RSS

Arhive pe etichete: Înaltpreasfinţitul Panteleimon

Moastele din Veria ale Sfantului Grigorie Palama aduse in tara noastra

gregory-palamas

Moastele din Veria ale Sfantului Grigorie Palama

aduse in tara noastra – 29 aprilie 2009

~~~+~~~

grigorie palama

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat

moaştele Sfântului Grigorie Palama la

Catedrala patriarhală din Bucureşti

Moaştele Sfântului Grigorie Palama, aduse de către Înaltpreasfinţitul Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naussa și Kampania, au sosit aseară, 29 aprilie 2009, la ora 20:00, la Catedrala patriarhală din Bucureşti, fiind întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, alături de Preafericirea Sa aflându-se Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar patriarhal. Sfintele Moaşte au fost întâmpinate la aeroportul „Henri Coandă” de Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei şi de către Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului. La Catedrala patriarhală Moaştele Sfântului Grigorie Palama au fost aşteptate de peste 500 de credincioşi, prezenţi la acest moment important.

După ce au fost aduse în catedrală, s-a săvârşit o slujbă de primire a acestor Sfinte Moaşte, la sfârşitul căreia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură, în cadrul căruia a evidenţiat importanţa sosirii Moaştelor Sfântului Grigorie Palama, la împlinirea a 650 de ani de existenţă a Mitropoliei Ţării Româneşti şi la 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ierarh. Apoi a urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Mitropolit Panteleimon, care a subliniat importanţa acestui moment pentru Mitropolia de Veria, Naussa și Kampania. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună împreună cu ierarhii prezenţi s-au închinat la racla cu Moaştele Sfântului Grigorie Palama, după care au urmat membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor şi credincioşii din Caterdrala patriarhală.

Preafericirea Sa a anunţat că Sfintele Moaşte vor sta în catedrală, până pe data de 1 mai a.c., iar vineri, între orele 9:00 – 14:00, vor fi în paraclisul „Sfântul Grigorie Palama ” din incinta Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. De aici Sfintele Moaşte vor fi duse în Episcopia Dunării de Jos, unde vor fi aşzate spre închinare în faţa Catedralei Episcopale din Galaţi. Moaştele Sfântului Grigorie Palama au fost aduse în ţara noastră la invitaţia Preasfinţitului Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, cu prilejul proclamării cinstirii în Biserica Ortodoxă Română a Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului.

CUVANTAREA PF DANIEL VIDEO

sursa:

http://www.basilica.ro/ro/stiri/preafericitul_parinte_patriarh_daniel_a_intampinat_moastele_sfantului_grigorie_palama

_la_catedrala_patriarhala_din_bucureti.html

foto>

http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/03/palamas.jpg

http://fastingforlent.blogspot.com/2009/02/st-gregory-palamas-on-prayer-of.html

~~~+~~~

gregory-palamas-aghioritis

Sfantul Grigorie Palama Aghioritul

„Numeroşi părinţi cu darul discernământului duhovnicesc au descoperit că învăţăturile Sfântului Grigorie Palama sunt la fel de valabile şi astăzi. Omul contemporan, caracterizat prin egocentrism şi nestatornicie, ar trebui să studieze şi să pună în aplicare învăţăturile Sfântului Grigorie, apărătorul teologiei şi trâmbiţa Harului divin, un om care L-a cunoscut pe Dumnezeu.

Sfântul Grigorie este teologul Luminii necreate. Învăţăturile lui sunt actuale, deoarece Varlaamismul este prezent în multe aspecte ale vieţii noastre.

Isihasmul, sau viaţa isihastă, care este în întregime legat de tradiţie şi formează coloana vertebrală a vieţii ortodoxe, este oarecum subevaluat, ca să nu spunem de-a dreptul contestat. Este adevărat că din multe puncte de vedere se observă un progres faţă de epocile istorice trecute, dar încă se pune problema antiisihasmului. Se fac auzite multe ipoteze contra şi o anumită dialectică subiectivă.

Totuşi, am observat că, printre atâtea analize legate de învăţăturile sfinţilor, un anume aspect important nu a căpătat atenţia cuvenită: faptul că Sfântul Grigorie a trăit în Sfântul Munte şi că în învăţăturile sale el a descris viaţa pe care a cunoscut-o la vremea sa în Sfântul Munte. Nu cred că Sfântul Munte este diferit de Biserică, şi sunt ferm convins că în Sfântul Munte , la fel ca în orice altă mănăstire în care se practică Tradiţia Ortodoxă, modul de viaţă terapeutic tradiţional al Bisericii este încă funcţional. In Sfântul Munte vedem cum trăiau primii creştini şi cum erau organizate Bisericile apostolice.

Sfântul Grigorie îşi trăia deja existenţa din Sfântul Munte încă din copilăria sa, fiind crescut în evlavie de către sfinţii săi părinţi şi aflându-se într-o legătură strânsă cu profesorii şi părinţii spirituali care veneau din Sfântul Munte.

Mai apoi a continuat să trăiască în Sfântul Munte timp de mâi mulţi ani şi a ajuns la o mare înălţime duhovnicească. în calitate de trăitor în Sfântul Munte el a luptat împotriva ereziei lui Varlaam şi Achindin.

El şi-a ocrotit turma duhovnicească încredinţată lui în calitate de mitropolit la Tesalonic ca un adevărat monah atonit. Moartea sa a fost în plină slavă. Ca mulţi alţi părinţi atoniţi, şi-a cunoscut dinainte momentul plecării sufletului din trup. Dar semnele prin care îi recunoaştem îndumnezeirea sunt cele pe care le găsim, de asemenea, şi la mulţi alţi părinţi atoniţi. De aceea, consider că această temă – „Sfântul Grigorie Palama -aghioritul” – merită o atenţie specială.

Şi ar mai trebui observat în special modul de viaţă păstrat şi ocrotit în Sfântul Munte. Acest mod de viaţă reprezintă esenţa cea mai profundă a tradiţiei noastre. Această carte este rodul unor studii care au durat aproximativ 25 de ani. încă din studenţie am citit aproape toate operele Sfântului Grigorie Palama, precum şi diferite cărţi care analizează viaţa şi învăţăturile sale. Îi sunt recunoscător domnului prof. Panagiotis Hristou de la Seminarul teologic de pe lângă Universitatea din Tesalonic, deoarece dânsul este cel care mi-a făcut cunoscută teologia Sfântului Grigore Palama şi mi-a îndrumat paşii in studierea operelor acestui mare sfânt isihast atonit.

Îi sunt recunoscător pentru a mă fi integrat în cadrul unui mic grup de studenţi care, datorită faptului că audiasem cursuri speciale de paleografie, am lucrat sub grija sa ocrotitoare o vară întreagă în bibliotecile mănăstirilor din Sfântul Munte , făcând liste şi descrieri ale manuscriselor existente acolo. Astfel, pe lângă faptul că acest profesor este un eminent patrolog, este în acelaşi timp şi un mare profesor care ne-a iniţiat în gândirea şi viaţa Părinţilor noştri.

Într-adevăr, datorăm mulţumiri pline de recunoştinţă acestui profesor pentru că a făcut cunoscută lumii această mare personalitate, deoarece împreună cu colaboratorii săi el şi-a dedicat întreaga energie publicării lucrărilor Sfântului Grigorie Palama, încă necunoscute publicului larg şi prin aceasta şi-a adus o mare contribuţie la reînnoirea scrierilor teologice, precum şi a vieţii ortodoxe.

Când şi-a aplecat atenţia asupra mea, pe atunci student în anul al treilea, munca de analiză a citatelor din opera Sfântului Grigorie Teologul utilizate de Sfântul Grigorie Palama în textele sale, ca parte integrantă a pregătirii celui de-al doilea volum al operei sale complete, ne-a condus încă de la acea vârstă fragedă spre studierea operelor acestor doi mari Părinţi.

Îmi amintesc cu fiori de teamă de încercările şi pericolele prin care am trecut călătorind, în plină furtună pe mare, în iarna lui 1966, împreună cu un teolog, azi profesor universitar, spre Sfântul Munte pentru a descoperi un manuscris aparţinând Sfântului Grigorie. Privesc acum acest lucru ca pe o mare binecuvântare şi ca pe un fapt simbolic pentru consecinţele ulterioare din viaţa sa reflectate în textele şi lucrările sale.

Trebuie să menţionez în continuare importanţa şi valoarea recomandărilor prof. loannis Romanidis pentru înţelegerea în duhul Ortodoxiei a învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama.

În studiul său publicat drept introducere la cartea sa Grecii şi Părinţii greci ai Bisericii”, voi. 1, el analizează în profunzime premisele învăţăturilor ortodoxe necesare abordării lucrărilor Sfântului Grigorie Palama, criticând, de asemenea, interpretările contemporane care au fost avansate în ceea ce priveşte dialogul dintre Sfântul Grigorie şi Varlaam.

Cele 13 capitole tratează numeroase trăsături ale vieţii şi învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama. îl putem admira astfel pe sfânt ca isihast, teolog, preot, luptător împotriva ereziilor, sociolog – un mare trăitor atonit care teologhiseşte, învaţă şi îşi călăuzeşte turma duhovnicească, opunându-se ferm tuturor ereziilor. Anumite repetări de cuvinte din câteva capitole n-au putut fi evitate şi au fost chiar necesare din cauza conexiunilor dintre subiectele tratate în carte.

Simt nevoia de a primi binecuvântare de la Sfântul Grigorie Palama. Îl simt că-mi este călăuză şi ocrotitor al vieţii mele. îl implor să se roage Bunului Dumnezeu pentru mine şi toţi fraţii mei.

Să facă Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile sfântului, ca să putem merge din nou pe calea tradiţiei, care este unicul drum către mântuire şi îndumnezeire. Să ne ajute Dumnezeu să mergem pe această cale şi să ne depărtăm de „drumurile ” largi deschise de „maşinile” contemporane, care alienează şi îngrijorează fiinţa umană, din cauza faptului că întreaga societate se află în derivă morală şi spirituală.

Scrisă la Atena, la data de 29 august 1991, la praznicul Tăierii Capului Sfântului loan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului şi al monahilor.”

† Arhim. Hierotheos S. Vlachos

Cititi cartea | Descarcati cartea

palamas

sursa>

http://logos.md/2007/11/02/sfantul-grigorie-palama-aghioritul/

foto>

http://www.ort.fi/fi/kirkko_palvelee/srk/kajaani/kuvat/Kajaanin_kirkko/palamas.jpg

http://www.flickr.com/photos/97213807@N00/554724349

http://trelogiannis.blogspot.com/2009/03/blog-post_14.html

http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/03/picture-088.jpg

~~~+~~~

ioan-hrisostom-si-grigorie-palama

Un dar pentru toti iubitorii de isihasm..

Fotografii realizate cu prilejul sosirii la Bucuresti a

moastelor Sfantului Grigorie Palama aduse din Veria

29 aprilie 2009

41

51

6-a

7-a

8-a

9-a

10-a

11-a

12-a

13-a

14-a

15-a

16-a

17-a

18-a

19-a

20-a

21-a

22-a

24-a

25-a

26-a

27-a

28-a

29-a

30-a

31-a

32-a

33-a

34-a

35-a

36-a

37-a

38-a

39-a

40-a

41-a

554724349_3e1555b1ce_o

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,