RSS

Arhive pe etichete: inviere

„Tată” pentru 400 de suflete – Părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina (VIDEO)

Unul dintre cele mai frumoase cadouri de Sfintele Pasti de anul acesta a fost emotionantul documentar realizat magistral de „Reporterii Realitatii” in legatura cu Parintele Mihail Jar, staretul Manastirii Banceni din Ucraina *(aflata la 7 km de granita cu Romania), „tata” pentru aproape 400 de copii.

Asemenea parintelui Nicolae Tanase de la Valea Screzii si Valea Plopului, parintele Arhimandrit Mihail Jar a luat sub ocrotire multime de copii, majoritatea cu diferite dizabilitati sau abandonati prin orfelinate, iar pe unii dintre ei i-a infiat cu acte in regula.

Va invit, asadar, pe toti sa urmariti acest documentar, pe care si eu – va marturisesc – l-am vazut intamplator, imediat ce am sosit acasa de la Inviere, fapt care mi-a umplut si mai mult sufletul cu nespusa bucurie.

Hristos a inviat!

VIDEO AICI 

~~~+~~~

REPORTERII REALITĂŢII: Peste 400 de copii îi spun „tată” unui preot

Realitatea.net/ 14 aprilie 2012

Peste 400 de suflete îi spun „tata”. Pe 33 dintre ei i-a înfiat cu acte în regulă. Pe ultimul, chiar în Săptămâna Mare. E român, dar a ajuns erou naţional în Ucraina. Mihail Jar, stareţul mânăstirii Bănceni, a uimit lumea întreagă prin lucrările înfăptuite, la o aruncătură de băţ de graniţă, în apropiere de Cernăuţi.

În mânăstire se spune că se întâmplă adevărate minuni, prin puterea credinţei, pentru că până şi medicii au constatat cele şase vindecări miraculoase ale unor micuţi seropozitivi. O poveste emoţionantă într-un reportaj semnat Camelia Moise şi Cătălin Dinu. 

Hleb, sau Hlebucica, aşa cum îl alinta părintele, este unul din cei patru sute de copii aflaţi în grija sa. El simte bucuria din jurul lui doar prin mâini. Pentru el, lumea nu are decât gust si miros. Celelalte simţuri nu le-a cunoscut niciodată: este surd, orb şi mut. Şi, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, are epilepsie şi paralizie cerebrală. Părintele Mihail l-a învăţat lecţia cea mai importantă a vieţii: iubirea.

Parintele Staret are sub obladuirea sa doua manastiri, cea de la Banceni, unde vietuiesc 70 de calugari si la Boian, in care se afla cele 120 de calugarite. Maicile sunt cele care grijesc de copii.

Ei nu mai sunt orfani, orbi, surzi si muti care traiesc in saracie, pentru ca Parintele Mihail Jar colinda toate orfelinatele din Ucraina si-i aduce pe copii in cele cateva corpuri de cladire special construite pentru ei.

Mihail Jar, sau Arhimandritul Longhin, cum i se mai spune, s-a nascut foarte aproape de locul in care mai tarziu a ridicat manastirea. In copilarie isi aminteste ca isi dorea, pe cand se face mare, sa lucreze, fara bani, intr-un orfelinat.

„Se seamana pamantul si se ingrijesc peste o suta de vite. Se gaseste de mancare nu doar pentru copii, ci pentru fiece pelerin care calca pragul manastirii Banceni. In preajma sarbatorilor, tone de pachete cu mancare pleaca de aici catre inchisorile si azilele de batrani din Ucraina.”, spune Mihail Jar.

Parintele Mihail il roaga pe Dumnezeu sa-i dea putere sa faca mai mult, pentru mai multi. Il roaga in limba romana. Insa la manastire se tine Liturghia in multe graiuri, pentru ca trebuie sa ajunga Cuvantul lui Dumnezeu la cat mai multi oameni.

Gurile rele au cartit ca cele cateva incendii care au avut loc la cladirile in care locuiesc copii, se poate sa nu fi fost intamplatoare. Dar, Parintele Mihail este de-a dreptul fericit cand primeste romani.

O lume ireala, in care nu e nimic mai important ca dragostea si credinta in Dumnezeu. Parintele Mihail Jar, nu demult, a primit numele de erou national. Iar manastirea, infiintata de nici doua decenii, a primit numele de lavra.

Imediat ce-i treci pragul, ai impresia ca intri intr-o manastire a copiilor. Mai mult de jumatate din numarul total el elevilor scolii de la Molnita, sunt copiii parintelui.

Nu mai stau izolati printre cei 60 de copii infestati, ci dorm, mananca si se joaca alaturi de ceilalti, care sunt doar orfani sau uitati de parinti.

„Arhimandritul stie ca are o mare misiune in fata lui Dumnezeu: sa le ofere ce e mai bun si mai ales iubire. Intrebarea pe care o pun copiii, cel mai des, maicilor, este, daca acestea ii iubesc. Si o repeta des. Iar maicile ii saruta si ii ingrijesc, de parca ar fi copiii lor, din… lume.”, spune Maica Elizaveta.

Viktor Ianukovici, presedintele Ucrainei, vine cateodata, sa se roage la Banceni. Cu patru ani in urma, a taiat chiar panglica piscinei in care toti copiii invata sa inoate.

Parintele e bun si are inima deschisa pentru fiecare. Dar oamenii nu sunt la fel. Dupa Slujba de Inviere din urma cu cativa ani, au venit din Rusia, de la Manastirea Optina, sa slujeasca alaturi de el, Rasoforul Trofin, rasoforul Terapont si Ienomonahul Vasile.

Si aici, viata e facuta din toate, cele bune, dar si cele rele. Cele vrednice, dar si nevrednice. Moartea, nasterea si cununia, sunt cele trei mari taine ale vietii. In popor se spune ca unul naste, altul moare. Tania, una din fetele crescute de Parintele Mihail, si-a gasit alesul. Si s-a cununat cu el. A fost prima nevasta din manastire. Parintele a construit si o sala pentru nunti, cu 3500 de locuri, pentru a nu-I lasa pe copii sai fara nunta.

Sursa>
http://www.realitatea.net/reporterii-realitatii-peste-400-de-copii-ii-spun-tata-unui-preot_933160.html

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie – Pastorala la Învierea Domnului (2012) a IPS Laurentiu Streza

[Ultima parte a pastoralei este si cea mai acida, facand referire la generalizarea desfraului in mass media si criza familiei. Totodata, legatura noastra cu Hristos a devenit de „circumstanta” din cauza crestinismului nostru formal, practicat la scara larga.- dan.camen.]

BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI, ÎN SFÂNTA LITURGHIE

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI 

†LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul
să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută
şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică.

(Stihiră din Canonul Învierii)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit şi de neînţeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăşi peste noi şi ne face părtaşi tainicului ospăţ al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer şi pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi şedem cu Hristos la Cina Împărăţiei veşnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură.

În săptămâna ce a trecut am trăit împreună cu Hristos Sfintele Pătimiri pe care El le-a îndurat din dragoste pentru noi, am văzut vânzarea Sa, am simţit durerea batjocoririi şi a răstignirii Sale, am fost copleşiţi de durere şi de vinovăţie, ştiind că pentru iertarea păcatelor noastre a fost nevoie de o jertfă atât de sângeroasă şi de o moarte atât de nedreaptă. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrăi şi noi, pentru că ele sunt mereu vii în Persoana Mântuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, şi menţinem legătura cu El prin rugăciuni, imne şi cântări. La rândul Său, Hristos comunică şi împărtăşeşte fiinţei noastre toate stările prin care umanitatea Sa curată a trecut şi ne face astfel contemporani cu El, în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, în acest drum străbătut de El.

Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi, prin întreg cultul Bisericii, este realitatea tainică a acestei „nopţi de mântuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Această negrăită bucurie o primim de la El, de la Cel răstignit şi înviat, devenind părtaşi şi noi la Învierea Sa, la biruinţa asupra morţii, asupra diavolului şi asupra păcatului. Astăzi, prin El, simţim şi noi aceeaşi fericire pe care Apostolii şi ucenicii au gustat-o când li S-a arătat Mântuitorul. Simţim şi noi, în interiorul nostru că Hristos a înviat, că El este viu şi că noi nu vom muri niciodată, pentru că moartea nu mai are stăpânire peste noi.

Iată de ce Sfânta Biserică, în această „aleasă şi sfântă zi, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, ne ajută să retrăim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Învierii şi a Sfintei Liturghii. La chemarea îngerească: „Veniţi de luaţi lumină!”, am venit cu toţii şi ne-am aprins făcliile, din faţa sfântului altar, care preînchipuie simbolic mormântul învierii lui HristosMântuitorul lumii. Am alergat apoi, împreună cu femeile mironosiţe, cu făclii aprinse în mâini, înconjurând biserica, ca să ducem în lumea întunericului vestea Învierii Domnului, cântând: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învrednicşte cu inimă curată să Te slăvim. Am purtat cu noi: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi icoana Învierii, ca mărturii ale realităţii celei mai mari minuni săvârşite pe pământ.

În afara bisericii, în faţa uşilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Învierii„ca un fel de trâmbiţare a veştii minunate a Învierii Domnului în toată lumea”. Cel care „citeşte Evanghelia închipuie acum pe femeile mironosiţe, care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat, pline de bucurie, să spună ucenicilor că Domnul a înviat[1].

A urmat apoi preamărirea Sfintei Treimi, prin binecuvântarea Învierii: „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi…”. Asemenea martorilor Învierii Domnului şi noi am fost pătrunşi de fiorul bucuriei nespuse, când am intonat pentru prima dată minunatul imn pascal: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Apoi, cădindu-se împrejurul icoanei Sfintei Învieri, se repetă acest imn, împreună cu versetele psalmistului: „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El! Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruinţa asupra morţii şi asupra puterii diavolului şi zdrobirea porţilor iadului, de către Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din faţa uşilor de intrare în biserică, împrumutat din rânduiala sfinţirii noului locaş de închinare. Arhiereul sau preotul, simbolizând pe Hristos Care a zdrobit ferecăturile de aramă ale iadului, bate în uşă, purtând un dialog cu o persoană din biserică, prin cuvintele psalmistului:„Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei” (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intră în biserică şi se cântă troparul pascal, continuându-se Utrenia Învierii. „Reintrarea clerului şi a credincioşilor, din întunericul de afară, în biserica luminată, simbolizează lumina Învierii, care a strălucit la mormânt[2].

Slujba Utreniei este plină de fericirea pascală, exprimându-se prin cântările liturgice această împreună trăire cu Hristos a bucuriei Învierii, care ne pregăteşte pentru marea întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toţi la acest ospăţ al Fiului de împărat, care este pregătit în cer pentru noi şi la care suntem invitaţi să participăm, acum şi aici, prin Sfânta Împărtăşanie: „Masa este bogată, spune Sfântul Ioan, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că, din mormânt, iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului[3].

Iubiţi fraţi creştini,

Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie simţim cu toţii că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea[4], că dragostea lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne mângâie. Nimeni nu mai e acum sărac sau bogat, nimeni nu mai este întristat sau suferind, căci toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, în Împărăţia veşnicei Sale iubiri. Cu această simţire îndrăznim să ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă cu Trupul Său preacurat, în care sunt cuprinse toate simţirile sufletului Lui, iar aceste simţiri curate se imprimă în toţi cei care se împărtăşesc cu vrednicie, căci „în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila Lui…, care este însăşi dragostea Lui care mi se împărtăşeşte prin Trupul Lui mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simţirilor lui sufleteşti. Cu atât mai mult Trupul Cuvântului dumnezeiesc, în care mereu Îşi trăieşte, cu o simţire ce întrece orice simţire omenească, frângerea din milă pentru noi[5].

Simţirile bucuriei curate ale sufletului Său îndumnezeit, pentru învierea şi răscumpărarea noastră din tirania păcatului, a diavolului şi a morţii ni le dăruieşte nouă la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtăşire cu scumpul Lui Trup şi Sânge. Ele devin în noi „izvor de bunătăţi, viaţă, nepătimire”, „foc şi lumină care arde spinii păcatului şi care umple de mireasma dumnezeirii[6], şi aduc în noi pregustarea din fericirea vieţii viitoare, „scufundarea existenţei noastre în viaţa infinită a lui Dumnezeu şi, prin aceasta, sorbirea unei vieţi nemuritoare şi plenare[7].

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtăşire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune şi aşteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viaţa liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu şi om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioşi a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreţine viaţa noastră şi acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt şi de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră. Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră. Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.

Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim. Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor? Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copii, noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?

Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat. Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară. Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 117.

[2] Ibidem, p. 118.

[3] Joannes Chrysostomus Scr, Sermo catecheticus in pascha, PG 59, 723A, edit. J.-P. Migne, Paris, 1857-1866.

[4] Penticostar, Bucureşti, 1999, p. 15.

[5] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, p. 5-12, 344.

[6] „Canonul de pregătire pentru împărtăşanie”, în Ceaslov, Bucureşti, 1979, p. 631.

[7] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică… vol. III, p. 87.

________________________________

sursa>
http://www.mitropolia-ardealului.ro/actualitati/act.php?id=1948 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Miride de post> Sfintii Sapte Tineri din Efes

Miride de post

Sfintii Sapte Tineri din Efes

Cum sa ajungi sfant dormind si mucenic nestiind de cazne? Stati linistiti, nu prea se poate! Exista insa in Sinaxar o singura exceptie: Sfintii Sapte Tineri din Efes, praznuiti de Biserica noastra la 4 august. La Dumnezeu toate sunt cu putinta!… Ca un sfesnic cu sapte brate, sfintii tineri lumineaza si azi in intunericul necredintei lumina invierii…

In Minei se vorbeste despre faptul ca cei sapte tineri au avut parte in pestera de “minunata moarte ca un somn” [1], intreg canonul Utreniei folosind explicit verbul “a muri”, iar o stihira spune ca moartea lor a fost “cea de obste”, iar invierea “mai presus de fire”:  “Voi, pruncii Efesului, murind odinioara pre pamant fara de simtire, cu moartea cea de obste, ati inviat iarasi mai presus de fire, aratat incredintand invierea mortilor” [2]. De partea cealalta, Sinaxarul spune ca a fost “straina si minunata adormire” sau “somn de moarte”, iar mai explicit: “sufletele lor erau pazite in mainile lui Dumnezeu, iar trupurile lor, ca si cum ar fi dormit, zaceau in pestera, nestricate si neschimbate”.

Si in legatura cu perioada cat au stat in pestera sfintii exista incertitudini. Simeon Metafrast citeaza marturia lui Gheorghe Chedrin, conform careia aflarea celor sapte sfinti tineri s-a facut in anul 23 al domniei lui Teodosie II cel Tanar *(cel Mic, 408-450), dar si o alta sursa, care mentioneaza ca data ziua de 22 octombrie a anului 38 al imparatiei aceluia. Calculand de la data mortii lui Decius, anul 251 *(254 dupa Metafrast), obtinem pentru prima varianta 180 de ani, iar pentru a doua 195 de ani, desi majoritatea surselor vorbesc de 172 ani, iar Chedrin de 170 de ani. De asemenea, in Sinaxarul Mineiului se vorbeste de 372 de ani, care insa, in cele din urma, poate fi si o greseala de copiere (prima cifra de la 172) [3]. Numarul nu este important si poate nici durata indelungata pe care sfintii au petrecut-o in “adormire”, ci minunea in sine, care a adeverit fara tagada invierea.

~~~+~~~

Pregatindu-se pentru martiriu, cu rugaciuni fierbinti in pestera intunecoasa, ei se imbarbatau adesea cu nadejdea invierii. Trimitandu-l pe cel mai tanar dintre ei in oras sa cumpere cele ale gurii, cu argint acela hranea si gurile saracilor. Iata milostenie facuta si in prigoana! Aducand pentru ultima data din cetate Iamvlih o singura paine, au impartit-o frateste si, dupa neincetate slavoslovii isi culca ochii, cu somn ingreuiat de la mahnirea prigonirii. A doua zi doreau sa primeasca cununa de martiriu…

Si… se trezira, “parandu-li-se ca seara s-au culcat” si, flamanzi, ii cer lui Iamvlih sa cumpere mai multa paine, dandu-i pentru asta un ban de argint de pe vremea lui Decius. Rupand cu greu pecetile pesterii, acesta se indreapta catre oras, ducand cu sine gand plin de uimire: Sfanta Cruce impodobea, peste tot, portile cetatii, oameni multi se jurau cu numele lui Hristos si peste tot straina vedere. Coborat parca din cer, se indreapta catre vanzatorul de paine, si-i intinde banul sa cumpere, ca si “ieri”, paine… Comoara! A gasit comoara! – strigau toti care vedeau banul si-l fortau sa spuna tot ce stie. Episcopul si Antipatul il cercetara si, necrezandu-l, il urmeaza pentru adeverire la pestera minunii ce se savarsise, sa vada si sa gaseasca adevarata comoara duhovniceasca. Dandu-i de stire imparatului de cele gasite, acela degraba soseste si, cu umilinta divina, se inchina celor sapte tineri ca unor sfinti, lor, care inviasera…

Marturisira luminati imparatului ca pentru el i-a “inviat” Dumnezeu, “mai inainte de invierea cea de obste”, ca sa combata eresul saducheu care bantuia imperiul, potrivit caruia nu exista inviere a mortilor. Vazandu-i fata catre fata, in carne si in oase, treziti ca inviati si sfinti ca mucenici, imparatul a exclamat de bucurie: “Cu adevarat este invierea mortilor!” [4]

dan.camen.

PS: Invierea Sfintilor Sapte Tineri din Efes reaminteste celor care postesc in aceasta perioada de ridicarea la cer cu trupul a Maicii Domnului a treia zi de la adormirea ei, care este pana la urma o inviere inainte de Invierea cea de obste.



[1] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna I, gl. II în Mineiul Lunei August, ediţia a III-a, Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1929, p. 48 

[2] Canonul Utreniei – 4 august, Peasna V, gl. II în Mineiul Lunei August, …, p. 50

[3] Sinaxarul Sfintilor Spate tineri din Efes în Mineiul Lunei August, …, p. 52

[4] Condacul, gl. IV, în Mineiul Lunei August, …, p. 51

_______________________________

foto>

http://www.orthodoxy-icons.com/uploads/posts/2011-04/1303985161_sem-spyaschih-otrokov-effeskih-nikolay-i-ivan-klykovy.jpg

http://4.bp.blogspot.com/-B3C9RC_M-xQ/TghFARsVfLI/AAAAAAAAADU/PpAAMxokP6U/s1600/Siebenschl%25C3%25A4ferKircheEphesus.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Presa Ortodoxa din Grecia despre demersurile provocatoare ale Patriarhului Ecumenic şi ale Patriarhului Ierusalimului

[Ca sa vezi, Presa Ortodoxa din Grecia il acuza pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si pe Patriarhul Ierusalimului Teofil de lipsa de patriotism! Pe primul din cauza ecumenismului exacerbat pe care-l practica chiar la Fanar, incalcand canoanele (va sa zica ecumenismul bate elenismul), iar pe cel de-al doilea ca e rusofil, fiindca le permite rusilor sa primeasca Sfanta Lumina si grecilor nu, si pentru ca a decis indepartarea steagurilor grecesti de la patriarhie si de la manastiri, deoarece: „Patriarhia primeşte vizitatori din toate statele lumii şi prezenţa steagului grecesc ar constitui… o notă discordantă” si ca: „Patriarhia Ierusalimului trebuie să fie Patriarhia tuturor ortodocşilor şi nu doar a grecilor„. Drept urmare, antologic, grecii se intreaba nostalgic: „Unde-ţi este puterea şi patriotismul, Teofile?”. Ultima parte a articolului este o mostra de elenism in starea lui pura, pentru care orice fel de comentariu in plus este de prisos – dan.camen.]

Demersuri provocatoare ale Patriarhului Ecumenic şi ale Patriarhului Ierusalimului

Preluare de la 

GraiulOrtodox.wordpress.com / 19 mai 2011

  • Patriarhul Ecumenic a permis unui „cleric” papist şi unuia armean (neortodocşi – eretici) ca la Vecernia Iubirii de anul acesta să citească Evanghelia şi să intre prin uşile împărăteşti în altarul bisericii patriarhale a Sfântului Gheorghe.
  • Patriarhul Ierusalimului, pe 25 martie a „coborât” steagul grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal. În declaraţiile sale a subliniat că trebuie coborât steagul grecesc şi de pe mănăstirile Patriarhiei Ierusalimului.
  • Un comportament inadmisibil faţă de pelerinii ortodocşi greci în timpul Săptămânii Mari. I-au îngrămădit în curtea bisericii Sfinţii Constantin şi Elena şi au urmărit coborârea Sfintei Lumini pe un ecran video. La mila tâlharilor mănăstirile.

Ortodoxia elenofonă se confruntă cu noile provocări ecumeniste ale Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, dar şi cu demersurile provocatoare ale Patriarhului Ierusalimului, kir Theofil. Primul, la celebrarea (Vecerniei) iubirii care s-a săvârşit în biserica patriarhală a Sfântului Gheorghe a permis „preoţilor” neortodocşi să rostească Evanghelia în limba lor. Unul dintre „preoţi” era papistaş, iar altul armean. Pe pagina de internet a Patriarhiei Ecumenice sunt menţionate numele lor, există chiar şi fotografiile respective. Un Mitropolit ortodox antipapistaş al Bisericii Greciei, care a urmărit întreaga Vecerniei Iubirii la televizor (transmisă în direct) ne-a spus că atât clericul papistaş, cât şi cel armean (amândoi purtau veşmintele „Bisericii” lor) după Evanghelie au intrat prin Uşile Împărăteşti în Sfântul Altar. Practic, la Vecernia Iubirii am avut de-a face cu împreună-rugăciune cu eretici şi participare activă a acestora la slujba ortodoxă. Se vădeşte faptul că ecumenismul Patriarhului Ecumenic nu are limită. S-a autoproclamat mai presus de sfintele canoane, care interzic împreună-rugăciunea cu ereticii. Dispreţuieşte sfintele canoane şi provoacă poporul lui Dumnezeu. (…) Întreaga Biserică Ortodoxă slavofonă îl contestă, cu excepţia Patriarhului Ortodox al Serbiei care este dirijat de americani. De asemenea, mulţi Mitropoliţi ai Bisericii Greciei şi mulţi stareţi de mănăstiri din Grecia îl contestă pe Patriarhul Ecumenic. Contestatarii lui din rândul Ortodoxiei elenofone, îl caracterizează drept îndârjit în planurile sale ecumeniste, provocator de crize multilaterale pentru satisfacerea „eu-lui” său şi tăvălug al sfintelor canoane pe care le afirmă formal, dar în realitate le încalcă permanent. Ceea ce este foarte grav, Patriarhul Ecumenic zdruncină încrederea poporului lui Dumnezeu faţă de persoana sa.

Un Mitropolit al Bisericii Greciei spune în acest sens: dacă Patriarhul Ecumenic ar fi avut turmă în Turcia este sigur că ar fi trimis-o în braţele Patriarhiei Moscovei, care doreşte să devină „a treia Romă”, pentru că în ultima vreme Patriarhul Bartolomeu se îngrijeşte pe de o parte să „joace” în curtea Ministerului de Externe al Rusiei, iar pe de alta, în declaraţiile şi acţiunile jonglează cu sfintele canoane.

Patriarhul Ierusalimului

Pe de altă parte, Patriarhul Ierusalimului, kir Theofil a procedat la „coborârea” steagului grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal, dând şi declaraţii prin care justifică demersul său. Ziarul «Τὸ Παρὸν» (Prezentul) din data de 1 mai 2011 înfierează atât atitudinea Patriarhului Ierusalimului, cât şi tratarea inadmisibilă a ortodocşilor greci care au venit la Ierusalim pentru Săptămâna Mare şi pentru Învierea Domnului nostru. Ziarul, care se ocupă cu chestiuni bisericeşti, scrie următoarele:

„Incredibil, dar adevărat: Patriarhul Ierusalimului, kir Theofil, eufemistic numit grec-ortodox, a coborât steagul grecesc de pe Patriarhie şi de pe sala tronului patriarhal cu puţin înainte de 25 martie, cu justificarea că Patriarhia primeşte vizitatori din toate statele lumii şi prezenţa steagului grecesc ar constitui … o notă discordantă.

În interviul său Patriarhul Theofil a spus că steagul grecesc ar trebui coborât şi de pe mănăstirile care aparţin Patriarhiei! În acelaşi interviu Prea Fericitul Theofil a subliniat că Patriarhia Ierusalimului trebuie să fie Patriarhia tuturor ortodocşilor şi nu doar a grecilor, prin urmare steagul grecesc este o provocare. A încercat chiar să tatoneze şi poziţia stareţilor mănăstirilor Patriarhiei Ierusalimului, îndemnându-i să facă şi ei acelaşi lucru, dar a „încasat” nişte refuzuri atât furioase, încât nu a mai încercat să o facă.

Merită semnalat că cel mai mare procent al vizitatorilor în Ţara Sfântă aparţine ruşilor. Părinţii greci se împuţinează tot mai mult, spre deosebire de ortodocşii arabi care se înmulţesc şi au şi o prezenţă oficială la liturghii, care până acum erau săvârşite de părinţii greci.

În acelaşi timp, puţinii monahi şi părinţi aghiotafiţi trimit SOS-uri pentru lipsa de oameni care macină Patriarhia grec-ortodoxă; nu există suficienţi oameni care să slujească cele mai importante locuri de pelerinaj sau să săvârşească slujbele solicitate.

Grecii, „ţapi ispăşitori” chiar şi în Săptămâna Mare

Semnificativ pentru climatul antigrecesc pe care l-a impus Theofil la Patriarhie este reportajul realizat de Maria Andreou, care s-a aflat acolo în zilele sfinte:

300 de greci au fost de Paşti la Ierusalim şi, câtă vreme ar fi fost de aşteptat ca ei să fie primii care să intre în Sâmbăta Mare la amiază în Biserica Învierii ca să vadă pogorârea Sfintei Lumini, din păcate privilegiul acesta l-au avut ruşii, pentru că, după cum se pare, Putin a găsit modul de a cumpăra chiar şi locurile de pelerinaj, în timp ce Patriarhul Ierusalimului Theofil este caracterizat de mulţi din Israel ca rusofil

Şi marea nedumerire este: ce face Ministerul de Externe Elen care subvenţionează Patriarhia Ierusalimului? Ştie Ministerul de Externe că grecii care s-au aflat la Ierusalim au fost îngrămădiţi în curtea bisericii patriarhale Sfinţii Constantin şi Elena de la ora 5 dimineaţa până la 3 după-amiaza, în picioare, în vânt şi în soare şi nu li s-a permis intrarea în Biserica Învierii, nici măcar în turlă de unde se vede Preasfântul Mormânt. Dar, ceea ce este încă mai grav, nici în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena nu au putut intra ca să se împărtăşească după 40 de zile de post, cu rezultatul că mulţi dintre ei au pierdut atunci dumnezeiasca împărtăşanie?

Îngrămădiţi în curtea bisericii Sfinţilor Constantin şi Elena, grecii ortodocşi au văzut pogorârea Sfintei Lumini pe un ecran video. Dimpotrivă, ruşii vechi-calendarişti s-au purtat în sfânta biserică precum barbarii. Împingeau, strigau, puneau genţi, haine, bijuterii pe locul pogorârii de pe Cruce, întocmai ca nişte păgâni, în timp ce în ziua procesiunii cu epitaful, în momentul când au căzut flori din coş, s-au repezit ca nişte ieşiţi din minţi ca să le ia, aproape aruncându-l jos pe Patriarh, în timp ce candelele de deasupra locului pogorârii de pe Cruce se mişcau haotic…

Sunt cel puţin inadmisibile toate câte se petrec în Biserica Învierii: cu armenii care intră călare unul peste altul purtând instrumente de percuţie, cu sârbii care cară cruci uriaşe, ruşii care îi calcă în picioare pe toţi şi put de sudoare, catolicii care pun orga la maxim, etiopienii care strigă şi ciprioţii care dau mită ca să ia permis pentru a vedea Sfânta Lumină!

Nu există cucernicie, nu există bunul simţ elementar, poliţiştii evrei îi împing pe toţi ca pe nişte animale, cei 130 de monahi aghiotafiţi se încaieră cu pelerinii ruşi care cântă pe ruseşte asurzitor, cu rezultatul că în seara Învierii nu a mai auzit nimeni „Hristos a înviat”!

Mare neplăcerea şi dezamăgirea grecilor care s-au aflat în zilele sfinte ale dumnezeieştilor Patimi la Ierusalim pentru toate câte au văzut, cu atât mai mult cu cât şi-au amintit de marea evlavie care exista în bisericile greceşti, şi mare a fost mâhnirea lor, atunci când au conştientizat că trebuie să dea mită pentru a vedea Sfânta Lumină care vine din cer ca un fulger albastru sau ca vesele mingi albastre şi aprinde instantaneu candelele stinse ale Bisericii.

Nu, iubiţi părinţi, nu dăm mită pentru Hristos! Aţi ajuns în punctul să îi faceţi pe greci să se dedea la gesturi umilitoare: să rămână ascunşi în chiliile monahilor greci, pe sub paturi, prin dulapuri, din seara Vinerii Marii şi să iasă afară tiptil abia la amiază în Sâmbăta Mare… Ruşine! Iar pe de altă parte Putin plăteşte toate cheltuielile pelerinilor ruşi, ca să umple până la refuz Biserica Învierii. Şi toate astea se întâmplă atunci când Sfânta Lumină se aprinde în mâinile Patriarhului grec. Unde-ţi este puterea şi patriotismul, Theofile? De ce nu pui piciorul în prag, ca să intre în biserică toţi grecii care sunt pelerini respectabili şi nu se poartă ca nişte idolatri? Unde este Ministerul de Externe grec care îi lasă pe pelerinii greci la ora 4:30 dimineaţa în afara porţilor Ierusalimului să fie batjocoriţi de poliţiştii evrei, (…)? Şi după mult sta în picioare şi suferinţe să ajungă la biserica Sfinţilor Constantin şi Elena şi nu în Biserica Învierii?

Am vizitat în opt zile toate locurile de pelerinaj, din Betania, din Tiberiada, din Ierihon, din Galileea, Nazaret, Betleem şi toţi monahii greci pe care i-am întâlnit aveau grozave reproşuri împotriva Patriarhiei care nu îi susţine economic, în timp ce ei mănâncă din plin bătaie şi de la musulmani, şi de la evrei, ca să păstreze locurile greceşti de pelerinaj şi să nu le ia arabii şi să le facă geamii sau proprietăţi, iar evreii, sinagogi. Adevăraţi eroi, luptători.

Ciprioţii însă se îngrijesc de monahii şi de mănăstirile lor! Cu mare mâhnire ne-am întors de la Ierusalim. Încă şi în Vinerea Mare, când preotul a ieşit din Pretoriu – închisoarea lui Hristos – cu Crucea în mâini, era cât pe ce să devenim devenit Poarta 7 [stadion al echipei de fotbal Olimpiakos n.tr.]! De ce această barbarie? Şi de ce Grecia îl lasă pe Putin să exploateze în scopuri politice internaţionale sfinţenia Ierusalimului? „Păcătuit-am, Dumnezeul meu …”

La mila tâlharilor, mănăstirile greceşti

La mila răufăcătorilor şi a tâlharilor de orice neam şi religie se află mănăstirile greceşti care funcţionează de sute de ani în aceste regiuni care intră în jurisdicţia Patriarhiei Ierusalimului.

Mănăstirile acestea primesc la intervale de timp foarte regulate atacuri ale tâlharilor, care vor să le ia darurile şi banii şi nu sunt deloc protejate … Patriarhia le-a părăsit, în timp ce pentru Ministerul de Externe elen se pare că ele … nu există!

Astfel, netulburaţi, tâlharii le „vizitează” foarte des, înşfacă tot ce găsesc şi îi chinuiesc până la tortură pe părinţii şi pe monahii fără nici o putere, care sunt unicele faruri ale elenismului şi ale ortodoxiei în pustiurile Asiei Mici. Şi simplul fapt că în adâncurile pustiului se găsesc de veacuri mănăstiri care ridică în fiecare zi steagul grecesc şi fac simţită prezenţa grecească în aceste regiuni ar trebui să-i fi sensibilizat pe cei competenţi ca să le păzească precum lumina ochilor. Însă, din păcate, aşa ceva nu se întâmplă.

În mod reprezentativ, ne referim la două mănăstiri care au intrat în „vizorul” tâlharilor. Una este Mănăstirea Ispitirilor de pe Muntele Carantaniei, care se află în apropierea Ierihonului.

Stareţul mănăstirii, Gherasim, numai în ultimul an a căzut de cel puţin cinci ori victima tâlharilor. Monahul de 75 de ani care trăieşte acolo de 25 de ani, în urmă cu puţine zile a rămas legat la gură şi la mâini 24 de ore încheiate, în timp ce tâlharii mai întâi i-au pus cuţitul la gât ameninţându-l că îl vor gâtui dacă nu le spune unde se află cheile bisericii, ca să intre şi să ia icoanele şi obiectele de mare valoare pe care le-ar fi găsit.

Stareţul a telefonat la autorităţile competente, dar nimeni nu îi dă importanţă, atât timp cât guvernul nostru nu exercită nici o presiune pentru protecţia cetăţenilor greci, aşa cum este dator să o facă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu mănăstirea Martei şi Mariei care se află în Betania, puţin în afara Ierusalimului.

Monahiile sunt nevoite să se apere singure, punând grilaj de sârmă ghimpată la zidurile împrejmuitoare, pentru că răufăcătorii se caţără noaptea ca să intre în mănăstire. De nenumărate ori au cerut ajutor de la autorităţi şi de la Patriarhie, dar până acum nimeni nu a solicitat protejarea monahiilor de către statul Israel sau de către administraţia palestiniană.

Astfel, oamenii care şi-au consacrat viaţa ca să păzească locurile de pelerinaj grec ortodoxe devin victime ale musulmanilor fanatici, ale răufăcătorilor care nu ezită, mulţi dintre monahi pierzându-şi viaţa …”

Ὀρθόδοξος Τύπος, 6.05.2011, nr. 1877, pp. 1, 7                Traducere Mihail Ilie

sursa>

http://graiulortodox.wordpress.com/2011/05/19/demersuri-provocatoare-ale-patriarhului-ecumenic-si-ale-patriarhului-ierusalimului/ 

foto>

http://theorthodoxchurch.info/blog/news/2010/04/patriarch-theophilos-of-jerusalem-at-the-phanar-snaps/

http://2.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/S9ZBYxAK-EI/AAAAAAAAGPI/pwQ7SNDE-vc/s400/theophilos+holy+light.jpg

 
2 comentarii

Scris de pe Mai 19, 2011 în articole, diverse, ecclesia, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Scrisoarea de Pasti 2011 a Papei Benedict către Patriarhul Daniel – prilej de invitare la intalnirea ecumenista comemorativa de la Assisi

[Interesanta justificatia papei pentru invitarea celor „credinciosi si necredinciosi” la acest „pelerinaj” ecumenist-comemorativ de la Assisi: el „exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul…”. Asta inseamna ca, dupa cuvintele lui – in mod indirect, nimeni pana acum nu a gasit adevarul si ca toti traim in inselare, sau ca nici macar una dintre religii nu este dreapta si desavarsita in Adevar, cum e Ortodoxia, care inseamna de fapt „dreapta slavire”. A ajuns cumva Papa sa se intrebe retoric ca si oarecand Pilat (In. 18, 38): „Ce este adevarul?”… – dan.camen.]

Basilica.ro / 19 mai 2011

Scrisoarea Papei către Patriarhul României

Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea, adresată Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului în acest an:

[…] Preafericirea Voastră, cu bucurie şi recunoştinţă, putem afirma că, deşi ştim că suntem încă divizaţi, credinţa în Învierea Domului nostru Iisus Hristos, singurul Mântuitor al lumii, continuă să ne unească. Numai înrădăcinaţi în credinţa noastră putem, fără teamă, să ne deschidem dialogului între creştini, alături de credincioşii celorlalte tradiţii religioase şi toţi oamenii cu bunăvoinţă, pentru a parcurge împreună calea dreptăţii şi a păcii.

Cu aceste sentimente, prin intermediul veneratului meu frate, Cardinalul Kurt Koch, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, voi adresa în curând Preafericirii Voastre invitaţia de a lua parte la Ziua de Reflecţie, Dialog şi Rugăciune pentru Pace şi Dreptate, organizată la 27 octombrie la Assise, ziua celei de-a 25-a aniversări a întâlnirii istorice care a avut loc la Assise pe 27 octombrie 1986, la cererea Papei Ioan-Paul al II-lea. Ne vom întâlni cu toţii la Assise, creştini şi reprezentanţi ai altor tradiţii religioase din lume, credincioşi şi necredincioşi, pentru a efectua împreună un pelerinaj care, fără a renunţa la propria noastră identitate sau a ceda unor forme de sincretism, exprimă în mod simbolic parcursul tuturor celor care caută cu stăruinţă adevărul şi se străduiesc în mod concret să facă faptele cele întru dreptate şi pace. Acest drum împărtăşit va reprezenta un semn de mare speranţă pentru toţi oamenii şi în mod deosebit pentru cei care, chiar în aceste zile, cunosc suferinţa războiului şi a violenţei. […]

Vatican, 18 aprilie 2011, Benedict al XVI-lea

Cititi si>

Papa Benedict va reitera in luna octombrie intalnirea de la Assisi cu liderii religiosi

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/scrisoarea_papei_catre_patriarhul_romaniei_6805.html

foto>

http://www.calefactory.org/pix/novusordo/jp2-ecumenicalprayermeetingassisi11986b.jpg

 
7 comentarii

Scris de pe Mai 19, 2011 în articole, citadela, diverse, Ecumenisme, Vesti

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Mitropolitul Nikolaos Mesogaias – Scurt interviu


Preluare de la

PresaOrtodoxa.wordpress.com / 8 mai 2011

Care este sensul Paştelui?

Cred că este întreit. Primul sens este că, prin Înviere, avem dovada dumnezeirii lui Hristos; al doilea … se desfiinţează moartea, iar al treilea, în cadrul definit de celelalte două, este provocarea la o viaţă nouă.

Mielul fript ne îndepărtează de sensul Paştelui?

Dacă cineva sărbătoreşte Paştele doar cu miel, este un Paști mărginit. Pe de altă parte, omenesc este să prăznuim şi prin mijloace materiale.

Învierea lui Hristos nu este o provocare la adresa capacităţii noastre raţională?

O aruncă în aer. Învierea nu are deloc logică.

Şi atunci, de ce să mai credem?

Credinţa este ceva mai înalt decât capacitatea raţională, decât canonul moral, decât aşteptările emoţionale. Credem ceea ce este dincolo de raţiune.

Poate fi cineva creştin ortodox şi să considere Învierea o simplă „poveste”?

Da, se poate găsi în cultura şi civilizaţia ortodoxă, dar, după cum zice apostolul Pavel, după o predanie seacă. Predanie seacă şi viaţă seacă.

Dumneavoastră credeţi în Înviere?

Cu toate celulele mele. Singurul lucru pe care-l cred este Învierea. Iar credinţa în Înviere îi dă omului capacitatea de a ieşi din sine. Nu mai ai nevoie de minuni şi de dovezi, ci te linişteşti şi pătrunzi în alt univers, care este Biserica.

Dat fiind faptul că mai toate religiile propovăduiesc viaţa de după moarte, este posibil ca astfel, pur şi simplu, să fie potolită o nevoie psihologică a omului?

S-ar putea, pentru că o astfel de nevoie există. Dar, mai întâi se crede, apoi vine certitudinea. Şi este atât de frumos acest lucru.

Dacă v-aţi fi născut mai la est sau mai la vest, nu aţi fi aparţinut altei religii?

Se poate … Să fi fost muftiu … Sau cardinal.

Şi atunci, de ce să credem că Ortodoxia este unicul adevăr?

Pentru că, întâmplându-se să ne naştem aici, s-a dovedit acest lucru înlăuntrul nostru. Nu ştiu ce-ar fi fost dacă m-aş fi născut altundeva.

Câţi dintre creştinii ortodocşi din Grecia sunt creştini cu adevărat?

Cred că numărul acestora este foarte mic. Iar pentru acest lucru suntem vinovaţi ca Biserică, deoarece ne-am complăcut şi laicizat, mai simplu spus, funcţionăm instituţional, nu mistagogic. Adică, să-i luăm altfel pe oameni şi, încetul cu încetul, să-i conducem spre taina lui Dumnezeu.

Vă deranjează faptul că cei mai mulţi ajung la biserică cu jumătate de oră înainte de Înviere şi pleacă după „Hristos a înviat”?

Nu mă deranjează, dar este ca şi cum s-ar duce la o nuntă şi, imediat după ce apare mireasa şi începe nunta, ei pleacă. E păcat. Se nedreptăţesc pe ei înşişi.

Sfânta Lumină se aprinde singură, de-adevăratelea, sau cu chibrituri?

Omul contemporan, în numele ştiinţei, crede că universul a luat fiinţă din nimic. De ce nu ar putea Sfânta Lumină să ia naştere din nimic? Cea mai mare semnificaţie a Sfintei Lumini este că toţi luăm lumină din aceeaşi sursă. Acest lucru este foarte important. De ce să-l pierdem?

Dacă trupul omenesc, mai puţin al lui Hristos, şi-aşa se descompune, de ce se opune Biserica arderii celor morţi?

Deoarece arderea nu permite descompunerea fiziologică. Nu vrem să facem ceva brusc şi, cu respect faţă de îngroparea lui Hristos, prezentăm fiecărui om evenimentul Îngropării şi Învierii.

Aţi refuza să daţi binecuvântarea voastră cuiva care ar vrea să fie ars?

Aş face ceea ce hotărăşte, în cele din urmă, conştiinţa Bisericii.

În Grecia, Biserica nu constituie un sistem care, de multe ori, cultivă fanatismul?

Mă tem că aveţi dreptate. Desigur, sunt şi multe alte ocazii în care Biserica eliberează omul cu adevărat.

De ce aţi înapoiat statului elen salariul dumneavoastră?

Ceea ce e cu adevărat interesant este faptul că statul elen este incapabil până şi să-mi taie salariul. Încă sunt plătit, iar salariul merge la fundaţii. Măcar de mi-ar suspenda calitatea de funcţionar public. Nu doresc să fiu funcţionar al Statului.

Aşadar, sunteţi pentru separarea Bisericii de Stat?

Da. Biserica, cu cât este mai dezlegată de Stat, cu atât este mai Biserică. Devine mai apropiată de mesajul pe care îl propovăduieşte. În acest moment, făcând parte din sistemul politic, se prăbuşeşte împreună cu acesta.

Şi cum vor trăi preoţii, fără salariu?

Mult mai bine. Impozitarea Bisericii este o măsură antipopulară. Lumea dă câte ceva la pangar şi se adună nişte bani. Dacă Biserica Greciei hrăneşte zilnic 50.000 de persoane – după cum a făcut cunoscut, cu câteva zile mai-nainte, Sfântul Sinod -, şi este impozitată cu 20%, cineva va trebui să găsească o sursă de hrană pentru 10.000 de oameni.

Dumneavoastră aveţi alte surse de venit?

Nu am nevoie.

Şi ce mâncaţi?

Nici nu vă puteţi imagina. Îmi aduc de la mânăstiri cele mai bune ouă.

Ştiinţa v-a făcut să vă îndoiţi de existenţa lui Dumnezeu?

Din contră. Pe când eram în America mă înfruptam din cele mai bune părţi ale ştiinţei, şi cu toate acestea, am simţit că ea nu mă poate sătura. Deplinătate mi-a dat nevoia de a transgresa moartea, degradarea, timpul.

Ştiinţa ar putea descoperi vreodată începuturile universului, ceea ce a fost înainte de Big Bang?

Înainte de Big Bang nu exista timp, aşadar, nu există „înainte de”. Ştiinţa este o unealtă extraordinară care ne arată frumuseţea lumii materiale. Dar este mult prea limitată pentru a ne arăta limitele omului.

Crucea dumneavoastră personală?

Cel mai rău este sinele meu. Dificil lucru sinele omului.

Publicat de Romfea, în Duminica Paştilor 2011

sursa>

http://presaortodoxa.wordpress.com/2011/05/08/mitropolitul-nikolaos-mesogaias-scurt-interviu/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Maica Domnului a fost prima care L-a vazut inviat pe Iisus (Omilie a Sfantului Grigorie Palama)


Click pe imagine!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Mai 7, 2011 în articole

 

Etichete: , , , , ,