„Înviere şi apostazie” – Pastorala la Sfintele Paşti (2012) a PS Sebastian

Placă de fildeş (Roma, anii 420-30), din colecţia British Museum - Londra, care reprezintă lepădarea lui Petru şi pe Pilat spălându-şi mâinile.

.

ÎNVIERE ŞI APOSTAZIE

Scrisoare pastorală la Sfintele Paşti – 2012

† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului Nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Patimile Domnului din Săptămâna Mare au stârnit în sufletele contemporanilor lui Hristos sentimente dintre cele mai diverse, ce i-au condus la fapte extreme. Astfel, dacă fariseii şi cărturarii L-au hulit iar arhiereii poporului L-au învinuit că nu respectă Legea, regele Irod L-a ignorat, guvernatorul Pilat L-a condamnat, Iuda s-a spânzurat, iar Apostolul Petru s-a lepădat de Dânsul. Comportamentul acestora, precum se vede, a variat de la credinţa unora că protejează Legea Sfântă de un „Nelegiuit” (în cazul fariseilor şi al cărturarilor) şi convingerea că aduc „închinare lui Dumnezeu” (In 16, 2), până la nepăsare (în cazul lui Irod); şi de la slalom politic (Pilat) şi frică, până la deznădejde şi moarte (în ceea ce-l priveşte pe Iuda).

Ei bine, se pare că păcatul cel mai mic dintre toate aceste reacţii în faţa arestării Domnului a fost cel al ezitării lui Petru, de vreme ce doar acesta a supravieţuit morţii şi Învierii Sale. Căci, dacă toţi ceilalţi − fariseii, cărturarii, arhiereii, regele, romanii şi „vânzătorii” de tot felul − au rămas consecvenţi înşelării şi neputinţei lor, singur Petru reuşeşte să îşi învingă, până la urmă, frica. Îşi revine, se întăreşte cu har prin Învierea Domnului şi devine o adevărată „piatră a credinţei”, sprijin şi model pentru noi toţi, cei care adeseori ezităm, asemenea lui.

Dreptmăritori creştini,

Atitudinile personajelor din cadrul tabloului general al Patimilor Domnului ne impresionează şi astăzi prin actualitatea lor. Acuzaţii de inoportunitate sau de inutilitate şi consideraţii de genul − creştinismul este învechit, sau este rentabil doar din punct de vedere politic, ori este, pentru societatea contemporană, periculos − nu fac decât să reitereze şi azi atitudini ca cele prezente în comportamentul celor de mai sus. Astfel, dacă fariseilor şi cărturarilor de astăzi creştinismul le poate părea pe cât de ineficient pe atât de inofensiv, conducătorii popoarelor de acum caută fie să îl folosească fie să îl ridiculizeze, ori să îl demonizeze, potrivit intereselor lor. Doar „arhiereii” celorlalte credinţe pândesc din umbră să vadă când va fi, în sfârşit, pronunţată sentinţa condamnării lui la moarte, în timp ce urmaşii ucenicilor Domnului se radicalizează: cei ai lui Iuda pentru pieire, iar cei ai lui Petru pentru slujire. Aşa poate fi caracterizată lumea în care trăim cu toţii astăzi: una în care, între Iuda şi Petru încap şi fariseii făţarnici, şi cărturarii autosuficienţi, şi „slujitorii” perfizi, şi irozii indiferenţi, şi pilaţii interesaţi, şi vânzătorii, dar şi adevăraţii următori ai Apostolilor.

Aceste categorii denotă atitudini doar relativ diferite pentru că, pe toate, cu excepţia celei de pe urmă, cred că le putem numi cu un singur cuvânt − APOSTAZIE. Într-un fel sau altul, cu excepţia lui Petru − care, paradoxal, este singurul dintre cei enumeraţi mai sus acuzat de apostazie − cu toţii s-au lepădat, de fapt, de Domnul. Aceasta pentru că El, Hristos, nu trebuie nici mimat (ca făţarnicii, cu fariseism), nici „aproximat” (cum fac intelectualii teoreticieni, dar nepracticanţi ai credinţei), nici contra-interpretat (ca sectanţii), nici ignorat ori folosit (cum fac conducătorii), nici vândut de noile iude, ci doar slujit ca Petru, chiar dacă, uneori, cu omenească ezitare.

Priviţi Scripturile şi vedeţi cum Hristos nu S-a vrut nici lăudat de contemporani pentru puterile Sale, nici admirat pentru cuvântul Său înţelept, nici aclamat drept rege într-o societate aflată în căutare de fel de fel de mesia pământeşti, şi nici slujit din formalism ori cu viclenie. S-a dorit iubit şi urmat cu jertfelnicie (Mc. 8, 34-35). Aşa se explică faptul că, dintre toţi cei evocaţi mai sus, doar Petru Îi va promite iubire veşnică (In 21, 15-17) şi doar el se va jertfi pentru Domnul (In 21, 18). De aceea, singura atitudine demnă de urmat este cea a Apostolului, chiar dacă, ezitantă pentru o clipă.

De fapt, Hristos a înviat pentru ca să îi convingă pe toţi cei încurcaţi în atitudini care mai de care mai potrivnice că doar El merită cu adevărat. Că, adică, nici formalismul, nici intelectualismul, nici indiferentismul, nici politicianismul şi nici oportunismul nu duc la mântuire. Singură frica lui Petru, scuzabilă de altfel, a putut fi convertită în iubire. Pocăinţa lui cu lacrimi, de după aceea, i-a alungat slăbiciunea şi l-a transformat în corifeu al Apostolilor, pe când toate celelalte abordări ale Domnului au rămas în afara comuniunii cu El.

Dragii mei,

Noi ce atitudine avem faţă de Domnul Hristos? De exploratori, sau de următori ai învăţăturii Sale? De critici, ori de iubitori ai cuvintelor Sale sfinte? De spectatori, de concurenţi, de mimi, de prigonitori, de vânzători, sau de adevăraţi slujitori în literă şi în Duh ai Evangheliei Sale? Să luăm aminte că, dintre toţi, Domnul l-a lăudat doar pe Petru (Mt. 16, 18), şi aceasta ca să înţelegem noi că toate celelalte abordări sunt, mai mult sau mai puţin, apostazie. Abia acelea sunt apostazie, adică lepădare de El, refuz de a-L sluji şi a trăi potrivit poruncilor Lui. „Cine păzeşte poruncile Mele, acela este care Mă iubeşte” a spus Domnul (In 14, 21). Nu „oricine Îmi zice Doamne, Doamne” (Mt. 7, 21), nici cel ce doar vorbeşte despre Dumnezeu, ci acela care trăieşte CU Dumnezeu, în Duhul Lui şi pentru El.

Apostolul Petru, suprimându-şi frica, a devenit căpetenie. Ce s-a ales de suspiciunile şi bâjbâielile celorlalţi?… Ce se va alege, deci, de ezitarea, neîncrederea, formalismul ori respingerea noastră, dacă toate acestea nu se vor converti prin pocăinţă în slujire, ca la Petru? Cum ne vom putea bucura de Învierea Domnului dacă, în locul credinţei „de piatră”, ne vom lăsa ispitiţi de diferitele abordări ale celor care au apostaziat cu adevărat?

Să fim convinşi că orice formă de apostazie nu face decât să ne depărteze de darul Învierii. Or, Hristos ne doreşte prieteni (In 15, 15), parte cu cei pe care istoria i-a reţinut ca exemple de slujire sfântă, iar nu de suspectare, ignorare ori vânzare a învăţăturii Sale. Să lepădăm, dar, de la noi, atitudinile neputincioase, suspicioase ori răutăcioase şi să-I urmăm Domnului ca Petru, transformându-ne îndoiala în lacrimi, frica în demnitate creştină, iar ezitarea în credinţă puternică!

Să sărbătorim Sfintele Paşti cu Hristos, bucurându-ne de darul Învierii Lui, care este şi învierea noastră. Să-I urmăm şi să trăim potrivit poruncilor Sale, pentru că El este gata să ne învieze şi pe noi „în ziua cea de apoi” (In 6, 39), dacă vom crede cu tărie în El!

Hristos a înviat!

Al vostru întru Domnul povăţuitor,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

_______________________________

sursa>

http://www.episcopiaslatinei.ro/2012/04/09/inviere-si-apostazie-%E2%80%93-scrisoare-pastorala-la-invierea-domnului/

 

Radiografia conferintei de la Craiova a maicii Ecaterina Fermo

Am participat si eu la conferinta Maicii Ecaterina de la Craiova, sustinuta in seara zilei de vineri, 26 noiembrie a.c., iar impresiile pe care mi le-a lasat aceasta conferinta le-am expus in mod sistematic mai jos:

Organizarea:

Din cate am vazut pe afis, organizatorii conferintei au fost membrii „Coalitiei impotriva statului politienesc”, dar si gruparea „Axa”. Din pacate, la Craiova organizarea a fost dezastruoasa, in sensul ca pana sa ajunga Maica Ecaterina sa conferentieze, asa cum era prevazut in afise si pe bloguri, in Sala Albastra, am fost directionati in mod repetat in trei sali ale Facultatii de Drept si ale Facultatii de Litere din cladirea Universitatii din Craiova (din prima am fost mutati pe motiv ca era neincapatoare, fiind o sala de 80 de locuri; din a doua pe motiv ca era la etaj si maica  avand o problema cu picioarele nu se putea deplasa pana acolo – lucru pe care organizatorii trebuia sa-l cunoasca dinainte; iar a treia sala, un asa-zis amfiteatru, era la fel de neincapatoare ca prima sala si nu avea spatiu pentru catedra, astfel incat de la jumatatea salii in sus participantii nici nu o mai puteau vedea pe maica la fata).

Radiografia conferintei:

Titlul conferintei a fost „Romanii intre compromis si Hristos” si se anunta a fi o tema care va aborda problema cipurilor. Ei, nu a fost tocmai asa. In primul rand, maica Ecaterina a sosit la conferinta cu o intarziere de o ora si jumatate. In acest rastimp, in a doua sala, d-l Mugur Vasiliu, directorul publicatiei „Axa” (si a fostei „Scara”), co-organizator al conferintei, a vorbit despre ce inseamna sa fi „roman” (in acceptiunea domniei sale), atingand in monologul expus problema cipuirii pe care, dupa cate am remarcat, o considera in mod direct „apostazie” (fara sa  ia in calcul eventuala marturisire/lepadare voita de Hristos). De asemenea, vorbind in treacat si despre legionarism, a spus ca acesta s-a terminat in 1938, lucru care l-a facut pe un participant sa intervina in monolog acuzandu-l pe D-l Mugur Vasiliu de neadevar, spunand ca inca mai exista legionari in viata. Dupa ce s-a consumat si acest eveniment al conferintei, D-l Vasiliu si-a continuat pe mai departe discursul despre „vietuirea romaneasca”. Pot sa remarc faptul ca acest domn a avut o atitudine in general ostila fata de Stat (legata in special de presedintele Traian Basescu), dar si fata de ierarhia bisericii.

Un lucru demn de mentionat este faptul ca a acordat tuturor celor prezenti, in mod gratuit, doua numere ale publicatiei „Axa” (nr. 46 si nr. 48), ziar ce este destul de voluminos (44 de pagini A3) si care are drept motto principal proverbul lui Iuliu A. Zanne: „Nu te inchina pana nu stii cine-i sfantul”, iar ca motto secundar, cuvintele  Sf. Marcu al Efesului: „Nimeni sa nu ne stapaneasca in credinte noastra ortodoxa: nici un imparat, nici un ierarh, nici un mincinos sinod, nici altcineva, ci numai unul Dumnezeu, Care atat prin El, cat si prin ucenicii Sai, ne-a fost dat noua”. Nu stiu insa in ce „duh” interpreteaza redactia publicatiei aceste motto-uri.

A luat cuvantul apoi un profesor al Facultatii de Drept (din cate am inteles), numele nu i l-am retinut, care in scurtul cuvant adresat participantilor a vorbit despre influenta decizionala pe care cipurile ar putea-o avea in determinarea Eului constient din noi, daca acestea ar fi conectate cu ajutorul undelor radio la calculatorul „Bestia” din Bruxelles.

Mutandu-ne in cea de-a treia sala (ultima), dupa aproximativ o ora si jumatate de la inceperea oficiala a conferintei, Maica Ecaterina si-a inceput discursul vorbind despre posibilitatea mantuirii prin arta, prezentand publicului ultima carte scoasa de dansa, intitulata „La limita sfinteniei”, spunand ca majoritatea ne situam la limita sfinteniei lui Ivan cel Groaznic din filmul „Tarul” al regizorului Pavel Lunghin, pentru ca de multe ori si noi consideram ca-i aducem jertfa lui Dumnezeu atunci cand pacatuim.

Discursul maicii NU a fost centrat pe o tema anume, ci deseori a divagat spre teme actuale sau mai vechi, dar fara vreo legatura intre ele. Mai mult decat atat, e impropiu sa zici ca a fost o conferinta, ci mai degraba o adunare ad-hoc, organizatorii intervenind in discursul maicii si punand intrebari si tragand concluzii in numele publicului. De asemenea, asa-zisa „conferinta” nu a fost structurata in mod clasic in doua parti (prima – care sa contina sfatuiri duhovnicesti, iar a doua intrebari), ci pur si simplu s-au reluat teme clasice de discutie care au fost prezentate la timpul lor pe blogurile ortodoxe.

La aceste teme pot mentiona cateva reactii ale maicii Ecaterina:

– referindu-se la cazul episcopului Artemie, maica a spus ca „sarbii au un episcop, spre deosebire de noi (romanii)”;

– referindu-se la faptul ca este „incomoda”, maica a facut urmatoarea afirmatie: „de aceea este incomoda maica Ecaterina, Danion si altii… pentru ca spun lucrurilor pe nume”;

La fel ca si la d-l Vasiliu, si la maica Ecaterina s-a remarcat o atitudine ostila ierarhiei Bisericii noastre.

A intervenit apoi d-l Ilie Turcu, co-organizator al conferintei, lansand, fara vreo legatura, intrebari referitoare la  catolici – daca au sfinti sau sfinte taine – la care maica Ecaterina a spus prompt ca nu au nici sfinti, dupa schisma din 1054, si nici sfinte taine.

Apoi discutia s-a axat pe ecumenismul din Sibiu, maica spunand ca a vazut acolo  o scena oculta,  satanica,  si ca, cartea pe care a editat-o impreuna cu Pr. Constantin Necula despre filmul Ostrov, contine multe greseli si abateri ecumeniste; lucru pe care il reproseaza in special parintelui Necula, care este consilier cultural al Mitropoliei Ardealului.

Dupa aceasta, a intervenit d-l Vasiliu lansand in discutie problema predarii ecumenismului in invatamantul teologic, spunand ca este bine sa marturisesti  peste tot si oriunde ortodoxia anti-ecumenista,  mai ales dupa ce termini facultatea.

Un participant a intrebat despre cazul parintelui Nichita, daca a facut bine sau nu. Maica a spus ca a vorbit cu cateva dintre maicile parintelui la telefon, iar ele i-ar fi zis ca au ramas ortodoxe, dar ca „scarba” lor in legatura cu ceea ce se petrece in Biserica Ortodoxa Romana a ajuns sa fie prea mare. Apoi, maica a deviat subiectul vorbind despre altceva.

D-l Ilie Turcu a intervenit in discutie si a propus spre discutare cazul ieromonahului Daniel Corogeanu de la Tanacu, intreband daca este vinovat sau nu. Raspunsul a venit de la… d-l Mugur Vasiliu, care a spus de la inceput ca nu este vinovat si apoi a inceput sa ofere justificarile de rigoare.

Nu am mai apucat sa vad ce se mai discuta, pentru ca am plecat de la conferinta (la trei ore de la inceprea ei in mod oficial).

Cateva consideratii personale:

1. De la inceput pot spune ca nu m-am folosit duhovniceste, pentru ca… nici macar nu s-a vorbit pe o tema duhovniceasca (sau prea putin – respectiv mantuirea prin arta, in dezacord cu titlul conferintei);

2. Tema cipurilor, pana la ora cand am plecat de la conferinta (pe la noua seara), nu a fost dezbatuta de maica Ecaterina, doar anterior venirii maicii, de catre d-l Vasiliu sau de profesorul de la Facultatea de Drept;

3.  Atitudinea ostila ierarhiei bisericii am simtit-o la toti cei trei protagonisti ai conferintei (maica Ecaterina, d-l Mugur Vasiliu si d-l Ilie Turcu). Despre maica Ecaterina pot spune chiar ca am simit ca manifesta o oarecare simpatie fata de gruparea stilista a lui Danion & Co., lucru pe care l-am observat de mai multe ori in discursul dumneaiei.

4. Intrebarile simpliste si directe ale participantilor primeau din partea conferentiarilor raspunsuri de tip „fast – food”, indiferent de complexitatea cazurilor puse in discutie. De asemenea, consider ca a fost un amalgam de probleme bisericesti discutate, fara ca invitatii sa aiba vreo competenta anume in dezbaterea lor.

5. Genul acestei conferinte se aseamana mult celor sustinute de Danion Vasile.

dan.camen.

 

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL

Icoana ce reda scena 'Judecatii de apoi' cu Mantuitorul strajuit de Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul (Deisis), ce se afla pe reversul icoanei cu Maica Domnului de la Manastirea 'Dintr-un Lemn' (jud Valcea).

DESPRE CE ESTE INGADUIT SI CE

NU ESTE INGADUIT A PRIMI CRESTINUL

Aveti mai jos un fragment (capitol) din cartea „Mantuitoarea frica de Dumnezeu” scrisa de Ierom. Grigorie Sandu, Ed. Christiana, 2008, preluat in format digital de la revista Puncte cardinale (luna septembrie 2008). Capitolul abordeaza mai multe teme actuale precum: cipurile, pecetea cu 666, venirea antihristului etc. dintr-o perspectiva duhovniceasca bazata pe date stiintifice, impletind pe cat se poate aceste date si calcule cu raspunsurile duhovnicesti smerite. Autoritatea cu care parintele ieromonah spune lucrurilor pe nume este datorata si profesiei pe care acesta a avut-o cat timp a vietuit in lume, aceea de profesor in genetica (vezi AICI AICI AICI AICI AICI).

dan.camen.

~~~+~~~

„Cerul si pamantul vor trece,

dar cuvintele Mele nu vor trece”.

(Matei 24, 35)

Cu aceste cuvinte a incheiat Domnul nostru Iisus Hristos raspunsul dat ucenicilor la intrebarea lor cu privire la vremurile care vor precede cea de a do­ua venire a Sa. Asadar, inainte de toate, crestinul tre­buie sa primeasca statornic gandul ca vremurile lui Antihrist neaparat vor veni. Dar „sa nu va ama­geas­ca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii” (II Tesaloniceni 2, 3).

Se pare ca aceste vremuri s‑au apropiat, caci sunt ca si implinite atentionarile Sfantului Apostol Pa­vel catre ucenicul sau: „Si aceasta sa stii ca, in zilele din urma, vor veni vremuri grele. Ca vor fi oameni iu­bi­tori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hu­li­tori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucer­ni­cie, lip­siti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, nein­franati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingam­fati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dum­ne­zeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar ta­ga­du­ind pu­terea ei. Departeaza‑te si de acestia!” (II Ti­motei 3, 1‑5).

Cei prin care se pregatesc de pe acum con­di­ti­i­le domniei lui Antihrist cu dibacie incearca sa se­me­ne, atat in mintea celor ce cred in stiinta, cat si in mintea celor ce cred in Dumnezeu, ideea ca lucrurile duc firesc si inevitabil spre acest final dorit de ei. Demonstratia lor se bazeaza pe cunostinte as­tro­nomice convertite in astrologice, astfel incat sa slu­jeasca ideii pe care vor sa o implanteze in mintea oa­me­nilor. Se porneste de la faptul stiintific stiut ca a­xa Nord‑Sud a Pamantului descrie in miscarea ei un con complet in 25764 de ani. Viteza de precesie este, deci, de un grad in 71,5667 ani. Zona cereasca din ju­rul e­clipticii (planul orbitei Pamantului) cu o latime de 18 grade se numeste zodiac, pentru ca aici se ga­sesc ce­le 12 constelatii parcurse succesiv de Pamant in mis­ca­rea sa anuala. Fiecarei constelatii ii revin pe ecliptica 30 de grade. Miscarea de precesie acopera ce­le 30 de grade ale unei constelatii in 30 x 71,5667 = 2147 de ani, durata care este interpretata ca o era in viata ci­vi­li­za­tiei umane. Luand ca reper punctul vernal gamma al echi­­noctiului de primavara, in anul 6509 i.H. acest punct a iesit din constelatia Racul si a intrat in Gemeni. Pes­te 2147 de ani, adica in anul 4362 i.H., punctul e­chi­noctial iesea din Gemeni si intra in constelatia Ta­u­rul. Dupa alti 2147 de ani, deci in anul 2215 i.H., punc­­tul echinoctiului de primavara parasea Taurul si intra in Berbec. In anul 68 i.H. punctul vernal ga­m­ma intra in constelatia Pestilor, unde se afla si a­cum, pana in a­­nul 2079 d.H., cand, parasind Pestii, va in­tra in Var­sa­tor.

Dupa ce castiga increderea oamenilor cu a­ces­­te afirmatii, strict stiintifice si adevarate, se apro­pie de scopul lor legandu‑le cu evenimentele biblice, ca sa‑i castige si pe cei credinciosi. Incep prin a pro­pune ca in anul 6509 i.H., cand se intra in constelatia Gemenilor, a avut loc facerea lumii, a lui Adam si a Evei. Sa retinem insa ca gresesc cu cca. 1000 de ani in plus, dar au neaparata nevoie ca evenimentul bi­blic sa fie la acea data, ca sa poata derula mai de­par­te sce­nariul lor astrologic cu un pas de 2147 ani. De fapt, autorii scenariului nici nu cred in ce, din vicle­ni­e, spun. Cand sustin ca in acest an punctul luat ca re­per a iesit din constelatia Racului si a intrat in Ge­meni, au o scapare de logica: ca sa iasa din conste­la­tia Ra­cu­lui, trebuia ca ea sa existe deja. Inseamna ca pen­tru ei universul exista mai dinainte, nu a fost fa­cut a­cum. Cand in anul 4362 i.H. se intra in constelatia Taurului se sustine ca ar fi avut loc potopul biblic. Biblia il plaseaza insa cu cca. 1500 de ani mai tarziu. Cu 2215 ani inainte de Hristos, cand se intra in constelatia Berbecului, apareau marile imperii, in­col­­tea stiinta, gandirea umana incepea sa accepte exis­ten­ta unui Dumnezeu unic, Moise primeste Ta­blele Legii Vechi si instituie religia mozaica, prin ca­re se con­­sacra monoteismul yehovist legat de Dum­ne­zeu Tatal. Spre sfarsitul acestei perioade (cca. 500 ani i­na­inte de Hristos), apar reformatori care tran­sfor­ma po­liteismul in monoteism: Buddha pentru hin­duism si Confucius pentru daoism, desi aman­do­ua aceste cre­dinte sunt mai degraba fara Dumnezeu per­sonal. In anul 68 i.H. Europa conduce lumea prin no­ul imperiu roman, se nasc Sfintii Parinti Ioachim si Ana, prin care se pregateste venirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care va domina prin crestinism toata pe­­rioada cat Pamantul se va afla in zodia Pestilor. In anul 2079 d.H., o data cu intrarea in zodia Var­­satorului, va fi era Duhului, care se sustine ca va in­­telepti pe oameni sa inteleaga deplin voia lui Dum­ne­zeu si adauga abil ca lumea va fi organizata intr‑un stat unic, condusa de un presedinte mondial, religii­le vor disparea prin unirea intr‑o singura Biserica, ce va a­­vea un singur Mare Preot, in persoana liderului po­litic mondial, ca si cum aceasta ar fi voia lui Dum­ne­­zeu.

Mentionarea evenimentelor trecute la date pro­­­­puse de ei are rolul de a intemeia calendarul lor astrologic si astfel sa scoata concluzia urmatoare: a­sa cum s‑au intamplat intocmai in trecut cele pro­o­ro­cite, pentru ca reflecta voia lui Dumnezeu din mo­ment ce sunt descoperite prin randuielile din uni­vers, tot asa se vor confirma si cele viitoare. Intentio­nea­­za sa ne bage astfel in cap ideea ca statul unic si li­­de­rul unic sunt de neevitat, pentru ca asa este ho­ta­rat de Dumnezeu de cand a facut lumea si i‑a ascuns vi­­i­to­rul in mersul stelelor. Aceste idei sunt intens mediatizate in Apus si multi deja cred asa, inclusiv ortodocsi ajunsi sa tra­iasca pe acolo.

Globalizarea planetei intr‑un stat unic este vestita ca voie a lui Dumnezeu prin faptul ca in anul 2079 pozitia stelelor se va aranja astfel incat se poate interpreta de cititorii in stele ca tronul din Nord va fi purtat de pestele din Sud. Se fagaduieste ca va fi o perioada de mare fericire pe Pamant, pentru cei ce con­duc si pentru cei ce sunt condusi, deoarece ste­le­le cele mai cunoscute din constelatia Varsatorului, in ca­re se va intra, se numesc Sadalmelik si Sadalsuud, adica Fericirea regelui si Fericirea lumii. Regele unic va fi si preot suprem, pentru ca aceasta constelatie co­­respunde in mitologie cu Ganymede, faimosul print troian care a ajuns paharnicul lui Zeus, ca un rege jertfitor. Cre­din­ta unica inseamna Elohim = Alah = Dao = Brah­ma. Glo­ba­lizarea este prezentata ca o conse­cin­ta inevi­ta­bi­la a legilor care guverneaza universul, a legilor lui Dum­nezeu, care, extrem de interesant, se pre­cizeaza ca nu este acelasi cu Yehova. Dar, daca nu este Dum­ne­zeu revelat in Sf. Scriptura, nu poate fi decat vrajmasul!!!

Facand din fenomenele astronomice nu nu­mai ceasul nostru cosmic, ci si indicator al mersului so­ci­e­ta­tii omenesti, autorii unor asemenea teorii New A­ge reusesc din pacate sa ii abureasca pe multi, fie ca sunt oameni de stiinta, fie ca sunt oa­meni de cre­dinta. Presedintele mondial pe care vor sa ne o­bis­­nuiasca a‑l astepta nu poate fi decat An­ti­hris­tul, ca­re la vremea sfarsitului va sluji mai ma­re­lui demonilor, indiferent cum este el numit. Ni se im­planteaza i­de­ea ca in cateva decenii urmeaza sa se intample toate acestea, asa cum s‑au intamplat si ce­le trecute, apa­rent asociate cu calendarul lor as­tro­logic.

Tot mai multe dintre semnele amintite de Man­tu­itorul si detaliate in proorocii de Duhul Sfant ca vor anunta apropierea sfarsitului pot fi regasite in via­ta societatii umane de astazi. Globalizarea politica a inceput si se lucreaza frenetic la conturarea Statului Unic Mondial. Doua continente, Europa si America de Nord, au devenit deja, practic, doua state. Germenul viitoarei con­du­ceri unice exista in Organizatia Natiunilor Unite, ca par­lament, si in Consiliul de Securitate, ca guvern. Per­sonal, cred ca se va implini inainte de anul 2079. E­venimentele se vor precipita, caci vrajmasul stie ca are timpul limitat si ca se apropie de sfarsit. Pe ma­sura ce are impresia ca este stapan peste situatie, va forta lucrurile.

Ecumenismul pregateste si el cu migala uni­rea Bisericilor. Organizatia Natiunilor Unite a lansat de­ja proiectul pentru construirea Bisericii Intalnirii, in ca­re sa fie reunite cele cinci religii importante: iu­da­ismul, crestinismul, islamismul, hinduismul si bu­dis­mul. Fiindca ni se pregateste sfarsitul, se ga­sesc si oa­meni care incearca sa ii pregateasca pe se­me­nii lor pen­­tru primirea cum se cuvine a acestui ine­vitabil sfar­sit. Este regretabil ca nu se face acest lu­cru cu in­te­lepciunea si cu autoritatea Bisericii.

Lasata pe seama unor initiative particulare, lu­crarea aceasta este paguboasa din mai multe pun­c­te de vedere. In primul rand pentru ca se da prilejul sa se reproseze Bisericii ca nu‑si face datoria fata de cre­dinciosi, lasandu‑i abandonati in ceata, ceea ce ar pu­tea mari distanta dintre Biserica si credinciosi, con­tri­­buind la implinirea dorintei masonice de a scoate Bi­se­rica din viata oamenilor. Oamenii trebuie sa‑i sim­ta permanent grija si ocrotirea ei de Mama. In al doilea rand, pentru ca, neavand re­cu­noas­terea necesara in fata tuturor, cei care vorbesc se fac as­­cultati numai de o mica parte a poporului, mai e­xact, doar de cei care mai stiu cate ceva din inva­ta­tu­­ra Bisericii despre vremurile din urma, sunt deja ingrijorati si gata sa se sperie de mesajele mai alar­mis­­te decat este cazul in acest moment. In al treilea rand, pentru ca se da prilej de a­fir­­mare a unor opinii carora le lipseste bunul dis­cer­na­mant de a separa ce se poate primi de ce nu se poate primi si cele pregatitoare de cele finale. Nu a­vem ne­voie de un mic segment panicat, ci de un in­treg po­por care stie ce face.

Sigur ca Biserica are dreptate daca spune a­cum ca „nu este inca vremea lui Antihrist”, dar a­ceas­ta nu inseamna ca poate spune: „Stati linistiti, nu este in­ca vremea lui Antihrist!”. Nu putem sta linistiti cand i se pregateste calea. Desigur ca lucrurile isi vor vedea de mersul lor in aceeasi directie, caci ce a zis Mantuitorul in Evanghelia Sa si Duhul Sfant in pro­orocii ca va fi, aceea nu se poate sa nu se implineasca, con­form citatului cu care am inceput acest text, dar tre­buie sa ne gasim pregatiti pentru cele ce vor veni. Pentru aceasta trebuie spus clar ce este propriu acestei etape si ce ne rezerva viitorul, ce se poate ac­cepta acum si ce nu se poate accepta, nici acum, nici in viitor.

Ca sa nu se faca viata oamenilor imposibila i­na­­inte de vreme, amenintati de unele voci cu pier­de­rea mantuirii daca vor folosi carduri in loc de bani, as fi vrut sa aud din partea Bisericii enuntate cateva prin­cipii in baza carora oamenii sa raspunda pro­vo­ca­rilor facute de o lume in fond necrestina, care la e­saloanele sale superioare are masoneria mondiala, iar masoneria, de la anumite grade secrete in sus, ii are ascunsi pe Inteleptii Sionului. Daca ar vedea ei ca Bi­serica si‑a pregatit poporul pentru cele viitoare, poa­te nici nu ar mai propune ce au in gand a face si, ca la Ninive, s‑ar amana sfarsitul acestei lumi pana vor ga­si alta cale de implinire a scopurilor lor.

Dar asa, pregatesc ei dinainte poporul pentru a primi propunerile lor, iar Biserica, si de va riposta in fata faptului implinit, nu va mai avea audienta. Dum­­nezeu, in prestiinta Lui, cand a insuflat Sfan­tu­lui Ioan Apocalipsa, stia care va fi atitudinea noastra, dar aceasta nu inseamna ca vrea sau ne de­ter­mi­na sa avem aceasta lipsa de reactie care grabeste so­si­rea vremurilor apocaliptice.

Ca sa iesim din ceata, dupa parerea mea, a­ces­­te principii sunt urmatoarele:

1. Numarul 666, repetat numai el pe toate ce­le, devine o pecete in sensul Apocalipsei, adica pe­ce­tea lui Antihrist. Numarul 666 prezent intr‑o enu­me­rare, alaturi de alte numere, nu are aceasta sem­ni­fi­catie. Sau daca pe unele lucruri ar fi 666, iar pe al­te­le, de exemplu, 222, de asemenea nu ar avea sem­nificatia de pecete. Dar daca numai 666 se repeta peste toate, devine intr‑adevar pecetea descoperita de Dum­ne­zeu autorului Apocalipsei: „Si ea [fiara – n. n.] ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei sa­raci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa‑si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, de­cat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau nu­marul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16‑18).

Nu este o intamplare oprirea asupra acestui nu­mar. Daca, din respect, ar fi vrut sa tina cont de sen­­sibilitatile crestinilor, asa cum in baza mult tram­bi­tatelor drepturi ale omului tin cont de sensi­bili­ta­tile credinciosilor din alte religii si de pretentiile gru­­­purilor de tot felul (vezi cazul gay), stiinta si tehnica de astazi ar fi permis in mod sigur depasirea difi­cul­tatilor create de folosirea altui numar, chiar daca ar fi adevarat ca 666 ofera niste avantaje in lucrul cu cal­culatorul. Este insa un atac deliberat la adresa cres­­tinis­mului. Cei din spatele masoneriei cunosc Scrip­tura si au pregatit indelung terenul ca sa poata organiza lucrurile exact asa cum nu le este ingaduit cres­ti­nilor sa faca fara sa se lepede de Dumnezeu. Sa vedem ce se poate folosi si ce trebuie respins din ce­ea ce este pecetluit cu acest numar.

2. Intrucat in Sf. Scriptura avem scris ca cel ce va primi pe trupul sau acest semn al fiarei va fi sters din Cartea Vietii („Si al treilea inger a venit du­pa ei, strigand cu glas puternic: Cine se inchina fiarei si chi­pu­lui ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, tur­nat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului” – Apocalipsa 14, 9‑10), nu este ingaduit nici u­nui crestin sa primeasca implantarea pe trupul lui a unui cip, sau ce o fi si cum se va numi, sub nici un motiv, chiar cu pretul vietii. Crestinul trebuie sa refuze acest lucru chiar da­­ca viclenia vrajmasului va face sa nu fie asociata la inceput cu o lepadare explicita de credinta, ci se va ar­gumenta cu inlaturarea pericolului de pierdere sau furare a cardului etc. Oricum va avea con­se­cin­ta unei caderi din har. Sunt sigur ca pana la urma dia­vo­lul va vrea sa obtina de la oameni marturisirea le­pa­da­rii de Hristos, caci nu se multumeste doar cu in­vi­nu­­irea noastra implicita la Judecata. Ar obtine prea putin inselandu‑ne fara sa stim ce se intampla. Cand va fi mai stapan pe situatie, va pune conditii mai as­pre. Iar cei cazuti din har prin compromisuri an­te­ri­oa­re nu vor avea taria de a rezista cand se va ce­re o a­­pos­tazie explicita. Aceasta lepadare nu este in­ga­du­ita nici macar de forma, amagindu‑ne cu gan­dul ca in taina am ramas credinciosi lui Hristos. A­vem din vie­tile sfintilor mucenici dovada ca nu au a­runcat nici de forma tamaie pe altarul zeilor pentru a‑si scapa via­ta.

Referitor la locurile de implantare pe trup, sa nu ni se para intamplator ca „cercetarile” recente au gasit adecvate fruntea si mana dreapta, adica exact lo­­curile proorocite in Apocalipsa.

3. Daca aceasta pecete ramane exterioara tru­pului nostru, consecintele se diferentiaza in felul ur­ma­tor: a)Apocalipsa. b) Daca nu se aminteste in nici un fel de Dum­nezeu si pecetluit cu 666 este un lucru exterior, se poa­te primi, caci cel pe care Mantuitorul l‑a numit sta­panitorul lumii acesteia (l‑a numit, nu l‑a facut; el a ajuns sa se instapaneasca prin uzurparea ade­va­ra­tu­lui stapan inselat de el – omul) si‑a pus sau isi va pune pecetea sa peste toate lucrurile. Aproape nu se mai gasesc in magazine obiecte care sa nu aiba pe ele codul de bare* in care zace ascuns si 666. Ca urmare, si cardul care tinde sa inlocuiasca ba­nii lichizi, chiar daca are pe el insemnul 666, este tot un instrument de lucru exterior, care poate fi pri­mit. Martirii primelor veacuri se foloseau si ei de mo­­­­ne­dele pe care erau insemnele zeilor pagani, cat timp nu era implicata o lepadare de credinta. Cardul es­te si el un instrument de plata. Daca eu ma pot le­gi­ti­ma cu un alt act de identitate ca sunt persoana pro­pri­e­ta­ra a contului desemnat cu un numar din ca­re poa­te face parte si pecetea 666, cardul este i­den­tic in acest caz, de exemplu, cu o punga de cafea pe ca­re o fo­lo­sesc, desi se afla si 666 in codul de bare de pe ea; sau cu o bancnota cu insemne masonice, pre­cum euro. c) Daca in viitoarele acte de identitate per­soa­na mea este desemnata insa cu un numar, precum co­­dul numeric personal de acum, in care este pre­zen­ta si pecetea 666, asa ceva nu se poate primi, chiar daca ramane un act exterior, nu mi se implanteaza pe trup. Nu se poate sa semnez ca „Eu sunt persoana cu nu­ma­rul 666…”. Tot ce se conjuga cu „a fi” nu ne es­te permis sa fie decat prin Dumnezeu. Diavolul nu poa­te fi amestecat decat in „a avea”. Imi este, deci, in­ga­du­­­it sa conjug: „Eu am cardul cu numarul 666…”. Dar eu, ca persoana, din alte documente cu care ma le­gi­ti­mez, rezulta ca sunt ZX, nu 6661480824… d) As putea avea chiar un act de identitate, cu sau fara cip (daca ne sunt cunoscute informatiile de­pu­­se, nu conteaza forma de depozitare a in­for­ma­ti­i­lor, afectata de nivelul tehnologic al fiecarui mo­ment), care este inseriat din fabricatie cu un numar al lui din care face parte si pecetea 666, daca eu ca persoana a­jun­­sa proprietara a acelei legitimatii sunt numit nu prin aceasta serie a actului, ci prin nume sau printr‑un cod numeric personal nepecetluit cu 666.

Situatia ar fi similara fostelor buletine sau ac­tu­alelor carti de identitate, modificate in viitor doar in sensul ca nu vor mai avea inscrisuri clasice, ci un suport electronic pentru informatii si in numarul lor in­clus 666. Cand mi se atribuie mie, se completeaza nu­­mele meu si un cod personal fara 666. In acest caz, pecetea este a actului, nu a mea, si, cum spu­neam, pot conjuga: „Eu am cartea de identitate cu nu­marul 666164…”, asa cum acum am CI cu seria GX, nr. 164594. Acea serie de fabricatie a cartii de i­den­titate atribuite mie poate fi folosita ca si pana a­cum ca in­for­matie suplimentara de identificare a mea, fara a ma confunda eu cu ea. Pecetea este pre­zen­ta pe ea ca pe orice produs din lumea aceasta, de ca­re am spus ca ne putem folosi. An­tihristul este stapan sa‑si conduca cum vrea lumea aceasta, in care mi s‑a dat sa traiesc si nu pot trai decat folosindu‑ma de ce gasesc in ea. Insa eu nu‑l am de stapan, cat timp persoana mea, care Il marturiseste pe Dumnezeu, ramane nepecetluita si se leapada de el, chiar cu pretul prigoanei pentru nepecetluire.

Folosirea cip‑urilor viitoare devine ingri­jora­toa­re insa, deoarece informatiile nefiind la vedere, e­xis­­ta pericolul ca in el, fara ca eu sa stiu ce scrie des­pre mine acolo cand l‑am acceptat, sa fiu persoa­na cu numarul 6661480824…, nu cu numele ZX si doar posesor al cip‑ului cu numarul 666… De aceea este de dorit sa nu primim forme de legitimatii in ca­re nu­mele si codul meu personal nu sunt la ve­de­re. Cat despre carduri, pentru pace in suflet, a­cum credinciosii pot insista ca banii sa le fie depusi intr‑un cont personal. Se pare ca exista aceasta for­ma legala, dar se tine in secret sau, oricum, nu se stimu­leaza a­pe­­larea la ea, chiar se descurajeaza.

Biserica ar trebui sa se implice pentru a ob­ti­ne in mod oficial din partea statului aceasta scapare cre­dinciosilor sai care nu vor sa primeasca un card. O­bli­­gatoriu nu poate fi, din moment ce trebuie sa se fa­ca cerere pentru atribuirea lui. (Vedeti viclenia dia­vo­lului? Ne pune sa cerem noi! Probabil ca asa va fi si cu cele din urma, ca sa ne poata acuza la Judecata Dom­nului, dupa cum spuneam mai sus, printr‑o le­pa­­dare explicita, facuta chiar la cererea noastra.) Cere­rea il face, deocamdata, optional; nu se cere ceva ca­re e obligatoriu. Iar Biserica trebuie sa aiba grija ca sta­tul sa nu‑l faca obligatoriu.

Rezumand, principiile amintite ar fi:

– sub nici o forma, stiuta sau nu acum, in­tre­va­­zuta sau nu in viitor, nu pot primi pecetea in le­ga­tu­­ra cu persoana mea, nici in acte si cu atat mai pu­tin in trup;

– ma pot folosi de lucruri pecetluite ex­teri­oa­re persoanei mele.

Pornind de la aceste principii, fiecare poate in­te­lege ce poate accepta si ce trebuie sa respinga in a­ceasta perioada premergatoare ultimilor trei ani si ju­ma­tate din viata acestei lumi, cand va domni in mod declarat pe pamant Antihristul, caruia, dupa cum am a­ratat, i se pregateste calea. Cel care face altfel o face pe propria raspundere cu privire la consecinte. Iar con­­secintele sunt pierdere de har. Biserica trebuie sa ne atraga atentia ca desi Apocalipsa aminteste doar de pecetluirea trupului, primirea unei legitimatii in care este pecetluita persoana este o cadere din har, si, astfel, vom ajunge neputinciosi sa rezistam ispitei fa­ti­­se din vremurile in care fiara isi va da arama pe fa­ta. In acele vremuri, pedeapsa va incepe inca din viata aceasta. Un parinte al Bisericii a propovaduit ca apa data de Antihrist pe timpul secetei ingaduite de Dum­nezeu in vremurile din urma nu va tine de sete, iar cei ce se vor lepada de Antihrist vor bea ulei sfin­tit si nu le va mai fi sete de apa. Dumnezeu va mai fa­ce o ultima chemare la pocainta in acel timp ra­mas: „Si am auzit glas mare, din templu, zicand celor sapte in­geri: Duceti‑va si varsati pe pamant cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu. Si s‑a dus cel dintai si a varsat cupa lui pe pamant. Si o buba rea si ucigatoare s‑a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei si care se inchinau chipu­lui fiarei” (Apocalipsa 16, 1‑2).

Dar mai ingrijoratoare trebuie sa fie osanda vesnica („Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua, nici noaptea cei ce se inchina fia­rei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” – Apocalipsa 14, 11). Cei care vor vedea in Antihrist si pro­­orocii lui niste castigatori se vor insela, pariind pe cel ce pierde, caci „fiara a fost rapusa si, cu ea, pro­o­ro­cul cel mincinos, cel ce facea inaintea ei semnele cu care ama­gea pe cei ce au purtat semnul fiarei si pe cei ce s‑au in­chi­nat chipului ei. Amandoi au fost aruncati de vii in ie­ze­rul de foc unde arde pucioasa. Iar ceilalti au fost ucisi cu sabia care iese din gura Celui ce sade pe cal, si toate pa­sa­ri­le s‑au saturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19, 20‑21).

Fericiti cei care, nepierzand harul prin in­cu­vi­in­­­tari anterioare, vor arata „rabdarea sfintilor, care pa­zesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus” (A­po­ca­lipsa 14, 12). Despre acestia, care vor putea rezista cu pretul vietii presiunii de apostazie din vremea sfar­sitului, autorului Apocalipsei i s‑au descoperit ur­­matoarele: „Si am vazut sufletele celor taiati pentru marturia lui Iisus si pentru cuvantul lui Dumnezeu, care nu s‑au inchinat fiarei, nici chipului ei, si nu au primit sem­nul ei pe fruntea si pe mana lor. Si ei au inviat si au imparatit cu Hristos mii de ani” (Apocalipsa 20, 4).

* Codul de bare a fost imaginat pentru a putea citi u­sor pe ambalajele unor marfuri numarul de identificare a pro­dusului si pretul cu ajutorul unui fascicul de lumina. Nu­­merele sunt codificate printr‑o conventie de alternare a unor linii negre si albe, cu trei grosimi diferite: subtiri, mij­­locii si groase. De exemplu, cifra unu este codificata prin trei bare de grosime mijlocie, in ordinea negru, alb, ne­gru; ci­fra doi are la mijloc zona alba subtire; cifra sase are toa­te barele subtiri; cifra sapte are zona alba de la mij­loc groa­sa. Daca urmariti codul de bare de pe orice produs, veti con­sta­ta ca are la inceput, la mijloc si la sfarsit bare ceva mai pre­lungite in jos; veti mai constata ca totdeauna aceasta ex­ceptie o face acelasi tip de bare: doua bare negre sub­tiri, despartite de o zona alba, subtire si ea; dar acest cod am spus ca este al cifrei sase! Asadar, pe toate produsele, in a­ce­­­leasi pozitii, se afla de trei ori sase, adica pe toate este pre­­zenta pecetea 666! Ca-i o pecete independenta de numarul de identificare al produsului si de pretul aces­tu­ia o dovedeste faptul ca aceste cifre 6 nu fac parte din codul pro­dusului sau din pret. Calculatorul descifreaza aceste in­formatii utile numai din succesiunea barelor mai scur­te, dar refuza citirea lor daca nu sunt prezente cele trei gru­pari de bare mai lungi, adica daca produsul nu are pecetea 666.

~~~+~~~

„O excelenta carte de indrumare duhovniceasca, dar si de apologetica „la zi”, a vazut recent lumina tiparului la Editura Christiana din Bucuresti: Ieromonah Grigorie Sandu, Mantuitoarea frica de Dumnezeu. Discretul nevoitor de sub „Cerurile Oltului” a fost medic in lume si are un dar al scrisului care s-a mai manifestat si in alte carti (semnate sau nesemnate).

Pe coperta finala a ultimului sau volum citim: „Stai in chilie si chilie singura te va invata! – spun Sfintii Parinti in Pateric. Adevarul cuvantului lor insuflat de Duhul Sfant am incercat sa-l asez spre folosul altora in paginile acestei carti; poate ultima, caci chilia ma invata tot mai mult lucruri care ma privesc doar pe mine…” (V.A.M. – Puncte cardinale)

sursa > http://www.punctecardinale.ro/sep_2008/sep_08_2008.html

foto. http://www.cimec.ro/scripts/PCN/Clasate/detaliu.asp?k=66CA3851DA7C41999216614CEA152D43

http://archweb.cimec.ro/scripts/PCN/clasate/detaliu.asp?k=726902B14F074C47A0FBC48D22E89C22