtinut un document guvernamental.

Executivul ar urma sa transmita acest punct de vedere Parlamentului, ca raspuns la o initiativa legislativa a deputatului PDL Viorel Arion, prin care acesta propune stabilirea cadrului legal si efectelor juridice ale parteneriatului civil.

Propunerea legislativa a deputatului PDL are in vedere conferirea unui caracter legal convieturii intre doua persoane, ca alternativa la casatorie, prin incheierea, la notar, a unui contract de parteneriat civil, care sa prevada obligatii si drepturi in privinta cheltuielilor si bunurilor comune. Proiectul de lege nu mentioneaza insa drept conditie pentru incheierea unui asemenea partaneriat faptul ca partenerii sa fie de sex diferit si permite, prin urmare, incheierea unui parteneriat civil intre doua persoane de acelasi sex.

„Deschiderea catre relatiile de convietuire sub diferitele forme ale sale raspunde unei cerinte sociale care se inscrie intr-o miscare generala de reaplicare a principiului egalitatii, despre care trebuie sa vorbim o data cu lupta impotriva discriminarii, aplicarea drepturilor existente, precum si crearea noilor drepturi„, isi argumenteaza deputatul democrat-liberal initiativa legislativa.

Viorel Arion mai precizeaza ca parteneriatul civil este recunoscut in mai multe state europene, iar Marea Britanie chiar a extins, prin crearea acestui parteneriat, drepturile casatoriei si pentru persoanele de acelasi sex.

Conform documentului guvernamental insa, Ministerul Muncii a facut observatia ca propunerea legislativa ar trebui sa cuprinda prevederi referitoare la copiii minori ai partenerilor, remarcand totodata ca aceasta presupune modificarea reglementarilor noului Cod Civil in materie de familie.

Ministerul Justitiei a aratat insa ca o astfel de initiativa nu poate fi sustinuta conform prevederilor noului Cod Civil, adoptat prin angajarea raspunderii Guvernului in iunie 2009: „O data cu adoptarea noului Cod Civil, atat Guvernul, prin initierea proiectului, cat mai ales forul legiuitor, prin adoptarea in forma modificata a Codului, si-au exprimat deja optiunile de politica legislativa in materia relatiilor de familie, reglementand, ca unica forma de convietuire recunoscuta, casatoria intre persoane de sex diferit„, se arata in documentul citat de Mediafax.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativa a deputatului PDL, insa a atras atentia ca noul Cod Civil interzice casatoria intre persoane de acelasi sex si ca nici parteneriatele civile din strainatate nu sunt recunoscute in Romania.

Alina Neagu

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8301064-guvernul-respinge-parteneriatul-civil-care-prevede-oficializarea-concubunajului-convietuirea-persoanelor-acelasi-sex.htm

foto>

http://t1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQcksLtjdATaMztIQD1kAL9bun

OR8Y9WPmyZp4uhyCaQH63gjoneA&t=1

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Un monument dedicat homosexualilor ar putea fi ridicat pe esplanada catedralei Sagrada Familia

Mediafax/ 31 decembrie 2010

Un monument care aduce un omagiu homosexualilor şi transsexualilor urmează să fie ridicat la Barcelona, esplanada celebrei catedrale Sagrada Familia figurând printre locurile unde acesta ar putea fi amplasat, a anunţat primăria oraşului.

Primăria Barcelonei a anunţat joi că urmează să ridice un monument care aduce un omagiu homosexualilor şi transsexualilor „care au fost persecutaţi şi au fost victime ale represiunii de-a lungul istoriei”.

Locul pentru amplasarea acestui monument – ce va avea o formă triunghiulară şi culoarea roz – nu a fost încă ales, însă printre propuneri figurează esplanada basilicii Sagrada Familia, potrivit municipalităţii.

Catedrala a fost binecuvântată de Papa Benedict al XVI-lea, care a vizitat Barcelona la începutul lunii noiembrie, fiind întâmpinat în apropierea bisericii de circa 200 de homosexuali care se sărutau pe gură pentru a denunţa „discriminările” de care se consideră vizaţi.

Monumentul, ce urmează să fie amplasat în februarie, va purta inscripţia: „În memoria homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor care au fost persecutaţi şi au fost victime ale represiunii de-a lungul istoriei. Barcelona 2011”.

În Spania, homosexualitatea a fost dezincriminată în 1979, la patru ani după moartea dictatorului Francisco Franco. Istoricii estimează că între 1.000 şi 5.000 de homosexuali au fost incarceraţi din cauza orientării lor sexuale în această ţară, de la începutul dictaturii lui Franco, în 1939, timp de 40 de ani.

După 1979, Spania a progresat mult în ceea ce priveşte apărarea drepturilor homosexualilor, devenind în iulie 2005 una din puţinele ţări care autorizează căsătoriile între homosexuali şi adopţia de copii de către aceştia.


sursa>

http://www.mediafax.ro/life-inedit/un-monument-dedicat-homosexualilor-ar-putea-fi-ridicat-pe-esplanada-catedralei-sagrada-familia-7856085/

foto>

http://www.odt.co.nz/files/story/2010/11/gay_activists_kiss_during_a_protest_as_pope_benedi_4cd716ff60.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Şeful CMB are îndoieli că organizaţia sa va avea vreodată un punct de vedere propriu în ceea ce priveşte binecuvântarea căsătoriilor unisexuate şi hirotonirea episcopilor din rândul femeilor

Moscova, 1 iulie, Interfax – Şeful Consiliului Mondial al Bisericilor, pastorul Olav Fykse Tveit, spune că organizaţia pe care acum o conduce nu are o poziţie proprie cu privire la binecuvântarea căsătoriilor unisexuate (homosexuali şi lesbiene) şi hirotonirea episcopilor din rândul femeilor.

„Consiliul Mondial al Bisericilor nu are o poziţie proprie cu privire la aceste chestiuni. Diferite biserici au păreri distincte”, a declarat Tveit la o conferinţă de presă susţinută la Moscova.

Potrivit acestuia, CMB „nu poate adopta nicio pozitie până când toate Bisericile (membre ale organizaţiei) nu ajung la un consens în acestă privinţă”.

El crede că una dintre misiunile CMB este aceea de a favoriza ţinerea discuţiilor libere şi de a oferi suportul necesar diferitelor Biserici de a vorbi pe teme diferite.

„Nu pot spune să anticipez dacă CMB va avea vreodată un punct de vedere comun la oricare dintre aceste întrebări (binecuvântarea căsătoriilor unisexuate şi hirotonirea episcopilor din rândul femeilor)”, a spus Tveit.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a exprimat mai mult decât o dată îngrijorarea cu privire la evoluţiile crizei în dialogul ecumenic (inter-creştin), cauzate in principal de acceptarea homosexualilor şi hirotonirea episcopilor din rândul femeilor practicată de unele comunităţi protestante.

Consiliul Mondial al Bisericilor este format din peste 350 de biserici/ comunitati ortodoxe, protestante şi anglicane, precum şi alte biserici, avand intindere in peste 110 ţări în care trăiesc 560 milioane creştini. Patriarhia Moscovei a aderat la organizaţie în 1961. Biserica Ortoodxă Rusă are cel mai mare numar de crestini în CMB.

trad. dan.camen.


sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=7433

foto>

http://chuckcurrie.blogs.com/chuck_currie/images/soichi1-l.jpg

 

Etichete: , , , , ,

Lady Gaga blasfemiaza Crestinismul cu videoclipul „Alejandro” dedicat homosexualilor

In popularul show TV Larry King Live, Lady Gaga a declarat ca videoclipul pentru piesa „Alejandro”, recent difuzat in media, este „o celebrare si o admiratie pentru iubirea homosexualilor. Este o marturie a invidiei mele in fata curajului si vitejiei de care trebuie ei sa dea dovada ca sa fie impreuna. Nu am putut descoperi aceste lucruri cu un barbat heterosexual in viata mea. In videoclip, cersesc iubirea prietenilor mei gay, dar ei nu ma doresc”.

Oare sa fie numai asta? Ce cauta atunci simbolurile si reprezentarile religioase crestine, masonice, satanice, naziste si  jidovesti in videoclip? De ce aduce blasfemii Crestinismului in general, prin batjocorirea Sfintei Cruci, si Catolicismului in special, prin inghitirea rozariului (in mod pervers) si imbracarea robei de latex rosie ca sa arate precum calugaritele catolice? Sa fie oare Lady Gaga, de fapt, o Illuminati Girl, care face jocurile altora prin ceea ce canta si filmeaza? Sa incepem insa cu inceputul…

In dreapta, unul dintre dansatori tine in mana Steaua lui David (simbol evreiesc), iar in stanga altul tine o piramida (simbol masonic). Ceilalti dansatori din spate tin in mana cercuri, probabil simbolul globului pamantesc.

Lumina puternica din spate sugereaza iluminarea. Umbrele formeaza, alaturi de decor, in mod imaginar, Steaua lui David.

Nu stiu ce semn este acela, probabil al „pacii” :), insa nu mai apare pe mana ei in secventele urmatoare.

Mai jos cred ca este imaginea unei „inimi incatusate”. Ea este ferecata in lanturi cu ghimpi si are cateva cuie si piroane care o strapung, asemeni ritualului de indepartare a strigoilor.

,

Gaga se imbraca in batjocura intr-o roba de culoare rosie facuta din latex care sta mulata pe corpul ei.

Steven Klein (regizorul)> „Scena in care Gaga inghite margelele rozariului incearca sa reprezinte placerea de a inghiti sfintenia”.

Mie mi se pare ca acel rozariu, din contra, este folosit in mod pervers si simbolic, pentru a produce imaginea sexului oral.

Cred ca fotografia de mai jos sugereaza o practica oculta. Ceva asemanator se poate vedea si in controversatul film „Cu ochii larg deschisi” a lui Tom Cruise si Nicole Kidman.

Apare acum, in mod vizibil, semnul crucii, stilizat in asa masura incat sa para ca o sageata, just in case the Vatican... De culoare rosie pe material alb, ea apare intoarsa invers („crucea” lui Satan),  fiind pozitionata pe toate locurile posibile si imposibile ale corpului ei, in semn de batjocura la adresa Crestinismului, desi Gaga a fost crescuta intr-un mediu catolic.

Steven Klein>„Simbolismul religios nu este menit ca sa desemneze ceva negativ, ci reprezinta lupta personajului cu fortele intunericului acestei lumi si mantuirea spirituala a sufletului „.

A, deci este vorba pana la urma de simbolism religios, adica de blasfemie, pentru ca asta inseamna sa blasfemiezi, folosind, in mod batjocoritor, simboluri religioase in alt scop decat cel destinat. Fiind intoarsa invers, se explica acum usor si urmatoarele fotografii de mai jos, reprezentand, cred,  scena ofrandei satanice.

Ofranda  pare, la inceput, ca o „rastignire”

Crucea inversa „pubiana” parca despica crucea mare de la deschizatura hainei

„Ofranada” este adusa, „jertfa” inaltata. Cui?…

Lady Gaga la Larry King Live> „Deci, presupun ca ai putea spune ca sunt o femeie cam religioasa, care este foarte confuza in privinta Religiei”.

Eu cred, insa, ca ea stie exact ce a vrut sa arate prin acest videoclip. La fel si cei care au regizat totul. Un om confuz in cele ale religiei nu batjocoreste in halul acesta Sfanta Cruce, precum vedeti mai jos.

Katy Perry (cantareata americanca) pe Twitter, referitor la videoclipul „Alejandro”>„Sa folosesti blasfemia ca mijloc de divertisment este la fel de ieftin precum un comediant care spune o gluma rasuflata”.

In fundal, spre finalul videoclipului, o „cruce” cu laturile laterale sprijinite…

Steven Klein> „Astfel, la sfarsitul filmului, ea alege sa fie calugarita, si motivul pentru care ochii si gura ei dispar se datoreaza faptului ca ea isi retrage simturile din lumea raului si merge inauntrul ei, pentru rugaciune si contemplare”.

Ciudata imagine si bizara explicatie. Mi se pare mai degraba ca o descompunere in neant; petele dand imaginea putreziciunii.


Videoclipul „Alejandro” al cantaretei americane Lady Gaga il puteti urmari, pentru dumirire, mai jos

dan.camen.

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Portugalia aprobă căsătoria între homosexuali

Portugalia aprobă căsătoria între homosexuali

Reuters Africa | 8 ian. ’10

LISABONA (Reuters) – Parlamentul portughez a votat vineri proiectul de lege al guvernului socialist privind legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, decizie care, în consideraţia Prim-Ministrului Jose Socrates, reprezintă un pas istoric al luptei ţării împotriva discriminării.

Guvernul minoritar al lui Socrates a putut impune acest proiect în parlament cu sprijinul partidelor de stânga, în timp ce propunerile alternative venite din partea opoziţiei de centru-dreapta pentru încheierea de parteneriate civile şi referendum în chestiunea aceasta au fost respinse.

“Este o mică modificare în lege, dar un foarte important şi simbolic pas spre deplina înţelegere a valorilor ce constituie coloane ale unor societăţi deschise, tolerante şi democratice: libertatea, egalitatea şi nediscriminarea” – a spus Socrates membrilor parlamentului înainte de vot.

Legea dă mariajelor între homosexuali aceleaşi drepturi ca şi cele ale heterosexualilor, incluzând drepturile referitoare la taxe, moştenire şi găzduire, dar nu şi la adopţia unui copil.

Acţiunea marchează un nou pas de modernizare al acestei ţări catolice, în mod special după ce avortul a fost legalizat în 2007. În schimb, Biserica Catolica a avertizat asupra consecinţelor acestei acţiuni.

Biserica Catolică este împotrivă

“Cultura milenară consideră căsătoria ca un contract realizat între un bărbat şi o femeie. Schimbând acest înţeles asupra a ceea ce este o familie poate produce consecinţe foarte grave în viitor” – a spus Jose de Cruz Policarpo, cardinalul Lisabonei.

Proiectul trebuie ratificat de preşedintele conservator Anibal Cavaco Silva. Dacă acesta îl aprobă, atunci Portugalia se va alătura Spaniei, Belgiei, Olandei, Norvegiei, Suediei, Africii de Sud şi Canadei în ceea ce priveşte recunoaşterea căsătoriilor între homosexuali; toate celălalte state permiţând cuplurilor de homosexuali să adopte şi copii.

Sepranţele homosexualilor şi lesbienelor au fost compromise anul trecut de respingerea, de către Blocul partidelor de stânga şi de oprirea susţinerii din partea Curţii Constituţionale, a proiectului privind recunoaşterea căsătoriei între homosexuali.

Şampanie şi tort de nuntă

Votul de vineri a generat sărbătorirea lui de către 70 de suporteri în clădire, care au aclamat când au fost anunţate rezultatele. Ei au continuat să se manifeste afară, bând şampanie şi tăind felii de tort de nuntă.

“Vorbim de un stat care a înăbuşit, hărţuit şi incriminat relaţiile între oamenii de acelaşi sex, iar acelaşi stat afirmă azi că homosexualii se bucură acum de aceeaşi recunoaştere şi demnitate în faţa legii ca şi heterosexualii” – a spus Paulo Corte-Real, şeful ILGA, una dintre cele mai mari organizaţii pentru homosexuali şi lesbiene din Portugalia.

Blocul partidelor de stânga şi Partidul Verde, care au susţinut proiectul, au criticat guvernul pentru că nu au inclus în legea pentru homosexuali şi dreptul de a adopta copii.

“Guvernul şi-a dat luişi dreptul să discrimineze” – a spus Jose Pureza, preşedintele Blocului partidelor de stânga.

“Adopţia este diferită de căsătorie. În adopţie, prioritare nu sunt drepturile unor oameni liberi, dar în ceea ce priveşte interesul copiilor, statul trebuie să-l protejeze” – a spus Socrates.


Reportaj realizat de Shrikesh Laxmidas

tradus de dan.camen.

sursa>

http://af.reuters.com/article/worldNews/idAFTRE6073ZY20100108?pageNumber=2&virtualBrandChannel=0

 
Scrie un comentariu

Scris de pe ianuarie 9, 2010 în articole, citadela, diverse

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Parada gay-lor din Chisinau a fost oprita!

parada gay din chisinau 2008 oprita de oameni

Parada gay-lor din Chisinau a fost oprita!

11 mai 2008

Deja de o saptamana populatia din Chisinau era agitata: cica un grup de homosexuali veniti de prin aiurea au de gand sa marsaluiasca prin centrul capitalei. Activistii pentru prima data in istoria moldovei au depus flori la monumentul „victimelor holocaustului”, cu care deobicei se asociaza. Optimizmul homosexualilor din ajunul zilei in care se preconiza organizarea marsului s-a dovedit a fi o liniste inaintea furtunii.

Chiar in primele ore ale diminetii se simtea o atmosfera de incordare: tot centrul orasului era patrulat activ de politie, agentii serviciilor de informatie si securitate filmau staruitor tinerii care se adunau in grupuri.

Asa cum s-a comunicat anterior pe internet, militantii anti-gay urmau sa se adune in fata Palatului National la orele 10.00. Reprezentantii cultelor protestante, din motive necunoscute, au decis organizarea unei actiuni „pro-familia” separate.

Dupa port si comportament se puteau evidentia si grupurile care au venit sa opreasca actiunile Gender-Doc: reprezentantii Asociatiei Ortodoxe Preafericita Maica Matrona, batrani, tineri, barbati cu barbi, fete in batic si fuste lungi, skinheazii, Noua Dreapta in bocanci si national-bolsevicii cu fetele acoperite, tinerii de la ASCOR (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani din Basarabia) si ASCOM (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Moldova).

In timp ce lumea se pregatea de actiuni discutand activi miscarile care ar urma sa fie facute in cazul sosirii „sodomitilor”, protestantii organizasera o campanie de promovare ai propriilor culte, ei insa nu erau luati in seama, la moment exista o problema ceva mai importanta.
Stirea despre sosirea autobuzului cu „cu baieti albastri” s-a raspandit asemenea unui fulger. Lumea brusc s-a indreptat spre strada 31 august, unde, in fata Bibliotecii Nationale homosexualii se pregateau de mars, cu pancarte si baloane.

„Nu-i lasati sa treaca!” a strigat o femeie in varsta si multimea a blocat ca in cleste autocarul. Din toate colturile strazilor continuau sa soseasca grupuri de oameni, veteranii razboaielor din Afganistan si Transnistria faceau ordine printre multime pentru a debloca traficul rutier.
Unicul protest simbolic pe care au reusit sa faca homosexualii a fost aruncarea unui balon pe geam, care se ridicase in sus si disparuse printre crengile copacilor. Si alti „pasageri” din autocar au incercat sa faca acelasi lucru, dar toate baloanele au fost sparte de oamenii din strada.
Fetele activistilor gay nu exprimau optimism. La incercarea de a face cateva poze acestea si-au intors despretuitor spinarea ziaristilor demonstrand infricosatoarea inscriptie: „The European Parliament is watching” („Parlamentul European va priveste”). Probabil saracii gay nu sunt la curent cu ultimele informatii : adineauri Comisia Europeana a refuzat adoptarea directivei care ar prevedea interzicerea discriminarii minoritatilor sexuale, fapt care ar putea insemna o renuntare a UE la promovarea „drepturilor” perechilor homosexuale.

Deja era evident ca planurile Gender-Doc esuasera, iar orice incercare de a organiza niste actiuni de protest s-ar putea soldata cu acte de violenta din partea populatiei locale care este vadit nemultumita de poposirea „strainilor albastri”. Homosexuali au fost nevoiti sa-si stranga steagurile, pancartele si sa bata in retragere: doar dupa ce au asigurat multimea ca nu vor organiza nici un fel de marsuri, activistii gay au fost lasati sa plece in pace, fara a fi supusi unor violente.
Dupa ce a plecat autocarul, multimea de oameni s-a indreptat spre Piata Marii Adunari Nationale, pentru a se asigura ca „baietii albastri” nu se vor reintoarce, fapt care, judecand dupa reactia populatiei, era putin probabil.

Cultele baptiste organizasera un miting in fata cladirii guvernului cu ingenuncheri si caderi in transa. Skinheazii plecasera sa patruleze sediul Gender Doc, domnisoarele national-bolsevice imbracate in negru (semi-skinhead, semi-antifa) si cu fetele acoperite purtau in mana afise „anti-gay” iar unul din veteranii din afganistan anuntasera: „Razboiul s-a terminat fratilor, putem pleca pe la case!”


sursa> http://chisinau.novopress.info/?p=884

foto> http://logos.md/2008/05/13/parada-gay-lor-a-fost-oprita/


 
Scrie un comentariu

Scris de pe mai 18, 2008 în citadela, diverse, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

Propunere pentru interzicerea manifestarilor homosexualilor respinsa de Senat

homosexualii dau reviste gratuite pentru a face reclama paradei

Propunere pentru interzicerea manifestărilor homosexualilor

respinsă de Senat

O propunere legislativă care vizează interzicerea propagării şi manifestării ideilor şi manifestărilor homosexualilor a fost respinsă, azi, de plenul Senatului, cu 17 voturi pentru, 16 abţineri şi 27 de voturi împotrivă.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice viza instituirea unor interdicţii şi sancţionarea contravenţională a unor fapte şi acte care privesc ‘propagarea ideilor şi manifestărilor homosexualilor şi lesbienelor’, inclusiv organizarea, în acest scop, a adunărilor publice de către aceştia.

Senatorul PRM Aurel Ardelean, care a luat cuvântul din partea iniţiatorilor, a declarat că, ‘în ultimul timp, a ajuns să fie atacată instituţia fundamentală a familiei, punându-se problema inclusiv în ţara noastră a legiferării căsătoriei persoanelor de acelaşi sex’, iar pentru susţinerea acestei idei, în ultimii doi-trei ani, au avut loc, ‘în sfântă zi de duminică’, manifestări ale homosexualilor

‘Fiecare dintre aceste manifestaţii publice ale homosexualilor, lesbienelor şi, probabil, ale unor transsexuali desfăşurate în Capitala României s-au soldat cu altercaţii între manifestanţi şi contramanifestanţi’, a declarat Aurel Ardelean.

copil cu parintele sau incercand sa scape de parada si de ciocnirile violente ce au survenit pe timpul acestei parade


El a explicat că, potrivit propunerii legislative, primarul localităţii, la propunerea comisiei de avizare, ar urma să interzică organizarea adunărilor publice atunci când deţine date din care rezultă că desfăşurarea acestora duce la încălcări ale prevederilor legii.

Pe de altă parte, secretarul Comisiei pentru apărare din Senat, Karoly Szabo Ferencz (UDMR), a declarat că, la nivelul comisiei, s-a adoptat raport de respingere întrucât propunerea legislativă încalcă drepturi prevăzute de Constituţie, precum cel al egalităţii în drepturi, al libertăţii de exprimare a gândurilor şi ideilor. De asemenea, încalcă prevederile conform cărora mitingurile şi demonstraţiile sunt libere şi se pot desfăşura în mod paşnic.

convoi de jandarmi pazesc pe homosexuali pe cand acestia merg cu parada lor pe strazile capitalei


‘Peste 90% din cetăţenii României s-au pronunţat împotriva unor asemenea manifestări în public ale homosexualilor şi lesbienelor pe teritoriul României. Noi, reprezentanţii lor în Parlament, considerăm că avem datoria să intervenim, să propunem o modificare a textului şi să interzicem manifestările publice ale acestora. Private – este păcatul lor’, a spus senatorul PRM Gheorghe Funar.

Printre iniţiatorii propunerii s-au numărat: Aurel Ardelean, Gheorghe Funar, Irina Loghin, Corneliu Vadim Tudor (senatori PRM), Gheorghe David (senator PD), Viorel Duca (senator PNL), Mircia Giurgiu (deputat independent). Senatul a fost prima cameră sesizată.

sursa> http://www.adevarul.ro/articole/propunere-pentru-interzicerea-manifestarilor-homosexualilor-respinsa-de-senat/341033

foto 1> http://www.bbc.co.uk/romanian/specials/142_parada_gay/page6.shtml

foto 2,3> http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&rss=1&id=315192

 
Scrie un comentariu

Scris de pe februarie 11, 2008 în articole, citadela, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , ,