RSS

Arhive pe etichete: ierarh

Legea Cultelor, reexaminata la Chisinau dupa protestele si amenintarile preotilor ortodocsi cu incetarea rugaciunilor pentru conducerea tarii si dupa intalnirea premierului Vlad Filat cu membrii Sinodului Mitropoliei Moldovei

[Am urmarit de cateva zile evolutia acestui subiect in spatiul Rep. Moldova, tocmai pentru a-mi contura in minte traseul pe care il urmeaza. Am remarcat, inca de la inceput, stilul agresiv de abordare a problemei, ca din „cap de bour”, de catre Mitropolia Moldovei, si asta nu este prima data cand se intampla. Ca si in demersul de introducere in programa scolara moldava a materiei de studiu obligatorie, numita „Bazele Ortodoxiei”, unde s-a recurs de catre Mitropolia Moldovei la proteste de strada, declaratii oficiale sinodale, asocieri publice politice si initieri de referendumuri, adica tot felul de presiuni diplomatice, si in aceasta chestiune, privind inregistrarea oficiala la Culte a Ligii Islamice, traseul abordat de Mitropolia IPS Vladimir a fost aproximativ la fel. Noutatea aici?… „Intreruperea comuniunii” (ca este la moda acum in spatiul bisericesc) tocmai cu conducerea tarii, de catre unul din episcopii Mitropoliei. Adica incetarea pomenirii la slujbe a conducatorilor tarii, mai precis eludarea ecteniei cu pricina. Stirea aparuse in presa de cateva zile si nu-mi venea sa cred ce se intampla. Asa am asteptat… pana acum! Cred ca acest demers este un exces din partea episcopului Marchel de Balti si Falesti, precum si a preotilor sai din subordine, si consider aici justificata pozitia Mitropoliei Basarabiei. Ce ar insemna acum sa nu mai pomenim la slujbe conducerea tarii, doar pentru ca nu ne mai convin desele decizii pe care aceasta le adopta?… Tocmai, prin rugaciune se pot indrepta lucrurile, si nu prin indepartarea ei! Protestele nu trebuie sa ia locul rugaciunii, fiindca astfel Biserica isi reneaga esenta! Sinodul Mitropoliei Moldovei se pare ca a dat, in cele din urma, dovada de maturitate, respingand (cel putin la nivel declarativ, oficial) propunerea episcopului Marchel, care pana la urma s-a conformat deciziei sinodului mitropolitan *(vezi primul UPDATE de la sfarsitul postarii). Incetarea pomenirii stapanirii tarii este, pana la urma, un „as in maneca” Mitropoliei Moldovei, data fiind relatia de apropiere pe care o are IPS Vladimir cu anumiti oameni politici basarabeni; pentru ca „intreruperea comuniunii” cu acestia ar insemna, totodata, si o eventuala nesustinere a politicienilor la alegerile parlamentare. Revenind insa la „Legea Cultelor” din Rep. Moldova, sunt de acord ca aceasta chiar are multe lacune serioase, mai ales in ceea ce priveste inscrierea oficiala a unui cult, lucru care se poate face foarte usor si facil de catre orice asociatie religioasa care are peste 100 de membri, adica foarte putini. Este, deci, necesara modificarea Legii acesteia si revizuirea felului cum s-a inscris intre cultele recunoscute oficial de catre Stat Liga Islamica din Rep. Moldova, pentru ca, din cate am inteles, membrii acesteia sunt foarte putini si s-a tinut oarecum sub ascuns opiniei publice. O dovada in plus a ineficientei acestei Legi este faptul ca exista momentan inscrise oficial in Rep. Moldova 31 de culte, un adevarat panteon religios. Prezenta prim-ministrului Vlad Filat la sedinta Sinodului Mitropolitan din 25 mai a.c. si declaratiile ulterioare de la finalul intalnirii ale lui si ale IPS Vladimir confirma faptul ca este posibila modificarea in viitorul apropiat a acestei Legi si eventuala reconsiderare a statutului Islamului in Rep. Moldova. Stirile propuse spre citire mai jos sunt redate cronologic. Am inserat si doua UPDATE-uri, cel de-al doilea fiind un articol foarte documentat si interesant, semnat de Vlad Cubreacov in Flux *(27 mai) – dan.camen.]

~~~+~~~

Islamul naște supărări! Preoții nu se vor mai ruga pentru Filat și Lupu

Publika.md / 23 mai 2011

Nu se vor mai ruga pentru conducerea ţării. Aceasta este decizia pe care au luat-o mai mulţi parohi ai bisericilor din ţară în semn de protest faţă de legalizarea islamului. La rândul său, Mitropolia Moldovei contestă intenţia acestor parohi şi spune că ei nu sunt în drept să ia astfel de decizii.

Mai departe nu vom pomeni anume stăpânirea ţării. Dat fiind faptul că acele mişcări şi acele lucruri pe care le observăm noi, mai ales cele legate de înregistrarea islamului, contravin la ceea ce promovăm în societate„, a explicat duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, Teodor Roșca.

Preoţii spun că vor sprijini în rugaciune înalţii funcţionari ai statului numai după anularea deciziei Ministerului Justiţiei. Mai mult, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a declarat, pentru Publika TV, că va trimite scrisori la toate bisericile din Făleşti, Bălţi şi Sângerei cu rugămintea de a nu mai pomeni conducerea ţării în rugăciuni, pentru că ar fi anticreştină. Mitropolia Moldovei, însă, dezaprobă decizia parohilor.

Această problemă nu a fost discutată în cadrul Sinodului Mitropoliei. O atare decizie dacă şi se ia, ţine de competenţa Sfântului Sinod„, a menționat Maica Epistemia, de la serviciul de presă al Mitropoliei Moldovei.

Săptămâna trecută, în mai multe localităţi din ţară, mii de preoţi şi credincioşi au protestat împotriva legalizării islamului în Republica Moldova. Ei au purtat pancarde cu inscripţiile: „Biserica Ortodoxă este mama poporului nostru” şi „Moldova – ţara ortodoxă„.

sursa>

http://www.publika.md/exclusiv–preotii-nu-se-mai-roaga-pentru-filat–lupu-si-plahotniuc-afla-motivul_335821.html

http://unimedia.md/?mod=news&id=34204

~~~+~~~

Mitropolia Moldovei acuzată că renunţă la rugăciunile pentru conducerea Moldovei,

în favoarea celor pentru conducerea Rusiei

Publika.md / 24 mai 2011

Mitropolia Basarabiei va continua să se roage pentru conducerea ţării, chiar dacă Mitropolia Moldovei nu mai face acest lucru. Feţele bisericeşti spun că ţine de datoria lor să se roage pentru fiii neamului, indiferent de culoarea lor politică.

„Mai presus de toate supărările, incertitudinile pe care le-ar avea, indiferent de gen, culoare politică sau stindard, biserica are obligaţia să se roage pentru fiii neamului„, a menţionat Ioan Barbău, protopop de Chişinău, Mitropolia Basarabiei.

Având în vedere că Mitropolia Moldovei este reprezentanţa oficială a Bisericii Ruse, se vede că ei se roagă pentru fiii neamului său şi nu al nostru„, a mai adăugat acesta. […]

Religia islamică a fost înregistrată oficial de Ministerul Justiţiei, la mijlocul lunii martie.

sursa>

http://www.publika.md/mitropolia-moldovei-acuzata-ca-renunta-la-rugaciunile-pentru-conducerea-moldovei–in-favoarea-celor-pentru-conducerea-rusiei_336851.html

~~~+~~~

Şedinţa Sinodului la sediul mitropolitan

 Mitropolia.md/ 25 mai 2011

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a convocat arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Moldovei la şedinţa sinodului. În cadrul şedinţei s-a discutat pe marginea Statutului de funcţionare al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

S-a decis constituirea Comisiei mitropolitane pentru canonizarea sfinților care au proslăvit pământul moldav, fiind ales preşedinte PS Episcop Petru de Ungheni şi Nisporeni. Totodată, comisia urmează să includă reprezentanţi din toate eparhiile.

A fost definitivat programul vizitei în Republica Moldova a Sanctității Sale Patriarhul Kiril, preconizată în luna octombrie anul curent.

Au fost invitaţi reprezentanţi ai Academiei Teologice, discutându-se despre revizuirea statutului și perspectivele de reorganizare a Seminarelor Teologice. Prea Sfinţitul Sava a solicitat completarea rândurilor învăţăceilor vorbitori de limbă rusă la Şcoala Duhovnicească din Tighina.

Prea Sfințitul Episcop Marchel de Bălți și Fălești a venit cu propunerea de a exclude cererea pentru „stăpânire” din cadrul slujbelor în urma recentei înregistrări a Ligii musulmanilor. Membrii sinodului nu au susținut propunerea ierarhului, menționând că aceasta contravine statutului bisericesc.

sursa>

http://www.mitropolia.md/main/show_article/5157

 ~~~+~~~

Membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova s-au întâlnit cu Prim Ministrul Vlad Filat

Mitropolia.md/ 25 mai 2011

Arhiereii din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove au purtat discuţii la Palatul Mitropolitan cu domnul Prim Ministru Vlad Filat pe marginea actualei Legi a cultelor, accentuând necesitatea modificării acesteia.

Domnul V. Filat a declarat că urmează să fie efectuată o amplă analiză pe marginea modalităţii în care a fost înregistrată Liga Islamică. În acelaşi timp, urmează să fie studiată și modificarea Legii cultelor. Prim ministrul a mai menţionat că s-a convenit asupra creării unei comisii care să includă şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru ajustarea Legii cultelor la situaţia din Republica Moldova.

La rândul său, ÎPS Mitorpolit Vladimir a subliniat faptul că orice decizie luată cu privire la modificarea Legii cultelor trebuie să fie în conformitate atât cu legislaţia, cât şi cu doleanţele Bisericii. Pe lângă aceasta, Înalt Prea Sfinţia Sa a declarat că Biserica Ortodoxă din Moldova continuă să se roage pentru conducerea ţării spre a lua decizii spre binele poporului.

sursa>

http://www.mitropolia.md/main/show_article/5159

~~~+~~~

Legea cultelor, reexaminată la Chişinău după protestele preoţilor ortodocşi

Evz.ro / 25 mai 2011

Guvernul Republicii Moldova este dispus să reexamineze Legea cultelor, în urma unor proteste generate de înregistrarea Ligii islamice, care permite acestui cult religios să activeze oficial, transmite Agerpres.

Premierul Vlad Filat a anunţat astăzi, după participarea la Sinodul Mitropoliei Moldovei, că va fi creată o comisie mixtă pentru ajustarea legii „pentru ca (aceasta) să fie adecvată situaţiei din Republica Moldova”.

Mitropolitul Moldovei, Vladimir, a reiterat solicitarea Bisericii Ortodoxe de a fi revocată decizia privind înregistrarea Ligii Islamice. În context, mitropolitul a dat ca exemplu legislaţia României în acest domeniu, afirmând că în România un cult sau altul poate fi înregistrat doar după dezbateri publice, ceea ce în Republica Moldova nu s-a întâmplat.

Înregistrarea Ligii islamice în Republica Moldova, în martie anul curent, a provocat mai multe discuţii în societate, inclusiv proteste, săptămâna trecută, ale preoţilor şi enoriaşilor în mai multe localităţi. Ulterior, unii preoţi au anunţat că renunţă să se mai roage pentru conducerea ţării, dar după Sinodul de miercuri, Mitropolitul Vladimir a anunţat că aceştia îşi vor revizui decizia.

Circa 95% din cetăţenii Republicii Moldova sunt ortodocşi, conform ultimului recensământ al populaţiei, efectuat în 2004. „Importanţa şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe”, sunt recunoscute în Legea privind cultele religioase, adoptată în anul 2007. Acelaşi act normativ permite, însă, ca un cult religios să poată fi înregistrat, dacă printre fondatorii acestuia sunt cel puţin 100 de cetăţeni ai Republicii Moldova. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate 31 de culte”.

sursa>

http://www.evz.ro/detalii/stiri/legea-cultelor-reexaminata-la-chisinau-dupa-protestele-preotilor-ortodocsi-931537.html

~~~+~~~

U P D A T E

Marchel opreşte afurisenia 

Jurnal.md / 27 mai 2011

Legea privind oficializarea cultelor religioase în Moldova ar putea fi revizuită

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, şi-a suspendat intenţia de a solicita bisericilor din eparhia sa de a nu mai pomeni în rugăciuni conducerea Republicii Moldova, decizie luată în urma şedinţei Sinodului Mitropoliei Moldovei din 25 mai curent, la care a participat şi premierul Vlad Filat.

Anterior, preoţii Mitropoliei Moldovei, după ample manifestaţii de protest, au ameninţat că nu se vor mai ruga pentru conducerea ţării. Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, a calificat demersul preoţilor manifestanţi drept anticreştin.

Relevăm că, înaintea convocării sinodului, înregistrarea islamului în Republica Moldova a provocat scandal în interiorul Mitropoliei Moldovei. Unii preoţi, după manifestaţiile de protest, organizate săptămâna trecută, în mai multe raioane ale republicii, au declarat că nu se vor mai ruga pentru înalţii funcţionari ai statului. Şi asta pentru că, în opinia lor, autorităţile Republicii Moldova promovează acţiuni incompatibile cu valorile religiei creştine. „Nu vom mai pomeni stăpânirea ţării, deoarece mişcările şi lucrurile pe care le observăm, mai ales cele legate de înregistrarea islamului, contravin valorilor pe care le promovăm în societate”, a menţionat pentru un post TV duhovnicul mănăstirii Ciuflea, Teodor Roșca.

În acelaşi timp, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, a ameninţat că va trimite scrisori bisericilor din raioanele Făleşti, Bălţi şi Sângerei în care va solicita preoţilor parohi să nu mai pomenească conducerea ţării în rugăciuni pentru că ar fi anticreştină. De obicei, preoţii rostesc în rugăciunile lor, în cadrul serviciului religios, o frază prin care invocă puterea divină pentru a ajuta guvernarea să asigure o viaţă liniştită şi prosperă ţării.

Scandal la mitropolie

Trebuie să amintim că Mitropolia Moldovei a dezaprobat acţiunea parohilor şi episcopului de Bălţi. Secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, declara pentru JURNAL înaintea convocării sinodului că ceea ce face episcopul Marchel ţine de competenţa Sinodului Mitropoliei. În general, ne spunea Cheibaş, preoţii nu pot modifica ecteniile (rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios – n.a.).

Comunicându-i poziţia mitropoliei, episcopul Marchel a intervenit violent: „Cine este acest Cheibaş?! Un protoiereu nu poate judeca hotărârile unui episcop! Nu comentez nişte vorbe lipsite de temei”. În plus, ierarhul a ţinut să precizeze că va continua acţiunea sa. „Chiar duminică, voi emite o hotărâre bisericilor din eparhie cu următorul conţinut: «Vă binecuvântez să lipsiţi de suport de rugăciune autorităţile statului, deoarece considerăm hotărârile lor, pe bună dreptate, anticreştineşti. Această hotărâre va fi valabilă până când autorităţile statului se vor schimba spre bine»”, ne-a comunicat arhiereul.

„A nu te ruga nu este creştineşte”

În opinia părintelui Pavel Borşevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chişinău, a nu te ruga este un gest anticreştin. Chiar şi în cazul celor care greşesc ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să-i îndepărteze de la rău. În cazul dat, aceşti preoţi nu vor ca ţara să prospere, opinează Borşevschi.

În ce priveşte ecteniile care stabilesc pentru cine să se roage preoţii noştri, părintele Borşevschi ne-a declarat că asemenea decizii prevăd anumite zile în an, ca exemplu o zi specială în care se roagă pentru cei căzuţi pe câmpul de luptă, pentru victimele regimului comunist etc. „Trebuie să vă spun că atunci când a decedat Iuri Andropov, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a emis un ordin prin care solicita preoţilor să se roage, nu pentru robul lui Dumnezeu, dar, pur şi simplu, pentru Iuri, pentru că era ateist”, relatează Borşevschi.

Marchel: „Nu urmăresc obiective politice”

Solicitat de JURNAL să spună dacă, prin acest demers, urmăreşte obiective politice, episcopul Marchel a declarat: „Nu urmăresc niciun obiectiv politic, acţiunea mea este una civică şi bisericească”.

După şedinţa Sinodului Mitropoliei din 25 mai curent, episcopul Marchel a declarat pentru JURNAL că „instituie moratoriu pe acţiunea sa pentru un termen rezonabil”. În context, ierarhul a declarat că „starea spirituală din republică a fost tulburată de fostul ministru al Justiţiei, care a tăinuit timp de 30 de zile decizia guvernului privind înregistrarea islamului pentru a nu fi atacată în judecată”.

Arhiereul a menţionat de asemenea că decizia sa a fost determinată de promisiunile premierului Filat în domeniul stării duhovniceşti din Republica Moldova.

sursa>

http://jurnal.md/ro/news/marchel-opreste-afurisenia-205715/

~~~+~~~

U P D A T E 2

Filat, legea cultelor şi un fals conflict între ortodocşi şi musulmani

Flux.md / 27 mai 2011

Premierul Filat a gafat din nou. Luat de val, acesta a participat, la 25 mai, la şedinţa sinodului structurii locale a Patriarhiei Moscovei, promiţând public că se angajează, în faţa respectivei structuri şi a societăţii, să „rezolve câteva probleme”. Filat a specificat că este vorba, de fapt, de două probleme. Acestea ţin, pe de o parte, de modificarea Legii cultelor religioase şi a părţilor lor componente şi, pe de altă parte, de înregistrarea Ligii Musulmanilor din Republica Moldova, de către Ministerul Justiţiei, ca urmare a unei Decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Vladimir Filat, urmaşul lui Vasile Tarlev

Cele două subiecte merită atenţia noastră. Să le luăm pe rând. Cât priveşte Legea cultelor religioase, trebuie să amintim că aceasta a fost adoptată în anul 2007 pentru executarea, la capitolul „Măsuri generale”, a Hotărârii CEDO, pronunţate la 13 decembrie 2001, în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”, speţă în care Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) a avut calitatea de terţ intervenient. În acel dosar, structura Bisericii Ruse din ţara noastră a compărut alături de guvernul Tarlev, a cărui poziţie a împărtăşit-o integral. Modul de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 a fost monitorizat, între anii 2002 şi 2010, de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CM al CoE). Parlamentul care a votat legea respectivă a fost dominat de majoritatea PCRM. Cu toate acestea, legea a întrunit sprijinul tuturor fracţiunilor şi grupurilor informale din Parlament, inclusiv al unor deputaţi ca Vladimir Filat, Dumitru Diacov sau Marian Lupu, actuali fruntaşi ai coaliţiei de guvernământ.

În paranteză fie spus, suspendarea acestei monitorizări a fost posibilă, la 4 martie 2010, ca urmare a demersurilor Ministerului Justiţiei, condus de Alexandru Tănase, şi a faptului că Mitropolia Basarabiei şi-a retras, prin scrisoare oficială, încă din toamna anului 2009, din motive necunoscute şi greu de înţeles, absolut toate capetele de plângere pe care le-a susţinut constant în faţa CM al CoE între anii 2002 şi 2009. Monitorizarea constituia cea mai importantă formă de protecţie internaţională a Mitropoliei Basarabiei. Cu titlu de fapt divers trebuie să arătăm că persoanele cărora li se datorează nemijlocit suspendarea monitorizării sunt trei: ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, avocatul Alexandru Postică (tot el avocatul lui Ernest Vardanian şi al lui Ilie Cazac) şi preotul Ianec (Ion) Cosoi, promovat în funcţia de vicar administrativ al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Dată fiind configuraţia actuală a Parlamentului, o eventuală modificare a Legii cultelor ar putea fi operată doar de fracţiunea PLDM, împreună cu cea a PCRM. Putem spune de pe acum că poziţionarea lui Filat de partea ierarhilor de sub oblăduirea Moscovei va conduce în mod inevitabil la un conflict dintre Republica Moldova şi Consiliul Europei. O consecinţă logică a acestui fapt ar putea fi redeschiderea de către CM al CoE a monitorizării modului de îndeplinire a Hotărârii CEDO din 2001 pronunţate în cazul Mitropoliei Basarabiei. În loc să rezolve o problemă, premierul Filat va crea mai multe. În loc să meargă pe calea concilierii şi a medierii, Filat păşeşte pe cea a confruntărilor religioase şi jurisdicţionale. Aşa stând lucrurile, el va trebui să-şi asume toate consecinţele şi deplina responsabilitate pentru această poziţie evident greşită.

Între euroconformitate şi interes secular-politic

Legea cultelor religioase şi a părţilor lor componente a fost expertizată de către Consiliul Europei şi a făcut obiectul mai multor Rezoluţii interimare ale CM al CoE. Pentru motive de conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi cu jurisprudenţa CEDO, orice modificare a respectivei legi va trebui supusă, potrivit angajamentelor asumate oficial de către Republica Moldova, unor noi expertizări. Astfel, orice modificare sau completare a Legii cultelor nu va putea depăşi cadrul stabilit de Convenţia Europeană şi de Hotărârea CEDO în speţa „Mitropolia Basarabiei şi alţii versus Republica Moldova”. Se cuvine să mai amintim că legislaţia Republicii Moldova despre culte a făcut, de-a lungul anilor, obiectul criticilor din partea Departamentului de Stat al SUA, dar şi din partea OSCE, fapt consemnat în Rapoartele anuale cu privire la situaţia drepturilor omului din ţara noastră.

Teama de Mitropolia Basarabiei

Mitropolia Chişinăului şi „a întregii Moldove” s-a împotrivit de la bun început adoptării unei legi euroconforme despre culte, lansând apeluri, declaraţii sau demersuri publice sau organizând în mod repetat manifestaţii de protest. Toate aceste reacţii au pornit de la teama absurdă şi iraţională de creştere şi consolidare a Mitropoliei Basarabiei şi, respectiv, de scădere numerică şi descreştere a puterii de influenţă şi control a structurii locale a Patriarhiei Moscovei. Pe scurt, opoziţia Mitropoliei „întregii Moldove” a avut la bază raţiuni geopolitice şi secular-politice evidente (egoiste şi destul de meschine) şi nu a fost dictată de dorinţa unei reflecţii sau dezbateri publice într-o societate autentic democratică. Motivele sau pretextele invocate constant au fost de natură istorică, emoţională şi chiar social-politică, nicidecum juridică. Acum, când comunitatea religioasă a musulmanilor din Republica Moldova a fost înregistrată în ordinea stabilită de lege, mitropolia Patriarhiei Moscovei agită un alt pretext, cel al pericolului unui conflict iminent dintre civilizaţia de factură creştin-ortodoxă şi cea de factură islamică.

Cine şi câţi sunt musulmanii din Republica Moldova?

Comunitatea musulmanilor (sau cultul religios islamic) înregistrată cu denumirea de Liga Musulmanilor din Republica Moldova este reprezentată de cetăţeni moldoveni stabiliţi la noi încă din perioada sovietică. Aceştia au, în cele mai multe cazuri, particularităţi etnice, fiind de origine azeră, tătară sau uzbekă. Datele recensământului general al populaţiei Republicii Moldova din octombrie 2004 sunt relevante în acest sens. Ele indică, printre cetăţenii moldoveni, o prezenţă de 259 de arabi, 891 de azeri, 108 ceceni, 256 de kazahi, 211 tadjici, 974 de tătari, 269 de turci, 220 de turkmeni şi 745 de uzbeci. Cumulând aceste date oficiale, obţinem un total de 3933 de persoane. Majoritatea dintre aceşti cetăţeni moldoveni, putem presupune, în linii foarte mari, ar fi, prin tradiţie, de confesiune musulmană. Cu toate acestea, doar 1667 de cetăţeni moldoveni au indicat islamul, la recensământul populaţiei din 2004, ca religie a lor. Aceştia sunt musulmanii împământeniţi la noi, ca să folosim un termen mai vechi. Raportat la ansamblul corpului social, numărul musulmanilor din Republica Moldova este unul infim (sub 1%), inferior, de exemplu, numărului de membri ai celui mai numeros cult neoprotestant, cel evanghelist-baptist, care întruneşte circa 1,7% din totalul populaţiei adulte. Comparând cifra de 1667 de musulmani declaraţi cu numărul altor comunităţi etnoconfesionale, vom observa că datele statistice indică o prezenţă de 902 persoane de confesiune mozaică (iudei sau evrei) şi de 101 armeni (gregorieni). Cu toate acestea, cultul mozaic (Confederaţia Comunităţilor Evreieşti din Republica Moldova) şi cultul gregorian (Biserica Apostolică Armeană) au un statut legal, fiind dotate cu personalitate juridică.

Studenţii musulmani

Este adevărat că prezenţa musulmană în Republica Moldova, în special la Chişinău, este mai numeroasă. Aceasta se datorează unei importante mase aluvionare (de ordinul miilor) de studenţi şi doctoranzi de origine arabă care îşi fac studiile în bază de contract la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) şi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Această masă islamică aluvionară este una provizorie în Republica Moldova.

Ligă, cult sau comunitate?

Titulatura de „Ligă a musulmanilor” este una inadecvată din punct de vedere al scopurilor admise de legea cultelor pentru asemenea cazuri, cu toate că este conformă cu norma juridică europeană. Această denumire trimite, mai degrabă, la scopuri extrareligioase, semănând mai mult cu una de organizaţie neguvernamentală sau de entitate politică. Este interesant să vedem cum se va implica premierul Filat în „rezolvarea acestei probleme” şi ce vor spune partenerii europeni ai ţării noastre în legătură cu acest subiect. Din câte cunoaştem, Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău monitorizează situaţia religioasă din Republica Moldova, redactând periodic Rapoarte în materie. Politic vorbind, orice exagerare sau pas greşit al premierului Filat ar putea costa scump Republica Moldova, întrucât „chestiunea musulmană” ar putea alerta inutil Bruxellesul, făcând obiectul unor eventuale condiţii avansate ţării noastre în dialogul moldo-comunitar şi aşa destul de anevoios. S-ar putea ca tocmai acesta să fie scopul premierului Filat. Dacă este sau nu aşa, timpul o va demonstra.

Interferenţe etnice

Ne-am referit mai sus la datele statistice furnizate de recensământul general al populaţiei din 2004. Un aspect complet neglijat de cei antrenaţi în dezbaterea „chestiunii musulmane” este cel al compoziţiei etnice a comunităţii islamice „împământenite”. De foarte multe ori, temperatura relaţiilor dintre Republica Moldova şi alte state este dată de tratamentul aplicat minorităţilor etnoreligioase de la noi, înrudite cu statele respective (kin-state în engleză sau etat-parent în franceză). Este un fapt general cunoscut că state ca Israelul, Federaţia Rusă, Armenia sau Azerbaidjanul sunt sensibile la modul în care sunt tratate minorităţile lor din alte state. Este de presupus că o anulare a înregistrării Ligii Musulmanilor din Republica Moldova să ridice probleme în relaţiile Chişinăului cu Baku sau cu Moscova.

Cum au rezolvat problema alte state?

Să ne referim la două cazuri relevante. Cum totul ce ţine de confesiune este perceput în Republica Moldova fie prin prisma românească, fie prin cea rusească, este potrivit să vedem cum staul lucrurile, la capitolul relaţii cu musulmanii, în Rusia şi România.

Federaţia Rusă, din care provin cetăţenii moldoveni de origine tătară, este statul european cu cea mai mare comunitate de musulmani, estimată, potrivit declaraţiilor oficiale ale premierului Vladimir Putin, între 20 şi 30 de milioane, cu o dinamică pozitivă. Patriarhia Moscovei cultivă relaţii de bună convieţuire cu această comunitate. Dacă cineva ar aborda problema la Moscova în cheia propusă de premierul Filat sau de mitropolitul Vladimir Cantarean, tensiunile etnoreligioase ar fi de neevitat. Politica religioasă a Moscovei este, în general, una a echilibrului interreligios, marcată de tendinţe pronunţate de menţinere a comunităţii musulmane în cadrul legii. Poate ar fi cazul ca mitropolitul Vladimir şi ceilalţi vlădici de oblăduire rusă să-l consulte pe patriarhul Kiril al Moscovei, împrumutând din experienţa acestuia şi a Bisericii sale de convieţuire multiseculară cu zecile de milioane de musulmani din cuprinsul marii federaţii din răsărit.

România, ţara cu a doua Patriarhie Ortodoxă ca mărime, având o veche comunitate musulmană, turco-tătară, în Dobrogea, este un exemplu clasic de relaţii paşnice dintre ortodocşi şi musulmani. Să amintim doar că cea mai mare moschee din România a fost construită de statul român în 1910, la Constanţa, după un proiect al inventatorului Gogu Constantinescu şi al arhitectului Victor Ştefănescu, în stil egipteano-bizantin, cu unele motive arhitecturale româneşti. Cultul musulman din România are statut legal, de persoană publică. Formarea clerului musulman se face la Liceul Teologic Musulman şi Pedagogic din Medjidia, pe banii statului român. Personalul musulman de cult este format din hatipi, imami, hagii, muezini. Puţină lume cunoaşte că majoritatea tătarilor musulmani din România, ca şi o anumită parte a turcilor musulmani, provin din Basarabia de sud (Bugeac), de unde au fost expulzaţi în timpul ţarismul rus. Cu toate că pe lângă comunitatea musulmană turco-tătară există în România un număr important de imigranţi musulmani, de origine arabă, turcă sau de alte origini, nimeni nu agită spectrul confruntărilor dintre ortodocşi şi musulmani. Dimpotrivă, Patriarhia Română cultivă relaţii de bună convieţuire cu musulmanii.

În ce constă problema?

Într-adevăr, în ce constă problema pe care premierul Filat i-a promis mitropolitului Vladimir să o rezolve? Părerea noastră este că problema este una falsă. Premierul trebuie să înţeleagă că ortodocşii şi musulmanii nu sunt reciproc opozabili şi că cea mai bună cale este cea a aducerii tuturor comunităţilor religioase în cadrul legii. Asta nu au înţeles regimurile Snegur, Lucinschi şi Voronin în cazul mult prigonitei Mitropolii a Basarabiei şi Republica Moldova a fost condamnată la CEDO. În definitiv, Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată, ironia sorţii, tocmai de guvernul Tarlev, adică de cei care au prigonit-o mai abitir.

Sperietoarea islamizării în masă a găgăuzilor, de care se preocupă unii, este doar o sperietoare. Niciodată în istorie nu s-a înregistrat şi nu se înregistrează nici acum măcar un caz izolat de convertire a găgăuzilor la islam. Dimpotrivă, dată fiind comunitatea lingvistică a găgăuzilor ortodocşi cu turcii musulmani, în rândul cetăţenilor moldoveni de origine găgăuză am putea găsi suficienţi misionari creştini pentru spaţiul turcofon. Cine îşi pune însă problema misiunii ortodoxe printre popoarele de limbă turcă? Şi-o pune patriarhul Kiril? Şi-o pune mitropolitul Vladimir? Filat nici atâta!

Să fim rezonabili. O aruncare a musulmanilor din Republica Moldova în afara legii nu poate decât să degradeze climatul confesional din ţară. Dimpotrivă, abordările corecte, echilibrate ale agenţilor guvernamentali, bazate pe lege şi pe exemplele pozitive din alte state, inclusiv cele din Rusia şi România, sunt de un milion de ori mai bune decât atitudinile partizane, de aliniere la gradaţii şi agenţii confesionali ai Moscovei în ţara noastră. Suntem de părere că o comunitate musulmană menţinută în cadrul legal şi integrată în ansamblul corpului social este de preferat uneia lăsate de capul ei, pradă uşoară pentru tot felul de integrişti şi fundamentalişti islamici. Dacă şi ar exista o problemă a musulmanilor din Republica Moldova, aceasta ar trebui rezolvată civilizat şi legal, într-un cuvânt creştineşte şi omeneşte, că tot ni se vorbeşte pe mică pe ceas de valori şi principii.

Vlad CUBREACOV, FLUX

NOTĂ: Opiniile împărtăşite de autor nu corespund în mod neapărat cu punctul de vedere al redacţiei FLUX în acest subiect.

 sursa>

http://www.flux.md/articole/11801/

Citeste si>

Islamul, oficial in Republica Moldova. Mitropolitul Vladimir: “Intr-o tara crestina consider ca este o injosire pentru crestinii ortdocsi”

foto>

http://www.moldovacrestina.net/biserici/sarbatoarea-urmeaza-biblia/


Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cateva zeci de timisoreni au protestat la Catedrala Mitropolitana impotriva deciziei Sfantului Sinod de a retrage dreptul de semnatura al Inaltpreasfintitului Nicolae Corneanu

Timis Online / 22 mai 2011

Zeci de timişoreni s-au adunat duminică seara în faţa Catedralei Mitropolitane şi au protestat paşnic împotriva recentei decizii prin care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române i-a ridicat ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, dreptul de semnătură, încredinţându-i-l PS Paisie Lugojeanul, episcop vicar.

Dată fiind starea de sănătate a ÎPS Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, atribuţiile administrative au fost încredinţate PS Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhei Române, părintele Constantin Stoica.

„Am venit aici să ne exprimăm public nemulţumirea faţă de felul în care s-a luat această hotărâre. A fost invocată starea de sănătate a Înalt Preasfinţitului Nicolae Corneanu, dar nimeni nu a venit în teritoriu să o verifice”, ne-a declarat una dintre participantele la protest, o domnişoară care a ţinut să se identifice doar cu prenumele – Bianca. Ea a afirmat că deţine informaţii din rândul unor surse care au fost prezente la lucrările Sf. Sinod şi că, în conformitate cu acestea, PS. Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, ar fi declarat în plen că Mitropolitul Banatului nu mai are discernământ şi putere de decizie. „Vreau să vă spun că tatăl meu vorbeşte de mai multe ori pe zi, la telefon, cu ÎPS Nicolae, care e mereu cu judecata limpede. E adevărat că are probleme de sănătate, dar sunt strict fizice”, a adăugat tânăra. În aceeaşi idee a venit şi declaraţia unui reprezentant al Parohiei Sf. Ilie din Fabric. „Astăzi la prânz l-am sunat eu însumi pe Mitropolitul Nicolae. Evident că luciditatea sa era perfectă. L-am înştiinţat despre acest protest. A spus Dumnezeu să va ajute. L-am întrebat cum se simte şi a spus: … Singur. Vă las pe dumneavoastră să trageţi concluziile”.

Sunt îngrijorată de când am aflat din ziare despre rezultatele vremelnice ale acestei uneltiri”, a punctat şi prof. Viorica Bălteanu, care a adăugat că intelectualii oraşului ar trebui să trimită Patriarhiei un memoriu prin care să ceară revocarea deciziei Sf. Sinod. Până atunci, credincioşii nemulţumiţi, veniţi din mai multe parohii, sunt hotărâţi să repete protestul şi să cheme Timişoara să li se alăture. Ei intenţionează să obţină o autorizaţie de la primărie pentru o asemenea manifestare şi să revină peste câteva zile în atenţia publică.

sursa>

http://www.tion.ro/timisorenii-au-protestat-la-catedrala-mitropolitana/923327

~~~+~~~

Proteste pentru mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu

Ziua de Vest / 22 mai 2011

[…] Conform Sfântului Sinod, Corneanu nu se mai poate implica în niciun fel în problemele administrative ale Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţia Sa, Nicolae Corneanu, nu vrea să comenteze incredibila decizie venită de la Bucureşti. El le mulţumeşte, însă, credincioşilor care îl susţin.

Corneanu: „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin”

Atribuţiile mitopolitului vor fi preluate de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu, epicopul vicar al Timişoarei. El va fi supervizat de mitropolitul Olteniei, Prea Sfinţitul Irineu, singurul care are atribuţii de mitropolit în Banat. Cazul este unul fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Nicoale Mladin este singurul mitropolit care nu a rămas până la moarte în funcţie. Mitropolitul Ardealului s-a retras de bună voie în 1981 din cauza problemelor mentale. „Le sunt recunoscător tuturor celor ce mă susţin, nu doresc însă să vorbesc despre situaţia creată. Va fi cum va vrea Dumnezeu”, ne-a spus, mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. Acesta este mitropolit al Banatului din 1962, fiind unul dintre cei mai longevivi mitropoliţi din istoria Bisericii Ortodoxe Române.

sursa>

http://ziuadevest.ro/eveniment/20042-proteste-pentru-mitropolitul-banatului-nicolae-corneanu-.html

~~~+~~~

Mitropolitului Banatului i s-a retras dreptul de semnătură

Timpolis / 22 mai 2011

[…] Surse apropiate de Înalt Prea Sfin­ţia Sa Nicolae Corneanu ne-au decla­rat că în luarea acestei decizii au fost invocate argumente legate de o serie de obligaţii canonice pe care le are un înalt ierarh şi care presupun vizitare de parohii, participare la liturghii, obli­gaţii care nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, ţinând cont de starea de sănătate din prezent a mitropolitului Banatului.

Însă acest lucru nu are nici o le­gătură cu retragerea dreptului de sem­nătură, pentru că starea de sănătate nu a afectat în nici un fel capacităţile intelectuale ale înaltului ierarh, care ar fi putut în continuare să desfăşoare aceste activităţi administrative. Prac­tic, prin decizia de vineri Înalt Prea Sfinţiei Sa Nicolae Corneanu i-a fost luată ultima atribuţie importantă legată de exercitarea funcţiei sale.

sursa>

http://www.timpolis.ro/articol-mitropolitului-banatului-i-s-a-retras-dreptul-de-semnatura-20460.html

~~~+~~~

Săptămâna patimilor la Mitropolia Banatului

Adevarul.ro / 23 mai 2011

[…] „Este vorba de preluarea atribuţiilor administrative de către Preasfinţitul părinte Paisie Lugojanu, având în vedere starea de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului părinte mitropolit Nicolae, cu scopul bunei desfăşurări a vieţii bisericeşti în Arhiepiscopia Timişoarei. Starea de sănătate este precară. Înalt Prea Sfinţitul rămâne mitropolitul Banatului, dar sunt probleme punctuale, relaţiile cu autorităţile, cu alte culte, plata salariilor preoţilor şi alte probleme administrative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica.

Potrivit sursei citate, rocada de la Mitropolia Banatului, pe plan administrativ, se va face în zilele următoare, iar cel care preia toate sarcinile este Paisie Lugojanu. Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, supervizorul Prea Sfinţitului Paisie va fi mitropolitul Olteniei, Irineu. „Are mandat din partea Sfântului Sinod să supravegheze activitatea în Mitropolia Banatului. Supravegherea trebuie să vină din partea unui alt mitropolit, iar cel mai apropiat de Timişoara este cel de la Craiova”, a mai spus Constantin Stoica.

Un caz similar

Preluarea puterii administrative de la mitropolit nu este un caz unic, acelaşi lucru întâmplându-se şi în Moldova. „Este o hotărâre similară cu cea luată în cazul arhiepiscopului Eftimie al Romanului, care este de mai mulţi ani într-o stare de sănătate precară, iar atribuţiile administrative au fost preluate de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul”, a susţinut purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Contestat pe bloguri

Mazilirea Mitropolitului Nicolae Corneanu vine la scurt timp după ce un preot de la Parohia Fabric a declarat public că Paisie Lugojanu şi grupul de interese din jurul său încearcă să îl schimbe pentru că se opune înstrăinării unei clădiri care aparţine parohiei. Scandalul a fost aplanat numai după intervenţia mitropolitului Nicolae Corneanu, care a decis că e mai bine să fie pace şi lucrurile să rămână aşa cum sunt. „Decizia Sfântului Sinod nu are nicio legătură cu acest scandal”, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.

Chiar şi aşa, mitropolitul nu a fost anunţat de decizia care îl aşteaptă şi nu a vrut să facă niciun fel de comentarii până la primirea unei decizii scrise. Şocul de la vârful Bisericii Ortodoxe nu s-a resimţit ieri la catedrală, care a fost plină, iar mulţi dintre credincioşi nici nu au ştiut de schimbări. Pe un blog înfiinţat după scandalul din Fabric, Paisie Lugojanu este contestat vehement, iar oamenii sunt chemaţi la acţiuni de susţinere a mitropolitului.

sursa>

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/mitropolia_banatului-ips_nicolae_corneanu-paisie_lugojanul-banat_0_485351718.html

~~~+~~~

Mitropolitul Banatului pierde dreptul de semnătură

Ziua de Vest / 20 mai 2011

Decizie şoc a Sfântului Sinod, vineri, la Bucureşti…

Corneanu: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment”

Surse de la cel mai înalt nivel din cadrul Mitropoliei Banatului au cofirmat pentru ZIUA de Vest că mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, nu mai are nicio putere, după şedinţa de vineri a Sfântului Sinod. În locul său a fost numit, cu atribuţii de mitropolit, Înalt Prea Sfinţitul Irineu, mitropolitul Olteniei. Sfântul Sindod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca mitropolitul Banatului, Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu, să-şi piardă dreptul de semnătură.

Au fost invocate mai multe probleme de sănătate, dar şi unele scandaluri din Arhiepiscopia Timişoara. „S-a invocat că Înaltul nu mai face faţă, că schimbă deciziile Consiliului Eparhial şi că are probleme de sănătate. În locul lui, cu atribuţii de mitropolit, a fost desemnat Înalt Prea Sfinţitul Irineu al Olteniei”, ne-a declarat unul dintre participanţii la Sfântul Sinod.

Nicolae Corneanu a glumit şi a spus că se lasă pe mâna lui Dumnezeu. „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment. Nu ştiu nimic oficial, probabil că o să aud ce trebuie auzit. Nu am nicio tulburare. Cum vrea Dumnezeu, suntem toţi în mâna lui”, ne-a declarat mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu. […]

sursa>

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html

~~~+~~~

Iata cum suna pe internet chemarea la protest in Timisoara pentru sustinerea Mitropolitului Nicolae Corneanu:

CĂTRE TOȚI CREDINCIOȘII DIN BANAT!!!

Către toți cei care cred că bunul simț, toleranța și bunavecinătate mai reprezintă ceva pentru urbea noastră, ortodocși, catolici, greco-catolici, protestanți, neoprotestanți, musulmani, mozaici, toți cei care într-o formă sau alta ați beneficiat de PAX NICOLAUS în materie de religie,

Având în vedere decizia UNILATERALĂ a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la deposedarea de drepturile legitime a Mitropolitului Nicolae,

VĂ CHEMĂM

Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și prin acest precedent însăși ființa Bisericii Ortodoxe.

Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezimformările purtate de terți către Sfântul Sinod.

Totodată solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit!

Vă așteptăm, pentru pacea duhovnicească din această zonă să reacționați și să depuneți aceste solicitări la toate bisericile din Banat și la sediile eparhiilor care formează Mitropolia Banatului!

OAMENI BUNI!

Demonstrați acum că Biserica nu este doar o instituție de funcționari, așa cum propovăduiesc unii, ci Biserica suntem noi OAMENII!!! pentru ca

AZI ÎN TIMIȘOARA MÂINE ÎN TOATĂ ȚARA, să nu se fi strigat în zadar!!!

sursa> 

http://www.ziuadevest.ro/component/content/article/22-stiri-recomandate/20003-mitropolitul-banatului-pierde-dreptul-de-semntur.html  (Sectiunea dedicata comentariilor, user „Rascoala”)

_______________________

Citeste si>

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a ramas fara drept de semnatura

Această prezentare necesită JavaScript.

 
3 comentarii

Scris de pe Mai 23, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Interviu cu PS Irineu Pop Bitriteanul pentru Radio Reintregirea, imediat dupa alegerea ca Arhiepiscop al Alba Iuliei

Viziunea misionară, socială şi pastorală a PS Irineu,

noul arhiepiscop al Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un interviu acordat postului de Radio Reîntregirea PS Irineu şi-a exprimat viziunea Preasfinţiei Sale despre noua misiune pe care o va face în Arhiepiscopia Alba Iuliei:

„Astăzi prin milostivirea lui Dumnezeu am fost ales întâistătător pe tronul istoric şi plin de nobleţe spirituală al Alba Iuliei. Sunt la început de drum nou când poate este potrivit să-mi exprim viziunea mea despre responsabilitatea misionară, socială şi pastorală care îmi stă în faţă.

Biserica noastră este astăzi rănită de apostazie, de poluare morală, de indiferentism religios şi suntem chemaţi să punem balsamul suav pe rănile corpului ecclesial, pe rănile trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, definită în teologia noastră ca fiind extensiunea socială a lui Hristos Cel răstignit şi Înviat.

Această viziune aş putea s-o exprim în trei direcţii:

În primul rând voi avea grijă de catehizarea şi educaţia religioasă a poporului şi mai ales a tinerilor. Catehizarea duce la cunoaştere, cunoaşterea duce la iubire, iar iubirea duce la trăirea tainelor credinţei. În felul acesta putem fii creştini, nu numai cu numele, ci şi cu fapta, creştini practicanţi.

În al doilea rând, o importanţă specială voi da Dumnezeieştii Liturghii, şi când spun acesta mă refer la faptul că ea trebuie să fie trăită integral. Nu e suficient să fii prezent fizic la Sfânta Liturghie, ci trebuie să înţelegi cu mintea ce se petrece acolo, să simţi cu inima misterul pascal, să ne împreunăm vocile în a ne ruga şi a cânta împreună şi apoi să ne şi împărtăşim, bineînţeles după o pregătire prealabilă şi după sfânta Spovedaniei. Deci e nevoie o împărtăşire frecventă a credincioşilor. În felul acesta nu suntem doar spectatori, ci adoratori ai lui Hristos, Mielul înjunghiat pentru păcatele lumii, adoratori ai lui în Duh şi în Adevăr.

În al treilea rând, aş vrea să spun că mărturia noastră credincioasă este foarte necesară. Când zic acesta mă gândesc că mărturia putem s-o facem prin exemplul personal. Fiecare dintre noi, cleric sau mireni, trebuie să fie sare pământului şi lumina lumii şi-atunci atragi şi pe alţii la Hristos. De asemenea când zic de mărturie mă gândesc că trebuie să ne apropiem de cei rătăciţi şi neştiutori şi să-i aducem în matca Bisericii şi la Adevărul, care te face liber. Că spune Sf. Ap Iacov „cel ce va întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui i se va ierta mulţime de păcate” (Iac. 5, 20). Aceasta este viziunea mea privind responsabilitatea pastoral-misionară pe care o am la Alba Iulia în aceste timpuri de noapte etică, de criză morală. Să-mi ajute Bunul Dumnezeu să mă fac pildă credincioşilor cu cuvântul, cu fapta, cu purtarea şi cu dragostea.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3540

~~~+~~~

PS Irineu despre întreita datorie în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un scurt interviu acordat de PS Irineu la Radio Trinitas, imediat după alegerea la Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Preasfinţia Sa a vorbit despre o întreită datorie în noua misiune încredinţată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

„Acum la început de drum nou, de o nouă misiune, sau de responsabilitate pastoral-misionară ce mi s-a încredinţat, sunt hotărât să împlinesc acolo la Alba Iulia o întreită datorie:

În primul rând, voi acorda o atenţie deosebită slujirii pe care păstorii sufleteşti, sau preoţii, o desfăşoară. Voi căuta să-i determin a avea cât mai multă râvnă pastorală şi un dinamism entuziast în slujirea sfântă ce li s-a încredinţat. Şi mă gândesc acum la programul slujbelor religioase, care trebuie să fie foarte bogat şi intens, pentru că prin aceste slujbe se coboară ozonul harului peste turma cea cuvântătoare. Uşa bisericii să fie mereu deschisă. Şi-apoi cât îi priveşte pe păstorii sufleteşti mă gândesc şi la importanţa pastoraţiei individuale pe care ei trebuie să o desfăşoare. Să fie în căutarea oilor celor pierdute. Făcând acesta se vor valida într-adevăr ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu şi ca vase ale Duhului Sfânt, întrupări ale absolutului sau expresii ale veşniciei, cum îi numeşte un părinte athonit pe slujitorii consacraţi.

În al doilea rând, voi avea grijă de şcolile teologice şi de promovarea culturii, acolo la Alba Iulia. Zic şcolile teologice, pentru că aici se formează discipolii, care mâine-poimâine vor desfăşura activitatea lor în imensul câmp pastoral, filantropic, patrimonial şi social al Bisericii. Cultura nu va fi neglijată de mine, pentru că ştim că ea îşi are rădăcinile în cultul liturgic şi prin cultură se edifică, se iluminează sufletele şi cunoaşterea duce la trăire sau la practicarea credinţei, la trăirea tainelor credinţei. În acest domeniu intră şi sfintele mănăstiri şi schituri, care sunt prin excelenţă focare de spiritualitate şi cultură, oaze de primenire duhovnicească şi morală.

În al treilea rând, o atenţie deosebită voi acorda asistenţei sociale şi carităţii creştine, un lucru bine-plăcut lui Hristos, Marele Filantrop, despre care citim că trecea făcând binele, El într-adevăr umblă necunoscut prin lume şi se identifică mai ales cu cei care, cu glas sau fără glas, solicită mila şi ajutorul nostru. Dacă exercităm iubirea, Biserica este într-adevăr Hristosul extins în timp şi spaţiu sau Hristosul care vieţuieşte mai departe pe pământ.

Aceasta este viziunea mea la început de drum nou privind responsabilitatea mea personală, responsabilitatea Bisericii noastre într-o lume afectată de sărăcie morală, de secetă spirituală şi de oboseală în credinţă.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi ajute ca să fiu într-adevăr instrumentul Său în acea zonă a României şi prin mine să îşi împlinească voia Sa, pentru ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3541 

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpreasfintitul_parinte_irineu_bistriteanul_este_noul_

arhiepiscop_al_arhiepiscopiei_alba_iulieib_8457.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul este noul Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Basilica.ro / 19 mai 2011

Astăzi, 19 mai 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au început lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală.

După deschiderea lucrărilor, a avut loc şedinţa Sfântul Sinod pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Dintre cei doi candidaţi desemnaţi de către Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului în consultare cu Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei cu 29 de voturi din 42 exprimate. Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a obţinut 13 voturi.

Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Alba Iuliei va avea loc în Catedrala Reîntregirii din municipiul Alba Iulia în ziua de duminică 5 iunie 2011.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpreasfintitul_parinte_irineu_bistriteanul_este_noul_arhiepiscop_al_

arhiepiscopiei_alba_iulieib_8457.html

~~~+~~~

PS Irineu Pop Bistriteanul

Biografie


Preasfinţitul Părinte Irineu Pop-Bistriţeanul s-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, primind la Botez numele Ionel. Părinţii săi, Dumitru şi Rozalia, ţărani ortodocşi evlavioşi, i-au crescut pe cei doi copii ai lor, Ionel şi Traian, în frică de Dumnezeu, sădindu-le în suflet tainele credinţei. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în satul natal, între anii 1960-1968, dovedindu-se, dintru început, foarte silitor la învăţătură, fiind tot timpul premiant.

Răspunzând vocaţiei pentru preoţie, s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în anul 1973, ca şef de promoţie. Stagiul militar cu termen redus l-a satisfăcut în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. În anul 1974, începe cursurile universitare la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, pe care, după primul an, le continuă la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Aici obţine în 1978 titlul de „Licenţiat în Teologie”, cu calificativul „excepţional”, fiind şef de promoţie.

La 1 august 1978 a fost închinoviat la Mânăstirea Sinaia, judeţul Prahova, unde este tuns în monahism, la 14 octombrie 1978, primind numele Irineu, având astfel ca patron ceresc pe Sfântul Irineu de Lyon, prăznuit în ziua de 23 august. Doi ani mai târziu, la 14 octombrie 1980, a fost hirotonit ieromonah, desfăşurând o bogată activitate pastorală. În acelaşi timp, a activat şi ca ghid-muzeograf al prestigiosului monument cantacuzinesc, foarte mult vizitat de către turişi şi pelerini.

În perioada 1981-1984 a frecventat cursurile de Doctorat în Teologie în cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, la secţia Teologie sistematică, sub îndrumarea competentă a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Radu, titularul catedrei de Teologie Morală. Alţi profesori care i-au predat la cursurile doctorale au fost: Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Pr. Prof. Dr. Niculae Şerbănescu, Arhid. Prof. Dr. Petre David şi Prof. Dr. Remus Rus. La 10 iunie 1984, Patriarhul de pioasă amintire, Iustin Moisescu, i-a acordat rangul de protosinghel.

Între anii 1985-1988 a beneficiat de o bursă de studii, oferită de Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton (New Jersey – USA). La această vestită şcoală teologică a urmat cursuri de specializare în domeniul Moralei creştine şi Eticii sociale, sub îndrumarea profesorului Dr. Charles West, primind atestatul de „Research Scholar”. La Princeton, în paralel cu munca de cercetae teologică, şi-a pregătit şi redactat o bună parte din teza de doctorat.

Peste ocean, a desfăşurat şi o fructuoasă activitate ecumenică şi misionară, atât în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, cât şi în cadrul Comunităţii ortodoxe „Sfântul Fotie” din Universitatea Princeton. A participat la diverse simpozioane, servicii religioase, întruniri ecumenice, atât prin predici, cât şi prin conferinţe. De asemenea, a publicat diverse articole în presa românească şi americană, religioasă şi laică.

Reîntors în ţară, la 30 august 1988, a revenit la Mânăstirea Sinaia, unde şi-a reluat activitatea sacerdotală şi muzeografică, finalizând redactarea tezei de doctorat cu tema Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului. La 9 iunie 1989 părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu l-a numit preot slujitor la catedrala patriarhală din Bucureşti, primind şi numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc. La 26 octombrie, în acelaşi an, a primit rangul de arhimandrit.

La scurtă vreme, a fost numit Superior al Aşezămintelor ortodoxe române de la Ierusalim şi Iordan, şi Reprezentant al Bisericii noastre pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În paralel cu misiunea de îndrumător al românilor aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, s-a ocupat şi de editarea revistei ortodoxe româneşti „Învierea” (Resurrection) şi a suplimentului ei cultural-istoric „Spirit românesc”. A păstrat bune relaţii cu Patriarhia Ortodoxă şi cu celelalte Biserici şi Culte din Ţara Sfântă.

La 4 octombrie 1990, a susţinut teza de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti fiind declarat apoi „Doctor în Teologie” cu calificativul „excepţional”. În şedinţa Sfântului Sinod din 30 octombrie 1990, la propunerea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, a fost ales Episcop-vicar al Eparhiei Clujului, cu titlul „Bistriţeanul”. A fost hirotonit şi instalat la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, 21 noiembrie 1990.

În cele două decenii de arhipăstorire, prin sfinte slujbe, vizite canonice şi participări la diferite evenimente de interes social şi umanitar, a contribuit la sporirea spirituală şi culturală a credincioşilor clujeni şi bistriţeni. De asemenea, a prezidat conferinţele preoţeşti, cursurile pastorale ale preoţilor, comisia de admitere la Seminarul Teologic Ortodox şi de obţinere a Atestatului profesional teologic, comisia pentru examenul de capacitate preoţească şi comisia de examinare a candidaţilor pentru parohiile din mediul urban.

Din anul 1994 aduce o contribuţie deosebită la susţinerea şi dezvoltarea învăţământului teologic universitar clujean şi la formarea viitorilor slujitori ai Bisericii, prin predarea cursurilor de Morală creştină şi Spiritualitate ortodoxă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, predă cursuri de Istoria civilizaţiei creştine la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii creştine „Dimitrie Cantemir”. O preocupare deosebită o are pentru formarea duhovnicească a elevilor seminarişti, fiind frecvent în mijlocul lor prin liturghisire şi povăţuire.

De-a lungul timpului, a activat în anumite asociaţii şi societăţi: secretar al Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor – Princeton, USA; membru de onoare al Asociaţiei de Prietenie România-Israel; preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice „Christiana”; membru al Fundaţiei Internaţionale de Caritate „Omenia”. În felul acesta, a promovat prietenia, fraternitatea şi umanismul evanghelic, conştient că este bine şi frumos „să locuiască fraţii împreună” (Ps. 132, 1). Din anul 2000 este şi preşedintele Comisiei locale de Bioetică.

În calitate de episcop-vicar, a reprezentat Arhiepiscopia Clujului şi Patriarhia Română la diferite congrese, simpozioane şi reuniuni, în ţară sau în străinătate (USA, Israel, Grecia, Polonia, Spania, Franţa ş.a.). De asemenea, a participat la diferite emisiuni de radio şi televiziune pe teme cu conţinut teologic şi social-cultural. Demn de remarcat este şi interesul deosebit pe care l-a manifestat faţă de buna desfăşurare a activităţii tinerilor studenţi ai ASCOR – filiala Cluj.

Pe lângă activitatea pastoral-misionară şi didactică, a desfăşurat o impresionantă muncă de cercetare ştiinţifică materializată în peste 230 de studii şi articole. De asemenea, este autorul a 18 cărţi şi a 4 traduceri. O preocupare constantă a avut-o pentru Ţara Sfântă, concretizată în 5 lucrări, precum şi în conferinţe sau emisiuni la radio „Renaşterea”. În toate, şi-a dezvăluit iubirea fierbinte pentru Patria pământească a lui Hristos, Domnul nostru, Care „a săvârşit mântuire în mijlocul pământului” (Ps. 73, 13).

În semn de apreciere a activităţii sale, Preşedinţia României i-a conferit, la data de 7 februarie 2004, Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Comandor. Mai înainte, la 23 decembrie 1999, i s-a acordat titlul de „Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca”. În 18 februarie 2009, a fost ales membru de onoare al Marelui Senat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în data de 21 noiembrie 2010, i s-a conferit titlul de „Professor Honoris Causa” din partea aceleiaşi Universităţi. Prin toate acestea se recunoaşte contribuţia deosebită a Preasfinţiei Sale la promovarea valorilor etnice şi spiritual-morale în societatea românească.

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/noul_arhiepiscop_al_alba_iuliei_este_ps_irineu_bistriteanul_7447.html

 

Etichete: , , , , , , , ,

Primii doi candidaţi la rangul de Mitropolit al Clujului vor fi aleşi astăzi

Ziua de Cluj / 14 martie 2011

Şedinţa Sinodului Mitropolitan începe în jurul amiezii. Cele mai mari şanse le au episcopul Irineu Pop-Bistriţeanul şi arhiepiscopul Andrei Andreicuţ.

Primii doi candidaţi la rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului vor fi aleşi astăzi de ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Un grup de clujeni, printre care intelectuali şi credincioşi, a demarat o acţiune de susţinere a episcopului Irineu Pop- Bistriţeanul, care are cele mai mari şanse de a fi ales candidat astăzi, alături de arhiepiscopul Andrei Andreicuţ. Mâine, după consultările cu Adunarea Eparhială, lista se mai poate completa cu un nume, stabilit tot prin vot. Alegerea viitorului arhiepiscop şi mitropolit al Clujului va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod din 18 martie.

Cele mai mari şanse de a fi desemnaţi candidaţi de către Sinodul Mitropolitan le au arhiepiscopul Andrei Andreicuţ şi episcopul Irineu Pop-Bistriţeanul. În timp ce, potrivit surselor ziuadecj.ro, unii clerici susţin varianta alegerii arhiepiscopului Andrei Andreicuţ, un grup de persoane, cuprinzând intelectuali şi credincioşi din Cluj, a demarat de câteva zile o acţiune de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii la rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului a episcopului vicar Irineu Pop-Bistriţeanul.

„Iniţiativa e lăudabilă în sinea ei, în sensul că un grup de credincioşi îşi manifestă susţinerea pentru un anumit candidat, dar acest lucru nu influenţează canoanele şi regulamentele bisericeşti„, a punctat preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, Vadului şi Feleacului. Un al treilea candidat la rangul de arhiepiscop şi mitropolit va putea fi ales tot de Sinodul Mitropolitan, după consultările de mâine cu Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Clujului, cu reprezentanţi ai Adunărilor Eparhiale din Mitropolia Clujului. Este posibil ca mirenii şi clericii să îl propună între candidaţi pe episcopul vicar Vasile Someşanul, recunoscut unanim pentru duhovnicia sa.

La cei trei candidaţi, Sfântul Sinod mai poate adăuga un nume, astfel că viitorul arhiepiscop şi mitropolit va fi ales din cel mult patru candidaţi. Arhiepiscopul Ioan Selejan, al Covasnei şi Harghitei, are şanse mari să fie desemnat candidat. Ierarhul s-a născut în Bihor şi e văzut de tot mai mulţi ca o variantă bună la cârma mitropoliei. Este foarte posibil ca viitorul arhiepiscop şi mitropolit să fie ales dintre cei patru ierarhi. Alegerea viitorului arhiepiscop şi mitropolit al Clujului va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod din 18 martie, iar instalarea acestuia va avea loc în 25 martie, la Cluj.

„Viitorul candidat trebuie să cunoască realităţile vieţii religioase, să fie dinamic şi să desfăşoare o activitate intensă misionară şi socială”, a precizat preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Experienţa într-o eparhie cu un profil similar celei în care candidează reprezintă un argument puternic în alegerea viitorului întâistător, în cazul de faţă, a arhiepiscopului şi mitropolitului de Cluj, conform purtătorului de cuvânt al patriarhiei.

Potrivit Statului de funcţionare al BOR, „eligibil pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de Mitropolit este oricare ierarh membru al Sfântului Sinod, începând de la eparhia vacantă, care este doctor sau licenţiat în Teologie şi s-a distins prin viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar şi simţ gospodăresc. Lista ierarhilor eligibili se întocmeşte în ordinea dipticelor, descrescător, începând de la eparhia vacantă„.

După unele amendamente aduse statutului, pentru rangul de arhiepiscop şi mitropolit al Clujului vor putea candida ierarhii care au un rang inferior decât cel de mitropolit şi cei cu o vechime de minimum şapte ani în eparhia în care se află în prezent. „De obicei, se ştie prea bine profilul candidaţilor, ce au făcut sau nu aceştia în eparhiile sau funcţiile lor. Sigur, după acceptarea rezultatului, cel ales rosteşte un discurs în faţa sinodalilor în care poate schiţa un program pastoral. Adevăratul «plan de guvernare» se anunţă în predica din ziua întronizării„, a precizat, pentru ziuadecj.ro, teologul Radu Preda.

sursa>

http://www.ziuadecj.ro/eveniment/primii-doi-candidati-la-rangul-de-mitropolit-vor-fi-alesi-astazi–62684.html

foto>

http://fotonicu.wordpress.com/2011/02/03/ips-bartolomeu-anania-ultima-zi-pe-pamant/

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 14, 2011 în articole, citadela, diverse, ecclesia, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,