Patriarhia Ierusalimului a RENEGAT Biserica Ortodoxă Română. Ce se află pe cei 3.000 de metri de teren de la care a început RĂZBOIUL

Gandul.info / 11 mai 2011

„Este o şicană sau o nevoie de bani la mijloc. Cine ştie ce vor să obţină de la Patriarhia Română” explică pentru gândul Ion Antonescu, proprietarul primei agenţii de turism care i-a dus după 1990 pe români în pelerinaj în Ţara Sfântă.

Antonescu nu-şi explică altfel decizia Patriarhiei Ierusalimului de a rupe legăturile cu Patriarhia Română şi nu crede în motivul invocat – că aşezământul românesc de la Ierihon a fost construit fără binecuvântarea Patriarhiei de la Ierusalim. „E absurd. Nu poţi spune că ai văzut doar de câteva luni o construcţie care există de 11 ani„, mai spune Ion Antonescu, fost secretar de stat la Ministerul Culturii.

40.000 de români merg anual în pelerinaj în Ţara Sfântă

Aşadar, „mărul discordiei” este un aşezământ alcătuit dintr-o biserică, un paraclis, o casă de oaspeţi pentru pelerini şi o bibliotecă, toate ridicate pe un teren de 3.000 de metri pătraţi şi finalizate în proporţie de 95%, potrivit lui Antonescu. Anual, aici ajung peste 40.000 de turişti, potrivit statisticilor Ministerului de Turism din Israel, iar 10% dintre ei se cazează la arhondaric, în casa de oaspeţi a aşezământului, în special cei care vizitează Ierihonul prin birourile de pelerinaj ale Patriarhiei Române. 4.000 de români dorm aici într-un an, potrivit estimărilor şi sunt cazaţi în casa de oaspeţi structurată pe trei niveluri. Cu toţii dorm în cele 50 de camere clasificate la 2 stele, cu două sau trei paturi după caz, dotate cu aer condiţionat şi baie. Toate însă au terasă, de la care „se vede tot Ierihonul cu livezile sale bogate de arbori cu fructe exotice recunoscute pentru aroma lor în tot Israelul”, potrivit site-ului aşezământului. „De asemenea se pot vedea şirul munţilor dimprejur şi de dincolo de Iordan până la Marea Moartă. Priveliştea minunată văzută de aici ne prezintă, după cuvântul Scripturii, toate împărăţiile lumii şi slava lor„.

Un aşezământ construit pe o donaţie

Iniţial, construcţia aşezământului românesc a început pe un teren de 800 de metri pătraţi, donaţie de la român stabilit în Ierihon. El a lăsat prin testament Patriarhiei Române pământul, „cu scopul de a servi ca metoc”, un aşezământ dedicat pelerinilor care vor vizita locurile sfinte. Pentru că terenul nu era suficient, Patriarhia a cumpărat şi pământurile limitrofe, ajungând azi să deţină 3.000 de metri pătraţi pe care se desfăşoară aşezământul.

„Drumul demersurilor şi stăruinţelor diplomatice început de la eliberarea primului act de proprietate şi autorizaţia de construcţie şi funcţionare a Aşezământului din Ierihon şi până la realizarea proiectului şi ridicarea efectivă a construcţiilor ce se pot vedea astăzi, a fost foarte dificil„, se arată pe pagina oficială a aşezământului”. Având în vedere raportul dintre amploarea construcţiilor şi resursele umane şi materiale foarte reduse primite în timp şi cu multe sacrificii, numai providenţa divină ne-a ajutat să realizăm proiectul până la stadiul actual. Nu de puţine ori, în situaţiile limită, au apărut oameni trimişi parcă de Dumnezeu care ne-au ajutat financiar sau cu muncitori sau cu materiale de construcţii pentru a suplini lipsurile apărute”.

Construcţii şi binecuvântări verbale

În 2000 însă este sfinţit altarul paraclisului de la aşezământul de la Ierihon (n.r. unul dintre cele trei pe care Patriarhia Română le are în Ţara Sfântă: Ierusalim, Ierihon şi Iordan) în prezenţa patriarhului român Teoctist, dar şi a altor membri ai Sinodului BOR aflaţi în Ierihon.

Din delegaţie făcea parte şi actualul cap al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Daniel. Construcţia se ridicase după ce ierarhii români obţinuseră binecuvântarea lui Diodor, patriarhul de atunci al Ierusalimului, a declarat pentru gândul părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. „Fără binecuvântarea patriarhului Diodor nu puteau începe lucrările la aşezământul românesc de la Ierihon. Mai mult, fără binecuvântarea acestuia nu s-ar fi putut face sfinţirea paraclisului respectivului aşezământ de către patriarhul Teoctist şi membri ai Sfântului Sinod„, mai spune acesta.

Cum a început conflictul

În ultimele luni, Patriarhia Ierusalimului a semnalat faptul că nu există niciun acord scris în legătură cu Aşezământul românesc de la Ierihon şi a solicitat Patriarhiei Române să clarifice situaţia acestuia. În acest context, ierarhii români l-au desemnat pe Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, să demareze dialogul cu prelaţii din Israel, unul „bilateral frăţesc între cele două Patriarhii”.

În 9 mai însă, ierarhii români află de pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului că s-au rupt relaţiile cu Patriarhia Română. „E o decizie unilaterală„, explică Constantin Stoica. „Suntem surprinşi de anunţul postat pe site-ul oficial al instiuţiei, cu titlul «Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română», întrucât suntem la începutul unui dialog„, a mai declarat purtătorul de cuvânt. El a precizat că problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, precum şi relaţiile dintre cele două biserci vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al BOR din 19-20 mai.

Guvernul a dat 1 milion de lei pentru aşezământul de la Ierihon

În 11 ani, aşezământul de la Ierhon s-a ridicat din donaţii, din contribuţii ale credincioşilor, din investiţii, vânzare de obiecte religioase, dar şi din bani proveniţi de la Guvern. De altfel, Executivul a şi suplimentat, în aprilie 2011, cu un milion de lei bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte. Banii provin din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, potrivit documentului care a fost publicat în Monitorul Oficial.

„Eu cred că şi bisericile trebuie sprijinite în România. Fără credinţă în Dumnezeu, cred că nimeni din ţara aceasta nu poate face nimic. Este o prioritate la fel cum sunt priorităţile pentru investiţii”, a declarat la acel moment premierul Emil Boc.

sursa>

http://www.gandul.info/news/patriarhia-ierusalimului-a-renegat-biserica-ortodoxa-romana-ce-se-afla-pe-cei-3-000-de-metri-de-teren-de-la-care-a-inceput-razboiul-8262401

 

“Maica Bisericilor” – târâtă în luptele pentru putere

Gandul.info / 11 mai 2011

Istoria Patriarhiei Ierusalimului începe din anul 451. Peste ea, în cursul vremurilor, au trecut perşii, arabii, cruciaţii, turcii. Astăzi, jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice se întinde asupra eparhiilor din Israel, Teritoriile Palestiniene şi Iordania. Fraţia Sfântului Mormânt a avut grija că, din anul înfiinţării (1543) să aducă în fruntea Patriarhiei episcopi greci, deşi creştinii arabi şi-au cerut şi ei, întotdeauna, drepturile, măcar în virtutea faptului că, între cei aproape 100.000 de credincioşi, arabii sunt în majoritate.

Decizia de rupe legăturile cu Biserica Ortodoxa Română vine ca urmare a unui litigiu jurisdicţional. E drept, aşezămintele româneşti de la Ierihon, a căror construcţie a început în urmă cu zece ani, n-au avut niciodată aprobarea scrisă a Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului. Temelia lor a fost pusă pe vremea Patriarhului Diodoros I – un ierarh destul de controversat, mare amator de înţelegeri verbale. În ultimul an an vieţii, suferind, obişnuia să adoarmă în mijlocul câte unei discuţii. Apropiaţii săi spuneau: „Întreabă-l care e cursul shekel/dolar. Se va trezi şi-ţi va răspunde instantaneu”… Irineos I, care i-a urmat, n-a pus niciodată problema asezămintelor de la Ierihon. În 2005, a fost depus din scaun, împotriva tuturor canoanelor (un patriarh nu poate fi îndepărtat, decât dacă împotriva sa există dovezi de blasfemie, de erezie sau în cazul în care – invocând motive de sănătate, acceptă paretisis-ul – adică retragerea de bună voie). Acuzaţiile care i s-au adus lui Irineos I au fost că ar fi pertractat cu nişte investitori evrei din străinătate (probabil americani) vinderea, pe milioane de dolari, a două terenuri ale Bisericii din zona Porţii Jaffa (zona locuită preponderent de arabi). S-a spus atunci că Episcopul de Tabor, actualul Patriarh Teofilos al III-lea, ar fi fost întronizat cu ajutorul… fostului şef al CIA, George Tenet, o rudă îndepărtată a Preafericirii Sale. Cert este că acum fostul Patriarh Irineos I se află, bine păzit, din ordinul lui Teofilos, într-un fel de arest la domiciliu. Şi cert este că parte dintre grecii înşişi cred că actualul Patriarh e necanonic.

De şase ani, de când arhipăstoreşte, Patriarhul Ierusalimului n-a fost tulburat de aşezământul nostru de la Ierihon. Demonstraţia de forţă pe care Teofilos al III-lea o face cu Biserica Ortodoxă Română (care, până în ultimul moment, i-a cerut să dialogheze, să se poată ajunge la o înţelegere) nu e străină de lupta pentru putere care macină Ortodoxia. Unul dintre motive este tot jurisdicţional. Biserica Ortodoxa Rusă – (Teofilos al III-lea e considerat mai mult decât un simpatizant al acesteia, după cei doi ani petrecuţi acolo) – acuză Biserica Ortodoxă Română pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei şi a eparhiilor sufragane. Patriarul Kiril visează la a treia Romă, fapt pentru care relaţiile sale cu Patriarhia Ecumenică sunt din ce în ce mai tensionate. La rândul său, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I îl acuză pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, de „tendinţe hegemonice”.

Problema bisericilor ortodoxe din diaspora (care, canonic, ţin de Patriahia de la Constantinopol) s-a acutizat, odată cu migraţia românilor la munca în Vest. Patriarhia Ecumenică se teme de ce se teme şi Patriarhia Ierusalimului: că romanii au intenţia de a-şi crea episcopii în zonele lor de jurisdicţie canonică (respectiv in Europa Occidentala şi în Ţara Sfântă). Toate aceste neînţelegeri izbucnesc acum, când avansează pregătirile pentru Sinodul Panortodox (al VIII-lea Ecumenic), care ar trebui să redeseneze puterea şi zonele de influenţă în lumea Ortodoxă.

Patriarhia Ierusalimului, Maica Bisericilor, e târâtă şi ea în aceste jocuri bizantine.

Lelia Munteanu

sursa>

http://www.gandul.info/puterea-gandului/maica-bisericilor-tarata-in-luptele-pentru-putere-8262448

 

Cel ce v’a văzut pre voi goli, S’a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâiu

~~~+~~~

“Găteşte-te Zavuloane, şi bine te împodobeşte Neftalime; Iordane rîule stăi, priimeşte săltând pre Stăpânul Cel ce vine să Se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoaşa. Nu vă ascundeţi ca mai’nainte în Raiu. Că Cel ce v’a văzut pre voi goli, S’a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâiu. Hristos S’a arătat, toată făptura vrând să o înnoiască”[1]

~~~+~~~

Galileea neamurilor

Hotarele fiilor lui Zabulon si ai lui Nefatli se intindeau in Nordul Canaanului, din jurul Mării Ghenizaret pana la Marea Mediterana. Erau cele mai fertile pamanturi, impreuna avand deschidere la doua mari si cuprinzand la Sud si manoasa Vale Izreel. Aceasta regiune era numita de catre evrei simplu: Galileea.

Aratand ca Mantuitorul trebuie sa propovaduiasca evanghelia Sa si in partile Capernaumului de langa Lacul Ghenizaret, Sf. Evanghelist Matei (Mt. 4, 13-16) face referire la profetia Proorocului Isaia (Is. 8, 23 – 9, 1), in care se mentioneaza si aceste doua tinuturi: “Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi”.

Dupa cum se observa, proorocia aceasta poate fi folosita oricand ca paremie la slujba Ceasurilor sau a Vecerniei Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Din pricina departarii de Ierusalim si a amestecului de populatii aceste tinuturi prefigureaza tainic in profetia lui Isaia popoarele pagane. Impreuna ele formeaza “tara care era in nevoie”, in “intuneric” si in “latura umbrei mortii”: “Galileea neamurilor”. Peste acesti pagani Hristos avea sa lumineze cu “lumina mare” si sa-i acopere “in vremurile cele de pe urmă” de Slava Sa.

“V-ati ascunselea” prin Raiu

Revenind insa la textul stihirei vedem cat de sublim se sugereaza pregatirea duhovniceasca pentru “luminare”:  prin gatire (cu post) si buna impodobire (prin impartasire).

“Saltarea” Iordanului este numaidecat intoarcerea lui minunata din aval spre amonte, dinspre Ierusalim si Ierihon spre marturie lui Zabulon si Neftali, Galileea neamurilor, iar porunca de a “sta” arata cutremurul stihiei apelor inaintea fetei Ziditorului. La vazul Stapanului, Iordanul s-ar fi despicat in doua, precum oarecand Marea Rosie inaintea Nourului prealuminos, de aceea este indemnat cu aceeasi barbatie precum a fost indemnat si Sf. Ioan Botezatorul sa-L primeasca la Botez pe Domnul. In Hristos chipul – Adam si coasta – Eva dantuiesc, bucurandu-se ca li s-a sters pacatul de odinoara de catre Cel fara de pacat.

Frumusetea acestei stihiri insa acum se descopera, caci aduce aminte de jocul “v-ati ascunselea” prin Raiu al stramosilor nostri cu Dumnezeu. De ce zice sa nu se ascunda in continuare? Numaidecat din pricina pacatului cel de dedemult[2]!… caci nu aveau cu ce sa se mai gateasca si sa se impodobeasca, caci cata pocainta ei in viata sa fi avut, usile Raiului tot nu s-ar fi desfacut!

Inainte sa se fi vazut cei doi in Rai goli pre ei insisi, Insusi Hristos Dumnezeu i-a vazut lipsiti de har, cand li S-a aratat dorind sa-i imbarce din nou cu haina Slavei Sale – haina cea dintaiu. Ascunsi de intuneric prin Iad, Hristos ii cauta degrab, aratat stralucind ca un sfesnic in “laturile umbrei mortii”.

Verbul “s-a aratat”, pus de doua ori la timpul trecut, marturiseste stergerea definitiv a pacatului stramosesc si irepetabilitatea botezului. Chemarea la innoire intru Hristos prin botez este, asadar, catre toti adresata.

dan.camen.

_______________________

[1] Stihira lui Ioan Monahul, glasul al III-lea, de La Stihoavna Vecerniei Înainte-Prăznuirii Botezului Domnului nostru Iisus Hristos şi pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru Silvestru, Episcopul Romei (2 ianuarie), în Mineiul lunei lui Ianuarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 34

[2] Vezi spre comparatie intelesul termenului “dedemult” la proorocia Sf. Isaia “În vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali”

 

La robinetele timişorenilor curge apă sfinţită

La robinetele timişorenilor curge apă sfinţită

[Cu aceeaşi mâhnire, ca şi anul trecut, redau ştirea despre sfinţirea apei potabile de la uzina societăţii Aquatim Timişoara. Acelaşi preot a săvârşit slujba aghiasmei mari şi anul trecut şi acum câţiva ani. Este vorba de consilierul cultural din cadrul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei, care consider că ar fi trebuit să cunoască implicaţiile dogmatice ale unui asemenea gest. Este diferenţă între a sfinţi apa potabilă întru aghiasmă mare în butoaiele din faţa bisericii de Bobotează, pentru a fi dăruită apoi credincioşilor ce au mare evlavie pentru ea, şi a binecuvânta apa râurilor şi a mărilor prin aruncarea unei cruci în ziua Bobotezei de către ierarh şi recuperarea ulterioară a ei din apă, ambele gesturi fiind necesare, însă fiind diferite ca mod de înfăptuire şi ca înţeles dogmatic. De asemenea,  este diferenţă în a binecuvânta şi sfinţi cu aghiasmă mică o casă la cererea şi dorinţa stăpânilor ei, ortodocşi fiind, şi a sfinţi, prin slujba aghiasmei mari de Bobotează, apa potabilă a unei staţii de tratare care asigură necesarul unui întreg oraş, cu diferitele lui confesiuni, apă pe care unii o vor folosi în casă şi la toaletă. Iarăşi, de Bobotează se sfinţeşte firea apelor şi a văzduhului prin rugăciune, nu se sfinţeşte fiecare râu şi apă în parte cu slujbă specială. Ce ar însemna dacă fiecare ierarh sau preot ar începe să sfinţească, cu slujba aghiasmei mari, toate staţiile de epurare din ţară sau fiecare lac sau râu mai însemnat? Este o binecuvântare a lor prin procesiunea extraordinară de Bobotează şi cu aruncarea crucii, însă neavând acelaşi înţeles dogmatic ca acela de a sfinţi apa întru aghiasmă mare de Bobotează în butoaiele din faţa bisericii. Chiar atunci când la malul unui râu are loc procesiunea cu sfinţirea apei întru aghiasmă mare în butoaie, nu se amestecă de cea a aruncării crucii în râu. Ar fi o neîncredere în caracterul universal al sfinţirii firii apelor de Bobotează dacă am căuta apoi fiecare râu şi i-am face slujbă aparte pentru acele ape. La noi se practică săvârşirea de către ierarh a slujbei de sfinţire a apei întru aghiasmă mare la un oraş port, pentru ca procesiunea  să fie mai solemnă şi pentru ca să fie inclus şi gestul aruncării crucii în râu, însă deosebindu-se ca manifestare şi înţeles de cel al sfinţirii apei  în butoaie pentru oameni cu slujba aghiesmei mari. Este, aşadar, un înţeles duhovnicesc, spiritual, superior celui omenesc, material, al gestului sfinţirii apei de Bobotează. De aceea aghiasma mare se face în butoaie, în cantităţi necesare asigurării nevoii fiecărui credincios care vine cu evlavie să o ia şi pe care o pune mai apoi în casă la loc de cinste. Nimic mai mult. În rest, firea apelor ţării şi a lumii se sfinţeşte prin rugăciune, şi se binecuvintează în mod văzut prin aruncarea crucii în apele râurilor de către ierarh, nu de preot. Nici nu vreau să mă gândesc care ar fi motivaţia materială pentru împlinirea de către acest  preot a slujbei aghiasmei mari  la Aquatim Timişoara.

Un părinte duhovnicesc, contemporan nouă, din afara României, întrebat fiind de un prieten de-al meu care este cel mai mare pericol pentru Biserica Ortodoxă Română în vremurile acestea, a răspuns că „inventarea de noi ‘tradiţii’ ” este cel mai dăunător lucru posibil. Acesta este cel mai mare pericol pentru Ortodoxia românească în momentul de faţă. – dan.camen.]

~~~+~~~

Timiş online | 06.01.2010

Apa care ajunge în casele locuitorilor din Timişoara a fost sfinţită miercuri. Societatea Aquatim, cea care aduce zilnic apa în casele timişorenilor, a respectat ritualul creştin al sfinţirii apei în ziua de Bobotează.

Un preot a ţinut miercuri o slujbă de sfinţire la principala uzină de apă din oraş. Slujba de sfinţire a apei a avut loc la Staţia de tratare a Apei „Bega” de pe strada Miriştei nr. 1, din cartierul Plopi din Timişoara.

Sfinţirea apei care apoi ajunge la robinetele din casele oamenilor nu este o noutate pentru timişoreni, pentru că acest lucru se practică deja de mai mulţi ani în oraşul de pe Bega. „De Bobotează se sfinţeşte apa la români, este o tradiţie populară, şi şi noi, ca şi gospodari ai apelor din Timişoara, care potabilizăm apă, ne-am gândit să facem o sfinţire a apei la captare şi nu numai, pe tot traseul tehnologic de tratare a apei. De fapt, este un gest spiritual pe care noi îl facem de mulţi ani, cred că sunt cam opt ani de zile”, a declarat directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu.

Preotul Zaharia Pereş, cel care a oficiat slujba de sfinţire a apei, a vorbit despre semnificaţia acestei zile. „Boboteaza este o zi foarte importantă pentru creştinii ortodocşi. În această zi s-a arătat Sfânta Treime la râul Iordan, în această zi domnul Iisus Hristos a primit botezul de la Ioan şi în râul Iordan a avut loc de fapt arătarea Sfintei Treimi. […] În această zi oamenii vin la biserici pentru a-şi lua agheasma mare, apa sfinţită pe care o vor purta în case un an de zile. Această apă sfinţită de la Bobotează are o semnificaţie aparte, prin faptul că se sfinţeşte o singură dată în an şi, aşa cum spun rugăciunile, este tămăduitoare pentru toate problemele sufleteşti şi trupeşti. Sigur, pe măsura credinţei omului, pentru că dacă omul nu are credinţă nu o va primi aşa cum se cuvine”, a explicat părintele Zaharia Pereş, consilier la Mitropolia Banatului.

sursa>

http://www.tion.ro/stiri/timis/articol/la-robinetele-timisorenilor-curge-apa-sfintita-de-boboteaza/cn/news-20100106-12190973

 

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse

Mărginit de mâna omenească a Botezătorului precum era Iona cuprins în chitul mării, Hristos Se botează în repejunile Iordanului! Acel chit era mormântul pe care şi botezul lui Ioan avea să-l prefigureze întru Hristos, când va primi pentru neamul omenesc, trei ani mai târziu, jertfire de Sine şi moarte pe Cruce şi pogorâre la Iad şi înviere. “Cu Mine împreună de se va pogorâ cineva, şi împreună se va îngropa prin Botez, cu Mine se va desfăta, întru slavă şi întru înviere; Hristos acum vesteşte, pre carele cu credinţă să-L întâmpinăm”[1]. În acest mormânt al omenirii Hristos Se botează ca să-l umple de înviere.

E acea smerenie mormântală, ca o închipuire de-a pururi a morţii, dar şi tainică, pe care Domnul a arătat-o în Botez. E goliciunea dezbrăcării de slavă şi îmbrăcarea în azuriul iertării şi al milostivirii. În acest nobil albastru înveşmântează Domnul iarăşi firea noastră, adăugându-i purpurei împărăteşti a trupului întocmit din sângele şi trupul Fecioarei, diadema şi pecetea împărătească a Duhului: “În haină roşie împărătească, din sângele fecioresc Doamne îmbrăcându-Te cu Trupul, la curgerile apei vii gol, ca să îmbraci a mea goliciune”[2]. Gol vine la Botez Mântuitorul, arătând prin aceasta goliciunea de slavă a chipului fără de asemănare. Cu apa iertării acoperă Domnul goliciunea noastră. Îmbrăcându-Se, El ne îmbracă: “Iată luminarea noastră, scăparea şi mântuirea, de voie vine mai înainte la Iordan gol arătat, Cel ce Se îmbracă cu apele ca şi cu un veşmânt, îmbrăcând goliciunea tuturor, ceea ce se golise prin sfatul împotrivnicului şarpe”[3].

A luat chip de rob, deşertându-Se, ca robul să primească izvoarele vii ale vieţii de la Izvorul Vieţii; El “S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filip. 2, 7). Chipul cel asemenea Tatălui din om nu putea rămâne chip de rob. Străine de auzire sunt cuvintele acestea ca cel ce era dintâi fiu (omul) să rămână pe vecie, din cauza păcătuirii, rob. Cu mâini dumnezeieşti a fost întocmit chipul acestuia la facere, ca prin mâna zidirii să fie apoi botezat Cel ce va repune întru asemănare deplină chipul fiului cu Tatăl: “Cel ce Te-ai împărtăşit cu trupul meu, ca să-mi dai mie Dumnezeirea Ta, că chipul Părintelui Tău neschimbat fiind, încapi sub mâinile zidirii Tale Mântuitorule, fără de păcat om arătându-Te, cu Cel asemenea, curăţind Cuvinte pre cel asemenea”[4].

Sluga Domnului, Ioan, sfeşnic se face, ca să lumineze lumii pe soarele dreptăţii. Apa n-a putut stinge Focul dumnezeierii în Iordan şi nici adâncurile ei nu L-au putut înghiţi, ci L-a vădit lumii ţinându-L pe deasupra ei, arătându-L şi adeverindu-L ca Fiu al Tatălui prea iubit, odată cu Treimea: “Ceea ce ţine apa cea neţinută şi mai presus în văzduh, înţelepciunea lui Dumnezeu, care opreşte adâncurile şi mările înfrânează, vine la Iordan, şi Botez ia din mâinile slugii”[5]. Cu picătura aceasta de apă, precum o lacrimă ce cade, a închipuit Domnul botezul pocăinţei şi al harului ce va să vină, căci roua Duhului rourează, precum pe cei trei tineri în cuptorul cu văpaie din Vavilon, curăţind inimile în taină şi dând pace: “Cela ce eşti plin de ape de taină, ca un Izvor al păcii, Însuţi Doamne la râu ai venit, de la o picătură mică cerând să Te botezi, Cel ce Unul eşti fără de păcat”[6].

Păcatul scălda oarecând, pe timpul lui Noe, faţa lumii şi omenirea se îneca în el, iar Domnul revărsând peste tot ape, în repejuni l-a înecat şi a preschimbat faţa pământului. La Botez însă Hristos a căutat “să împlinească toată dreptatea” (Mt. 3, 15), fiind fără de păcat, astfel Iordanul şi-a întors apele şi în repejuni Iisus a fost botezat: “Înnecat-ai oarecând păcatul pe vremea lui Noe, deschizând jgheaburile cereşti cu cuvântul. Şi cum va suferi Iordanul văzându-Te? Că iată curgerea îşi întoarce, cunoscându-Te pre Tine toată făptura şi eu strig Ţie: Bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă Ţie!”[7]. Trupul Său n-a fost nălucă, ci fire umană enipostaziată, asumată şi pe deplin curată: “Ca un om după fire, iară nu după nălucire, ai venit în mijlocul tuturor, cerând Botez, Însuţi fiind din fire nevinovat, că ai venit să îngropi vinovăţiile oamenilor, în ape botezându-Te”[8].

Cerul Îi este Lui scaun, iar pământul aşternut picioarelor Sale. Mai mult decât aceasta, întru smerenia Sa, El S-a îngropat în apă, coborând grumajii în taină ca să ridice firea noastră: “Ca să se plinească bunăvoinţa Tatălui, am venit pre pământ, îmbrăcându-Mă în sărăcie. Cerul Îmi este Mie scaun şi pământul aşternut, şi ţie grumajii îmi plec, că la aceasta am venit, botează-mă pre Mine, şi întru Mine se vor curăţi greşalele oamenilor”[9]. Închipuind Iordanul, aşa şi firea noastră să se îmbrace în Hristos, întorcându-se de la păcate: “Când Te-a văzut pre Tine apa Iordanului Doamne, s-a întors, şi firea noastră cea spurcată de multe patimi, la Ceruri s-a întors, închinându-se Ţie”[10]. Din adâncul pământului Iordanul primeşte pe Domnul pentru Botez şi, întorcându-se, parcă vrea să se suie la Ceruri.

Lacrimile Iordanului în repejuni întoarse: Epifania Domnului vădeşte starea umană asumată şi transfigurată.

dan.camen.

____________________

---

[1] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 7-a, în Slujba Înainteprăznuirii Botezului Domnului – Mineiul lunei lui Ianuarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p.73

[2] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea 1, glas VI, p. 75

[3] Slujba Vecerniei, stihire la Stihoavnă, glas VIII, pp. 70-71

[4] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 4-a, p. 72

[5] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 5-a, pp. 72-73

[6] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea a 6-a, glas VI, p. 81

[7] Stihiră la Laude, glas VI, p. 89

[8] Slujba Pavecerniţei, Canonul – peasna a 9-a, p. 74

[9] Slava de la Laude, glas VI, p. 89

[10] Slujba Utreniei, Canonul – cântarea a 4-a, glas VI, p. 78

____________________

foto>

http://www.touregypt.net/featurestories/cart19.jpg

 

Sfântul Ioan de Kronstadt – despre sfinţirea stihiilor de Bobotează

Sfântul Ioan de Kronstadt

– despre sfinţirea stihiilor de Bobotează-

Procesiunea anuală de Bobotează[1] nu este doar un ritual impresionant – Biserica nu ocupă pe nimeni şi nu se ocupă de spectacole inutile – ci unul sfânt; e un rit de rememorare impus de o necesitate extremă a naturii înseşi sau a fiinţei elementelor (stihiilor) sale – apa şi aerul – spurcate şi stricate neîncetat de păcatele oamenilor şi de necesităţile aceloraşi oameni care vieţuiesc în spaţiul atmosferei şi au continuă nevoie de elementul apă. Întreaga natură, toate elementele ei sunt spurcate necontenit de păcatele omeneşti, de viclenele duhuri ale întunericului care vieţuiesc în văzduh şi care generează în el tot felul de fluxuri de stricăciune şi boli. Apare deci ca o necesitate presantă sfinţirea şi însănătoşirea prin Biserică a acestor stihii. N-aţi observat oare că în anii de acum s-au petrecut la noi, pe pământ, fenomene neobişnuite: fie o iarnă lipsită cu desăvârşire de cele ale iernii – cu ploi, cu ninsori care s-au topit îndată, cu reveniri bruşte la iarnă, dar numai pentru câteva zile, şi tot aşa, din nou – nici toamnă, nici primăvară, apoi iarăşi ceva nedefinit, instabil, treceri frecvente de la ploaie la ninsoare, de la cald la rece, de la uscăciune la umezeală; organele respiratorii sufăr; întreg organismul este zdruncinat din creştet până la tălpi din cauza instabilităţii timpului; există nenumăraţi bolnavi, adulţi şi copii, din cauza instabilităţii şi neregularităţii curenţilor atmosferici. Aceasta pentru că, la porunca Creatorului, natura ne arată prin asemenea fenomene propria noastră instabilitate, modul nostru de viaţă neregulat, pervertit.

Caută, Biserica lui Dumnezeu, tu cea sfântă şi care ne sfinţeşti pe noi toţi, către ape, ca şi când ar fi apele Iordanului, şi sfinţeşte cu harul dat ţie de la Dumnzeu firea văzduhului şi a apelor, şi, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin gustarea ei, dă-ne nouă curăţie şi sfinţire, nouă şi caselor noastre şi sănătate sufletelor şi trupurilor! Sfinţitorule Atotbun şi Atotputernic, Duhule Sfinte, care din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, vino şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte, ne vindecă, ne întăreşte, ne luminează şi ne mângâie pe noi toţi cu prea-minunata, de-viaţă-purtătoare şi prea-dulcea Ta umbrire!

_____________________

---

[1] Cuvânt preluat din cartea Ioan de Kronştadt, Liturghia – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi cultul divin ortodox, Ediţia a II-a, traducere Boris Buzilă, Studiu introductiv diac. Ioan Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2002, pp. 356-357

foto>

http://www.crestinortodox.ro/diverse/87660-sfantul-ioan-din-kronstadt