Minunata vindecare de lepră a lui Neeman Sirianul
în apa Iordanului
IV Regi cap. 5
„Neeman, căpetenia oştirii regelui Siriei, era om de seamă şi cu trecere înaintea stăpânului său, pentru că prin Domnul dăduse biruinţă Sirienilor. Dar acest ostaş vrednic era lepros. O dată sirienii au ieşit în cetate şi între altele luaseră din pământul lui Israel o copilă, care acum slujea la femeia lui Neeman. Aceasta a zis către stăpâna sa: „O, dacă stăpânul meu s-ar duce la proorocul cel din Samaria, de bună seamă s-ar tămădui de lepră”. Atunci s-a dus Neeman şi a spus aceasta stăpânului său: „Aşa şi aşa zice fetiţa cea din pământul lui Israel”. Iar regele Siriei a zis către Neeman: „Scoală şi du-te şi voi trimite şi eu scrisoare regelui lui Israel”. Şi s-a dus Neeman, luând cu sine zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece rânduri de haine.
Şi a dus regelui lui Israel scrisoarea în care zicea: „Împreună cu scrisoarea aceasta, trimit pe Neeman, sluga mea, ca să cureţi lepra de pe el”. Când a citit regele lui Israel scrisoarea, şi-a rupt hainele sale şi a zis: „Au doară eu sunt Dumnezeu, ca să omor şi să fac viu, de trimite el la mine, ca să vindec pe acest om de lepră? Iată acum să vedeţi şi să ştiţi că el caută pricină de duşmănie împotriva mea”. Când însă a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel şi-a rupt hainele sale, a trimis să i se spună regelui: „Pentru ce ţi-ai rupt tu hainele tale? Lasă-l să vină la mine şi vor cunoaşte că este prooroc în Israel”.
Şi a venit Neeman cu caii şi cu căruţa sa, oprindu-se la poarta casei lui Elisei. Iar Elisei a trimis la el pe sluga sa să-i zică: „Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va înnoi trupul tău şi vei fi curat!” Neeman însă s-a mâniat şi a plecat, zicând: „Iată, socoteam că va ieşi el şi, stând la rugăciune, va chema numele Domnului Dumnezeului său, îşi va pune mâna pe locul bolnav şi va curăţi lepra. Au doară Avana şi Farfar, râurile Damascului, nu sunt ele mai bune decât toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare să mă scald în ele şi să mă curăţ?” Şi aşa s-a întors şi a plecat mânios. Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au grăit şi i-au zis: „Stăpâne, dacă proorocul ţi-ar fi zis să faci ceva însemnat, oare n-ai fi făcut? Cu atât mai vârtos trebuie să faci când ţi-a zis numai: Spală-te şi vei fi curat!” Atunci el s-a coborât şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi i s-a înnoit trupul ca trupul unui copil mic şi s-a curăţit.
Atunci s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toţi cei ce-l însoţeau şi, venind, a stat înaintea lui şi a zis: „Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel! Deci, ia un dar de la robul tău!” Iar Elisei a zis: „Pe cât este de adevărat că Domnul, înaintea Căruia slujesc, este viu, tot atât este de adevărat că nu voi primi”. Acela însă îl silea să primească, dar el n-a vrut. Atunci a zis Neeman: „Dacă nu, atunci să sa dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, pentru că de aici înainte robul tău nu va mai aduce arderi de tot şi jertfe la alţi dumnezei afară de Domnul. Numai iată ce să ierte Domnul robului tău: Când va merge stăpânul meu în templul lui Rimon, ca să se închine acolo, şi se va sprijini de mâna mea, şi mă voi închina şi eu în templul lui Rimon, atunci, pentru închinarea mea în templul lui Rimon, să ierte Domnul pe robul tău la asemenea întâmplare”. Elisei l-a răspuns: „Mergi în pace!” Şi el s-a dus.
Iar dacă s-a depărtat puţin, Ghehazi, sluga lui Elisei, omul lui Dumnezeu, şi-a zis: „Iată, stăpânul meu n-a vrut să ia din mâna acestui Neeman Sirianul ceea ce i-a adus. Pe cât de adevărat că Domnul este viu, aşa este de adevărat că voi alerga după el şi voi lua de la el ceva”. Şi a alergat Ghehazi după Neeman, iar Neeman, văzându-l alergând după el, s-a coborât din căruţă înaintea lui şi a zis: „Cu pace vii?” Şi Ghehazi a răspuns: „Cu pace. M-a trimis stăpânul meu să-ţi spun: Iată au venit acum la mine din muntele lui Efraim doi tineri din fiii proorocilor; dă-le un talant de argint şi două rânduri de haine”. Şi a zis Neeman: „Ia, rogu-te, doi talanţi de argint”. Şi l-a rugat, şi a legat doi talanţi de argint în doi saci şi două rânduri de haine şi le-a dat la două slugi care le-a dus înaintea lui. Iar dacă au ajuns sub deal, le-a luat din mâinile lor şi le-a ascuns în casă. Apoi a dat drumul oamenilor de s-au dus. Când însă a venit şi s-a arătat stăpânului său, Elisei i-a zis: „De unde vii Ghehazi?” Şi El a răspuns: „Robul tău n-a fost nicăieri”. Iar Elisei i-a zis: „Au doar inima mea nu te-a întovărăşit când omul acela s-a dat jos din căruţă şi a venit în întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint şi haine, măslini şi vii, vite mari sau mărunte, robi sau roabe? Să se lipească dar lepra lui Neeman de tine şi de urmaşii tăi în veci”. Şi a ieşit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca zăpada.”
~~~+~~~
Un fragment din acest capitolvs. 9-14 al celei de-a patra cărţi a Regilor aflată în Sfânta Scriptură este folosit ca paremie[1] la Vecernia praznicului Botezului Domnului, pentru că prefigurează tainic botezul creştin. Am să fac referire aici, cât mai pe scurt, la elementele esenţiale care se desprind şi care pun în lumină înţelesurile ascunse şi tainice ale minunii vindecării lui Neeman sirianul.
Prunca ce slujea femeii lui Neeman sirianul cunoştea pe omul lui Dumnezeu, proorocul Elisei, şi puterea acestuia, şi l-a făcut astfel cunoscut, prin proorocul, pe Dumnezeu înaintea păgânilor. Mântuitorul spune despre marea credinţă cu care Neeman a venit ca să fie tămăduit de alesul Domnului, zicând că “mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul”.Lc. 4, 27 Credinţa lui Neeman este arătată şi prin mulţimea bogăţiilor cu care venise pentru a le da mai apoi drept răsplată. În acest capitol se află mai multe locuri în care neamurile păgâneşti sunt chemate să-L cunoască pe Hristos. Chiar şi ţinutul unde Elisei stătea atunci, Samaria, era partea unde se aflau oamenii proveniţi din toate neamurile din jur, având diferite credinţe, altele decât cea iudaică, neştiind astfel de Hristos. Poate de aceea proorocul spune: “Lasă-l să vină la mine şi vor cunoaşte că este prooroc în Israel”. Nici măcar regele lui Israel nu ştia de puterea tămăduitoare a proorocului, căci socotise, citind scrisoarea regelui sirian, că acela caută pricină de război, fiindcă el nu-l putea vindeca pe Neeman. Nici nu cunoştea pe altcineva care să o poată face ci, disperat din pricina neputinţei sale, şi-a rupt hainele. Aş zice că acest rege israelit nu cunoştea nici puterea lui Dumnezeu, nici n-o cercetase vreodată, fiindcă deşi afirma că Dumnezeu are putere de a omorâ şi de a învia pe cineva, totuşi nu ştia să-L cheamă în rugăciuni ca să intervină pentru acest trimis al regelui sirian. El era, cum s-ar zice, împietrit duhovniceşte, neavând îndrăznire către Domnul şi de aceea era disperat. Regele Siriei însă trimisese scrisoarea aceea nu pentru că îl considera pe regele israelit ca fiind proorocul despre care vorbise prunca (confundându-l) şi ca unul care ar fi avut putere de la sine ca să-l tămăduiască pe Neeman, ci el, fiind sirian, persan cu credinţa, socotea că şi la evrei regele şi poporul cunoştea proorocii, aşa cum erau la ei cunoscuţi tălmacii şi vrăjitorii.
Surprins de felul cum Elisei alesese să facă pentru a fi tămăduit şi neînţelegând semnificaţia gesturilor aparent banalului ritual de purificare, Neeman reacţionează mânios dar, sfătuit înţelepţeşte de slugi, se supune şi împlineşte cuvintele proorocului. Din cuvintele “spuse la mânie” ale lui Neeman se vede înalta concepţie pe care acesta o avea despre Dumnezeul lui Israel. El nu cerea îndeplinirea unor practici păgâneşti ca formă de ritual pentru tămăduire, ci cerea să fie în faţa lui proorocul care, înălţând rugăciune către Dumnezeu şi punând mâna la locul ranei, să tămăduiască pe loc. El era încredinţat în sine de puterea aceasta mare pe care o avea Elisei, deşi nu-l cunoştea şi nu-l ştia nici măcar la chip cum arată. Nedumerit de cuvintele proorocului, el s-a întrebat oarecum retoric cu ce era mai presus Iordanul decât râurile prea-frumos întreţinute ale Damascului, zicând: “Au doară Avana şi Farfar, râurile Damascului, nu sunt ele mai bune decât toate apele lui Israel?”. Chiar şi din aceste cuvinte se vede marea credinţă în puterea tămăduitoare a lui Elisei, deoarece Neeman socotea că ar fi putut fi menajat de la un astfel de drum lung, şi ar fi împlinit cuvântul proorocului şi la Damasc, fiindcă ceea ce Elisei îi cerea să facă, omeneşte vorbind, îl putea face fără eforturi şi acasă. De aceea el foloseşte termenul “scălda”, arătând prin aceasta uşurinţa şi plăcerea în locul nevoinţei şi al durerii. Înţeleptele slugi îl înduplecă să facă ascultare, zicându-i că orice cuvânt rostit de prooroc are însemnătate şi nimic nu e fără vreun rost, iar dacă i-ar fi zis proorocul să facă ceva greu pentru a se tămădui, el ar fi fost nevoit să facă întocmai. Astfel, dacă în cele greu de realizat trebuia să arate ascultare, cu atât mai mult şi în cele uşoare şi aparent banale. Mai mult decât atât, prin puţinele cuvinte ale lui Elisei “Spală-te şi vei fi curat!”, puterea Dumnezeului lui Israel este arătată şi mai la vedere, fiindcă doar prin cuvânt şi prin urmarea lui în credinţă de către Neeman a fost împlinită taina vindecării, fără nevoia altor mijloace. El şi-a dat seama de aceasta, văzând că Dumnezeul lui Elisei conlucrează cu omul prin cuvânt în credinţă. Este o împreună-lucrare, o sinergie dinamică. Numai aşa el a putut să zică: “Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel!”. În Iordan a avut loc întâlnirea faţă către faţă, nemijlocit, a omului cu Dumnezeu, prin această prefigurare a botezului. Nici măcar proorocul nu s-a interpus, ci a stat alături, în rugăciune, săvârşind de departe taina. Ba chiar a trimis sluga sa să anunţe pe Neeman ce şi cum să facă, arătând prin aceasta cât de intimă şi pătrunzătoare este taina botezului şi că e de neînlocuit şi irepetabilă. Cele şapte scufundări în Iordan reprezintă, în prefigurare, darurile Duhului Sfânt, care se pogoară peste cel botezat. Trupul zice că “i s-a înnoit ca trupul unui copil mic şi s-a curăţit”. I s-a făcut trupul precum al copilei israelite care l-a îndemnat să vină la Elisei să se vindece; şi s-a vindecat la trup de lepră şi la suflet şi minte de necunoaşterea lui Dumnezeu. Legându-ne de darurile cu care acesta a venit ca să le dea drept răsplată, putem spune că trupul său s-a înnoit precum argintul şi s-a curăţit ca aurul şi s-a înveşmântat în Duhul, primind har peste har şi talanţi peste talanţi.
Cerând îngăduinţa iertării pentru închinarea în templul lui Rimon pe care urma să o facă, fiind constrâns de împrejurare, acesta primeşte pace de la Elisei. Cu altă “pace” însă a venit pe urmă Ghehazi la Neeman cerându-i vicleneşte plată. Zice Scriptura că alerga în urma lui, încercând să-l ajungă. O astfel de pace nu linişteşte pe cel ce o are, ci-l munceşte, zorindu-l către fărădelegi. Elisei nu a dorit vreo plată pentru tămăduirea lui Neeman, dând chip de pildă celor ce înţeleg să perceapă diverse taxe pentru slujbe şi vindecări ale celor aflaţi în năpaste. Neeman l-a întâmpinat pe Ghehazi încă de pe drum, şi chiar cu această îmbrăţişare de om recunoscător pentru binele făcut asupra lui, nu a putut să întoarcă cugetul rău, precum al lui Iuda oarecând, al celui ce se depărtase de “inima” lui Elisei. Ghehezi şi-a primit plata.
dan.camen.
Casa lui Neeman Sirianul din Damasc. Pe locul respectiv se afla acum un spital pentru tratarea leprosilor
[1] paremie = lectură biblică care conţine elemente scripturistice ce se aseamănă în înţeles şi în idei cu pericopa evanghelică a sărbătorii sau a praznicului şi care se citeşte în general la slujba Vecerniei mari. Termenul „paremie” poate proveni de la alăturarea cuvintelor „pare” şi „mie” ex. îmi pare mie…, mi se pare…, îmi pare…
__________________________
foto>
http://www.lifeintheholyland.com/lepers.htm
http://www.bibleexplained.com/other-early/1&2-Kings/naaman-healed.jpg
Theologhia 
