Luciul desfătărilor păleşte, adâncul milostivirii dumnezeieşti străluceşte…

Joi – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

„Aruncat fiind în luciul cel adânc al desfătărilor, chem adâncul milostivirii Tale, Îndreptătorule, mântuieşte-mă” [1]

Luciul desfătărilor ne-a întunecat minţille. Să mânecăm către adânc,

scăldându-ne în razele milostivirii dumnezeieşti!

~~~+~~~

„Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine, ca bând, să nu mai însetez ca şi samarineanca, că izvoare de viaţă izvorăşti” [2]

„Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu ochii inimii şi să te văd cu gândul pe Tine, Doamne, Lumina cea mai înainte de veci” [3]

Izvorul viu al harului dumnezeiesc să umple fântâna adâncă a lacrimilor noastre. 

Adânc pe adânc cheamă (Ps. 41, 9)…

__________________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 9-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 168

[2] – Stihira (cantarea a 5-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 176

[3] – Ibidem

foto>

http://mnprairieroots.files.wordpress.com/2011/06/art-fountain-of-life.jpg

 

Să bem „băutură” nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni…

Miercuri – Întâia săptămână a Sfântului şi Marelui Post

La umbra Crucii sa înflorim cu floarea înfrânării şi peste-a vremii curgere să trecem, dorind pământul fericirii…

„Lemnul Crucii înfrânare lumii a înflorit; pe care, cu dragoste îmbrăţişând-o, să culegem toată rodirea dumnezeieştilor porunci ale lui Hristos” [1]

„Treci peste firea cea curgătoare a vremii, ca mai înainte corabia, şi te fă moştenitorul pământului aceluia al făgăduinţei, suflete: Dumnezeu porunceşte!” [2]

~~~+~~~

 Coasta Domnului – potir şi cristelniţă

„Când a lovit Moise, sluga Ta, piatra cu toiagul, cu închipuire a însemnat mai înainte coasta Ta cea de viaţă făcătoare; din care toţi scoatem băutura vieţii, Mântuitorule” [3]

„Să-mi fie mie cristelniţă Sângele cel din coasta Ta, totodată şi băutură şi apa iertării ce a izvorât. Ca să mă curăţesc cu amândouă, ungându-mă şi bând ca o ungere şi băutură, Cuvinte, cuvintele Tale cele de viaţă” [4]

„Biserica a câştigat coasta Ta, cea purtătoare de viaţă, pahar, din care a izvorât nouă îndoit izvorul iertării şi al cunoştinţei, spre închipuirea amândorur Legilor, şi a celei vechi şi a celei noi, Mântuitorul Meu” [5]

___________________________

[1] – Stihira la Tricantare (cantarea a 3-a, glas II) in Triodul, EIBMBOR, Bucuresti, 2000, p. 152

[2] – Stihira (cantarea a 6-a, glas VI) a Canonului cel Mare al Sf. Andrei Criteanul in Triodul… p. 163

[3] – Ibidem, p. 148

[4] – Ibidem (cantarea a 4-a), p. 162

[5] – Ibidem

 

S-a descoperit mormantul Sf. Filip, unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus

[Structura mormantului si inscriptiile lasate pe el sunt indiciile care l-au determinat pe arheolog sa afirme ca mormantul este al Sf. Apostol Filip, unul din cei 12 ucenici ai Mantuitorului Hristos. Video AICI – dan.camen.]

Ziare.com / 27 iulie 2011

O descoperire istorica pentru lumea crestina s-a petrecut in orasul Pamukkale, din Turcia, vechiul oras antic Hierapolis mentionat in Biblie. O echipa de arheologi, condusa de profesorul italian Francesco D’Andria, a descoperit mormantul Sfantului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus[praznuit la 14 noiembrie, care nu trebuie confundat cu Sfantul Filip, unul din cei 7 diaconi, praznuit la 11 octombrie – n.m.].

„Am incercat de multi ani sa descoperim mormantul Sfantului Filip. L-am gasit in sfarsit sub daramaturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei in urma cu o luna„, a declarat arheologul d’Andria, care a precizat ca mormantul nu a fost inca deschis, conform The Voice of Russia. „Intr-o zi mormantul va fi deschis. Aceasta descoperire este foarte importanta pentru lumea crestina si pentru arheologie. Aici va fi un loc de pelerinaj„, a mai spus el.

„Sfantul Filip a venit la Hierapolis si a fost omorat de romani din cauza faptului ca raspandea crestinismul in regiune. Sfantul Filip este considerat un martir. Aceasta descoperire ne-a produs o mare emotie. Filip este mentionat in Biblie si este foarte important ca i-am gasit mormantul, iar acest lucru va avea un ecou puternic in toata lumea „, a spus D’Andria.

sursa>

http://www.ziare.com/magazin/arheologie/s-a-descoperit-mormantul-lui-filip-apostolul-lui-iisus-video-1110321

 

Intrarea Domnului in Ierusalim – Predica Sf. Ignatie Briancianinov

“Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: 

iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar“ (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.

Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Ce sa însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asina?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfintilor Parinti, un înteles adânc, prorocesc. Atoatevazatorul nostru Domn vazuse deja venirea apostaziei de pe urma, de acum nestramutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie înca din vremea când a fost data israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. “Gresit-au”, graieste Moise, ca despre un lucru deja savârsit, despre pacatul pe care aveau sa-l savârseasca iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, “nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndaratnic si razvratit, au acestea Domnului rasplatiti? Neam ce si-a pierdut sfatul este, si nu este întru dânsii stiinta, n-au gândit sa înteleaga. Din via Sodomei este via lor, si vita lor din Gomora”.

Dimpotriva: “Veseliti-va, ceruri, împreuna cu El” – cu Fiul lui Dumnezeu -”si sa se închine Lui toti îngerii lui Dumnezeu: veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui, si sa se întareasca Lui toti fiii lui Dumnezeu” (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

Intrarea în Ierusalim pe asin neînvatat la calarit este o repetare a prorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit ca neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepadati: aici, asinul neîmblânzit, “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, îi închipuie pe pagâni.

Hainele Apostolilor sunt învatatura lui Hristos, cea predanisita de ei neamurilor, si S-a asezat duhovniceste pe neamuri Domnul, facându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în vesnica, nefacuta de mâna cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii si fericirii. Iudeii lepadati erau de fata. Ei vesteau cu gura: “împaratul lui Israil”, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotarâsera deja uciderea Mântuitorului.

“Mânzul asinei” mai înseamna si altceva. Aceste cuvinte arata spre fiecare om mânat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de împatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Învatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de împlinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îsi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savârseste pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamna: dupa ce paraseste viata pacatoasa, omul este adus la Evanghelie si îmbracat, ca în niste haine apostolesti, în cea mai amanuntita si mai subtire cunoastere a lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratându-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste în el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvântul Meu va pazi; si Eu îl voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Venirea Domnului este însotita de pacea mai presus de cuvânt si de întelegere, de pacea harica, vrednica de Datatorul ei, Care este Domnul.

Aceasta pace nu sufera asemuire cu linistea fireasca a omului cazut, care poate simti liniste si multumire si în urma desfatarii trupesti, care poate socoti drept liniste chiar nesimtirea sa, însasi moartea sa vesnica. Domnul Se asaza pe însusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a însusit învatatura Lui cea atotsfânta, si îl aduce, sezând pe el, în cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, în cetatea pacii, în Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Sufletul care îl poarta pe Domnul este hiritisit [felicitat -n.m.] de Sfântul Duh. Acesta îi da bucurie duhovniceasca, nestricacioasa, vesnica. “Bucura-te, si bucura-te foarte, fiica Sionului”, fiica a Sfintei Biserici: fiindca nu esti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu. “Propovaduieste, fiica Ierusalimului! Iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar”.

Tu, simtind în tine pacea harica a lui Hristos si facându-te fiica a acestei paci, te-ai înnoit cu tinerete duhovniceasca si cunosti din cercare împaratia lui Hristos.

În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harica a Calaretului care te cârmuieste: însusirile tale cele firesti nu pot sa calce legile firii lor, nu pot sa treaca si sa se prefaca în patimi fara frâu! Luând de la Domnul toate gândurile, toate simtamintele, toata lucrarea ta, tu poti si esti îndatorata sa spui numele Domnului fratilor tai, în mijlocul bisericii sa-L lauzi pe Domnul (Ps. 21, 24). Tu, fiind nascuta de Sfântul Duh si fiica a Duhului, esti în stare sa vezi umbletul haric al împaratului tau, esti în stare sa vezi dreptatea împaratului tau.

El este “blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29), si “va îndrepta pe cei blânzi la judecata, învata-va pe cei blânzi caile Sale” (Ps. 24, 10).

Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinte se deosebeste nesfârsit de toate fapturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele si carele Lui.

El sade si umbla pe heruvimi; El sade si umbla pe acele fericite suflete omenesti care I-au supus Lui si I-au adus Lui ca ardere de tot însusirile lor firesti. Pe aceste suflete umbla împaratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu si aducând în ea sufletele sfinte. “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat cel ce vine, împaratul lui Israil”. Amin.

din “Predici la Triod si Penticostar”, Sfantul Ignatie Briancianinov 

sursa>

http://www.voscreasna.com/72/despre-intrarea-domnului-in-ierusalim-sfantul-ignatie-briancianinov/

foto>

http://vatopaidi.files.wordpress.com/2009/09/244-204.jpg

 

Ucrainienii au transferat japonezilor icoana „Mantuitorul de la Cernobal”

Interfax Religion / 5 aprilie 2011

Kiev, 5 aprilie – Departamentul din Donetsk (Ucraina) al centralei de la Cernobal a transferat Japoniei icoana „Mantuitorul de la Cernobal”.

Ceremonia a avut loc la Teatrul National de Opera si Balet. Seful departamentului, D-l Evgeny Struzhko, a inmanat icoana directorului scolii de balet „Terada”, condusa de D-l Michiko Terada, a mentionat site-ul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene.

Cand centrala de la Cernobal a explodat, Terada a venit in Ucraina cu spectacolul sau de balet, fara a se teme de tragedie si de inerentele consecinte.

„Astazi dorim sa fim alaturi de inlacrimatul popor japonez, care trece acum printr-o tragedie – foarte similiara cu a noastra. Asadar, vrem sa transferam „altarul” Bisericii Ortodoxe Japoneze”, a spus Struzhko.

Hristos, Maica Domnului, Arhanghelul Gavriil si „lichidatorii” catastrofei de la Cernobal sunt ilustrati in icoana.

trad.dan.camen.

sursa>

http://www.interfax-religion.com/?act=news&div=8340

foto>

http://iconreader.files.wordpress.com/2011/04/68997m.jpg

http://02varvara.files.wordpress.com/2011/04/01-icon-of-the-saviour-of-chernobyl.jpg?w=1200&h=1600

 

Pilda datornicului nemilostiv – Duminica iertării

Contextul întru care această pericopă evanghelică este inserată este cu totul aparte. De o frumuseţe rară, capitolul optsprezece al Evanghelistului Matei începe cu întrebarea ucenicilor adresată Mântuitorului: “Cine este, oare, mai mare în împărăţia cerurilor?”, la care Hristos răspunde că cine “se va smeri precum pruncii, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor”; se continuă apoi “Vai-ul” adresat lumii din pricina smintelilor ce au sa vină şi cu îndemnul că “dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viaţă cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului”; apoi cu pilda căutării oii pierdute, cu soborniceasca şi întru Biserică cercetare a celor ce greşesc, cu cuvintele sacramentale: “Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer” şi “unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”, dar şi cu întrebarea lui Petru de câte ori să iertăm pe aproapele, la care Hristos a răspuns “Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”, pentru ca să se termine cu pilda datornicului nemilostiv, ce îmbrăţişează, ca-ntr-o corolă preafrumos împodobită, învăţăturile cuprinse în pericopele de dinaintea ei. Acest buchet haric de cuvinte mântuitoare înmiresmează cu mirul înţelegător al Duhului spre înţelegere deplină pe cel ce le aude şi le citeşte şi se împletesc ca-ntr-o cunună nevestejită celor ce doresc să le urmeze şi să le împlinească, arătând prin ele chipul omului duhovnicesc.

Astfel, cel mai mare în împărăţia cerurilor este cel care a iubit mult, căci multe păcate i s-au iertat lui, “Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte” (Lc. 7, 47). Iubirea unui astfel de om oglindeşte iertarea pe care ar fi avut-o către toţi pe care i-a întâlnit pe pământ, cărora le-ar ierta de şaptezeci de ori câte şapte, bineştiind că oricâte va lega în viaţă, vor fi legate veşnic şi oricâte va dezlega în trup, vor fi dezlegate în duh. O slugă ca aceasta caută oaia rătăcită şi îndreptează pe cei greşiţi în sobornicească adunare. Este ca un prunc ce se smereşte şi nu sminteşte.

Am cugetat întru câtva timp aceasta pildă, căutând asemănări contextuale vremilor noastre. Pot spune că am găsit câteva, pe care am să vi le redau mai jos.

Prima slugă, îndatorată stăpânului cu 10.000 de talanţi (un talant are 49,077 kg dacă e din aur şi 43,620 kg dacă e din argint), a făgăduit că-i va plăti tot, doar de-l va mai păsui. Împăratul însă s-a milostivit de el şi i-a dat drumul, iertându-i şi datoria, după ce mai înainte poruncise să fie vândută împreună cu familia şi averile sale, ca să se răscumpere astfel datoria. Sunt deci aici două afirmaţii greu de crezut, la propriu, venite atât de la slugă, cât şi de la împărat. Cea de la sluga – că va putea înapoia datoria care este colosală chiar şi pentru vremurile noastre, mai multă chiar decât datoria externă actuală a României raportată doar la un singur om, iar cea de la împărat – că va putea recupera imensa datorie doar prin vinderea familiei şi a bunurilor slugii datornice. Asta nu înseamnă că Mântuitorul a exagerat când a spus aceste lucruri, ci s-a referit mai degrabă la raţiunile duhovniceşti ale acesteia, pentru că dacă un suflet poate păcătui în viaţă imens, fără să mai poată întoarce înapoi timpul şi să răscumpere vremea cheltuită în zadar, prin iertare primeşte însă restaurarea fiinţială şi starea cea dintâi. De asemenea, nu ajung bogăţiile acestei lumi pentru a putea cumpăra un suflet, pentru că, aşa cum a zis Mântuitorul, “ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Mt. 16, 26).

Să înţelegem deci că slugă crease prejudiciul acela fiind pusă să administreze ceva ce nu era al ei (de aceea se şi numeşte “slugă”), fiind şi mâna dreaptă a împăratului, poate chiar casnicul lui cel mai apropiat. Doar aşa se explica de ce împăratul nu şi-a dat seama decât prea târziu de datoria imensă ce se acumulase, fiindcă avusese încredere în această slugă, dar şi de faptul că a iertat-o aşa uşor după ce ceea s-a pocăit. Această slugă nu era una oarecare, cum era cea de-a doua, care avea o datorie mică la prima, chiar insignifiantă, de doar 100 de dinari (un dinar din argint are 4,50 gr), arătându-ne prin aceasta că fusese pusă de împărat să administreze mult mai puţin, nefiind socotită între casnicii cei mai apropiaţi, la fel ca prima.

Este deci o pildă a extremelor contraste. Este de necrezut! Pare chiar o pildă încropită pe loc de Mântuitorul, fără o bază reală, ci doar imaginară, dar cât de actuală este! Totul parcă este construit invers decât ar trebui: sluga căreia i se iertase cel mai mult ar fi trebuit să iubească cel mai mult şi să ierte pe loc pe cealaltă, tot ea ar fi trebuit pedepsită aspru şi băgată în închisoare pentru datoria imensă acumulată, tot ea ar fi trebuit pusă să plătească ce avea îndatorat indiferent cât şi cum, nu să i se taie pur şi simplu datoria, tot ea ar fi trebuit “sugrumată” – precum zice Scriptura ş.m.d. “Logica” acestei pilde merge mai departe, astfel că atunci când cea de-a doua slugă cere îngăduinţă pentru a putea plăti minuscula datorie, prima slugă nu o ascultă, şi o aruncă în închisoare… ca să plătească în acest fel datoria. Raţionamentul primii slugi este aşadar iraţional. Irascibilitatea pe care o are o face să acţioneze nebuneşte, astfel că porneşte de la un motiv exterior şi ajunge să atenteze la viaţa celei de-a doua slugi. Atac la persoană, cum s-ar zice… Mai mult decât atât, actul ei nu are finalitate: doreşte să primească imediat plata, însă nu ia de la sluga îndatorată alte bunuri de aceeaşi valoare, nici nu o îngăduie să plătească eşalonat, pentru ca la o aşa sumă se putea face uşor şi repede.

Pentru mine personajul-cheie al acestei pilde sunt “celelalte slugi”, care intervin oportun din impuls în cadrul pildei, “văzând cele petrecute” şi “întristându-se foarte”, şi spunând împăratului toate câte s-au întâmplat. Ele reacţionează fără echivoc pentru salvarea slugii întemniţate şi nu se tem de trecerea pe care o are prima slugă înaintea împăratului, fiind iertată atât de uşor pentru un lucru atât de grav. Ele nu au suportat fărădelegea neiubirii aproapelui şi uciderii de frate, deşi nu au învinuit-o deloc pentru celelalte lucruri săvârşite de ea. Ele au preţuit mai mult dreptatea şi adevărul decât tăcerea. De aceea spun că această pildă este foarte actuală! Pentru că şi în zilele noastre sunt întemniţaţi datornicii cu 100 de dinari, iar cei care au datorii de 10.000 de talanţi umblă prin preajma împăratului şi nu au milă cu ceilalţi. De asemenea, în zilele noastre se regăsesc aceia care au lăsat tăcerea şi denunţă pe faţă şi deschis fărădelegea, urâciunea pustiirii, fără teamă de slugile cele mari ale împăratului şi chiar de împăratul însuşi.

Alte câteva lucruri de remarcat în această pildă:

– felul cum împăratul a decis să rezolve în primă fază problema, prin vinderea slugii datornice, împreună cu familia ei şi cu toate bunurile pe care aceea le avea, pentru a putea răscumpăra o parte din datorie, are rădăcini în Legea celor XII Table care ocrotea cu multă grijă proprietatea privată, pedepsind cu asprime pe cei care o încălcau. În această lege o importanţă deosebită se acorda creditului, debitorul insolvabil putând fi vândut ca sclav “dincolo de Tibru” sau chiar omorât şi împărţit în atâtea bucăţi conform numărului de creditori către care era dator.

– cu ce erau datornici împăratului femeia şi copiii slugii, de puteau fi puşi la socoteală cu bunurile spre vânzare pentru recuperarea unei părţi din datorii, din moment ce aceia nu au greşit cu vreun lucru nimănui? Negreşit cu nimic, însă prin acest exemplu Mântuitorul ne arată de fapt nouă realitatea duhovnicească care are loc atunci când cineva care se face rob păcatului se înstrăinează cu chipul de Tatăl cel Ceresc şi nu mai poate iubi pe Dumnezeu, ci se alipeşte de patimă ca de o desfrânată. În acest fel, înstrăinându-se la chip, i se răpeşte dragostea.

– iertarea vine în urma rugăminţii, iar mila primită cere după ea, la rându-i, milă. Cu toţii suntem între noi fraţi şi slugi, şi trebuie să ne îngăduim unii pe alţii şi să iertăm din inimă cele greşite şi îndatorate.

– pedeapsa finală pe care a primit-o sluga datornică este munca veşnică a iadului, fiindcă zice Scriptura că “l-a dat pe mâna chinuitorilor (diavolilor / n.m.), până ce va plăti toată datoria”. Dar nu ai cum să plăteşti într-o viaţă de om o aşa datorie, iar dacă vei muri datornic, nu ai cum în viaţa cealaltă să-ţi răscumperi datoriile din lumea asta, fiindcă atunci este vreme de răsplătire şi de odihnă nu de adunat şi de alergat.

– în ultimul verset Mântuitorul spune “Tatăl meu”, în contrast cu celelalte dăţi când spune “Tatăl nostru”, tocmai pentru a ne arăta că suntem fraţi între noi cu toţii şi că suntem datornici, fiecare în felul său, Tatălui. Pe de altă parte ne cheamă să fim precum este El, şi El se aseamănă întru toate Tatălui, fiind milostiv, fiindcă doar cei ce se aseamănă Mântuitorului pot să-L cheme pe Dumnezeu şi Tatăl în rugăciuni ca tată.

dan.camen.

foto>

http://prodigalpaul.com/sermons/wp-content/uploads/2009/05/ParableDebtors1-300×233.jpg

http://www.boonecornerstone.com/images/blog/1139188697.jpg

 

Primavara Adevarului – Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Primavara Adevarului – Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe - Goreme, Cappadocia, Turcia

~~~+~~~

Primavara Adevarului, luminat a sosit, si innoieste faptura,

cu crestinească cunostinta lui Hristos, Datatorul de viata.

Pentru ca aratat fiind luminat la minte, viteazul Domnului,

a calcat semetiea vrajmasilor.*

~~~+~~~

Impreuna cu Mantuitorul ai patimit,

si cu moartea mortii Lui de buna voie, Marite, urmand,

impreuna cu Dansul imparatesti prealuminat,

cu porfira de sange luminat fiind imbracat,

si cu sceptrul chinurilor tale infrumusetat;

si cu stema de biruinta impodobit,

in veacurile cele nesfarsite, Mare Mucenice Gheorghe.**

~~~+~~~

Veniti iubitorilor de mucenici,

cantare de lauda sa cantam lui Hristos,

Celui ce a inviat din mormant;

ca astazi primavara cea intelegatoare

a rasarit noua dand flori cuvantatoare,

pomenirea cea a toata lumea,

a inteleptului Marelui Mucenic Gheorghe.

Ale caruia rane pomenind, luam izvoare de tamaduiri.

Pentru care si acum pe dansul rugam,

sa se roage neincetat Mantuitorului Hristos,

sa daruiasca pace lumii si sufletelor noastre mare mila.***

~~~+~~~

Pre diamantul rabdarii cel intelegator,

duhovniceste sa-l laudam fratilor,

pre Maritul Mucenic Gheorghe.

Pe carele ca pre cel aprins cu dragostea pentru Hristos,

primejdiile l-au batut si muncile l-au strujit;

si feluri de chinuri i-au topit trupul cel din fire stricacios.

Ca a biruit dorul pre fire, prin moarte indemnand

pre doritorul sa mearga la doritul Hristos Dumnezeu,

si Mantuitorul Sufletelor noastre.****

~~~+~~~

* Stihira la Vecernia Mica, Glas I, Mineiul pe Aprilie (in 23 de zile),  Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1910, p. 193

** ibidem, Stihira la Vecernia Mare, Glas IV, p. 194

***ibidem, Stihira la Litie a lui Anatolie, Glas IV, pp. 196-197

****ibidem, Slava de la Stihoavna a lui Studit, Glas IV, p. 198

foto>

http://www.flickr.com/photos/72213316@N00/3102218028/in/set-72157611146108444/