Legalizarea „mamelor surogat”: o provocare adresată deopotrivă dreptei şi stângii

[Este un articol ce prezinta istoria tentativelor de adoptare a proiectelor de lege privind legalizarea in Romania a reproducerii umane asistata medical (RUAM), sau, mai simplu spus, legalizarea „mamelor surogat”. Totodata, el arata si unele din marile neajunsuri (nu toate) ale proiectului de lege initiat de deputata PDL Mihaela Sandru si depus spre adoptare la Senat zilele trecute – dan.camen.]

DW-World.de/ 24 februarie 2011

O deputată PDL propune legalizarea „mamelor surogat”. Este a treia tentativă de legalizare a unui mod de reproducere extrem de controversat în întreaga lume.

Tehnicile noi de fertilizare se practică în România într-o situaţie de (i)legalitate incertă. Nu sunt explicit interzise, dar nici nu se pot desfăşura liber din cauza unor numeroase implicaţii juridice.

De fapt e vorba de mai multe subiecte diferite, căci între tratamentele propriu-zise de infertilitate şi practica mamelor surogat (sau gestaţia în favoarea altuia) există o mare diferenţă din toate punctele de vedere, cu excepţia celui strict medical. Or, tocmai subiectul principal al legii propuse de deputata PDL, Mihaela Şandru, este şi cel mai controversat.

Gestaţia în favoarea altei persoane este autorizată în Canada, cu excepţia Quebecului, în Marea Britanie, Olanda, Danemarca şi, oarecum surprinzător, în Grecia şi Ucraina. În Belgia, practica mamelor purtătoare este liberă, deşi nu este oficial acceptată, dar ea este explicit interzisă în Franţa, Germania, Italia, Spania şi Elveţia. În SUA ea este, mai curând admisă, dar se supune legislaţiilor diferitelor state.

Întîmplarea face ca şi în Franţa subiectul să fie în atenţia opinie publice, deoarece a fost propusă recent o lege nouă a bioeticii, care propune revizuirea mai multor subiecte printre care şi acela al gestaţiei în favoarea altei persoane. În trecut practica a fost liberă, dar a fost, la un moment dat, interzisă după o aprinsă dezbatere judiciară.

Ion Iliescu şi tragedia lui Oedip

Dar şi în România subiectul are o istorie, deşi ea nu este bine cunoscută. Prima tentativă de autorizare a gestaţiei în favoarea altuia a avut loc în 2004, prin iniţiativa legislativă a deputatului PSD, Ovidiu Brânzan, fost ministru al sănătăţii. El propunea o lege mai largă care reunea toate aspectele reproducerii umane şi care a avut un parcurs foarte accidentat.

După adopatarea ei în Parlament, în octombrie 2004, preşedintele de atunci Ion Iliescu o trimitea înapoi la reexaminare cu multe obiecţii de natură constituţională. Surprinzător, preşedintele avea o poziţie mai „progresistă” decât parlamentul în cele mai multe privinţe, cu excepţia uneia, legate de riscul incestului.

Preşedintele manifesta o mare nelinişte legată de posibilitatea ca un copil născut din gameţi aparţinând unor donatori anonimi să devină eroul unui involuntar incest, ca în cunoscuta tragedie antică, şi solicita ca numele donatorilor să fie dezvăluiţi.

Traian Băsescu ultra-liberal

Parlamentul va adopta legea abia după alegeri şi noul preşedinte Traian Băsescu îşi va exercita la rândul său spiritul critic. Preşedintele manifesta din start o perspectivă mult mai liberală, cerând înlăturarea tuturor barierelor din calea libertăţii individuale şi a autonomiei personale. În comentariile sale, noul preşedinte va întrece pe alocuri în liberalism chiar pe autorii legii, solicitând eliminarea autorităţii medicale, pe care legiuitorul o instituise ca ultima instanţă bioetică.

Pe de altă parte însă preşedintele solicita ca traficul de gameţi şi manipularea genetică să fie mai ferm incriminate. El semnala, totodată, şi riscurile unor practici eugenice, deşi nu putea oferi o „soluţie” cu adevărat aplicabilă. Traian Băsescu va sesiza Curtea Constituţională în vara lui 2005 şi va avea câştig de cauză, dar, in extremis, Parlamentul va respinge proiectul în întregul său.

A doua tentativă datează din 2009 şi a aparţinut unui grup de 7 senatori PDL, printre care şi actualul ministru de interne, Traian Igaş, precum şi fostul ministru, Sorina Plăcintă. Legea a fost însă respinsă de propriul guvern, care nu dorea să se lege la cap fără să-l doară. Proiectul, care relua în formă mult simplificată tema mamelor purtătoare, al gameţilor donaţi şi contractelor de gestaţie crea prea multe contradicţii juridice greu de rezolvat.

De data aceasta însă legea propusă de deputata Mihaela Şandru se străduieşte să ţină seama de întregul istoric al problemei şi să integreze toate obiecţiile din trecut. Este vădită strădania de a îmbrăţişa un ton mai exigent etic, de a se delimita de zonele obscure şi de a adopta o poziţie punitivă fără echivoc în cazurile de derivă mercantilă sau abuz ştiinţific (experimente pe gameţi, traficul de gameţi, inseminare sau prelevare fără consimţământ, clonare şamd).

Mercantilizarea gestaţiei şi problema bugetară

Cu toate acestea, noul proiect, abia depus la Senat, lasă neacoperite tocmai aspectele cele mai importante. Aşa cum se vede din practica internaţională, care are deja un istoric încărcat, legalizarea mamelor purtătoare se poate transforma într-o nouă formă de comerţ. În esenţă, trupul femeii purtătoare devine obiect de tranzacţie, ca şi gameţii, fătul sau copilul nou-născut.

Iniţiatoarea legii subliniază caracterul pur altruist al contractelor de gestaţie, dar gratuitatea este o pură utopie. Într-o ţară ca România, săracă, obişnuită cu abandonul copilului, cu avorturile fără limite (garantate de Constituţie), cu prostituţia, practica mamelor purtătoare va deveni o nouă industrie sordidă. Caracterul clandestin al tranzacţiilor (interzise ca atare de lege) nu va face decât să favorizeze abuzurile.

O a doua mare problemă – şi care îi va atinge de data aceasta şi pe cei cu gândire liberală – este faptul că deputata PDL propune ca statul să preia toate cheltuielile reproducerii asistate prin bugetul de asigurări medicale. Se întrevede de pe acum perspectiva ca o minoritate (cuplurile infertile) să preia o tranşă disproporţionat de mare din bugetul public – şi aşa aflat la limita de jos a subzistenţei – în numele unei nevoi controversate şi neratificate până la capăt de opinia publică.

Autor: Horaţiu Pepine

Redactor: Petre M. Iancu

sursa>

http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6449722,00.html

foto>

http://graphics8.nytimes.com/images/2008/11/30/magazine/30surrogate-395.jpg

 

Ion Iliescu: „Iisus a fost un rebel”…

Kamikaze/ 4 iunie 2010

Reporter: […] Ce v-ar plăcea să rămână ca apreciere din mandatele dumneavoastră?

Ion Iliescu.: Că toată viaţa mea mi-am consacrat-o unui scop, unui crez, care vizează propulsarea ţării, dezvoltarea ei, reducerea decalajului care ne desparte de ţările dezvoltate europene; să intrăm în rândul ţărilor civilizate, într-o perioadă istorică cât mai scurtă, să ridicăm nivelul de viaţă şi nivelul de cultură al tuturor, să  fie o societate bună, dreaptă, pentru toţi membrii ei, nu pentru o minoritate de profitori.

Rep.: Asta nici Iisus n-a reuşit.

I.I.: Iisus a făcut o mare revoluţie în gândire. A fost unul din rebeli din acest punct de vedere, că şi-a permis să spună că toţi oamenii sunt egali. E adevărat, în faţa lui Dumnezeu. Dar chiar şi acest lucru, că măcar în faţa unei instanţe supreme…

Rep.: Deci aici sunteţi de acord cu Iisus, spre asta tindeţi şi dumneavoastră?

I.I.: A fost prima idee de echitate şi de egalitate, că toţi oamenii sunt egali în faţa unei forţe supreme, în faţa lui Dumnezeu. Dar şi asta era o gândire rebelă faţă de o societate sclavagistă cum era imperiul roman; cum să-l pui pe sclav alături de stăpânul de sclavi şi de imperator?

Rep.: Corect! Credeţi în Dumnezeu, măcar acum, la 80 de ani?

I.I.: Nu cred în Dumnezeu, eu cred în forţa omului.

Rep.: Dar în Iisus, că-i mai de stânga?

I.I.: Iisus este o figură, din acest punct de vedere, caracteristică pentru o anumită evo­luţie a gândirii umane, pentru o societate mai bună şi mai dreaptă, benefică tuturor.

sursa>

http://www.kamikazeonline.ro/2010/06/ion-iliescu-iisus-a-fost-un-rebel/

~~~+~~~

Pentru un “liber cugetător”, cum se auto-defineşte Ion Iliescu, Iisus Hristos poate fi cel mult, în mod tangenţial, unul dintre rebelii lumii acesteia, un revoluţionar (ba nu, că numai el ştie ce înseamnă să fii revoluţionar), şi cel mult un fel de haiduc religios.

Într-un interviu care nu spunea nimic nou faţă de ceea ce ştiam până acum, realizat de către reporterii de la Kamikaze, cică doar pentru a cunoaşte cum îşi duce viaţa un “pensionar” de vază al acestei ţărişoare, aflăm (prin grija sporită a jurnaliştilor în acest sens) declaraţia d-lui Ion Iliescu cum că Iisus a fost un… rebel. Scoasă din context în mod jidovesc doar pentru a face reclamă interviului în cauză, discuţia pe tema aceasta religioasă s-a născut tangenţial, dar a fost afişată în aşa fel încât să pară că ar fi fost convingerea lui Iliescu de-o viaţă. Aşa s-a născut, ca să şocheze, titlul interviului în cauză: “Iisus a fost un rebel”. Ce vrednic de râs este redactorul, când spune perfid: “Atenţie! Conţine, la final, o reţetă culinară oferită chiar de Ion Iliescu”, vrând să facă, de fapt, reclamă bizarei discuţii “religioase”…

În fine, ne întoarcem la aşa-zisa declaraţie şocantă. Dacă în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali, prin natura umană, dar, în acelaşi timp, fiecare (atenţie) îşi are diferit talanţii, totuşi, acţiunea de uniformizare prin socializare sau nivelare umană de pe timpul comunismului (acele “mase” de oameni; individualizarea persoanei), în faţa (numele) cărei instanţe superioare îşi justifica ea comun-izarea oamenilor prin egalizare?? Nicidecum în faţa (numele) lui Dumnezeu. Pentru că dacă, cf. d-lui Ion Iliescu, Iisus a adus doar “ideea” de echitate nedesăvârşită (de parcă Hristos nu ar fi fost drept şi bun până la capăt), atunci “egalitatea” a încercat s-o realizeze deplin după aceea, în mod greşit, comunismul, bazându-se probabil tot pe o idee ca cea a d-lui Ion Iliescu, dorind să împlinească “echitatea” (socială). Astfel, comuniştii negau existenţa lui Dumnezeu, încercând să se aşeze, de fapt, în locul Lui, nemaiaşteptând a doua Sa venire ca să împlinească… echitatea Divină. Aşadar, ei s-au răzvrătit, făcându-se „rebeli” împotriva lui Dumnezeu. Acelaşi lucru văd că-l face iarăşi acum d-l Iliescu, la 20 de ani de la căderea comunismului, când îl confundă pe Dumnezeu cu „unul dintre rebelii” acestei lumi. Nu ştiu însă dacă şi el va avea aceeaşi soartă. Va rămâne şi el un “rebel” împotriva lui Dumnezeu?…

Pornind de la acest interviu, aş avea, în schimb, trei întrebări pentru d-l Iliescu:

1. Dacă el a fost cu adevărat un revoluţionar, atunci de ce nu crede în Iisus, fiindcă îl face “rebel”, în sensul bun. Oare Che Guevara a fost mai bun „revoluţionar” decât Iisus?
2. Dacă el zice că Iisus Hristos a fost un fel de socialist, de stânga, fiindcă a spus că toţi oamenii sunt egali (în faţa lui Dumnezeu), atunci de ce nu crede” în El?… fiindcă şi d-l Iliescu zice că doreşte egalitatea, precum şi echitatea în societate, şi nu s-a găsit alt „socialist” mai bun în istorie decât Iisus. De ce nu au crezut atunci în El şi comuniştii?
3. Dacă Iliescu doreşte să fie apreciat în istorie ca unul ce a vrut prosperitatea ţării şi bunăstarea omenirii, atunci de ce nu crede în Iisus?… fiindcă şi acum, după două mii de ani, oamenii L-ar “vota” pe Hristos. Ce, el a fost mai bun decât Iisus Hristos?…

Totuşi, aş mai avea o singură întrebare, separată de celelalte anterioare, un pic mai personală:

Dacă “crede” în forţa omului, cum zice, nu înseamnă că a rămas la fel de… comunist. Dacă da, atunci de ce a mai fost „revoluţionar”? Nu ca să creadă şi el liber, ca toţi revoluţionarii, în… Iisus Hristos.

PS:  Pentru d-l Ion Iliescu, Iisus (atenţie, nu Hristos) a fost unul dintre rebeli, chiar şi în sensul bun, aşa cum zic uneori şi jidovii (de observat diferenţa pe care o face  în interviu între Dumnezeu, în care nu crede, şi Iisus, care nu pt. el nu este Dumnezeu, ci un rebel); însă pentru creştini acel Iisus este Hristos, Mesia, care are să vină din nou să judece pe cei care n-au crezut în El şi s-au împotrivit ca nişte “rebeli” echităţii Divine.

dan.camen.

foto>

http://www.adevarul.ro/bbtcontent/clipping/ADVIMA20100318_0591/1.jpg