Nicolae Paulescu – 80 de ani de la adormire

[Anul acesta se implinesc 80 de ani de la adormirea „Geniului stiintei crestine” – Nicolae Paulescu († 19 iulie 1931). Cateva cuvinte, care evoca in unghere personalitatea acestui crestin, aveti redate mai jos. Doamne, invesniceste geniile care mor!… – dan.camen.]

Geniul romanesc al stiintei crestine – Nicolae Paulescu

Astazi, intelectualul crestin este socotit de “elita intelectuala” ori exentric, ori “inapoiat”. Intelighentia, alcatuita in cea mai mare parte din oameni “rationali”, atei sau indiferenti religios – in cel mai bun caz, – anticrestini – in cel mai rau. Elitei “nereligioase” intelegem sa-i contrapunem modele de intelectuali crestini din epoca interbelica.

Acesti intelectuali crestini trebuie sa fie reperele noii generatii

In anul 1942, exceptionalul teolog Nicolae Mladin (1914-1986), monah autentic, devenit Mitropolit al Ardealului, publica un articol in Revista teologica, intitulat “Doctrina despre viata a profesorului Nicolae Paulescu”. Era al doilea text de forta al literaturii ortodoxe referitor la marele profesor, primul fiind al ganditorului crestin Nichifor Crainic: “Nicolae Paulescu, fondatorul nationalismului crestin”, aparut in volumul Ortodoxie si etnocratie (Ed. Cugetarea, 1937).

Parintele Mladin a scria: “Paulescu este pentru stiinta romaneasca – in sancturarul stiintei universale – ceea ce este Pasteur pentru Franta”. Doi savanti crestini – Louis Pasteur (apartinand spatiului romano-catolic) si Nicolae Paulescu (apartinand spatiului ortodox) – pentru o Europa descrestinata de revolutia franceza si de revolutia bolsevica.

“Cauza prima este Dumnezeu!”

Pasteur (parintele Chimiei biologice si al Microbiologiei) ne-a lasat marturie: “Notiunea si respectul de Dumnezeu ajung in mintea mea pe cai tot atat de sigure ca acelea care ne conduc la adevaruri de ordin fizic”.

Paulescu (descoperitorul insulinei), la randu-i, spunea: “A demonstra existenta unei cauze prime a vieii, imateriala, unica si infinit-inteleapta; iata limita sublima la care ajunge fiziologia. Aceasta cauza prima este Dumnezeu”.

Astazi, necroforii si sicofantii stiintei romanesti, mai precis intelectualii atei ante si post-decembristi, nu mai gandesc cauzal. Ei judeca ideologic si… pragmatic, oficializand adevaruri stiintifice (medicale, sociologice, istorice etc.) dupa cum le cere partidul, statul, rectorul, decanul, presedintele…

Adevarul Evangheliei, gandit stiintific

Gandirea paulesciana ar putea constitui subiectul unor utile si interesante teze de doctorat atat in domeniul medicinii, cat si in filosofie si teologie. Dar cum Paulescu a fost un intelectual crestin si nationalist pe deasupra, gandirea si viata lui sunt denaturate, cand nu defaimate, ignorate, cand nu contestate vehement. Conceptia despre lume si viata a profesorului Paulescu trebuie tinuta sub obroc, fiindca azi aparitia sintagmei “intelectual crestin” poate periclita planurile scelerate ale celor care vor sa-l scoata pe Hristos din Universitate si din Academie, iar a omagia un nationalist, fie el si savant, nu e corect politic.

Nichifor Crainic, remarcabil interpret al gandirii paulesciene, descoperise valoarea stintifica a scrierilor profesorului de fiziologie: “Pentru Nicolae Paulescu, nationalismul e adevarul natural, iar crestinismul e adevarul supranatural. (…) Nu e nici o lauda pentru noi sa recunoastem ca pana azi apologia adevarului crestin pe temeiuri stiintifice, inchegata de Paulescu, e mult mai pretuita in Occident, decat in Romania. (…) Nicolae Paulescu e filosoful care gandeste stiintific adevarul Evangheliei”.

Spiritul paulescian si “era” Animal Planet

O parte din operele fundamentale ale gandirii paulesciene au fost retiparite in ultimii ani. “Conceptia despre viata a profesorului Paulescu “- acel studiu al Mitropolitului Mladin – a fost retiparit si el la Iasi, in 1997, prin grija eseistului Mircea Platon. Insa, duhul stiintific al lui Paulescu este in continuare tinut la usile Universitatii romanesti post-comuniste (dupa cum am aratat alta data, la fel se intampla si cu spiritul lucrarilor altor mari carturari crestini ai romanilor). De altfel, nici in Occidentul – alta data avid de stiinta lui Paulescu – nu este astazi tolerata gandirea paulesciana. Stiinta lumii orbecaieste prin intunericul holisticii, al evolutionismului de tip Anima Planet, al ateismului, al neoprotestantismului de “factura antihristica”. Desi nanotehnologia a disecat omul, tainele, misterul, Dumnezeu nu are loc in stiinta moderna.

Savantul crestin Paulescu ajunsese la cauza prima – Dumnezeu – doar cu instrumentele stiintei medicale de la nivelul anilor 1910 – 1930. Si a platit. I s-a refuzat recunoasterea descoperirii insulinei, fiind privat si de premiul Nobel pentru medicina.

A trait ca un ascet ortodox

Paulescu le vorbea studentilor despre Legea iubirii, despre Biserica lui Hristos, despre Jertfa euharistica. Un student al sau, N. Mucichescu-Tunari, relata, in revista Sfarma Piatra, in 1936, o discutie cu Paulescu: “Imi aduc aminte ca ne-a intrebat o data, pe fiecare, daca ne ducem la biserica in fiecare duminica. (…) Si, cum era de asteptat, raspunsul nostru nu l-a multumit. Ba chiar s-a suparat. Si ne-a dojenit aspru. Dojana aceea n-am s-o uit niciodata”.

Memorabile au ramas si cuvintele lui Paulescu adresate studentimii sub forma unui manifest: “Nationalismul, adica iubirea de Neam, il aveti imprimat in suflet, caci e un instinct cu care v-ati nascut si n-aveti nevoie sa-l invatati, ci numai sa-l disciplinati”.

Asadar, iata care erau sentimentele care il calauzeau pe profesor: dragostea pentru Hristos si iubirea de neam.

Nichifor Crainic, titularul catedrei de Mistica de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti (abandonata astazi, in favoarea ecumenismului !) a descris astfel sfarsitul savantului: “A trait ca un ascet ortodox si a murit in paradisiaca seninatate sufleteasca, primind Sfintele Taine din mana parintelui Ghita de la biserica lui parohiala din Bucuresti, cu hramul Sfantul Mina. Viata lui a fost viata aproape ireprosabila a sfintilor. Ce pilda covarsitoare de nationalism crestin ne-a lasat omul acesta, care isi ingenunchia geniul si imensa-i stiinta in fata Sfantului Potir, care a dorit ca ramasitele lui pamantesti sa fie infasurate in flacarile tricolorului romanesc!”.

Silviu Alupei

Articol aparut in Revista de gandire politica si crestina – ROST

sursa>

http://trandafirescu.wordpress.com/2009/12/06/geniul-romanesc-al-stiintei-crestine-nicolae-paulescu/

 

Mircea Platon: Primăvară, aburi şi „gloanţe”

[Un articol care parca vine in intregirea articolului D-lui Gheorghe Fedorovici, postat anterior si intitulat: „Legionarism şi ortodoxie: cîteva observaţii legate de reacţiile produse de intonarea unor imnuri legionare într-o mănăstire ortodoxă din România” – dan.camen.]

Primăvară, aburi şi „gloanţe”

via Cumpana/ 1 martie 2011

de Mircea Platon

Un grup de maici cântă imnul Mişcării Legionare. Părintele Iustin Pârvu ascultă. Multe din maici par uşor stânjenite, de parcă ar simţi că „se dau în spectacol”, de parcă ar simţi nefirescul situaţiei. Părintele Iustin stă, şi el, cu fruntea plecată, cu ochii mai mult închisi, dus pe gânduri. Maicile mai că n-ar vrea să fie acolo. Părintele pare că deja a plecat înspre tinereţile lui. Cântul răsună a gol. Chilia e, de fapt, pustie. Dar e o pustietate cu martori. Dincolo de maicile care nu vor să fie acolo şi de părintele care e dus pe gânduri, în chilie se mai află cineva, cineva prezent, cineva atent la ce se întâmpla: un monah filmează întreaga scenă cu un mic aparat digital. Ajunşi aici, ne dăm seama că altcineva îl filmează pe monahul care filmează. Înregistrarea postată pe youtube nu e a monahului care filmează, ci a aceluia care îl filma pe monahul care filmează.

De 70 de ani, în România, suntem prinşi în poză de persoane care nu apar în cadru. În obiectiv. Care, deci, trăiesc în afara „realităţii” pe care ne-o însceneaza şi pe care apoi o cultivă publicitar. Aşa s-a întâmplat şi cu Mişcarea Legionară, un fenomen proteic redus de istoriografia comunistă şi de intelighenţia neoliberală la un clişeu bun de speriat copiii şi de reeducat adulţii. Mai întâi procesele înscenate de comunişti şi apoi presa neoliberală au înfierat sau condamnat orice opozant al „sistemului” de ieri şi de azi ca „legionar”. „Legionarul” e, aşadar, util în economia sistemului colonial comunist sau neoliberal din România. Dar şi legionarul, adică omul de convingeri sincere, poate fi util sistemului, un exemplu fiind modul în care Securitatea a folosit în sensul propagandei antimonarhiste atacurile „simiste” la adresa M. S. Regelui Mihai.

Ca fenomen deci, legionarismul are deja o istorie împaienjenita, pe alocuri obscură, pe alocuri duplicitară, şi pe alocuri sângeroasă. Lucrul e cu atât mai important cu cât mulţi simpatizanţi legionari de astăzi susţin că Mişcarea Legionară nu e un simplu partid politic, ci o „şcoală de format caractere”. Sincer să fiu, nu prea am văzut multe caractere formate de Mişcarea Legionară astăzi. Cât despre cele de ieri, rămâne de văzut dacă Mişcarea Legionară a format caractere sau doar a instrumentalizat caractere, dacă nu cumva doar a înhamat oameni întregi, formaţi în satul, familia, şcoala şi viaţa românească patriarhală, la nişte activităţi fundamental antitpatriarhale pentru că bazate pe înregimentare. Din punctul meu de vedere, în această privinţă există două posibilităţi. Dacă Mişcarea Legionară se prezintă ca o formă de apărare a ceea ce exista deja, a României patriarhale, atunci înseamna că Mişcarea Legionară a beneficiat de o rezervă de caractere pe care nu le-a format, dar pe care e posibil să le fi deformat sau anihilat, angajându-le în bătălii cu miză falsă şi în scenarii apocaliptice. Dacă legionarii susţin că, în afara Mişcării Legionare, nu a existat nici o altă „şcoală de format caractere”, că până la înfiintarea lor România era doar un cuib al corupţiei, atunci înseamna că Mişcarea Legionară nu e decât o altă banală mişcare milenarist-revoluţionară care pretinde să creeze lumea ex nihilo.

Dar, judecând după miile de pagini dedicate de autorii legionari frumuseţii şi virtuţilor României patriarhale, nu ne rămâne să bănuim decât că prima opţiune e cea îmbratisata de legionari, şi anume că Mişcarea Legionară e doar una din posibilele „şcoli de educat caractere”. Dar atunci trebuie să citim şi discutăm programa acestei şcoli. Şi aici intrăm într-o nebuloasă totală, cu elemente ortodoxe, rasiste, geto-dacice, tehnocratice, teocratice, anticreştine, folclorice, catolice, masonice şi fasciste amestecându-se în neorânduială. Din acest punct de vedere, ca neorânduială, Mişcarea Legionară e mai puţin o mişcare creştină capabilă să formeze caractere, şi mai mult un fel de răscoală cu furcile, coasele, lopeţile, schiurile şi găleţile modernităţii. E o altă formă de descentrare a lumii româneşti patriarhale.

Din punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu „legionarii” e problema legăturii B. O. R. cu comuniştii. E vorba de un triunghi de complicităţi, de un nod „naţional-securist” care nu poate fi desfăcut decât canonic şi dogmatic. Din păcate, în lumea „ortodox”-tradiţionalistă de astăzi, contează mai mult prietenii decât adevărul, lăsat să se apere singur. Ceea ce contează nu e că X scrie şi trăieşte ne- sau anti-creştin. La urma urmelor, cine suntem noi să judecăm. Ceea ce contează e că X a scris „la noi”, are dosar „la noi”, la acei „noi” pentru care comunismul, legionarismul sau liberalismul sunt mai importante, mai apropiate, deci mai uşor de perceput şi deci mai uşor de apreciat, decât creştinismul.

Din păcate, de decenii bune, B. O. R. nu face decât să stea în afara obiectivului, deşi s-a umplut de oameni care ne trag în film şi în poze. Sau poate tocmai de aceea.

Mircea Platon

sursa>

http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/mircea-platon-primavara-aburi-si.html

foto>

http://www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2010/02/Mircea-Platon-781883.jpg