RSS

Arhive pe etichete: mars

Moscova: Incercare de parada gay soldata cu arestari

Ziare.com/ 28 mai 2011

Politia din Moscova a arestat, sambata, mai mult de 30 de persoane, implicate in incercarea de a organiza o parada gay, in centrul capitalei Rusiei.

Purtatorul de cuvant al politiei, Maxim Kolosvetov, a declarat pentru agentiile de stiri ca 18 activisti homosexuali si 14 adversari ai acestora au fost arestati, scrie AP.

Autoritatile de la Moscova au interzis demonstratiile pentru drepturile homosexualilor. Desi homosexualitatea a fost decriminalizata in Rusia post-sovietica, sentimentul anti-gay este puternic, iar autoritatile justifica interzicerea prin faptul ca incearca sa previna luptele dintre cele doua tabere.

Activistii au incercat sa organizeze o demonstratie la Mormantul Ostasului Necunoscut din afara Kremlinului si, mai tarziu, in apropiere de sediul Guvernului.

„Interdictia de a face demonstratii este deosebit de socanta, deoarece, in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial, moscovitii erau impotriva nazistilor, care exterminau evreii, homosexualii si comunistii. Dar acum primarul de Moscova este de inspiratie neo-nazista„, a declarat Peter Tatchell, un homosexual britanic care activeaza pentru drepturile homosexualilor din Moscova.

Alina Bardas

sursa>

http://www.ziare.com/international/moscova/moscova-incercare-de-parada-gay-soldata-cu-arestari-1097662

Citeste si>

Primăria Moscovei, confirmă: Paradă gay în oraş nu va avea loc!

Russian Church hopes Moscow authorities will ban gay parade

 
Scrie un comentariu

Scris de pe mai 29, 2011 în articole

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Primăria Moscovei, confirmă: Paradă gay în oraş nu va avea loc!

Interfax-religion.ru / 19 mai 2011 

Autorităţile de la Moscova au confirmat informaţiile despre decizia de a refuza desfășurarea paradei gay în Capitala Rusă şi au justificat acest refuz prin numeroase proteste ale organizaţiilor publice şi a locuitorilor împotriva minorităţilor sexuale. Serviciul de presă a Primarului a declarat pentru Interfax că în adresa autorităţilor au fost primite un număr mare de adresări împotriva desfășurării unei paradei gay.

În special, împotriva acţiunii s-au exprimat liderii și reprezentanţii tuturor confesiilor religioase din Rusia. La rândul său, iniţiatorul paradei gay Nicolai Alexeev a spus mai devreme pentru Interfax că autorităţile de la Moscova au refuzat comunitatea gay din Rusia. El a amintit că anunţul despre „Campania cultural-educaţională” dedicată istoriei atitudinii faţă de homosexualitate în cultură şi ştiinţă a fost depusă către autorităţi pe 12 aprilie. „Aceasta s-a întâmplat la o zi după intrarea în vigoare a Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a considerat neîntemeiat refuzul a trei manifestări ale homosexualilor de la Moscova în perioada 2006-2008” – a spus H. Alecseev. Potrivit lui, autorităţile au motivat, refuzul prin normele Convenţiei internaţionale pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950.

Cititi si>

Russian Church hopes Moscow authorities will ban gay parade

sursa traducerii>

http://ortodoxia.md/stiri/14-stiri/4870-primria-moscovei-confirm-parad-gay-in-ora-nu-va-avea-loc

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Biserica Rusiei si a Greciei se opun introducerii cardului electronic de identitate

Traducere Razboi intru Cuvant

The Christian Century: Orthodox churches object to national identity cards

Bisericile Rusa si Greaca se opun planurilor din cele doua tari de a se introduce carduri electronice de identitate menite rationalizarii birocratiei si, in cazul Greciei, facilitarii integrarii in Uniunea Europeana (? -n.n.).

Oficialii Bisericii cer studierea in detaliu a cardurilor si, de asemenea, cer autoritatilor sa le faca optionale. Ei sustin ca informatiile personale si financiare ce vor fi stocate pe microcipurile din carduri pot fi manipulate pentru a discrimina credinciosii.

Intr-un interviu acordat luna trecuta Rossiiskaya Gazeta, un ziar oficial guvernamental, Mitropolitul Ilarion de Volokomlamsk, seful Departamentului de Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat: ”cardurile de credit pe care o persoana le foloseste pentru a ridica bani din bancomat sau pentru a plati intr-un magazin, sunt ceva, iar un card personal in care toate informatiile despre viata si activitatile unei persoane vor fi stocate, despre conturile sale bancare, sanatatea sa, calatoriile sale, sunt cu totul altceva. Sunt grade diferite de control asupra oamenilor.”

Aripile conservatoare si nationaliste din interiorul bisericilor au tinut demonstratii la Athena si Moscova sustinand ca aceste carduri vor compromite identitatea nationala si religioasa. Multi merg pana acolo incat sa sustina ca numerele de identitate cum ar fi 666 sunt ”semnul fiarei” din Cartea Apocalipsei. In cadrul unei demonstratii tinuta la Moscova, pe 16 aprilie, nationalistii ortodocsi si-au unit fortele cu membri ai Partidului Comunist. Comunistii se opun, la randul lor, Cardului Universal Electronic, programat sa fie introdus in Rusia anul viitor.

Segodnia.ru, o publicatie online ce acopera deseori subiecte religioase si nationaliste, comentand asupra demonstratiilor, spune ca ”introducerea CUE face posibila construirea unei nemaiauzite dictaturi electronice super-totalitare, in care fiecare persoana devine un bio-obiect controlabil de la distanta, un robot pentru tot felul de activitati practice, cu un cod de bare pe corpul sau sau un microcip sub piele.”

Patriarhul Bisericii Ruse, Kirill II, a afirmat in cadrul unei intalniri a Sinodului, in februarie, ca ”biserica intelege pozitia oamenilor care nu vor sa fie supusi unui control ce face posibila culegerea unei informatii cuprinzatoare despre viata lor privata, putand, pe termen lung, sa fie folosita pentru a discrimina cetatenii pentru viziunea pe care o au asupra lumii.

Pe 27 martie, miide preoti ortodocsi, calugari, calugarite si mireni au marsaluit prin Atena spre Parlament pentru a protesta. In Aprilie, Sinodul Bisericii Grecesti si-a exprimat ingrijorarea asupra cardurilor, afirmand ca va avea intalniri cu oficiali guvernamentali de rang inalt. Mitropolitul Prokopie de Filipi, Neapolis si Thasos, ce prezideaza comisia sinodala de probleme dogmatice si canonice, a raportat ca, in urma discutiilor preliminare avute cu oficiali guvernamentali, biserica a primit asigurari ca, printre altele, numarul 666 nu va aparea pe carduri sub nicio forma. (…)”

sursa>

http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/04/28/semne-promitatoare-in-bisericile-surori-greaca-si-rusa-critici-la-nivelul-cel-mai-inalt-al-ierarhiei-bisericii-ruse-fata-de-proiectul-cardului-electronic-parintele-theodor-zisis-si-ips-serafim-din-p/

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Musulmanii bulgari sprijină campania Bisericii Ortodoxe Bulgare de a introduce obligatoriu studiul religiei în şcoli

Eurasia Review/ 4 oct. 2010

Şeful comunităţii musulmane din Bulgaria a anunţat că sprijină campania Bisericii Ortodoxe Bulgare de a face obligatorie educaţia religioasă în şcoli. Biserica Ortodoxă Bulgara a organizat în Sofia, pe 24 septembrie a.c., un mare marş in vederea introducerii religiei ca disciplina obligatorie in scoli.

Într-o declaraţie acordata cotidianului bulgar “Klassa”, biroul muftiului sef, care este liderul spiritual al musulmanilor din Bulgaria, al doilea mare grup-religios din ţară, a spus: „Apelul muftiului către musulmanii bulgari de a susţine această initiativa este expresia solidarităţii noastre in legatura cu campania creştinilor”.

Cei mai multi oameni din populaţia Bulgariei de şapte milioane sunt creştini ortodocşi, insa legile statului bulgar spun că educaţia şcolară trebuie să rămână laică (seculara), deşi, în ultimii ani, studierea religiei a fost permisa doar facultativ.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a aprobat aceasta campanie, spunand că şcolile ar putea sa aiba dreptul sa aleaga sa predea învăţătura diverselor confesiuni, cum ar fi creştinismul, islamismul sau iudaismul. În cazul în care şcolile nu doresc să predea religia, etica ar fi obligatorie.

Agenţia de ştiri “Focus” din Sofia a raportat că şeful Uniunii Bulgare a Profesorilor, Yanka Takeva, a aprobat, de asemenea, campania Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Într-o serie de interviuri redate în presa scrisă şi la televiziune, ministrul educaţiei bulgare, Serghei Ignatov, al partidului de guvernământ de centru-dreapta, a respins obligativitatea învăţământului religios. „Mă tem că şcolile din Bulgaria ar putea deveni o arenă de rivalităţi religioase”, a spus Ignatov.

Ivan Andreev

trad.dan.camen.

Vezi si>

10.000 de bulgari au manifestat pentru introducerea religiei in scoli

sursa>

http://www.eurasiareview.com/201010048723/muslims-back-bulgarian-orthodox-call-for-religion-in-school.html

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 10, 2010 în articole, citadela, diverse, religie, Vesti

 

Etichete: , , , , ,

10.000 de bulgari au manifestat pentru introducerea religiei in scoli

[O scena desprinsa parca din filele de Pateric. Un batran patriarh, neputincios din pricina poverii bolii pe care deja o poarta, conduce un mars de 10.000 de persoane pe strazile din Sofia, solicitand vremelnicului guvern secularizat introducerea materiei religiei ca disciplina obligatorie in scoli. – dan.camen.]

Hotnews.ro/ 24 septembrie

10.000 de persoane au manifestat vineri la Sofia in cadrul unui mars organizat de Biserica Ortodoxa Bulgara pentru introducerea religiei ca disciplina obligatorie in programa scoala. In fruntea marsului de protest s-a aflat Patriarhul Bulgariei care a oficiat o slujba religioasa pentru copiii bulgari si pentru introducerea religiei in scolile din aceasta tara, relateaza Novinite.

Potrivit Patriarhului Bulgariei aceasta masura este menita sa contribuie la protejarea valorilor morale si la mentinerea unui climat spiritual in randul tinerilor bulgari.

Ministrul Educatiei din Bulgaria, Sergey Ignatov, s-a aratat sceptic fata de cererea Bisericii Ortodoxe. Acesta este de parere ca religia nu poate fi predata in maniera academica, ci trebuie promovata in sanul familiei.

Cristina Bobe

sursa>

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_presei_international-

7837243-10-000-bulgari-manifestat-pentru-introducerea-

religiei-scoli.htm


 
2 comentarii

Scris de pe septembrie 25, 2010 în articole, citadela, diverse, religie, Vesti

 

Etichete: , , , ,

‘Nu sub presiune, ci în duh de pace şi înţelepciune’ – Acţiunea Bisericii în Societate

sigla-patriarhia-romana

COMUNICAT DE PRESĂ:

‘Nu sub presiune, ci în duh de pace şi înţelepciune’

– Acţiunea Bisericii în Societate

În legătură cu protestul organizat duminică, 29 martie 2009, în centrul Capitalei, împotriva hotărârii de Guvern privind folosirea dispozitivelor medicale implantabile, participanţii la protest cerând Bisericii să condamne implanturile medicale, facem următoarele precizări:

În conformitate cu învăţătura de credinţă şi morala creştină ortodoxă, Biserica Ortodoxă Română apără viaţa, demnitatea, integritatea şi identitatea persoanei umane şi respinge orice este dăunător acestora, indiferent de sursa provocărilor dăunătoare. Ca atare, Biserica acţionează în societate pe baza principiilor sale teologice, spirituale şi morale, fără a se substitui însă instituţiilor Statului de Drept (Preşedinţie, Parlament, Guvern), întrucât are permanent în vedere distincţia sferelor de competenţă şi responsabilitate, chiar şi atunci când acceptă cooperarea cu aceste instituţii pentru binele societăţii. Aşadar, Biserica nu trebuie folosită ca opozant, alternativă sau substitut al Statului de Drept ori ca suport al unor grupări cu orientări ideologice nedeclarate.

Întrucât se conduce după propriile principii în relaţiile cu Statul şi Societatea, Biserica Ortodoxă Română nu reacţionează automat şi fără discernământ la presiunile şi manifestaţiile stradale ale unor asociaţii şi organizaţii, care – fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română – folosesc Dealul Mitropoliei ca loc de desfăşurare a mişcărilor protestatare, uitând că Biserica are menirea de a fi, în primul rând, un factor al păcii sociale.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa>

http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_nu_sub_presiune_ci_in_duh_de_pace_si_intelepciune_actiunea_bisericii_in_societate.html

~~~+~~~

PROTEST - CIP BIOMETRIC

Protest faţă de dispozitivele medicale implantabile, în Capitală

BUCUREŞTI / 17:01, 29.03.2009
Aproape 2.000 de persoane protestează, duminică, în centrul Capitalei, faţă de hotărârea de Guvern privind folosirea dispozitivelor medicale implantabile, susţinând că ar fi vorba de fapt de cipuri prin care autorităţile îi vor monitoriza permanent pe cei care vor purta aceste dispozitive.

Protestul, organizat de Asociaţia Civică Dreptatea, a început în Piaţa Universităţii, de unde participanţii la manifestaţie au plecat în marş spre Dealul Patriarhiei, ei având autorizaţie de protest până la ora 16.30.

Participanţii la protest cer anularea HG 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active şi ameninţă că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor cere demiterea premierului Emil Boc.

Protestatarii au bannere şi afişe pe care scrie „Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere fără implanturi”, „Să îşi pună parlamentarii cipuri, noi nu vrem”, „Refuz implantul electronic” sau „Cerem ca Biserica să condamne implantarea cipurilor la oameni” şi scandează „Fără cipuri”.

Organizatorii protestului le spun celor care trec prin Dealul Mitropoliei ce înseamnă cipul biometric şi care ar putea fi consecinţele implantării lui.

Dragoş Popovici, unul dintre organizatorii protestului, a spus că această prevedere de introducere a cipurilor în dispozitivele medicale nu a fost prevăzută în programul de guvernare şi că nu a fost dezbătut public acest subiect, deşi Executivul trebuie să cheltuiască un miliard de euro din bani publici pentru achiziţionarea acestor cipuri.

În plus, organizatorii susţin că dispozitivele le-ar putea fi introduse oamenilor fără ca aceştia să îşi dea acordul, în momentul în care ar suferi un accident rutier sau li s-ar face rău şi ar fi duşi în stare de inconştienţă la spital.

Hotărârea Guvernului 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 112 din 25 februarie 2009.

Potrivit HG 55/2009, dispozitivul medical activ este „orice dispozitiv medical a cărui funcţionare se bazează pe o sursă de energie electrica sau pe orice sursă de putere, alta decat aceea generata direct de organismul uman sau de gravitaţie”.

Anterior, mai multe ONG-uri au organizat proteste de stradă, nemulţumiţi de obligativitatea introducerii de cipuri în acte şi de legea privind înregistrarea şi stocarea datelor în comunicaţiile electronice. Aceştia au cerut autorităţilor să renunţe la introducerea paşapoartelor biometrice, care, în opinia lor, încalcă dreptul la identitate şi libertatea de mişcare.

În urmă cu două săptămâni, ordonanţa care prevede introducerea paşapoartelor electronice a fost aprobată tacit de Senat. Senatorii nu au reuşit să aprobe sau să respingă OUG 207/2008, care prevedea introducerea paşapoartelor electronice, ordonanţa urmând să ajungă la Camera Deputaţilor adoptată tacit de Senat.

sursa>

http://www.mediafax.ro/social/protest-fata-de-dispozitivele-medicale-implantabile-in-capitala.html?1688;4108386

~~~+~~~

pacemaker

Protest anti-cipuri. Dupa pasapoarte, sunt incriminate protezele medicale

Hotnews | 29 martie 2009

Circa 2000 de persoane au protestat duminica in Capitala fata de prevederile unei hotarari de Guvern privind dispozitivele medicale implantabile (proteze). Oamenii sustin ca dispozitivele sunt de fapt cipuri prin care autoritatile ii pot monitoriza permanent pe beneficiari, relateaza televiziunile de stiri.

Protestul, organizat de Asociatia Civica Dreptatea, a inceput in Piata Universitatii, de unde participantii la manifestatie au plecat in mars spre Dealul Patriarhiei. Ei cer anularea HG 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active si ameninta ca, daca acest lucru nu se va intampla, vor cere demiterea premierului Emil Boc.

Potrivit HG 55/2009, care reglementeaza conditiile de import si de folosire a protezelor medicale, numite in hotarare „dispozitiv medical activ”. Acesta este „orice dispozitiv medical a carui functionare se bazeaza pe o sursa de energie electrica sau pe orice sursa de putere, alta decat aceea generata direct de organismul uman sau de gravitatie”.

Organizatorii protestului le-au explicat trecatorilor din zona Dealului Mitropoliei ce inseamna cipul biometric si care ar putea fi consecintele implantarii lui. De asemenea, ei au scandat „Fara cipuri” si au purtat bannere si afise pe care scrie „Dumnezeu ne-a creat fiinte libere fara implanturi”, „Sa isi puna parlamentarii cipuri, noi nu vrem”, „Refuz implantul electronic” sau „Cerem ca Biserica sa condamne implantarea cipurilor la oameni”.

E.M.

sursa>

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5530169-protest-anti-cipuri-dupa-pasapoarte-sunt-incriminate-protezele-medicale.htm

foto>

http://www.arenait.net/2008/03/14/pacemaker-ele-vulnerabile-hacking-ului.html

~~~+~~~

inventions_6

Circa 2.000 de oameni protestează, în Capitală, împotriva implantării de cipuri.

O Hotărâre de guvern care reglementează folosirea protezelor medicale a stârnit un protest de amploare.

Peste 2.000 de oameni au protestat în Piaţa Universităţii şi pe dealul Mitropoliei din Bucureşti, împotriva actului normativ emis – spun ei – ca să le permită autoritărităţilor să implanteze în corpul uman cip-uri de localizare.

AMBIANŢĂ: „Nu vrem cip. Jos dictatura.”

VOX: „Pe 25 februarie 2009, Guvernul Boc a hotărât în numele cetăţenilor români, fără să-i consulte. A hotărât că în România trebuie să introducem cipurile biometrice în corpul omenesc.”

VOX: „Puterea urmăreşte ca omul să fie controlat din toate punctele de vedere.”

VOX: „Eu nu-mi doresc să fiu pus sub urmărire. Este un dispozitiv care, prin unde radio, poate fi interceptat.”

Guvernul a emis la finalul lunii ianuarie o hotărâre care reglementează autorizarea şi folosirea dispozitivelor medicale implantabile active, referindu-se la orice dispozitiv introdus în corpul uman prin intervenţie chirurgicală, care rămâne în organism după operaţie.

hsmall_verichip_pennywidec

sursa>

http://www.newsin.ro/cipuri-protest-capitala.php?cid=view&nid=ca54a5fa-bd03-4ea7-8533-d3df8da78ab7&hid=video

foto>

http://images.forbes.com/media/2007/05/revolutionaries/inventions_6.jpg

http://msnbcmedia2.msn.com/j/msnbc/Components/Art/HEALTH/041013/HSmall_VeriChip_Penny.widec.jpg

~~~+~~~

Cititi şi Hotararea de Guvern nr. 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile active

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

COMUNICAT DE PRESĂ: Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe contrare hotărârii Sfântului Sinod

Patriarhia Romana sigla
COMUNICAT DE PRESĂ:

Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe contrare hotărârii Sfântului Sinod

Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat – în ziua de 7 martie 2009 – includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice.

Respectând dreptul la liberă exprimare, Patriarhia Română consideră totuşi nejustificată manifestarea într-un spaţiu asociat cu Biserica Ortodoxă Română din următoarele motive:

– paşapoartele biometrice sunt eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar nu de către Patriarhia Română;
– în ceea ce priveşte adoptarea legilor Statului, organismul competent este Parlamentul, iar nu Patriarhia Română;
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – conform hotărârii 638/2009, adoptată în unanimitate în şedinţa de lucru din 25 februarie 2009 – a lăsat libertatea credincioşilor ortodocşi români de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar. În acest sens, ca organism executiv al Sfântului Sinod, Patriarhia Română a intervenit deja la cele două Camere ale Parlamentului pentru includerea între prevederile eliberării unui paşaport simplu temporar şi motive de conştiinţă sau religioase.

Prin urmare, Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care – sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice.

Mai mult, aceste grupuri se arată incapabile să respecte hotărârile Sfântului Sinod care, deodată cu obligaţia de a apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană, are şi datoria de a fi un factor al păcii sociale.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa> http://www.basilica.ro/ro/stiri/comunicat_de_presa_patriarhia_romana_nu_sprijina_initiative_razlete_contrare_hotararii_sfantului_sinod.html

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Marsul Tacerii -reactie impotriva Festivalului National Lesby de la Cluj

Marsul Tacerii -reactie impotriva

Festivalului National Lesby de la Cluj

"NU sodomiei". "Homosexualitatea e o boală". "Oraşul şi ţara nu vă vor". Manifestaţie la Cluj împotriva lesbienelor

"NU sodomiei". "Homosexualitatea e o boală". "Oraşul şi ţara nu vă vor". Manifestaţie la Cluj împotriva lesbienelor

„NU sodomiei”. „Homosexualitatea e o boală”. „Oraşul şi ţara nu vă vor”. Manifestaţie la Cluj împotriva lesbienelor

Clujeanul.ro| de Luiza Meseşan | 12 februarie 2009

În jur de 200 de clujeni de diferite confesiuni au participat joi la un „marș al tăcerii” organizat de deputatul Mircia Giurgiu, împotriva „Festivalului Internațional al Lesbienelor”.

Tineri și bătrâni s-au adunat în Piața Unirii pentru a protesta împotriva promovării relației între două persoane de același sex ca fiind o normalitate. Vremea urâtă și friguroasă nu i-a oprit pe aceștia să iasă în stradă purtând bannere cu mesaje precum: „E ciudat să fii…normal?”, „Promovăm și apărăm familia și moralitatea creștină” sau „Pentru o familie normală spune NU sodomiei!” De asemenea, câtiva tineri au venit cu icoane susținând ideea unei familii tradiționale creștine care să fie formată din mamă și tată, nu din două mame sau doi tați. „E vorba de a sprijini morala creștină, familia tradițional românească. Ei nu vor putea fi niciodată modele pentru copiii noștri. Copiii trebuie să crească familial sănătos”, a declarat Mircia Giurgiu, inițiatorul „Marșului tăcerii”. Tot el a adăugat faptul că nu există nicio legătură între această manifestare și campania electorală. „Tot ce se întâmplă aici o fac în calitate de simplu cetățean al Clujului, simplu creștin”, spus deputatul.

Astfel, cei 200 de oameni au pornit într-un marș urmând traseul Piața Unirii- Eroilor cu destinația Catedrala Ortodoxă unde au aprins lumânări și au spus o rugăciune. Bogdan și Radu, doi dintre participanții la acest marș au explicat pentru ce militează. „Sunt prezent pentru a arăta că mai sunt oameni care mai cred în morala creștină. Eu nu sunt împotriva acestui festival, dar oamenii aceștia din punctual meu de vedere sunt niște oameni bolnavi”, a spus Bogdan. Tot el a declarat că nu este un lucru bun acela de a declara o boală drept normalitate. „Eu sunt prezent ca să mă rog pentru ei”, susține tânărul. Prietenul acestuia, Radu, a spus că a venit să mărturisească poziția sa ortodoxă. „Sunt familist și ceea ce fac ei e un păcat”, spune el.

Dumitru Fișcu, un alt tânăr care pe tot parcursul marșului a transportat o icoană de dimensiuni mari, a spus că ceea ce îl deranjează este promovarea în mass-media a homosexualității și propaganda pro-homosexualitate. „Nu suntem împotriva lor ca persoane, ci împortiva comportamentului de acest gen ca fiind ceva normal. E împotriva firii. Familia este pentru nașterea de prunci”, spune Dumitru. La Marșul tăcerii au luat parte și profesori, printre aceștia numărându-se și Iulia Kende. „Noi nu avem nimic cu acești oameni, dar să ne prezinte ceva viabil. Copiii noști acum pot percepe tradițiile, dar în viitor la a treia, a patra generație, dacă se merge în ritmul acesta nu se va mai ști ce e normal. Anormalul devine normal și normalul anormal”, spune ea. Femeia s-a arătat foarte supărată de faptul că orașul a primit titlul de „Capitala Lesbienelor”. „Clujul are o istorie puternică. Niciodată nu a avut nimeni curajul să spună asta până acum. De aceea au ieșit oamenii. Vrem să înțeleagă că sunt iubiți de noi ca oameni, dar principiul nu e bun”, spune profesoara. Alături de prietenele sale cu care a luat parte la Marșul tăcerii, femeia a spus că „orașul nu-I dorește și nici țara”, adaugă Iulia Kende.

După un scurtă rugăciune în fața catedralei, participanții la manifestație și-au împături bannerele, au luat icoanele sub braț și s-au pierdut prin mulțime, „Festivalul Internațional Lesby” derulându-se în continuare după programul stabilit.

sursa> http://www.clujeanul.ro/cluj/nu-sodomiei-homosexualitatea-e-o-boala-orasul-si-tara-nu-va-vor-manifestatie-la-cluj-impotriva-lesbienelor-3905246

~~~+~~~

sursa> http://video.google.com/videoplay?docid=2986823606128150320&ei=qbSWSfOVM4n82gLcpLmzCw&q=Marsul+t%C4%83cerii%2C+%C3%AEmpotriva+manifest%C4%83rilor+publice+ale+lesbienelor&hl=en

~~~+~~~

b00

Mircia Giurgiu: „Dorim să susţinem valorile morale creştine!”

NapocaNews.ro| Marius Mureşan | 12 februarie 2009

Clujeanul Mircia Giurgiu a organizat astăzi, la insistenţele comunităţii creştine a Clujului, un marş al tăcerii – împotriva manifestărilor lesbienelor, întrunite la Cluj-Napoca pentru un congres mondial. Deputatul a precizat că „trebuie să le respectăm drepturile, însă ele trebuie să ştie că nu reprezintă modele de urmat pentru copiii noştri. Vrem ca aceştia să fie educaţi în spiritul familiei tradiţionale, unde poate exista o astfel de comuniune doar între bărbat şi femeie”.

Aproximativ 200 de persoane care aveau asupra lor steaguri, icoane şi pancarte s-au adunat lângă statuia lui Matei Corvin pentru a protesta împotriva „Sodomizării” societăţii. Printre participanţii la acest eveniment s-au aflat membrii Asociaţiei Noua Dreaptă, dl. Horea Dan, consilieri locali, membrii B.N.S. Cluj, membrii ASCOR şi suporteri ai Universităţii Cluj.

Aceştia au mărşăluit prin Bulevardul Eroilor, până în faţa Catedralei Ortodoxe, unde s-au rugat şi au aprins lumânări.

„Marşul tăcerii” este răspunsul comunităţii clujene creştine la organizarea „Festivalului Internaţional Lesbi” de către ONG-ul „Esti Unică”.

sursa> http://www.napocanews.ro/2009/02/mircia-giurgiu-dorim-sa-sustinem-valorile-morale-crestine.html

~~~+~~~

Foto Clujeanul

a2

a4

a5

a6

sursa> http://www.clujeanul.ro/cluj/nu-sodomiei-homosexualitatea-e-o-boala-orasul-si-tara-nu-va-vor-manifestatie-la-cluj-impotriva-lesbienelor-3905246/poze/?type=attachments&ptr=-1

~~~+~~~

Foto Napoca News

b0

b3

b5

b4

b6

b7

b8

b9

~~~+~~~

Foto News In

c1

c2

Mai multe persoane participa la un mars al tacerii impotriva lesbienelor, in Cluj-Napoca, marti, 10 februarie 2009. MELINDA NAGY

c3

Mai multe persoane fluturand steaguri participa la un mars al tacerii impotriva lesbienelor, in Cluj-Napoca, marti, 10 februarie 2009. MELINDA NAGY

c4

Doua persoane participa la un mars al tacerii impotriva lesbienelor, in Cluj-Napoca, marti, 10 februarie 2009. MELINDA NAG

sursa> http://www.newsin.ro/mars-tacerii-impotriva-protest.php?cid=view&nid=1153d3af-dbff-4fba-bab3-3eb5d78a8403&hid=foto&FotoTaskId=f2e9bfb7-a08a-48e7-85c2-ec1f504b090c

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Cluj-Napoca: marş al tăcerii ca reacţie la festivalul lesbienelor

Pierirea Sodomei şi Gomorei. “Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.” (Sf. Ap. Pavel către Romani 1, 26-28).

Pierirea Sodomei şi Gomorei. “Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.” (Sfantul Apostol Pavel către crestinii Romani 1, 26-28).

Cluj-Napoca: marş al tăcerii ca reacţie la festivalul lesbienelor

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a anunţat, duminică, la Cluj, că va organiza joi, 12 februarie, un marş al tăcerii, în timpul unui festival al lesbienelor care va ţine toată săptămâna viitoare, anunţă NewsIn.

Festivalul este organizat de Asociaţia „Eşti Unica” şi este programat pentru perioada 9-15 februarie, la Cluj-Napoca.
Deputatul a afirmat că nu este împotriva drepturilor homosexualilor, ci doar le dezaprobă comportamentul şi nu îi consideră modele de urmat: „Noi apărăm morala creştină şi nu putem accepta ca homosexualii să fie un model pentru societate”. Alternativa propusă de Mircia Giurgiu este familia, „formată de un bărbat şi o femeie”.

„În urma mai multor solicitări pe care le-am primit ieri şi azi, am decis să organizez, în calitate de creştin, independent de partid, un marş al tăcerii în semn de protest faţă de festivalul lesbienelor”, a declarat Mircia Giurgiu duminică, anticipând participarea la marş a circa o sută de persoane de diferite confesiuni.

Traseul dorit este: statuia lui Matei Corvin din Piaţa Unirii – Primăria Cluj-Napoca – Prefectura Cluj, între orele 13.00 şi 15.00, iar organizatorii iau în consideraţie un marş cu lumânări.

sursa> http://www.cotidianul.ro/cluj_napoca_mars_al_tacerii_ca_reactie_la_festivalul_lesbienelor-72742.html

Interviu video AICI cu Dl. deputat Mircia Giurgiu

mircia-giurgiu

Deputatul PDL de Cluj Mircia Giurgiu a anunţat duminică că va organiza un marş de protest la adresa organizării Festivalului Internaţional Lesby, ce ar urma să aibă loc săptămâna aceasta la Cluj. Manifestarea, organizată de Asociaţia „Eşti unică”, ar urma să înceapă astăzi şi să dureze până duminică, în cadrul festivalului urmând să aibă loc discuţii şi dezbateri despre drepturile lesbienelor, proiecţii de filme, concursuri şi spectacole, dar şi o competiţie de frumuseţe pentru lesbiene – Miss Lesby.

„Ca simplu cetăţean voi iniţia un marş de protest împreună cu mai mulţi clujeni aparţinând unor confesiuni religioase. Trebuie să luăm atitudine şi să apărăm valorile familiei.

_______________

Respectăm toate drepturile minorităţilor sexuale, dar nu suntem de acord că aceste acţiuni sunt un model pentru copiii noştri”, a spus Giurgiu. Marşul va avea loc joi, timp de două ore, în centrul municipiului Cluj-Napoca, între primărie şi prefectură. Giurgiu a mai explicat că participanţii ar putea purta lumânări aprinse în mâini.

Deputatul PDL a explicat că lesbienele şi homosexualii nu pot fi un model pentru societate: „Un copil trebuie să fie crescut într-o familie normală, formată dintr-un bărbat şi o femeie”. La Marşul tăcerii sunt aşteptate peste o sută de persoane.

În replică la declaraţiile lui Giurgiu, organizatorul Festivalului, Sorin Filip, a declarat: „Este dreptul democrat al dânsului. Domnul Giurgiu îşi face griji de ceea ce vor avea în minte copiii dânsului. E o reacţie totuşi deplasată. Festivalul are loc cu uşile închise, doar cei care doresc vor veni aici, avem o limită de vârstă. Credem că este doar o reacţie pentru a atrage votanţi la alegerile locale”.

sursa>

http://www.cotidianul.ro/pdl_le_a_pus_gand_rau_lesbienelor_la_cluj-72781.html

~~~+~~~

image

Festivalul Lesby începe cu o contra-demonstraţie

Ziua de Cluj, Nr. 1265, luni, 9 februarie 2009

Primul Festival Naţional Lesby va avea loc, începând de azi şi până duminică, în Cluj-Napoca, fiind realizat de organizaţia „Eşti Unică”.
„Mâine (azi – n.red.) vom avea o conferinţă de presă şi un cocktail-party în Puzzle Pub din piaţa Muzeului. Marţi vom avea dezbateri LGBT (lesbiene / gay / bisexuali / transsexuali), miercuri şi joi vor rula filme, iar vineri şi sâmbătă vom premia persoanele care au cele mai bune bloguri LGBT şi persoanele care au participat cel mai mult la activităţile din comunitate”, a declarat Sorin Filip, reprezentantul organizaţiei. Potrivit acestuia, petrecerea de final va avea loc, duminică, în Club Angels, unde va avea loc şi o tombolă cu premii surpriză. „Biletul de intrare va costa 30 de lei şi va include consumaţia”, a adăugat Filip.

Împotriva Festivalului Lesby, la iniţiativa deputatului PDL Mircea Giurgiu, va avea loc joi, între 13.00 şi 15.00, un marş al tăcerii dedicat valorilor creştine ale familiei. „Nu puteam să nu luăm atitudine civică faţă de festivalul minorităţilor sexuale. Au şi ei drepturile lor, dar noi nu am putut rămâne pasivi. Considerăm că un copil trebuie să crească într-o familie mixtă”, a declarat deputatul Giurgiu.

sursa>

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=21534

~~~+~~~

cj_fotolezbi

Clujul-capitala lesby în februarie

Asociaţia „Eşti Unica” organizează un festival internaţional pentru lesbiene, în premieră, în Cluj-Napoca, în perioada 9 – 15 februarie.

Festivalul Internaţional Lesby este organizat la iniţiativa Asociaţiei pentru femei „Eşti Unica” din Cluj-Napoca. Evenimentul este adresat întregii societăţi civile şi are ca scop informarea acesteia cu privire la realităţile legate de interesele, problemele şi modul de viaţă al femeilor de orientare homosexuală. „Proiectul de faţă nu are ca obiectiv pătrunderea invazivă în intimitatea unui grup social şi nici o încercare de «convertire morală» a societăţii. Societatea românească prezintă, însă, o nevoie acută de informare pentru a putea să-şi definească o poziţie obiectivă în această problemă”, ne-a explicat Laura Dani, membru fondator al Asociaţiei „Eşti Unica”.
Aceasta a adăugat că, prin această manifestare se doreşte eliminarea anumitor stereotipii legate de femeile lesbiene. „Vrem să arătăm că aceste femei nu sunt femei maltratate de bărbaţi, drept care au devenit ulterior lesbiene şi nici nu sunt aşa pentru ca bărbaţilor să le trezească anumite sentimente de masculinitate”, a mai arătat Laura.

Miss lesby la Cluj

Aceasta ne-a declarat că festivalul va avea loc cel mai probabil la Casa Municipală de Cultură, săptămâna aceasta urmând să aibă ultimele discuţii cu conducerea instituţiei cu privire la condiţiile de desfăşurare a evenimentului în acest loc.
În cadrul festivalului vor avea loc dezbateri pe teme de sănătate, sexualitate şi comunicare, un concurs de fotografie, proiecţii de filme cu tematică LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali – n.r.), scenete de teatru, expoziţii de bijuterii, concerte cu artişti locali, dar şi naţionali. Unul dintre evenimentele cele mai aşteptate de către comunitatea LGBT este Miss Lesby România, care va avea loc pe data de 13 februarie. „Trebuie să aducem la cunoştiinţa opiniei publice că acest concurs nu este unul pentru modele cu dimensiuni 90/60/90, ci unul de frumuseţe în care concurentele vor fi lesbiene din toată ţara”, a adăugat Laura Dani.
Festivalul Internaţional Lesby reprezintă o premieră pentru România, un alt eveniment dedicat minorităţilor sexuale, îndeosebi celei gay, „Serile Filmului Gay”, fiind organizat în anii precedenţi tot la Cluj.

„Eşti Unica”

Asociaţia „Eşti Unica” are sediul la Cluj şi are ca scop ajutarea femeilor defavorizate. Printre proiectele de viitor al asociaţiei se regăsesc construirea unui centru pentru femei maltratate, dar şi construirea unui centru pentru tinerele mame.

sursa>

http://www.adevarul.ro/articole/clujul-capitala-lesby-in-februarie.html

~~~+~~~

Site-ul EstiUnica.org

programengl

Necesitatea proiectului

E aproape de prisos să mai afirmăm că democraţia în România e tânără şi fragilă. Ceea ce e şi mai important este că şi la nivel social ne aflăm într-o perioadă de tranziţie deseori îngreunată de obstinaţia cu care anumite mentalităţi şi norme sociale anacronice sunt păstrate. În acest context nevoia de adaptabilitate este un imperativ.

Desigur, s-ar putea obiecta în această privinţă că nu e neapărat necesar să „îmbrăţişăm” concepte occidentale fără să le adaptăm unui fond autohton. Suntem de acord cu acest argument şi tocmai de aceea ne dorim ca publicul român să fie informat în ceea ce priveşte cultura lesby. Considerăm acest demers ca fiind o necesitate datorită slabei vizibilităţi a lesbienelor în România.

La nivel social, problema acceptării diversităţii este inseparabilă de cea a sexualităţii. În această privinţă, un discurs pertinent şi deschis asupra sexualităţii este impregnat în România de o cenzură morală de tip burghez.

Proiectul de faţă propune nu doar o educaţie asupra diferenţei de identitate sexuală ci şi o bază mai largă de discuţie asupra sexualităţii în general. Considerăm că un atare demers este benefic şi necesar pentru dezvoltarea societăţii române contemporane. Este de precizat faptul că proiectul de faţă nu are ca obiectiv pătrunderea invazivă în intimitatea unui grup social şi nici o încercare de „convertire morală” a societăţii ci o prezentare generală asupra intereselor, problemelor şi modului de viaţă al femeilor de orientare homosexuală.

În concluzie, datorită argumentelor prezentate mai sus, imperativul demersului propus este în mod clar indubitabil. Societatea românească prezintă o nevoie acută de informare pentru a putea să-şi definească o poziţie obiectivă în această problemă.

__________________________

Organizaţia „Eşti Unica” , vă propune un festival care se va derula în Cluj-Napoca, în perioada 09 – 15 Februarie 2009, intitulat simplu „Festivalul Naţional Lesby”.
Programul festivalului va cuprinde:

* conferința de presă – unde accesul jurnaliștilor se va face doar pe baza acreditării eliberată de către organizația „Ești Unica”
* dezbateri pe teme de sănătate, sexualitate, comunicare, cu invitați speciali
* concurs de fotografie – cu tema „Femeia, simbol al frumuseții”- concurs unde pute-ți vota pentru cea mai bună fotografie
* vizionare de filme cu tematică lgbt, documentarii
* petreceri, tombolă
* petrecere VIP
* gala premiilor unde se vor acorda premii pentru :

1. Premiu pentru sprijinul comunității LGBT
2. Activism LGBT
3. Instituția care susține comunitatea LGBT
4. Cel mai bun blog cu știri cu și despre comunitatea lesby
5. Premiu pentru promovarea mișcării Lesby aparută în mass-media
6. Premiu pentru cea mai bună fotografie și cel mai bun fotograf

Activitățile festivalului vor avea loc cu uși închise dar cu intrare liberă.
Intrarea va fi libera la toate manifestările în afară de petrecerile de vineri și sămbătă.
Accesul presei se va face doar pe baza acreditării elibarate de către „Ești Unica”.

Aşa că nu ezitaţi, vă aşteptăm pe toţi la distracţie maximă !

Un proiect al „Ești Unica” – Cluj Napoca

Parteneri:

* Ambassador of Vilnius – partener media în cadrul U.E.
* Cabinet S.E.C.S – Cluj Napoca
* Accept – Cluj Napoca
* Lesbian Life România
* Cosmin Blog
* Petty Blog
* Tănăr în Europa – Bucureşti
* Info News Gay
* Robert Blog
* Mordec Blog
* Răţuşca Veselă Lesby Blog
* GayOne – Bucuresti
* Club Angel’s – Cluj Napoca

Mass-media :

* Ziua de Cluj
* Clujeanul
* Pro TV
* Ziua de Cluj
* Adevărul – Cluj Napoca
* City News – Cluj Napoca
* Szabadsag – Cluj Napoca
* Uj Magyar Szo – Cluj Napoca
* TimeOut – București

Concursul de frumusete „Miss Lesby Romania 2009” – anulat

Spre nefericirea atât a noastră ca organizatori cât și a publicului, concursul de frumusețe „Miss Lesby România 2009” , s-a anulat din motive de securitate.

După ce în presă au apărut nenumărate articole care incriminau aceste desfășurări, concurentele au hotărat că nu e momentul oportun pentru a putea defila pe scenă.

sursa> http://estiunica.org/ro/content/proiecte/festivalul-national-lesby

http://estiunica.org/ro/content/proiecte/festivalul-national-lesby/concursul-de-frumusete-miss-lesby-romania-2009-anulat

http://estiunica.org/ro/content/proiecte/fil-festivalul-international-lesby/necesitatea-proiectului

~~~+~~~

Programul Festivalului National Lesby de la Cluj

9 – 15 Februarie 2009

Cluj Napoca

9 februarie 2009 – Ora 14.00

Conferință de presă

Deschidere festival, cuvânt înainte, prezentare program.

Accesul presei se va face doar pe baza acreditării „Ești Unica” !

10 Februarie 2009 – Ora 14.00

Dezbateri pe teme LGBT

Invitați speciali : S.E.C.S.- Cluj Napoca, Accept – Cluj Napoca

Intrarea liberă

11 Februarie 2009 – Ora 20.00

Cinematograful de noapte

Intrarea liberă

12 Februarie 2009 – Ora 20.00

Cinematograful de noapte

Intrarea liberă

13 Februarie 2009 – Ora 22.00

Street performer – Gabi

Dans tematic – Laura și Dany

Lesby Party

– Intrare, servire bar (15 Ron), tombolă – 30 Ron

Presa are acces pănă la orele 24.00

14 Februarie 2009 – Ora 22.00

Gala Premiilor Lesby 2009

Lesby & Gay Party

Valentine”s Party

Show extraordinar de cabaret cu trupa – „Angels”

Tombola – surprize

– Intrare, servire bar (15 Ron), tombolă – 30 Ron

Presa are acces pănă la orele 24.00

15 Februarie 2009

Petrecere VIP – Intrarea se va face doar pe baza invitației VIP.

Presa nu are acces la acest eveniment.

* Adresa :

– Dezbateri, proiecții, expoziții, gala – str. Virgil Fulicea nr. 17

* Accesul presei se face doar pe baza acreditării eliberată de către „Ești Unica”
* Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări pe parcurs
* Reclamaţii la sorinmateifilip@gmail.com

~~~+~~~

sursa> http://estiunica.org/ro/content/proiecte/festivalul-national-lesby/programul-festivalului-national-lesby-2009

foto>http://estiunica.org/en/content/program

http://www.jesuswalk.com/abraham/images/martin_destruction_sodom640x422.jpg

 
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,