RSS

Arhive pe etichete: liturghie

Episcopul Artemie a fost depus din treapta

Dupa aproape un an de cand tot urmaresc pe net ceea ce se intampla in Serbia cu episcopul Artemie de Raska si Prizren, pot spune ca nici macar acum nu cunosc pe deplin dedesubturile problemei. Ii admir episcopului Artemie marturisirea ortodoxa anti-ecumenista si traditionalista, insa consider ca de data aceasta el nu a procedat intocmai inspirat.

Nu neg faptul atat de evident ca toata aceasta lupta este starnita in principal de separarea tot mai vizibila intre ecumenisti si anti-ecumenisti, intre modernisti si traditionalisti. O astfel de accentuare a polilor religiosi intr-o tara ca Serbia, mai ales pe fondul auto-proclamarii independentei teritoriului Kosovo, este total dezavantajoasa; atat pentru Biserica, existand riscul unei mari schisme (precum cea din Bulgaria), cat si pentru Stat.

„Armele” folosite in aceasta lupta au fost felurite. Daca totul a pornit anul trecut, cand episcopului Artemie de Kosovo i s-a gasit o situatie financiara „dubioasa” (imputata de Sinod in mare masura vicarului sau – Arhimandritul Stefan), imediat dupa moartea patriarhului Pavle in timpul acesta din an, cand in scaunul patriarhal a venit modernistul Irineu; de data aceasta episcopului Artemie i se imputa nerespectarea canoanelor si a dispozitiilor administrative hotarate de Sinod.

Neputand sa justifice situatia banilor din Eparhia de Raska si Prizren pe care o pastorea, episcopul Artemie a acceptat in cele din urma sa fie pensionat la propunerea Sinodului din 26 aprilie – 5 mai a.c., adica sa faca paretisis (in termeni bisericesti), tocmai pentru a nu provoca schisma in Biserica Ortodoxa Sarba, si sa se retraga apoi ca proin–episcop[1] la o manastire (Sisatovac). Pai tocmai acest paretisis il impiedica, in mod canonic, sa mearga, fara sa aiba binecuvantare, intr-o alta Eparhie (chiar si in fosta lui Eparhie) si sa savarseasca acolo Sfanta Liturghie.

In timpul cat a stat retras la manastire alaturi de calugarii si calugaritele care l-au urmat, in Eparhia pe care el o pastorise a fost numit de catre Sinod un loctiitor-administrator (episcopul Atanasie Zahumlje de Herzegovina) pana la alegerea noului episcop titular. Aceasta s-a intamplat de curand, la intalnirea Sinodului de toamna (17-19 noiembrie a.c.), cand a fost ales ca episcop de Raska si Prizren, episcopul vicar de Lipljan, G. Teodosie, tocmai fiul duhovnicesc al lui Artemie. Coincidenta sau nu, dar numirea noului episcop de Raska si Prizren are loc la fix un an de la adormirea patriarhului Pavle (15 noiembrie 2009), adica la implinirea a aprox. un an de cand a inceput si calvarul episcopului Artemie.

De asemenea, gestul episcopului Artemie de a parasi manastirea Sisatovac, unde se retrasese, pentru a veni fara binecuvantare in fosta lui Eparhie ca sa slujeasca Sfanta Liturghie in Manastirea Potok din nordul provinciei Kosovo, tocmai la alegerea noului episcop de Raska si Prizren, denota faptul ca a facut-o in mod voluntar si constient, posibil ca mod de protest fata de numirea noului episcop. Deci, in consecinta, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sarbe, pe baza acestui motiv, l-a putut depune din treapta sacramentala pe episcopul Artemie, numindu-l in cele din urma “schismatic”, iar pe calugarii si calugaritele cu care Artemie a slujit Sfanta Liturghie in Kosovo drept “sectari”. De cealalta parte, episcopul Artemie se apara, considerand ca este nevinovat si ca a ramas de fapt episcopul titular de Raska si Prizren: „Nu ne-am despărţit de nimeni, nu suntem schismatici şi nu facem ceva nou. Noi încercăm doar să păstrăm ceea ce ne-au încredinţat slăviţii noştri strămoşi” – cuvinte rostite de el pe 19 noiembrie 2010, la finalul Liturghiei savarsite la Manastirea Potok din Kosovo.

Este regretabil faptul ca episcopul Artemie a ales sa protesteze in acest fel, dandu-le astfel in mod gratuit prilej anumitor episcopi din Sinod sa-l depuna din treapta si ca a provocat prin acest gest al sau inceputul schismei in randul Bisericii Ortodoxe Sarbe.

dan.camen.

_________________

[1] proin = fost; proin-episcop = fost episcop, episcop retras/ pensionat

foto>

http://3.bp.blogspot.com/_7rgG5sAdqd4/TAZEC_Kz24I/AAAAAAAAAM8/FfELyg1aEHg/s1600/Artemije-1.jpg

3 comentarii

Scris de dan.camen. pe noiembrie 21, 2010 în articole, citadela, diverse, ecclesia, Vesti

Etichete: artemie, Atanasie Zahumlje Herzegovina, Biserica Ortodoxă Sârbă, caterisire, depunere din treapta, Irineu, kosovo, liturghie, paretisis, Pavle, potok, raska si prizren, schisma, sinod, sisatovac

Ieromonahul Gabriel Bunge

30 dec.

Ieromonahul Gabriel Bunge

La noi in romana, au aparut cateva carti ale acestui parinte benedictin la editura Deisis. M-am interesat si eu, ca deh, sunt mai curios de felul meu si in plus mi l-au recomandat multi oameni pe acest parinte. Dar intr-un fel am facut conexiunea intre numele acestui parinte, cartile scrise de el pe care le-am vazut in diverse locuri si la diversi oameni, dar si chipul fetei lui. Chipul acestuia i l-am trezarit pe spatele cartii cu tilcuirea icoanei lui Rubliov. M-a interesat sa aflu mai multe de acest parinte. Asa ca m-am pus pe net. Ce am gasit e mai jos. M-ar interesa parerea voastra, mai ales a celor ce ati citit ceva din cartile acestui parinte, ca pana la urma criteriile pentru care judeci un om ca sa-ti faci o parere despre el sunt 2> persoana si opera, in ceea ce priveste persoana acestui parinte am incercat cate putin sa schitez cateva din ceea ce am gasit pe net, desi nu e mult e totusi ceva. Cat priveste opera acestui parinte urmeaza sa-mi spuneti mai mult voi. Eu nu am avut inca ocazia sa citesc ceva de la acest parinte. Am pornit asadar invers, de la net la carte. Cat priveste faptele acestui parinte putem spune ca in spatiul roman a reusit sa ctitoreasca cateva paraclise ortodoxe in diferite spitale cu ajutorul unei fundatii elvetiano-romana, cel putin in Alba am auzit ca a fost construita una recent. Cartile aparute in romana sunt acestea>

“Icoana Sfintei Treimi a cuviosului Andrei Rubliov sau «Celalalt Paraclet»”

“Akedia. Plictiseala şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau sufletul în luptă cu demonul amiezii”

“Mânia şi terapia ei după avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor şi pâinea îngerilor”

“Evagrie Ponticul. O introducere”

“Practica rugăciunii personale după tradiţia Sfinţilor Părinţi sau „Comoara în vase de lut”

la 22 ani intra in manastire la Chevetogne, Belgia in 1972,

acum traieste in Eremos Santa Croce in Lusano

Manastirea Chevetogne

Aparuta intr-un moment in care marile initiative ecumenice incepusera sa se concretizeze (Enciclica Patriarhiei de la Constantinopol din 1920, Conferinta Viata si Actiune din Stockholm 1925 si Conferinta Credinti si Constitutie de la Laussanne, 1927), Manastirea Chevetogne s-a dovedit a fi in scurt timp un important punct de legatura intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica. Fondata in 1925 la Amay-sur-Meuse de Dom Lambert Beauduin, manastirea este transferata noua ani mai tarziu la Chevetogne, localitate ce se afla la jumatatea distantei dintre Bruxelles si Luxembourg, la poalele Ardenilor belgieni. [2] Un articol mai detaliat despre aceasta manastire, pe care va indemn sa-l cititi, il gasiti AICI

Sau chiar de pe site-ul manastirii AICI

cateva marturii ale unor oameni ca l-au cunoscut pe parinte>

Luni, 5 noiembrie 2007:

„Fără pretenţii şi totuşi atât de sfântă a fost Liturghia pe care am slujit-o în capela micuţă din mansarda de deasupra bucătăriei, în mijlocul unei mulţimi de candele cu untdelemn. Lumină electrică nu este. Răsăritul şi Apusul se întâlnesc în ritul ambrozian, cântat în surdină sub privirea multelor icoane. Mai bine de jumătate nu sunt pictate, ci lipite, ceea ce nu importă defel: privirea lor e la fel de cuvioasă ca a celorlalte. Oficial trebuie să ne împotrivim oricărui amestec al riturilor; şi despre asta ar fi multe de zis. La Pater Bunge nu e vorba de nicio amestecare a riturilor, la drept vorbind: toate gesturile sunt săvârşite, toate cuvintele sunt rostite. Nu se omite şi nu se adaugă nimic Missalului.

Totuşi se vede de la o poştă că Părintele este un monah (catolic) al Bisericii Răsăritului; mentalitatea sa e cea a unui stareţ sau pustnic, la ani lumină distanţă de modul super-cerebral al occidentalilor de a face teologie şi a liturghisi. Nu uită asta nicio clipă, nici când slujeşte Liturghia. Cum de nu apare nicio dificultate, niciun conflict între cele două culturi atât de diferite pe care le uneşte în sine? Eu unul cred că asta are de-a face cu o atitudine universală, cu evlavia fundamentală care stă la baza oricărei forme de cult. Într-însa orice tradiţie bisericească sănătoasă poate ajunge la maturitate, fie ea orientală sau occidentală.

E straniu că nu are nicio relevanţă dacă Liturghia e după Novus Ordo sau tridentină. Comuniunea care iradiază dintr-însa e aproape palpabilă. Stau liniştit pe întuneric pe o băncuţă din spate; metaniile (ciotki) îmi ţin inima atentă la lectură. Sus inimile – Le avem la Domnul!”

Luni, 23 octombrie:

„Astăzi am vorbit de două ori mai mult cu Părintele. Îmi tot face cadou cărţile sale şi trebuie să recunosc că nici nu se putea prilej mai bun pentru a răzbate în sfârşit până la ce vor de fapt să spună Părinţii ăştia ai pustiei. Îşi dăruieşte lucrurile cu bucurie: zice că numai aşa are mâinile libere ca să poată primi şi el ceva. O avea ceva dreptate…

Părintele are cam aceleaşi interese ca şi mine, dar le stăpâneşte cu înţelepciunea omului bătrân. Zice că Biserica Apuseană modernă este o „şezătoare” (zitkerk) şi repetă iară şi iară că trebuie să te rogi cu toată fiinţa, trup şi suflet, nu numai cu raţiunea. Recomandă statul în picioare la rugăciune cât mai mult cu putinţă, iar la momentul potrivit să se ridice mâinile, să se îngenuncheze etc.În psalmi ne trece pe dinaintea ochilor toată viaţa omului, cu bune şi cu rele, într-o manieră sfinţită. Părintele are mare necaz pe specialiştii în liturgică ce se cred „pastorali” când suprimă părţi din psalmii din Breviar (Psalmul 109 e scos cu totul!).

Iubeşte liturghia adevărată, dar nu e nicidecum un tradiţionalist. A slujit ad Dominum („cu spatele la popor”), dar în italiană şi după ritul post-conciliar. Slujeşte concentrat, însă în acelaşi timp lejer, cu încredere. Solemnitatea cu care slujeşte nu te ţine la distanţă, ci doar îţi sporeşte evlavia. Evlavie plină de dragoste.”

Şase fără un sfert, sâmbătă 21 octombrie 2006:

„Azi dimineaţă a fost prima oară când am slujit Liturghia cu Părintele Gabriel în capela de deasupra bucătăriei. Am făcut pentru prima dată cunoştinţă cu ritul ambrozian. De fapt, se aseamănă aproape în toate cu cel roman, numai ordinea rugăciunilor e un pic diferită. Agnus Dei lipseşte. E mare lucru să-l vezi pe Părintele fără glugă: în afara Liturghiei o poartă tot timpul. Nu ritul face această celebrare să fie deosebită, ci celebrantul. După toate se vede că aparţine tradiţiei răsăritene. Numai că nu are nevoie de trei ore, două procesiuni, un iconostas şi un nor de tămâie ca să-ţi dea impresia că ai asistat la o Dumnezeiască Liturghie.

E prietenos în cel mai propriu sens al cuvântului; la dânsul nu găseşti agresivitatea care domneşte adesea la feţele bisericeşti. Te simţi în siguranţă cu el, deşi are o privire destul de pregnantă, pătrunzătoare. Dar n-are decât să te pătrundă, fiindcă îţi vrea numai binele. O clipă mai târziu am din nou impresia că am aterizat într-un basm, la bătrânul care ştie calea către izvorul fermecat. E cam copilăros din partea mea, dar n-am ce-i face: aşa arată cu gluga lui şi cu barba aceea de patriarh.

Nu crezusem niciodată că aşa ceva poate exista în realitate – credeam c-o fi doar un artificiu al vechilor iconari. Icoanele nu-mi mai par acum a fi doar la modul figurat ferestre către Realitate. Părintele Gabriel este prototipul monahului, de parcă s-ar pogorî direct din Nitria sau de la Chilii (Kellia). În fine, este exact omul pe care îl căutam – şi nu mă refer la hainele şi înfăţişarea lui. Din nefericire, eu sunt încă foarte departe de aşa ceva (de altfel, nu am decât 30 de ani). Unul ca el ar trebui să-l facă pe unul ca mine să roşească până în vârful urechilor, numai că evlavia adevărată nu are defel efectul ăsta asupra bieţilor păcătoşi. Îmi trezeşte, în schimb dorinţa vie de a fi un monah mai bun, dar fără să mă facă să mă simt atacat sau ruşinat, ci doar îmbiat. Cu luare-aminte la Iisus, aşadar. Convorbirile cu Pater Gabriel se axează în primul rând pe lucruri practice: conţinutul rugăciunii în raport cu forma, măsuri pentru a-mi proteja condiţia de pustnic (gata cu internetul, trăieşte în colţul tău de pustie etc.).”