RSS

Arhive pe etichete: intelectuali

„Înviere şi apostazie” – Pastorala la Sfintele Paşti (2012) a PS Sebastian

Placă de fildeş (Roma, anii 420-30), din colecţia British Museum - Londra, care reprezintă lepădarea lui Petru şi pe Pilat spălându-şi mâinile.

Placă de fildeş (Roma, anii 420-30), din colecţia British Museum - Londra, care reprezintă lepădarea lui Petru şi pe Pilat spălându-şi mâinile.

.

ÎNVIERE ŞI APOSTAZIE

Scrisoare pastorală la Sfintele Paşti – 2012

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului Nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii şi cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credinţa unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor şi al cărturarilor) şi convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); şi de la slalom politic (Pilat) şi frică, până la deznădejde şi moarte (în ceea ce-l priveşte pe Iuda).

Ei bine, se pare că păcatul cel mai mic dintre toate aceste reacţii în faţa arestării Domnului a fost cel al ezitării lui Petru, de vreme ce doar acesta a supravieţuit morţii şi Învierii Sale. Căci, dacă toţi ceilalţi − fariseii, cărturarii, arhiereii, regele, romanii şi „vânzătorii” de tot felul − au rămas consecvenţi înşelării şi neputinţei lor, singur Petru reuşeşte să îşi învingă, până la urmă, frica. Îşi revine, se întăreşte cu har prin Învierea Domnului şi devine o adevărată „piatră a credinţei”, sprijin şi model pentru noi toţi, cei care adeseori ezităm, asemenea lui.

Dreptmăritori creştini,

Atitudinile personajelor din cadrul tabloului general al Patimilor Domnului ne impresionează şi astăzi prin actualitatea lor. Acuzaţii de inoportunitate sau de inutilitate şi consideraţii de genul − creştinismul este învechit, sau este rentabil doar din punct de vedere politic, ori este, pentru societatea contemporană, periculos − nu fac decât să reitereze şi azi atitudini ca cele prezente în comportamentul celor de mai sus. Astfel, dacă fariseilor şi cărturarilor de astăzi creştinismul le poate părea pe cât de ineficient pe atât de inofensiv, conducătorii popoarelor de acum caută fie să îl folosească fie să îl ridiculizeze, ori să îl demonizeze, potrivit intereselor lor. Doar „arhiereii” celorlalte credinţe pândesc din umbră să vadă când va fi, în sfârşit, pronunţată sentinţa condamnării lui la moarte, în timp ce urmaşii ucenicilor Domnului se radicalizează: cei ai lui Iuda pentru pieire, iar cei ai lui Petru pentru slujire. Aşa poate fi caracterizată lumea în care trăim cu toţii astăzi: una în care, între Iuda şi Petru încap şi fariseii făţarnici, şi cărturarii autosuficienţi, şi „slujitorii” perfizi, şi irozii indiferenţi, şi pilaţii interesaţi, şi vânzătorii, dar şi adevăraţii următori ai Apostolilor.

Aceste categorii denotă atitudini doar relativ diferite pentru că, pe toate, cu excepţia celei de pe urmă, cred că le putem numi cu un singur cuvânt − APOSTAZIE. Într-un fel sau altul, cu excepţia lui Petru − care, paradoxal, este singurul dintre cei enumeraţi mai sus acuzat de apostazie − cu toţii s-au lepădat, de fapt, de Domnul. Aceasta pentru că El, Hristos, nu trebuie nici mimat (ca făţarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanţi ai credinţei), nici contra-interpretat (ca sectanţii), nici ignorat ori folosit (cum fac conducătorii), nici vândut de noile iude, ci doar slujit ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.

Priviţi Scripturile şi vedeţi cum Hristos nu S-a vrut nici lăudat de contemporani pentru puterile Sale, nici admirat pentru cuvântul Său înţelept, nici aclamat drept rege într-o societate aflată în căutare de fel de fel de mesia pământeşti, şi nici slujit din formalism ori cu viclenie. S-a dorit iubit şi urmat cu jertfelnicie (Mc. 8, 34-35). Aşa se explică faptul că, dintre toţi cei evocaţi mai sus, doar Petru Îi va promite iubire veşnică (In 21, 15-17) şi doar el se va jertfi pentru Domnul (In 21, 18). De aceea, singura atitudine demnă de urmat este cea a Apostolului, chiar dacă, ezitantă pentru o clipă.

De fapt, Hristos a înviat pentru ca să îi convingă pe toţi cei încurcaţi în atitudini care mai de care mai potrivnice că doar El merită cu adevărat. Că, adică, nici formalismul, nici intelectualismul, nici indiferentismul, nici politicianismul şi nici oportunismul nu duc la mântuire. Singură frica lui Petru, scuzabilă de altfel, a putut fi convertită în iubire. Pocăinţa lui cu lacrimi, de după aceea, i-a alungat slăbiciunea şi l-a transformat în corifeu al Apostolilor, pe când toate celelalte abordări ale Domnului au rămas în afara comuniunii cu El.

Dragii mei,

Noi ce atitudine avem faţă de Domnul Hristos? De exploratori, sau de următori ai învăţăturii Sale? De critici, ori de iubitori ai cuvintelor Sale sfinte? De spectatori, de concurenţi, de mimi, de prigonitori, de vânzători, sau de adevăraţi slujitori în literă şi în Duh ai Evangheliei Sale? Să luăm aminte că, dintre toţi, Domnul l-a lăudat doar pe Petru (Mt. 16, 18), şi aceasta ca să înţelegem noi că toate celelalte abordări sunt, mai mult sau mai puţin, apostazie. Abia acelea sunt apostazie, adică lepădare de El, refuz de a-L sluji şi a trăi potrivit poruncilor Lui. „Cine păzeşte poruncile Mele, acela este care Mă iubeşte” a spus Domnul (In 14, 21). Nu „oricine Îmi zice Doamne, Doamne” (Mt. 7, 21), nici cel ce doar vorbeşte despre Dumnezeu, ci acela care trăieşte CU Dumnezeu, în Duhul Lui şi pentru El.

Apostolul Petru, suprimându-şi frica, a devenit căpetenie. Ce s-a ales de suspiciunile şi bâjbâielile celorlalţi?… Ce se va alege, deci, de ezitarea, neîncrederea, formalismul ori respingerea noastră, dacă toate acestea nu se vor converti prin pocăinţă în slujire, ca la Petru? Cum ne vom putea bucura de Învierea Domnului dacă, în locul credinţei „de piatră”, ne vom lăsa ispitiţi de diferitele abordări ale celor care au apostaziat cu adevărat?

Să fim convinşi că orice formă de apostazie nu face decât să ne depărteze de darul Învierii. Or, Hristos ne doreşte prieteni (In 15, 15), parte cu cei pe care istoria i-a reţinut ca exemple de slujire sfântă, iar nu de suspectare, ignorare ori vânzare a învăţăturii Sale. Să lepădăm, dar, de la noi, atitudinile neputincioase, suspicioase ori răutăcioase şi să-I urmăm Domnului ca Petru, transformându-ne îndoiala în lacrimi, frica în demnitate creştină, iar ezitarea în credinţă puternică!

Să sărbătorim Sfintele Paşti cu Hristos, bucurându-ne de darul Învierii Lui, care este şi învierea noastră. Să-I urmăm şi să trăim potrivit poruncilor Sale, pentru că El este gata să ne învieze şi pe noi „în ziua cea de apoi” (In 6, 39), dacă vom crede cu tărie în El!

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

_______________________________

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2012/04/09/inviere-si-apostazie-%E2%80%93-scrisoare-pastorala-la-invierea-domnului/

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nicolae Paulescu – 80 de ani de la adormire

[Anul acesta se implinesc 80 de ani de la adormirea „Geniului stiintei crestine”Nicolae Paulescu ( 19 iulie 1931). Cateva cuvinte, care evoca in unghere personalitatea acestui crestin, aveti redate mai jos. Doamne, invesniceste geniile care mor!… – dan.camen.]

Geniul romanesc al stiintei crestine – Nicolae Paulescu

Astazi, intelectualul crestin este socotit de “elita intelectuala” ori exentric, ori “inapoiat”. Intelighentia, alcatuita in cea mai mare parte din oameni “rationali”, atei sau indiferenti religios – in cel mai bun caz, – anticrestini – in cel mai rau. Elitei “nereligioase” intelegem sa-i contrapunem modele de intelectuali crestini din epoca interbelica.

Acesti intelectuali crestini trebuie sa fie reperele noii generatii

In anul 1942, exceptionalul teolog Nicolae Mladin (1914-1986), monah autentic, devenit Mitropolit al Ardealului, publica un articol in Revista teologica, intitulat “Doctrina despre viata a profesorului Nicolae Paulescu”. Era al doilea text de forta al literaturii ortodoxe referitor la marele profesor, primul fiind al ganditorului crestin Nichifor Crainic: “Nicolae Paulescu, fondatorul nationalismului crestin”, aparut in volumul Ortodoxie si etnocratie (Ed. Cugetarea, 1937).

Parintele Mladin a scria: “Paulescu este pentru stiinta romaneasca – in sancturarul stiintei universale – ceea ce este Pasteur pentru Franta”. Doi savanti crestini – Louis Pasteur (apartinand spatiului romano-catolic) si Nicolae Paulescu (apartinand spatiului ortodox) – pentru o Europa descrestinata de revolutia franceza si de revolutia bolsevica.

“Cauza prima este Dumnezeu!”

Pasteur (parintele Chimiei biologice si al Microbiologiei) ne-a lasat marturie: “Notiunea si respectul de Dumnezeu ajung in mintea mea pe cai tot atat de sigure ca acelea care ne conduc la adevaruri de ordin fizic”.

Paulescu (descoperitorul insulinei), la randu-i, spunea: “A demonstra existenta unei cauze prime a vieii, imateriala, unica si infinit-inteleapta; iata limita sublima la care ajunge fiziologia. Aceasta cauza prima este Dumnezeu”.

Astazi, necroforii si sicofantii stiintei romanesti, mai precis intelectualii atei ante si post-decembristi, nu mai gandesc cauzal. Ei judeca ideologic si… pragmatic, oficializand adevaruri stiintifice (medicale, sociologice, istorice etc.) dupa cum le cere partidul, statul, rectorul, decanul, presedintele

Adevarul Evangheliei, gandit stiintific

Gandirea paulesciana ar putea constitui subiectul unor utile si interesante teze de doctorat atat in domeniul medicinii, cat si in filosofie si teologie. Dar cum Paulescu a fost un intelectual crestin si nationalist pe deasupra, gandirea si viata lui sunt denaturate, cand nu defaimate, ignorate, cand nu contestate vehement. Conceptia despre lume si viata a profesorului Paulescu trebuie tinuta sub obroc, fiindca azi aparitia sintagmei “intelectual crestin” poate periclita planurile scelerate ale celor care vor sa-l scoata pe Hristos din Universitate si din Academie, iar a omagia un nationalist, fie el si savant, nu e corect politic.

Nichifor Crainic, remarcabil interpret al gandirii paulesciene, descoperise valoarea stintifica a scrierilor profesorului de fiziologie: “Pentru Nicolae Paulescu, nationalismul e adevarul natural, iar crestinismul e adevarul supranatural. (…) Nu e nici o lauda pentru noi sa recunoastem ca pana azi apologia adevarului crestin pe temeiuri stiintifice, inchegata de Paulescu, e mult mai pretuita in Occident, decat in Romania. (…) Nicolae Paulescu e filosoful care gandeste stiintific adevarul Evangheliei”.

Spiritul paulescian si “era” Animal Planet

O parte din operele fundamentale ale gandirii paulesciene au fost retiparite in ultimii ani. “Conceptia despre viata a profesorului Paulescu “- acel studiu al Mitropolitului Mladin – a fost retiparit si el la Iasi, in 1997, prin grija eseistului Mircea Platon. Insa, duhul stiintific al lui Paulescu este in continuare tinut la usile Universitatii romanesti post-comuniste (dupa cum am aratat alta data, la fel se intampla si cu spiritul lucrarilor altor mari carturari crestini ai romanilor). De altfel, nici in Occidentul – alta data avid de stiinta lui Paulescu – nu este astazi tolerata gandirea paulesciana. Stiinta lumii orbecaieste prin intunericul holisticii, al evolutionismului de tip Anima Planet, al ateismului, al neoprotestantismului de “factura antihristica”. Desi nanotehnologia a disecat omul, tainele, misterul, Dumnezeu nu are loc in stiinta moderna.

Savantul crestin Paulescu ajunsese la cauza prima – Dumnezeu – doar cu instrumentele stiintei medicale de la nivelul anilor 1910 – 1930. Si a platit. I s-a refuzat recunoasterea descoperirii insulinei, fiind privat si de premiul Nobel pentru medicina.

A trait ca un ascet ortodox

Paulescu le vorbea studentilor despre Legea iubirii, despre Biserica lui Hristos, despre Jertfa euharistica. Un student al sau, N. Mucichescu-Tunari, relata, in revista Sfarma Piatra, in 1936, o discutie cu Paulescu: “Imi aduc aminte ca ne-a intrebat o data, pe fiecare, daca ne ducem la biserica in fiecare duminica. (…) Si, cum era de asteptat, raspunsul nostru nu l-a multumit. Ba chiar s-a suparat. Si ne-a dojenit aspru. Dojana aceea n-am s-o uit niciodata”.

Memorabile au ramas si cuvintele lui Paulescu adresate studentimii sub forma unui manifest: “Nationalismul, adica iubirea de Neam, il aveti imprimat in suflet, caci e un instinct cu care v-ati nascut si n-aveti nevoie sa-l invatati, ci numai sa-l disciplinati”.

Asadar, iata care erau sentimentele care il calauzeau pe profesor: dragostea pentru Hristos si iubirea de neam.

Nichifor Crainic, titularul catedrei de Mistica de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti (abandonata astazi, in favoarea ecumenismului !) a descris astfel sfarsitul savantului: “A trait ca un ascet ortodox si a murit in paradisiaca seninatate sufleteasca, primind Sfintele Taine din mana parintelui Ghita de la biserica lui parohiala din Bucuresti, cu hramul Sfantul Mina. Viata lui a fost viata aproape ireprosabila a sfintilor. Ce pilda covarsitoare de nationalism crestin ne-a lasat omul acesta, care isi ingenunchia geniul si imensa-i stiinta in fata Sfantului Potir, care a dorit ca ramasitele lui pamantesti sa fie infasurate in flacarile tricolorului romanesc!”.

Silviu Alupei

Articol aparut in Revista de gandire politica si crestina – ROST

sursa>

http://trandafirescu.wordpress.com/2009/12/06/geniul-romanesc-al-stiintei-crestine-nicolae-paulescu/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Serbia: scrisoare deschisa catre intelectuali in apararea fostului episcop Artemie in ziua reunirii Sinodului B.O.S.

Pravmir.ru / 17 mai 2011

Belgrad – Episcopul Irineu de Backa a cerut mass-mediei sa nu faca speculatii cu privire la ordinea de zi a sedintei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe (B.O.S.).

Apelul episcopului se referă în principal la o scrisoare deschisă catre intelectualii sârbi în apărarea fostului episcop de Raska şi Prizren, Artemie. Această scrisoare a circulat în mass-media în prima zi a intrunirii Sinodului, ca urmare a zvonurilor că se va decide excomunicarea fostului episcop Artemie. […]

În ciuda declaraţiei episcopului Irineu, analişti sârbi spun că situatia lui Artemie va fi abordata la reuniunea sinodalilor. Potrivit analistului Tutsicha, mai mulţi episcopi sârbi nu au fost de acord cu caterisirea fostului episcop Artemie şi încă îl consideră episcop. Este cunoscut faptul că aceeaşi poziţie o impartaseste in mod deschis si mitropolitul Serafim al Pireului (Grecia). Poate că situaţia controversată din jurul fostului episcop Artemie, care este sprijinit de mai mulţi episcopi sârbi sau episcopi din celelalte Biserici Ortodoxe locale, precum şi de reprezentanţi ai intelectualilor sârbi care au trimis Sinodului acea scrisoare deschisa, a fost cauza declaraţiilor episcopului Irineu. […]

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.pravmir.ru/arxierejskij-sobor-serbskoj-cerkvi-mozhet-ne-rassmotret-vopros-ob-otluchenii-byvshego-episkopa-artemiya/

foto>

http://spc.rs/sr/foto_sveti_arhijerejski_sabor_spc_maj_2011_godine

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,