RSS

Arhive pe etichete: iisus

Sf. Efrem Sirul – Imn la Botezul Domnului (fragment)

[Sărbătoarea Botezului Domnului a fost prăznuită iniţial în Biserica Creştină odată cu Tăierea Împrejur şi Naşterea Domnului, pe data de 6 ianuarie, cele trei purtând numele general de „Epifania” Domnului (Teofania, Arătarea lui Dumnezeu). Acest lucru s-a întâmplat până la începutul celei de-a doua jumătăţi a sec. al IV-lea creştin, pe vremea Sf. Ioan Hrisostom şi a Sf. Efrem Sirul, când Praznicul Naşterii Domnului a fost despărţit de cel al Botezului şi a fost mutat 12 zile înapoi, pe 25 decembrie (asa cum procedaseră deja demult cei de la Roma), iar Tăierea Împrejur a Domnului pe 1 ianuarie, la jumătatea distanţei Dodekaimeronului (vezi mai jos ce înseamnă). Sf. Efrem a prins, deci, această schimbare fără să se scandalizeze, la fel şi Sf. Ioan Gură de Aur, care aminteste de acest lucru, şi Sf. Grigorie Teologul, care a compus celebrul sau cuvant festiv, izvorul de mai tarziu al imnografilor în alcătuirea Canonului Naşterii Domnului. Cu toate acestea, Sf. Efrem Sirul îmbină armonios elemente din cele două sărbători creştine într-un poem teologic al luminii şi luminării, iar perioada dintre cele două mari sărbători o vede simbolic ca o urcare in trepte a Soarelui Dreptăţii întru biruinţă. – dan.camen.]

~~~+~~~

Sf. Efrem Sirul

„[…] 11. Biruit-a soarele, întipărind un simbol în treptele pe care le-a urcat. Căci douăsprezece zile [Dodekaimeronul* – n.m.] sunt de când a început să urce şi ziua de astăzi este a treisprezecea, un simbol deplin al Fiului şi al celor Doisprezece [Apostoli] ai Săi!

12. Înfrânt este întunericul, ca să arate că este înfrânt Satana, şi biruie lumina, ca să strige că a strălucit Întâi-Născutul. Înfrânt este cel întunecat cu întunericul şi biruie Lumina noastră odată cu soarele.

13. În înalt şi în adânc s-au ivit doi vestitori pentru Fiul: steaua luminoasă se veselea în înalt şi Ioan propovăduia în adânc. Doi vestitori, unul pământesc şi unul ceresc.

14. Steaua luminoasă, care a strălucit dintr-odată împotriva firii sale, mai mică decât soarele şi totuşi mai mare decât el, era mai mică decât el în lumina văzută, dar mai mare decât el în puterea ei nevăzută din pricina simbolului ei.

15. Steaua răsăritului şi-a trimis razele în întunecimi [la magii aflaţi în întuneric]; i-a condus ca pe nişte orbi, şi ei au venit şi au primit lumină mare. Au adus daruri şi au primit viaţă, s-au închinat şi s-au întors înapoi.

16. Cerul s-a deschis, apa a strălucit, porumbelul S-a pogorât, glasul Tatălui, mai puternic decât tunetul, a coborât de sus şi a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit!”[Mt. 3, 17]. Îngerii vesteau, iar pruncii săltau strigând: „Osana”!”.

__________________________

Fragment extras din Primul Imn la Arătare al Sf. Efrem Sirul (Strofe despre Botezul lui Iisus) în Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Deisis, Sibiu, 2010, pp. 144-145 

*Dodekaimeronul („Cele 12 zile”) – perioada praznicala cuprinsa de intervalul 25 decembrie – 6 ianuarie (de la Nasterea Domnului pana la Botezul Domnului).

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

S-a descoperit mormantul Sf. Filip, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus

[Structura mormantului si inscriptiile lasate pe el sunt indiciile care l-au determinat pe arheolog sa afirme ca mormantul este al Sf. Apostol Filip, unul din cei 12 ucenici ai Mantuitorului Hristos. Video AICI – dan.camen.]

Ziare.com / 27 iulie 2011

O descoperire istorica pentru lumea crestina s-a petrecut in orasul Pamukkale, din Turcia, vechiul oras antic Hierapolis mentionat in Biblie. O echipa de arheologi, condusa de profesorul italian Francesco D’Andria, a descoperit mormantul Sfantului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus[praznuit la 14 noiembrie, care nu trebuie confundat cu Sfantul Filip, unul din cei 7 diaconi, praznuit la 11 octombrie – n.m.].

„Am incercat de multi ani sa descoperim mormantul Sfantului Filip. L-am gasit in sfarsit sub daramaturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei in urma cu o luna„, a declarat arheologul d’Andria, care a precizat ca mormantul nu a fost inca deschis, conform The Voice of Russia.Intr-o zi mormantul va fi deschis. Aceasta descoperire este foarte importanta pentru lumea crestina si pentru arheologie. Aici va fi un loc de pelerinaj„, a mai spus el.

„Sfantul Filip a venit la Hierapolis si a fost omorat de romani din cauza faptului ca raspandea crestinismul in regiune. Sfantul Filip este considerat un martir. Aceasta descoperire ne-a produs o mare emotie. Filip este mentionat in Biblie si este foarte important ca i-am gasit mormantul, iar acest lucru va avea un ecou puternic in toata lumea „, a spus D’Andria.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/arheologie/s-a-descoperit-mormantul-lui-filip-apostolul-lui-iisus-video-1110321

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Interviu cu PS Irineu Pop Bitriteanul pentru Radio Reintregirea, imediat dupa alegerea ca Arhiepiscop al Alba Iuliei

Viziunea misionară, socială şi pastorală a PS Irineu,

noul arhiepiscop al Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un interviu acordat postului de Radio Reîntregirea PS Irineu şi-a exprimat viziunea Preasfinţiei Sale despre noua misiune pe care o va face în Arhiepiscopia Alba Iuliei:

„Astăzi prin milostivirea lui Dumnezeu am fost ales întâistătător pe tronul istoric şi plin de nobleţe spirituală al Alba Iuliei. Sunt la început de drum nou când poate este potrivit să-mi exprim viziunea mea despre responsabilitatea misionară, socială şi pastorală care îmi stă în faţă.

Biserica noastră este astăzi rănită de apostazie, de poluare morală, de indiferentism religios şi suntem chemaţi să punem balsamul suav pe rănile corpului ecclesial, pe rănile trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, definită în teologia noastră ca fiind extensiunea socială a lui Hristos Cel răstignit şi Înviat.

Această viziune aş putea s-o exprim în trei direcţii:

În primul rând voi avea grijă de catehizarea şi educaţia religioasă a poporului şi mai ales a tinerilor. Catehizarea duce la cunoaştere, cunoaşterea duce la iubire, iar iubirea duce la trăirea tainelor credinţei. În felul acesta putem fii creştini, nu numai cu numele, ci şi cu fapta, creştini practicanţi.

În al doilea rând, o importanţă specială voi da Dumnezeieştii Liturghii, şi când spun acesta mă refer la faptul că ea trebuie să fie trăită integral. Nu e suficient să fii prezent fizic la Sfânta Liturghie, ci trebuie să înţelegi cu mintea ce se petrece acolo, să simţi cu inima misterul pascal, să ne împreunăm vocile în a ne ruga şi a cânta împreună şi apoi să ne şi împărtăşim, bineînţeles după o pregătire prealabilă şi după sfânta Spovedaniei. Deci e nevoie o împărtăşire frecventă a credincioşilor. În felul acesta nu suntem doar spectatori, ci adoratori ai lui Hristos, Mielul înjunghiat pentru păcatele lumii, adoratori ai lui în Duh şi în Adevăr.

În al treilea rând, aş vrea să spun că mărturia noastră credincioasă este foarte necesară. Când zic acesta mă gândesc că mărturia putem s-o facem prin exemplul personal. Fiecare dintre noi, cleric sau mireni, trebuie să fie sare pământului şi lumina lumii şi-atunci atragi şi pe alţii la Hristos. De asemenea când zic de mărturie mă gândesc că trebuie să ne apropiem de cei rătăciţi şi neştiutori şi să-i aducem în matca Bisericii şi la Adevărul, care te face liber. Că spune Sf. Ap Iacov „cel ce va întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui i se va ierta mulţime de păcate” (Iac. 5, 20). Aceasta este viziunea mea privind responsabilitatea pastoral-misionară pe care o am la Alba Iulia în aceste timpuri de noapte etică, de criză morală. Să-mi ajute Bunul Dumnezeu să mă fac pildă credincioşilor cu cuvântul, cu fapta, cu purtarea şi cu dragostea.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3540

~~~+~~~

PS Irineu despre întreita datorie în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Reintregirea.ro / 19 mai 2011

Într-un scurt interviu acordat de PS Irineu la Radio Trinitas, imediat după alegerea la Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Preasfinţia Sa a vorbit despre o întreită datorie în noua misiune încredinţată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române:

„Acum la început de drum nou, de o nouă misiune, sau de responsabilitate pastoral-misionară ce mi s-a încredinţat, sunt hotărât să împlinesc acolo la Alba Iulia o întreită datorie:

În primul rând, voi acorda o atenţie deosebită slujirii pe care păstorii sufleteşti, sau preoţii, o desfăşoară. Voi căuta să-i determin a avea cât mai multă râvnă pastorală şi un dinamism entuziast în slujirea sfântă ce li s-a încredinţat. Şi mă gândesc acum la programul slujbelor religioase, care trebuie să fie foarte bogat şi intens, pentru că prin aceste slujbe se coboară ozonul harului peste turma cea cuvântătoare. Uşa bisericii să fie mereu deschisă. Şi-apoi cât îi priveşte pe păstorii sufleteşti mă gândesc şi la importanţa pastoraţiei individuale pe care ei trebuie să o desfăşoare. Să fie în căutarea oilor celor pierdute. Făcând acesta se vor valida într-adevăr ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu şi ca vase ale Duhului Sfânt, întrupări ale absolutului sau expresii ale veşniciei, cum îi numeşte un părinte athonit pe slujitorii consacraţi.

În al doilea rând, voi avea grijă de şcolile teologice şi de promovarea culturii, acolo la Alba Iulia. Zic şcolile teologice, pentru că aici se formează discipolii, care mâine-poimâine vor desfăşura activitatea lor în imensul câmp pastoral, filantropic, patrimonial şi social al Bisericii. Cultura nu va fi neglijată de mine, pentru că ştim că ea îşi are rădăcinile în cultul liturgic şi prin cultură se edifică, se iluminează sufletele şi cunoaşterea duce la trăire sau la practicarea credinţei, la trăirea tainelor credinţei. În acest domeniu intră şi sfintele mănăstiri şi schituri, care sunt prin excelenţă focare de spiritualitate şi cultură, oaze de primenire duhovnicească şi morală.

În al treilea rând, o atenţie deosebită voi acorda asistenţei sociale şi carităţii creştine, un lucru bine-plăcut lui Hristos, Marele Filantrop, despre care citim că trecea făcând binele, El într-adevăr umblă necunoscut prin lume şi se identifică mai ales cu cei care, cu glas sau fără glas, solicită mila şi ajutorul nostru. Dacă exercităm iubirea, Biserica este într-adevăr Hristosul extins în timp şi spaţiu sau Hristosul care vieţuieşte mai departe pe pământ.

Aceasta este viziunea mea la început de drum nou privind responsabilitatea mea personală, responsabilitatea Bisericii noastre într-o lume afectată de sărăcie morală, de secetă spirituală şi de oboseală în credinţă.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să îmi ajute ca să fiu într-adevăr instrumentul Său în acea zonă a României şi prin mine să îşi împlinească voia Sa, pentru ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug.”

Sursa: Radio Reîntregirea, Data: 19 Mai 2011

sursa>

http://www.reintregirea.ro/index.php?cid=stire-3541 

foto>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/bpreasfintitul_parinte_irineu_bistriteanul_este_noul_

arhiepiscop_al_arhiepiscopiei_alba_iulieib_8457.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Conjectura lui Poincare rezolvata de Perelman pornind de la minunea umblarii Mantuitorului pe apa

Un matematician rus a rezovlat o problemă celebră în timp ce

încerca să afle cum mergea Iisus pe apă.

[Iata ca rusul incerca sa explice rational, stiintific, minunea umblarii pe apa a Mantuitorului (Mt. 14, 22-33), legandu-se in special de viteza de deplasare, de parca Hristos ar fi fugit pe mare, cand Evanghelia spune clar ca „umbla”, adica mergea. Se pare ca nu stia nici detaliile pericopei, care arata ca vantul „era impotriva” si valurile „invaluiau” corabia. De asemenea, intreaga minune are in centrul ei ideea de credinta in Hristos care poate supune sub picioare toate stihiile pamantului, deci o explicatie rational-umana a acesteia iese din start din calcul. In fine, e interesant faptul ca, incercand sa rezolve o problema stiintifica, a pornit de la o minune dumnezeiasca, spre deosebire de exemplu de fizicianul, matematicianul si… teologul Isaac Newton care, plecand de la marul cazut in cap din copac, a elaborat mai apoi legea atractiei universale. Totodata, Perelman este de apreciat si pentru felul cum a refuzat, ca un dezinteresat, de doua ori milionul de dolari, explicand genial ca nu-i trebuie bani, daca stie cum să guverneze Universul… – dan.camen.]

Cititi si> Geniul insingurat

Mediafax.ro / 28 aprilie 2011

Matematicianul rus Grigori Perelman, care a rezolvat o celebră problemă de matematică cunoscută sub denumirea Conjectura lui Poincaré, a povestit într-un interviu că a reuşit să rezolve această problemă pe când încerca să înţeleagă cum a reuşit Iisus să meargă pe apă.

Nu există probleme pe care nu le putem rezolva, există doar probleme dificil de rezolvat„, a declarat Perelman într-un rar interviu acordat unei companii cinematografice, din care cotidianul Komsomolskaïa Pravda a publicat o serie de fragmente.

Vorbind despre amintiri din timpul şcolii, solitarul savant, care a refuzat până de curând să comunice cu presa, a spus că dorea să explice legenda lui Iisus.

Vă aduceţi aminte de legenda biblică despre Iisus care mergea pe apă. Trebuia să calculez viteza cu care mergea pentru a nu cădea în apă„, a explicat acesta.

Având în vedere că „legenda încă există, înseamnă că nu m-am înşelat”, a continuat acesta.

„Un copil învaţă lucruri încă de la naştere. Dacă braţele şi picioarele pot fi antrenate, de ce nu am putea antrena şi creierul„, a întrebat acesta.

El a mai explicat că a refuzat un premiu de 1 milion de dolari acordat anul trecut de Clay Mathematics Institute (CMI) pentru rezolvarea conjecturii lui Poincaré pentru că ştie „cum să guvernezi Universul”.

Ştiu cum să guvernez Universul. De ce ar trebui să alerg după un milion„, a spus acesta.

Matematicianul în vârstă de 44 de ani, care locuieşte cu mama sa într-un cartier mărginaş din Sankt Petersburg, a fost desemnat în luna martie a anului trecut laureatul unui premiu decernat de Clay Mathematics Institute (CMI) din SUA, după ce a publicat pe internet soluţia problemei de topologie formulate în 1904 de matematicianul francez Henri Poincaré.

După mai multe săptămâni de suspans, el a anunţat institutul că că nu acceptă recompensa de 1 milion de dolari acordată odată cu acea distincţie din cauza unui „dezacord” cu comunitatea matematicienilor.

Pentru rezolvarea acestei probleme celebre, matematicianul rus a primit în 2006 medalia Fields, considerată „Nobelul în matematică”. Perelman a refuzat şi această distincţie, fiind prima persoană din lume care a făcut acest lucru.

Clay Mathematics Institute, o instituţie americană dedicată promovării ştiinţelor matematice, a expus în anul 2000 o listă cu „cele şapte probleme ale mileniului”, promiţând o recompensă de 1 milion de dolari pentru rezolvarea fiecăreia dintre ele.

Trei ani mai târziu, Grigori Perelman a anunţat, spre surpriza generală, că a descoperit soluţia pentru Conjectura lui Poincaré, declarând că a lucrat la ea, în secret, timp de şapte ani.

Ignorând complet canoanele presei ştiinţifice, Grigori Perelman a ales să îşi publice demonstraţia pe internet. Soluţia lui a fost apoi îndelung verificată de către alţi matematicieni.

Conjectura lui Poincaré este un test care poate ajuta la determinarea formei universului. Potrivit acesteia, dacă într-un spaţiu închis tridimensional orice arc de cerc închis se poate micşora până la un punct, acest spaţiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sferă tridimensională.

sursa>

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/un-matematician-rus-a-rezovlat-o-problema-celebra-in-timp-ce-incerca-sa-afle-cum-mergea-iisus-pe-apa-8200486/

 
4 comentarii

Scris de pe aprilie 29, 2011 în articole, citadela, diverse, oameni, stiinta, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Aberatiile lui Simcha Jacobovic: de la „Mormantul pierdut al lui Iisus” la „Cuiele Crucii”

Simcha Jacobovic, realizatorul unui recent documentar intitulat „The Nails of the Cross” (Cuiele Crucii), sustine ca a gasit doua dintre cuiele folosite la Rastignirea Mantuitorului, cuie care dateaza din sec. I d.Hr.

Notă: Postarea de mai jos cuprinde traducerea unor fragmente din articolele aparute pe net cu privire la aceasta chestiune, dar si adaosuri proprii, care au menirea sa faca lumina acolo unde este nevoie. – dan.camen.

Despre cuie si descoperirea lor

Acestea ar fi fost gasite acum 20 de ani in Ierusalim, intr-un mormant descoperit odata cu efectuarea unor lucrari de constructie pe un deal la cativa km sud de orasul vechi, mormant care se presupune ca ar fi al lui Caiafa, marele preot al Templului din Ierusalim cel care, alaturi de ginerele sau, arhiereul Ana, si ceilalti arhierei evrei ai Sinedriului l-au judecat si batjocorit pe Hristos.

Dr. Zvi Greenhut, azi cel mai cunoscut cercetator al Autoritatii israeliene pentru Antichitati, si Dr. Ronny Reich, azi seful Consiliului pentru Arheologie – cel mai puternic organism din Israel in acest domeniu, au gasit atunci in mormant 12 osuare care semanau cu niste cufere din piatra, in care se pastrau diferite oase. Pe doua dintre osuare era inscriptioant numele „Caifa”, respectiv „Iosif, fiul lui Caiafa”, iar cercetatorii tind sa creada acum ca mormantul apartine familiei personajului biblic novo-testamentar.

Numele Caiafa este destul de rar intalnit in perioada celui de-al doilea templu din Ierusalim, iar descoperirile arheologice care s-au desfasurat nu au revelat pana acum acest nume, decat cu aceasta ocazie. De la descoperirea sa, mormantul lui Caiafa nu a fost deschis publicului, fiind sigilat.

Pe langa cele 12 osuare, in mormant s-au mai gasit si alte „comori”: cateva monede, o sticla de parfum, o lampa de ulei intr-o oala de lut si doua cuie ruginite de 8 cm, cu varfurile indoite. Raportul de atunci al Autoritatii Israeliene pentru Antichitati arata ca unul dintre cuie a fost descoperit pe podea, iar celalalt intr-unul din acele osuare, avand deasupra lui si reziduri de calcar. Cam in acelasi timp Universitatea din Tel Aviv a primit un pachet ce continea doua cuie care se potriveau descrierii facute celor doua cuie gasite in presupusul mormant al lui Caiafa. Profesorul Israel Hershkowitz le-a pus intr-un loc sigur spre pastrare.

In documentarul lui Jacobovic, Hershkowitz afirma: „Potrivit marimii, formei si starii cuielor, este posibil ca acestea sa fi fost folosite la Rastignirea lui Hristos”. Jacobovic spune ca a petrecut doi din viata sa cautand aceste cuie. De-a lungul timpului s-au descoperit zeci de artefacte, inclusiv cuie, care ar fi avut legatura cu Rastignirea lui Iisus. Unele au fost desfiintate imediat, in timp ce altele au fost considerate sfinte.

Insa de atunci si pana acum nu s-a mai stiut nimic despre aceste cuie, ele aparand dintr-o data tocmai in laboratorul din Tel Aviv. Cum explica Jacobovic gasirea acestor cuie dintr-o data, dupa doua zeci de ani de uitare, in laboratorul Universitatii din Tel Avivi? Simplu: „Au fost doua cuie descoperite in mormantului lui Caiafa, care apoi au disparut, si apoi doua cuie care au aparut la Universitatea din Tel Aviv care se potrivesc descrierii si perioadei de timp [in care au fost pierdute – n.m.]”. „Nu pot spune 100% ca aceste cuie sunt cele folosite la Rastignirea lui Hristos, dar am facut conexiunea prin prisma detaliilor, si este cu siguranta posibil”.

Descoperirea de cuie in mormintele evreiesti este foarte rara, atat de rara incat doar intr-un singur loc se pare ca au mai fost descoperite: „Imi vine in minte doar un singur sit arheologic, la Ierihon, unde cuie de fier au fost gasite intr-un mormant evreiesc” – a declarat arheologul israelian Gaby Barkay de la Universitatea Evreiasca, „…si am cercetat peste 1100 de pesteri”.

Cum s-au pierdut insa cuiele nu se stie nici pana acum. In documentar, Gideon Avni de la Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, spune ca acest for conduce peste 300 de excavari pe an, cercetari in care se fac zeci de mii de descoperiri si ca astfel este usor de imaginat ca aceste cuie puteau fi foarte repede ratacite. De asemenea, contrar afirmatiilor arheologului Gaby Barkay, Autoritatea Israeliana pentru Antichitati, care a supravegheat excavarea mormantului lui Caiafa, afirma ca niciodata nu s-a certificat ca acel mormant ar fi de fapt al lui Caiafa si ca in mormintele evreiesti se gasesc in mod frecvent cuie. In acest fel, institutia are propriile indoieli cu privire la aceste cuie: „Fara indoiala ca talentatul director Simcha Jacobovic a realizat un film interesant, avand in centru o descoperire arheologica autentica, dar interpretarea prezentata de el in film nu are nicio sustinere”.

Ce spun expertii in domeniu?

Contactati de corespondentii Reuters, cei mai multi dintre expertii si cercetatorii in domeniu au respins interpretarile lui Jacobovic, catalogandu-le ca fiind exagerate, unii dintre ei zicand ca acesta este in goana dupa publicitate si ca e de fapt un „sarlatan”.

Cat priveste osuarul elaborat in design, arheologii isi mentin parerea ca stilul acestuia nu seamana deloc cu mormintele folosite pentru arhiereii Sinedriului.

Cine este Simcha Jacobovic?

Jacobovic s-a nascut in Israel, dar si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Canada. Parintii sai, Iosif si Ida, sunt evrei romani, care s-au mutat in Israel dupa ce au supravietuit Holocaustului, iar din 1962 au plecat in Montreal, Canada. Se zvoneste ca Simcha ar vorbi chiar si limba romana…

Simcha este un personaj controversat, pentru ca acum cativa ani de zile a colaborat cu regizorul de film James Cameron la un film intitulat „Mormantul pierdut al lui Iisus”, film in care afirma ca mormantul descoperit intr-un cartier al Ierusalimului ar fi fost adevaratul mormant al lui Iisus si al familiei sale [!!! – n.m.].

Blasfemia legata de Mormantul pierdut al lui Iisus

In acest film, care a avut premiera la Discovery Channel in data de 4 martie 2007, Jacobovic prezinta teoria conform careia mormantul Talpiot, descoperit in data de 28 martie 1980, intr-un cartier aflat la 5 km sud de Ierusalim, ar fi locul unde s-ar gasi osemintele „familiei” lui Iisus. In mormant s-au gasit atunci 10 osuare, 6 din ele avand inscriptionate epigrafe. Cel mai cunoscut dintre ele este cel pe care se afla inscriptia: „Iisus, fiul lui Iosif” (Yeshua bar Yehosef – aramaica). Alte nume care apar sunt: Maria, Iosif, Iuda (Yehuda – aramaica) fiul lui Iisus, Maramene e Mara (s-ar traduce, dupa Jacobovic, Maria Magdalena), si Matei.

Testul ADN efectuat pe osemintele aflate in osuarul cu numele Iisus si in cel cu presupusul nume al Mariei Magdalena, a aratat ca cele doua persoane nu erau in relatii de sange dupa mama. Astfel, Jacobovic a concluzionat ca acestia doi trebuie sa fi fost casatoriti, fiindca altfel nu se justifica prezenta celor doua persoane in acelasi mormant. Cu toate acestea, testul ADN nu a mai fost efectuat si pe celelalte oseminte gasite in mormant, pentru a se vedea daca exista legaturi de sange intre ele si nici testul cu radiocarbon, pentru a se verifica vechimea osemintelor. In acest caz, expertii au concluzionat ca cele doua persoane cercetate puteau fi tata-fata, veri etc.

De ce este totusi, pentru crestini, acest film o blasfemie? Pentru ca in el Jacobovic contesta:

– Invierea Mantuitorului a treia zi din mormant (presupunand in cel mai bun caz ca a fost o inviere spirituala, si nu corporala),

– locatia actuala a Mormantului Domnului (Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim) si a Golgotei (locul unde a fost rastignit)

– inaltarea dupa moarte a Maicii Domnului cu trupul la Cer (vezi Adormirea Maicii Domnului, conform Sfintei Traditii)

– fecioria Domnului Iisus, spunand ca ar fi avut o sotie, pe Maria Magdalena, si cu ea copii.

– fecioria Maicii Domnului, spunand ca Iisus ar fi avut frati dupa mama, si nu frati vitregi dupa tata, dintr-o casatorie anterioara a aceluia (Iosif), inainte de logodirea cu Fecioara Maria

Mai mult decat atat, Jacobovic se contrazice grozav, fiindca daca in acest film el spune ca Mantuitorul a fost casatorit cu Maria Magdalena si a avut copii cu aceasta, atunci contesta faptul ca Hristos a fost crucificat pentru vina de a Se fi facut pe Sine Dumnezeu si, prin asta, faptul ca a gasit, culmea, tocmai el cuiele Rastignirii! La fel si invers, daca Iisus a fost rastignit, si asa este, atunci de ce minte ca un evreu ce este ca Iisus Hristos fost casatorit si a avut copii?


De ce nu pot fi acestea cuiele Rastignirii lui Iisus?

Am sa redau in cele de mai jos, cuvintele episcopului Teodoret al Cirului care, in a sa Istorie bisericeasca, face referire la descoperirea celor trei cruci de catre Imparateasa Elena, precum si a cuielor cu care Mantuitorul a fost pironit pe Cruce, aratand si cum au fost ele folosite dupa aceea:

„Despre Elena, mama împăratului Constantin cel Mare şi despre râvna ei pentru zidirea dumnezeiescului templu [1]

1. Nimeni altul nu a fost purtătorul acestei scrisori, ci însăşi mama împăratului, aceea care a avut un fiu strălucit şi care este slăvită de toţi credincioşii. Ea a născut această mare torţă de lumină şi l-a hrănit cu dreapta credinţă. Ea a suportat oboseala drumului şi nu s-a gândit la suferinţele bătrâneţii, căci a făcut această călătorie îndepărtată, cu puţin timp înainte de sfârşitul vieţii, care s-a întâmplat la vârsta de 80 de ani.

2. După ce a văzut locul acela unde s-au întâmplat Patimile (Domnului) pentru mântuirea noastră a tuturor, ea a dat poruncă să se dărâme deîndată acel spurcat templu păgânesc şi să se ducă de acolo dărâmăturile. După ce a ieşit la iveală mormântul, care fusese ascuns până acum, au apărut trei cruci, acoperite de pământ, lângă mormântul Domnului.

3. Toţi erau pe deplin convinşi că una dintre aceste cruci a fost cea a Domnului nostru Iisus Hristos, iar celelalte două ale tâlharilor celor ţintuiţi odată cu Acesta. Nu ştiau totuşi care era crucea care s-a atins de trupul Domnului şi pe care s-au prelins picăturile sfântului Său Sânge.

4. Atunci, cel prea înţelept şi cu adevărat dumnezeiesc, întâistătătorul (episcopul) oraşului Ierusalim, Macarie, a înlăturat îndoiala în felul acesta: S-a atins fiecare dintre aceste cruci, cu rugăciune fierbinte, de o femeie de neam bun, care era bolnavă de multă vreme şi s-a cunoscut puterea Crucii mântuitoare, căci aceasta, îndată ce s-a atins de trupul femeii, a înlăturat acea boală grea şi a arătat-o sănătoasă.

5. Astfel, mama împăratului, după ce a aflat ceea ce dorise, a pus la coiful împărătesc o parte dintre cuie, având grijă de capul fiului său ca să alunge săgeţile duşmanului, iar pe altele le-a legat de frâul calului, îngrijindu-se de siguranţa împăratului (în luptă). Cu aceasta s-a împlinit, în fine şi vechea profeţie, căci Zaharia Profetul a strigat mai înainte «Şi va fi pe frâul calului ceva sfânt Domnului Atotputernic» (Zaharia 14, 20).

6. Apoi a împărţit o parte din crucea mântuitoare Reşedinţei imperiale, iar pentru cealaltă parte a făcut o cutie din material de argint şi a dat-o episcopului oraşului, poruncindu-i ca să păstreze pentru generaţiile viitoare cele ce amintesc despre mântuire.[…]”

[1] – Teodoret al Cirului, Istoria bisericească (Cartea Întâi), în PSB 44, traducere de Pr. Prof. Vasile Sibiescu, EIBMBOR, Bucureşti, 1995, pp. 62-63

Asadar, luand ca exemplu gasirea in chip minunat a Crucii Golgotei de catre Imparateasa Elena, oare aceste cuie fac si ele minuni precum a facut atunci Crucea Domnului la aflarea ei, minune prin care a si fost autentificata fara drept de apel?

Referinte scripturistice legate de arhiereul Caiafa

Iata mai jos cateva dintre versetele Noului Testament, care fac referire la Caiafa. In toate acestea este evidentiat, fara niciun fel de dubiu, rolul pe care l-a avut in punerea la cale a Rastignirii Mantuitorului Hristos:

Sf. Ev. Matei cap. 26, vs. 3-4 si 57/59

– Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă

– Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.[…] Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.

Sf. Ev. Luca cap. 3, vs. 2

În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.

Sf. Ev. Ioan cap. 11, 49-50; 18, 13-14; 18, 24/ 28

– Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic, Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.

– Şi L-au dus întâi la Anna, căci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. Şi Caiafa era cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor.

– Deci Anna L-a trimis legat la Caiafa arhiereul.[…] Deci L-au adus pe Iisus de la Caiafa la pretoriu; şi era dimineaţă. Şi ei n-au intrat în pretoriu, ca să nu se spurce, ci să mănânce Paştile.

Faptele Apostolilor cap. 4, 5-7

– Şi a doua zi s-au adunat căpeteniile lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim, Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc, Şi punându-i în mijloc, îi întrebau [pe apostoli]: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?

Cateva observatii privind reabilitarea lui Caiafa

Ultima „descoperire” a lui Jacobovic nu este deloc intamplatoare, ziarul israelian Haaretz scotand la lumina afirmatiile acestuia, potrivit carora Caiafa trebuie reabilitat. Astfel, Jacobovic lanseaza teoria ca marele preot si-ar fi schimbat ulterior parerea despre Iisus, mai ales dupa rastignirea Lui pe Golgota, devenind chiar membru al comunitatii de iudei-crestini (care il venerau pe Hristos doar ca Mesia, pamantesc, si nu ca Dumnezeu), iar urmasii sai au considerat ca trebuie sa-i puna in mormant, alaturi de alte bunuri, si cuiele lui Hristos. El isi sustine teoria aceasta spunand ca s-au gasit inscriptionate pe osuarul lui Caiafa mai multe simboluri misterioase.

Cu toate acestea, aberatiile lui Jacobovic pot fi demontate foarte usor:

– Din Faptele Apostolilor (vezi versetul mai sus) se vede clar ca atitudinea lui Caiafa nu s-a schimbat nici dupa Rastignirea Mantuitorului, ci a continuat sa-i persecute pe apostoli cat a putut.

– Imparateasa Elena a descoperit cuiele Rastignirii cu mult timp dupa moartea lui Caiafa, atunci cand, la 80 de ani fiind, a mers la Ierusalim sa construiasca pe Golgota Biserica Sfantului Mormant. Deci acest lucru dovedeste faptul ca arhiereul Caiafa nu putea sa fie inmormantat cu aceste cuie si, mai mult decat atat, luat in sens invers, daca adevaratele piroane ale Rastignirii au ramas pe Golgota sute de ani pana la descoperirea lor, atunci aceste cuie obisnuite care au fost gasite in presupusul mormant al lui Caiafa, arata ca acest mormant nu este cel al marelui preot, stricand astfel teoria lui Jacobovic, fiindca nu-si permiteau arhiereii Sinedriului sa puna in mormantul ucigasului de Dumnezeu Caiafa tocmai simbolul Rastignirii Domnului, piroanele, ca sa-l invinuiasca peste generatii posteritatea.

– „descoperirea” aceasta a lui Jacobovic este pusa in lumina la doar cateva saptamani de la recentele afirmatii ale papei Benedict al XVI-lea care, in cea de-a doua parte a cartii sale „Isus din Nazaret”, ii exonereza pe evrei de „vina” uciderii lui Dumnezeu prin răstignire, mergand in principal pe linia trasata de celebrul document Nostra etate al Conciliului Vatican II. El uita, aşadar, de cuvintele evreilor: „Tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mt. 27, 25). Pentru cei care vreti insa sa aflati adevarul, cititi slujba Prohodului Domnului, versiunea necenzurata…

– este adevarat ca, alaturi de Iuda Iscarioteanul, Caiafa reprezinta simbolul tradarii iudaice, al negarii adevarului divin si poate al anti-semitismului, insa tot el este si autorul uneia dintre cele mai celebre „profetii” ale Noului Testament deoarece, fiind in anul acela mare preot la Templul din Ierusalim, a sfatuit pe ceilalti arhierei ai Sinedriului ca: „este mai de folos să moară un om pentru popor [Hristos – n.m.], decât să piară tot neamul [omenesc – n.m.]” (In. 11, 49-50), .

dan.camen.

Această prezentare necesită JavaScript.

surse>

http://www.aolnews.com/2011/04/12/did-journalist-simcha-jacobovici-find-the-nails-used-to-crucif/

http://www.jpost.com/NationalNews/Article.aspx?id=216238

http://news.yahoo.com/s/nm/20110412/film_nm/us_archaeology_jesus_nails

http://www.ziare.com/magazin/descoperire/s-au-gasit-cuiele-cu-care-a-fost-crucificat-iisus-1087966

http://www.dailymail.co.uk/news/article-1376107/Investigator-claims-2-000-year-old-nails-used-crucify-Jesus.html

http://www.haaretz.com/news/national/are-these-the-nails-used-to-crucify-jesus-1.355509

http://www.msnbc.msn.com/id/42554173/ns/technology_and_science-science/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Asia Bibi’s case in Pakistan: Blasphemy Law will be repealed? (eng & rom)

Pakistan president urged not to pardon Christian woman

CNN/ 24 november 2010

Islambad, Pakistan (CNN) Two prominent Pakistani Muslim leaders threatened Wednesday to call for nationwide protests if the president pardons a Christian woman sentenced to death for insulting the Muslim prophet Mohammed.

If the president pardons Asia Bibi, we will raise our voices across the country until he is forced to take his decision back,” nationally known mufti Muneer Ur Rehman said.

Hafiz Ibtisam Elahi Zaheer, a leading cleric in Lahore, said pardoning the woman would be „criminal negligence” and would cause inter-religious tension.

Punjab Gov. Salman Taseer told CNN Tuesday that President Asif Ali Zardari would pardon Bibi if the High Court did not grant her request for mercy.

Bibi, who has been jailed for nearly 15 months, was convicted in a Pakistani court earlier this month of breaking the country’s controversial blasphemy law by insulting Islam’s Prophet Mohammed, a crime punishable with death or life imprisonment, according to Pakistan’s penal code. She was sentenced to death.

A spokesman for Zardari said Wednesday that no action has been taken, but the president will pardon her if necessary.

„No decision has been taken,” spokesman Farhatullah Babar said. „Under the constitution, the president has to act under the advise of the prime minister. He will advise the president to take whatever action he proposes.”

Babar said jurists and legal experts have debated about whether the president has absolute power under the constitution to grant a pardon. But he said Bibi is not in danger of being executed.

Asia cannot be executed now,” Babar said. „Under the law, a death sentenced issued by a session court can not be carried out until it has been endorsed by the high court.”

Farahnaz Ispahani, a spokeswoman for the president, said Pakistan remains committed to protecting religious minorities.

„Pakistan is a nation of many faiths and religions, and all Pakistanis, no matter what their religion, are equal under the law,” Ispahani said in a written statement. „President Zardari has followed the case of Asia Bibi closely and will take appropriate action, if necessary, to issue a pardon or grant clemency to insure that Asia Bibi is neither incarcerated or harmed.”

A preliminary investigation showed Bibi was falsely accused, a government official said Monday.

„The president asked me to investigate her case, and my preliminary findings show she is innocent and the charges against her are baseless,” Pakistani Minister for Minority Affairs Shahbaz Bhatti told CNN. Bhatti has said he will submit a final report Wednesday to Zardari’s office.

Prosecutors say Bibi, a 45-year-old field worker, insulted the Prophet Mohammed after she got into a heated argument with Muslim co-workers who refused to drink from a bucket of water she had touched because she is not Muslim.

In a brief news conference at the prison where she’s being held, Bibi said last weekend that the allegations against her are lies fabricated by a group of women who don’t like her. „We had some differences and this was their way of taking revenge,” she said.

Bibi’s death sentence sparked outrage among human rights groups, who condemned Pakistan’s blasphemy law as a source of violence and persecution against religious minorities.

But Babar said the president’s party lacks the power in parliament to repeal Pakistan’s blasphemy laws.

„The manifesto of the Pakistan Peoples Party calls for the law to be repealed, but the party has not been able to repeal it because we lack the majority in parliament,” Babar said. „We don’t have the numbers to do it.”

Pakistan is more than 96 percent Muslim, according to the Pew Forum on Religion & Public Life.

Reza Sayah

Click HERE to see a short video about Asia incident

source>

http://edition.cnn.com/2010/WORLD/asiapcf/11/24/pakistan.christian/index.html

~~~+~~~

Condemned Christian woman seeks mercy in Pakistan

Reuters Faith World Blog/ 20 november 2010

[…] “I told police that I have not committed any blasphemy and this is a wrong accusation, but they did not listen to me” Bibi told reporters after meeting with Salman Taseer, governor of the central Punjab province where she is imprisoned. “I have small kids. I have wrongly been implicated in this false case,” she said in the prison, covered in a cloak that only revealed her eyes.

Taseer said he would take up Bibi’s case with President Asif Ali Zardari, who has the constitutional power to pardon her. “Inshallah (God willing) her appeal will be accepted” Taseer said, adding that he had studied Bibi’s case and found that she had not committed any blasphemy. „She is a helpless Christian woman. She can’t legally defend herself because she does not have resources. Implicating such helpless minorities in such cases amounts to ridiculing the constitution of Pakistan” Taseer added.

[…] Most people accused of blasphemy never committed the act but were charged by people with ulterior motives like a property dispute (or) personal vendetta” the Lahore newspaper Daily Times wrote on Tuesday in an editorial. “Sadly, this is reminiscent of the Salem witch trials in the U.S. in the 17th century”.

Former federal information minister Sherry Rehman, president of the Jinnah Institute human rights group, said, “It is clear that Asia Bibi is yet another victim of the shocking prejudice that pervades our institutions. If all institutions of the state, including the judiciary, cannot protect its minorities from abuse, they must no longer be complicit in their victimization. The Blasphemy Law has been abused for over twenty years as an instrument of communal supremacism, and must be removed now”.

At his weekly audience on Wednesday, Pope Benedict appealed for Bibi’s release: “These days the international community is following with great concern the plight of Christians in Pakistan, who are often victims of violence or discrimination. Especially today I express my spiritual closeness to Mrs. Asia Bibi and her family, while I ask that, as soon as possible, she be restored to full freedom. I also pray for those who find themselves in similar situations, so that their human dignity and their fundamental rights are fully respected.”

source>

http://blogs.reuters.com/faithworld/2010/11/20/condemned-christian-woman-seeks-mercy-in-pakistan/

See also> Sentenced to death: On Pakistan’s minorities

~~~+~~~


Pakistan will not repeal blasphemy law – govt minister

Reuters Faith World Blog/ 23 november 2010

Pakistan will not repeal its controversial blasphemy law but may amend it to prevent abuse because scrapping the legislation could fuel Islamist militancy, a government minister said on Tuesday.

The law, which carries the death penalty for insulting Islam or its Prophet Mohammad, has come under the spotlight this month after a court sentenced a Christian mother of four, Asia Bibi, to death in a case stemming from a village dispute.

Widespread media attention on the case has led to renewed appeals by human rights groups for the repeal of the law but Minister for Minorities Shahbaz Bhatti said that would not happen.

(Repeal) is not being considered though we are considering changing it so that misuse of the law should be stopped,” Bhatti told Reuters. The law enjoys widespread support in Pakistan, which is more than 95 percent Muslim, and politicians are loathe to be seen as soft on the defense of the religion.

Blasphemy convictions are common although the death sentence has never been carried out. Most convictions are thrown out on appeal, but angry mobs have killed many people accused of blasphemy.

Bhatti said consultations with Islamic clerics and representatives of religious minorities on amending the law would soon be held. He said repealing it was not being considered because that could provoke religious parties and militants who want to topple the pro-U.S civilian government.

source>

http://blogs.reuters.com/faithworld/2010/11/23/pakistan-will-not-repeal-blasphemy-law-govt-minister/

~~~+~~~


Christian woman sentenced to death

in Pakistan ‘for blasphemy’

The Telegraph/ 9 november 2010

A Christian woman has been sentenced to hang in Pakistan after being convicted of defaming the Prophet Mohammed.

Asia Bibi, a 45-year-old mother-of-five, denies blasphemy and told investigators that she was being persecuted for her faith in a country where Christians face routine harassment and discrimination.

Christian groups and human rights campaigners condemned the verdict and called for the blasphemy laws to be repealed.

Her supporters say she will now appeal against the sentence handed down in a local court in the town of Sheikhupura, near Lahore, Pakistan.

Ashiq Masih, her husband, said he had not had the heart to break the news to two of their children. „I haven’t told two of my younger daughters about the court’s decision„, he said. „They asked me many times about their mother but I can’t get the courage to tell them that the judge has sentenced their mother to capital punishment for a crime she never committed.” Mrs Bibi has been held in prison since June last year.

The court heard she had been working as a farmhand in fields with other women, when she was asked to fetch drinking water.

Some of the other women – all Muslims – refused to drink the water as it had been brought by a Christian and was therefore „unclean”, according to Mrs Bibi’s evidence, sparking a row.

The incident was forgotten until a few days later when Mrs Bibi said she was set upon by a mob. The police were called and took her to a police station for her own safety.

Shahzad Kamran, of the Sharing Life Ministry Pakistan, said: „The police were under pressure from this Muslim mob, including clerics, asking for Asia to be killed because she had spoken ill of the Prophet Mohammed. „So after the police saved her life they then registered a blasphemy case against her.” He added that she had been held in isolation for more than a year before being sentenced to death on Monday.

The trial was clear„, he said. „She was innocent and did not say those words.” Earlier this year, Pakistan’s internet service providers were ordered to block Facebook to prevent access to supposedly blasphemous images.

Human rights groups believe the law is often used to discriminate against religious minorities, such as the country’s estimated three million Christians.

Although no one has ever been executed under Pakistan’s blasphemy laws – most are freed on appeal – as many as 10 people are thought to have been murdered while on trial.

Ali Hasan Dayan, of Human Rights Watch, said the blasphemy laws were out of step with rights guaranteed under Pakistan’s constitution and should be repealed. „It’s an obscene law„, he said. „Essentially the blasphemy law is used as a tool of persecution and to settle other scores that are nothing to do with religion. „It makes religious minorities particularly vulnerable because it’s often used against them.”

Rob Crilly

source>

http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/religion/8120142/Christian-woman-sentenced-to-death-in-Pakistan-for-blasphemy.html

~~~+~~~


PAKISTAN: Asia Bibi In Court

Persecution Blog/ 19 october 2009

Asia was arrested by police on Friday, June 19, and charged with blasphemy. Her family is one of only three Christian families in a village of more than 1,500 families.

Many of the local women, including Asia, work on the farm of Muslim landowner Muhammad Idrees. During their work many of the Muslim women have pressured Asia to renounce Christianity and accept Islam.

On June 19, there was an intense discussion among the women about their faith. The Muslim women told Asia about Islam. Asia responded by telling the Muslim women that Christ died on the cross for our sins, and then asked them what Mohammed had done for them, according to VOM sourcesShe told them Jesus is alive, but Mohammed is dead. “Our Christ is the true prophet of God”, she reportedly told them, and yours is not true”.

Upon hearing this response the Muslim women became angry and began to beat Asia Bibi. Then some men came and took her and locked her in a room. They announced from mosque loudspeakers that she would be punished by having her face blackened and being paraded through the village on a donkey.

Local Christians informed the police, who took Asia into custody before the Muslims could carry out their plan. She is currently being held at the police station in Nankana city. Christians there urged the police not to file blasphemy charges, but police claimed that they must go forward due to the pressure from local Muslim leaders.

source>

http://www.persecutionblog.com/2009/10/pakistan-asia-bibi-in-court.html

~~~+~~~

Romanian version



O femeie crestina din Pakistan va fi spanzurata

dupa ce a fost gasita vinovata de „blasfemie”

Hotnews/ 10 noiembrie 2010

O femeie pakistaneza de religie crestina va fi executata prin spanzurare dupa ce a fost condamnata pentru ca l-a defaimat pe profetul Mahommed, transmite The Telegraph. Asia Bibi (45 de ani), mama a cinci copii, a negat insa ca a comis vreo „blasfemie” si sustine ca este persecutata pentru religia sa, intr-o tara in care crestinii sunt deseori discriminati si hartuiti.

Potrivit informatiilor, Asia Bibi lucra pe camp impreuna cu alte femei, moment in care a fost rugata sa aduca apa de baut. Unele dintre femei – toate musulmane – au refuzat sa bea apa, sustinand ca a fost adusa de o crestina si ca este „impura”, declansand astfel o cearta. Incidentul a fost uitat, insa, dupa cateva zile, Bibi sustine ca a fost atacata de o multime furioasa.

Politistii au dus-o pe femeie la sectie, pentru a o proteja. Multimea cerea ca Bibi sa fie ucisa deoarece „l-a vorbit de rau pe profetul Mohammed„.

[Marturia Asiei Bibi: <Femeile musulmane care lucrau impreuna cu ea la ferma i-au vorbit Asiei despre Islam, incercand sa o converteasca. Asia le-a raspuns ca Hristos a murit pe cruce pentru pacatele noastre si apoi le-a intrebat ce a facut Mohamed pentru ele (conform surselor V.O.M.). Le-a spus, de asemenea, ca Iisus traieste, dar ca Mohamed este mort. “Hristosul nostru este adevaratul profet al Domnului, iar al vostru este fals”. De asemenea, o femeie musulmana, care spune ca a fost martora la acel incident, declara ca Asia ar fi zis ca Mohamed a avut gura plina de viermi atunci cand a murit – un fel mai dur de a spune ca nu a fost profet> – trad.dan.camen. (comp. CNN)]

Ofiterii au acuzat-o de blasfemie, iar femeia a fost inchisa la izolare peste un an de zile, inainte de a fi condamnata la moarte.

Verdictul a fost pronuntat de un tribunal local din Sheikhupura, in apropiere de Lahore.

Gruparile crestine si organizatiile pentru apararea drepturilor omului au condamnat verdictul si au cerut ca legile privind defaimarea sa fie abrogate, deoarece ele ar fi folosite pentru a discrimina impotriva minoritatilor religioase. Suporterii femeii, aflata in inchisoare din luna iunie a anului trecut, au anuntat ca vor face apel la verdictul magistratilor, deoarece Bibi este „inocenta„.

Publicatia britanica precizeaza ca, desi nimeni nu a fost executat pentru blasfemie in Pakistan pana in acest moment, cel putin 10 persoane au fost ucise in timp ce erau judecate.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-international-8022615-femeie-crestina-din-pakistan-spanzurata-dupa-fost-gasita-vinovata-blasfemie.htm?cfat=

Această prezentare necesită JavaScript.


 
5 comentarii

Scris de pe noiembrie 28, 2010 în articole, citadela, diverse, oameni, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu

3h

Pastorala de Paşti a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu

† B A R T O L O M E U

din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului,

către iubitul meu cler şi popor, har şi milă de la Dumnezeu,

iar de la mine arhierească binecuvântare.


Iubiţii mei fii sufleteşti,

Hristos a înviat!

[Adevărat, a înviat!]


Dacă aruncăm o privire panoramică asupra istoriei universale, vom observa că, încă de la început, omenirea a fost atrasă mai puţin de dimensiunea pozitivă a existenţei şi mai mult de cea negativă.

Primii oameni, Adam şi Eva, au avut de ales între binecuvântare şi blestem; l-au preferat pe ultimul.

Această preferinţă s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atât la eroii de pe scenă, cât  şi la spectatori.

În vremea noastră, programele de televiziune se întocmesc în funcţie de preferinţele spectatorilor. Micile ecrane oferă din abundenţă lupte sângeroase, scene de cruzime, bătăi, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; într’o pivniţă, un copil şi-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; întrebat de ce a făcut-o, a răspuns că aşa a văzut el la televizor… Până şi programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viaţa animalelor sălbatice,  cad în acelaşi păcat; scenele de tandreţe maternă sunt rarităţi, în timp ce ni se oferă scene cu fiare care se sfâşie între ele.

Să intrăm însă într-un stadion. El este expresia modernă a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se băteau între ei cu spada, pe viaţă şi pe moarte, în văzul a mii de spectatori, dornici de sânge.  Cu vremea,  spada a fost înlocuită cu o minge, iar crima înlocuită cu pătrunderea acesteia în poartă. Nimic mai paşnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfârşit, învingătorii se îmbrăţişează, învinşii se aştern, tăcuţi, pe iarbă. Ce ne facem însă cu suporterii? Învinşii se năpustesc asupra unor oameni din aceeaşi tribună,  care însă nu au altă vină decât că şi-au încurajat echipa, şi totul se transformă într-o uriaşă scenă de sălbăticie, cu vânătăi pe feţe şi capete sparte. Se mai cheamă asta civilizaţie? Că de cultură nu putem vorbi.

Adevărul e că ne-am dezobişnuit să vedem viaţa în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puţin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldaţi în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supravieţuitorii asigură victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea în corabie, când Iisus li S’a arătat umblând pe apă. Spre a se convinge că nu vede o nălucă, ci pe Însuşi Învăţătorul său, Petru îi cere Acestuia puterea de a merge la El umblând pe apă. Primeşte încuviinţarea, dar pe la mijlocul drumului, uitându-se în jos şi văzând valurile ameninţătoare împrejuru-i, începe să se scufunde şi strigă după ajutor. Iisus îl salvează[1]. De aici tragem concluzia că niciodată nu trebuie să te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depăşeşti păstrându-ţi privirea spre ţinta finală.

Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia„. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat„.[2] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respiraţia,  pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşuraţi. Iată însă că ei au rămas încremeniţi în spaţiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.

În altă parte, acelaşi Evanghelist Matei ne relatează o altă convorbire dintre Iisus şi uceenicii Săi, în cursul căreia le-a vestit că „El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie. Și Petru, luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-i: Fie-Ţi milă de Tine, Doamne, asta să nu Ţi se întâmple! Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti, că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!”[3] Aşadar, există o mare diferenţă  – uneori o prăpastie – între gândirea omenească şi cea dumnezeiască

ips-bartolomeu

Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o ţintă, ceea ce denotă existenţa  unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi ţintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanţa dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol  e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știţi care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ţinta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.

Să ne amintim de experienţa poporului lui Israel. După ce au fost eliberaţi din robia egipteană şi au trecut de Marea Roşie, au luat drumul prin pustia Sinai, o călătorie care a durat nu mai puţin de patruzeci de ani, în cursul căreia pribegii au întâmpinat numeroase obstacole, precum zăduful zilei, frigul nopţii, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, răscoalele, certurile interne, amintirea morţilor căzuţi pe drum. Pe toate însă le-au biruit, datorită faptului că aveau în minte un singur scop: să ajungă în Ţara Făgăduinţei. Și au ajuns.

Și istoria profană ne oferă destule exemple. Aţi auzit, desigur, de spaniolul Cristofor Columb, care în anul 1492  a pornit spre vestul Oceanului Atlantic, crezând că acesta e drumul spre India. Călătorie de durată, ziua şi noaptea, pe vreme bună sau bântuită de furtuni, înaintând spre necunoscut. Pe vremea aceea, mulţi credeau că oceanul se termină undeva într-o prăpastie fără fund, ceea ce i-a făcut pe oamenii săi de pe corabie să se răscoale, bântuiţi de frica unei morţi năpraznice. Columb însă nu s-a clintit, el avea un ţel, să ajungă undeva. Și, până la urmă, a ajuns pe ţărmul unui continent necunoscut, descoperind America.

Peste trei secole, americanul Robert Peary şi-a propus să descopere Polul Nord. L-a atins de abia la 6 aprilile 1909, după 17 ani de calcule, exerciţii şi tatonări, în cursul cărora a traversat pe jos Nordul Groendlandei pe o distanţă de 800 de kilometri, învingând nenumărate obstacole.

Peste numai doi ani, Roald Amundsen a înfipt steagul norvegian în gheaţa Polului Sud, după o călătorie de trei luni şi jumătate, în cursul căreia el şi echipajul său au înfruntat ceţuri, viscole şi temperaturi de minus 50 de grade Celsius, având de parcurs câte 25 de kilometri pe zi.

Aţi observat, desigur, că la capătul fiecărei încercări se înscrie o victorie.

În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luaţi aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulţi îi vor amăgi. Și veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă’nspăimântaţi, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăţie peste’mpărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulţi se vor poticni şi unii pe alţii se vor vinde şi unii pe alţii se vor urî. Și mulţi profeţi mincinoşi se vor scula şi pe mulţi îi vor amăgi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui„.[4]

În vremea noastră, nu puţini sunt tinerii curaţi la suflet, bine intenţionaţi şi dornici să se iniţieze în tainele vieţii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienţă, bine pregătiţi şi gata să-i asiste pe cei neajutoraţi, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puţine ori apar  profeţi improvizaţi, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniţi de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colectivae, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând  că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămaţi de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunţă prin înteţirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariţia luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă.  Aşa se anunţă şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraţilor de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.

Răbdarea însă trebuie însoţită, neapărat, de conştiinţa că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunţând Cerul cel nou şi pământul cel Nou;  şi, în final, Noul Ierusalim.


Iubiţii mei ascultători,

În viaţa noastră bisericească, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatră de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morală. Dar, aşa cum vă spuneam, important este să traversăm totul cu bine şi să ajungem la capătul încercărilor.

Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiţionala salutare: Hristos a înviat!

melispsalter_lg

_____________________________

[1] Matei  14, 24-33.

[2] Matei 17, 22-23.

[3] Matei 16, 21-23.

[4] Matei 24, 4-13.

sursa>

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/main.htm

foto>

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/876771/1/bartolomeu-interviu.jpg?width=300&height=300

http://2.bp.blogspot.com/_HeUY-A2efl4/R1FvmedlSfI/AAAAAAAAA7A/KH1t3qozt88/s1600-R/3H.jpg

http://www.bl.uk/onlinegallery/sacredtexts/images/melispsalter_lg.jpg

 
3 comentarii

Scris de pe aprilie 15, 2009 în articole, ecclesia, spiritualitate, teologie

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Rabinul Yitzchak Kaduri (108 ani) spune ca numele lui Mesia este Yehoshua, adica Iisus.

Yitzchak Kaduri

Rabinul Yitzchak Kaduri (108 ani) spune ca

numele lui Mesia este Yehoshua, adica Iisus.

Rabinul Yitzchak Kaduri este un rabin Sefardic*, foarte cunoscut in Jerusalim, caci aprox. 300000 oameni au venit la inmormantarea lui din 26 ianuarie, anul 2006, fiind una din cele mai mari din istoria Israelului contemporan.

Acesta spune ca l-a intalnit in 4 noiembrie 2003 pe Mesia evreilor. El a lasat o nota scrisa (in septembrie 2005) fiului sau pe o hartie si a poruncit sa nu o deschida decat dupa un an de la moartea sa.

nota lasata de  rabinul KaduriIn nota sunt scrise urmatoarele cuvinte: „Cu privire la prescurtarea [acronimul] numelui lui Mesia, El va ridica poporul şi va demonstra că legea şi cuvântul său sunt adevărate. [în ebraică: Yarim Ha’Am Veyokhiakh Shedvaro Vetorato Omdim]. Aceasta semnez eu cu mana mea, în luna milei [anul 5765], Yitzchak Kaduri”. In ebraica aceasta propozitie este formata din sase cuvinte, iar acrostihul lor formeaza numele evreiesc de Yehoshua** sau Yeshua *(adica Iisus).

Nota este insa contestata acum de chiar fiul sau, rabinul in varsta de 80 ani David Kaduri, ca drept un fals, motivand ca scrisul nu e al lui Yitzchak, tatal sau.

Desi Kaduri vorbea de multe ori ca Mesia (politic – al evreilor) e deja in Ierusalim si ca va salva Ierusalimul de islam si de crestini, partea crestina vede in aceste cuvinte descrierea „falsului mesia” de dinaintea adevaratului Mesia (pe care l-a vazut Kaduri in 2003). Tot el mai spunea ca Mesia nu va veni pana ce nu va muri Ariel Sharon *(prim-ministru in Israel), lucru spus si de rabinii Rabbi Haim Cohen, kabalistul Nir Ben Artzi si sotia rabinului Rabbi Haim Kneiveskzy.

Aviel Schneider, redactor la Israel Today, care a publicat nota lui Kaduri, spune ca a descoperit pe foile scrise de Kaduri pentru elevii sai ce contineau invataturile sale, ca erau desenate si cruci *(in Iudaism este interzis chiar semnul plus, ca sa nu se confunde cu o cruce). Aceste desene, spune familia lui Kaduri, erau simbolurile ingerilor.

*s-a nascut in Bagdad si a murit in februarie 2006 la varsta intre 106 si 117 ani – varsta care nu se stie sigur pentru ca nu se stie data nasterii, desi unii presuspun ca aceasta ar fi 1898.

** vezi Zaharia 6, 11 si Ezdra 3, 2 unde acelasi preot scrie in cartea Ezdra: „Yeshua fiul lui Yozadak”, pe cand in cartea Zaharia scrie: „Yehoshua fiul lui Yohozadak.” Astfel ca primul nume e prescuratarea celui de-al doilea.

Viata acestui Rabin *(in engleza) o puteti citi AICI

Mai multe detalii puteti gasi AICI AICI si AICI

 
Un comentariu

Scris de pe aprilie 18, 2008 în diverse, Fara categorie, Vesti

 

Etichete: , , , , , , ,