Click pe imagine!
Arhive pe etichete: maica domnului
POVESTEA MONAHULUI
POVESTEA MONAHULUI
(Un monah cu rugăciune adâncă, de la Vechiul Russikon,
povesteşte Părintelui Sofronie despre copilăria lui)[1]
Familie săracă într’un sat din Rusia (pe la sfârşitul veacului al XIX-lea); tatăl murise, fratele cel mare poartă povara familiei; feciorul cel mic (poate copilul cel mai mic), este mereu bolnav, dar… vrea să intre la mănăstire.
Fratele cel mare îi spune:
– Stai cu noi; în mănăstire n’o să te poată primi – acolo trebuie să munceşti. Tu eşti mereu bolnav… Rămâi tu cu noi…
Dar de săraci ce erau, nu mai puteau să se îngrijească de el.
Se duce mama la biserică cu pruncul, şi merge înaintea icoanei Maicii Dornnului, şi ia pruncul în braţe, şi-l tinde Ei:
– Tu vezi, Stăpână…, nu mai pot să mă îngrijesc de el. Tie ţi-l dau. De acum este fiul tău: Rogu-Te, Stăpână bună, primeşte-l întru grija Ta.
În noaptea aceea visează feciorul un vis: o Doamnă, strălucind cu lumină, preaslăvită, măreaţă. Ştie că este Împărăteasă, dar ştie că este şi mama lui…
Împărăteasa îi dă o mică legătură, o basma cu ceva înfăşurat în ea, şi îi zice:
– Mergi la Împăratul şi-I dă acestea.
Se duce feciorul. Şi intră intr’o sală mare, foarte lungă, plină de lumini. La capătul ei şade pe Scaun – Împăratul, înconjurat de feţe domneşti, de slujitori, de ostaşi. Feciorul face câţiva paşi, dar cuprins de frică multă, cade cu faţa la pământ.
Zice Împăratul cuiva dintre cei de lângă El:
– Mergi şi ridică-i legătura, şi vezi ce cuprinde.
Slujitorul o desface.
– Două inimi zdrobite!
Împăratul se ridică şi zice pruncului:
– Atunci – tu eşti fiul Meu!
Şi se trezeşte copilul.
Din acea zi, nu a mai fost niciodată bolnav.
____________________
[1] Poveste anexată la sfârşitul cărţii Arhimandritul Sofronie – Cuvântări duhovniceşti, Vol. I, traducere din limba rusă de Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp. 383 -384
foto>
Pre Maica Vieţii Fiul o a înviat şi mormântul şi moartea le-a deşertat
“Nu este de mirat, că Doamna mântuitoare a lumii a adormit,
După ce trupeşte Însuşi Ziditorul lumii a murit.
Întru această lună, în a cincisprezecea zi,
Maica lui Dumnezeu, cea pururea vie, de pre pământ se răpi”[1].
~~~+~~~
“O, preaslăvită minune! Izvorul vieţii în mormânt se pune, şi scară către Cer mormântul se face; veseleşte-te Ghetsimanì, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă. Să strigăm credincioşii, pre Gavriil având începător cetelor: cea plină de dar bucură-te, cu tine este Domnul, Cel ce dă lumii prin tine mare milă”[2].
~~~+~~~
“Veniţi adunarea iubitorilor de praznic, veniţi să împreunăm ceată, veniţi să încununăm Biserica cu cântări, întru Adormirea cortului lui Dumnezeu; căci astăzi Cerul îşi desface sânurile, primind pre ceea ce a născut pre Cel neîncăput de toate; şi pământul cel ce dă izvor de viaţă şi de binecuvântare, se împodobeşte cu bună frumseţe. Îngerii se împreună ceată cu apostolii, cu frică privind la ceea ce a născut pre Începătorul vieţii, mutându-se ea din viaţă în viaţă. Toţi să ne închinăm ei rugându-ne: împărtăşirea cea de un neam nu o uita Stăpână, a celor ce prăznuiesc cu credinţă prea sfântă Adormirea ta! ”[3]
~~~+~~~
“Întru naşterea ta, zămislirea a fost fără sămânţă, întru Adormirea ta, moartea fără stricăciune, minune îndoită întru minune, s-a adunat de Dumnezeu Născătoare. Că în ce chip neştiind de bărbat, hrănitoare de prunc ai fost, curată fiind, şi cum Maică lui Dumnezeu fiind; ca o purtătoare de moarte, mirezme răspândeşti! Pentru aceasta cu îngerul strigăm către tine: bucură-te ceea ce eşti plină de dar!”[4]
“Apucat-a înainte judecata lui Dumnezeu, tăiere aducând mâinilor celor ocărâtoare ale celui îndrăzneţ. Păzind întru slava Dumnezeirii cinstea sicriului celui însufleţit, întru care Cuvântul trup s-a făcut”[5]
~~~+~~~
“De vreme ce Rodul acesteia Cel necuprins, prin carele Cerul s-a făcut, a luat îngropare de bună voie ca un mort, cum să nu sufere îngropare ceea ce a născut neştiind de nuntă”[6]
“Datu-ţi-a ţie cele mai presus de fire Împăratul-Dumnezeul tuturor; că precum întru naştere Fecioară te-a păzit, aşa şi în groapă trupul ţi-a ferit fără stricăciune; şi împreună te-a proslăvit întru dumnezeiasca mutare, cinste ţie Maicii ca un Fiu dăruindu-ţi”[7]
~~~+~~~
“Cu adevărat pre tine ca pre o făclie luminoasă, a focului celui fără de materie, ca pre o cădelniţă de aur, a cărbunelui celui dumnezeiesc, întru sfintele sfintelor te-a sălăşluit, ca pre o năstrapă şi toiag şi lespede de Dumnezeu scrisă, ca pre un sicriu sfânt şi masă a pâinii vieţii, Fecioară Cel născut al tău”[8]
“Din tine a răsărit Viaţa, cheile fecioriei nestricând; deci cum ar fi fost prea curatul şi de viaţă începătorul trupul tău, împărtăşit cu ispita morţii?”[9]
~~~+~~~
“Pre Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţe, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu o au ţinut; căci ca pre Maica Vieţii, la viaţă o a mutat, Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”[10]
~~~+~~~
“În chimvale prin buze curate, cu alăută muzicească a inimii, în trâmbiţă cu bun glas a gândului înalt, întru bine slăvită şi aleasă ziua mutării curate Fecioare, cu mâini lucrătoare plesnind, să strigăm: Prea Slăvite Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat!”[11]
~~~+~~~
“Biruiescu-se hotarele firii, întru tine curată Fecioară, că naşterea fecioreşte, şi moartea arvunează viaţă. Ceea ce eşti după naştere Fecioară, şi după moarte vie, mântuieşti pururea, Născătoare de Dumnezeu, moştenirea ta”[12].
~~~+~~~
________________________
[1] Stihuri la Sinaxarul slujbei Adormirii Maici Domnului, în Mineiul pe August, ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, p. 179
[2] Sihiră la Vecernia cea Mare (la “Doamne, strigat-am…”) a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, glas I, în Mineiul pe August…, p. 169
[3] Slava Vecerniei celei Mari a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, facere a lui Teofan, glas V, în Mineiul pe August…, p. 172
[4] Slava celei de-a doua Sedelne de la slujba Utreniei Adormirii Maicii Domnului, glas III, în Mineiul pe August…, p. 174
[5] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a III-a, în Mineiul pe August…, p. 176
[6] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a IV-a, în Mineiul pe August…, p. 177
[7] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a VI-a, în Mineiul pe August…, p. 178
[8] Ibidem
[9] Ibidem
[10] Condacul Adormirii Maicii Domnului, glas II, în Mineiul pe August…, pp. 178-179
[11] Stihiră a Canonului Adormirii Maicii Domnului, Peasna a VII-a, în Mineiul pe August…, p. 181
[12] Irmosul Peasnei a IX-a a Canonului Adormirii Maicii Domnului, în Mineiul pe August…, p. 183
________________________
foto>
http://www.kosovo.net/sop013.jpg
http://andrew4jc.blogspot.com/2007/08/assumption-of-blessed-virgin-mary.html
Maica milostivirii
Maica milostivirii[1]
(din cartea Lâna udă)
Pe cel ce se căieşte, Dumnezeu e gata să-l ierte
Însă pentru aceasta Îl înduplecă Maica Lui
Un păcătos şi-a rânduit ca pravilă în fiecare zi să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!” Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său. Şi iată, când a început să se roage după obicei, deodată l-a cuprins frica – mai presus de firea sa, vede cum chipul de pe icoană se mişcă şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată vie împreună cu Fiul Său, pe Care Îl ţine în preacuratele ei mâini…
Pruncului dumnezeiesc i se deschiseseră răni pe mâini, pe picioare şi pe coastă şi din răni curgea sângele în şiroaie, exact ca pe Cruce…
Văzând acest lucru, păcătosul s-a îngrozit şi a strigat: “O, Doamne, cine a făcut aceasta?”
Maica Domnului i-a răspuns: “Tu şi ceilalţi păcătoşi; voi Îl răstigniţi din nou pe Fiul Meu cu păcatele voastre, ca iudeii”.
Atunci păcătosul a izbucnit în plâns şi a spus: “Miluieşte-mă, o, Maica Milostivirii!”
Iar Ea a răspuns: “Voi mă numiţi pe mine Maica milostivirii, dar prin faptele voastre mă batjocoriţi şi mă supăraţi”
“Nu, Stăpână! – a strigat păcătosul. Să nu fie aceasta! Să nu biruiască răutatea mea bunătatea ta nespusă şi milostivirea ta! Tu singură eşti nădejdea şi mijlocitoarea păcătoşilor! Fie-Ţi milă, Maică Bună! Roagă-L pentru mine pe Fiul tău şi Făcătorul meu!”
Atunci Preamilostiva Maică a început să-L roage pe Fiul său, zicând: “Fiul meu cel bun! Pentru iubirea mea, miluieşte-l pe acest păcătos!”
Iar Fiul a răspuns: “Să nu Te superi, Maica Mea, că nu te voi asculta. Şi Eu L-am rugat pe Tatăl să ia de la Mine paharul suferinţelor şi El nu M-a ascultat”.
Maica Domnului a spus: “Adu-Ţi aminte, Fiule, de sânii cu care Te-am hrănit şi iartă-l!”
Însă Fiul a răspuns: “Şi a doua oară L-am rugat pe Tatăl să-Mi ia paharul şi El nu M-a ascultat”.
Maica Domnului iarăşi a spus: “Adu-Ţi aminte de durerile mele, pe care le-am îndurat alături de Tine când Tu erai pe Cruce cu trupul, iar eu eram sub Cruce şi inima mi-era rănită, căci trecuse sabia prin sufletul meu!”
Iar Fiul a răspuns: “A treia oară L-am rugat pe Tatăl să ia paharul, însă El nu a binevoit să Mă asculte”.
Atunci Maica Domnului s-a ridicat, L-a aşezat pe Fiul ei şi a vrut să se arunce la picioarele Lui…
“Ce vrei să faci, o, Maica Mea?” – a strigat Fiul.
“Voi sta – a răspuns ea – la picioarele Tale împreună cu acest păcătos până când îi vei ierta păcatele!”
Atunci Fiul a spus: “Legea porunceşte oricărui fiu să îşi cinstească mama, iar dreptatea cere ca Dătătorul legii să fie şi împlinitorul legii. Eu sunt Fiul Tău. Tu eşti Maica Mea şi Eu trebuie să te cinstesc, împlinind ceea ce Mă rogi: fie după dorinţa Ta! Acum i se iartă acestui om păcatele de dragul tău! Iar ca semn al iertării, se vor închide rănile Mele!”
Păcătosul s-a ridicat tremurând, s-a atins bucuros cu buzele de preacuratele răni ale Mântuitorului şi abia atunci şi-a venit în fire. Când vedenia s-a terminat, el a simţit în inima sa şi frică şi bucurie. Apropiindu-se de icoana Maicii Domnului, el i-a mulţumit şi a rugat-o ca, aşa cum a văzut în vedenie bunătatea Domnului că l-a iertat, tot aşa şi în veacul viitor să nu fie lipsit de această milă. Şi de atunci el şi-a îndreptat viaţa sa şi a început să trăiască în chip plăcut lui Dumnezeu.
“Ia aminte – încheie această povestire Sfântul Dimitrie de Rostov – la grija pe care o are Ocrotitoarea noastră pentru iertarea păcatelor noastre!” Slavă milostivirii ei, slavă bunătăţii ei nespuse, slavă bogăţiei binefacerilor ei, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!
_____________________
[1] Fragment din cartea Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viaţa şi Omiliile, trad. Cristea Florentina, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 27-29
foto> Maica Domnului Atotmilostiva (Panakranta), Dionisie, sec. al XVI-lea
http://www.orthodoxworld.ru/en/icona/9/index.htm
Portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid
Citeam la sarbatoarea Izvorului Tamaduirii una din rugaciunile Sfantului Efrem Sirul catre Maica Domnului cand, spre finalul acesteia, un cuvant de-al sau m-a pus pe ganduri. Enumerand rand pe rand noianul binefacerilor pe care Maica Domnului ni-l revarsa asupra noastra, Sf. Efrem marturiseste:
„…tu incuietorile Raiului le-ai deschis”[1]
Am facut imediat conexiunea cu praznicul Invierii si ma gandeam ca nu intamplator sarbatoarea Izvorului Tamamduirii a fost asezata pentru cinstire in vinerea Saptamanii Luminate. Exista, asadar, o stransa legatura intre cele doua sarbatori.
Nu stiu daca am sa gresesc spunand ca se cuvenea ca slavind pe Iisus Hristos acum, la inverea Sa din morti, sa fi cinstind si pe Maica Sa, care i-a fost alaturi ca o martora atat la patimile si crucificarea Lui, cat si la invierea Sa. Cum altfel? …Prin sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.
In aceeasi rugaciune, Sf. Efrem repeta mereu ca dupa Dumnezeu a doua in cinstire este Maica Sa si ca alta folositoare si mijlocitoare tare noi, crestinii, nu avem, care sa mijloceasca mereu la Dumnezeu pentru noi. Ma gandeam astfel ca daca slavitul praznic al Invierii Domnului inseamna trecerea noastra de la moarte la viata si, prin asta, sfaramarea portilor iadului si omorarea mortii cu insasi moartea Domnului, atunci si Preasfanta Fecioara este cea care deschide incuietorile Raiului cele de demult inchise si strajuite de arhangheli cu sabie valvaietoare. Era asadar un contrast: portile iadului se sfarama, iar incuietorile Raiului se deschid; moartea se omoara, iar viata isi gaseste Pomul Vietii (Hristos) si izvorul tamaduirii (Fecioara Maria).
Gandindu-ma apoi la cuvintele Mantuitorului spuse talharului, primul care a intrat in Rai: “Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in Rai” (Lc. 23, 43), am gasit ca “raiul” acesta este atat un locas al revederii, al regasirii si al reintalnirii, fiindca negresit talharul in Rai o va recunoaste pe cea care a plans la Crucea Mantuitorului, pe Maica Domnului, si invers, ea il va recunoaste pe cel care L-a marturisit pe cruce pe Hristos ca Dumnezeu, cat si un locas al impreuna-mergerii, fiindca nimeni nu ajunge acolo singur, prin propriile sale puteri, ci numai cu numeroase mijlociri din partea ingerilor, sfintilor si mai ales a Maicii Domnului.
Frescele seculare din pridvoarele bisericilor noastre o infatiseaza pe Maica Domnului in Rai, iar cantarile liturgice o numesc adesea “biserica sfintita si Rai cuvantator”. Este o taina adanca aici, caci daca Maica Domnului este numita de catre Biserica Rai cuvantator, iar Sf. Efrem o marturiseste ca deschizand incuietorile Raiului, atunci prin ea se deschide Uşa-Hristos (In. 10, 9) ca sa aflam pasunea si tot prin ea turma se adapa de la izvor.
Negresit, cele patru rauri ale Raiului mentionate in Scriptura si care curgeau in afara lui arata vadit izvorul tamandurii, pe Maica Domnului – izvorand si revarsand in patru laturi izvoare de binefacere. Astfel, ea adapa nu numai intreg Raiul, ci si exteriorul, dand tamaduiri si binefaceri celor care vin la ea cu credinta.
Daca pentru evrei Pastele semnifica trecerea poporului prin Marea Rosie, pentru noi trecerea de la moarte la viata ne duce in Rai, la Pomul Vietii – Hristos, unde vom gasi si izvorul tamaduirilor, pe Maica Sa – Nascatoarea de Dumnezeu. Daca in urma cu doar o saptamana, in Vinerea Patimilor, Maica Domnului se tanguia, trecandu-i prin suflet sabie si vazand priveliste de moarte, acum ea salta de bucurie intrezarind pe Soarele Dreptatii rasarind lumii viata.
dan.camen.
____________________________
[1] Rugaciunea a IV-a catre Maica Domnului in Rugaciunile Sfantului Efrem Sirul (diortosire dupa Tomul al III-lea de la M-rea Neamt – 1823), editia a II-a, Ed. Scara si Asociatia Sf. Daniil Sihastrul, Bucuresti, 2007, p. 196
foto>
http://calindragan.files.wordpress.com/2009/04/zoodohos-pighi.jpg
http://i1.trekearth.com/photos/13886/monastere-2.jpg
Purtat din brate in brate
„De sânurile Părintelui nedespărţindu-Te cu Dumnezeirea, Te-ai întrupat precum bine ai voit, ţinut fiind în braţele pururea Fecioarei. Te-ai dat în mâinile primitorului de Dumnezeu Simeon, Cela ce ţi toate cu mâna Ta. Pentru aceasta acum slobozeşte în pace pe robul Tău, care cu bucurie a strigat: Că Te-am văzut Stăpâne”.[1]
Purtat din brate in brate, ca un pe-un nor usor, Soarele dreptatii lumnieaza in biserica tuturor. Trebuie de la inceput sa facem distinctia dintre ceea ce este un braţ si o mână. In cantarile liturgice, la slujba Intampinarii Domnului, este folosit adesea cuvantul braţ, si foarte rar mână. Batranul Simeon l-a purtat in brate pe Hristos, si nu in maini. Bratul este segmentul superior al mainii, luat de la umar la cot, fiind partea care sta cel mai aproape de san. Sanul, pieptul, se afla intre brate ca-ntr-un cleste. Am putea spune ca este imbratisat in mod natural, pasiv. Asadar, Batranul Simeon imbratiseaza pe Hristos. Actul acesta este plin de dinamicitate; imbratisarea lui nu mai este una naturala, pasiva, ci supranaturala, activa. Aceasta dinamicitate aratata prin purtarea lui Hristos din brate in brate seamana ca un leganat, de aceea se si canta Leganusul (Catavasii) la sarbatoarea Intampinarii. Deci aceasta purtare a Domnului pe brate are legatura cu sanul, care adaposteste inima. Este mai degraba o imbratisare tainica a Domnului cu inima, cand aceasta se leagana. Nu de aceea Dreptul Simeon poarta si numele de Primitor de Dumnezeu si Purtator de Dumnezeu, fiindca primeste si poarta (leagana) pe Dumnezeu. El e de fapt o prefigurare a hristoforilor noului testament, care nu in brate, trupeste, l-au leganat pe Hristos, ci tainic in inimi, atunci cand rosteau rugaciuni neincetate. Simeon nu L-a gustat euharistic pe Hristos, ci doar L-a purtat, primindu-L ca pe-un Cărbune din bratele ca niste cleste ale Maicii Domnului. Este si aici o prefigurare a impartasirii, avand ca baza vedenia lui Isaia, care zice: „Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi” (Isaia 6, 6-7). Despre aceasta, cateva stihiri liturgice spun clar: „Cărbunele cel ce s-a arătat mai’ nainte dumnezeiescului Isaia, Hristos ca cu nişte cleşte, cu mâinile Născătoarei de Dumnezeu, acum se dă bătrânului”[2] şi iarasi, „Curăţitu-s-a Isaia, luând cărbunele de la Serafim, bătrânul a strigat Maicii lui Dumnezeu: Tu ca un cleşte cu mâinile mă luminezi, dându-mi pre Acela pre carele porţi, lumina cea neînserată, şi carele pre pace stăpâneşte”[3].
‘Stransoarea’ bratelor Maicii Domnului ca de cleste arata clar intruparea Domnului. Acest lucru este exprimat simbolic si de bratele-i care inconjoara pe Cel nemarginit. Ea este adesea numita in stihiri drept norul Luminii, sau nor usor care poarta pe Soarele dreptatii. Este folosit termenul „usor” ca sa arate starea de slobozenie fata de pacat capatata prin Intruparea Domnului. Slobozenie dorea si Batranul Simeon, rostind acel „Acum slobozeste-ma Stapane…”, dorind numaidecat a se lepada de viata aceasta trecatoare pentru ca sa o primeasca pe cea vesnica. Era dorinta de a binevesti lui Adam, pogorat in adancime, ca L-a purtat in brate pe Hristos – Dezrobitorul Iadului. Acest leganel, ca un danţ tainic, este vadit-aratat de dinamicitatea imbratisarii Domnului atat de catre Fecioara, cat si de Batranul. Din sanul Maicii Domnului in sanul Dreptului Simeon – leganat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la batranete. Insusi Mantuitorul crestea si Se intarea cu duhul. Cand a fost intampinat in Biserica, El a fost purtat din brate in brate.
dan.camen.
____________________
[1] – Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Hvalitie, Eh. IV, în Mineiul lunei lui Fevruarie, Ediţia a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1909, p. 36
[2] – Slujba Vecerniei Mici a Întâmpinării Domnului – Stihiră la Stihoavnă, Eh. II, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 24
[3] – Slujba Utreniei a Întâmpinării Domnului – Canonul, Peasna 5, Eh. III, în Mineiul lunei lui Fevruarie…, p. 32
____________________
foto>
http://www.flickr.com/photos/14660738@N05/page9/
Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009 a IPS Bartolomeu Anania
Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009
a IPS Bartolomeu Anania
[In randurile de mai jos aveti inserata uluitoarea Pastorala de Craciun a IPS Mitropolit Bartolomeu Anania care, ca de fiecare data, aduce elemente noi si originale, talcuind in profunzime actul Intruparii Domnului. Este plina de idei teologice, care, la orice moment, te inalta mental catre intelesuri inexprimabile. Am inserat intreaga scrisoare pastorala, adica forma ei completa, impreuna cu notele bibliografice aferente. De retinut – pe interent circula deja cateva versiuni ale acestei pastorale care sunt trunchiate de multe paragrafe si fragmente esentiale, unele de dimensiuni considerabile, altele de marimea unei singure fraze. Nu e acum momentul sa-mi dau cu parerea de ce acele versiuni ciuntite circula pe net ca forme finale si oficiale ale pastoralei. Este aici vorba de versiunea de pe portalul CrestinOrtodox.ro (postata cu cateva zile in urma), si cea de la D-l Claudiu Tarziu (postata pe 24 dec. ora 10.47 AM, cf. blogului, care probabil a fost preluata dupa cea de la CrestinOrtodox.ro). Va chem insa, ca la un ospat duhovnicesc, sa aveti ragazul sa cititi aceasta pastorala acum, de Craciun, analizand fiecare fraza si fiecare cuvintel in parte, deoarece va veti imbogati duhovniceste si veti praznui sarbatoarea asa cum se cuvine. In ceea ce priveste ultima parte a pastoralei, unde autorul dezbate tema singuratatii Maicii Domnului, teza originala care se mai regaseste si in alte cateva cuvantari ale Inaltpreasfintiei Sale, as mai adauga faptul ca la aceasta singuratate ar trebui alaturata, ca o contrapondere, si imaginea iconica a Maicii Domnului, a carei reprezentare este aproape totdeauna realizata in prezenta Fiului ei, pictat ca Emmanuel si purtat la sanu-i. Este, cred, acea singuratate care nu desparte pe om de Dumnezeu, ci dimpotriva, care imbratiseaza pe Cel ce ne-a imbratisat dintai, de pe Cruce. Ce este, insa, cutremurator aici, este faptul ca Fecioara Maria L-a imbratisat in pantecele-i inainte de a Se jertfi Hristos pentru neamul omenesc, prin acel ‘fie!’ – dan.camen.]
~~~+~~~
†BARTOLOMEU
din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal
nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.
Iubitii mei fii sufletesti,
Nasterea Domnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata Domnului Iisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisa catre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu. Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit in taina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelul Gavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de un alt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vestea nasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala si asumare, despre care vreau sa va vorbesc.
Exista in viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentru propria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acest moment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeu intentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iar consecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.
Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te![1] Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea este numai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei de absoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pas mai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va naste se va chema Fiul lui Dumnezeu[2]. Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, de indoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale, spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarile comune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cu exclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mama care afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit cu razboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa va exclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimase o eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa. Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnului au intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!
Indoiala insa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie in alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care te poate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla, iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din Sfintele Scripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei?[3] In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia?[4] Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’o fecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fie si adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi o zamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca[5] o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sine sovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i da ragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batrana Elisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasea luna a unei sarcini binecuvantate.[6] Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.
Exemplul Elisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de o concretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toate semnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime, familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza, naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insa e o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sa starneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Daca va trebui sa poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osanda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu? Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poarta cetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi in stare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-l accepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insa nimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toate umilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza un statut normal?…
Cuvantul ingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le va primi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu este nici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharia langa altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptul ca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerul poarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se pun in fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Nascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparent reprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’o asigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, in fata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se va naste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, e lasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nu ar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea lui imediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Il asteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea, caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prin raspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau la usa si bat![7] E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.
– Fie! sa-mi fie mie dupa cuvantul tau![8]
In acea clipa s’a petrecut Intruparea.
Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.
Iubitii mei fii sufletesti,
Buna-Vestire nu e o idila divina, nici capitolul romantat al unei biografii, ci actul dramatic prin care Dumnezeu consulta libertatea omului si o invita la participare. Daca, prin Adam si Eva, omul se pronuntase impotriva lui insusi, prin Fecioara Maria el se reasaza la unison cu Creatorul si-si restaureaza propria-i libertate, redandu-i, in acelasi timp, directia pentru care ii fusese, intru inceput, daruita. Printr’un singur cuvant, Maria e purtatoare de cuvant a tuturor risipitilor ce aspira la un destin comun, obstea mantuitilor Domnului.
Prin acelasi cuvant insa, Maria isi asuma, in mod constient si deliberat, o randuiala personala cu totul aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. Totul decurge din faptul ca, intre toate fecioarele lumii, ea este singura hranitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, intr’un spatiu indefinit si atemporal, ci aici, pe pamant, intr’un anume context social si intr’un anume timp istoric, ceea ce ii confera un caracter de profunda autenticitate umana si, totodata, o nota de dureroasa drama personala. In aceasta privinta, realismul aproape brutal al relatarii din Evanghelia dupa Matei[9] este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutita de banuieli, iar primul care se indoieste de ea este insusi Iosif, ocrotitorul si garantul ei in fata societatii. E de crezut ca el va fi fost cel dintai caruia ea i-a marturisit despre dumnezeiasca vestire si suprafireasca intrupare, despre uluitoarea zamislire din pantecele ei sau, mai simplu si mai omeneste, despre faptul ca era insarcinata. Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea intelegeri, asa dupa cum nici insasi Maria nu o avusese dupa cele dintai cuvinte ale ingerului. Cine va intampina un asemenea adevar fara sa incerce mai intai sa se scuture de el? Dreptul barbat se crede victima unei mistificari, iar intaia sa reactie este aceea de a repudia impostura si, mai mult, poate chiar de a o denunta.[10] Spusele Mariei incearca, desigur, sa invaluiasca o greseala, dar in cazul acesta vina ei este indoita: mai intai, greseala in sine, in al doilea rand, refuzul de a o marturisi, tendinta de a o ascunde tocmai fata de el, care ii acordase logodnicei o incredere totala. Este aici un “vifor de ganduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosif un adevarat iad si e de presupus, tot omeneste, ca acest vifor va fi dezlantuit nu numai in cuget, ci si in lungi si dureroase aruncari de cuvinte. Totusi, este posibil ca, pana la urma, el sa fi acceptat adevarul Mariei, chiar daca nu era in stare sa inteleaga nimic, si sa fi facut din el si adevarul lui. Dar acest adevar, al lui, putea oare sa devina si adevarul societatii? Cine va fi dispus sa creada macar o farama din povestea cu ingerul? Doua alternative ii stau in fata: sa se creada ca el este faptasul si sa fie osandit ca unul care a incalcat puritatea logodnei, sau sa se creada ca faptasul este altcineva, un necunoscut, iar el sa fie aratat cu degetul ca un credul naiv, luat in ras de semeni si pusi in randul netrebnicilor. Si intr’un caz, si in altul, integritatea lui morala e compromisa, nu exista nici o solutie de a o salva in fata opiniei publice, atata vreme cat el va continua sa ramana logodnicul Mariei. In cele din urma, Iosif alege solutia disperarii: s’o paraseasca pe Maria pe ascuns, fara nici o explicatie, sa-si piarda urma, sa ramana fiecare cu destinul sau. E un act de lasitate, intr’adevar, dar singurul care il poate salva. Il poate salva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va intampla? Ea va ramane complet descoperita in fata societatii, caci nimeni nu va crede ca logodnicul a parasit-o fara pricini foarte evidente. Fecioara e pandita de o singuratate fara margini.
E adevarat ca, in final, Iosif primeste in vis revelatia adevarului, se hotaraste sa devina sotul legal al Mariei si sa ia asupra-si in fata oamenilor si a legii, Pruncul ce Se va naste, ceea ce face ca Acesta sa fie numit, indeobste, fiul lui Iosif si al Mariei.[11] La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decat imbracand vesmantul vietii comune. Fiul lui Dumnezeu isi asuma conditia umana inca inainte de a Se naste din Fecioara. Dar, pana la acest final, cata drama! O drama ce se nascuse dintr’un singur cuvant: Fie!
Nu avea sa fie singura. Randuiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici indurerate. Nasterea umila din Betleem[12], spaima de Irod[13], pribegia in Egipt[14], singuratatea de dupa iesirea lui Iisus la propovaduire[15], drumul Crucii[16], rastignirea Fiului sub propria ei privire[17], – jalea ingroparii[18], toate acestea sunt tot atatea ascutisuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvant: Fie!
Maica Domnului pare tot atat de singulara si in ipostaza ei cereasca. Nu e greu de inteles de ce ea este mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii: acestia, neavand trupuri, nu sunt supusi ispitei si caderilor trupesti, dar Sfanta Fecioara, purtatoare de trup, i-a pazit curatia neintinata si l-a pastrat ca pe un potir de aur lamurit in focul dumnezeiesc. Dar ea salasluieste, totusi, undeva mai presus de ingeri, in spatiul unei eternitati care este numai al ei. In cerul nostru crestin, totul e obstesc, sfintii sunt in cete, ingerii sunt in soboare, pana si Dumnezeu e in Treime, numai Fecioara Maria este singura, ca un luceafar de dimineata plutind intre soare si stele, asa cum lumineaza si particica ei de paine de pe discul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvant: Fie
Iubitii mei fii sufletesti,
Este Fecioara Maria o constiinta tragica? In ordinea omenescului, da. Dar ea este si purtatoarea unei ordini suprafiresti, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume constiinta de sine. Cat timp traieste pe pamant, misterul Mariei nu poate fi inteles si acceptat de nimeni, dar ea „il poarta in inima ei”[19], ca pe o dulce povara. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea si Iosif, povestit de Evanghelistul Matei[20], ca si teama de o nelamurita curiozitate publica, sa fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta[21]. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne da masura constiintei de sine a Sfintei Fecioare, poate ca de abia acum dobandita pe deplin. Emotionanta intalnire dintre cele doua femei are dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodata navalita de Duhul Sfant si are revelatia Celui pe care Maria Il poarta in pantece[22]. Salutare ei este, in acelasi timp, si marturisirea acestei revelatii, ceea ce face ca raspunsul Mariei sa capete o rezonanta de harpa cosmica. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci si prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului ca ea, Fecioara, va fi fericita de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri.[23] Salutarea ingerului: „Bucura-te!”, de neinteles in suita suferintelor Mariei, isi dobandeste acum intelesul plenar. Lacrimile Mamei, varsate din belsug de-a lungul a treizeci si trei de ani, sunt rascumparate de bucuria launtrica a Fecioarei, careia Puternicul i-a harazit marire in veci. Urmare a unui singur cuvant: Fie!
Oare este Maica Domnului chiar atat de singura?… Iata, ea tamaiaza mormantul impreuna cu femeile mironosite[24], se bucura impreuna cu ucenicii de invierea lui Iisus[25], tot impreuna cu ei ii urmareste inaltarea la cer[26] si, mai tarziu, va trai extazul Cincizecimii[27]. Adormirea i-o canta apostolii, trupul ii este ridicat la cer de catre Insusi Fiul ei. Toate acestea insa sunt evenimente. Deasupra tuturor este un fapt, si anume ca Fecioara Maria, desi mai presus de ingeri, ramane solidara cu noi, oamenii, si cu a noastra mantuire. Potrivit uneia din cantarile Craciunului, Nasterea Domnului a fost intampinata de fiecare cu cate ceva, ca o marturie a participarii la vrerea lui Dumnezeu; ingerii au trambitat cantari, cerul a pogorat steaua, magii au adus daruri, pastorii au venit cu inchinarea, pamantul a oferit pestera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria. Omenirea devine astfel nascatoarea Nascatoarei de Dumnezeu, genealogiile capata sens si adancime, ele marturisind, pe de o parte, implicarea dramatica a lui Iosif in smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteotica a neamului omenesc in actul Intruparii.
Maica Domnului pluteste singulara undeva, in spatiul cerului crestin, dar in acelasi timp ea este si ramane impreuna cu noi, caci prin ea ne-am rostit optiunea pentru mantuirea prin Iisus Hristos si tot prin ea nadajduim intru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnului ne si este atat de draga. In vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mantuitor, dar si de teama pentru Judecator, pentru ea nu avem decat unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi. In numele nostru, Fecioara Maria s’a rostit candva in fata lui Dumnezeu: Fie! In numele ei, la randu-ne, vom astepta, prin rugaciune, o suprema rostire a lui Dumnezeu: Fie!
Va doresc din toata inima sa petreceti Sfintele Sarbatori in pace, sanatate, belsug de lumina si spor de bucurii duhovnicesti. Amin.
La multi ani!
____________________________
[1] Lc 1, 28
[2] Lc 1, 29-33
[3] Is 7, 14
[4] Lc 2, 25-32
[5] Puterea prin care Dumnezeu Se descopera si creeaza, asemenea norului luminos depe muntele Sinai (Iş 24, 16-18) sau a celui de pe Tabor (Lc 9, 34).
[6] Lc 1, 36-37
[7] Ap 3, 20
[8] Lc 1, 38
[9] Mt 1, 18-25; 2, 1-23
[10] Mt 1, 19-20
[11] Mt 1, 24-25
[12] Lc 2, 1-20
[13] Mt 2, 12-13
[14] Mt 2, 14-15, 19-23
[15] Mc 1, 9-12
[16] Mt 27, 31-35
[17] In 19, 25-27, Mt 27, 26
[18] In 19, 38-42
[19] Lc 2, 19
[20] Mt 1, 19
[21] Lc 1, 39-56
[22] Lc 1, 43
[23] Lc 1, 46-53
[24] Mt 27, 56
[25] In 19, 19
[26] Lc 24, 51-53
[27] FA 2, 1
____________________________
foto>
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/421/6726/2634135/1/bartolomeu.jpg
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/421/6726/2680044/2/r-bart.jpg
Aparitie misterioasa a Fecioarei Maria, pe un geam de icoană din Letonia
Aparitie misterioasa a Fecioarei Maria,
pe un geam de icoană din Letonia
21 noiembrie 2009
Imaginea Fecioarei Maria cu Iisus Hristos a aparut recent pe sticla care acoperea o alta icoana, intr-un oras din Letonia. Credinciosii din aceasta tara sunt convinsi ca au de-a face cu o minune, mai ales ca geamul arata ca negativul unei fotografii si pare sa fie gravata pe sticla, relateaza Pro TV.
Oamenii sunt cu atat mai impresionati, cu cat aparitia aminteste de o icoana celebra de la Moscova, pe care preotii ar fi vrut sa o copieze acum 300 de ani, cand a fost construita biserica.
Credinciosii se inghesuie sa se roage la imaginea pe care o cred facatoare de minuni, desi liderii Bisericii sunt reticenti in a numi astfel de aparitii „miracole”.
sursa>
http://www.ziua.ro/news.php?id=45533&data=2009-11-21
http://stiri.kappa.ro/magazin/22-11-2009/aparitie-misterioasa-a-fecioarei-maria-pe-un-geam-din-letonia-video-238673.html
http://www.niuzer.ro/Stiri-Actualitate/Aparitie-misterioasa-a-Fecioarei-Maria-pe-un-geam-din-Letonia-VIDEO-l528069.html
Icoana Nasterii Domnului
Icoana Nasterii Domnului*
„Ce vom aduce ţie, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi.”
(Mineiul pe luna decembrie)
Naşterea Mântuitorului Hristos este, aşa cum spunea Sfântul Grigorie Teologul, „nu o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoarea a recreării lumii”. Simbolismul icoanei Nasterii Domnului cuprinde elemente dogmatice, biblice sau din istoria apocrifa. Icoana nu este fotografie. Ea nu portretizeaza trasaturile fizice si nici caracterele psihice ale persoanelor pe care Biserica îi numeste sfinti. În iconografie totul este simbolistic, nu realist. Asa cum arata numele, iconograful „scrie” icoane, nu le picteaza. Icoanele sunt niste teofanii, nu simple decoratii. Ele sunt niste « instantanee » ale divinitatii sau, mai bine zis, sunt Revelatia Chipului lui Dumnezeu în om. Ceea ce este important în iconografie nu este maniera sau arta, ci caracterul teocentric al icoanei. Icoana este un arhetip al misterului Dumnezeirii. Omul duhovnicesc admira într-un peisagiu puterea Duhului Sfânt, datatorul de viata. Si frumusetea, ca pe un atribut dumnezeiesc, fara sa cada în idolatria fapturilor, cum zice Sfântul Apostol Pavel despre pagâni care, întunecându-si mintea din pricina pacatului, « …au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al târâtoarelor” (Romani 1:23). Fiecare figura exprima dumnezeiescul într-o simfonie a întregului.
Pentru a intelege simbolistica icoanei Nasterii Domnului, ea trebuie analizata in etape, deoarece icoana este impartita in 3 nivele. Zona ei superioara sugereaza lumea cereasca, a doua – impletirea dintre divin si uman realizata in si prin Hristos, iar a treia – omenirea in general si umanitatea lui Hristos in special.
Partea de sus a icoanei este statica, nemiscata, eterna. Acolo este Dumnezeu în Treime, lumina stelei care s-a oprit si îngerii care, desi cântând, nu se misca, pentru ca fac asta din vesnicie. Apoi pamântul care a deschis larg gura pesterii pentru intrarea lui Dumnezeu în materie. Acolo în negrul pesterii, sub cripta larg boltita a pamântului se îndeplineste taina Mântuirii. În partea de jos a icoanei este toata miscarea. Aici este istoria, intrarea omului în taina mântuirii: pastorii vin în graba, caii magilor alearga în galop etc.
Cele trei aspecte dogmatice care se incadreaza in cele trei registre ale icoanei Întrupării și Naşterii Fiului lui Dumnezeu sunt:
-Dumnezeu în mişcare coborâtoare – kenoza ;
– Minunea Naşterii feciorelnice (făptura îşi naşte propriul Făcător);
– îndumnezeirea omului;
Înainte de secolul al IV-lea, Nasterea si Botezul Domnului se sarbatoreau în aceeasi zi sub numele de Epifanie, adica aratarea Domnului în Treime.
Detalii
Iisus Emmanuel in ieslea necuvantatoarelor. Pentru prima data Cuvantul – Hristos se afla atat de aproape de necuvantatorele ce-L inconjoara in ieslea intunecata, friguroasa si singuratica. Cel Singur vine catre cei singuri pentru a implini comuniunea. Asa se explica dorirea Celui Preainalt de a indumnezei si transfigura ‘icoanele’ Sale – oamenii, facuti nu din lemn si vopseluri, ci din lut si Duh. Aceasta miscare este numita cu numele de kenoza (sau smerire de Sine) si cuprinde cu ea miscarea/ aplecarea catre cele mai de jos ale pamantului, ridicand mai apoi cu El omul si intrega Sa creatie. Prin miscarea doririi se intelege taina kenozei, iar prin smerirea Cuvantului se reveleaza singuratatea Celui ce comuniaza, caci Taina este orice act dumnezeiesc. Taina este feciorelnica, iar feciorelnicia este tainica prin natura ei. Distanta de la tainic la taina o uneste feciorelnicia. In acest sens, Dumnezeiasca Lucrare (energiile necreate) face ca sa se pogoare din Ceruri Insasi Persoana Fiului, nascuta din veci din Tatal fara de mama, iar mai acum din mama fara de tata; intr-un chip smerit si feciorelnic.
Pestera reprezentata in chip intunecos in inima icoanei, indeamna oamenii sa petreaca Craciunul in taina. Tainica este sarbatoarea aceasta, iar felul petrecerii ei este contemplarea celor petrecute, contemplarea Intruparii dumnezeiescului si indumnezeirea omenescului, imbinandu-se aceasta intr-un chip mai mult decat perihoretic. Este linistirea si odihna celor impovarati si osteniti dupa postul celor 40 de zile. Este sarbatoarea recrearii umanitatii. Recreare inseamna regenerare, dar si odihnire. Dumnezeu Se odihneste in cei curati cu inima, in cei smeriti, si ii innoieste in Chipul Asemanarii cu El, prin Har, prin transfigurare. Icoana Nasterii Domnului este isihia iconica a felului transfigurator de-a fi a crestinilor, care strabat precum magii calea pustiei postului spre a se bucura cu ingerii de Inomenirea Cuvantului.
Ieslea se afla in pestera intunecuoasa, prefigurând mormantul Domnului, dar si Moartea şi Pogorârea lui Hristos la iad. Într-o omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, întunericul peşterii este, în înţelesul ei simbolic, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, în care străluceşte „soarele dreptăţii”.
Evangheliile nu menţionează peştera, însă reprezentarea iconografică îşi găseşte temeiuri în Sfanta Tradiţie şi în textele liturgice.
Icoana reveleaza un detaliu cutremurator: ieslea are forma unui sicriu. Craciunul (Nasterea) si Invierea din mormant a Mantuitorului nostru stau intr’o permanenta legatura. Nasterea anticipeaza moartea, care la randu-i binevesteste vesnicia. Tamaia adusa de magi sugereaza intr-un mod profund acest aspect. Pruncul este invelit in giulgiu, nu in scutece, pus exact ca-ntr-un mormant nou; giulgiurile sugerand taina ce învăluie Dumnezeirea lui Hristos.
Langa iesle se afla un asin si un bou, conform proorociei lui Isaia 1, 3: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe”. Boul simbolizeaza poporul evreu (care se afla la capul Pruncului), iar asinul – neamurile pagane (aflandu-se la picioare).Boul are culoarea aurie, asinul cenusie-argintie.
Prezenţa animalelor trimite, de asemenea, şi către simbolismul viţelului de sacrificiu şi al asinului Împăratului Care intră în Ierusalim.
Bucuria Nasterii Domnului nu este una omeneasca, ci ingereasca, fiind in permanenta legatura cu vesnicia. Mesajul adus odata cu Nasterea Sa anunta patimirea, smerirea, moartea si invierea ce vor urma. Cu alte cuvinte, putem spune precum Sf. Grigorie Teologul: „Dumnezeu s’a facut om, ca omul sa devina Dumnezeu”.
In pestera intunecoasa, Hristos este lumina ce alunga intunericul… „Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intuneric”, cum a spus Teologul Cuvantului – Sf. Ap. si Ev. Ioan 12, 46.
Maica Domnului, Eva cea noua, se odihneste langa pomul vietii. Ea se afla in preajma centrului icoanei, fiind persoana reprezentata prin marimea cea mai mare. Cel mai mic este reprezentat Hristos intru smerire, marind-o prin aceasta pe Maica Sa, care-i intrece astfel in cinste pe ingeri. Cu toate acestea, raza ce uneste Cerul de pamant prin Prunc adevereste dumnezeirea Fiului. Pe axa trasata de raza urmeaza, dupa prunc, Maica Domnului.
În această sărbătoarea a facerii din nou a lumii ea este „înnoirea tuturor celor celor născuţi pe pământ”, noua Evă. Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trăit în a doua jumătate al secolului al II-lea – prima jumătate a secolului al III-lea, a descris foarte frumos că, aşa cum prima Evă a fost mama tuturor celor de pe pământ, tot aşa, noua Evă a devenit Maica întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Astfel, după cum Adam a fost făcut dintr-un pământ feciorelnic, tot aşa Hristos trebuia să Se nască dintr-o mamă fecioară. Eva era încă fecioară când a primit cuvântul morţii, Maria trebuia să fie fecioară spre a-L primi pe Cuvântul vieţii. Eva crezuse în şarpe, Maria trebuia să creadă celor spuse de îngerul Gavriil. Eva, osândită la naşteri dureroase, a născut pe Cain fratricidul, Maria trebuia să nască pe Iisus, fratele, victima şi Mântuitorul.
„Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa nasca, si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei.” Sf. Ap. si Ev. Luca 2, 6-7
Maica Domnului sta pe un acoperamant (hlamida) de culoare rosie. Ea este imparateasa ingerilor asezata pe purpura sangiurilor feciorelnice. Prin poziția Maicii Domnului este afirmat iconografic adevărul Naşterii suprafireşti (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos. In mozaicul Mănăstirii Hosios Lukas (secolul al XI-lea), Maica Domnului stă pe jumătate ridicată. În felul acesta, iconarul a căutat să sublinieze faptul că ea l-a născut pe Hristos fără durerile facerii. Această idee a naşterii suprafireşti, fără durere, îşi găseşte deci expresia şi în iconografia bizantină. Astfel, în „Imnul Acatist”, poetul spune, adresându-se Maicii Domnului: „Prea Sfântă Fecioară, tu ai născut fără durere”. Faptul că, de obicei, ea apare înfăţişată sprijinindu-se nu trebuie luat drept indiciu al extenuării fizice de după naştere, ci pur şi simplu ca pe o nevoie a tuturor fiinţelor de a se odihni peste noapte. Este o odihna in urma drumului, mai mult decat in urma nasterii…
Gestul mainilor ei arata faptul ca Ea se acopera cu mantaua de deasupra de frigul noptii, pustiul Iudeii are temperaturi foarte scazute noaptea si foarte ridicate ziua. O cantare din minei spune ca prin forma asezarii, se aseamana heruvimilor, astfel ca trupul ei este asezat paralel cu ieslea, ridicata cu capul inspre cer – este o stare de veghe (priveghere). Fata ei este intoarsa spre scena spalarii Pruncului, pentru a adeveri si confirma ca Fiul nascut este Fiul binevestit de inger, Mantuitorul Lumii care S-a intrupat in mod real, nu aparent *(vezi mai jos explicatia detaliata a importantei scenei spalarii in icoana).Ea se afla la intrarea in pestera, tocmai pentru ca pesterea este pantecele fecioresc adumbrit de Duhul. Fiul este nascut ca un intreg, adica in chip dumnezeiesc, nu omenesc adica progresiv fiecare membru in parte, dezvoltandu-se in stadii celulare si embrionare, fiindca este vorba de in-trupare si in-omenire, nu un om indumnezeit, ci un Dumnezeu inomenit. Hristos este noul Adam si precum acela a fost facut intai din lut in chip intreg, dupa care a fost suflat duh de viata datator, asa putem intelege, ca-ntr-o icoana, chipul si taina intruparii in pantecele fecioresc a Mantuitorului intr-un corp intreg (nu doar din lut precum Adam, ci corp luat in sensul de umanitate – trup cu suflet rational). Cu toate acestea, ipostasul (persoana) Logosului nu s-a unit cu alt ipostas, ci a enipostaziat (a ‘alipit’ – asumarea firii umane Logosului, fara a fi absorbita) firea umana (trup si suflet) Siesi. Pruncul crestea si se intarea cu duhul, dar ca un intreg, el nefiind rodul unei uniri/ insotiri trupesti dintre barbat si femeie, ci rod Dumnezeiesc. Pestera este astfel icoana pantecelui fecioresc, iar Maica Domnului cea prin care taina Domnului s-a lucrat.
Cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează fecioria Maicii Domnului dinaintea, din timpul şi de după Naşterea lui Hristos (pururea-fecioria).
Nasterea Dumnezeului Inomenit a facut ca intreaga fire umana cu sentimente si slabiciuni, afara de pacat, sa fie asumata.
Dreptul Iosif sta pus pe ganduri.
Iosif in icoana este intors cu spatele, stand oarecum retras de mijlocul actiunii principale, pe marginea ei.
Iosif, adica omenirea, mai asculta cuvintele unui batran. Potrivit unei legende apocrife *(a lui Iacov), acesta este batranul pastor Thyrreos, personificarea diavolului, care a venit si i-a spus lui Iosif ca o fecioara nu poate naste un prunc, asa cum un toiag uscat (cel pe care il tine in mana), nu poate inmuguri. „Aşa cum acest toiag [el este îndoit sau rupt, simbol al sceptrului zdrobit al fostei sale puteri] nu va mai putea să dea vlăstare, tot aşa un bătrân ca tine nu mai poate zămisli prunc şi o fecioară nu poate să nască” [dar toiagul a înflorit îndată].
Sfânta Evanghelie după Matei (1, 19) il prezinta pe Iosif cu numele de „dikaios” (drept).
Pastorii dantuiau si ingerii slavosloveau. Pastorii se afla in partea dreapta a icoanei. Unul din ei are un fluier. Sub ei oile lor se adapa din rau. Celalalt pastor uitandu-se inspre sus, primeste blagoslovenie de la inger. Ingerii din ceata aflata in dreapta ieslei fac plecaciune catre Cel salasluit in pestera, pe cand ceilalti, din partea stanga, slavoslovesc in cor.
Cei care se uita sus au mainile descoperite, ceilalti le au acoperite. Mainile lor acoperite amintesc de un vechi obicei ce exista la curtea bizantina, mentionat si de eruditul bizantinolog Michel Quenot, potrivit caruia supusii trebuiau sa aiba intotdeauna mainile ascunse sau acoperite, cand slujeau sau se aflau in fata imparatului.
Îngerii sunt reprezentaţi în dubla lor lucrare: doxologia şi vestirea. sunt de fiecare parte cate 7 ingeri + ingerul ce binevesteste pastorilor.
Magii vin grabiti. Panta inclinata a pustiului arata dificultatea drumului strabatut. Caii se grabesc, galopeaza. Magii se uita drept la stea.
Ei reprezinta cele trei varste umane: unul tanar, altul matur, iar altul batran; aceasta reprezentare a lor arata ca mesajul adus de Hristos este universal, ca nu este marginit la o anumita limita temporala, ci transcende toate varstele omenirii. Boneta frigiana de pe cap sugereaza, potrivit traditiei, originea lor persana. Primul mag care se uita catre stea e batranul, ultimul e cel tanar, prin acest lucru se arata puterea fiecaruia de cuprindere a tainelor dumnezeieşti. Fiecare cal e colorat in mod diferit, probabil dupa darul pe care fiecare mag l-a adus Pruncului> galben -aur, rosu- smirna si alb-argintiu – tamaia.
Faptul că păstorii evrei şi magii păgâni au fost printre primii să îl slăvească pe Domnul nostru ne arată universalitatea acestui mare eveniment, rânduit pentru mântuirea întregii omeniri.
Darurile aduse de ai Pruncului Hristos au fiecare o semnificatie aparte, conform cantarii> „Prin darul mirului, ei închipuie starea Ta muritoare, prin aur măreţia Ta împărătească, iar prin tămâie, dumnezeirea Ta întreagă.” (Utrenia Nașterii Domnului, cântarea a V-a, glas VI) :
◦ aur – ca pentru Împăratul veacurilor;
◦ tămâie – ca celui ce este Dumnezeu al Universului;
◦ smirnă – ca unuia ce a murit.
ALTE DETALII
Spalarea Pruncului
In partea de jos a icoanei (dreapta) este scena imbaierii Pruncului, ce sugereaza inca o data umanitatea lui Hristos, Care a luat trup uman si nu a fost doar o aparenta, o vedenie, asa cum spuneau ereziile gnostice. Episcopul Arnulf, pelerin la Betleem in secolul al VII-lea, vorbeste si el de o cuva de piatra ce exista langa pestera in care, dupa traditie, Pruncul ar fi fost spalat dupa nastere, lucru care a putut inspira de asemenea pe iconari.
Scena îmbăierii pruncului Iisus, nu se regăseşte la Dionisie din Furna în „Explicarea artei bizantine”, ori în „Erminia picturii bizantine”, aceasta în ciuda faptului că alţi doi iconari pe care Dionisie i-a admirat, Manuil Panselinos şi Teofan Cretanul, includ scena în reprezentările lor.
Evangheliile apocrife ale lui Iacov şi Matei vorbesc despre prezenţa a două femei (Salomeea şi Zelemi) chemate de Iosif pentru a o asista la naştere pe Sfânta Fecioară.
Rugăciunea desemnată a fi citită în timpul Botezului pentru moaşa unui copil (Din Trebnicul de rit vechi, a doua rugăciune pentru moaşă) mentioneaza: „O Stăpâne, Domnul Dumnezeul nostru … Care a fost culcat în iesle şi a binecuvântat pe moaşa Salomeea care a ajuns să creadă în adevărul de netăgăduit al fecioriei…”. Cine, mai eficient decât o moaşă, poate mărturisi despre o naştere divină şi feciorelnică? De aceea noi înţelegem bine importanţa acestei scene binecuvântate.ne aminteşte de semnul raiului pe care-l vedem în icoana Botezului sau Cincizecimii, oriunde e indicată intervenţia divină.
Aureola Pruncului ce se aduce spre spalare nu arata in niciun caz, nici nu incearca macar *(asa cum s-a crezut chiar si de unii calugari din Muntele Athos, din care pricina au si inlaturat scena spalarii din aceasta icoana) sa arate cumva ca Pruncul ar fi avut nevoie de vreo purificare oarecare a Legii Vechi in ceea ce priveste natura umana asumata, deoarece S-a nascut fara de pacat. a luat Asuprasi intreaba fire umana cu slabiciuni si neputinte, insa fara de pacat. Cum am spus mai sus, rolul ei a fost acela (paradaoxal, nu?) tocmai de a arata sfintenia, prin inlaturarea oricaror acuze in ceea ce priveste posibilitatea luarii unui trup aparanet de catre Hristos, asa cum spuneau gnosticii. Rugaciunea de mai sus arata, de asemenea, o alta pricina binecuvantata pentru care scena spalarii trebuie inclusa in icoana Nasterii Domnului.
Faptul ca pana in sec IV, sarbatoarea Nasterii Domnului a fost praznuita impreuna cu cea a Botezului pe 6 ianuarie, poate conduce la afirmarea faptului ca cele doua sarbatori au in comun cateva elemente, apa fiind unul dintre ele. Chiar o paremie din Minei face referire la despartirea apelor din zilele creatiei, paremie citita la vecernia pranzicului Nasterii Domnului. Astfel, scena imbaierii Pruncului, prin elementul apei, ar putea foarte usor face legatura intre cele doua mari praznice imparatesti, asa cum erau ele praznuite impreuna. In general in Orotodxie, propietatile apei de a curati si a Duhului Sfant de a sfinti stau impreuna legate. Astfel, unde e Duh este si libertate si apa (curatire sufleteasca si trupeasca), iar unde este apa este si taina sfintitoare a Duhului.
Raza stelei
Raza stelei vine coborand intre cele doua culmi stancoase ale pustiului. Ea transcende spatiul pictat al icoanei aratand prin aceasta ca Dumnezeu in Fiinta Sa este de necunoscut. Stâncile ascuţite, ilustrate asemenea unor trepte *(scara raiului), par a se uni cu cerul, indicând astfel, atât mişcarea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât şi urcarea omului la Dumnezeu, ambele, posibile odată cu momentul Întrupării Celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi.
Sus, ea formeaza o cruce prin cele trei raze care se impreuna intruna singura, aratand prin aceasta Treimea ce lucreaza inspre omenire cu o singura lucrare (energie) comuna, dar si personala (ipostatica- proprie fiecarui Ipostas). Crucea este asadar icoana prin excelenta, caci prin cele trei brate superioare arata Persoanele Treimei, iar prin bratul ce se coboara si care e mai lung, arata intruparea Fiului – de aceea si bratul acela tine rolul de maner, aratand prin aceasta imbratisarea (ingemanarea) Dumnezeiescului cu omenescul. Raza cea mai de sus dintre cele trei, care transcende bolta e Tatal care are insusirea de theogon (obarsia, izvorul), astfel ca El singur, ca Persoana, poate naste pe Fiul si purcede pe Duhul. Miscarea Fiului si a Duhului este anagogica catre Tatal, asadar Fiul nu poate decat sa posede calitatea de Fiu (adica de nascut), iar Duhul de purcedere (adica de a fi purces). Cand spunem ‘Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh’ nu ierarhizam Persoanele, ci aratam modul anagogic de insiruire, potrivit posibilitatilor limbii noastre de exprimare, in ceea ce priveste miscarea Ipostasurilor. Dumnezeu este neschimbabil in ceea ce priveste Fiinta, dar miscator *(nu schimbator) in ceea ce priveste lucrarea (energia fiintiala si ipostatica, adica comuna sau personala Ipostasurilor). Conjunctia ‘si’ nu face decat sa arate ca Fiul e nascut din Tatal care naste Fiu, si Duhul e purces doar din Tatal *(conjunctia ‘si’ arata acest lucru, pentru ca Fiul nu poate fi purces iar Duhul nascut, ci fiecare Isi are insusirea personala si unica) care purcede Duh. Steaua este situata la mijlocul distantei intre Prunc si cele trei Raze.
Spatiul pictat al icoanei din partea superioara arata ca un semicerc, ca o bolta. Prin acest aspect se sugereaza faptul ca Dumnezeu imbratiseaza creatia, iar creatia inalta rugaciuni si cereri ce transcend vazduhul, ajungand la prestolul Dumnezeiesc. Dumnezeu este Pantokrator – Atottiitor.
Copacul treimic
Copacul asezat intr-o pestera inaintea ochilor magilor are rolul pedagogic de a arata Treimea – prin cele trei ramuri odraslite si Intruparea Fiului – prin ramura de jos mai mica ce a inceput a odrasli. Este pus intr-o pestera, asa cum ieslea se afla in pestera si Fiul in pantece. Se arata asadar conlucrarea Persoanelor Treimii la actul Intruparii. El este de asemenea copacul lui Iesei din carea a odraslit noul David. Copacul are ramuri diferite ,simbolizand prin aceasta Persoanele Treimice care au o fire comuna (trunchiul) .
Muntele in care este adapostit copacul transcende si el bolta icoanei. El prefigureaza taina Maicii Domnului, care a ramas fecioara precum era si inainte de nastere si ca e mai presus de ingeri. Spre deoasebire, muntele situat in extrema dreapta, peste care e pictat ingerul binevestitor, nu indrazneste parca a parasi spatiul pictat al boltii.
Textul adunat a fost preluat din sursele indicate prin adresele de mai jos. Armonizarea, completarea si stilizarea lui imi apartin.
*Icoana Nasterii Domnului (inceputul sec.15, tempera pe lemn, 65.7 × 63.5 × 4 cm – Colectia Rena Andreadis, Atena) in rezolutie de 1481 x 1550 px o puteti descarca de AICI
dan.camen.
Acatistul Nasterii Domnului il gasiti AICI
surse>
http://www.rejesus.co.uk/site/module/nativity_icon/
http://www.crestinortodox.ro/Simbolismul_Icoanei_Nasterii_Domnului-53-11884.html
http://laurentiudumitru.ro/blog/2007/12/11/explicarea-icoanei-nasterii-domnului/
http://www.alternativaonline.ca/RomanBraga.html
http://www.ziarullumina.ro/articole;766;1;5102;0;Imaginea-recrearii-lumii.html
Schimbarea la Fata a Mantuitorului, sau Taina impartasirii Slavei Ceresti.
Schimbarea la Fata a Mantuitorului
Schimbarea la Fata a Mantuitorului,
sau
Taina impartasirii Slavei Ceresti.
cu oarecare intarziere postez aceste randuri>
Iata-ne ajunsi in postul Adormirii Maicii Domnului, unde mereu praznicul Schimbarii la Fata a Mantuitorului este praznuit cu tainica pricepere si intelepciune.
Puntea ce leaga aceste doua mari sarbatori, a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si cea a Adormirii Maicii Domnului, se lasa vazuta indeosebi de cei ce duc crucea si jugul postului.
O stihira bizantina, pecetluita de intelepciunea dumnezeiasca, prin Duhul Sfant, alcatuitorilor de stihiri si condace, cat si melozilor; adevereste adevarata legatura dintre cele doua praznice.
Este o stihira alcatuita in cinstea Maicii Domnului, la alt praznic al ei:
„stih: Fetei tale se vor ruga mai-marii popoarelor.
Munte mare esti si preamarit, mai mult decat muntele Sinaiului, Nascatoare de Dumnezeu. Ca acela nesuferind pogorarea Slavei lui Dumnezeu, in chipuri si in umbre de foc se aprindea, si tunete si fulgere acolo s-au facut. Iar tu tot Focul Dumnezeiesc, pe Cuvantul lui Dumnezeu, in pantecele tau, fara de ardere l-ai purtat; pe Cel ce pe toate le poarta cu voia. Pentru aceea, indraznire de maica spre Dansul avand, ajuta Stapana celor ce cu credinta praznuiesc, cinstitul tau praznic si nu-i uita cercetandu-i cu milostivire. Caci ai luat de la Dumnezeu dar, ca sa indreptezi si sa acoperi pe robii tai, turma cea numita cu numele lui Hristos.”
Maica Domnului este Taborul Vederii Slavei Ceresti, mai mult decat Sinaiul, al carui inchipuire a fost Fecioara Maria. In pantecele Maicii Domnului, acoperit de trupul ei preacurat, Mantuitorul stralucea in Slava-I Dumnezeiasca. Pantecele ei cuprindea atat legea Vechiului Testament, cat si implinirea lui – poruncile din Noul Testament, adica si pe Moise si pe Ilie. Pe Ilie, adica pe cel ce va sa vina si care s-a umplut de ravna dumnezeiasca, adica a fost ranit de dragostea dumnezeiasca, implinind mai inainte poruncile Noului Testament.
Acest pantec dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu cuprinde in el Slava lui Dumnezeu-Cuvantul cea neapropiata, nemarginita si necreata; pe Hristos Dumnezeu inomenit. Acolo Hristos cu Foc mistuitor astepta sa Se arate lumii, sa iasa si sa vesteasca lumii deschiderea Raiului – ‘Pantecele’ Ceresc.
Taina Intruparii, sau a pantecului, ne urmareste mereu in viata noastra. Este Chipul cel mai fidel al Chenozei – al Pogorarii lui Dumnezeu catre oameni; al smereniei dumnezeiesti. Prin aceasta taina, ni se deschide noua calea intrarii in Imparatia lui Dumnezeu, in Rai.
Urmand cuvintelor stihirei de mai sus, aflam ca Muntele Sinaiului n-a suferit pogorarea Slavei lui Dumnezeu, ci in umbre si chipuri si zgomote acolo Dumnezeu a putut face cunoscut oamenilor prezenta Sa. Pe Tabor insa, lucrarea tainica ce se savarseste, ne arata Prezenta lui Dumnezeu manifestabil, descoperit catre oameni.
Acel Foc Dumnezeiesc care-L mistuia pe Hristos, adica ravna si iubirea divina de a-l vedea pe om asemenea Luisi, si pe care dorea sa-l trimita in lume oamenilor, este pe Tabor aratat in Lumina necreata (sau increata) care nu mistuie, precum nici pantecele Fecioarei Maria nu l-a ars.
Este o taina a impartasirii ceresti de Slava, aceasta ‘lucrare’ de ‘descoperire’ a lui Dumnezeu. Schimbarea la Fata nu e doar un spectacol uluitor in fata ucenicilor, ci e o impartasire cereasca de Slava Divina. Totul in Ortodoxie are ca principiu ‘impartasirea’ ca act de comuniune.
Daca Lumina increata (necreata) este Darul cel mai de pret al Mantuitorului pentru oameni, negresit trebuie sa ne dam seama ca aceasta Lumina e de fapt Hristos Intreg, care Se impartaseste, adica nu e o daruire din cele ale Lui, ci e o daruire de Sine, catre om.
Petru zicea sa faca trei colibe: pentru Hristos una, pentru Ilie una si pentru Moise una; pentru ca acestia trei sa se statorniceasca pe pamant si astfel apostolii si oamenii sa se bucure pururea de ei, caci ‘bine ne este noua’ aici. Cu toate acestea, Petru nu avea inca perspectiva mutarii la cer, ci cea a ramanerii pe pamant pururea, fara ca pacatul stramosesc sa fie iertat – aici gresea el.
Petru isi dorea sa petreaca cu Hristos pururea in acea coliba omeneasca, nemaipasandu-i de nimic si de nimeni, ca-ntr-o chilie, intr-o continua contemplare; caci chilia este inchipuirea pantecului Mariei, intru care crestinul asteapta sa vada Slava lui Dumnezeu Necreata, pe Hristos Insusi.
Va sa zica, cele trei colibe pentru Petru inchipuiau Sinaiul, Horebul si Taborul; dar aceste trei colibe sunt cele trei Daruri al Maicii Domnului pe care aceasta le poarta in orice icoana sub forma unor stelute pe mantie, inchipuind fecioria inainte, in timpul si dupa nasterea lui Hristos.
Inainte – Sinaiul, cand ingerul Gavriil se arata Mariei si nu Dumnezeu Insusi, ca si pe Sinai, cand a fost nevoie de mijlocitori; in timpul nasterii – Horeb – cand lui Ilie Duhul Dumnezeiesc I se arata intr-o adiere lina, precum si Duhul cel Sfant s-a pogorat in Maria si Puterea Celui Preainalt o a umbrit. Dupa nastere – Taborul, cand cei trei ucenici Il vad pe Hristos fata-catre-fata, intr-o vedere supra-firesca, avand nevoie de ochi duhovnicesti ca sa-L vada pe Hristos. Asa si Fecioara, care dupa nastere si-a vazut fata-catre-fata pruncul Hristos-Dumnezeu, intru care a crezut, vazandu-L acum cu ochi de maica.
Cu toate acestea, Taborul e incununarea celorlalti doi munti: Sinaiul si Horebul, astfel ca putem numi Taborul – Maica lui Dumnezeu, in care Hristos a lucrat taina rascumpararii omului. S-a aratat precum a fost, este si va fi; caci prin Schimbarea la Fata, Dumnezeu l-a cunoscut pe om si omul pe Dumnezeu, iar taina asta mare este. Nicio alta religie si credinta mincinoasa nu a putut spune ca Dumnezeu s-a facut om, ca omul sa I se asemene si sa devina si el dumnezeu intru Har.
Schimbarea la Fata este pregustarea vietii viitoare, iar asezarea acestei sarbatori imediat inaintea celei in care praznuim Adormirea Maicii Domnului si mutarea ei la Cer, adevereste faptul ca scopul vietii crestine este comuniunea cu Dumnezeu deplina si vesnica, care se lucreaza si incepe pe pamant, si se continua in cer, pentru a se invesnici.
Insasi biserica, prin arhitectura ei, este o coliba-pestera-pantec, intru care Hristos inviaza in sufletele celor ce-L gusta. Athosul, are ca mare praznic si hram Schimbarea la Fata a Mantuitorului, cand pe Athon *(noul Thavor) se praznuieste cu mare fast acest praznic, dar mai presus de acesta este la ei, cel al Adormirii Maicii Domnului – la Iviron. Astfel ca pentru athoniti, Schimbarea la Fata a Mantuitorului si praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezinta reperele mistice de comuniune cu Dumnezeu. Troparul Schimbarii la Fata a Mantuitorului are cu sine mijlocirea Maicii Domnului, ca si anticipare a sarbatorii inchinate Fecioarei preacurate. Daca mai amintim si de faptul ca pe 7 august e praznuita si Sfanta Theodora de la Sihla, care a locuit in pestera, toate cele spuse inainte adeveresc faptul ca pestera ca si ‘pantec’ duhovnicesc, este locul comuniunii si vederii mistice.
Daca Cea *(Fecioara Maria) in care s-a lucrat Taina Inomenirii lui Dumnezeu si care a gustat din plin Slava Lui, este Cea care a dorit prima revederea Lui, atunci asezarea acestui praznic al Adormirii Maicii Domnului nu-l putem numi decat praznicul revederii Slavei lui Dumnezeu, comuniunea cu Hristos ce Se impartaseste Intreg si pururea, si care a facut din Imparatia Cereasca, locul tainic al aratarii Sale catre om: Chilia – Pantecul – Muntele Ceresc, adica Raiul Duhovnicesc.
Daca Rugaciunea lui Iisus este cea prin care vedem Lumina Thavorica, atunci negresit si cei care se indumnezeiesc, poarta numele Lui ca nume lorusi, iar lucrarea lor e cea de „nastere” intru Împaratia Cereasca ca si hristosi plini de Duhul, hristificati.
Acestea-mi erau gandurile cand, intr-o chilie de la mansarda, cugetam in amiaza, la faptul ca noi, crestinii, nu suntem niste lepadati de Dumnezeu, ci izvoram comuniune din comuniunea Treimica revarsata peste noi si din care gustam din plin. Spun asta, pentru ca am vazut ca atunci cand am savarsit cele mai groaznice pacate, Dumnezeu mi S-a aratat lucrand in mine lucrarea-I tainica de mantuire, intru cea mai presus de cuvant si de gand Dragoste Dumnezeiasca *(Eros Sfant si Dumnezeiesc).
dan.camen.
foto> http://www.crestinortodox.ro/Intre_pamant_si_cer___in_cautarea_unor_comori_spirituale-25-11455.html
http://www.sfaturiortodoxe.ro/muntele-athos/
Theologhia 
